ANALIZA REZULTATELOR SI PERFORMANTELOR

COMERCIALE ALE INTREPRINDERII

O intreprindere nu poate supravietui, respectiv dezvolta intr-o economie libera si concurentiala, decat in masura in care este capabila sa raspunda intr-o maniera durabila nevoilor pietei ce presupune identificarea dorintelor clientilor si a motivatiilor reale, respectiv asigurarea prompta a unei oferte de produse si servicii adecvate.

Pentru aprecierea si masurarea performantelor comerciale, in tarile cu economie de piata se folosesc indicatorii: cifra de afaceri, productia, marja comerciala, valoarea adaugata.

Referitor la cifra de afaceri, analiza cifrei de afaceri prezinta particularitati in cadrul intreprinderilor cu profil de comert, turism.

Din problematica analizei cifrei de afaceri retinem urmatoarele aspecte:

1.1. Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri este indicatorul de baza pentru masurarea volumului activitatii unei intreprinderi. O data cu aparitia noii conceptii a intreprinderii materializata in "teoria manageriala" a acesteia, disocierea crescanda dintre proprietate si control, consolideaza pozitia cifrei de afaceri in sistemul de performante economice. In acest sens W. Baumol . Stabileste legatura dintre interesele generale ale managerilor, de care depinde politica generala a firmei, si maximizarea cifrei de afaceri. Prioritatea cifrei de afaceri nu elimina profitul fara de care perinitatea intreprinderii nu este asigurata. Cifra de afaceri se calculeaza prin insumarea veniturilor rezultate din livrarile de bunuri, executarea de lucrari si prestarile de servicii din exploatare, mai putin rabaturile, remizele si alte reduceri acordate clientilor.

In analiza diasnostic a cifrei de afaceri se au in vedere problemele:

Analiza evolutiei in timp a cifrei de afaceri;

Analiza structurii cifrei de afaceri;

Analiza cifrei de afaceri pe unitati operative;

Analiza cifrei de afaceri pe produs;

Analiza factoriala a cifrei de afaceri;

Particularitati privind analiza cifrei de afaceri in turism;

Analiza corelatiei cifra de afaceri - pret;

Analiza economica a marfurilor comercializate;

Analiza sezonalitatii activitatii comerciale si turistice;

Reflectarea cifrei de afaceri in situatia economico-financiara;

1.1.1.Analiza evolutiei in timp a cifrei de afaceri

Pentru caracterizarea in timp a evolutiei cifrei de afaceri se utilizeaza marimile absolute si ritmurile de crestere.

Marimile absolute caracterizeaza variatia cifrei de afaceri din punct de vedere cantitativ. Marimile relative reliefeaza variatia cifrei de afaceri fata de o baza de comparatie.

Calcularea si compararea lor pe mai multe exercitii bugetare stabileste tendinta de crestere, scadere sau stabilitatea activitatii intreprinderii.

In aceasta analiza trebuie luata in calcul si rata inflatiei.

Variatia absoluta si relativa a cifrei de afaceri este rezultatul actiunii unui numar relativ mare de factori interni sau externi.

1.1.2.Analiza structurii cifrei de afaceri

Intr-o intreprindere comerciala poate fi identificata o varietate de trepte de analiza structurala: tip de activitate, sector de activitate, grupe de marfuri, produse, referinte, raioane, unitati si tipuri de unitati, categorii de clientela, etc.

Metodologic, analiza se bazeaza pe marimile relative de structura. Pentru comparatii intre exercitii si intre firme este operationala folosirea coeficientului de concentrare (Gini- Struck) :

unde: g_i reprezinta ponderea activitatii, a produsului ,,i,, in cifra de afaceri totala, iar ,,n,, este numarul de termeni ai seriei.

Acest coeficient poate lua valori intre 0 si 1. Apropierea de ,,1,,arata ca in structura vanzarilor sunt cateva produse care dau cea mai mare parte din cifra de afaceri. Apropierea de ,,0,, semnifica o distributie relativ uniforma a vanzarilor pe structurile implicate in calcul. In acelasi scop se poate folosi si indicele Herfindahl, care permite masurarea gradului de diversificare a activitatii pe diverse structuri utile analizei si deciziei:

Valoarea acestui coeficient este unitara daca intreprinderea vinde un singur produs si este egala cu 1/n daca vanzarile sunt repartizate in proportii egale intre activitatile, produsele etc. care formeaza nomenclatorul acesteia.

Analiza cifrei de afaceri pe tipuri de activitate este esentiala pentru intelegerea strategiei firmei si pozitiei acesteia pe piata. In mod clasic, cifra de afaceri a unei intreprinderi poate fi structurata in:

cifra de afaceri din exploatare(vanzari de marfuri cu ridicata sau cu amanuntul, alta activitati);

cifra de afaceri din afara exploatarii;

Prezinta interes structura cifrei de afaceri din alte activitati, care poate fi realizata din: productie, servicii, reconditionari etc.

De regula, o intreprindere puternica din punct de vedere concurential cauta sa dezvolte activitati colaterale celei de baza, ceea ce contribuie pe de o parte la imbunatatirea activitatii principale, iar pe de alta parte la consolidarea imaginii sale in randul clientelei.

Modificarea structurii activitatii, respectiv a structurii cifrei de afaceri, genereaza o serie de consecinte economico-sociale. Mecanismul prin care factorul structural genereaza schimbari ale rezultatelor unei firme este sintetizat in urmatoarea figura:

Fig.1.1. Consecintele economico-financiare ale

modificarii structurii activitatii

In majoritatea lor, aceste consecinte pot fi cuantificate pentru perioada de gestiune, prin aplicarea urmatoarelor relatii de calcul:

Tabel nr.1.2. Cuantificarea modificarii structurii productiei in rezultatele firmei

Analiza factoriala a cifrei de afaceri are menirea de a identifica factorii care influenteaza evolutia acesteia, marimea si sensul acesteia, informatii necesare pentru adaptarea deciziilor in perioadele urmatoare.

Acest indicator evolueaza sub incidenta unui complex de factori interni si externi. In cadrul acestui sistem, un loc important il detin cei legati de asigurarea si folosirea resurselor umane.

Legatura dintre cifra de afaceri(vanzari) si potentialul uman se exprima prin relatia , dezvoltata in trepte de analiza factoriala in figura 2.5.:

Fig. 1.3. Legatura dintre cifra de afaceri si potentualul uman

N_S reprezinta numarul de salariati; L - nr. locurilor de munca;

S-coeficientul schimburilor; Z-numarul de zile lucrate;

-productivitatea medie anuala;- vanzarea medie pe loc / schimb.

Unitatile comerciale care aplica forma de vanzare la domiciliul cumparatorilor prezinta unele aspecte particulare in activitatea lor, asa cum indica si sistemul de factori specifici din figura 2.6.:

Fig.1.4. Relatiile dintre cifra de afaceri si potentialul uman la societatile

care aplica vanzarea la domiciliul clientilor

N_C reprezinta numarul total de comenzi; N_CS-numarul de comenzi pe schimb; - valoarea medie a unei comenzi.

Volumul fizic de activitate, exprimat prin numarul de comenzi, conditioneaza realizarea cifrei de afaceri a unitatilor care livreaza marfuri la domiciliu. In exemplul dat, nerealizarea numarului de comenzi pe schimb a influentat negativ asupra vanzarilor, ceea ce semnaleaza existenta unor deficiente, fie pe linia asigurarii fondului de marfa, fie pe linia sistemului de preluare si onorare a comenzilor. Valoarea medie a unei comenzi sintetizeaza, la randul ei, actiunea unor factori externi ( veniturile, puterea de cumparare a populatiei) si interni, specifici) gama sortimentala, structura fondului de marfa pe categorii de preturi, strategia de impulsionare, de stimulare a cumparatorilor).

Dimensiunea si evolutia cifrei de afaceri este, fara indoiala, dependenta de capacitatea retelei comerciale. Daca exprimam capacitatea retelei prin suprafata comerciala sau de vanzare(S), putem folosi in analiza factoriala a vanzarilor relatia :

unde: reprezinta vanzarea medie pe m² suprafata comerciala.

In comert, cifra de afaceri pe m² suprafata comerciala masoara eficienta activitatii intreprinderii si este o variabila esentiala. Acest indicator variaza in limite foarte largi in functie de natura marfurilor comercializate, de strategia comerciala a fiecarei firme . La nivelul unei intreprinderi cu activitate complexa, vanzarea medie pe unitatea de suprafata se determina :

unde: g_si= distributia suprafetei comerciale pe sectoare de activitate, grupe de marfuri, forme de vanzare iar d_i= vanzarea pe m² suprafata, pe structurile implicate in analiza.

In aceeasi maniera se poate realiza cifra de afaceri si prin prisma folosirii eficiente a linearitatii la sol:

unde : L_Sreprezinta linearitatea la sol exprimata in m

K- coeficientul de transformare a suprafetei in linearitate

d_/1 - vanzarea medie pe metru liniar

Dezvoltarea pe trepte se face prin implicarea factorului structural si al celui calitativ individual, astfel:

unde: L reprezinta linearitatea globala; g_i- distributia linearitatii totale pe grupe de produse, forme de vanzare.

Corelatia dintre linearitate si cifra de afaceri trebuie abordata prin prisma particularitatilor fiecarui produs, asa cum rezulta din fig. 2.7.:

Fig1.5. Raportul cifra de afaceri(vanzari)- linearitate la sol

La bunurile de uz curent, generalizat, intensitatea corelatiei este slaba (fig. a). In cazul aparitiei unor noi produse(de uz curent) cresterea linearitatii este insotita in prima faza de o crestere a cifrei de afaceri, dupa care aceasta ramane relativ constanta(fig. b). La produsele care fac obiectul unei decizii de cumparare spontane, impulsive, relatia este directa pe toata lungimea curbei(fig. c).

Dar, abordarea capacitatii spatiului de vanzare numai sub aspect dimensional(fizic) nu e suficienta in explicarea cifrei de afaceri . Sistemul factorial de mai sus capata operationalitate sporita prin implicarea efortului investitional, exprimat prin valoarea capitalului investit pe m² suprafata comerciala sau pe m liniar. Deci:

respectiv

unde: reprezinta efortul investitional pe m² sau m liniar; -rotatia capitalului.

In conditii economice si concurentiale favorabile, sporirea ratei investitiilor si implantarea pe piata (prin noi unitati sau extinderea celor existente) reprezinta factori esentiali ai cifrei de afaceri

Continuitatea vanzarilor este asigurata prin reannoirea stocurilor din intrari. De aceea, analiza cifrei de afaceri se face in stransa legatura cu realizarea intrarilor si stocurilor, care trebuie sa coincida din punct de vedere cantitativ, structural si calitativ cu volumul vanzarilor, ca expresie a cererii de marfuri solvabile. Interdependenta dintre vanzari, intrari si stocuri se exprima prin egalitatea balantiera : Si + I = D + Sf.

Deci: D= Si+ I -Sf, unde Si, Sf reprezinta stocurile initiale , respectiv finale;

I- intrarile de marfuri.

Contributia fiecarui element la realizarea vanzarilor se determina astfel:

Contributia stocului initial:

DSi = ( Si₁+I₀- Sf₀)- (Si₀+I₀- Sf₀) = ( Si₁-Si₀);

Contributia intrarilor de marfuri:

DI = ( I₁-I₀);

Contributia stocului final:

DSf = - ( Sf₁- Sf₀).

In interpretarea rezultatelor, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca diferentele pozitive indica ,, participarea,, iar diferentele negative - ,,neparticiparea" elementului balantier respectiv la acoperirea vanzarilor. O atentie deosebita trebuie acordata interpretarii variatiei stocurilor, mai ales a stocului final, care reprezinta un asa-zis ,,barometru al cererii,,. Daca stocul final nu contribuie la acoperirea vanzarilor , deci creste fata de nivelul de comparatie, inseamna ca la sortimentul respectiv cererea de marfuri prezinta tendinta de scadere. De aceea, pentru perioada urmatoare este necesar sa se fundamenteze riguros programul intrarilor si vanzarilor, pentru a se evita formarea unor stocuri supranormative, lent si greu vandabile. Participarea stocului final la acoperirea vanzarilor, deci scaderea faptica a acestuia , arata ca cererea satisfacuta este mai mare decat cea prevazuta. In acest caz, se impune intensificarea eforturilor pe linia unor aprovizionari suplimentare in concordanta cu tendinta cererii.

Intre cifra de afaceri calculata dupa aceasta relatie( pe care o putem considera o cifra de afaceri teoretica) si cea reala rezultata din insumarea vanzarilor efective poate sa apara o diferenta generata de factorii: deteriorarea fizica rapida, alinierea preturilor la cele practicate de firmele concurente etc.

Din analiza factorilor cifrei de afaceri rezulta ca sporirea acesteia se poate explica atat prin actiunea factorilor interni, cat si prin ameliorarea conditiilor generale economico-sociale si politice. Cand e generat in totalitate de factori externi, acest spor nu reflecta dinamismul intreprinderii; mai mult, in anumite conditii poate masca un recul relativ. De aceea, analiza corelata a cifrei de afaceri cu evolutia cotei sale pe piata, ofera informatii semnificative cu privire la situatia si tendinta reala a rezultatelor acesteia.

Cifra de afaceri este evaluata in unitati monetare curente. Pentru corecta apreciere a performantelor comerciale ale firmei in timp, se impune corectarea acesteia cu indicele preturilor domeniului de activitate, respectiv evaluarea ei in preturi comparabile:

Fig.1.5. Legatura: cifra de afaceri- partea de piata a firmei

Atragerea unui numar sporit de cumparatori este o premisa a activizarii vanzarilor. In aceasta abordare, cifra de afaceri se poate calcula si analiza dupa relatia:

sau

unde: Nc reprezinta numarul de cumparatori; - valoarea medie a unei cumparaturi; q- cantitatea; - pretul unitar.

1.1.3.Reflectarea cifrei de afaceri in situatia economico-

financiara a intreprinderii

Modificarea cifrei de afaceri actioneaza, direct sau indirect asupra intregului sistem de indicatori economico-financiari ai intreprinderii, asupra celor care-I definesc pozitia pe piata. Cunoasterea implicatiilor variatiei cifrei de afaceri, a mecanismului prin care aceasta concura la imbunatatirea performantelor intreprinderii, este utila in fundamentarea deciziilor operative si a celor privind orientarea strategica a firmei.

Fig.1.6 Consecintele modificarii cifrei de afaceri

Indicatorii care intra sub incidenta cifrei de afaceri si relatiile de determinare ale influentelor sunt sintetizate in tabelul urmator:

Tabel.7 Influenta modificarii ciferi de afaceri in principalii indicatori de

eficienta ai intreprinderii

1.2.Analiza valorii adaugate

Valoarea adaugata exprima aportul intreprinderii in procesul de productie si distributie a bunurilor prin insumare, contribuind la formarea PIB.

Conceptul de valoare adaugata este mai semnificativ decat cel al cifrei de afaceri: cumuleaza toate cifrele de afaceri din amonte, pe cand valoarea adaugata releva exact rolul intreprinderii.

Valoarea adaugata reprezinta surplusul de incasari peste valoarea consumurilor provenind de la terti, bogatia creata de resursele tehnice, umane si financiare ale intreprinderii.

Valoarea adaugata se poate calcula prin doua metode:

a) metoda sustractiva;

b) metoda aditiva;

a1) dupa metoda sustractiva, valoarea adaugata se calculeaza astfel:

VA= CA - C_I ; C_I = C + C_I^'

unde: C_I reprezinta consumurile intermediare, care in sfera distributiei cuprind costul de cumparare al marfurilor vandute (C), precum si alte costuri provenind de la terti (energie, combustibili, servicii) C_I^'.

a₂) VA=M_c- C_I^' unde M_c reprezinta marja comerciala;

Fig. 1.8. Determinarea valorii adaugate prin metoda sustractiva

b) Prin metoda aditiva, valoarea adaugata se poate calcula si prin insumarea elementelor sale componente: salariile si cheltuielile sociale; Impozitele si taxele; amortizarile, dobanzile, dividendele; rezultatul net. In aceasta acceptiune valoarea adaugata inglobeaza remunerarea:

- muncii, prin cheltuielile cu personalul;

- capitalul propriu (prin dividende);

- capitalul tehnic (amortizare);

- capitalul imprumutat (prin dobanzi);

- statul, ca generator de infrastructura prin impozite si taxe.

Indiferent de metoda de calcul, valoarea adaugata apare, ca un element cu semnificatii complexe in analiza diverselor aspecte ale vietii unei firme: activitate, politica, strategie, structuri, performante. Astfel, ea are, in primul rand, acceptiunea unui instrument de masurare plurivalent. Valoarea adaugata permite aprecierea dimensiunii intreprinderii, a taliei sale economice. Daca cifra de afaceri exprima capacitatea intreprinderii de a vinde, valoarea adaugata exprima aportul economic , surplusul de productie(incasari) creat prin efortul propriu al acesteia. Daca se ia in considerare definitia aditiva a valorii adaugate , se observa ca aceasta masoara dimensiunea si variatiile( cresterile respectiv contractiile) diferitelor elemente care concura la realizarea activitatii. In sfarsit, valoarea adaugata masoara eficacitatea intreprinderii. Datorita caracterului sau sintetic, valoarea adaugata exprima mai bine decat orice alt indicator, eficacitatea combinarii factorilor de productie: munca si capitalul.

In al doilea rand, valoarea adaugata este expresia bogatiei create de intreprindere, bogatie ce se repartizeaza intre cinci parteneri: personalul, statul, banca, actionarii, intreprinderea.

In analiza valorii adaugate, din punct de vedere metodologic se folosesc pe langa marimile absolute (valoarea adaugata in marime absoluta, calculata si analizata mai sus) si marimile relative( rata valorii adaugate). Dintre ratele valorii adaugate, cele mai frecvent utilizate in teoria economica sunt:

a) Rata variatiei valorii adaugate, care permite aprecieri, cu un plus de precizie, asupra cresterii sau regresiei activitatii.

De aceea , aceasta rata este denumita in literatura economica ,,rata de crestere a intreprinderii,,.

b)   Rata valorii adaugate, Acest indicator este o expresie a productivitatii globale, a bogatiei create de un anumit nivel de activitate:

Rata valorii adaugate este dependenta direct de natura activitatii si de durata ciclului de exploatare. In industrie, ea se ridica in medie la 50-60% din cifra de afaceri, pe cand in sfera distributiei este mult mai redusa (15- 20 %).

Interpretarea evolutiei ratei valorii adaugate trebuie facuta cu prudenta, luand in considerare structura cifrei de afaceri pe tipuri de activitati. Pentru o intreprindere mixta (de productie si comercializare), degradarea ratei valorii adaugate, semnifica cresterea ponderii activitatii comerciale, cu o rata specifica mai redusa.

Dupa alti autori, rata valorii adaugate constituie un indicator al gradului de integrare economica a intreprinderii, al capacitatii acesteia de a-si asigura ea insasi un numar de faze ale ciclului de exploatare.

c) Ratele de remunerare prezinta ponderea detinuta de fiecare element component ( ca expresie a remunerarii diferitilor parteneri) in valoare adaugata.

Figura 2.18. reda continutul valorii adaugate, repartitia sa intre partenerii sociali si relatiile de determinare ale ratelor de remunerare.

Ratele valorii adaugate, permit comparatii sectoriale si inter- exercitii si ofera informatii asupra impartirii valorii adaugate intre factorii munca si capital, asupra rationalitatii activitatii si logisticii comerciale.

In teoria si practica economica se opereaza si cu alte rate ale valorii adaugate, dintre care amintim:

d) valoarea adaugata realizata in medie de un salariat:

e) valoarea adaugata la 1000 lei imobilizari:

Pentru ca aceste rate ale valorii adaugate sa fie utile in procesul de decizie, e necesar ca in determinarea lor sa se tina seama de eroziunea monetara. De asemenea, se impune raportarea lor la datele similare ale unei intreprinderi comparabile, precum si la valoarea ratelor sectoriale. Fara sa constituie un instrument de investigare exhaustiv, analiza valorii adaugate prezinta interes pentru orice intreprindere, indiferent de domeniul de activitate, deoarece permite evaluarea performantelor, a eficientei folosirii a factorilor de productie, a politicii comerciale a intreprinderii.

Consideram important sa facem analiza valorii adaugate fata de cifra de afaceri. Cand se foloseste acest indicator este necesat sa se separe influenta structurii vanzarilor .

Modelul propus este urmatorul:

Referitor la analiza diagnostic de tip factorial a valorii adaugate, in cazul intreprinderilor de comert consideram modelul:

D - volumul vanzarilor;

- valoarea adaugata la 1 leu cifra de afaceri

Fig. 1.16

unde: Ns - numarul de salariati ; L - numarul locurilor de munca; S - coeficientul schimburilor; Z - numarul de zile lucrate; Wa - productivitatea annuala; Wz - vanzare pe un loc sau schimb

In cazul intreprinderilor de turism se propune modelul factorial:

unde: - numarul mediu de turisti; - valoarea adaugata obtinuta la un turist.

Modelul se poate extrapola si la celelalte modele privind cifra de afaceri in turism:

unde: C_k - capacitatea de cazare exprimata in locuri zile; Ku- coeficientul de utilizare a capacitatii disponibile; Va_z- valoarea adaugata pe zi.

CAPITOLUL 2

ANALIZA COSTURILOR

In marimea si structura cheltuielilor se reflecta activitatea unei firme in toata complexitatea sa, rezultatele obtinute pe linia asigurarii si utilizarii potentialului material si uman, modernizarii formelor de vanzare, optimizarii miscarii marfurilor, imbunatatirii conducerii administrative, ridicarii calitatii distributiei. Analiza sistemica a costurilor permite intelegerea mecanismului de formare a rezultatelor intreprinderii in functie de volumul, structura si tendintele diferitelor categorii de cheltuieli, identificarea rezervelor existente pe linia economisirii consumului de resurse si totodata conturarea strategiei firmei pentru perioadele urmatoare de gestiune.

Problemele de baza ale analizei costurilor sunt:

Tipologia costurilor. Tendinte si semnificatii in procesul de analiza si decizie;

Analiza structurala a costurilor si orientarea strategica a intreprinderii;

Analiza factoriala a cheltuielilor de circulatie;

Analiza principalelor categorii de cheltuieli;

Analiza costului marginal. Valente si limite in procesul decizional.

Sursele de informatii necesare investigarii acestor aspecte sunt bugetul de venituri si cheltuieli, contul de profit si pierdere, bilantul contabil si anexele la bilant, darile de seama statistice privind costurile si rezultatele intreprinderii, contabilitatea sintetica si analitica, informatii externe privind piata capitalului etc.

2.1. Analiza structurala a costurilor

Functionarea eficienta a intreprinderii intr-un mediu concurential a carui dominanta economica o constituie caracterul limitat al resurselor, necesita gestionarea eficienta a costurilor care ii greveaza rezultatele. La realizarea circuitului economic aprovizionare-productie-stocare-vanzare concura o serie de cheltuieli. dar, pentru a reduce costul marfurilor si serviciilor vandute, pentru a fi mai competitiva, intreprinderea trebuie sa depuna eforturi pentru optimizarea acelor elemente de cheltuieli care influenteaza in cea mai mare masura rezultatul final. De aceea, e necesar sa se cunoasca pentru fiecare domeniu de activitate structura specifica costului. Aceasta va face posibila identificarea unor factori cheie ai succesului pe domenii, respectiv a unor directii strategice de actiune.

In cazul intreprinderilor comerciale , cheltuielile aferente exploatarii sunt formate din: cheltuielile activitatii de baza (costul marfurilor vandute cu amanuntul sau cu ridicata si cheltuieli de circulatie la vanzarea marfurilor cu amanuntul sau cu ridicata) si cheltuieli pentru alte activitati.

Intrucat consumul de resurse din sfera distributiei este reflectat de suma cheltuielilor de circulatie, se impune in continuare adancirea analizei acestora pe diverse structuri constituite pe baza criteriilor generale prezentate anterior. Indiferent de mecanismul de formare a structurii, prin analiza se pun in evidenta rezultatele obtinute, tendintele fiecarei subgrupe de cheltuieli, rezervele de eficientizare a acestora, orientarile strategice ale firmei.

2.2. Analiza factoriala a cheltuielilor de circulatie

Abordarea factoriala a cheltuielilor de circulatie are ca obiectiv explicarea modificarii acestora fata de o anumita baza de comparatie si identificarea rezervelor de reglare a consumului de resurse, partial sau total.

2.2.1. Analiza factoriala a cheltuielilor materiale

si cu munca vie

a) Analiza factoriala a cheltuielilor materiale

Economisirea resurselor materiale constituie un obiectiv esential in toate domeniile de activitate. In sfera distributiei, cheltuielile materiale cuprind consumurile de materii prime, materiale, combustibil si energie ocazionate de productia ,transportul , depozitarea, pastrarea si pregatirea vanzarii marfurilor, precum si cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe. Modelul de calcul si analiza a cheltuielilor materiale se prezinta astfel:

unde: reprezinta nivelul cheltuielilor materiale la 1000 lei cifra de afaceri (vanzari); Ch_m - suma cheltuielilor materiale.

Nivelul cheltuielilor materiale inregistreaza valori diferite pe sectoare de activitate unitati operative. De aceea, in analiza factoriala a cheltuielilor materiale este operational modelul:

, respectiv

unde: d_i reprezinta vanzarile pe sectoare de activitate (unitati operative sau forme de vanzare); n_mi - nivelul relativ al cheltuielilor materiale la 1000 lei vanzari pe sectoare de activitate (unitati operative sau forme de vanzare); g_i - structura vanzarilor.

Structura ca factor de influenta a sumei cheltuielilor de circulatie poate fi identificata pe sectoare de activitate, unitati operative si forme de vanzare. Actualul sistem de organizare a contabilitatii nu permite identificarea cheltuielilor pe grupe de marfuri si sortimente. De aceea, nu se poate evalua influenta modificarii structurii vanzarilor pe grupe si sortimente de marfuri asupra variatiei cheltuielilor de circulatie.Sistemul factorial de analiza a cheltuielilor

materiale este prezentat in figura 2.3

Cheltuielile materiale, din punct de vedere al dependentei lor fata de volumul de activitate, sunt formate din: cheltuieli variabile (consumurile de materiale, combustibil, energie ocazionate de aprovizionarea, stocarea, vanzarea marfurilor) si cheltuieli fixe (amortizarea mijloacelor fixe si diverse consumuri materiale generate de procesul de administratie si conducere). De aceea, aprofundarea factoriala a nivelului mediu al cheltuielilor materiale se poate face dupa sistemul din

figura 2.4:

b) Analiza factoriala a cheltuielilor cu munca vie

Cheltuielile cu munca vie se analizeaza factorial pe baza modelelor:

; respectiv:

unde: Ch_v reprezinta suma cheltuielilor cu munca vie;

n_vi - nivelul cheltuielilor cu munca vie pe sectoare de activitate sau unitati operative;

g_i - structura vanzarilor.

Cel de-al treilea model e dezvoltat pe trepte de analiza factoriala in figura 2.5 :

unde: n_s - reprezinta nivelul cheltuielilor cu salariile;

n_as - nivelul cheltuielilor pentru asigurari si protectie sociala;

n_c - nivelul contributiei pentru ajutorul de somaj;

n_a - nivelul contributiei pentru asigurarile sociale;

n_v - nivelul altor cheltuieli cu munca vie;

Relatiile de cuantificare a influentelor sunt similare celor prezentate anterior, cu deosebirea ca se opereaza cu variabile specifice acestei categorii de cheltuieli. Evident, fiecare cheltuiala cu munca vie, autonomizata ca element distinct, se aprofundeaza pe baza sistemelor redate in cadrul analizei pe subgrupe de cheltuieli.

2.2.2. Analiza factoriala a cheltuielilor variabile si fixe

a) Analiza factoriala a cheltuielilor variabile

Analiza factoriala a cheltuielilor variabile se bazeaza pe comportamentul lor fata de volumul de activitate. Intrucat suma cheltuielilor variabile se modifica o data cu cifra de afaceri (proportional sau neproportional), in timp ce nivelul lor ramane relativ constant, se impune explicarea factoriala a abaterii sumei acestor cheltuieli fata de o anumita baza de comparatie. La nivelul sectoarelor de activitate, suma cheltuielilor variabile este dependenta de doi factori: vanzarile de marfuri (d) si nivelul cheltuielilor variabile (n_v): Ch_v = d · n_v 1/1000.

La nivelul intreprinderilor care comercializeaza o gama larga de marfuri (alimentare, nealimentare, alimentatie publica), suma cheltuielilor variabile se stabileste astfel:

, respectiv:

In aceste conditii, modificarea sumei cheltuielilor variabile este rezultatul actiunii a trei factori: vanzarile totale, structura vanzarilor pe sectoare de activitate (unitati operative) si nivelul cheltuielilor variabile pe structura considerata. Influentele factorilor se determina prin metoda calculului matricial sau a substitutiei (folosind fie procedeul direct, fie procedeul indirect al nivelului mediu recalculat).

b) Analiza factoriala a cheltuielilor fixe

Cheltuielile fixe (de structura) se caracterizeaza prin aceea ca suma lor nu este dependenta de volumul de marfuri, ci de dimensiunea retelei comerciale, de structura organizatorica a intreprinderii. In schimb, nivelul relativ are caracter variabil in raport de gradul de utilizare a capacitatii de vanzare a retelei comerciale si deci in raport cu cifra de afaceri. Sistemul de analiza factoriala a cheltuielilor fixe are la baza modelul:

unde: reprezinta nivelul mediu al cheltuielilor fixe;

C_h - suma cheltuielilor fixe.

2.3 Analiza principalelor categorii de cheltuieli

Identificarea posibilatatilor concrete de optimizare a consumului

de resurse necesita analiza pe elemente de cheltuieli ,implicarea de factori de influenta specifici si investigarea lor in cadrul obiectivelor strategice ale firmei .

2.3.1 Analiza cheltuielilor cu personalul

Cheltuielile cu personalul sunt formate din:

- cheltuielile cu salariile;

- cheltuielile privind asigurarile si protectia sociala (contributia pentru asigurarile sociale si contributia pentru ajutorul de somaj).

Diagnosticul cheltuielilor cu salariile are drept obiective:

a) Caracterizarea situatiei generale a fondului de salarii.

b) Analiza factoriala a fondului de salarii;

c) Analiza corelatiei dintre dinamica fondului de salarii si a cifrei de afaceri.

a) Caracterizarea situatiei generale a fondului de salarii se face pe baza modificarii absolute si relative a acestuia. Modificarea relativa a fondului de salarii, (Fs) se calculeaza astfel:

Fs = Fs₁ >F₀, unde: Fs₁ - fondul de salarii realizat; Fs₀ - fondul de salarii din baza de comparatie (plan sau anul precedent);

Cresterea absoluta a fondului de salarii se justifica, prin sporirea volumului de activitate si a salariului mediu pe unitatea de timp de munca. Aceasta crestere poate fi rezultatul modificarilor intervenite in structura personalului in functie de pregatirea profesionala, gradul de calificare, vechimea neintrerupta in munca.

Modificare relativa a fondului de salarii, care are acceptiunea de modificare conditionata de volumul de activitate, se determina dupa relatia:

, unde

unde: FS_a reprezinta fondul de afaceri admisibil (recalculat);

I_D - indicele cifrei de afaceri (vanzarile).

Inegalitatea Fs₁ >Fs_a semnifica o depasire relativa a fondului de salarii, care se reflecta intr-o crestere a cheltuielilor cu munca vie la 1000 lei vanzari. Atunci cand: Fs₁ >Fs_a se inregistreaza o economie relativa la fondul de salarii. Egalitatea Fs₁ = Fs_a are semnificatia de prag al eficientei cheltuielilor cu salariile, concretizat in mentinerea nivelului lor la 1000 lei vanzari.

In structura fondului de salarii, o parte este variabila, dependenta de cifra de afaceri, iar o parte este relativ constanta, acordandu-se indiferent de gradul de realizare a volumului de activitate. De aceea, pentru o determinare mai riguroasa a modificarii relative a fondului de salarii se foloseste relatia:

unde: F_SV reprezinta partea variabila a fondului de salarii;

F_sf - partea constanta fixa a fondului de salarii;

I_qE - indicele de crestere a produsului exercitiului;

b)Analiza factoriala a fondului de salarii

Un prim sistem de analiza factoriala a fondului de salarii la nivelul intreprinderii are la baza relatia: , dezvoltata pe trepte in figura urmatoare, unde: N_p reprezinta numarul mediu de personal;

W - vanzarea medie pe lucrator;

N_L - nivelul cheltuielilor cu salariile (totale, variabile, fixe) la 1000 lei vanzari;

g_i - structura vanzarilor pe sectoare (grupe de marfuri etc.);

nsvi - nivelul cheltuielilor cu salariile (variabile) pe structura considerata.

Investigarea analitica a fondului de salarii se poate face si pe baza modelului:

unde

In acest caz, modificarea absoluta a fondului de salarii este rezultatul actiunii factorilor in figura 5.16 (unde reprezinta salariul mediu anual):

Fondul de salarii al personalului operativ (remunerat pe baza unor cote de salarizare diferentiate pe unitati, grupe de marfuri) se poate analiza si dupa relatia: , unde: d reprezinta volumul vanzarilor, iar p - cota de salarizare la 1000 lei vanzari.

Pentru anumite produse (stocuri solvabile provenite din marfuri demodate, deteriorate, desperecheate, greu vandabile) se stabilesc cote majorate in vederea activizarii vanzarilor. In cazul in care in cazul unei grupe de marfuri exista marfuri greu vandabile cu cote de salarizare diferentiate, atunci analiza factoriala a fondului de salarii se face dupa relatia:

unde: g_i reprezinta structura vanzarilor in functie de gradul de vandabilitate;

p_i - cota de salarizare la 1000 lei vanzari pe structurile constituite.

La nivelul intreprinderii comerciale, care desface o gama variata de marfuri, analiza factoriala a fondului de salarii are la baza modelul:

unde: D reprezinta volumul total al vanzarilor;

- cota medie de salarizare la 1000 lei vanzari;

In acest caz, modificarea fondului de salarii al personalului operativ este rezultatul actiunii a trei factori: volumul vanzarilor, structura vanzarilor si cotele de salarizare pe grupe de marfuri.

c) Analiza corelatiei dintre dinamica volumului de activitate si a fondului de salarii

Cresterea mai accentuata a volumului de activitate comparativ cu cresterea fondului de salarii semnifica, din punct de vedere economic, o folosire eficienta a resurselor umane. Prin urmare: I_D>I_Fs

Pentru caracterizarea generala a legaturii dintre cei doi indicatori se foloseste indicele de corelatie, calculat dupa relatia:

respectiv

Situatia se apreciaza favorabil daca: I_c<1. Respectarea acestei corelatii se concretizeaza in reducerea relativa a cheltuielilor cu salariile.

Intre productivitatea muncii si nivelul cheltuielilor cu salariile exista o relatie invers proportionala. Legatura dintre acesti doi indicatori poate fi pusa in evidenta si prin analiza regresionala, cu ajutorul ecuatiei de tip hiperbolic:

unde: y reprezinta nivelul cheltuielilor cu salariile iar x - productivitatea muncii.

Aceasta corelatie sta la baza analizei de tip previzional si a fundamentarii programului cheltuielilor cu salariile. Respectarea corelatiei dintre cresterea cifrei de afaceri si a fondului de afaceri (respectiv, dintre cresterea productivitatii si a salariului mediu) asigura realizarea unor economii relative la fondul de salarii, a caror marime se calculeaza dupa relatia:

unde: reprezinta cuantumul variatiei nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile. Reducerea nivelului relativ al cheltuielilor cu salariile constituie o rezerva de sporire a rentabilitatii intreprinderii. Mecanismul prin care respectarea acestor corelatii se reflecta in rezultatul exploatarii (relatia "a") si in rata rentabilitatii (relatia "b") este:

a) ;

b)

Indirect, respectarea corelatiilor de mai sus se regaseste in evolutia favorabila a indicatorilor de eficienta economica construiti prin raportarea profitului, ca efect, la diversi indicatori de efort (capacitatea retelei, valoarea totala a patrimoniului etc.).

2.3.5. Analiza cheltuielilor cu amortizarea

mijloacelor fixe

Cheltuielile cu amortizarea reprezinta un element structural al costurilor, a caror marime este dependenta de capacitatea retelei comerciale, de dimensiunea mijloacelor fixe. Legatura dintre folosirea bazei materiale a unitatilor comerciale si cheltuielile acestora este reflectata in indicatorul "cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifra de afaceri". Modelul de calcul si analiza este:

unde: A reprezinta suma amortizarii.

Sistemul factorial de analiza, cu dezvoltarea pe trepte a celor doi factori de gradul I (cifra de afaceri si suma amortizarii) este redata in figura 5.19.

unde: = reprezinta valoarea medie a mijloacelor fixe; - valoarea initiala a mijloacelor fixe; - valoarea medie a intrarilor de mijloace fixe; - valoarea medie a iesirilor de mijloace fixe; - cota medie de amortizare; - structura mijloacelor fixe pe categorii; - cota de amortizare pe categorii de mijloace fixe;

Cresterea gradului de utilizare a capacitatii existente, reflectata prin sporirea vanzarilor, a constituit principala cale de reducere a cheltuielilor cu amortizarea, schema amortizarii, se modifica deasemenea, sub influenta factorilor specifici; valoarea medie a intrarilor, respectiv a iesirilor de mijloace fixe si cota medie de amortizare. Intrucat valoarea medie a intrarilor (iesirilor) de mijloace fixe este dependenta de numarul lunilor de functionare (nefunctionare a acestora, prin acest model se evidentiaza contributia punerii in functiune (respectiv scoaterii din functiune) inainte de termen a diferitelor mijloace fixe. Darea la timp in exploatare a mijloacelor fixe si de intretinerea lor in stare de normala de functionare contribuie la sporirea volumului de activitate si se reflecta direct in nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie. In cazul analizat, cota medie de amortizare s-a mentinut la aceeasi valoare, de aceea modificarea sumei amortizarii a fost in totalitate efectul variatiei valorii mijloacelor fixe. Cota de amortizare individuala este dependenta de sistemul de amortizare, care, potrivit legii, poate fi:

- liniar, care consta in repartizarea uniforma a valorii de intrare a mijloacelor fixe pe toata durata de functionare a acestora;

- degresiv, al carui specific il reprezinta multiplicarea cotelor de amortizare liniare cu anumiti coeficienti prevazuti de lege;

- accelerat, care presupune calcularea unei amortizari mai mari in primul an, pana la o anumita limita prevazuta de lege. In exercitiile urmatoare, amortizarea se stabileste dupa sistemul liniar.

Tinand cont de natura corelatiei dintre nivelul cheltuielilor fixe si volumul de activitate, in analiza tendintei cheltuielilor cu amortizarea se poate folosi functia de regresie de tipul:

unde y reprezinta nivelul cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei vanzari (ca variabila dependenta); x - cifra de afaceri (ca variabila dependenta).

2.5. Analiza costului marginal

Costul marginal (C_m) reprezinta sporul de cheltuiala generat de cresterea cu o unitate a volumului de activitate. Este deci un supliment de cost determinat de realizarea un

ei unitati suplimentare de produs:

; unde

Costul marginal nu este un cost contabil, ci cost estimat post-factum sau previzional. Determinarea sa rezulta dintr-o analiza particulara a cheltuielilor de exploatare si a elasticitatii acestora in functie de volumul de activitate.

Fig 2.20.Curba costului marginal

Ca tendinta, cele doua curbe sunt similare, ele incep printr-o descriere, trec printr-un minim, dupa care cresc continuu. Cu toate astea intre ele exista si o serie de deosebiri esentiale. Astfel, curba costului marginal este mai pronuntata decat a costului mediu, atat cresterea cat si descresterea costului marginal fiind mai puternice. De asemenea, minimul costului marginal este inferior punctului minim al costului mediu si este situat in stanga acestuia. Prin urmare, costul marginal inregistreaza valoarea sa minima la un volum de activitate Q₁, mai mic decat volumul de activitate Q₂ corespunzator costului mediu minim. Aceasta diferenta se explica prin existenta si caracteristicile costurilor fixe (care pe termen scurt raman constante ca suma si variaza ca nivel relativ). Costul mediu unitar cuprinde si costurile fixe, in timp ce costul marginal, fiind un cost pe termen scurt, reflecta numai costurile variabile. Intervalul Q₁Q₂ din figura anterioara este denumit de specialisti functia de importanta relativa a costurilor fixe. Cu cat costurile fixe detin o pondere mai mare in costul unitar, cu atat creste intervalul Q₁Q₂. Costul marginal intersecteaza curba costului mediu in minimul sau. Costul mediu atinge minimul in punctul Q₂, pentru ca in acest punct derivata sa este nula.

ori:

Aceasta expresie este nula daca numaratorul sau = 0

Deci: costul mediu este minim in punctul in care este egal costul marginal.

O analiza singulara a costului marginal n-are utilitate decizionala. Orice calcul al costului marginal trebuie raportat la pretul de vanzare al produselor si la profitul unitar, in vederea optimizarii capacitatii de productie si de vanzare a intreprinderii. In acest context, in literatura economica s-au exprimat o varietate de opinii care, desi abordeaza problematica optimizarii din unghiuri diferite, sunt totusi convergente. Astfel, anumiti autori segmenteaza curba costului marginal in 3 zone:

- zona randamentelor crescatoare, cand ;

- zona optima, cand cei doi indicatori sunt egali sau foarte apropiati de valoare, respectiv ;

- zona randamentelor descrescatoare, cand

Alti autori sustin necesitatea identificarii, pe durata de viata a unui produs, a unui optim tehnic si a unui optim economic. Optimul tehnic corespunde acelui volum de activitate care permite obtinerea unui cost mediu minimal. El semnifica faptul ca din punct de vedere tehnic si organizatoric nu se poate produce mai ieftin. Optimul economic reprezinta acel volum de activitate la care costul marginal este minim.

Dupa alti analisti, optimul economic semnifica volumul productiei care aduce intreprinzatorului profit maxim. Acesta este atins cand costul marginal intersecteaza pretul de vanzare.

Teoria costului marginal aduce, fara indoiala, un plus de cunoastere in investigarea rationalitatii consumului de resurse. Dar, aplicarea practica a acestei teorii este limitata, avand semnificatie reala pentru sectoarele primare si pentru firmele monoproductive. Cazurile de monoproductie sunt ipoteze teoretice, contrare realitatii cotidiene. Aceasta explica utilizarea practica limitata a teoriei costului marginal.

CAPITOLUL 3

ANALIZA RENTABILIT{|II

10.1. Metode ratelor @n analiza rentabilit[ii

Ratele de rentabilitate sunt constituite prin raportarea unui rezultat, fie la resursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat. Varietatea indicatorilor implicai @n calcul face posibil[ determinarea unui num[r, practic nelimitat, de rate ale rentabilit[ii. Esenial pentru analiza financiar[ este constituirea unui sistem de rate care prin structur[ ]i coninut s[ reprezinte un instrument de lucru util, operaional ]i performant.

Tabelul de mai jos prezint[ mecanismul de formare al celor mai uzitate rate ale rentabilit[ii, at`t @n teoria, c`t ]i @n practica economic[.

Tabelul 9.1. Mecanismul de formare a ratelor rentabilit[ii

10.2. Analiza ratei rentabilit[ii comerciale

Rata rentabilit[ii comerciale caracterizeaz[ eficiena politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare ]i v`nzare) ]i mai ales a politicii de preuri practicate de @ntreprindere. #n concordan[ cu obiectivele analizei ]i sfera de investigare, acest indicator poate fi determinat prin implicarea @n calitate de "efect" al rezultatului din activitatea de baz[, al rezultatului exploat[rii sau al rezultatului exerciiului. #n mod corespunz[tor, cifra de afaceri implicat[ @n calcul, vizeaz[ activitatea de baz[, de exploatare sau total[:

Din: ; ; respectiv

#n cazul @ntreprinderilor de comer, cifra de afaceri (D) poate fi:

unde: q = num[rul produselor v`ndute;

p = preul de v`nzare.

#n cazul societ[ilor de turism putem avea:

unde: N_t = num[rul turi]tilor;

i_t = @ncasarea medie pe un turist.

Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica factorial evoluia acestui indicator, de a-i stabili tendina. cre]terea ratei rentabilit[ii aferente activit[ii de baz[, fa[ de o anumit[ baz[ de referin[, reflect[ o stare pozitiv[ ]i are loc atunci c`nd:

sau

unde: I_D - indicele cifrei de afaceri;

- indicele cotei medii de adaos comercial;

- indicele nivelului cheltuielilor de circulaie;

I_Rb - indicele rezultatului din activitatea de baz[.

Se remarc[ dependena ratei rentabilit[ii comerciale, de m[rimea cotelor de adaos comercial negociate ]i de nivelul cheltuielilor de circulaie. Explicarea factorial[ a ratei rentabilit[ii comerciale se face pe baza unor modele difereniate @n funcie de nivelul la care se face analiza. La nivelul @ntreprinderii comerciale, un prim model de analiz[ are la baz[ relaia:

unde: gi - ponderea ratei rentabilit[ii comerciale pt.diferite medii

- rata rentabilit[ii comerciale pentru diferite medii

respectiv sistemul de factori din figura 10.1

Fig. 10.1. Schema de analiz[ a ratei rentabilit[ii comerciale

( modelul 1)

O mai bun[ evideniere a variabilelor rentabilit[ii comerciale se poate face utiliz`nd modelul:

unde: - cota medie de adaos comercial;

- nivelul mediu al cheltuielilor de circulaie,

Acest model poate fi dezvoltat pe trepte conform figurii 3.16:

Fig. 10.2 Schema de analiz[ a ratei rentabilit[ii comerciale ( modelul 2 )

#n cazul @ntreprinderilor de turism se poate aplica un model asem[n[tor:

@n care:

- cota medie de adaos comercial;

- nivelul mediu al cheltuielilor aferente turi]tilor.

Fig. 10.3. Schema de analiz[ a ratei rentabilit[ii comerciale ( modelul 3 )

10.3. Analiza ratei rentabilit[ii economice

Rata rentabilit[ii economice m[soar[ performanele activului total al @ntreprinderii:

Pentru o mai riguroas[ corelare a efectului ( rezultatul exploat[rii ) cu indicatorul de effort corespunz[tor, anali]tii propun determinarea ratei rentabilit[ii capitalului economic dup[ relaia:

unde: A_expl reprezint[ suma activelor de exploatare.

Rata rentabilit[ii economice este independent[ de mecanismul de finanare, de presiunea fiscal[, precum ]i de fluxurile excepionale. #n ceea ce prive]te tehnica de analiz[, @n teoria economic[ se utilizeaz[ frecvent descompunerea @n a]a- zisele rate explicative. Astfel, rata rentabilit[ii apare, de regul[, ca un produs @ntre o rat[ de rotaie ]i o rat[ a marjei:

unde: CA/ A_t- rata de rotaie a activului total;

Rexp/CA- rata rentabilit[ii comerciale.

A]a cum sugereaz[ ]i figura 10.4., rentabilitatea economic[ este rezultatul aciunii unui complex de factori.

Sporirea rentabilit[ii economice se poate realiza, fie pe seama rotaiei activelor, fie prin cre]terea marjei. #n practica economic[, aceste dou[ posibilit[i sunt diferit valorificate @n funcie de natura activit[ii. De exemplu, pentru aceea]i cifr[ de afaceri sunt necesare mai multe mijloace @n industrie dec`t @n comer. #n acela]i sector apar diferene notabile @ntre @ntreprinderi, ca urmare a strategiei specifice fiec[reia.

Fig. 10.4. Factorii rentabilit[ii economice

Astfel, @n sfera distribuiei, @ntreprinderile specializate realizeaz[, de regul[, o rat[ a marjei sporit[ (15-20%), @n condiiile unei rate de rotaie a activelor redus[ (3-4 rotaii pe an). Marile suprafee comerciale opereaz[ cu o marj[ redus[ (1-2%), dar asigur[ o rotaie accelerat[ a activelor (7-8 rotaii pe an).

Analiza rentabilit[ii economice poate fi aprofundat[ prin descompunerea activului pe elemente componente corespunz[toare actualei structuri bilaniere, adic[:

A _t = A _I + A _c

#n aceste condiii:

unde: A _I reprezint[ activele imobilizate; A _c - activele circulante.

Relaia se mai poate scrie sub forma:

unde: R_exp/D reprezint[ rata rentabilit[ii comerciale;

D/A_I, D/F, D/A_c - eficiena folosirii respectiv a activelor imobilizate, fixe, circulante ,( respectiv rata de rotaie a acestora ).

10.4. Analiza ratei rentabilit[ii financiare

#ntr-un sistem concurenial, o @ntreprindere trebuie s[ se dezvolte, s[ investeasc[, iar aceast[ investiie trebuie finanat[. Deseori, finanarea presupune ]i utilizarea capitalului propriu prin contribuia acionarilor existeni. Tendina spre investiii este condiionat[ de remunerarea convenabil[ a capitalului propriu. Dac[ rata de remunerare este ridicat[, acionarii accept[ s[ lase o cot[ parte din profitul lor la dispoziia @ntreprinderii, asigur`nd astfel mijloacele de cre]tere. Pentru manageri, rentabilitatea financiar[ reprezint[ un obiectiv fundamental, o condiie esenial[ a strategiei lor de meninere a puterii.

Rentabilitatea financiar[ se calculeaz[ sub dou[ forme:

rentabilitatea financiar[ a capitalului propriu:

unde C_pr - capital propriu;

R_E - rezultatul exerciiului.

rentabilitatea financiar[ a capitalului permanent:

unde CP - capital permanent.

Analiza ratei rentabilit[ii financiare se poate face prin descompunerea @n rate explicative dup[ sistemele:

a)     

unde:

C_pr - capitalul propriu;

- rata rentabilit[ii comerciale;

- rata de rotaie a capitalului propriu.

#n aceast[ abordare este evideniat[ dependena rentabilit[ii financiare de condiiile de exploatare. Sporirea cifrei de afaceri constituie premisa cre]terii marjei brute din exploatare, a reducerii relative a cheltuielilor, a cre]terii rezultatului net - baz[ de calcul a rentabilit[ii financiare.

b)

Av`nd @n vedere c[ A_t= P_t , relaia de mai sus se poate scrie:

sau:

unde: A_t - activul total;

P_t - pasivul total;

- ponderea rezultatului @n excedentul brut din exploatare;

- rata marjei brute din exploatare;

- rotaia (eficiena) activului total;

- rata structurii financiare.

#ntre rentabilitatea financiar[ ]i primele trei variabile din acest model exist[ o relaie direct[. #n ceea ce prive]te efectul structurii financiare, influena este diferit[ de la caz la caz, @n funcie de raportul dintre rentabilitatea economic[ ]i rata dob`nzii.

Rentabilitatea financiar[ constituie principalul indicator privind performanele @ntreprinderii, care depinde de justeea politicii comerciale (rentabilitatea comercial[), de eficiena capitalului angajat (rentabilitatea economic[) ]i de politica financiar[ a acesteia. Interdependena dintre cele trei forme ale rentabilit[ii relative este evideniat[ @n figura 10.5.

Referitor la rentabilitatea financiar[ a capitalului permanent, criteriul principal @n orientarea plasamentului de capital @l constituie corelaia dintre rata rentabilit[ii financiare a capitalului propriu, rata rentabilit[ii financiare a capitalului permanent ]i rata dob`nzii.

Fig. 10.5. Interdependena dintre rentabilitatea comercial[, economic[ ]i financiar[

Ca model, se poate folosi @n calculul ratei rentabilit[ii financiare a capitalului propriu, profitul net, la care se adaug[ dob`nda pl[tit[ pentru capitalul @mprumutat.

#n acest caz:

unde: - rentabilitatea financiar[ pentru capitalul propriu; - dob`nda aferent[ capitalului @mprumutat; - capitalul @mprumutat; - capitalul propriu;

- profitul net.

#n cazul utiliz[rii noiunii de rentabilitate financiar[ ca raport @ntre profitul brut ]i capitalul permanent, modelul de calcul a rentabilit[ii financiare este:

unde: - impozit pe profit.

Abordarea sistemic[ a problematicii rentabilit[ii permite poziionarea corect[ a @ntreprinderii @n segmentul strategic c[ruia @i aparine ]i totodat[ fundamentarea obiectiv[ a orient[rilor de perspectiv[.