APARITIA SI EVOLUTIA IMPOZITELOR PE TERITORIUL TARII NOASTRE

APARITIA SI EVOLUTIA IMPOZITELOR PE TERITORIUL TARII NOASTRE

Aparitia si evolutia impozitelor la noi se caracterizeaza, ca de altfel la toate tarile europene, ca un proces complex si de durata care a inceput odata cu destramarea economiei primitive, aparitia proprietatii private si scindarea societatii in clase, dezvoltarea fortelor de productie si a relatiilor marfa-bani, aparitia statului si crearea aparatului de stat menit sa dezvolte antagonismele dintre clase, sa apere interesele celor mai puternici din punct de vedere economic.

Pe teritoriul tarii noastre, relatiile sclavagiste, apar inca din secolul al VII-lea i.e.n. in Dobrogea, la coloniile grecesti intemeiate pe tarmul Marii Negre. Puterea politica in aceste cetati apartine totalitatii cetatenilor cu drepturi depline, insa existau si colegii speciale formate din economii, casieri si impartitori, care administrau finantele publice. In Dacia, relatiile sclavagiste apar in prima jumatate    a secolului I i.e.n. dar in forma lor clasica se dezvolta abia dupa cucerirea romana.

Referitor la bogatiile de aur si argint ale teritoriului patriei noastre dintr-o vechime greu de controlat, adevarul s-a impletit intr-atat cu legenda, incat este foarte greu de relevat. Asa, de exemplu, "Iliada" cuprinde numeroase informatii, extrem de pretioase, referitoare la tracii ce veneau de pe meleagurile noastre, regii lor avand arme de aur "cum numai zeii au dreptul sa poarte"; sau in secolul IV i.e.n., legenda povesteste despre masa data de Dromichaetes in cinstea invinsului sau Lisimach, regele Macedoniei. Stirile despre bogatiile acestui pamant erau avide de dorinta de a pune stapanire pe comorile de aici. In aceste conditii, interesul Romei de a cuceri Dacia nu avea oare ca mobil si stirile despre existenta acestor bogatii? Analizand cu atentie izvoarele scrise, se pare ca raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decat afirmativ.

Dupa unele izvoare apreciate de istorici ca exagerate, tezaurul de la Sarmisegetuza, capturat de romani in anul 106 i.e.n., a fost de 165 000 kg. aur si 331 000 kg. argint. Oricum, prada de razboi a fost foarte bogata, deoarece pe seama ei s-au redresat finantele romane, astfel incat imparatul a acordat daruri si scutiri de impozite, a pregatit si a dus razboiul cu persii, a executat numeroase lucrari publice, a organizat jocuri si spectacole care au durat mai multe luni.

Cele mai controversate discutiei s-au iscat in istoriografie cu privire la tezaurele luate de Traian de la invinsul sau Decebal. Acestea au pornit, in principal, de la informatiile oferite de scriitorul bizantin Lydus (c.4990 - c.565) in lucrarea sa "De magistribus", II.28 unde afirma cu tarie ca Traian a pus stapanire in Dacia nu numai pe minele de aur, ci si pe un imens tezaur al regilor daci. Ne mai spune ca Traian a fost primul care i-a invins pe geti si pe regele lor Decebal, ca a dus la "Roma de cinci sute de ori zece mii de livre de aur, dublu in livre de argint, fara a mai socoti numarul de vase si cupe de neevaluat, turmele, armele si peste 50 000 de razboinici valorosi cu armele lor". Cea mai completa analiza a informatiilor citate a facut-o inca in 1924, Jerome Carcopino (1881-1970), marele istoric francez care a aplicat o corectie drastica cifrelor lui Lydus si totusi acestea raman uriase. J. Carcopino a constatat ca prima parte a domniei lui Traian a fost o perioada de economii si restrictii cu imense datorii publice, a doua insa se caracterizeaza prin imense investitii, realizari edilitare, constructii civile, militare. Acum isi construieste marele forum din Roma basirica, columna, mareste numarul corpurilor auxiliare si infiinteaza noi legiuni in armata. De unde atata aur aparut peste noapte? Carcopino de la cele 165 000 kg. aur, ajunge la 150 000 kg. si cifra corectata de el a fost acceptata de catre mai toti istoricii. Insa reprezinta aceasta realitatea?

Dacia romana era administrata de procurator care avea atributii si de incasare a darilor. Darile cele mai importante erau tributum soli (impozitul financiar), tributum capites (capitatia), vicesima hereditatum (darea succesorala), vicesima libertatum (darea de eliberare a sclavilor), conductor commerciorum (darea intreprinzatorilor comerciali), conductores pescui et salinarum (darile pentru arendarea pasunilor si salinelor).

In prima faza de formare a statului feudal, unde precumpanea economia naturala inchisa, au proliferat o sumedenie de dari:

-sferturile sau civerturile, care se strangeau sub forma cistei;

-dijmaritul sau desetnia (din zece una);

-albinaritul era darea pe stupi, pe miere si pe ceara de albine;

-gostinaritul, darea asupra porcilor;

-vinaritul sau vinariciul era o dare pe vadra de vin;

-podgonaritul a fost un impozit trecator asupra strainilor care aveau terenuri plantate cu vita de vie (a fost introdus in anul 1662);

-pripasitul era o taxa asupra vitelor de pripas prin sate (era mai mult o amenda decat un impozit);

-tutunaritul era un impozit ce se platea asupra terenurilor cultivate cu tutun;

-fumaritul era un impozit pe capitatie, deoarece se punea asupra fumurilor (cosurilor) de la case;

-oieritul era o dare pe oi;

-vacaritul, introdus in anul 1580, era o dare perceputa pe boi, vaci, cai, cunoscuta si sub numele de cunita;

-caminaritul era o dare asupra vinului vandut in targuri;

-sapunaritul, darea pe sapun, perceputa de la cei ce fabricau sapun destinat comercializarii;

-majaritul, dare asupra pestelui, proaspat sau sarat, platita de vanzatorii de peste;

-napasta, introdusa de domnitorul Alexandru Mircea in anul 1577, era o dare suplimentara care le incarca pe cele existente.

Pe langa aceste dari mai erau unele deosebit de apasatoare pentru a satisface pretentiile turcesti (mucarer, bairam, pesches), ale imparatului, tarului sau hanului (plocon, etc.).

Darile fiind foarte variate si grele, deseori contribuabili faceau contestatii cerand o intelegere cu fiscul asupra unor sume pe care sa nu le plateasca, deoarece noile biruri erau foarte grele si nu puteau fi suportate. In asemenea situatii, cateodata, domnul se indura si decreta asa-numita ruptura (amnestia fiscala).

Exploatarea, dezordinea si abuzurile, bataile si schingiuirile la care erau supusi taranii, l-au facut pe consulul Angliei in Principate intre 1814-1821, sa remarce ca: "nu exista popor in lume care sa fie mai apasat de despotism si coplesit de dari, ca taranul din Moldova si Muntenia".

Regulamentele organice, adoptate in iulie 1831 pentru Muntenia si in ianuarie 1832 pentru Moldova, desfiinteaza toate darile "preexistente" in locul lor introducand capitatia - impozit direct si personal platit pe cap de locuitor, la care erau supusi taranii, mazilii (descendentii familiilor boieresti de rangul al doilea) si muncitorii din orase si targuri, precum si patenta - un impozit direct si fix (deci neraportat la venit) stabilit pe clase, la care erau supusi meseriasii si negustorii.

Un alt moment deosebit de important a fost Conventia de la Paris (1858) care a introdus in domeniul financiar-bugetar principiile: nullum impositum sine legae si unitatea bugetara si executarea provizorie pe baza bugetului prezent.

In urma unificarii politice si administrative a Principatelor Romane si mai tarziu, dupa crearea statului roman modern, sistemul impozitelor era urmatorul:

-impozitul funciar, infiintat in timpul domnitorului A.I. Cuza, mai, intai in Moldova (1859) si apoi in Muntenia (1860) unificat (1862) si desfiintat prin reformele din 1921 si 1923;

-contributia personala si contributia pentru poduri mentinuta pana in anul 1877, cand se desfiinteaza si se inlocuieste cu contributia pentru caile de comunicatie;

-impozitul pe mana moarta (imobile) infiintat de domnitorul A.I. Cuza;

-impozitul pe salarii, infiintat in 1877, desfiintat in anul 1891 si reinfiintat in 1900, cand au fost impuse salariile functionarilor particulari;

-impozitul pe bauturile spirtoase infiintat in anul 1867;

-impozitul industrial asupra veniturilor industriale, infiintat in anul 1912,care creea unele avantaje exceptionale pentru stimularea industriei nationale;

-impozitul profesional asupra veniturilor oamenilor de litere, arta si stiinta, precum si asupra veniturilor liber-profesionistilor;

-impozitul succesoral (1921) care a luat locul vechilor taxe succesorale;

-impozitul de lux si pe cifra de afaceri (1921) care, ulterior, ia o amploare din ce in ce mai mare, devenind principalul impozit indirect;

-impozitul pe automobile, infiintat la 1 aprilie 1939.

Legile din anul 1921 si 1923, legi reformatoare in domeniul fiscalitatii au insemnat trecerea la sistemul modern de impozite introducand impozitul pe venit.

Reformele s-au concretizat in legea pentru unificarea contributiilor directe care cuprindea in titlul I clasificarea si natura impozitelor directe in Romania, adica:

impozitul pe veniturile proprietatilor agricole (impozitul agricol);

impozitul pe veniturile valorilor mobiliare (impozitul pe cladiri);

impozitul pe veniturile valorilor imobiliare (impozitul mobiliar);

impozitul pe veniturile intreprinderilor comerciale si industriale (impozitul comercial);

impozitul pe salariu;

impozitul pe profesiuni si ocupatii neimpuse de celelalte impozite (impozitul profesional);

impozitul supra-cota (impozitul progresiv nepropus si aplicat veniturilor deja impuse unor impozite elementare);

impozite aditionale care erau impozite locale in favoarea unitatilor administrativ-teritoriale (judete si comune).

Impozitele locale reglementate in favoarea judetelor si comunelor erau:

impozit asupra valorii locative a terenurilor virane din orase;

impozit asupra valorii locative a localurilor (restaurante, hoteluri);

impozit pe serviciile intreprinderilor particulare locale;

impozitul pe personalul casnic;

impozitul pe firma (in functie de valoarea locativa a localului);

impozit asupra mijloacelor de transport;

impozite pe biletele de tramvai (in Bucuresti);

impozit pe pariuri la curse;

impozit pe serviciile hotelurilor (in functie de numarul calatorilor);

impozit pe caine;

accize comunale (impozit indirect perceput asupra unor bunuri de consum) un tip de taxa de consumatie si taxa de bariera.

Prin urmare, impozitul catre stat era o sarcina cu caracter obligatoriu, datorat de toate persoanele fizice sau juridice care realizau un venit sau care detineau un anumit gen de avere. Dreptul de a institui impozite il aveau la inceput conducatorii locali (feudali, guvernatori, administratori, arendasi, etc.), iar apoi statul prin intermediul organelor puterii centrale (parlamentul), uneori si prin organele administrative de stat locale.

In legislatia financiara actuala a mai multor state, pe langa impozite si taxe, este reglementata o categorie intermediara intre acestea, cunoscuta sub denumirea de contributie.

Contributiile reprezinta sumele incasate de diferite intreprinderi sau institutii publice sau private, de la persoane fizice sau juridice, pentru avantaje reale sau potentiale de care acestea beneficiaza. De mentionat ca plata contributiei este obligatorie in sarcina debitorilor real sau potential avantajati. Prin intermediul acestor contributii sunt stabilite forme de participare partiala a persoanelor fizice sau juridice la acoperirea unor cheltuieli efectuate de catre stat, in finantarea unor actiuni sau obiective de care beneficiaza aceste categorii de persoane fizice sau juridice.

In unele state (Germania, Franta, Marea Britanie) se percep contributii pentru constructii de drumuri si sosele de la proprietarii terenurilor sau constructiilor limitrofe, apreciindu-se ca ei sunt avantajati in mod deosebit de pe urma acestora. De asemenea, se mai percep diverse contributii pentru circulatia strainilor, platite de persoane fizice sau juridice care beneficiaza de unele avantaje de pe urma facilitarii unor asemenea deplasari sau tranzitari (magazine, hoteluri, moteluri, restaurante etc.).