ASPECTE GENERALE PRIVIND BANCILE MUTUALE SI COOPERATISTE

1.1. Scurt istoric al cooperativelor de credit

Cooperativele de credit, numite și banci populare, sunt acele institutii de credit constituite ca o asociatie autonoma de persoane fizice, unite voluntar in scopul indeplinirii nevoilor si aspiratiilor lor comune de ordin economic, social si cultural, a carei activitate se desfasoara, cu precadere, pe principiul intrajutorarii membrilor cooperatori. Scopul principal al acestor asociatii este desfasurarea activitatii bancare in vederea intrajutorarii membrilor lor, a organizarii sprijinului financiar reciproc.

Dupa cum este cunoscut, ideea de ajutor reciproc este prezenta in istoria umanitatii din cele mai vechi timpuri, economia colectiva fiind premergatoare economiei individuale.

Aparitia Bancilor Populare[1] s-a facut in cadrul general al dezvoltarii gandirii cooperatiste moderne si ca urmare a extinderii formelor de asociere cu caracter productiv si comercial.

Banca populara reprezinta asociația de persoane fizice, constituita in mod liber. care dobanziște personalitate juridica in temeiul unei hotarari judecatorești definitive, ce desfașoara activitați bancare in beneficiul membrilor cooperatori.

In anul 1849, in orasul Delitzsch din Germania, Hermann Schulze infiinteaza "Casa de ajutor pentru caz de boala si moarte". Aceasta cooperativa de credit nu era o organizatie de binefacere, ci o asociatie de intrajutorare in sprijinul membrilor, prin acordarea de imprumuturi cu dobanzi mici. Capitalul pentru imprumuturi se obținea, in cea mai mare parte din parțile sociale subscrise inițial, din contribuțiile lunare ale membrilor, dar și din profitul anual sau chiar din donații.

In anul 1859, Herman Schulze - considerat unul dintre intemeietorii sistemului cooperativel de credit - organizeza primul congres al bancilor populare de credit cooperatiste, cu un birou de conducere care, in 1864, se transforma in Uniunea generala a cooperativelor bazate pe ajutorul propriu.

Totodata, organizațiile cooperatiste funcționand in acest sistem erau descentralizate, iar intervenția statului era exclusa.

In anul 1854, Friedrich Wilhelm Raiffeisen - un alt precursor al sistemului cooperatist - infiinteaza o casa de ajutor, care ulterior este inlocuita cu o societate de credit. Cercul de activitate al acestei case de credit se extinde si tinde spre o centralizare a fortelor, ceea ce i-a permis lui Raiffeisen sa creeze prima federație in Renania, apoi in Hesa si Westfalia, grupate in 1872 intr-un institut central de credit, numit "Uniunea Centrala a Cooperativelor de Credit RAIFEISEN".

Principiul de baza al funcționarii cooperativelor de credit de tip Raiffeisen este același ca in cazul celor create de Herman Schulze, difera doar organizarea și sfera de acțiune. De regula, cooperativele de credit organizate in sistemul Raifeisen actionau din punct de vedere teritorial la nivelul unei parohii sau unui sat/comuna, pentru a exista posibilitatea cunoasterii reciproce in vederea realizarii unui control eficient.

Intalnim o diferențiere și in ceea ce privește obiectul de activitate. Astfel, in timp ce la cooperativele create pe baza principiilor Schulze obiectul de activitate era exclusiv in sfera creditelor, ia principiile Raiffeisen acceptau și activitați de aprovizionare și desfacere a marfurilor.[2]

In cadrul Uniunii Europene se pot infiinta Uniuni de Credit care isi desfasoara activitatea numai prin intermediul membrilor sai. Clientii pot deveni automat membri atunci cand depun deschidere de cont sau cand utilizeaza serviciile oferite de Uniunea de credit. Toti membrii trebuie sa fie persoane fizice. Pentru ca activitatea de infiintare a Uniunii de Credit sa fie considerata definitiva este necesar sa se deschida doua conturi de corespondent, unul in tara unde este infiintata societatea si unul in oricare alta tara din Europa, Caraibe sau SUA.

Cuvantul SPARKASSE ( Casa de Economii ) poate fi inclus in denumire, dar se pot alege si alte nume din alte limbi, cum ar fi: Saving&Loans( Economii si Credite); Kredit Anstalt etc.

O serie de rețele de case de economii, cum sunt cooperativele de credit, funcționeaza in țarile dezvoltate, cum ar fi Germania sau Franța, dar și in alte țari. In cadrul acestora se poate realiza acordarea de imprumuturi, emiterea de scrisori de garantie, atragerea de depozite, emiterea de instrumente de plata.

Casele de economii și cooperativele de credit ocupau, in cadrul sistemului bancar un loc important in toate țarile europene, printre care Franța sau Italia. Un caz deosebit il reprezenta Germania (RFG), unde casele de economii, impreuna cu cooperativele de credit, ocupau un loc preponderent, in anii `80, in cadrul sistemului bancar in toate dimensiunile sale: depozite, active, credite, sau numar de unitați.[3]

Semnificativ pentru evolutia bancilor cooperatiste din cadrul Uniunii Europene este faptul ca peste 17% din totalul tranzactiilor bancare se realizeaza prin aceste banci.

1.2. Particularitațile bancilor mutuale si impactul lor asupra economiei

Bancile mutuale se caracterizeaza prin faptul ca acestea apartin depunatorilor. Cand o banca mutuala se transforma intr-o societate pe actiuni, depunatorii pot cumpara actiuni devenind astfel actionari. De obicei acest procedeu este foarte profitabil.

Fondurile depunatorilor sunt folosite pentru acordarea de imprumuturi altor persoane, imprumuturi sub diferite forme, cel mai adesea sub forma imprumuturilor ipotecare.

De-a lungul timpului, multe dintre bancile mutuale au decis sa sa transforme in societati pe actiuni, si, la fel ca orice alta companie implicata intr-o oferta publica, vinde actiuni publicului. O particularitate este faptul ca depunatorii bancilor mutuale au intaietate in cumpararea actiunilor scoase la vanzare, iar marimea depozitelor pe care le detin nu limiteaza numarul de actiuni pe care au voie sa le cumpere.

Ca avantaje care decurg din acest procedeu putem mentiona faptul ca in urma vanzarii actiunilor, banii raman in proprietatea bancii sporind resursele acesteia si ca multe dintre aceste banci sunt cumparate de catre banci importante ce urmaresc sa-si consolideze si extinda reteaua bancara.

Bancile mutuale sunt institutii financiare non-profit, care au fost create initial pentru a oferi imprumuturi avantajoase membrilor sai in special credite ipotecare. In momentul de fata mai exista putine banci mutuale in economie fapt datorat schimbarilor si evolutiilor ce au loc in sistemul bancar (industria bancara).

In cea mai mare parte a existentei lor, bancile mutuale au acceptat numai depozite de economii dar cu trecerea timpului, acestea si-au extins serviciile oferind alte optiuni pentru depozite (precum conturile NOW) si mai apoi functionand ca bancile traditionale.

Ca si alte institutii financiare, bancile mutuale au evoluat de-a lungul anilor. Multe dintre ele aparusera in anii 1800 ca mici cooperative detinute de membrii sai. Acum multe dintre ele au devenit banci in adevaratul sens al cuvantului, facand din termenul "banci mutuale" un cuvant invechit.

Bancile mutuale au fost create initial din acelasi motiv din care au fost create si cooperativele de credit: bancile traditionale nu acordau servicii adecvate la preturi rezonabile. Putine banci traditionale la mijlocul anilor 1800 negociau/ofereau posibilitatea crearii de depozite de catre populatie in modul cel mai avantajos pentru acestia. Mai mult decat atat, bancile traditionale preferau mai degraba sa acorde imprumuturi societatilor, pentru investitii, decat sa acorde credite populatiei pentru a-si procura case. Cei din clasa muncitoare erau aproape exclusi din aria bancara.

Din acest motiv, grupuri restranse de oameni din comunitate de obicei mai putin de 100 la numar, au pus bazele bancilor mutuale. Ei puneau in comun economiile stranse pentru a se ajuta reciproc in cumpararea unei case. Mai tarziu, economiile depuse de-a lungul timpului intr-un cont de economii ii dadea dreptul depunatorului sa obtina un imprumut ipotecar.

In anii 70'-80' au inceput sa se produca schimbari in ceea ce priveste bancile mutuale si celelalte institutii financiare.

Ratele mari ale inflatiei au dus la cresterea ratei dobanzii. Astfel s-a intensificat competitia intre institutiile financiare ce realizau depozite. Toti intermediarii financiari au inceput sa introduca noi tipuri de conturi pentru atragerea deponentilor si sa ofere noi tipuri de imprumuturi. Bancile mutuale au trebuit sa realizeze schimbari pentru a tine pas concurentei si o prima schimbare a fost introducerea conturilor curente cu posibilitatea de retragere a sumei din cont negociabila.

Astfel, in mod neoficial, bancile mutuale au inceput sa se comporte precum bancile traditionale. Datorita schimbarilor, statele au adus reglementari noi privitoare la bancile mutuale, permitand acestora sa poata opera ca si bancile traditionale.

De-a lungul timpului, multe dintre bancile mutuale au fuzionat cu banci traditionale. Acum, bancile mutuale, sau institutiile in care s-au trasnformat, cad (in cea mai mare parte) sub incidenta reglementarilor cooperativelor de credit, a bancilor traditionale ș.a.