Analiza elementelor structurale ale sistemului monetar

Analiza elementelor structurale ale sistemului monetar

Elementul structural al sistemului monetar il reprezinta unitatea monetara. Sistemul monetar defineste moneda ca element fundamental. Stabilirea valorii oficiale a unei unitati monetare nationale este in toate tarile un atribut al suveranitatii.

Aceasta valoare oficiala, in principiu, trebuie sa fie cat mai apropiata de valoarea reala, respectiv de puterea de cumparare a monedei, intrucat o moneda nu poate avea decat o singura valoare si anume cea reala.

Definirea prin lege a unitatii monetare, s-a realizat diferit in functie de etalonul care a fost adoptat ca baza a sistemului monetar si implica analiza a trei elemente caracteristice:

a)      valoarea paritara;

b)      paritatea monetara;

c)      cursul de schimb al monedei.

a) Valoarea paritara

In conditiile etalonului aur clasic si lingouri, valoarea paritara a unitatii monetare era definita invariabil printr-o cantitate de aur. Si astazi unele monede metalice isi definesc valoarea paritara printr-o cantitate de aur. Acestea nu sunt definite printr-un continut real de aur ci unul conventional. Aceasta situatie este specifica tarilor cu moneda neconvertibila;

In conditiile etalonului aur-devize si al etalonului aur-putere de cumparare valoarea paritara a unei monede putea si este definita printr-o cantitate de aur sau prin raportare la continutul valoric al unei monede, ca moneda de referinta.

Numeroase tari in 1944 si-au legat unitatea monetara continutul valoric prin raportare la continutul in aur a dolarului. In prezent, unele monede isi exprima continutul valoric prin raportarea la un cos de moneda.

Valoarea paritara nu este o marime constanta si se modifica la intervale mai mari sau mai mici de timp, prin devalorizare respectiv revalorizare.

Devalorizarea reprezinta scaderea oficiala a continutului valoric al unitatii monetare printr-o lege a autoritatii monetare din fiecare tara.

Revalorizarea este cresterea oficiala a continutului valoric al unitatii monetare

Devalorizare Depreciere

Revalorizare Apreciere

Practica monetara a cunoscut mai multe valori paritare: fixe, glisante, mobile.

Valorile paritare fixe, au reprezentat unul din principiile de functionare a sistemului monetar bazat pe etalon aur-devize. In perioada postbelica, indeosebi in anii '70, datorita instabilitatii raporturilor valorice dintre monede, aceste valori paritare fixe nu s-au mai putut mentine. S-a nascut o contradictie intre rigiditatea acestor valori (modificate la intervale mari de timp) si variatia continua a valorii reale a monedelor.

Valoarea paritara glisanta - Unele tari au practicat aceasta metoda, care consta in ajustarea periodica la intervale scurte de timp a continutului valoarea unitatii monetare. Aceasta se facea prin devalorizare sau revalorizare. In acest fel s-a apreciat ca se poate rezolva contradictia dintre fixitatea valorii paritare clasice si mobilitatea pretului de cumparare a monedei. Aceasta ajustare era foarte costisitoare.

Valorile paritare mobile - Acestea constau in modificarea anuala a valorii paritare, a continutului valoarea unitatii monetare in conformitate cu tendintele ce se manifesta in cursul anului pe piata in legatura cu moneda respectiva.

b) Paritatea monedei reprezinta raportul valoric dintre doua monede, dintre valorile paritare a doua monede. In functie de felul cum se exprima valoarea paritara, si paritatea poate fi:

paritate aur sau metalica in cazul in care valorile paritare sunt exprimate printr-o cantitate de aur;

paritate valutara in cazul in care valorile paritare sale unor monede nationale erau exprimate intr-o valuta (de regula $ SUA);

paritate DST daca valorile paritare sunt definite pe baza unui cos de moneda.

Toate aceste paritati se mai numesc si paritati teoretice. Ele sunt stabilite prin acte normative si de cele mai multe ori concorda cu realitatea, adica cu raportul efectiv dintre puterea de cumparare a monedelor nationale.

c) Cursul de schimb. Compararea valorica a unitatilor monetare se realizeaza prin mecanismul cursului de schimb (valutar). Ca ordin de marime, paritatea era sinonima cu cursul oficial. Avand in vedere ca valorile paritare au fost mentinute, asa cum am aratat, in Conditiile etalonului aur (cu variantele sale) multa vreme nemodificate, paritatile erau si ele marimi fixe, reflectandu-se in final in fixitatea cursurilor oficiale (paritare). Cursul reprezinta, deci, pretul unei monede (nationala sau internationala) exprimat intr-o alta moneda cu care se compara valoric.

In perioada de aplicare a etalonului aur, comparatia unitatilor monetare se realiza, deci, prin raportarea a doua valori, fie direct, prin continutul de aur, fie indirect, prin raportarea la o alta moneda ($ SUA). in cadrul sistemelor monetare actuale comparatia are in vedere puterile de cumparare ale unitatilor monetare intrate in raportul de schimb. Continutul actualului etalon, mult mai complex, de altfel, si imposibilitatea dimensionarii puterii de cumparare printr-o singura unitate de masura (ca in cazul etalonului aur) au implicat reconsiderari majore in ce priveste mecanismul cursului de schimb.

Dupa renuntarea la paritatea aur, bancile de emisiune determinau asa-numitul curs central, sau paritatea la nivelul puterii de cumparare, acest curs inlocuind cursul oficial (la paritate). in prezent, acest curs este cunoscut sub forma paritatii puterilor de cumparare si reprezinta punctul de plecare in explicarea cursului pietii, stabilit pe baza de cerere si oferta pentru o moneda sau alta.2.3. Sistemul monetar international (SMI)

Obiectivele Sistemului Monetar International sunt urmatoarele:

promovarea cooperarii monetare internationale;

facilitarea si dezvoltarea echilibrata a comertului international printr-o echilibrare monetara corespunzatoare;

promovarea stabilitatii monetare internationale;

realizarea de acorduri si angajamente monetare si valutare intre membrii Fondului Monetar International si evitarea devalorizarilor repetate in scop competitiv;

instituirea unui sistem multilateral de plati in legatura cu tranzactiile curente dintre venitul fondului;

eliminarea restrictiilor.

Aceste obiective nu au fost aplicate in practica decat partial si numai pentru perioade scurte de timp. Astfel prin stabilitatea cursului valutar, prin asigurarea unei lichiditati corespunzatoare au fost stimulate schimburile economice interne, iar prin creditele puse la dispozitie de F.M.I., tarile membre au putut face fata unor nevoi temporare ale balantelor lor de plati externe. Unele tari au realizat convertibilitatea monedei incepand cu 1959, singura moneda convertibila pana la acea data fiind dolarul american. Aceste obiective ale functionarii sistemului monetar international au fost rezolvate partial, intrucat sistemul creat in 1944 avea un viciu de structura, el a fost conceput in conditii in care economia SUA era de departe puterea economica numarul unu, iar dolarul era moneda cea mai puternica.

In aceste conditii SUA au impus moneda nationala ca instrument de circulatie, de plati si de rezerva pe plan international si pe aceasta baza au finantat lichiditatea internationala pe seama deficitului de balanta.

Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru intaia oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize si, in cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva. Propunerea facuta de John M. Keynes de creare a unei monede internationale, denumita "bancor" nu a fost acceptata. A prelevat conceptia americana cuprinsa in Planul White de a se utiliza pe plan international monedele nationale. Initial acest plan cuprindea propunerea unei monede internationale denumita "unitas". in final, dolarul SUA, garantat cu importante rezerve de aur a castigat, devenind moneda de rezerva a sistemului care se nastea. Propunerea crearii unei monede internationale a fost numai un adevar prematur, mecanismele monetare ulterioare fiind favorabile punerii in circulatie si utilizarii in proportie tot mai mare a unei astfel de monede (DST) emisa de FMI.

Crearea in 1944 a sistemului monetar international a insemnat primul mare succes al ideii de cooperare internationala in domeniul monetar, un succes al conceptiei potrivit careia o moneda nationala poate indeplini functii internationale si ca atare poate servi ca pivot al sistemului.

Sistemul monetar international din 1944 a fost conceput ca un ansamblu de norme si tehnici, convenite si acceptate pe baza unor reglementari institutionalizate, menite sa coordoneze comportamentul monetar al tarilor in relatiile de plati si de stingere a angajamentelor reciproce, generate de schimburile comerciale, necomerciale si de miscarile de capital pe plan international. Ansamblul acestor norme de conduita monetara internationala au fost incluse in statutul FMI, organism creat in scopul supravegherii si sprijinirii aplicarii de catre tarile membre a principiilor de functionare ale sistemului nou creat.

Abandonarea in lant a principiilor de functionare, asa cum au fost concepute initial, au dus in final la prabusirea sistemului creat la Bretton Woods. Pe fondul acestor realitati au inceput lucrarile de reforma a sistemului in cadrul carora s-a reafirmat necesitatea realizarii, in continuare, a cooperarii monetare prin adaptarea principiilor sale de functionare la noile conditii existente pe plan international. Rezultatele s-au concretizat in introducerea de elemente noi in functionarea sistemului si care si-au gasit reglementarea prin modificarile aduse statutului FMI.

Ca urmare, mecanismele monetare statuate la Bretton Woods functioneaza astazi intr-o forma mult schimbata, monedele nationale continuand sa detina locul principal in cadrul sistemului monetar international. Cu toate acestea, teoria si practica monetara au contribuit la nasterea si functionarea unei monede internationale (DST) care a schimbat continutul etalonului monetar si mecanismele de functionare a cursului de schimb si ale convertibilitatii.