Cand sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, intreprinderea dispune de un fond de rulment. Acest excedent de resurse degajat de ciclul de finantare al imobilizarilor poate imobilizat sau "rulat" pentru reinnoirea activelor circulante. Deci fondul de rulment apare ca o marja de securitate financiara care permite intreprinderii sa faca fata fara dificultate riscurilor diverse care apar pe termen scurt[15]. Aceasta marja de securitate garanteaza solvabilitatea intreprinderii, permitand acesteia, in caz de probleme comerciale sau la nivelul ciclului financiar al exploatarii (reducerea temporara a vanzarilor, intarzierea platilor de catre clienti, accelerarea platilor catre furnizori), conservarea unei anumite autonomii, respectiv a unei independente financiare fata de creantierii sai.

Notiunea de fond de rulment poate avea mai multe formulari, insa doua dintre ele prezinta interes deosebit si merita retinute drept concepte fundamentale ale analizei financiare. Este vorba despre fondul de rulment net sau permanent, pe de o parte si fondul de rulment propriu, pe de alta parte.

Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilantului financiar constituie un fond de rulment lichiditate sau un fond de rulment financiar (FRF) si poate fi stabilit prin doua modalitati:

1. FRF = Capitaluri permanente - Nevoi permanente

(exclusiv amortizari (in valoare neta)

si provizioane)

In aceasta ipoteza, fondul de rulment financiar este o parte a capitalurilor permanente degajata de etajul superior al bilantului pentru a acoperi nevoi de finantare din partea de jos a bilantului.

2. FRF = Activ circulant net - Datorii pe termen scurt

In aceasta acceptiune, fondul de rulment financiar evidentiaza surplusul activelor circulante nete in raport cu datoriile temporare sau partea activelor circulante nefinantata de datoriile pe termen scurt.O valoare pozitiva a fondului de rulment financiar arata ca resursele permanente finanteaza o parte din activele circulante, dupa finantarea integrala a imobilizarilor nete. Aceasta situatie pune in evidenta fondul de rulment financiar ca expresie a realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la infaptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

Valoarea negativa FRF reflecta absorbirea unei parti din resursele temporare pentru finantarea unor nevoi permanente, contrar principiului de finantare: nevoilor permanente li se aloca resurse permanente. Aceasta situatie genereaza un dezechilibru financiar, care trebuie analizat in functie de specificul activitatii desfasurate de intreprinderea respectiva. Dezechilibrul poate fi considerat o situatie periculoasa, alarmanta, in cazul in care intreprinderile cu activitate industriala, fiind o situatie permisa intreprinderilor cu profil comercial, pentru care datoriile fata de furnizorii de marfuri (fiind un volum mare si si reinnoibile continuu) pot fi asimilate resurselor permanente. Situatia intreprinderilor industriale poate fi considerata critica atat sub aspectul nevoii de rambursare a datoriilor pe termen scurt, care au finantat partial imobilizarile, inainte ca acestea sa intre in functiune, sau inainte de degajarea surplusului monetar din vanzari, cat si sub aspectul costului ridicat de procurare a creditelor pe termen scurt renegociate in mod constant, uneori in conditii de dobanda, rambursare si garantare mai putin avantajoase in raport cu cele pe termen lung.

Formula care pune in discutie etajul inferior al bilantului financiar prezinta interes pentru faptul ca evidentiaza in termeni mai concreti problema olvabilitatii viitoare a intreprinderii. Determinat prin confruntarea directa dintre lichiditatile previzibile pe termen scurt (activele circulante) si angajamentele imediat exigibile ( datoriile pe termen scurt), indicatorul FRF capata semnificatia unui excedent de lichiditati potentiale, sau marja sau marja de securitate fata de riscurile activitatii economice.

Stabilirea FRF pe baza maselor bilantiere din etajul superior al bilantului financiar este si ea importanta deoarece pune in evidenta influenta structurii de finantare asupra constituirii fondului de rulment financiar.

Fondul de rulment financiar poate fi analizat in functie de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii si datorii pe termen mediu si lung) analiza care pune in evidenta gradul in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii[16]. Indicatorul care releva acest grad de autonomie financiara este fondul de rulment propriu, adica excedentul capitalurilor proprii in raport cu imobilizarile nete, conform relatiei:

Rezultatul negativ al acestei relatii de calcul, denumit fond de rulment imprumutat, reflecta masura indatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilor pe termen scurt.

Pornind de la un anumit echilibru, care trebuie sa existe intre nevoile temporare si resursele temporare, bilantul patrimonial pune in evidenta un alt indicator de echilibru financiar denumit nevoia de fond de rulment .

NFR = (Nevoi temporare - Disponibilitati)-(Resurse temporare - Credite bancare pe termen scurt)

Daca nevoia de fond de rulment este pozitiva, easemnifica un surplus de nevoi temporare, in raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. Situatia in care nevoia de fond de rulment este pozitiva, poate fi considerata normala, numai daca este rezultatul unei politici de investitii privind cresterea nevoii dela finantare a ciclului de exploatare. In caz contrar, nevoia de fond de rulment poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichidarea stocurilor si creantelor, pe de o parte, si exigibilitatea datoriilor de exploatare, pe de alta parte, respectiv incetinirea incasarilor si urgentarea platilor.

Daca nevoia de fond de rulment este negativa, ea semnifica un surplus de resurse temporare, in raport cu nevoia corespunzatoare de capitaluri circulante, sau necesitati temporare mai mici decat sursele temporare posibile de mobilizat. Asemenea situatie poate fi apreciatafavorabil daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai mari, adica s-au urgentat incasarile si s-au relaxat platile.

In cadrul analizei patrimoniale[17], diferenta dintre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment reprezinta trezoreria neta.

Daca trezoreria neta este pozitiva (FR > NFR), atunci excedentul de finantare, expresia cea mai concludenta a desfasuraii unei activitati eficiente, se va regasi sub forma disponibilitatilor banesti in conturi bancare si in casa. Aceasta situatie favorabila se caracterizeaza intr-o imbogatire a trezoreriei, pentru ca intreprinderea dispune din abundenta de lichiditati care ii permit, atat rambursarea datoriilor pe termen scurt, cat si efectuarea diverselor plasamente eficiente si in deplina siguranta pe piata monetara si/sau financiara. Se poate vorbi in acest caz chiar de o autonomie financiara pe termen scurt.

Trezoreria neta negativa semnifica un dezechilibru financiar, la incheierea exercitiului contabil, un deficit monetar acoperit prin angajarea de noi credite pe termen scurt. Aceasta situatie evidentiaza dependenta intreprinderii de resursele financiare externe. In acest caz, se urmareste obtinerea celui mai mic cost de procurare al noilor credite, prin negocierea mai multor surse de astfel de capital (credite de trezorerie, credite de scont). Situatia de dependenta, sau de tensiune asupra trezoreriei, in care lichiditatile sau cvasilichiditatile sunt insuficiente pentru rambursarea creditelor pe termen scurt, limiteaza autonomia financiara pe termen scurt.

2.2.2. Bilantul functional

Conceptia functionala a bilantului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de functionare economica a intreprinderii, punand in evidenta stocurile si resursele corespunzatoare fiecarui ciclu de functionare.

Analiza functionala presupune o grupare prealabila a diferitelor operatii realizate de intreprindere in raport cu natura, destinatia sau functia lor, de unde si originea expresiei "analiza functionala".

Bilantul functional este utilizat de analistul financiar datorita urmatoarelor caracteristici:

permite realizarea unei analize dinamice deoarece pleaca de la premisa de continuitate a activitatii, iar elementele de activ si de pasiv sunt privite ca structuri supuse unei permanente schimbari pe parcursul evolutiei financiar - patrimoniale a intreprinderii;

face posibila identificarea nevoilor de finantare pe care le are intreprinderea precum si a surselor de finantare disponibile[18].

Bilantul functional se structureaza in functie de apartenenta posturilor din bilantul contabil la diferite cicluri de operatiuni, cum ar fi:

ciclul de investitii - care cuprinde ansamblul de decizii privind achizitionarea de active fixe, corporale sau financiare, finantarea acestor investitii trebuind sa se realizeze din surse stabile[19];

ciclul de exploatare - presupune derularea unor operatiuni specifice de aprovizionare, productie, stocare, vanzare in urma carora se degaja atat un flux material (de produse, lucrari sau servicii) cat si un flux financiar (de incasari si plati);

ciclul de finantare - cuprinde operatiunile derulate intre intreprindere si proprietarii de capitaluri (actionari si creditori) si permite eliminarea decalajelor dintre fluxul de lichiditati de intrare si de iesiredegajat de ciclul de exploatare.

Legatura dintre cele trei cicluri de operatiuni este evidentiata de urmatoarea schema restransa a bilantului contabil:   

Tabel 4

Pentru intocmirea bilantului functional se utilizeaza valoarea de origine a elementelor care il compun. Valoarea de origine este cea care a servit la inregistrarea elementelor in momentul intrarii in patrimoniu.

Etapele de realizare a bilantului functional sunt:

a)       tratarea posturilor din bilantul contabil si din afara lui;

b)       ordonarea posturilor de activ si pasiv pe cicluri de operatiuni.

a)       Tratarea posturilor din bilantul contabil presupune urmatorii pasi:

elementele de activ se inregistreaza la valoarea bruta pentru a reconstitui investitia initiala care s-a facut in momentul achizitionarii lor;

conceptul de non-valoare sau de "activ fictiv" nu se mai utilizeaza tocmai pentru ca patrimoniul este privit in mod dinamic.

mijloacele fixe detinute in lesing se asimileaza activelor imobilizate sporind nivelul acestora cu valoarea de contractare iar in contrapartida pentru pasiv se majoreaza imprumuturile pe termen mediu si lung cu partea ramasa de achitat si capitalul propriu cu partea amortizata.

partea de cheltuieli inregistrate in avans care privesc mai multe exercitii viitoare (cheltuieli cu reparatii capitale) sunt asimilate investitiilor si majoreaza valoarea activelor imobilizate, iar cheltuielile care privesc strict exercitiul urmator se asimileaza creantelor.

primele de rambursare a obligatiunilor se elimina din activ, iar in contrapartida se diminueaza imprumutul pe termen mediu si lung.

diferentele de conversie activ si pasiv nu de mai inregistreaza iar pentru revenirea la valoarea de origine se procedeaza astfel: cu valoarea diferentelor de conversie activ se majoreaza creantele sau se diminueaza obligatiile respectiv cu valoarea diferentelor de conversie pasiv se micsoreaza creantele sau se majoreaza obligatiile.

titlurile de plasamemt sunt asimilate creantelor, fiind excluse din trezoreria de activ datorita gradului diferentiat al lichiditatii acestora.

veniturile inregistrate in avans sunt asimilate datoriilor de exploatare pentru ca din perspectiva continuitatii activitatii in contul acestora intreprinderea trebuie sa ofere ceva.

b)    Ordonarea posturilor de activ si pasiv pe cicluri de operatiuni poate fi sintetizata astfel:

Tabel 5

La randul lor, activele ciclice pot fi diferentiate in active ciclice de exploatare (ACE) si active ciclice in afara exploatarii (ACAE). Rationamentul este similar si pentru resursele ciclice, existand datorii de exploatare (DE) si datorii in afara exploatarii (DAE). Prin compararea marimilor precizate rezulta doi indicatori utili analizei financiare[20]: necesarul de fond de rulment de exploatare (NFRE) si necesarul de fond de rulment in afara exploatarii (NFRAE): NFRE = ACE - DE si NFRAE = ACAE - DAE

Suma celor doua componente ne arata marimea necesarului de fond de rulment totala a intreprinderii: NFRT = NFRE + NFRAE

Surplusul resurselor durabile in raport cu valorile imobilizate reprezinta fondul de rulment functional sau fondul de rulment net global (FRNG). El se determina dupa urmatoarea relatie:

FRNG = Resurse durabile - Nevoi stabile (activ imobilizat brut)

CAPITOLUL III.

Analiza situaTiei financiare pe baza soldurilor intermediare de gestiune

3.1. Prezentare generala a soldurilor intermediare de gestiune

O apreciere cat mai corecta si mai relevanta a situatiei financiare a intreprinderii impune necesitatea utilizarii unor instrumente de masurare a rezultatelor susceptibile sa traduca realitatea economica si financiara a activitatii desfasurate intr-o maniera mai semnificativa decat cea oferita de indicatorii contabili obisnuiti.

Structura contului de profit si pierdere pe cele trei tipuri de activitati permite degajarea unor solduri de acumulari banesti potentiale, destinate sa indeplineasca o anumita functie de remunerare a factorilor de productie si de finantare a activitatii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG)[21]. Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabila a contului de rezultate pentru a pune in evidenta modul de functionare si rentabilitatea intreprinderii ca marja comerciala, productie a exercitiului, valoare adaugata, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatarii, rezultat curent si rezultat net al exercitiului.

Soldurile intermediare de gestiune reprezinta, de fapt, palierele succesive in formarea rezultatului final. Constructia indicatorilor se realizeaza in cascada, pornind de la cel mai cuprinzator (productia exercitiului + marja comerciala) si incheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercitiului). Fiecare sold intermediar reflecta rezultatul gestiunii financiare la respectivul nivel de acumulare.

3.1.1. MARJA COMERCIALA

Primul indicator furnizat de tabloul soldurilor intermediare de gestiune este marja comerciala. Aceasta impreuna cu productia exercitiului, reprezinta mai mult o masura a fluxului global al activitatii decat un adevarat indicator de rezultat.[22]

Marja comerciala (adaosul comercial) vizeaza in exclusivitate intreprinderile comerciale, sau numai activitatea comerciala a intreprinderilor cu activitate mixta (industriala si comerciala). Excedentul vanzarilor de marfuri in raport cu costul de cumparare al acestora reprezinta marja comerciala.

Costul de cumparare a marfurilor vandute (revandute) includepretul de cumparare (fara TVA) majorat cu cheltuielile accesorii de cumparare si corectat cu variatia stocurilor de marfuri.

Nivelul marjei comerciale este principalul indicator de apreciere a performantelor unei activitati comerciale. Daca cifra de afaceri este un indicator de volum al activitatii, suma marjei comerciale, generata de cifra de afaceri realizata, este indicatorul indispensabil pentru aprecierea gestiunii unei intreprinderi comerciale. Practica demonstreaza ca, doua intreprinderi cu activitate comercialapot realiza, cu aceeasi cifra de afaceri, marje comerciale diferite. Analiza tendintei in timp a ratei marjei comerciale (marja comerciala/cifra de afaceri) si compararea acesteia cu cele inregistrate de alte intreprinderi, din acelasi sector, constituie elemente de baza in evaluarea performantelor financiare ale intreprinderilor de acest profil.

Marimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat in functie de tipul politicii de vanzare promovata de intreprindere. De pilda, marjele comerciale ridicate corespund, in general, intreprinderilor specializate in comert de lux sau comert traditional care asigura si service dupa vanzare. Din contra, intreprinderile care dispun de suprafete comerciale mari si practica metode de vanzare prin autoservire, vor inregistra marje comerciale mai reduse.

Pentru aprecierea oportunitatii politicii comerciale promovata de intreprindere marja comerciala trebuie descompusa pe produse sau evidentiata pe ramuri de activitate. De asemenea, variatia marjei comerciale trebuie explicata in functie de rotatia stocurilor, stiut fiind faptul ca reducerea marjei ar trebui, in mod normal, sa fie compensata printr-o crestere a vanzarilor, care conduce, in principiu, la o reorientare a politicii comerciale.

In fine, marja comerciala se constituie ca un indicator de baza pentru studiile previzionale, permitand determinarea pragului de rentabilitate, sau punctul critic al activitatii comerciale (cheltuieli fixe/marja comerciala unitara).

In mod similar si cu semnificatie economica apropiata, intreprinderile industriale si de service pot calcula un indicator denumit marja asupra consumurilor materiale, ca diferenta intre productia exercitiului si consumurile materiale (cumparari de materii prime si materiale minus cresterea, sau plus diminuarea, stocurilor de materii prime si materiale in cursul perioadei de gestiune). Aceasta marja este cu atat mai semnificativa cu cat productia imobilizata este mai redusa si consumul de materiale mai important.

3.1.2. PRODUCTIA EXERCITIULUI

Productia exercitiului (este cazul activitatilor industriale)include valoarea bunurilor si serviciilor "fabricate" de intreprindere pentru a fi vandute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii. Drept urmare, productia exercitiului va include trei elemente: productia vanduta (care reflecta cifra de afaceri industriala), productia stocata (care exprima variatia stocului de produse intermediare, in curs de productie, produse finite dar inca nevandute) si productia imobiliara (care reprezinta lucrarile executatede intreprindere in beneficiu propriu).

Productia exercitiului, fiind conceptul central in calculul soldurilor intermediare de gestiune, alaturi de marja comerciala, merita diferentiat de indicatorul cifra de afaceri. La intreprinderile cu activitate mixta, cifra de afaceri evidentiaza vanzarile de marfuri si productia vanduta, in timp ce la intreprinderile industriale acestea reflecta doar productia vanduta. Ignorand anumite aspecte esentiale privind activitatea intreprinderii, cum ar fi decalajele dintre momentul fabricarii si cel al facturarii antrenand variatia stocurilor ca si productia imobilizata care uneori pot inregistra valori semnificative, cifra de afaceri poate sa genereze o imagine deformata asupra activitatii intreprinderii. Dimpotriva, productia exercitiului ofera o imagine mai fidela a activitatii reale a intreprinderii pe durata perioadei de gestiune.

Productia exercitiului este un indicator inevitabil, dar ambiguu[23], intru-cat este constituit din elemente foarte eterogene: unele sunt evaluate la pret de vanzare (productia vanduta), iar altele la cost de productie (productia stocata si cea imobilizata). In plus, nivelul rezultatelor se poate modifica in functie de metoda retinuta pentru evaluarea stocurilor. Datorita acestui fapt, valoarea productiei nu poate sa reflecte o realitate financiara.

3.1.3. VALOAREA ADAUGATA

Valoarea adaugata (primul intermediar de gestiune) exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, indeosebi a fortei de munca si capitalului, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti, in cadrul activitatii curente a intreprinderii.

Valoarea adaugata se calculeaza pornind de la productia exercitiului majorata cu marja comerciala si diminuata cu consumurile de bunuri si servicii furnizate de terti pentru aceasta productie.

Valoarea adaugata = Productia exercitiului + Marja comerciala - Consumuri de la terti care:

Consumuri de la terti = Cumparari de materii prime si materiale Variatia stocurilor de materii prime si materiale + Alte cheltuieli si cumparari externe

Valoarea adaugata nu este evidentiata in contul de profit si pierdere, dar acesta din urma, contine elemente necesare pentru determinarea sa, in special, pentru stabilirea consumurilor provenind de la terti. Aceste consumuri contin doua categorii esentiale: aprovizionari consumate (cumparari de materii prime si alte aprovizionari + variatia stocurilor + cumparari nestocate) si alte cumparari externe consumate (lucrari si servicii executate de terti).

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune evidentiaza prima metoda de calcul a valorii adaugate - metoda deductiva. Valoarea stabilita astfel este o valoare adaugata bruta, care nu tine cont de deprecierea activului imobilizat sub forma amortizarilor si provizioanelor calculate.

Fundamendandu-se pe productia exercitiului, valoarea adaugata bruta pastreaza caracterul eterogen al conceptului de productie. Aceasta limita poate fi depasita prin descompunerea soldului (VA) in doua componente corespunzatoare structurii productiei. Se obtine astfel, valoarea adaugata vanduta corespunzatoare productiei vandute si valoarea adaugata produsa, aferenta productiei imobilizate si stocate.

Sub aspect financiar, notiunea de valoare adaugata bruta nu prezinta interes deosebit, analiza financiara preocupandu-se in special, de fluxurile monetare corespunzatoare valorii adaugate vandute, sub rezerva luarii in seama a decalajelor privind creantele si datoriile aferente operatiilor care au generat aceasta valoare adaugata vanduta.

In Franta, au fost elaborate mai multe variante de calcul al valorii adaugate[24]. Varianta de baza este cea elaborata conform Planului Contabil General (PCG), varianta prezentata deja. Pe langa acestea au mai fost fundamentate:

a) valoarea adaugata a costului factorilor (sau valoarea adaugata CDB) calculata astfel:

Valoarea adaugata PCG

+ Subventii de exploatare

+ Redevente leasing

+ Cheltuieli cu personalul exterior

- Impozite, taxe si varsaminte asimilate

= Valoarea adaugata a costului factorilor (CDB)

b) valoarea adaugata globala, calculata astfel:

Valoarea adaugata PCG

+ Subventii de exploatare

- Impozite, taxe si varsaminte asimilate

- Cheltuieli de personal

+ Venituri financiare

- Cheltuieli financiare

+ Venituri din reluari de provizioane

- Donatii cu amortizari si provizioane

+ Venituri exceptionale si alte venituri

- Cheltuieli exceptionale si alte cheltuieli

- Participarea salariatilor la profit

- Rezultatul distribuit

- Rezultatul nedistribuit

= Valoarea adaugata globala

Curent utilizata in practica financiara, aceasta marja de acumulare baneasca (VA) prezinta interes pentru ca:

a)       realizeaza legatura intre nivelul micro si macroeconomic. Prin agregarea valorilor adaugate ale intreprinderilor la nivel macroeconomic se obtine produsul intern brut (PIB).

b)       reprezinta un criteriu pentru aprecierea aportului specific al intreprinderii la realizarea productiei sale. Valoarea adaugata este un indicator mai sintetic decat cifra de afaceri si productia. Cifra de afaceri evidentiaza performanta comerciala a intreprinderii, respectiv capacitatea sa de vanzare. Dar, cifra de afaceri nu este un indiciu pertinent pentru aprecierea dimensiunii unei intreprinderi (cu instalatii reduse, o firma poate realiza o cifra de afaceri importanta, daca utilizeaza in proportii semnificative subansamble de la terti pentru obtinerea productiei sale).

c)       este criteriul de apreciere a cresterii intreprinderii. Rata cresterii cifrei de afaceri este adesea nerealista. Numai rata privind cresterea valorii adaugate permite evaluarea cresterii reale a intreprinderii (in caz de inflatie, rata de crestere trebuie deflatata) masoara gradul de integrare al intreprinderii prin raportul valoare adaugata / productie (CA). Cu cat rezultatul raportului este mai mare, cu atat mai mult intreprinderea este integrata, adica isi poate asigura ea insasi, un numar mare de faze de fabricatie, mergand de la materiile prime, pana la elaborarea produselor finite, fara a recurge la serviciile altor intreprinderi (pentru executarea unor lucrari sau furnizarea unor subansamble). Se remarca de asemenea ca pe masura ce gradul de integrare creste se asteapta o crestere

d)      semnificativa a nevoii de fond de rulment pentru exploatare, pentru care trebuie cautate noi surse de finantare;

e)       evidentiaza structura exploatarii prin intermediul ratelor de repartizare a valorii adaugate. Raportand remunerarea fiecarui participant (cheltuieli cu personalul, cheltuieli financiare, impozite si taxe, autofinantare) la valoarea adaugata se poate face o evaluare a distributiei veniturilor globale catre partenerii intreprinderii;

f)        reflecta gradul de utilizare a factorilor de productie. Se poate constata ca pentru acelasi nivel al valorii adaugate, si cu structuri de exploatare identice, utilizarea factorilor de productie poate fi diferita. Aceasta diferentiere este determinata de randamentul diferit al utilizarii fortei de munca si al echipamentelor productive afectata efectiv activitatii de exploatare (valoarea adaugata / numar de personal; valoarea adaugata / imobilizari de exploatare). Legatura dintre cele doua rapoarte este asigurata de rata intensitatii capitalistice (echipament pe salariat):

Se observa ca randamentul muncii va fi cu atat mai mare cu cat intensitatea capitalistica este mai puternica (echipamentul modern cu grad inalt de aitomatizare) si randamentul echipamentelor mai mare;

g) permite, in conditii de functionare identice, realizarea anumitor clasificatii sectoriale. Astfel, la o extremitate, se vor situa intreprinderile comerciale care revand ceea ce ele cumpara, cu o valoare adaugata slaba, iar la cealalta extremitate, firmele de consultanta, care cumpara putin si vand (materie cenusie), cu o valoare importanta. Intre cele doua si sectorul industrial, se intalnesc, pe de o parte, intreprinderi de inalta tehnologie, cu valoare adaugata ridicata, iar pe de alta parte, industria constructoare de masini cu o valoare adaugata modesta. Eficienta informatiilor furnizate de notiunea de valoare adaugata se fundamenteaza pe o interpretare a indicatorului. De pilda, cresterea valoarii adaugate nu este neaparat un semn de prosperitate pentru intreprindere, in masura in care aceasta crestere poate fi insotita de o scadere brusca a performantelor comerciale si de o inrautatire a trezoreriei. In legatura cu rolul valoarii adaugate in interpretarea structurii de exploatare a unei intreprinderi, se pot prezenta doua aspecte: majorarea cheltuielilor cu personalul poate angaja o crestere a valoarii adaugate, in timp ce rezultatul si rentabilitatea firmei se pot reduce brusc; cresterea valorii adaugate poate fi rezultatul stocurulor de produse finite fabricate la costuri foarte ridicate pe care piata va fi incapabila sa le absoarba datorita preturilor de vanzare pe care ar trebui sa le practice. Aceste aspecte ne obliga la o interpretare prudenta a valorii adaugate in raport cu factorii care au generat-o.

3.1.4. Excedentul brut de exploatare (EBE)

Excedentul brut de exploatare (EBE) sau, dupa caz, Insuficienta bruta de exploatare, se stabileste ca diferenta intre valoarea adaugata (+ subventiile de exploatare) pe de o parte, si impozitele, taxele si cheltuielile de personal, pe de alta parte.

EBE = Valoarea adaugata + Subventii de exploatare - Cheltuieli cu personalul -Impozite, Taxe si varsaminte asimilate.

Excedentul brut de exploatare exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare (operatii strict legate de productia industriala, de activitatea comerciala sau prestari servicii), resursa principala a intreprindereii, cu influenta hotaratoare asupra rentabilitatii economice si a capacitatii potentiale de autofinantare a investitiilor (din amortizari, provizioane, profit). Rolul excedentul brut de exploatare in analiza financiara poate fi urmarit sub trei aspecte:

1. Excedentul brut de exploatare este o masura a performantelor economice ale intreprinderii. Sub acest aspect, indicatorul va fi retinut in calculul rentabilitatii economice (EBE / Capital economic), sau al ratei marjei brute de exploatare (EBE / CA). Un EBE suficient de mare va permite intreprinderilor reinnoirea imobilizarilor sale prin amortizari, acoperirea riscurilor din provizioanele constituite si asigurarea finantarii sale care antreneaza cheltuieli financiare, iar diferenta va fi distribuita statului (impozit pe profit), actionarilor (dividende) si/sau conservata prin auto finantare.

2. Excedentul brut de exploatare este independent de politica financiara a intreprinderii ( nu este influentat de veniturile si cheltuielile financiare dependente de structura financiara a intreprinderii), de politica de investitii ( nu tine cont de deciziile intreprinderii privind modalitatole de calcul a amortizarii), de politica de dividend ( deciziile conducerii firmei privind repartizarea profitului net), de politica fiscala si de elementele exceptionale (nu ia in calcul impozitul pe profit si rezultatul exceptional).

Acest sold intermediar de gestiune nefiind perturbat de politica intreprinderii in materie de finantare, provizioane, investitii, fiscalitate furnizeaza informatii semnificative cu privire la performantele industriale si comerciale, fiind de aceea recomandat in studiile de previziune si analize comparative ale intreprinderilor apartinand aceluiasi sector de activitate. El poate sa puna in evidenta, mai bine decat rezultatul final, o deficienta structurala a intreprinderii in plan pur industrial si comercial[25].

3. Excedentul brut de exploatare reprezinta o resursa financiara fundamentala pentru intreprindere. Sub rezerva productiei imobilizate si a decalajelor generatoare de creante, stocuri si datorii cu consecinte asupra trezoreriei, excedentul brut de exploatare constituie resursa financiara fundamentala care va fi utilizata pentru mentinerea sau cresterea capacitatilor de productie, plata cheltuielilor financiare, a impozitului pe profit si dividendelor, rambursarea imprumuurilor angajate anterior. Dar, aceasta sursa financiara fundamentala, nu este decat o resursa de trezorerie potentiala, un cash-flow potential degajat de exploatare ( cash-flow brut al exploatarii), susceptibil de a se transforma in lichiditati pe masura reglementarii decalajelor dintre nevoile si resursele exploatarii. Acest aspect decurge chiar din metodologia de calcul a excedentul brut de exploatare:

EBE = Venituri din Cheltuieli pentru

exploatare exploatare platibile

Pornind de la veniturile si cheltuielile incasabile, respectiv platibile, si avand in vedere diferitele decalaje care se produc la nivelul creditelor acordate clientoilor si creditelor furnizor, sau la nivelul stocurilor, antrenand un veritabil fenomen de retentie a fluxurilor monetatre, se poate arata ca o parte din excedentul brut de exploatare se va regasi imobilizat in variatia nevoii de fond de rulment pentru exploatare.

EBE = Venituri din + Venituri din + Cheltuieli pentru

exploatare incasate exploatare de incasat exploatare platite

(in cursul exercitiului) (in exercitiul urmator) (in cursul exercitiului)

Cheltuieli pentru

exploatare de platit

(in exercitiul urmator)

de unde rezulta:

EBE = Excedent de trezorerie Venituri din Cheltuieli pentru

al exploatarii (ETE) exploatare de incasat exploatare de platit

sau, altfel exprimat:

EBE = ETE DNFRE Productia imobilizata

Iar

ETE = EBE DNFRE Productia imobilizata

Asadar, excedentul brut de exploatare exprima fluxul real de trezorerie al exploatarii (ETE) rezultat dupa acoperirea variatiei de fond de rulment pentru exploatare. Excedentul brut de exploatare reprezinta primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a intreprinderii, deci punctul de plecare in tabloul fluxurilor de trezorerie.

3.1.5. Rezultatul exploatarii

Rezultatul exploatarii priveste activitatea de exploatare si pe cea curenta a intreprinderii. Prin deducerea cheltuielilor cu amortizarile ( doar amortizarile economice justificate, normale, ale imobilizarilor, surplusul fiind transferat la cheltuieli exceptionale) si provizioanele din excedent brut al exploatari, acesta devine un rezultat net al exploatarii:

Excedentul brut din exploatare

Alte venituri din exploatare

Alte cheltuieli din exploatare

Venituri din provizioane si amortizari

Cheltuieli cu provizioane si amortizari

= Rezultatul exploatarii

Rezultatul exploatarii exprima marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare, obtinuta prin deducerea tuturor cheltuielilor (platibile si calculabile) din veniturile exploatarii (incasabile sau calculate).

Exprimarea sub forma relativa (Rezultatul exploatarii/Active de exploatare) a rentabilitatii activitatii de exploatare serveste la realizarea unor comparatii intre diverse intreprinderi care promoveaza politici de amortizare diferite.

3.1.6. Rezultatul curent

Rezultatul curent reprezinta rezultatul operatiunilor normale si obisnuite ale intreprinderii, fiind excluse operatiunile exceptionale. Se obtine prin adaugarea la rezultatul exploatarii a rezultatului financiar, conform relatiei:

Rezultatul exploatarii

+ Venituri financiare

- Cheltuieli financiare

= Rezultat curent

Relevanta acestui indicator poate fi perturbata de faptul ca se iau in consideratie toate elementele financiare, chiar si elementele financiare exceptionale, ceea ce ar conduce la distorsionarea rezultatului obtinut.

Acest sold permite, in lipsa elementelor perturbatoare care ar falsifica realismul unor calcule, compararea performantelor intre intreprinderi, sau a performantelor de la un exercitiu la altul.

3.1.7. Rezultatul exceptional

Rezultatul exceptional reflecta incidenta unor evenimente exceptionale, favorabile sa nefavorabile, generatoare de rezultat asupra carora intreprinderea nu dispune, cel mai adesea, decat de o posibilitate de control limitat. Relatia de calcul este :

Rezultatul exceptional = Venituri exceptionale - Cheltuieli exceptionale

3.1.8. Rezultatul net

Rezultatul net apare intr-o dubla ipoteza:

ca indicator relativ al eficacitatii de care intreprinderea a dat dovada in activitatea sa industriala si / sau comerciala.

ca instrument de masurare a fluxului de resurse aditionale create de intreprindere (profit) sau distruse in timpul exercitiului (pierdere).

Rezultatul curent

+ Rezultatul exceptional

- Impozit pe profit

- Participarea salariatilor la profit

= Rezultatul net

Rezultatul net al exercitiului exprima marimea absoluta a rentabilitatii financiare, cu care vor fi remunerati actionarii pentru capitalurile proprii subscrise.

Acest profit net trebuie sa fie sustinut de existenta unor disponibilitati monetare reale, altfel el va ramane doar un potential de finantare. Rezultatul net urmeaza sa se distribuie sub forma dividendelor sau / si sa se reinvesteasca in intreprindere. Profitul net nerepartizat constituie sursa de finantare proprie sau element de autofinantare generat de insasi activitatea intreprinderii.

3.2. Soldurile intermediare de gestiune - studiu de caz

Calculul soldurilor intermediare de gestiune se va face pe baza datelor furnizate de conturile de profit si pierdere ale societatii comerciale S.C VALSAN IMPEX S.R.L. , prezentate in anexa, firma care activeaza in comercializarea echipamentelor electrice .

Pentru a asigura posibilitatea de observare a tendintelor generale de evolutie se calculeaza soldurile intermediare de gestiune pentru 3 ani consecutivi. Punerea in evidenta a variatiilor intre ani se va face sub forma indiciilor de variatie. Avand in vedere ca intreprinderea isi desfasoara activitatea intr-un mediu inflationist, pentru a asigura comparabilitatea valorilor obtinute pentru cei 3 ani a fost calculata si variatia reala, luand in considrare influenta inflatiei. Rata anuala a inflatiei in anul 2006 a fost considerata de 44% iar cea pentru anul n 40%.

Variatia nominala se va calcula cu formula:

I_n - I_n-1

DIⁿ =

I_n-1

I_n - I_n-1 (1+i)

DI^r =

I_n-1 (1+i)

a. Marja comerciala Tabel 6

b. Calculul productiei exercitiului    Tabel 7

c. Calculul valorii adaugate    Tabel 8

d. Calculul excedentului brut de exploatare    Tabel 9

e. Determinarea rezultatului de exploatare Tabel 10

f. Determinarea rezultatului curent Tabel 11

g. Determinarea rezultatului net    Tabel 12

Interpretarea rezultatelor obtinute

Valorile modeste inregistrate de marja comerciala arata o slaba preocupare pentru activitatea comerciala desfasurata de intreprindere. Se observa o scadere continua a indicatorului, activitatea comerciala suferind un puternic regres de la un an la altul, cu remarca ca pentru anul 2007 ritmul de scadere este mai lent, atat nominal cat si real.

In anul 2006 se constata o crestere in termeni nominali, spectaculoasa a productiei, cu 143%, in termeni reali inregistrandu-se o crestere cu 69%.

Acesta este, indubitabil, un semn pozitiv in activitatea intreprinderii, dar care trebuie tratat cu rezerve intrucat se observa o crestere destul de importanta a productiei stocate, ceea ce arata deficiente si dificultati in comercializarea productiei, poate chiar o reducere a competitivitatii. In anul 2006 se inregistreaza o crestere nominala a productiei totale cu 3,68% dar care, in termeni reali, se traduce printr-o scadere de 25,94%.

Aceasta scadere este determinata, in principal, de faptul ca productia vanduta inregistreaza o diminuare puternica constituind un semnal de alarma cu privire la situatia dificila in care se afla intreprinderea.

In anul 2006 valoarea adaugata produsa de intreprindere creste, in termeni nominali cu 137,8% (in termeni reali doar cu 64,92%), ceea ce reprezinta un element pozitiv, o premisa pentru o buna desfasurare a activitatii pe viitor. Dar, in anul 2007, se constata un declin destul de accentuat: scadere de -6,88% si scadere in termeni reali de -33,49%. Aceasta reducere severa arata o organizare productiva precara, o scadere a productivitatii muncii si implicit, o reducere a capacitatii intreprinderii de a asigura remunerarea factorilor de productie, de a onora obligatiile fata de furnizori, de creditori si fata de actionari. Scaderea valorii adaugate este un indiciu cert al faptului ca intreprinderea se afla intr-o faza de recesiune, confruntandu-se cu grave deficiente in activitate, datorate, in special scaderii vanzarilor si prabusirii productivitatii muncii.

In anul 2006, excedentul brut de exploatare creste cu 201,24% , depasind cu mult rata inflatiei, ceea ce demonstreaza ca firma dispune, in continuare, de resurse pentru dezvoltare. Dar in anul urmator, s-a inregistrat un declin real al excedentului brut de exploatare de 63,6% , datorat cresterii excesive, nejustificate economic, a cheltuielilor de personal si a cresterii fiscalitatii.

Rezultatul exploatarii a crescut, in termeni reali, in anul 2006, cu 109,37%, ceea ce reprezinta o variatie pozitiva foarte importanta, ceea ce demonstreaza ca intreprinderea detine inca resurse pentru desfasurarea unei activitati rentabile. Totusi, in anul urmator, s-a inregistrat un recul destul de puternic ( in termeni reali de - 63,24%), proband foarte clar evolutia negativa a intreprinderii in acest an. Aceasta reducere are o influenta negativa asupra echilibrului financiar, diminuindu-se capacitatea intreprinderii de a face fata obligatiilor sale de plata.

In ceea ce priveste rezultatul curent, acesta inregistreaza o crestere reala cu 230,55% pentru anul 2006, crestere realizata pe seama reducerii pierderilor din activitatea financiara. Pentru anul 2007, desi din activitatea financiara se obtine profit, dupa multi ani in care la acest capitol se inregistrau pierderi majore, datorita scaderii accentuate a rezultatului exploatarii se constata ca rezultatul curent sufera o diminuare cu 55,22%, in termeni reali. Problema intreprinderii este legata de activitatea de exploatare, mai exact de valorificarea produselor rezultate in urma exercitarii acestei activitati.

Echilibrul financiar al intreprinderii este perturbat, in principal, de insuficienta incasarilor din vanzari, profitul din activitatea financiara neputand fi compensator.

Un aspect particular al acestei intreprinderi, cu consecinte negative importante, il reprezinta activitatea exceptionala a sa. Aceasta inregistreaza pierderi semnificative care,in plus, cresc vertiginos de la un an la altul. Cauza o reprezinta majorarile de intarziere, penalitatile si amenzile datorate pentru neplata in termen a obligatiilor catre bugetul de stat.

Practic, societatea a atins stadiul in care, plateste doar penalitati de intarziere pentru neplata la timp a obligatiilor si nu mai reuseste sa-si achite obligatiile curente de plata la bugetul de stat si la cel al asigurarilor sociale.In anul n-1 se inregistreaza o scadere semnificativa a rezultatului net, profitul net al exercitiului fiind de 2.5238 mii lei, ceea ce este o suma infima in raport cu dimensiunile societatii si capacitatile intreprinderii. Pierderea pietelor traditionale de desfacere, insuficienta contractelor de desfacere la care s-a ajuns in urma sistemului centralizat de comenzi, tehnologii uzate din punct de vedere moral, productivitatea muncii foarte scazuta, sunt probleme specifice intreprinderilor foste de stat, in perioada de tranzitie la economia de piata. In plus, pierderea din anul n se ridica la o suma apreciabila: 3023,4129 mii lei.

Pierderea rezultata din activitatea intreprinderii poate fi doar temporara sau se poate mentine o perioada indelungata, dar, declinul accentuat al rezultatelor obtinute de intreprindere indica, totusi o criza destul de profunda.

CAPITOL IV

Analiza situatiei financiare a intreprinderii pe baza rapoartelor

Consideratii generale

Cunoasterea gradului de independenta economica si financiara, detectarea la momentul oportun a diferitelor cauze care genereaza schimbari nedorite in activitatea intreprinderii presupun diagnosticarea financiara, printr-un sistem de rate de eficienta[26].

Ratele se stabilesc sub forma unor rapoarte semnificative intre doua elemente comparabile, si in general, legate intre ele printr-o relatie cauza - efect. Forma de exprimare a ratelor este variata, principalele modalitati fiind: exprimarea printr-un coeficient (un numar), printr-un procent sau printr-un numar de zile ( durata).

Matematic, exista posibilitatea formularii unui numar mare de rate ca efect al diferitelor combinatii posibile intre posturile de bilant sau informatiilor continute in situatiile de sinteza. Selectia ratelor trebuie facuta in functie de pozitia pe care se plaseaza analistul, cat si problemele ce urmeaza a fi rezolvate. In fond, metoda ratelor este o tehnica de analiza folosia, atat de analistii financiari din intreprindere, cat si de organele bancare si cele de studii financiare. Astfel, analistul va trebui sa procedeze cu multa atentie la alegerea si interpretarea ratelor ce compun "bateria " apta de a aprecia gestiunea unei intreprinderi si starea de sanatate financiara a acesteia. De aceea, utilizarea ratelor in analiza financiara presupune selectia acelor rate semnificative, independente si omogene. Valorile raportate trebuie sa fie comparabile intre ele sub aspectul continutului si al prezentarii monetare, stiut fiind faptul ca succesul analizei prin rate este asigurat in conditiile in care ratele calculate pe mai multe exercitii succesive sunt comparabile.

Principalele obiective in cadrul analizei pe baza ratelor constau in studierea succesiva a cel putin trei dimensiuni financiare ale intreprinderii: rentabilitate, lichiditate, structura financiara[27].

Ratele posibil de determinat fiind numeroase, iar gruparea lor omogena si ruguroasa fiind greu de realizat, se vor prezenat cele mai semnificative rate circumscrise celor trei dimensiuni financiare, si grupate pe urmatoarele trei coordonate:

- rate de renatbilitate

rate de structura a capitalurilor

rate privind rotatia capitalurilor.

Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabiele din bilant si din contul de profit si pierdere, cat si la informatiile continute in bilantul financiar si in bilantul functional.

4.2. Rate de rentabilitate

Ratele de rentabilitate evidentiaza caracteristicile economice si financiare ale intreprinderilor, permitand compararea performantelor si industriale si comerciale ale acestora[28]. In general, ratele de rentabilitate se determina ca raport intre efectele economice si financiare obtinute (diferite marje de acumulare) si eforturile depuse pentru obtinerea lor (total activ, capital investit, capital economic, etc ).

Ratele de rentabilitate masoara rezultatele obtinite in raport cu activitatea intreprinderii (rentabilitatea comerciala si a mijloacelor economice ( rentabilitatea economica) sau financiare (rentabilitatea financiara).

Din cele aratate rezulta ca rentabilitatea intreprinderii va fi analizata prin cele trei categorii de rate:

rate de rentabilitate comerciala;

rate de rentabilitate economica;

rate de rentabilitate financiara.

4.2.1. Ratele de rentabilitate comerciala

Ratele marjelor beneficiare sau ratele de rentabilitate comerciala apreciaza randamentul diferitelor stadii ale activitatii intreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport intre marjele de acumulare si cifra de afaceri sau valoarea adaugata.

Exista urmatoarele categorii de date:

Rata marjei comerciale, utilizata indeosebi in intreprinderile cu activitate comerciala.

Aceasta rata pune in evidenta strategia comerciala a intreprinderii analizate[29]. Astfel, o marja comerciala redusa (insuficienta) implica cheltuieli generale riguroase si daci recurgerea la la forma de distribuire a marfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul si economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj, etc. Din contra, marja comerciala ridicata (importanta) reclama cheltuieli generale sporite si deci servicii mai bune catre clienti.

De asemenea, rata marjei comerciale, apreciaza influenta constrangerilor pietei si a politicii preturilor de vanzare. Astfel cresterea rata marjei comerciale insotita de o diminuare a vanzarilor ( CA ) semnifica faptul ca intreprinderea incearca sa-si mentina marjele promovand o politica de preturi inalte. Dimpotriva, o rata a marjei comerciale in scadere insotita de o crestere puternica a vanzarilor evidentiaza faptul ca intreprinderea prefera reducerea preturilor de vanzare in scopul cuceririi unui nou segment de piata. In fine, cazul in care cresterea ratei marjei comerciale este insotita de o crestere a cifrei de afaceri releva o situatie favorabila pentru intreprindere, respectiv punerea in vanzare de produse cu performante superioare sau ocuparea pe piata a unei pozitii concurentiale "forte".

2. Rata marjei brute de exploatare, sau rata EBE, masoara nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiara, politica de investitii, de incidenta fiscalitatii si a elementelor exceptionale.

Aceasta rata indica aptitudinea proprie a activitatii de exploatare de a egaja profit.

Valoarea ridicata a ratei marjei brute de exploatare da posibilitatea financiara de reinnoire a echipamentelor intreprinderii . O ameliorare a ratei marjei brute de exploatare exprima o crestere a productivitatii, in masura in care rata nu este simpla consecinta a cresterii ratei marjei comerciale, iar scaderea ei, in raport cu o rata a marjei comerciala stabila, dovedeste o impovarare referitoare la costurile exploatarii.

3. Rata marjei nete exprima eficienta globala a intreprinderii, respectiv capacitatea sa de a realiza profit si de a rezista concurentei.

Aceasta rata prezinta facilitati de calcul, deoarece nu presupune o pregatire prealabila a datelor, fiind recomandata in analizele financiare vizand perioade scurte dar si intreprinderi mici[31]. Aceasta recomandare este justificata de faptul ca rezultatul net nu exprima in exclusivitate un rezultat al activitatii de exploatare ci el poate fi generat de de rezultatul unor operatii de dezinvestire ( operatii exceptionale ) sau a unor plasamente financiare ( operatii financiare ). De aceea, pentru perioade mai lungi si in special in marile intreprinderi, evaluarea activitatii de exploatare ( comerciala, industriala ) este mai bine facuta cu ajutorul ratei privind rentabilitatea exploatarii.

4. Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatarii pune in evidenta eficienta activitatii dee exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ si comercial.

Rezultatul exploatarii prezinta avantajul de a fi influentat de amortismente si provizioane, devenind un rezultat net al exploatarii.

5. Rata marjei brute de autofinantare masoara surplusul de resurse de care dispune intreprinderea pentru a-si asigura dezvoltarea si / sau remunerarea actionarilor sai.

6. Rata marjei asupra valorii adaugate masoara rezultatul brut de care dispune intreprinderea dupa deducerea cheltuielilor de exploatare ( consumuri si cheltuieli de personal ) pentru 100 lei bogatie creata ( daca se exprima procentual ).

4.2.2. Ratele de rentabilitate economica

Rata rentabilitatii economice are o acceptiune mai larga vizand, in esenta, eficienta capitalului economic alocat activitatii productive a intreprinderii. Ea se exprima prin raportul:

Rezultatul econmic, excluzand elementele financiare si cele exceptionale, favorizeaza comparatiile intreprinderilor apartinand aceluiasi sector de activitate.

In exprimarea rentabilitatii economice, la numaratorul fractiei se poate utiliza fie rezultatul exploatarii, fie excedentul brut de exploatare, iar la numitor activul total sau o parte a acestuia[32]. Activul total, sau capitalul angajat, cuprinde capitalul economic, imobilizarile inafara exploatarii si financiare, nevoia de fond de rulment in afara exploatarii si disponibilitatile banesti, in timp ce capitalul investit, parte a activului economic, cuprinde doar capitalul economic si imobilizarile in afara exploatarii.

Capitalul economic alocat exploatarii nu tine cont decat de imobilizarile utilizate de intreprindere pentru activitatea sa de exploatare si de cresterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare.

In aceste conditii expresia generala pentru Re devine:

Daca rezultatul economic expima rezultatul exploatarii inaintea cheltuielilor cu dobanzile si impozitul pe profit, relatia de calcul va fi:

in care: EBIT = Rezultatul curent inaintea impozitarii + Dobanzile si

cheltuielile asimilate

Rata rentabilitatii economice, asfel calculata, devine o rata a rentabilitatii activului economic (R_AE).

Daca rezultatul economic este un excedent brut de exploatare, atunci raportul exprima rentabilitatea activului economic brut (R_AEB).

In teoria financiara din tarile occidentale problema alegerii numitorului, intre activ total sau capital economic, este foarte dezbatuta de autori, in general, optandu-se pentru exprimarea rentabilitatii economice in functie de capitalul economic.

In functie de marjele de acumulare utilizate, rentabilitatea capitalurilor economice angajate in exploatare poate fi exprimata sub doua forme:

Capitalul economic poate fi brut sau net, dupa cum imobilizarile include, sau nu amortizarile si provizioanele pentru deprecierea acestora. De asemenea, rezultatul generat de acest capital poate fi un rezultat brut, saunet de exploatare. Pe baza rezultatului brut si net al exploatarii, precum si a capitalului economic brut si net se determina doua rate de rentabilitate economica: rentabilitatea economica bruta (Reb) si rentabilitatea economica neta (Ren), conform relatiilor:

Rentabilitatea economica bruta, nefiind perturbata de deciziile privind amortizarea este folosita frecvent in analize externe deoarece permite efectuarea compartiilor in spatiu intre intreprinderi apartinand aceluiasi sector sau sectoare diferite de activitate, indiferent de marimea lor sau forma de proprietate. Rata rentabilitatii economice brute masoara aptitudinea capitalului economic de a asigura reinoirea si remunerarea sa reinoire care ar trebui sa se raelizeze intr-o perioada cat mai scurta.

In economiile occidentale se considera corespunzatoare o rentabilitate economica mai mare de 25%, ceea ce inseamna ca in maxim 4 ani intreprinderea isi poate reinnoi capitalurile angajate prin excedentul sau brut de exploatare[33].

In conditiile economiei romanesti care inregistreaza durate medii de rotatie ale activelor economice mult mai mari de 4 ani pragul minim al rentabilitatii economice va fi mult mai mic decat cel din economiile occidentale.

Rentabilitatea economica trebuie sa depaseasca, in mod necesar rata inflatiei pentru ca intreprinderea sa-si poata recupera integral eforturile depuse pentru desfasurarea activitatii, mentinandu-si astfel activul sau economic, in conditiii de inflatie (Ri), rentabilitatea economica in termeni reali (Rr) determinata dupa formula lui Fisher, reprezinta un procent mult mai mic comparativ cu rentabilitatea nominala (Rn).

Pornind de la relatia:

(1+Rn) = (1+Rr)(1+Ri)

obtinem

Rn = Ri +Rr(1+Ri);

de unde

Rr = (Rn-Ri)/(1+Ri)

Pentru o inflatie controlata si normala ce nu depaseste 10% termenul (Rr Ri), din dezvoltarea relatiei Rn, inregistreaza valori forte mici astfel incat poate fi neglijat, iar relatia Rr devine:

Rn = Ri+Rr de unde,

Rr = Rn-Ri

In termeni reali rata rentabilitatii economice are doua dimensiuni, si anume: una pentru remunerarea capitalurilor investite cel putin la nivelul ratei minime de randament din economia nationala (rata medie a dobanzii), iar cealalta pentru remunerarea riscului economic si financiar pe care si l-au asumat posesorii capitalurilor puse la dispozitia intreprinderii. Daca rata rentabilitatii economice este mai mare decat rata medie a dobanzii la capitalurile imprumutate, actionarii vor beneficia de efectulde parghie financiara al indatorarii intreprinderii (cresterea rentabilitatii financiare cu fiecare procent de crestere a indatorarii).

Factorii determinanti ai rentabilitatii economice sunt pusi in evidenta prin descompunerea acesteia in doua rate explicative conform relatiei:

sau:

Re = Rentablitatea comerciala Productivitatea mijloacelor economice

Nivelul marjei brute evidentiaza rezultatul activitatii de exploatare, inclusiv finalizarea ei prin conditiile de comercializare oglindite in cifra de afaceri, in timp ce rotatia capitalului economic prin cifra de afaceri exprima gradul de intensitate al utilizarii resurselor financiare ale intreprinderii.

Se observa ca rata rentabilitatii economice poate fi ameliorata, fie prin cersterea marjei brute de acumulare, respectiv prin cresterea vanzarilor si reducerea cheltuielilor platibile, fie prin cresterea rotatiei capitalului economic prin cifra de afaceri, obiectiv realizabil in conditiile diminuarii investitiilor economice, prin optimizarea nivelului stocurilor, creditului-clienti, selectivitate stricta a investitiilor, etc, fie prin ambele cai.

Rata rentabilitatii economice exprima in fapt, o combinatie intre cei doi factori de influenta: unul cantitativ exprimand marja bruta de acumulare realizata asupra vanzarilor si deci politica de preturi practicata si altul calitativ exprimand gradul de intensitate a utilizarii capitalului economic, deci viteza de rotatie prin cifra de afaceri.

De asemenea se poate observa ca aceeasi rentabilitate economica poate fi generata de doua strategii comerciale opuse:

o politica de preturi inalte, deci cu o marja bruta ridicata, dar cu o rotatie lenta a capitalului economic si cu un volum al desfacerilor redus (in tarile occidentale aceasta strategie este caracteristica investitiilor din centrul orasului);

o politica de preturi scazute deci o marja mai slaba, dar cu o rotatie accelerata a capitalului economic si un volum al desfacerilor important (specific investitiilor situate la periferia oraselor).

Rentabilitatea economica poate fi pusa in corelatie directa si cu rentabilitatea factorului munca oferita de rata marjei asupra valorii adaugate (diferenta dintre valoarea adaugata si cheltuielile de personal), cu productivitatea activelor fixe (exprimata prin valoarea adaugata ce revine la un leu imobilizari) si cu structura investitiei (oferita de coeficientul investitiilor strategice):

Drept urmare, rata rentabilitatii economice poate fi majorata, fie prin cresterea productivitatii activelor fixe, sau prin cresterea gradului de imobilizare al capitalului economic, fie actionand simultan asupra celor trei factori.

4.2.3. Ratele de rentabilitate financiara

Rentabilitatea financiara reprezinta capacitatea intreprinderilor de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate in activitatea sa[34].

Rentabilitatea financiara reflecta scopul final al actionarilor unei intreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investitiei de capital facuta de acestia in procurarea actiunilor ei, sau a reinvestirii totale/partiale a profiturilor ce le revin de drept. De aceea, la numitorul raportului vor figura capitalurile proprii, sau media acestora in masura in care in cursul exercitiului au avut loc modificari sensibile ale capitalului propriu prin aporturi noi in numerar. La numarator figureaza, de obicei, rezultatul net (profitul net) sau rezultatul curent inainte de impozitare, care prezinta, in raport cu profitul net, avantajul de a fi mai apropiat de realitatea financiara intrucat elimina incidenta activitatii exceptionale.

Desi foarte utilizata in analiza financiara[35], aceasta rata trebuie sa tina cont de metodologia determinarii profitului net, respectiv de regimul de calcul al amortizarilor si provizioanelor, al cheltuielilor deductibile si nedeductibile avute in vedere la determinarea bazei de calcul a impozitului pe profit.

Rentabilitatea financiara remunereaza actionarii, fie prin acordare de dividende, fie sub forma afectarii (majorarii) rezervelor care, in fapt, reprezinta o crestere a averii proprietarilor, prin incorporarea lor in capital, si deci o crestere a valorii intrinsece a actiunii.

Actionarii majoritari facand adesea un plasament pe termen lung, nu solicita o rentabilitate imediata pe actiune si deci un dividend important, fiind preocupati, in special, de un rezultat satisfacator chiar daca acesta este conservat de intreprindere, intrucat va genera o crestere a valorii actiunilor. De aceea, ei sunt interesati de cunoasterea rentabilitatii capitalurilor proprii, rentabilitate determinata prin raportul: Profit net al exercitiului/Capitaluri proprii. Pentru aceasta categorie de actionari, aprecierea rentabilitatii nete pe actiune, sau a profitului pe actiune, ca expresie directa a profitabilitatii intreprinderii, poate fi realizata cu ajutorul raportului:

Aceasta rata, determinata pentru fiecare societate pe actiuni, nu ofera posibilitatea comparatiilor intre acestea, datorita dificultatilor de interpretare ale diferentelor observate de la o societate la alta. Astfel, doua firme de aceeasi talie cu capitaluri proprii si profit net de aceeasi marime, deci cu rentabilitati ale capitalurilor proprii egale, pot avea profituri pe actiune diferite in functie de numarul actiunilor emise.

Actionarul minoritar este de obicei preocupat de o rentabilitate pe termen scurt si deci, de un dividend imediat. Aprecierea dividendului pe actiune se face prin raportul:

Ultimele doua rate exprima un venit sub forma profitului sau dividendului pe actiune. Acest venit poate fi, de asemenea, apreciat in functie de capitalurile investite. In situatia in care capitalurile investite include alaturi de capitalurile proprii si imprumuturi pe termen lung si mediu, se poate calcula si rentabilitatea financiara a capitalurilor permanente.

Rentabilitatea astfel exprimata remunereaza capitalurile proprii prin acordarea dividendelor, avand si o dimensiune pentru remunerarea imprumuturilor prin plata dobanzilor. Rentabilitatea financiara este deci influentata de sursa de provenienta a capitalurilor investite fiind de aceea sensibila la structura financiara a intreprinderii, respectiv la situatia indatorarii acesteia. In general, cand nu se precizeaza capitalurile in raport cu care se calculeaza rentabilitatea financiara, este vorba de rentabilitatea capitalurilor proprii.

Pentru societatile cotate la bursa, din economiile occidentale, rentabilitatea financiara este apreciata cu ajutorul unor rate determinate pe baza unor marimicontabile si bursiere. Inlocuind notiunea de capitaluri proprii cu aceeade valoare bursiera, se pot formula urmatoarele doua rate: rata capitalizarii profiturilor si randamentul dividendelor.

a) Imaginea bursiera a unei societati este reflectata prin rata capitalizarii profiturilor exprimata in doua feluri:

sau

Capitalizarea bursiera este calculata la sfarsitul exercitiului contabil conform relatiei:

Capitalzare bursiera = Ultimul curs bursier la incheierea exercitiului Numarul de actiuni

Importanta acestei rate este limitata sub aspectul diagnosticului financiar, deoarece cursul unei actiuni depinde de numerosi factori (suma distribuita, ponderea acesteia in totalul exercitiului net, etc.), si nu exclusiv de sanatatea financiara a intreprinderii. Astfel, doua intreprinderi actionand in acelasi sector, si realizand acelasi profit global pot inregistra rate de capitalizare diferite. Sub acest aspect rata capitalizarii profiturilor are mai putin caracterul unei rate de rentabilitate, devenind in principal o masura a imaginii bursiere a intreprinderilor cotate. Inversul acesteia reprezinta coeficientul de capitalizare bursiera ( PER = price earning ratio).

sau

PER aratand de cate ori investitorii sunt dispusi sa plateasca profitul firmei, este numit si "multiplu curs - profit". In general, valorile coeficientului sunt cuprinse intre 8 si 12. Apreciind perspectivele beneficiare ale intreprinderilor cotate, un coeficient mai mic de 8 corespunde unor valori slabe in timp ce PER mai mare decat 12 semnifica valori in crestere. Daca multiplul curs - profit este ridicat, piata financiara formuleaza anticipatii favorabile asupra rezultatelor viitoare ale intreprinderii si deci este dispusa sa achite imediat un pret mai mare in raport cu nivelul profiturilor actuale. Variatia coeficientului de capitalizare bursiera reda o buna evaluare asupra riscurilor intreprinderii determinate de indatorare, de riscul economic al ramurii din care face parte intreprinderea analizata si de variabilitatea profiturilor viitoare.

b. Randamentul efectiv al dividendelor primite de actionari poate fi exprimat cu ajutorul rapoartelor:

Dividend pe actiune Dividende totale

Rata randamentului dividendelor = sau

Cursul bursier al actiunii Capitalizarea bursiera

Aceasta rata intereseaza in special actionarii minoritari, depinzand la fel de putin de situatia financiara a intreprinderii, asemenea ratei de capitalizare a profitului. Pentru actionarul minoritar care asteapta un rezultat sub forma dividendelor si a plusvalorii de capital, rentanbilitatea financiara poate fi exprimata si prin raportul:

in care:

Po = pretul de cumparare al actiunii ( pret de origine );

Pt = cursul actiunii la momentul t.

Daca Pt > Po actionarul beneficiaza de o plusvaloare de capital egala cu diferenta dintre Pt - Po. In fapt, la numitor se gaseste capitalul investit de actionar, iar la numarator remunerarea acestui capital.

Ca si rentabilitatea economica, rentabilitatea capitalurilor proprii poate fi descompusa pe componenet astfel:

sau

adica,

Rentabilitatea financiara = Rentabilitatea economica Rata globala de indatorare

Drept urmare, rentabilitatea financiara avand originea in rentabilitatea economica, va fi determinata de aproximativ aceeasi factori, respectiv:

rata marjei nete de acumulare ( factor cantitativ) care masoara profitabilitatea intreprinderii, fiind un indicator de politica industriala;

rotatia activului total prin cifra de afaceri ( factor calitativ ), reprezentand structura financiara si deci politica de finantare.

Diferenta intre rentabilitatea economica si cea financiara se datoreaza politicii de finantare promovata de intreprindere. Astfel la rentabilitati economiceegale, rentabilitatea financiara va fi diferita, dupa cum intreprinderea se finanteaza prin fonduri proprii sau imprumutate. Aceasta diferenta provine din dublul joc al cheltuielior financiare si al impozitului pe profit.

Pentru a evidentia aceste aspecte vom recurge la o alta descompunere a rentabilitatii financiare:

deci,

Rentabilitatea financiara = Rentabilitatea economica Impactul indatorarii

Ultimii doi termeni grupati sub denumirea de " impactul indatorarii " reflecta influenta cheltuielilor financiare (nete) si respectiv coeficientul de indatorare (rata indatorarii globale).

Se observa, si in aceasta descompunere dependenta rentabilitatii financiare de rentabilitatea economica si de indatorare. Pornind de la influenta indatorarii intreprinderii asupra rentabilitatii capitalurilor, proprii, se poate stabili un criteriu de optimizare a structurii capitalurilor, in vederea minimizarii costului de procurare al acestora, a cresterii rentabilitatii financiare, cu evidentierea efectului indatorarii. Acest efect multiplicator al indatorarii constituie "efectul de levier" denumire ce provine de la faptul ca imprumuturile reprezinta o parghie financiara care influenbteaza nivelul rentabilitatii capitalurilor proprii.

Mentinand descompunerea precedenta si integrand influenta fiscalitatii asupra rezultatului vom obtine forma cea mai frecventa de prezentare a rentabilitatii financiare functie de rentabilitatea economica si de impactul indatorarii.

Re   Activ economic	Rf   Capitaluri Proprii
	Rd   Datorii

Fig. 1. Ratele de rentabilitatecaracteristice structurii bilantiere

Re - rentabilitatea economica

Rf - rentabilitatea financiara

Rd - rata medie de dobanda

AE - activul economic

CP - capitaluri proprii

DAT - datorii totale

RE - rezultatul exploatarii (neafectat de dobanzi)

i - cota de impozit pe profit

Pentru simplificare se admite ipoteza potrivit careia profitul net (PN) este determinat de rezultatul exploatarii, corectat cu dobanzile (Dob) la capitalurile imprumutate si cu impozitul pe profit:

PN = (RE - Dob)(1 - i)

Din relatia de calcul a rentabilitatii economice se obtine rezultatul brut al exploatarii (RE) ca remunerare a intregului activ economic:

de unde RE = Re AE

Cum insa activul economic este finantat integral din capitalurile proprii si cele inprumutate, RE se poate scrie:

RE = Re(CP + DAT)

Dobanda (Dob) ca remunerare a capitalurilor imprumutate la un nivel dat al ratei de dobanda rezulta din relatia:

Dob = DAT Rd

Rata rentabilitatii financiare in aceste conditii devine:

=

de unde:

TRf = Re+Efectul de levier al indatorarii

Efectul de levier al indatorarii = (Re - Rd)DAT CP

In aceasta relatie fundamentala termenul (Re -Rd) este numit levier, iar termenul DAT CP -bratul levierului (anumiti autori atribuie adesea denumirea de levier acestui coeficient de indatorare, dar aceste nuante nu prezinta o importanta deosebita)[36].

Efectul general de indatorare anterneaza modificarea nivelului rentabilitatii capitalurilor proprii in sensul cresterii sau scaderii sale, dupa cum rentabilitatea economica este superioara sau inferioara costului mediu al datoriilor. Acest efect va fi mai amplificat prin bratul levierului cu cat ponderea indatorarii in sursele de finantare va fi mai ridicata.

Daca levierul (Re-Rd) este pozitiv rentabilitatea financiara va fi cu atat mai mare cu cat indatorarea va fi mai importanta (fiecare procent de crestere a indatorarii va determina o crestere a rentabilitatii financiare egala cu diferenta dintre Re si Rd), intreprinderea are in acest caz interesul sa se imprumute la maxim pentru a beneficia de "efectul de levier".

Daca levierul (Re-Rd) este negativ cresterea indatorarii intreprinderii are efect nefavorabil asupta rentabilitatii financiare, asfel incat, cu fiecare procent de crestere a indatorarii rentabilitatea financiara se va diminua cu diferenta dintre rata rentabilitatii economice si rata medie a dobanzii.

Indatorarea are in acest caz "efect de maciuca", determinand scaderea rentabilitatii capitalurilor proprii. In aceasta situatie intreprinderea va trebui sa "munceasca pentru bancherii sai" .

Relatia fundamentala prezentata anterior evidentiaza si efectul fiscalitatii asupra rentabilitatii financiare. Astfel daca intreprinderea este profitabila fiscalitatea (impozitul pe profit)atenueaza efectul de levier. Dimpotriva daca intreprinderea este deficitara fiscalitatea nu influenteaza rentabilitatea financiara si formula devine:

, iar indatorarea are o influenta negativa asupra rentabilitatii capitalurilor proprii. Acest efect nefavorabil apare intrucat rata dobanzii isi mentine nivelul contractual prestabilit, in timp ce rata rentabilitatii economice inregistreaza niveluri scazute, in caz de dificultate, intreprinderea indatorata este expusa pierderilor severe, ca urmare a cheltuielilor financiare de plata. Se constata in acest caz ca riscul financiar este cu atat mai mare cu cat intreprinderea este mai indatorata.

Efectul nefavorabil al indatorarii asupra rentabilitatii financiare adauga riscului economic o dimensiune specifica: riscul financiar. De aceea este de dorit ca rata rentabilitatii financiare sa fie mai mare decat rata medie a dobanzii de pe piata, pentru a face ami atractiva investisia in intreprinderea respectiva, decat in depozitele bancare, iar depasirea ratei de dobanda sa fie proportionala cu prima de risc pe care mediul economic al intreprinderii o prezinta investitorului.

Daca R_dTS reprezinta cota medie de dobanda la imprumuturile pe termen scurt si R_dTL cota medie de dobanda la imprumuturile pe termen lung, formula rentabilitatii financiare nete devine:

Aceasta formula evidentiaza doua leviere financiare adesea independente caci ele corespund celor doua moduri de finantare distincte: credute bancare pe termen lung si credite pe termen scurt.

Cum creditele pe termen scurt sunt acordate, in general, la o rata de dobanda mai mare decat cele pe termen lung, caeasta dobanda risca sa depaseasca rentabilitatea economica a intreprinderii. In aceasta situatie, levierul pe termen scurt ar putea avea o incidenta negativa mai puternica decat influenta benefica a levierului pe termen lung, astfel incat rezultatele lor sa determine cresterea riscului financiar. Daca finantarea pe termen scurt are caracter permanent, pentru diminuarea riscului, se prefera cresterea fondului de rulment - printr-o crestere a datoriilor pe termen lung - pentru finantarea nevoilor temporare. De aceea, unii autori recomanda descompunerea levierului pe cele doua componente, ca modalitate de preintampinare sau de diminuare a riscului financiar.

Exista insa o dificultate practica in determinare levierului pe termen scurt, la intreprinderile cu activitate sezoniera. Rationamentul porneste de la principiul potrivit caruia suma activului (imobilizari + nevoia de fond de rulment + disponibilitati) este relativ stabila. Ori, aceasta este, in special, valabila pentru imobilizari care nu sunt active aciclice, dar nu si pentru nevoia de fond de rulment care, din contra, este formata din active ciclice si sezoniere. Nevoia de fond de rulment cere, deci, doua componente: o parte fixa, reprezentand nevoia de fond de rulment structurala, asimilata nevoilor permanente si finantata din resurse stabile, si o parte variabila conjuncturala, reprezentand nevoile sezoniere, finantata din credite pe termen scurt. De aceea, pentru a face comparabila rentabilitatea activului pe termen lung (imobilizari) cu rentabilitatea activului pe termen scurt (NFR conjuncturala), trebuie sa se ia in considerare valoarea medie a activelor. Altfel, separarea levierului in termen lung si scurt poate fi arbitrara.

Este evident ca amplificarea efectului pozitiv al indatorarii este posibila, in primul rand, prin valorificarea cu randament superior a tuturor resurselor de care dispune intreprinderea, ea fiind interesata sa asigure folosirea integrala si eficienta a intregului capital, indiferent de provenienta sa. Aceasta presupune atat sporirea veniturilor, cat si reducerea cheltuielilor in ansamblu, ceea ce se reflecta in cresterea ratei rentabilitatii economice.

Dar, rentabilitatea economica alaturi de rata dobanzii practicata la imprumuturile angajate, care poate varia de la o perioada la alta sub influenta mai multor factori, joaca rolul hotarator asupra efectului de levier. Sub acest aspect, este deosebit de relevanta situatia creata in economia noastra in aceasta faza de tranzitie, in care rata dobanzii la creditele bancare a atins nivele deosebit de inalte, coroborat cu limitarea ofertei si cresterea cererii de capital imprumutat. In aceste conditii influenta exercitata de rata dobanzii asupra efectului de levier devine cel mai adesea negativa.

Totusi chiar si in cazul ratei inalte a dobanzii, deci a costului ridicat al capitalului imprumutat, se poate obtine un efect de levier pozitiv prin selectarea judicioasa, in primul rand, de catre agentii economici a actiunilor intreprinse finantate prin indatorare, asigurandu-se astfel utilizarea cu eficienta maxima si accelerarea rotatiei intregului capital.

Pe de alta parte conform relatiei: (Re - Rd)DAT CP, un factor determinant al marimii efectului de levier este si raportul de marime dintre capitalul imprumutat si capitalul propriu de care dispune intreprinderea. Daca vom considera ca actiunea celorlalti factori ramane constanta, un nivel mai ridicat, sau mai scazut al acestui raport, va influenta direct proportional asupra efctului de levier rezultat.

In acelasi timp, insa, indatorarea este o metoda riscanta pentru imprimutat, dar si pentru imprumutator. Din punct de vedere al intreprinderii care foloseste imprumuturi, indatorarea comporta riscul de a nu face fata obligatiilor de plata catre creditori (rambursari si dobanzi), iar un volum mare al datoriilor exigibile neonorate o poate face insolvabila, ducand-o la afliment si pierderea capitalului propriu. Acest aspect nefavorabil apare cu atat mai accentuat cu cat proportiile capitalului imprumutat si dobanzile aferente sunt mai mari, iar rentabilitatea economica este mai redusa.

4.3. Ratele structurii financiare

Aceste rate caracterizeaza modalitatile de realizare a echilibrului financaiar pe termen lung ;indicatorul termen scurt, apreciaza importanta indatorarii asupra gestiunii financiare a intreprinderii, evidentiind si principalele mutatii intervenite in structura mijloacelor si surselor generate de schimbarile interne si de4 interactiunea cu mediul economico-social.

Ratele structurii financiare cuprind, in sinteza, trei grupe:

ratele de echilibru financiar;

ratele de indatorare;

ratele privind structura activului si pasivului.

4.3.1. Ratele echilibrului financiar

Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si scurt si a echilibrului functional, evidentiind existenta sau inexistenta fondului de rulment( FR ), a necesarului de fond de rulment ( NFR ) si a trezoreriei nete ( TN ) ( indicatorii de echilibru financiar ).

Din aceasta categorie fac parte ratele de finantare si ratele de lichiditate.

A.   Ratele de finantare pun in evidenta modalitatile de finantare a investitiilor intreprinderii, investitii care pot fi: strategice, de exploatare si de echilibru.

Rata de finantare a imobilizarilor sau Rata fondului de rulment evidentiaza conditiile de finantare ale imobilizarilor. Poate fi exprimata prin doua modalitati, dupa cum fondul de rulment este determinat in optica functionala ( fond de rulment functional: FRF, sau fond de rulment net global: FRNG ), sau in optica analizei lichiditate - exigibilitate ( fond de rulment net: FRN sau financiar).

sau

O valoare supraunitara semnifica faptul ca ansamblul imobilizarilor este finantat din resursele durabile, respectiv din capitalurile permanente. Aceasta durata exprima in termeni relativi un indicator echivalent celui de fond de rulment in valoare absoluta.

Cresterea valorii raportului corespunde teoretic unei ameliorari a structurii de finantare, iar diminuarea lui exprima o deteriorare a situatiei cu exceptia cazului in care aceasta este voluntara si datorata stabilizarii structurilor financiare ( reducerea capitalurilor proprii initial foarte ridicate, rambursarea imprumuturilor neutilizate).

In termeni nominali, valoarea ratei nu reflecta intocmai realitatea, intrucat omogenitatea intre numarator si numitor este adesea denaturata de inflatie.

De asemenea, poate fi determinata o rata referitoare la finantarea proprie a imobilizarilor, denumita rata fondului de rulment propriu, sau rata de finantare a capitalurilor proprii, care se doreste a fi supraunitara.

2. Rata autofinantarii investitiilor ( R_AF ) masoara partea investatiilor autofinantate si poate fi exprimata cu ajutorul raportului:

unde:

CAF = capacitatea de autofinantare

IE = investitiile exercitiului

NFRE = variatia necesarului de fond de rulment

Daca valoarea raportului este mai mare decat 1, inseamna ca intreprinderea are capacitatea de autofinantare suficienta pentru a finanta noile investitii precum si cresterea necesarului de fond de rulment pentru exploatare generata de acestea.

Rata de investire ( Rinv ), determina, mai exact decat precedenta ( RAF ), proportia de investire a intreprinderii, in cursul exercitiului, facand posibila aprecierea cresterii intreprinderii in raport cu politica de investitii promovata.

Rata finantarii activului economic ( R_AE ), comparand valoarea capitalului financiar, pune in evidenta echilibrul financiar functional, daca valoarea sa este supraunitara.

Aceasta rata trebuie analizata in stransa corelatie cu rata de finantare a imobilizarilor. Astfel, daca rata finantarii activului economic este subunitara, iar rata de finantare a imobilizarilor este supraunitara, intreprinderea trebuie sa recurga la credite bancare pentru a putea finanta excedentul nevoilor de fond de rulment pentru exploatare in raport cu resursele durabile.

Se ridica urmatoarea problema: resursele durabile pot sa finanteze ciclul de exploatare? Pentru solutionrea acestei probleme facem apel la analiza functionala, care confera necesarului de fond de rulment pentru exploatare un caracter dual, corespunzator elementelor structurale si conjuncturale. De aceea, componenta structurala poate fi, in mod normal, finantata de resurse stabile, in timp ce componenta conjuncturala ( legata de sezonalitate, conjuncutra economica, etc ) trebuie finantata de credite bancare curente.

Analiza echilibrului functional ( R_AE) poate fi completata cu rata de finantare a necesarului de fond de rulment pentru exploatare ( R_NFRE ), care evidentiaza proportia corespunzatoare din fondul de rulment functional ce finanteaza partea cea mai stabila a necesarului de fond de rulment legate de exploatare ( stocurile ).

Raportul se considera satisfacator daca necesarul de fond de rulment functional reprezinta 2/3 din stocuri. Aceasta rata reprezinta, in general, marele inconvenient de a compara un element static ( fondul de rulment ) cu un element fluctuat ( stocurile ).

Rata de finantare bancara a exploatarii sau rata creditelor de terzorerie ( R_CT), complementara cu rata de finantare a necesarului de fond de rulment pentru exploatare, masoara gradul in care intreprinderea angajeaza credite bancare pe termen cascurt pentru a suplini capacitatea de autofinantare a investitiilor de exploatare.

B. Ratele de lichiditate sau de trezorerie caracterizeaza situatia financiara a intreprinderii, pornind de la structura bilantului financiar ( etajul inferior al acestuia ). In fapt, ratele masoara capacitatea de plata a intreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt.

Ratele de lichiditate sunt semnificative in cazuzl unei comparatii intre intreprinderi din acelasi sector sau intre ratele cronologice realizate de aceeasi intreprindere.

Gradul in care intreprinderea poate face fata datoriilor pe termen scurt, este dat de un sistem de rate de lichiditate, care cuprinde:

rata lichiditatii generale ( globale );

rata lichiditatii reduse;

rata lichiditatii immediate

Rata lichiditatii generale ( R_LG ), sau rata capacitatii de plata a ciclului de exploatare, reprezinta un mod de exprimare relativa a fondului de rulment financiar.

Lichiditatea generala reflecta posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma intr-un termen scurt in lichiditati pentru a satisface obligatiile de plata exigibile. Lichiditatea globala se apreciaza favorabila atunci cand rata lichiditatii generale are o marime supraunitara ( cuprinsa intre 2 si 2,5% ).

sau

Valoarea supraunitara dovedeste ca, cel putin pe termen scurt, intreprinderea are capacitatea de a-si achita datoriile exigibile. Aceasta constituie pentru banca, un grad de siguranta, in acordarea noilor credite, concretizat in existenta unui fond de rulment financiarc ii permite intreprinderii sa faca fata incidentelor care apar in miscarea activelor circulante, sau unor deteriorari in valoarea acestora. Cu cat raportul este mai mare decat 1, cu atat mai mult intreprinderea este pusa la adapost de o insuficienta de trezorerie care ar putea fi provocata de rambursarea datoriilor la cererea clientilor.

Lichiditatea generala, insa, are o marja sporita de aproximare, datorita numarului mare de variabil care o influenteaza, cum ar fi: natura sectorului de activiatte, structura activelor circulante, rotatia activelor circulante, intensitatea sezonalitatii, etc. De acee, lichiditatea trebuie stabilita si prin implicarea in analiza a gradului de realizare a activelor, respectiv pasivelor circulante.

Rata lichiditatii generale compara ansamblul lichiditstilor potentiale (active transformabile in moneda pe termen scurt ) cu exigibilitatile potentiale ( datorii rambursabile pe termen scurt). Daca lichiditstile sunt mai mici decat exigibilitatile potentiale (R_LG < 1 ), inseamna ca datoriile exigibile pe termen scurt nu sunt acoperite, in principiu, de capitalurile circulante, astfel ca fondul de rulment financiar a devenit negativ. Aceasta situatie sesizeaza faptul ca intreprinderea a imobilizat o parte din fondurile provenite din creditele bancare pe termen scurt, ceea ce convine regulilor de finantare. Valoarea subunitara raportului nu prezinta un pericol, in conditiile in care gradul de lichiditate al activelor circulante este mai mare decat cel de exigibilitate al datoriilor pe termen scurt. Aceasta inseamna ca stocurile se reduc treptat, pentru a putea achita datoriile exigibile pe termen scurt, fara a stanjeni continuitatea productiei, iar datoriile se reinnoiesc in mod constant.

In ceea ce priveste analiza evolutiei lichiditatii, nu este suficient ca raportul sa fie supraunitar, ci este necesar ca sensul acesteia sa fie crescator. O evolutie descendanta a lichiditatii ilustreaza o activitate in declin, creditorii trebuind sa fie circumspecti in acordarea de noi imprumuturi.

2. Rata lichiditatii reduse ( R_LR ) exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

sau

Valoarea supraunitara a ratei evidentiaza faptul ca stocurile nu sunt finantate prin datorii pe termen scurt ( cel putin prin avansuri si prin aconturi primite de la clienti). In general, raportul este subunitar si nu produce dificultati, in conditiile in care intreprinderea dispune de stocuri sanatoase si previziuni de trezorerie corecte. In teoria economica, sunt pareri potrivit carora o rata cuprinsa intre 0,8 si 1 ar reprezenta situatia optima in ceea ce priveste solvabilitatea partiala.

3. Rata lichiditatii immediate ( R_LI ) sau rata capacitatii de plata imediata, caracterizeaza capacitatea de rambursare instantanee a datoriilor, tinand cont de incasarile ( disponibilitatile existente ). Ea asigura interfata elementelor cele mai lichide ale activului cu obligatiile imediat exigibile ale pasivulu.

Teoria economica apreciaza corespunzatoare o rata a lichiditatii immediate mai mare de 0,3⁶. Capacitatea de plata este o rezultata a fluxurilor materiale si banesti, un efect si o conditie a rotatiei de ansamblu a fondurilor si a echilibrului financiar, fiind satisfacatoare atunci cand intreprinderea dispune de lichiditati si alte valori transformabile imediat in moneda corespunzatoare acoperirii obligatiilor scadente. Interpretarea ratei implica si alte informatii referitoare la conditiile de desfasurare a activitatii. Desi teoretic, o rata ridicata indica o lichiditate ridicata,ea poate avea si alte semnificatii, cum ar fi, folosirea neeficienta a resurselor disponiile. O valoare ridicata nu poate fi garantia unei solvabilitati, daca restul activelor circulante are un grad redus de lichiditate. O valoare redusa a ratei de lichiditate imediata poate fi compatibila cu mentinerea echilibrului financiar, daca intreprinderea minimizeaza valoarea incasarilor sale, detinand in schumb valori de plasament, creante, stocuri usor lichidabile in concordanta cu exigibilitatea obligatiilor immediate.

Mentinerea capacitatii de plata este rezultatul activitatii complexe desfasurate de intreprindere in sectoarele de aprovizionare, productie, comercializare si impune luarea unor masuri tehnice, economice si financiare, care sa asigure un circuit normal al capitalurilor.

Rata lichiditatii immediate este un ndicator putin relevant, datorita instabilitatii incasarilor. De aceea, capacitatea de plata reclama o corelare judicioasa a termenelor de plata a obligatiilor cu cele de incasare a drepturilor banesti. Pentru a spori fiabilitatea analizei, trebuie luata in calcul viteza de rotatie a capitalurilor.

Gradul in care intreprinderea face fata datoriilor totale este dat de rata solvabilitatii pe termen lung ( R_STL ), exprimata prin raportul:

Valoarea raportului mai mare decat 1,5 dovedeste ca intreprinderea are capacitatea de a-si achita obligatiile banesti, immediate si departate fata de terti.

Intreprinderea poate fi solvabila chiar daca, la un moment dat, din lipsa de lichiditate nu prezinta capacitate de plata. Solvabilitatea este generata de o activitate eficienta, iar lipsa capacitatii de plata si a lichiditatii poate avea caracter temporar daca intreprinderea se bazeaza pe o solvabilitate generala .

Aceasta rata exprima in termeni relativi un indicator echivalent in valoare absoluta corespunzator activului neangajat in datorii: situatie neta.

O valoare mai mica de 1,5 evidentiaza riscul de insolvabilitate pe care si lichiditatea-a asumat furnizorul de fonduri puse la dispozitia intreprinderii, risc evidentiat si, in analuza echilibrului financiar, de valoare negativa a situatiei nete. In cazul in care dificultatile financiare ale unei intreprinderi devin periodice acestea pot pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta, atat imaginea firmei ce capata o reputatie de "rau platnic", cat si desfasurarea activitatii viitoare.

4.3.2. Ratele de indatorare

Ratele de indatorare, dimensionate in optica analizei lichiditate-exigibilitate, evidentiaza importanta indatorarii asupra gestiunii financiare a intreprinderii. Comparand finantarea externa prin datorii, cu ondurile proprii, ratele pun in evidenta componenta datoriilor din pasiv, dar si repartitia capitalurilor permanente intre fondurile proprii si cele imprumutate pe termen mediu si lung.

Se pot stabili urmatoarele rate de indatorare:

Coeficientul total de indatorare sau "rata levierului" (Lichiditatea) reflecta gradul in care capitalurile proprii asigura finantarea activitatii intreprinderii. Acest indicator poate fi interpretat si ca o rata a autonomiei financiare a intreprinderii, indicand gradul in care angajamentele sale, pe termen lung si scurt, sunt garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii

Si cat rata levierului este mai mare decat 1, cu atat intreprinderea va depinde mai mult de creantierii sai. Daca levierul este subunitar, banca va acorda in continuare imprumuturi in conditii de garantie sigura[39].

2. Rata datoriilor financiare ( R_DF ) exprima gradul de indatorare pe termen lung.

Intreprinderea poate beneficia in continuare de credite bancare pe termen lung si mediu, daca rata datoriilor financiare este mai mica decat 0,5.

3. Rata independentei financiare a intreprinderii (R_IF), complementara cu rata datoriilor financiare, masoara ponderea capitalurilor proprii in ansamblul resurselor permanente.

In general, rata trebuie sa fie superioara sau cel putin egala cu 0,5 din aceleasi considerente impuse de normele bancare in relatiile de credit cu intreprinderea.

4. Rata capacitatii de imprumut (R_CI) compara resursele proprii cu imprumuturile contractate pe termen lung.

In cazul in care resursele proprii sunt mai mici decat datoriile la termen, respectiv R_CI < 1, capacitatea teoretica de imprumut a intreprinderii este saturata. De aceea, normele bancare recomanda un raport supraunitar.

5. Rata capacitatii de rambursare, sau rata acoperirii creditelor, exprima, teoretic, in numar de ani, capacitatea intreprinderii de a rambursa in totalitate imprumuturile contractate pe termen lung (R_CRTL)

Cu cat valoarea raportului este mai mica cu atat mai mare (buna) va fi capacitatea de rambursare. Intervalul maxim, impus de normele bancare, pentru rambursarea teoretica a imprumuturilor la termen prin capacitatea de autofinantare reprezinta 3 ani, iar (R_CRT) pentru rambursarea datoriilor totale (termen lung si scurt) 4 ani.

6. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare (R_PC) pune in evidenta capacitatea de plata a costului indatorarii, separand intreprinderile sanatoase de cele falimentare.

Daca raportul este mai mare decat 0,6 intreprinderea analizata se confrunta cu dificultati de gestiune financiara riscand sa intre in satre de faliment.

7. Costul indatorarii, sau rata medie a dobanzii (R_DOB), poate fi exprimat prin raportul:

In masura in care rata medie a bobanzii este inferioara ratei de rentabilitate economica a intreprinderii analizate, indatorarea favorizeaza finantarea prin imprumuturi. In aceasta situatie apare efectul de levier cu influenta benefica asupra rentabilitatii capitalurilor proprii.

8. Ponderea creditelor curente in indatorarea globala (R_CC) exprima alegerea realizata de intreprindere intre imprumuturile pe termen mediu si lung si creditele bancare curente (credite pe termen scurt).

O proportie mare a creditelor bancare curente in indatorarea intreprinderii poate semnifica o situatie de vulnerabilitate care tine de tipul acestor resurse si de costul lor ridicat.

4.3.3. Ratele privind structura activului si pasivului

Ratele referitoare la structura bilantului contabil, sau ratele de structura patrimoniala, stabilesc ponderea fiecarui post sau grupe de posturi de activ sau pasiv in totalul bilantului oferind posibilitatea exprimarii bilantului in procente. Importanta acestui demers consta in aceea ca permite identificarea caracteristicilor majore ale structurii bilantului si ofera date cu privire la evolutiile cele mai semnificative in timp. Informatiile privind situatia financiara a intreprinderii vor fi edificatoare, mai ales, in cazul analizelor comparative in timp si spatiu.

A) Ratele privind structura activului sunt expresia simplificata a structurii productive a intreprinderii. Cele mai semnificative ca valoare informativa dar si frecvent recomandate[40] de literatura de specialitate sunt:

1. Rata activelor imobilizate (R_AI) masoara ponderea elementelor patrimoniale aflate la dispozitia intreprinderii in mod permanent, in totalul activului.

Datorita structurii diferite a activelor imobilizate, deci a gradului de investire a capitalului diferit, teoria si practica economica recomanda determinarea unor rate analitice:

a) Rata imobilizarilor corporale (R_IC), are o marime determinata, in general, de natura activitatii intreprinderii:

Fiind dependenta de specificul activitatii cat si de caracteristicile tehnice ale intreprinderii rata va inregistra valori diferite de la o ramura la alta. Astfel, in ramurile industriei grele si in cele care solicita echipamente importante ca volum, rata inregistreaza valori ridicate, in timp ce in ramurile cu dotare tehnica slaba, rata imobilizarilor corporale este relativ redusa. Chiar si pentru intreprinderile apartinand aceleiasi ramuri, rata este diferita ea depinzand de strategia financiara a fiecareia precum si de conditiile concrete in care-si desfasoara activitatea. Datorita incidentei diferitilor factori asupra ratei imobilizarilor corporale, este foarte dificil de stabilit o marime de referinta, o rata optima. Cu toate acestea specialistii apreciaza ca pentru intreprinderii comparabile rata imobilizarilor corporale arata in ce masura firma va putea rezista unei crize economice stiut fiind faptul ca o imobilizare foarte ridicata a capitalului in active fixe implica riscul netransformarii rapide a caestora in lichiditati. Cu cat valoarea raportului este mai mare cu atat mai greu intreprinderea va putea sa opereze o conversie in caz de schimbare brusca a tehnicii sau a cerintelor pietei, a preferintelor consumatorilor, etc.

b) Rata imobilizarilor financiare (R_IF), dependenta de legaturile financiare pe care intreprinderea analizata le intretine in special cu intreprinderile la care ea detine participatii la capitalul social, se determina prin raportul:

Ca masura a politicii de investitii financiare, marimea indicatorului este strans legata de marimea intreprinderii. In practica financiara occidentala aceasta se explica, prin valorile mici inregistrate de rata imobilizarilor financiare la intreprinderile mici, respectiv valorile foarte ridicate in cazul holdingurilor.

Din considerente de egalitate bilantiera, se poate calcula o rata mai putin semnificativa pentru restul imobilizarilor (necorporale plus alte valori): R_RI

c) Rata activelor circulante (R_AC), complementara cu rata activelor imobilizate, se calculeaza astfel:

In procesul decizional[41] sunt operative ratele analitice privind activele circulante: rata stocurilor, rata creantelor comerciale, rata activelor de trezorerie (disponibilitati, valori mobiliare de plasament, etc.).

- Rata stocurilor (R_s)este influentata de natura activitatii intreprinderii cat si de lungimea ciclului de exploatare.

Rata stocurilor inregistreaza valori mai ridicate la intreprinderile din sfera productiei si cea a distributiei de marfuri si foarte scazut in sfera serviciilor. Fiind determinata direct si de durata ciclului de exploatare, la intreprinderile cu ciclu de exploatare lung, rata va fi mai ridicata si invers. Nivelul stocurilor modificandu-se sub influenta factorilor conjuncturali si a cerintelor pietei, interpretarea evolutiei in timp a stocurilor necesita corelarea cu cifra de afaceri , in mod normal, indicele cifrei de afaceri trebuie sa depaseasca indicele stocurilor, iar durata de reinnoire a stocului prin cifra de afaceri sa fie cat mai mica ( accelerarea rotatiei stocurilor ).

Rata stocurilor poate fi, la randul ei, descompusa in rate analitice, in raport cu natura constitutiva a stocurilor ( materii prime, produse finite, marfuri).

- Rata creantelor comerciale ( R_C) reflecta politica comerciala a intreprinderii si este influentata de natura clientilor ( populatie, intreprinderi, etc ) si de termenele de plata pe care intreprinderea le acorda partenerilor externi din aval.

Rata inregistreaza valori nesemnificative ( sau nule ) la intreprinderile aflate in contact direct cu clientii care realizeaza plata in numerar ( comertul cu amanuntul, prestari de servicii catre populatie ) si valori mai ridicate in cazul relatiilor dinte intreprinderi cu decontari fara numerar.

- Rata activelor de trezorerie ( R_AT ) reflecta ponderea disponibilitatilor banesti si a valorilor mobiliare de plasament in patrimoniul intreprinderii:

Valoarea ridicata a activelor de trezorerie reflecta o situatie favorabila in teoria echilibrului financiar, daca nivelul lor depaseste nivelul pasivelor de trezorerie, in caz contrar, intreprinderea face apel la credite bancare curente pentru finantarea nevoilor de exploatare.

B. Ratele privind structura pasivului, furnizand informatii referitoare la structura resurselor intreprinderii, definesc politica de finantare a intreprinderii. Doua caracteristici majore ale politicii de finantare retin in mod deosebit etentia, respectiv stabilitatea resurselor si autonomia financiara globala a intreprinderii.

1. Rata care pune in evidenta structura pe termen a pasivului este data de raportul dintre capitalurile permanente si pasivul total (ansamblul resurselor) si este un indicator global referitor la stabilitatea finantarii, purtand denumirea de rata stabilitatii financiare.

2. Pe de alta parte, repartitia intre resursele proprii si datoriile din pasivul bilantului este apreciata prin urmatoarele rate:

a. Rata autonomiei financiare globale ( R_AFG ) este un indicator global referitor la autonomia financiara a intreprinderii apreciata in ansamblul finantarii sale.

Fiind rezultatul politicii financiare promovate de fiecare intreprindere valoarea indicatorului poate sa difere de la o intreprindere la alta facand dificila stabilirea unui raport optim, a unei rate de referinta. Cu toate acestea, specialistii recomanda ca satisfacatoare o rata mai mare sau cel putin egala cu 1/3, iar bancile folosesc ca prag minim o rata de 30% a activului net ( capitaluri proprii ) fata de totalul pasivului.

b. Complementar cu aceasta se calculeaza rata de indatorare globala ( R_IG ) care masoara ponderea datoriilor, indiferent de durata si originea lor, in patrimoniul intreprinderii:

Aceasta rata prin natura ei este subunitara, si pe masura ce valoarea ei se diminueaza indatorarea se reduce, respectiv autonomia financiara creste.

Intrucat ultimele doua rate ( a si b ) dau o apreciere globala asupra independentei financiare a intreprinderii, pentru a spori eficacitatea analizei se recomanda completarea lor cu ratele de indatorare.

4.4. Ratele privind rotatia capitalurilor

Analiza patrimoniala, desi evidentiaza indicatori semnificativi pentru aprecierea lichiditatii ( FR, NFR, TN =, prezinta enumite limite, intrucat ea ofera informatii statice cu valoare descriptiva insuficienta pentru o judecata de fond si nu furnizeaza nici o indicatie privind comportamentul elementelor din structura necesarului de fond de rulment.

Ratele de rotatie, furnizand cele mai importante informatii calitative privind analiza bilantului financiar, sunt recomandate in analiza lichiditatii, pentru completarea ratelor de trezorerie. Studiul lor este logic in optica analizei lichiditate-exigibilitate care recomanda o marja de securitate, sub forma fondului de rulment financiar, pentru absorbirea decalajelor (intarzierilor si accelerarilor ) ce pot apare la nivelul activelor si pasivelor sub un an.

Analiza ratelor de rotatie permite aprecierea comportamentului fiecarei componente a necesarului de fond de rulment, deoarece ratele masoara ritmul de reinnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor si a creantelor comerciale pe de o parte si exigibilitatea datoriilor de exploatare pe de alta parte. Ori avoluarea lichiditatii activelor si a exigibilitatii datoriilor reprezinta un element esential si pentru aprecierea fondului de rulment.

Pentru analiza activelor si pasivelor mai mici de un an, pot fi utilizate rate de rotatie exprimate in numar de rotatii ( K_r = coeficient de rotatie) dar si in numar de zile ( D = durata unui circuit de rotatie a capitalurilor prin cifra de afaceri ). Relatia de legatura intre cele doua forme ale vitezei de rotatie este data de raportul:

, in care V_z reprezinta viteza exprimata in numar de zile

Cifra de afaceri incorporeaza elementele valorice necesare pentru acoperirea cheltuielilor de fabricatie, reinnoirea stocurilor de materiale, pentru plata furnizorilor de materiale, plata salariilor, rambursarea creditelor, cat si pentru acoperirea altor nevoi de dezvoltare si stimulare a personalului, asociatilor sau actionarilor dupa caz. Drept urmare, fiecare element de activ va fi reinnoit intr-un interval de timp specific prin cifra de afaceri, iar fiecare datorie va fi achitata intr-un anumit timp prin componenta valorica corespunzatoare din cifra de afaceri, timpi numiti durate de rotatie a capitalurilor prin cifra de afaceri.

Durata de rotatie globala a capitalurilor ( D_R ) exprima numarul de zile in care cifra de afaceri totala sau anuala reinnoieste activele sau achita datoriile, fiind data de relatia:

Ratele exprimate printr-un coeficient de rotatie compara fluxurile inregistrate in contul de rezultate cu soldurile de bilant. Rotatia de ansamblu a capitalurilor in raport cu cifra de afaceri este data de raportul:

K_r = viteza de rotatie globala exprimata in numar de rotatii pe an.

Viteza de rotatie ( numarul de rotatii ) calculat pentru fiecare element corespunzator activelor circulante, respectiv datoriilor de exploatare ( in cea mai mare parte catre furnizari ) se prezinta in continuare:

1. Pentru stocuri se poate calcula o viteza de rotatie globala ( V_r ), in functie de cifra de afaceri si valoarea stoculi mediu global reflectata in bilant:

in care, stocul mediu global poate fi calculat in doua moduri:

In scopul identificarii aspectelor favorabile, dar ami ales a celor nafavorabile ale gestionarii resurselor, se recomanda determinarea vitezei de rotatie pe fiecare categorie de stoc, astfel:

Aceasta rata stabileste numarul de cicluri pe care stocul le descrie in medie in cursul unei perioade, tinand cont de ritmul operatiilor de aprovizionare, productie si vanzare. Numarul de rotasii ale diferitelor categorii de stocuri difera in functie de natura activitatii, cat si de conditiile de gestiune din intreprinderea respectiva.

Aplicarea acestor rate indica adesea probleme tehnice datorate neomogenizarii celor doi termeni de calcul, motiv pentru care se recomenda exprimarea indicatorilor in preturi fara taxe, asigurandu-se astfel comparabilitatea datelor.

2. Viteza de rotatie a creantelor ( coeficientul ) pune in evidenta numarul reinnoirilor portofoliului mediu de creante, prin fluxul anual de vanzari.

Pentru a asigura comparabilitatea celor doua marimi luate in calcul, atat vanzarile cat si creantele vor fi exprimete in preturi care include taxele ( in special TVA ).

3. Viteza de rotatie a datoriilor catre furnizori evidentiaza numarul de rotatii ale creditelor furnizori, respectiv de reinnoire (achitate) a datoriilor catre furnizori, generate prin fluxuri de aprovizionare.

Ratele exprimate in coeficienti de rotatie au o putere informativa redusa, ramanand totusi sub aspectul continutului niste marimi abstracte care nu redau in termeni concreti realitatea economica.

Aceste limite pot fi depasite daca in analiza financiara se utilizeaza ratele de rotatie exprimate in numar de zile. Fiind exprimate sub forma de marimi concrete (durata de rotatie a stocurilor, durata de incasare a clientilor, de achitare a furnizorilor, ale celorlalte datorii ale intreprinderii) si oferind un grad ridicat de comparabilitatea marimilor realizate in perioadele anterioare sau cu cele realizate de intreprinderi apartinand diferitelor sectoare de activitate, ratele exprimate sub forma duratelor de rotatie au o putere informativa superioara tuturor indicatorilor financiari utilizati in analiza (exprimati in marimi absolute dar si relative).

Elementele de activ sau de datorie necesare dimensionarii ratelor cinetice reprezinta marimi medii ale soldurilor din bilant, iar componentele valorice ale cifrei de afaceri se preiau din contul de profit si pierdere.

Duratele de rotatie ale capitalurilor intreprinderii in raport cu cifra de afaceri se prezinta de asemenea pe principalele grupe bilantiere: stocuri, clienti, furnizori, alte elemente patrimoniale.

1) Duratele de rotatie ale stocurilor, in functie de componenta acestora pot fi:

- Durata de rotatie a stocurilor de materii prime si materiale (D_MP):

, in care: M_P = valoarea consumurilor de materii prime si materiale de la terti (bilant);

- Durata de rotatie a stocurilor de produse in curs de fabricatie (D_CF)

, in care: P_CF = valoarea produselor in curs de fabricatie (bilant);

- Durata de rotatie a stocurilor de produse finite (D_PF):

, in care: P_F = valoarea produselor finite (bilant).

Durata de rotatie a stocurilor trebuie examinata in functie de natura activitatii si conditiile de gestiune. Facand posibile comparatiile sectoriale, aceste rate permit evidentierea performantelor intreprinderii in materie de gestiune a stocurilor. De asemenea, evolutia duratei de rotatie trebuie examinata comparativ cu evolutia cifrei de afaceri, cresterea cifrei de afaceri antrenand inevitabil o majorare a stocurilor.

Deci, marimea stocurilor este esentiala ea reprezentand o componenta majora a nevoii de fond de rulment pentru exploatare, incetinirea rotatiei stocurilor, formarea stocurilor fara miscare sau cu miscare lenta este un aspect nefavorabil datorita dificultatilor de transformare in lichiditati si consecintelor negative asupra solvabilitatii intreprinderii. O crestere exagerata a stocurilor poate proveni din cumparari speculative care pot reprezenta in timp o buna afacere, desi pe moment mareste riscul de insolvabilitate. De aceea, analiza trebuie sa se faca cu prudenta sa se identifice cauzele variatiilor inregistrate, sa se aiba in vedere situatiile conjuncturale.

2) Durata de incasare a clientilor (Di):

, in care: CI =valoarea creditelor clienti (bilant).

Durata de incasare a clientilor variaza in functie de importanta, dar mai ales specificul intreprinderii, astfel ca aprecierea ei trebuie trebuie facuta in raport cu duratele medii ale ramurilor din care fac parte intreprinderile analizate. Astfel, daca durata medie de incasare a clientilor este superioara normelor de ramura situatia este defavorabila (incetinirea vitezei de rotatie), cazul contrar evidentiind o situatie favorabila concretizata in reducerea duratei de incasare (accelerarea incasarilor) si deci cresterea vitezei de rotatie a clientilor.

Marimea acestui indicator este influentata de urmatorii factori:

strategia intreprinderii furnizoare privind piata de desfacere. Astfel, agentii economici care urmaresc extinderea pietei vor acorda clientilor un interval de plata mai mare, comparativ cu concurentii lor.

natura clientelei. In acest sens furnizorii pot acorda un interval de plata mai mare intreprinderilor ce se aprovizioneaza regulat de la ei, intreprinderilor din afara granitelor tarii daca aceasta le stimuleaza exportul precum si agentilor economici care prezinta garantii materiale si financiare sanatoase.

natura produselor. Durata de decontare va fi mai mica pentru marfurile alimentare perisabile si mult mai mare pentru echipamentele industriale.

conjunctura economica. In conditii favorabile, furnizorii de produse finite manifesta tendinta de acordare a unor intervale de timp mai largi , iar in conditii de instabilitate economica

Durata medie de incasare a clientilor reprezinta un instrument de politica economica si financiara la latitudinea agentului economic. Orice intreprindere va consimti la majorarea duratei numai in masura in care vanzarile sporesc, iar vanzarile suplimentare sunr generatoare de profituri suplimetare.

Pentru a-si asigura mijloacele de plata, intreprinderea trebuie sa promoveze o politica de diminuare a creditelor acordate clientilor sai dar si de prelungire a termenelor de achitare a datoriilor catre furnizori. In conditiile in care durata de incasare a creantelor este mai mica decat durata de achitare a furmizorilor are loc o atragere de surse relativ gratuite din partea furnizorilor pentru finantarea ciclului de exploatare .

Prin urmare, viteza de rotatie a furnizorilor se apreciaza cu ajutorul duratei de achitare (plata) a datoriilor fata de acestia.

3) Durata de achitare a furnizorilor (D_fz):

, in care: CA =cifra de afaceri (inclusiv TVA)

F_z =valoarea creditului furnizori (bilant).

De asemenea, aprecierea realista a duratei de achitare a furnizorilor se face prin raportarea acesteia la duratele medii ale ramurii. Daca durata medie a intreprinderii analizate este superioara normelor de ramura, din care face parte intreprinderea analizata, situatia este favorabila evidentiind o ameliorare a termenelor de plata numai daca este justificata de o solvabilitate convenabila si comenzi regulate si nu de dificultati de trezorerie conducand la intarzierea platilor. Aceasta prelungire a termenelor de plata poate fi considerata mai degraba un "termen de gratie" decat un termen de creditare. Durata de achitare a furnizorilor, inferioara duratelor medii de ramura evidentiaza o situatie nefavorabila care poate fi datorata reducerii termenelor de plata consimtite de furnizori din cauza lipsei de solvabilitate a intreprinderii sau dezvoltarii economice slabe si nu datorita unei situatii de trezorerie satisfacatoare autorizand intreprinderea analizata sa plateasca mai rapid furnizorii. Variabilitatea vitezei de rotatie a furnizorilor depinde in mare masura de factorii enumerati la rotatia clientilor.

4) Alte durate de rotatie

a) durata de amortizare a activului imobilizat (D_am):

;

b) durata de rambursare a datoriilor financiare (D_Df):

;

a)           durata de achitare a obligatiilor fiscale (D_of):

.

Pentru postul de activ "Disponibilitati" nu se calculeaza viteza de rotatie, acestea (lichiditatile) exprimand in fapt rezultatul final al rotatiei capitalurilor. De asemenea, nu se calculeaza viteza de rotatie nici pentru capitalul propriu, acesta nefiind exigibil decat in situatii extreme.

4.5. Analiza situatiei financiare a intreprinderi pe baza rapoartelor. Studiu de caz

Ratele de rentabilitate Tabel 13

Comentarii

Rata marjei comerciale inregistreaza valori foarte scazute, ceea ce arata o slaba eficienta a activitatii comerciale. Aceste performante modeste se datoreaza si ponderii scazute a activitatii comerciale in activitatea globala desfasurata de intreprindere. Un aspect demn de remarcat este ca rata marjei comerciale inregistreaza un declin puternic in anul n - 1, scazand de 6 ori.

Rata valorii adaugate, care are valori importante, indica o activitate productiva semnificativa, precum si faptul ca activitatea de exploatare desfasurata de intreprindere genereaza o plus - valoare importanta.

Nivelul in scadere al ponderii amortizarii in valoarea adaugata reflecta o slaba activitate investitionala (nu au mai fost achizitionate noi active imobilizate). Se observa o tendinta de reducere a ponderii in care valoarea adaugata realizata este utilizata pentru acoperirea cheltuielilor cu personalul, in anul n - 1, urmata de o crestere in anul n, avand drept cauza incetinirea procesului de restructurare al intreprinderii. Aceasta, coroborata cu scaderea valorii adaugate si cresterea cheltuielilor de personal, tradeaza un nivel destul de scazut al productivitatii muncii.

Randamentul mainii de lucru este relativ scazut, abia depasined valoarea cheltuielilor de personal anuale pe cap de salariat. Se evidentiaza o stagnare a randamentului mainii de lucru in anul n, ceea ce arata ca intreprinderea are un numar de angajati mai mare decat ar fi justificat de performantele sale economice.

Dupa ce in anul n - 1, rata excedentului brut de exploatare creste cu 25% , in anul urmator se constata o scadere accentuata, cu 49% a indicatorului, ceea ce releva deficiente situatiei financiare a intreprinderii in anul n fata de anul n - 1. Nivelele derizorii ale ratei profitului net in primii doi ani ai analizei prefigureaza pierderea serioasa inregistrata in al treilea an.

Rapoarte privind rezultatele Tabel 14

Comentarii : Rentabilitatea capitalurilor proprii este mult sub cea minima. In primii doi ani ai analizei valorile inregistrate sunt extrem de reduse, existand si problema daca activitatea intreprindere se mai justifica din punct de vedere economic. In al treilea an, pierderea inregistrata este una importanta, reprezentand 39,18% din capitalurile proprii. O evolutie asemanatoare cu cea a rentabilitatii capitalurilor proprii inregistreaza si rentabilitatea capitalurilor permanente.

Rentabilitatea economica, dupa ce are un trend pozitiv in anul n - 1, scade in anul n la 6,91% din activ. De remarcat este faptul ca si in anul n, rentabilitatea economica este pozitiva, desi intreprinderea a inregistrat o pierdere semnificativa. Acesta este un element care dovedeste faptul ca intreprinderea are inca o activitate de exploatare acceptabila.

Rentabilitatea cheltuielilor se situeaza pe aceeasi linie descendenta, avand valori insignifiante in primii doi ani. In anul n, s-a inregistrat o pierdere de 15,84 lei la 100 lei cheltuieli, cifra ce reprezinta un serios semnal de alarma pentru viitorul activitatii, care incepe sa-si piarda din rationalitatea economica.

Rapoarte de structura    Tabel 15

Comentarii:

Valorile ridicate ale ponderii imobilizarilor corporale arata foarte clar profilul industrial al activitatii intreprinderii. Tendinta de scadere se datoreaza si faptului ca activele imobilizate nu au mai fost reevaluate din 1993, in timp ce valoarea celorlalte elemente de activ a crescut datorita eroziunii monetare (inflatiei). Ponderea nesemnifivativa a imobilizarilor financiare indiva o slaba preferinta pentru plasamente financiare, determinata si de faptul ca intreprinderea nu dispune de resurse de trezorerie permanent excedentare care constituie conditia de baza pentru efectuarea de investitii financiare.

Ponderea stocurilor este relativ mare, aceasta crestere reliefand dificultati in desfacere sau orientarea fabricatiei pe stoc si nu spre cererea pietei. Se observa o crestere a ponderii creantelor detinute de societate in ulitimii doi ani. Aceasta valoare ridicata ar putea ascunde o situatie de dificultate in asigurarea lichiditatilor, antrenand o acumulare de plati restante.

Raportat la valoarea activului, ponderea disponibilitatilor este foarte redusa, si in continua scadere. Diminuarea ponderii disponibilitatilor se datoreaza lipsei unei gestiuni optime a trezoreriei intreprinderii.

Se observa, de asemenea, o scadere accentuata a ponderii in totalul surselor de finantare a capitalurilor aflate pe termen lung la dispozitia intreprinderii, ceea ce va pune sub semnul intrebarii finantarea viitoare a activitatii. In contrapartida, se inregistreaza o crestere vertiginoasa a datoriilor pe termen scurt angajate de societate. Ponderea ridicata a datoriilor curente, la care se adauga si ponderea in crestere a creantelor clienti, demonstreaza starea grava in care se gaseste intreprinderea din punct de vedere al lichiditatii.

Se inregistreaza diminuarea ponderii capitalurilor proprii in totalul surselor de finantare, prefigurand deteriorarea situatiei financiare a firmei. In paralel, creste ponderea datoriilor in total pasiv, ceea ce denota faptul ca intreprinderea apeleaza din ce in ce mai mult la surse de finantare externa.

Rapoarte de finantare    Tabel 16

Comentarii

Se constata o tendinta descrescatoare a gradului in care capitalurile permanente asigura finantarea activelor imobilizate. In al treilea an valoarea raportului scade sub 100% fapt ce indica deteriorarea grava a situatiei financiare a intreprinderii care, din resursele pe care le are la dispozitie, nu mai poate asigura nici finantarea activelor imobilizate si desigur, nici finantarea activelor circulante de care are nevoie in desfasurarea activitatii sale de exploatare (fondul de rulment este negativ).

Fondul de rulment al intreprinderii acopera necesitatile de finantare a stocurilor intr-o proportie insuficienta, intr-o continua scadere.

Rapoarte de trezorerie Tabel 17

Comentarii

In primii doi ani, rata lichiditatii generale, inregistreaza valori destul de satisfacatoare, dar, scaderea din ultimul an indica o diminuare sensibila a capacitatii intreprinderii de a-si asigura lichiditatile necesare pentru a satisface obligatiile de plata exigibile. In ceea ce priveste lichiditatea relativa, aceasta este nesatisfacatoare, reflectand problemele cu care se confrunta intreprinderea. Avand in vedere faptul ca societatea isi recupereaza creantele cu mare intarziere, indicatorul calculat nu va mai avea suficienta relevanta. Valorile lichiditatii imediate sunt infime, reflectand aspectul ca intreprinderea se confrunta cu o serioasa criza de trezorerie.

Conform valorii indicatorului de solvabilitate calculat, situatia intreprinderii pare a fi buna, dar, trebuie sa se tina cont si de faptul ca o mare parte din bunurile aflate in proprietatea intreprinderii sunt foarte greu sau deloc vandabile.

3. Rapoartele de rotatie

In cazul practic de fata vom calcula duratele de rotatie (DR) pentru diferitele elemente patrimoniale, asa cum rezulta ele din conturile anuale ale intreprinderii.   

Rapoarte de rotatie Tabel 18

Comentarii

Viteza de rotatie a stocurilor este foarte scazuta, lucru datorat in exclusivitate vanzarilor in scadere continua. Rotatia materiilor prime sufera o ameliorare in anul n - 1, dar in anul n viteza de rotatie a acestora incetineste, fapt ce atesta deteriorarea activitatii de exploatare.

Stocurile de produse finite au fost rulate destul de bine in anul n - 1, dar in anul urmator

s-a inregistrat o tendinta de inrautatire, demonstrandu-se inca o data in plus, ca intreprinderea se confrunta cu dificultati serioase de desfacere.

Viteza de rotatie a creditelor clienti are o tendinta de reducere de-a lungul celor trei ani analizati, mai accentuata decat cea a creditelor furnizori, ceea ce in termeni de trezorerie inseamna un aspect negativ. Incasarile de la clienti se realizeaza din ce in ce mai rar, ajungandu-se la o durata de rotatie a creditelor clienti de 175 de zile in anul n, fata de 151 de zile in anul precedent. Plata furnizorilor se face de asemenea intr-o perioada mai mare de timp, ajungandu-se in anul n la 213 zile.

In ciuda faptului ca durata de rotatie a creditului clienti este inferioara duratei de rotatie a creditului furnizori, decalajul intre acestea se reduce treptat. Valorile ridicate ale duratelor de rotatie indica situatia de blocaj financiar in care se afla intreprinderea, inregistrandu-se importante plati restante.

Datorita taliei mari a societatii vitezele de rotatie a capitalurilor proprii, respectiv permanente au valori reduse. Desi se manifesta o importanta tendinta de ameliorare, aceasta se datoreaza in principal inflatiei, care a condus la o crestere artificiala a cifrei de afaceri in raport cu capitalurile angajate.

CAPITOLUL V

Metode de apreciere a riscului de faliment A intreprinderii

Consideratii generale

Complexitatea aspectelor pe care le implica conceptul de risc de faliment explica si varietatea de diagnosticare, de analiza a acestuia, dintre care amintim: analiza lichiditate-exigibilitate, analiza prin rate, analiza dinamica[43].

Investigarea clasica a riscului de faliment prin metodele enuntate permite evidentierea performantelor trecute a intreprinderii, chiar si a riscurilor de exploatare, financiar, de indatorare, informand in mica masura asupra viitorului acesteia si neevaluand global riscul de faliment. Intrucat rezultatele financiare se degradeaza in timp, apare tot mai evidenta necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment. Ca o reactie la aceste cerite practice, cercetatorii si organismele financiare internationale s-au preocupat de elaborarea unei metodologii de predictie a riscului de faliment, denumita metoda scorurilor, care constituie fara indoiala o imbogatire a analizei traditionale prin rate[44].

Metoda scorurilor se bazeaza pe tehnicile statistice ale analizei discriminante a caracteristicilor financiare, determinate cu ajutorul ratelor. Aplicarea ei presupune observarea unui ansamblu de intreprinderi grupate in: intreprinderi cu functionare normala si intreprinderi cu dificultati financiare.

Pentru fiecare din cele doua grupuri se selectioneaza progresiv cu ajutorul unei proceduri informatice ratele cele mai discriminante, pana cand procentul de clasament bun (diferentiere corecta a intreprinderii ) este suficient de ridicat. Aceasta presupune o selectie a ratelor " pas cu pas ". In primul stadiu al calculelor observatorul retine rata care permite separarea cea mai buna a celor doua colectivitati. In stadiul urmator, este luata in calcul a doua rata in scopul cresterii puterii discriminante obtinute, pornind de la un cuplu de rate. Se procedeaza in continuare in acelasi mod, introducand a treia, apoi a patra rata. Calculele vor fi oprite atunci cand procentul de clasament pertinent al functiei discriminante incepe sa se diminueze, combinatia precedenta de rate fiind considerata optima.

Aceasta combinare liniara a ratelor care diferentiaza cel mai dbine posibil intreprinderile sanatoase de cele falimentare, conduce la determinarea unui indicator de clasament numit scor (notat cu Z). Acest indicator ofera o buna aproximare a riscului de faliment pentru o intreprindere data, respectiv care este probabilitatea de a fi o intreprindere normala sau de a fi falimentara.

Scorul Z apare ca o functie liniara de mai multe variabile ( rate, limitate al numar ) caracterizate de coeficienti de pondere determinati prin metoda celor mai mici patrate, in urma observatiilor asupra intreprinderilor reprezentative si grupate de la inceput in "sanatoase si deficitare":

unde:

K_i = coeficient de pondere al fiecarei rate;

R_i = rate selectionate la puterea discriminanta cea mai ridicata;

C = constanta ( care poate sa nu apara );

n = numarul de rate retinute pentru calculul marimii Z

Coeficientii ( K_i ) pot fi pozitivi sau negativi, in acest din urma caz ei degradand scorul si contribuind, deci, la cresterea riscului de faliment.

Ratele selectionate ( R_i ) sunt independente intre ele in raport cu functia scor ( Z ), intrucat un anumit grad de corelatie intre ele ar conduce la inregistrarea in functia scor a unor influente repetate ale aceluiasi fenomen economico- financiar.

Indiferent de modelul functiei discriminante se vor regasi aproape in toate ratele referitoare la fondul de rulment net global, la indatorare, la solvabilitate pe termen scurt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de personal.

Metodele de previziune a riscului de faliment pot fi grupate in doua categorii:

functii scor bazate pe rapoarte financiare;

metode nefinanciare de previzioneare a falimentului.

5.2. Functii scor bazate pe rapoarte financiare

Metoda scorurilor a fost conceputa pentru a clasifica imprumuturile in doua sau trei categorii: clienti solvabili, la care o deschidere de credit maxima poate fi acordata; clienti nesolvabli, la care creditul va fi refuzat si intre cele doua; clienti cu adevarat solvabili dar care nu prezinta toate garantiile cerute, la care un credit mai mic insotit de conditii mai stricte va fi consimtit.

Scorul constituie o metoda de diagnostic extern care consta in a masura riscul la care se expune creditorul si utilizeaza pentru aceasta analiza prin rapoarte . Atunci cand metoda traditionala a rapoartelor, aplicata la analiza financiara a intreprinderilor, permite caracterizarea in planul structurilor financiare, a lichiditati lor, a rentabilitati lor, fara a permite sa se concluzioneze de o maniera formala, asupra starii lor de sanatate, metoda scorurilor este mult mai sintetica si ajunge, combinand numai cateva rapoarte bine alese, sa clasifice intreprinderile in intreprinderi sanatoase (la care bancherul isi va aduce concursul) si intreprinderi vulnerabile (fata de care bancherul va fi mai reticent sa acorde o finantare ). Din rapoartele disponibile, numai cele mai discriminante dintre ele, adica cele care se dovedesc statistic cele mai puternice sa separe intreprinderile in doua clase distincte, sunt integrate in functia scor.

5.2.1.Metoda "credit - men" sau "security - analysis"

Metoda a fost elaborata in S.U.A. de catre specialistii din cadrul sectorului bancar, cu scopul de a servi la evaluarea situatiei financiare a subiectilor economici care doreau sa contracteze un credit bancar .

Metoda are operativitate in cazul in care exista date care sa permuta comparatii sectoriale.

Demersul acestei metode mizeaza pe cuantificarea si atribuirea de coeficienti de importanta unor factori considerati esentiali:

factorul uman ( se refera la calificarea si calitatea personalului ), caruia i se acorda o pondere de 40%;

factorul economic ( se refera la conjunctura economica generala si la situatia particulara din sectorul de activitate al intreprinderii respective ), caruia i se acorda o pondere de 20 %;

factorul financiar ( se refera la performantele financiare ale intreprinderii ), caruia i se acorda o pondere de 40%. Factorul financiar este cuantificat sub forma unei rate de sinteza , determinata ca medie ponderata a cinci rapoarte obtinute prin raportarea valorii raportului financiar al intreprinderii la valoarea standard a raportului respectiv, care este media sectorului sau ramurii de activitate.

Rapoartele financiare si ponderile luate in considerare sunt prezentate in tabelul urmator:

Rapoarte financiare utilizate de metoda "credit - men" Tabelul 19

Se compara rata intreprinderii cu cea standard:

Rata de sinteza va fi:

R = 25R1 + 25R2 + 10R3 + 20R4 + 20R5

Daca valoarea lui R se situeaza in jurul valorii 100, situatia financiara a intreprinderii este una normala.

Daca valoarea lui R este superioara valorii de 100, intreprinderea are o situatie financiara peste media sectorului de activitate.

Invers, daca valoarea lui R este inferioara valorii de 100, intreprinderea are o situatie financiara sub media sectorului de activitate.

5.2.2. Metoda Altman

Modelul are la baza studiul statistic a 33 de intreprinderi cu probleme financiare selectionate dupa tipul activitatii si a 33 de intreprinderi fara probleme selectate dupa principiul similitudinii (unei intreprinderi cu probleme ii corespunde una fara probleme de aceeasi marime si din aceeasi ramura), pe o perioada de 20 de ani. Au fost avute in vedere 22 de rapoarte financiare dintre care au fost selectate 5.

Functia scor propusa este:

Z = 1,2X1 + 1,4X2 + 3,3 X3 + 0,6X4 + 1,05X5

Rapoartele financiare selectate sunt:

Rapoartele financiare utilizate in modelul Altman Tabelul 20

O valoare a lui Z sub 1,8 indica dificultati in activitate si o probabilitate crescuta de faliment.

O valoare a lui Z peste 2,7 indica o solvabilitate buna.

5.2.3. Metoda Conan si Holder

Metoda a fost elaborata in urma unor teste statistice, pe o populatie de 95 de intreprinderi mici cu profil industrial, efectuate intr-o perioada de 6 ani.

Intreprinderile alese au fost impartite pe domenii de activitate, determinandu-se cate o functie scor pentru: intreprinderile industriale, intreprinderile de constructii si intreprinderile de comert cu ridicata.

A fost analizat un set de 50 rapoarte financiare, dintre care au fost retinute:

a. Pentru intreprinderile industriale:

Functia scor propusa este :

Z1 = 0,24X1 + 0,22X2 + 0,16X3 - 0,8X4 - 0,10X5

Rapoartele financiare utilizate Tabelul 21

b. Pentru intreprinderile de comert cu ridicata:

Functia scor propusa este:

Z2 = 0,0197X2 + 0,0136X3 + 0,0341X6 + 0,0185X7 + 0,0158X8 - 0,0122

Rapoartele financiare utilizate Tabelul 22

c.     Pentru intreprinderile de transporturi

Functia scor propusa este:

Z3 = 0,0098X1 + 0,0177X2 + 0,0496X4 - 0,0181X8 - 0,1735X15 - 0,0062

Rapoartele financiare utilizate Tabelul 23

Metoda ataseaza valorilor lui Y obtinute probabilitati ale riscului de faliment.

Grila de interpretare propusa de metoda Conan si Holder este urmatoarea:

Modele nefinanciare de previzionare A falimentului

Orice intreprinzator este interesat sa cunoasca sansele de castig pe care le are cu afacerea pe care o dezvolta. Cunoasterea probabilitatii de castig sau pierdere pe baza unui model de previziune a succesului versus faliment ar fi de mare folos intreprinzatorului.

In anii 70 s-a insistat pe dezvoltarea unor modele care estimau riscul de faliment prin intermediul asa numitelor functii scor construite pe baza unor rapoarte financiare si a unor coeficienti determinati in urma studiului statistic al unor esantioane semnificative de intreprinderi[47].

In anii 90 s-a ajuns la concluzia ca trebuie luati in considerare si factori nefinanciari care influenteaza sensibil performantele unei intreprinderi (managementul, cultura organizationala, etc.), fiind dezvoltate o serie de modele de previzionare a falimentului care sa tina cont de acesti factori.

Modelul Reynolds si Miller a fost dezvoltat pe baza unor chestionare trimise spre completare intreprinderilor falimentare, in intrebari nefiind specificate in mod explicit cauzele falimentului. Autorii au analizat astfel intreprinderi tinere, cu o durata de activitate de 1-3 ani si au avut in vedere o serie de variabile cum sunt : talia intreprinderii, domeniul de activitate., amplasarea afacerii, etc.

Modelul Cooper este asemanator celui anterior, fiind realizat dupa aceeasi metodologie, diferind doar faptul ca a avut in vedere un esantion de intreprinderi cu durata de activitate cuprinsa intre 1- 10 ani.

Modelul Lussier permite aprecierea gradului de succes pe care o intreprindere noua il poate avea. Aprecierea se bazeaza pe un set de 15 criterii non-financiare, selectate in urma studiului unui esantion de firme perechi ( viabile, respectiv falimentare ) din domeniul constructiilor.

Fiecarui criteriu i se acorda un coeficient de importanta. Criteriile cu importanta cea mai mare au fost considerate capitalul si experienta in management.

Criteriile avute in vedere in modelul Lussier si modalitatile de apreciere a acestora sunt prezentate in tabelul urmator:

Un alt model nefinanciar de previzionare a riscului de faliment il constituie modelul Argenti. Conform acestui model exista trei categorii de efecte in lant care conduc la falimentul unei intreprinderi: deficiente, factori de risc, simtome de faliment.

Deficientele se refera la:

modul de conducere al activitatii

-directorul executiv este si presedintele societatii;

-directorul executiv conduce in mod autocrat;

-director financiar incompetent;

-inexistenta unor directori adjuncti specializati;

-lipsa comunicarii in colectivul de conducere si specializarea intr-un singur domeniu a membrilor sai.

sisteme de contabilitate inexistente sau insuficiente, referitoare la:

-urmarirea costurilor;

-controlul bugetelor de venituri si cheltuieli;

-planificarea fluxului de fonduri.

inadaptare la shimbarile intervenite in:

-procesele tehnologice;

-pietele de desfacere;

-experienta angajatilor.

Fiecarei eficiente i se acorda un punctaj, avandu-se in vedere un total al deficientelor posibile, total ce constituie un prag de pericol.

Factorii de risc privesc:

cresterea fortata a intreprinderii peste necesitatile reale ale acesteia;

structura capitalului necorespunzatoare;

un volum disproportionat de investitii.

Fiecarui factor de risc i se acorda un punctaj, totalul sa nu depaseasca un anumit prag de pericol.

Simptomele de faliment au in vedere:

in domeniul financiar: deteriorarea rezultatelor functiilor scor;

In contabilitatea firmei: "cosmetizarea" datelor contabile pentru o imagine cat mai buna a activitatii desfasurate de intreprindere;

in domeniul nefinanciar: reduceri ale vanzarilor, scaderi ale calitatii produselor;

alte semnale: demisii ale personalului de conducere, actionari in judecata din partea furnizorilor si creditorilor, diferite zvonuri.

Totalul punctajului acordat reprezinta simptomele de faliment posibile.

Agregarea punctajelor obtinute reflecta punctajul total obtinut de intreprindere. Un puntaj de pana la 25 sau egal cu 25 reprezinta un semnal pozitiv, activitatea intreprinderii desfasurandu-se in conditii normale si cu rezultate bune.

5.4. Functiile scor. Studiu de caz

Pentru a putea face o apreciere pertinenta asupra situatiei financiare de ansamblu a intreprinderii dintre metodele prezentate, vom utiliza functia scor a Bancii Frantei, functia scor propusa de Conan Holder pentru industrie si functia scor a lui Y. Collonques.

Calculul rapoartelor financiare utilizate in functia scor aleasa se face pe baza bilantului si contului de profit si pierderi al societatii S.C. VALSAN IMPEX S.R.L.

Trebuie sa formulam insa unele rezerve fata de rezultatele pe care le vom obtine prin aplicarea unei functii scor, care a fost construita pe baza datelor statistice din economia Frantei, in cazul unei intreprinderi romanesti. Trebuie avut in vedere faptul ca spre deosebire de economia romaneasca a anului 2000 economia franceza este una capitalista, de piata. Procesele specifice ale tranzitiei la economia romaneasca care se deruleaza in Romania fac ca rezultatele obtinute prin aplicarea unei functii scor sa nu fie extrem de riguroase sau relevante.

Formula de calcul a functiei scor a Bancii Frantei este:

100Z = -1,255X1 + 2,003X2 - 0,824X3 + 5,221X4 - 0,689X5 - 1,164X6 + 0,706X7 + 1,408X8 - 85,544

unde rapoartele X1 - X8 sunt cele prezentate in tabelul

Rezultatele calculelor bazate pe rapoartele financiare avute in vedere, in anii 2005 si 2006 sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul 25

Conform datelor din grila de interpretare din tabelul anterior intreprinderea studiata se situeaza la limita inferioara a intervalului (-0,875, -0,25). Probabilitatea ca intreprinderea studiata sa fie in dificultate este foarte apropiata valorii de 73,8%, care este o valoare destul de ridicata.

Modelul Conan si Holder pentru industrie:

Z₁ = 0,24*X1 + 0,22*X2 + 0,16*X3 - 0,87*X4 - 0,10*X5

unde:   

Tabelul 26

Conform grilei de interpretare din tabel, Z inregistreaza valori mai mici decat 4 in ambii ani studiati, probabilitatea de faliment fiind de peste 65%.

Modelul Y. Collonques:

Z₁ = 4,983*X1 + 60,0666*X2 - 11,8348*X3

unde:

Z are valori sensibil mai mari decat 3,0474, intreprinderea fiind catalogata ca falimentara.

concluzii

Bilantul contabil, prin structura sa si implicit prin datele pe care le contine, reflecta, dupa normele metodologice generale si in comparatie cu exercitiul precedent, sintetizat si sistematizat, toate elementele de activ si de pasiv ale unitatii patrimoniale la sfarsitul exercitiului, precum si in alte situatii cum sunt: fuziunea, incetarea activitatii, falimentul, etc.

Conceptia functionala a bilantului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de functionare economica a intreprinderii, punand in evidenta stocurile si resursele corespunzatoare fiecarui ciclu de functionare.

O apreciere cat mai corecta si mai relevanta a situatiei financiare a intreprinderii impune necesitatea utilizarii unor instrumente de masurare a rezultatelor susceptibile sa traduca realitatea economica si financiara a activitatii desfasurate intr-o maniera mai semnificativa decat cea oferita de indicatorii contabili obisnuiti.

Fiecare firma este pusa in situatia de a se adapta cat mai rapid si mai eficient la schimbarile intervenite in mediul economic. De aceasta adaptare la nevoile date ale mediului economic, la noua configuratie a pietei, la nevoile si preferintele cumparatorilor, depinde succesul viitor al sau.

Reusita acestui proces de adaptare depinde de la o intreprindere la alta, in functie de situatia prezenta a acestora, de capacitatea de a face fata concurentei, de pozitia de piata, de cota de piata, de abilitatea manageriala. In acest context, o buna cunoastere a situatiei financiare a intreprinderii este indispensabila pentru orice manager, reprezentand o baza solida pentru incercarea de a imbunatati, in viitor, rezultatele acesteia.

Aceasta problema se pune cu acuitate si in prezent cand marea majoritate a intreprinderilor se confrunta cu probleme, mai mici sau mai mari, in activitate. Depasirea acestor dificultati presupune o buna cunoastere a situatiei financiare prezente, pentru a depista problemele cu care se confrunta, ceea ce constituie o premiera absolut necesara pentru elaborarea unor programe de redresare.

Investigarea clasica a riscului de faliment prin metodele enuntate in lucrare, permite evidentierea performantelor trecute a intreprinderii, chiar si a riscurilor de exploatare, financiar, de indatorare, informand in mica masura asupra viitorului acesteia si neevaluand global riscul de faliment. Intrucat rezultatele financiare se degradeaza in timp, apare tot mai evidenta necesitatea unor informatii mai precise cu privire la viitor, la riscul de faliment.

Societatea aleasa pentru aplicarea acestui demers este una cu capital majoritar de stat (care a inceput la sfarsitul anului 2000 procesul de privatizare ), care se confrunta cu dificultati caracteristice: pierderea pietelor de desfacere, slaba capacitate de a face fata concurentei impuse de economia de piata. De aceea, riscul de faliment ridicat este rezultatul mai multor factori cum ar fi:

stagnarea productiei vandute si implicit a cifre de afaceri;

cresterea productiei stocate;

lipsa acuta de lichiditati, care da nastere la datorii tot mai mari neachitate la termen;

cheltuieli cu personalul disproportionate in raport cu productivitatea muncii;

importante amenzi si penalitati platite pentru neonorarea in termen a obligatiilor de plata catre bugetul de stat, bugetul local si catre diferite fonduri;

incompetenta manageriala;

Situatia financiara dificila in care se gaseste intreprinderea se poate rezolva prin:

promovarea unei politici de restructurare, prin reduceri de personal, inchirieri de capacitati ce functioneaza in pierdere si identificarea si sussinerea centrelor de profit;

reesalonarea sau stergerea unei parti din datoriile catre stat;

reducerea indatorarilor catre banci, care antreneaza cheltuieli semnificative cu dobanzile;

continuarea privatizarii pentru schimbarea managementului de stat, dezinteresat si uneori incompetent, cu unul privat mult mai interesat si performant.

ANEXA

Bilantul societatii alese pentru demersul nostru (S.C. VALSAN IMPEX S.R.L.) arata astfel :

Contul de profit si pierdere al societatii arata astfel:

---