Avantaje si inconveniente ale independentei bancilor centrale

Avantaje si inconveniente ale independentei bancilor centrale

Institutia abilitata sa conduca politica monetara a unei tari este banca centrala, iar eficienta acesteia depinde de gradul de independenta si autonomie pe care aceasta o are fata de executiv. Nu se poate vorbi de o independenta totala a bancilor centrale, atata timp cat impreuna cu guvernul banca centrala trebuie sa realizeze politica economica. Astfel se evidentiaza doua aspecte de manifestare a independentei bancii centrale:

independenta relativa ( activitatea bancii centrale fiind subordonata autoritatii executive);

independenta absoluta ( activitatea bancii centrale este coordonata de autoritatea legislativa, dar politica monetara este realizata in cadrul politicii macroeconomice a statului).

Avand in vedere independenta totala a bancii centrale, se desprind atat argumente dar si contraargumente. Printre argumentele favorabile independentei se afla:

necesitatea independentei totale a politicii monetare fata de procesul politic, politica monetara vizand evolutia ulterioara a economiei, in timp ce interesele politice sunt specifice fiecarei legislaturi;

imposibilitatea atribuirii acestei responsabilitati unui departament al Guvernului, autoritatea monetara avand o structura mult mai complexa decat cea a executivului;

asigurarea impartialitatii legate de relevanta datelor, caz in care acest lucru nu ar fi realizat in cazul in care ar fi direct implicata puterea politica;

O banca centrala cu cat este mai independenta prin prisma alegerii instrumentelor de politica monetara, fixarea obiectivelor, rezultatul concretizandu-se intr-o politica monetara eficienta, cu impact asupra politicii economice condusa de catre stat.

Politica economica reprezinta interventia statului in economie cu scopul realizarii urmatoarelor obiective: stabilitatea preturilor ( controlul inflatiei ), ocuparea fortei de munca ( controlul somajului ), cresterea economica, echilibrul extern ( stabilitatea balantei de plati ), controlul deficitului bugetar ( suportabilitatea datoriei publice ).

Aceste obiective ale politicii economice nu sunt atinse simultan, deoarece chiar si in cazurile cele mai favorabile si in tarile cele mai stabile ele fiind necompatibile, cel putin pe termen scurt. Atingerea de performante ridicate la un obiectiv, se face de regula prin acceptarea unor performante mai scazute in cazul altor obiective.

Aceste obiective de regula sunt elaborate si puse in aplicare sub presiunea ciclului electoral ( de regula 4 ani ), iar acesta acorda o importanta mai mare sau mai mica unuia sau altuia in functie de perceptia pe care politicul o da "binelui social".

Principala dificultate in realizarea tuturor obiectivelor politicii economice consta in faptul ca masurile necesare pentru atingerea unor obiective intra in conflict cu cele indreptate spre realizarea altor obiective. Fiecare obiectiv desi este fundamentat prin analize economice precise, calcule matematice minutioase, este subiectul unor dispute politice, acest aspect fiind un pericol al independentei bancilor centrale.

Atingerea obiectivelor propuse presupune utilizarea unor instrumente specifice, intr-o gama mai restransa in cazul politicii monetare, acest lucru fiind de competenta bancilor centrale prin intermediul carora isi manifesta independenta, si intr-o gama mai larga in cazul politicii fiscal - bugetare.

Diferite "combinatii" de aceleasi politici economice-monetare, fiscale, bugetare, salariale au efecte diferite, de aceea importante sunt secventialitatea si durata acestora, chiar daca fiecare politica in parte este adecvata atat teoretic cat si faptul ca urmaresc realizarea unui obiectiv bine stabilit.

Unul din obiectivele principale ale interventiei statului in economie este mentinerea stabilitatii preturilor. Teoria cantitativa a banilor sustine ca, nivelul general al preturilor este direct proportional cu masa monetara si cu viteza de rotatie ( circulatie a banilor) si invers proportional cu cantitatea de bunuri ti de servicii existente pe piata.

Doctrina    keynesista sustine ca: pentru a mentine sub control nivelul general al preturilor, statul trebuie reduca totalul cheltuielilor din economie ( M,V ) si sa stimuleze productia si oferta de produse (Q). Dintre aceste variabile statul poate sa influenteze si sa controleze numai masa monetara (M). Viteza de rotatie a banilor (V) este o variabila exogena care depinde de increderea publicului in bani si de cererea de moneda, fiind influentata si de calitatea politicilor economice ( reflectata in nivelul inflatiei si al dobanzilor).

Potrivit acestei doctrine, interventia statului in economie este necesara pentru a utiliza cat mai bine forta de munca, a asigura cresterea economica si a asigura echilibrul dinamic al societatii.

Pentru a preveni sau a combate tendinta ciclica de scadere a productiei datorate fluctuatiilor investitiilor si consumului, Keynes propune acceptarea unui deficit bugetar pe calea expansiunii monetare.

Obiectivul principal al politicii monetare care este stabilitatea preturilor se poate realiza prin controlul masei monetare.

Statul intervine in economie pentru asigurarea cresterii economice, acest lucru fiind posibil prin stimularea consumului, a investitiilor si a cheltuielilor neguvernamentale. Pentru realizarea acestui obiectiv statul reduce nivelul de impozitare.

Stimularea cresterii economice prin expasiune monetara are ca efect accelerarea vitezei de cumparare a banilor, depreciind moneda nationala, iar in final are loc scaderea productiei reale. Pentru stimularea activitatii economice prin reducerea impozitarii sau prin majorarea cheltuielilor bugetare in domeniile in care se incurajeaza activitati productive este considerata mai putin riscanta combinatia politica monetara expansionista - politica fiscal - bugetara restrictiva in detrimentul combinatiei politica monetara prudenta - politica fiscal - bugetara stimulativa.[2]

Controlul inflatiei si stimularea cresterii economice sunt influentate de finantarea externa, de politica de administrare a rezervelor internationale sau a cursului de schimb.

Politica monetara trebuie sa urmareasca mentinerea echilibrului dintre produsul intern brut si cererea agregata, respectiv totalul cheltuielilor din economie pentru a pastra echilibrul balantei comerciale. Daca produsul intern brut este inferior cheltuielilor totale din economie restabilirea echilibrului se poate realiza     prin inflatie, sau prin aparitia unui deficit in balanta comerciala.

Rolul fundamental al politicii monetare este urmarirea realizarii unui echilibru monetar, iar o data acest obiectiv atins banca centrala castiga prin credibilitate, urmata de o crestere economica sanatoasa, de durata si eficienta.