Bancile si institutiile de credit specializate

Bancile si institutiile de credit specializate

Relatiile de mobilizare a resurselor de creditare si redistribuire a creditelor in economie sunt realizate alaturi de bancile comerciale si de catre o serie de banci si institutii de credit specializate. In operatiile de mobilizare a resurselor de creditare si plasamentul acestora, bancile si institutiile de credit specializate actioneaza in doua directii:

- unele sunt specializate in mobilizarea disponibilitatilor din economie, ca sursa importanta de capitaluri banesti;

- altele s-au specializat in distribuirea creditelor in ramuri si sectoare in care s-au specializat, urmarind cresterea castigurilor din operatiunile de intermediere si valorificare a capitalurilor.

In functie de directia in care s-au specializat, de operatiunile pe care le fac, de modalitatile de operare pe piata si scopurile urmarite, bancile si institutiile de credit specializate se structureaza in urmatoarele categorii:

Ø      case de economii si imprumuturi;

Ø      banci mutuale de economii;

Ø      uniuni de credit;

Ø      banci ipotecare;

Ø      banci agricole;

Ø      banci de comert exterior;

Ø      bancile de investitii;

Ø      societati de asigurari;

Ø      companii financiare;

Ø      fondurile de pensii;

Ø      fondurile mutuale;

Ø      fondurile cu capital de risc (Venture Capital).

Casele de economii si imprumuturi sunt institutii financiare depozitare specializate in principal pe atragerea economiilor si acordarea de credite ipotecare. Totodata ele ofera servicii financiare constand in consultanta in domeniul ipotecar. Ca forma de organizare, multe din aceste institutii sunt companii mutuale, dar apar si in forma unor societati pe actiuni.

Bancile mutuale de economii sunt de dimensiuni mai mici, organizate sub forma unei simple asocieri de fonduri (companii mutuale). Ele atrag economiile de pe piata si isi plaseaza resursele in credite ipotecare si instrumente cu risc redus (titluri de stat, obligatiuni de stat, obligatiuni municipale).In prezent, in practica financiara internationala nu se mai face distinctie intre acest tip de institutii de intermediere si casele de economii si imprumuturi.

Uniunile de credit sunt companii mutuale specializate pe acordarea de credite de consum. Din punct de vedere al fondurilor mobilizate si al tranzactiilor derulate, uniunile de credit sunt cele mai mici dintre institutiile depozitare, avand totusi un grad rapid de dezvoltare in ultimii ani. Participantii la aceste institutii sunt de regula membrii aceleasi organizatii, (membrii cooperatori), si din acest punct de vedere operatiunile financiare derulate prin uniunile de credit sunt considerate ca avand un risc scazut.Aceste uniuni atrag fonduri pe termen lung si le plaseazaa in diverse instrumente de investire si in depozite interbancare iar serviciile si instrumentele oferite au un grad de diversificare redus servind de regula intersele membrilor.In Romania astfel de uniuni sunt Casele centrale ale cooperativelor de credit.

Bancile ipotecare sunt institutii specializate care-si mobilizeaza resursele prin emiterea unor hartii de valoare specifice, numite inscrisuri financiare. Aceste inscrisuri sunt garantate cu valori imobiliare ipotecate. Bancile ipotecare sunt de tip urban daca garantia o constituie cladirile, sau de tip rural, atunci cand pamantul este cel care constituie garantia. Bancile de tip rural acorda de regula credite de consumatie proprietarilor funciari.

Bancile agricole sunt institutii specializate in finantarea si creditarea fermierilor, agricultorilor, pentru efectuarea unor cheltuieli cu inventarul agricol, amenajarea terenurilor, culturile agricole, cumpararea de animale, ingrasaminte etc. Creditele acordate de aceste banci au un profund caracter productiv. Bancile agricole ocupa un important segment de piata in tarile dezvoltate, creditul agricol cunoscand ritmuri de crestere foarte mari. Acest tip de banci lipseste, din pacate, in Romania fapt ce explica o parte din declinul activitatii agricole si al proprietatii funciare.

Bancile de comert exterior s-au specializat in activitatea bancara inca din prima jumatate a secolului nostru, ca urmare a expansiunii activitatii de export si a implicarii din ce in ce mai mult a statului in activitatea bancara. Ele finanteaza si crediteaza activitatile de comert international constand in:

Ø      procurarea resurselor specifice, prin rescontarea portofoliului de titluri de credit prin bancile de emisiune si alte institutii de credit ;

Ø      atragerea resurselor bugetare prin emisiunea de obligatiuni pe pietele interne si externe ;

Ø      acordarea de credite prin intermediul acceptarii, scontului, acreditivului si scrisorii de garantie sau acordarea de credite direct cumparatorilor ;

Ø      efectuarea de servicii bancare decurgand din schimburile internationale, in special sub forma platilor si incasarilor in contul intreprinderilor din strainatate ;

Ø      participarea la crearea de societati comerciale, bancare si financiare privind comertul exterior;

Ø      facilitarea unor operatiuni valutare, de garantare si asigurare a creditelor comerciale, de mandat si comision care au ca obiectiv dezvoltarea activitatii de comert exterior si amplificarea exportului.

Activitatea bancilor de comert exterior, in toate tarile, este orientata in sensul concentrarii activitatii altor banci, spre a promova, impreuna cu ele, expansiunea comertului exterior si nu spre a fi un concurent al acestora.

Principalele credite acordate de bancile comerciale sunt:

a)      creditul furnizor - acordat furnizorului pentru ca acesta sa-si poata vinde marfa pe credit comercial importatorului. Acest credit se acorda pe o perioada medie (2-5 ani) sau lunga (5-10 ani) ;

b)      creditul de prefinantare - acordat pentru acoperirea cheltuielilor de fabricatie si pregatire a exportului ;

c)      creditul cumparator - acordat beneficiarului exportului (importatorului) pe un termen lung, pentru cumparare de utilaje, echipamente complexe si de valori mari.

Bancile de investitii sunt institutii specializate de credit care isi mobilizeaza resursele prin emisiunea titlurilor de valori mobiliare proprii (actiuni, obligatiuni), investind in sectoare productive ca: industrie, constructii, transporturi. Rolul lor este acela de a atrage capitalurile rentierilor si economiile populatiei cu scopul efectuarii de plasamente pe termen mediu si lung in sfera investitiilor spre a obtine profit. Ele ofera servicii financiare diverse printre care mai importatnte sunt :

Ø      emiterea de titluri financiare (hartii comerciale-comercial paper, obligatiuni-bonduri) pe pietele locale sau internationale ;

Ø      intermedierea cumpararilor/ vanzarilor de titluri financiare ;

Ø      acordarea de consultanta financiara investitorilor cu privire la oportunitatile de plasament sau la gestionarea portofoliului financiar propriu ;

Ø      garantarea emisiunii de titluri financiare ;

Ø      monitorizarea pietelor.

Spre deosebire de SUA, in Europa activitatea de investitii este asimilata de bancile comerciale, o parte din activitatea acestora constand in emisiunea/plasarea de instrumente cu venit fix emise de companii private.Aceste banci ocupa in prezent un loc foarte important in intermedierea fluxurilor financiare internetionale . Printre cele mai cunoscute banci de investitii sunt ; Merril Lynch, Credit Suisse, First Boston, Goldman Sachs, Solomon Brothers, Lazard Freres, Morgan Straley, etc.

Societatile de asigurari sunt institutii nebancare, care atrag imense capitaluri banesti, prin incasarea si gestionarea primelor de asigurare prin intermediul politelor de asigurare. Fondurile acumulate astfel sunt plasate apoi prin acordare de imprumuturi si alte aranjamente. Numarul si activitatile acestor institutii este in continua crestere si diversificare. Ele ofera o gama larga de servicii financiare, de la monitorizare pana la consultanta finaciara specializata. Societatile de asigurari au un rol activ pe pietele de capital, plasand banii colectati prin polite in diferite titluri ale acestei piete, in vederea obtinerii unui randament superior.

Companiile financiare sunt institutii de credit care desfasoara activitati specifice stabilite prin lege sau conventie. Principalele operatiuni pe care le efectueaza societatile financiare sunt: leasing-ul, factoringul, acordarea si garantarea de credite pe termen mijlociu si lung, creditarea marfurilor cu plata in rate, garantarea locuintelor pe baza de ipoteca, gestiunea mijloacelor de plata. Comapniile financiare au aparut ca filiale ale marilor companii comerciale (General Electric Capital, General Motors Acceptance Company, etc.) sau ca institutii independente ( compania Heller, Fuji Bank) si sunt specializate in sustinerea financiara a dezvoltarii unei afaceri (inclusiv in finantarea exporturilor sau investitiilor directe in strainatate) dar si in finantarea cumpararii de locuinte, autoturisme sau alte bunuri de consum. In practica financiara internationala s-au constituit trei mari tipuri de astfel de companii de finantare:

F     companii de finantare a vanzarilor - specializate in finantarea utilizatorilor de produse (domeniul auto, utilaje );

F     companii de finantare a persoanelor fizice - specializate in finantarea acestora pentru achizitionarea de bunuri de larg consum sau de cumparare de locuinte;

F     companii de finantare a afacerilor - implicate in finantarea companiilor prin acordarea de credite comerciale sau operatiuni de leasing / factoring.

Aceste companii de finantare se refinanteaza cu precadere prin emisiuni de hartii comerciale (comercial papers) pe termen scurt

Fondurile de pensii sunt fonduri mutuale ce acumuleaza

pasive petermen lung si foarte lung. Sumele atrase din primele platite de participantii la aceste fonduri sunt reinvestite pe pietele financiare, urmarindu-se o acumulare reala de capital pe termen lung. Aceste forme de intermediere s-au dezvoltat ca o alternativa la institutiile depozitare (bancile comerciale) care evita creditarea pe termen lung si foarte lung si constituie una din cele mai importante surse de fonduri pe piata.

Fondurile mutuale sunt organizate sub forma unei asocieri mutuale de fonduri, gestionate de o companie specializata. Dupa modalitatea de accesare a lor, se intalnesc doua tipuri de fonduri; fonduri deschise accesibile oricarui investitor si fonduri inchise accesibile numai membrilor fondatori. Aceste fonduri reprezinta de asemenea o importanta sursa de resurse financiare pe care le mobilizeaza si le redistribuie.

Fondurile cu capital de risc - Venture Capital mobilizeaza resurse si finanteaza companii sau proiecte din domenii cu cu risc ridicat dar cu mare potential de crestere, oferind o gama diversificata de tehnici de finantare ( actiuni, obigatiuni, credite) de multe ori aceasta tehnica de finantare este preferata creditarii bancare din cauza riscului mare, care este evitat de banci.

1. Lichiditatea bancara

In activitatea oricarei banci, prioritare sunt doua obiective: profitabilitatea si asigurarea lichiditatii. Bancile sunt preocupate, pe de o parte, de a avea o lichiditate permanenta, iar pe de alta parte, de a-si asigura o minimizare a costurilor.

Lichiditatea bancara este capacitatea bancilor de a asigura in orice moment efectuarea platilor dispuse de clienti si restituirea la cerere a depozitelor facute de deponenti. Pentru a asigura aceste cerinte bancile trebuie sa-si asigure rezerve suficiente de numerar si disponibilitati in conturi. Aceasta presupune ca fiecare banca sa aiba un bun management al plasamentelor si angajamentelor, al activelor si pasivelor. Pentru a mentine o buna stare de lichiditate, bancile sunt constranse sa faca plasamente ce pot fi usor transformate in lichiditati, fara pierderi si cu costuri reduse. Atunci cand bancile nu pot sa-si asigure in mod curent starea de lichiditate, urmare a faptului ca relatiile sale cu clientii nu genereaza o crestere a resurselor, atunci ele sunt constranse sa apeleze la recreditare, adresandu-se bancii de emisiune, sau angajand credite pe piata interbancara. Aceste credite sunt insa costisitoare, conducand la o crestere a cheltuielilor bancare.

Lipsa de lichiditate care poate fi generata de elemente conjuncturale creeaza bancilor mari probleme, afectand serios profitul si uneori chiar existenta bancii, putand conduce la faliment. Restabilirea lichiditatii este o operatie costisitoare si adesea foarte greu de realizat (vezi cazul Credit Bank, Dacia-Felix, Albina, Bancorex, Bankcoop, BIR, Columna, Banca Romana de Scont).

Afectarea lichiditatii este determinata cel mai adesea din alterarea corelatiilor structurale dintre resursele si plasamentele bancilor, chiar daca la o prima vedere ea pare a fi o chestiune de conjunctura. Pentru a preveni si a preintampina aparitia lipsei de lichiditate, bancile urmaresc optimizarea structurii activelor bancare, avand in vedere doua criterii:

- selectia activelor prin confruntarea profitabilitatii cu riscurile asumate;

- diversificarea portofoliului plasamentelor.

In selectia activelor, pe grupe si pozitii se tine seama, in primul rand, de gradul de lichiditate si de riscul neplatii, si, de asemenea, se are in vedere riscul de piata ce decurge din modificarea "pretului" creditului, rata dobanzii.

Diversificarea portofoliului plasamentelor este o masura de dispersare a riscului global, urmarindu-se:

- minimizarea riscului lipsei de lichiditati;

- mentinerea si cresterea profitului existent.

Pentru a mentine starea de lichiditate a sistemului bancar, tot mai multe tari au adoptat masuri speciale de sustinere a starii de lichiditate. Astfel de masuri sunt:

- finantarea bancilor de catre stat;

- introducerea sistemelor de asigurare si garantare a depozitelor bancare ;

- stabilirea obligatiilor pentru banci de a respecta anumiti

coeficienti de lichiditate.

Spre exemplu, in Romania a fost constituit Fondul de garantare a depozitelor, la care sunt obligate sa participe toate unitatile bancare care constituie depozite. De asemenea, Banca Nationala a Romaniei a stabilit norme de calcul si raportare a lichiditatii bancare de catre fiecare banca comerciala.

Cu toate masurile asiguratorii luate pe aceasta linie, realitatea complexa a fenomenelor economico-financiare arata ca riscul de faliment al bancilor este persistent si nu trebuie subestimat.