Bilantul - model de reflectare a pozitiei financiare a intreprinderii

1.1 Delimitari privind pozitia financiara a intreprinderii

Cea mai potrivita abordare a unei intreprinderi este abordarea traditionala, careia sa i se opuna o viziune moderna bazata pe comportamente.

Adeptii conceptiei traditionale privesc intreprinderea prin prisma unor termeni precum: factori de productie, comercializare, profit. In general, ei definesc intreprinderea ca " o unitate economica ce produce sau cumpara, pentru ca prin vanzarea a ceea ce a produs sau cumparat sa obtina castig"[1] sau "o intreprindere este un ansamblu unic de mijloace umane, materiale si financiare, coordonate si organizate in scopul realizarii unui obiectiv economic si, in general, a unui profit." Intr-o asemenea abordare, scopul crearii unei intreprinderii este obtinerea de profit.

Intr-o conceptie moderna, scopul intreprinderii este de a satisface, la un nivel rezonabil, interesele majore ale exponentilor mediului ei intern si extern.

Intreprinderile sunt entitati in care realitatea ia forme diferite datorita dimensiunilor multiple care le caracterizeaza: juridica, economica, sociala etc. In organizarea si aplicarea contabilitatii trebuie sa se tina seama de dimensiunile prezentate mai sus astfel incat, in situatiile financiare, aceasta realitate sa poata fi

redata celor interesati sa o cunoasca.

Orice intreprindere are un obiect de baza al activitatii sale. Acesta se numeste in limbaj contabil activitate de exploatare. In cazul unei activitati comerciale, exploatarea presupune asigurarea factorilor necesari procesului de comercializare, cumparare, stocare si vanzare de marfuri in diferite forme. Resursele procurate din vanzare permit reluarea activitatii in ciclul urmator. Desi activitatile de exploatare reprezinta esenta activitatii unei intreprinderi, viata acesteia nu ar putea fi asigurata fara operatii de investitii. Acestea constau, in pricipiu, in procurarea sau producerea de bunuri a caror durata de utilizare in intreprindere este mare (cladiri, utilaje, etc.).

Este de dorit ca o intreprindere sa-si asigure resursele in urma activitatilor proprii. In acest caz se spune ca intreprinderea se autofinanteaza. Dar, in cele mai multe cazuri, sursele interne nu sunt suficiente, iar intreprinderile apeleaza si la surse externe de finantare. In principal, pentru a putea apela la sursele externe de finantare, o intreprindere trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie rentabila (capabila sa obtina profit);

sa aiba o rata a indatorarii echilibrata (raport rational intre datoriile si caplitalurile proprii ale intreprinderii);

sa posede suficiente bunuri care sa poata fi constituite in garantii pentru banci, in eventualitatea lichidarii intreprinderii in cauza).

Asadar, viata unei intreprinderi este data de legatura organica intre cele trei activitati: de investitii, de exploatare si de finantare. Contabilitatea trebuie sa reflecte operatiile si fenomenele generate de aceste activitati, dar si operatiile privind gestiunea resurselor naturale, umane si problemele generate de convietuirea intreprinderii cu mediul sau.

Pornind de la o interpretare simpla, bilantul este documentul de sinteza care prezinta situatia afacerilor unei intreprinderi la un moment dat. Profesionistul contabil priveste tehnic bilantul ca pe un moment culminant al unui proces complex si lung de inregistrare, clasificare si evaluare.

Pana in perioada 1970-1980 cand s-au manifestat puternice valuri inflationiste si creditul s-a prabusit, in lumea capitalista dezvoltata se parea ca bilantul a pierdut confruntarea sa cu contul de profit si pierdere, deoarece investitorii acordau o mai mare importanta situatiei financiare care reflecta rezultatele unitatii economice si beneficiul pe o actiune. Aparent, investitorii incepuse sa neglijeze utilitatea bilantului si a evolutiei situatiei financiare. Cu toate acestea, dupa aceasta perioada, economistii si gestionarii au observat ca multe din variatiile bruste ale profitului pe o actiune ar fi putut sa fie prevazute si s-ar fi putut lua masurile necesare daca acestui document i

s-ar fi acordat atentia pe care o merita.

Acordand bilantului rolul pe care-l merita, specialistii au ajuns la concluzia ca beneficiile nu sunt altceva decat rezultatul unor ipoteze filtrate prin intermediul acestui document de sinteza.

Acceptat ca fiind o situatie financiara care reda capitalurile proprii prin diferenta intre active si datorii, se considera ca bilantul furnizeaza informatii privind natura si sumele investite in activele intreprinderii, obligatiile ei vizavi de creditori, precum si partea care se cuvine proprietarilor in aceste resurse.

"Pe langa rolul sau de a completa informatiile referitoare la modul de compunere al beneficiului unei intreprinderi, bilantul contribuie si la furnizarea unor informatii privind:

calculul ratei de randament;

evaluarea structurii capitalului intreprinderii;

determinarea lichiditatii si flexibilitatii intreprinderii"[2]

Lichiditatea se refera la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ sa fie realizat sau convertit in disponibilitati, sau pentru ca o datorie sa fie achitata. Este cunoscut faptul ca, cu cat lichiditatea unei intreprinderi este mai mare, cu atat riscul ca ea sa dea faliment este mai mic.

Flexibilitatea financiara reprezinta capacitatea unei intreprinderi de a lua masurile necesare, in vederea modificarii valorilor si calendarului miscarilor de

trezorerie, astfel incat sa se poata face fata nevoilor si situatiilor neprevazute. Pentru o intreprindere, se afirma ca, in general, cu cat flexibilitatea ei financiara este mai mare, cu atat ea risca mai putin sa dea faliment.

Trebuie mentionat si faptul ca bilantul nu prezinta valoarea unei intreprinderi, pentru ca nu toate componentele valorii sunt active si pentru ca metodele utilizate in evaluarea activelor sunt bazate, in mod normal, mai degraba pe costuri istorice decat pe valori actuale de piata. Aceasta afirmatie ar putea fi considerata un paradox, daca tinem cont de faptul ca, in trecut, bilantul era considerat ca fiind o situatie a averii, a bogatiei unei intreprinderi.

1.2 Abordari conceptuale privind bilantul intreprinderii

1.2.1 Abordarea patrimoniala

O prima grupa de abordari este centrata pe conceptul de patrimoniu. Determinarea, structura si cunoasterea patrimoniului se realizeaza cu ajutorul bilantului. Pentru a primi girul contabilitatii, componentele patrimoniului trebuie sa fie exprimate in etalon monetar. Totodata, patrimoniul trebuie sa fie atasat unei persoane fizice sau juridice, care desfasoara acte de comert, numit titular de patrimoniu.

Daca avem in vedere evolutia sa, conceptul de patrimoniu este, mai degraba, un concept juridic. El isi gaseste originea in dreptul latin si este legat de proprietatea asupra bunurilor.

Sub aspect juridic, patrimoniul poate fi definit ca fiind "totalitatea drepturilor si obligatiilor cu caracter patrimonial care apartine unei societati si cuprinde activul social si pasivul social"[3]. In activul social se inscriu drepturile patrimoniale, reale sau de creanta, adica bunurile aduse de asociati ca aport la constituirea societatii, precum si bunurile dobandite de societate ulterior constituirii, iar in pasivul social se inscriu obligatiile patrimoniale, contractuale si extracontractuale ale societatii .

Este vorba despre bunurile utilizate in baza unui contract de leasing, precum si unele investitii imateriale care contribuie la mentinerea si dezvoltarea potentialului firmei, cum sunt investitiile in capitalul uman si cele pentru cresterea fortei de vanzare a firmei. Mai mult decat atat, referentialul contabil international consacra principiul "substance over form", conform caruia operatiile trebuie sa fie inregistrate si prezentate tinand cont de realitatea economica, fara sa se mai ia in considerare forma juridica.

Asadar, s-ar parea ca modelul contabil traditional se afla intr-o criza conceptuala si institutionala, insa lucrurile nu stau chiar asa.

Exista chiar unele opinii potrivit carora, afirmarea principiului "substance over form" nu pune in discutie baza patrimoniala a contabilitatii, ci o intareste. Primatul realitatii economice asupra formei juridice semnifica, in principal, ca pentru asigurarea coerentei dreptului contabil si pertinentei informatiilor prezentate in situatiile financiare, este necesar sa se mearga de la forma juridica a tranzactiilor pentru a analiza substanta juridica. In masura in care forma si substanta juridica nu coincid, substanta (realitatea) trebuie sa prevaleze si sa conduca la o recalificare juridica a operatiei. Cu alte cuvinte, reflectarea realitatii economice este asigurata prin primatul formei juridice.

Asadar, se poate spune ca, conceptul de patrimoniu nu este (cel putin in prezent) un concept perimat. El are o identitate culturala deoarece, in general, contabilitatea este legata organic de cultura nationala. Categoric, modernitatea contabilitatii actuale impune contabilitatii din diferite spatii culturale noi solutii, noi rezolvari care au la baza tendinta de globalizare a culturilor contabile. Dar aceste rezolvari nu pot rezulta numai din abandonul propriei identitati culturale si asimilarea elementelor specifice altei culturi, ci si printr-o adaptare a propriei culturi la tendintele actuale.

Conceptia juridica asupra bilantului intreprinderii se afla in stransa legatura cu optica prudential-pesimista in evaluarea elementelor patrimoniale. Astfel, activul bilantului este evaluat la o valoare minima (valoarea de intrare din care se deduc amortismentele si provizioanele), iar pasivul este evaluat la o valoare maxima, care include si "datoriile probabile" sub forma provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli.

In prezent, ea este cea mai larga acceptiune contemporana, iar bilantul, in aceasta conceptie, este un inventar al averii intreprinderii intocmit in vederea masurarii valorii reale a patrimoniului.

1.2.2 Modul de prezentare a bilantului patrimonial

Modelarea patrimoniului in contabilitate se realizeaza prin intermediul bilantului. Din punct de vedere patrimonial, bilantul reflecta, la un moment dat, situatia patrimoniului intreprinderii, adica prezinta situatia activelor si pasivelor sale. De aceea, bilantul, abordat din punct de vedere juridic, se prezinta ca un tablou bilateral, partea stanga fiind denumita prin conventie activ, iar partea dreapta, pasiv. Schema de prezentare este urmatoarea:

Bilantul, intocmit in acord cu conceptia patrimonialista, este un bilant juridic, care prezinta activele in proprietatea intreprinderii, structurate in functie de lichiditatea lor, iar pasivele in functie de gradul lor de exigibilitate. Astfel, bilantul poate fi considerat o "fotografie a trecutului" care constituie proba tranzactiilor efectuate de o intreprindere.

Abordarea strict juridica a contabilitatii exclude din campul ei de observare, deci si din bilant, o serie de elemente care, desi sunt utilizate de intreprindere in activitatea economica, nu sunt reflectate de bilantul patrimonial. Este cazul bunurilor utilizate in baza unui contract de leasing, precum si a unor investitii imateriale care contribuie la mentinerea si dezvoltarea potentialului firmei, cum sunt investitiile in capitalul uman si cele pentru cresterea fortei de vanzare a firmei. Mai mult decat atat, aceasta abordare nu tine cont de variatia puterii de cumparare a monedei si deci creeaza, in conditiile unei economii inflationiste, o imagine distorsionata asupra realitatii.

Pentru obtinerea bilantului patrimonial pornindu-se de la bilantul contabil se impun unele corectii ale informatiilor cuprinse in acesta din urma.

Astfel, in activ:

a) se elimina activele de natura nonvalorilor;

Nonvalorile sunt elemente inscrise in activul contabil dar care, din punct de vedere al lichiditatii, nu dau nastere unui flux de numerar.

b) se includ in cadrul activelor imobilizate activele circulante cu termen de lichiditate mai mare de un an;

c) se cuprind in cadrul activelor circulante sau in cadrul celor imobilizate, in functie de lichiditate, sumele inregistrate la "Decontari in curs de clarificare" (soldul debitor al contului 473);

d) efectele scontate neajunse la scadenta sunt creante cedate bancii pentru care s-a inregistrat o crestere a disponibilitatilor si, in consecinta, cu valoarea acestora se majoreaza activele circulante (creantele) concomitent cu majorarea creditelor pe termen scurt.

In pasiv:

a) datoria fiscala latenta, aferenta subventiilor pentru investitii, provizioanele reglementate si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se includ in categoria datoriilor pe termen scurt sau pe termen mediu si lung, in functie de natura acestora;

b) veniturile inscrise in avans, in functie de continutul lor, se includ in datorii pe termen scurt sau datorii pe termen mediu si lung;

c) cu diferentele de conversie pasiv se majoreaza capitalurile proprii, pentru ca se considera ca ele reprezinta un profit potential;

d) datoriile totale ale intreprinderii se grupeaza in doua mari categorii: datorii pe termen scurt (cele care au o scadenta mai mica de un an) si datorii pe termen mediu si lung (cele care au scadenta mai mare de un an).

Dupa efectuarea acestor corectii, bilantul patrimonial va avea urmatoarea forma:

1.2.3 Abordarea economica

Conceptia economica, de factura mai recenta, abordeaza cele doua elemente structurale ale bilantului astfel: activul bilantului - ca un ansamblu de utilizari, iar pasivul bilantului - ca un ansamblu de resurse ce stau la baza finantarii utilizarilor.

Potrivit conceptiei economice, activul bilantului cuprinde toate bunurile utilizate in scopuri economice de catre intreprinderi si nu numai bunurile asupra carora ea are drepturi de proprietate, dupa cum accepta conceptia juridica pe baza principiului patrimonialitatii. Ca utilizari, bunurile devin mijloace care sunt grupate dupa destinatie in mijloace imobilizate si mijloace circulante.

In pasiv, resursele indica sursele de finantare ale utilizarilor, delimitandu-se pentru fiecare categorie sau fel de utilizari sursa de finantare. Astfel, pot fi identificate sursele de finantare a mijloacelor imobilizate, ca resurse stabile (capitalul social, profitul, fondul de dezvoltare din amortizare, imprumuturi pe termen lung, etc.) si sursele de finantare ale mijloacelor circulante ca resurse ale activitatii curente (fondul de rulment, credite pe termen scurt, obligatii fata de terti, etc.).

Trebuie mentionat faptul ca, pe baza conceptiei economice a bilantului, a fost elaborat un important instrument de analiza - "Tabloul de finantare". Prin intermediul acestuia se face o reprezentare completa a echilibrului patrimonial general al intreprinderii si totodata, se pot analiza miscarile care afecteaza patrimoniul prin variatia utilizarilor si a resurselor in cursul unor perioade de referinta (exercitii).

Totodata, conceptia economica permite investigarea activitatii pe cicluri de operatiuni, luand in considerare rolul fiecaruia in functionarea intreprinderii.

Conceptia economica cu privire la un agent economic se indeparteaza de cea patrimoniala (juridica) de care tine seama contabilitatea, pentru ca aceasta din urma tine cont de faptul ca agentul economic este persoana juridica ce dispune de un patrimoniu. Ea vede agentul economic ca o entitate economica al carui obiectiv este producerea de bunuri si servicii, in acest scop exercitandu-se un ansamblu de functii economice: productie, comercializare, repartitie, investitii, finantare. Combinarea acestor functii reflecta un anumit comportament specific al agentului economic respectiv.

1.2.4 Modul de prezentare a bilantului functional

Bilantul functional[6] "are rolul de a oferi o imagine asupra modului de functionare din punct de vedere economic a intreprinderii, punand in echivalenta utilizarile si sursele corespunzatoare fiecarui ciclu de functionare (se are in vedere ciclul de investitii, ciclul de exploatare, ciclul de finantare si ciclul trezoreriei)."

Analiza financiara pe baza bilantului patrimonial este un demers static, care nu permite evidentierea legaturilor semnificative dintre resurse si alocarea lor.

Analiza bilantului functional nu are ca scop investigarea averii si a angajamentelor de finantare ale intreprinderii, ci intelegerea nevoilor acestora si a modului lor de finantare. De aceea, elementele de activ si pasiv reflecta valori tranzitorii, structuri trecatoare in procesualitatea patrimoniului.

Bilantul functional are la baza principiul continuitatii activitatii, ceea ce inseamna ca intreprinderea este intr-o stare normala, adica nu se afla in stare de lichidare sau de reducere semnificativa a activitatii intr-un viitor apropiat.

Analiza bilantului functional permite evidentierea structurilor specifice acestei optici, a modului de acoperire a activelor de catre resursele disponibile, a riscului de faliment.

Metodologia de stabilire a continutului bilantului functional, adica a structurii elementelor de activ si de pasiv in elaborarea functionala, trebuie sa respecte urmatoarele aspecte:

a) Imobilizarile care formeaza activul stabil sunt luate in calcul la valoarea bruta pentru a pune in evidenta decizia initiala. De aceea amortizarea figureaza in pasiv, ca resursa proprie de origine interna. In optica functionala nu mai este operationala notiunea de activ fictiv;

b) Imobilizarile detinute in leasing sunt integrate in cadrul bilantului functional, deoarece in aceasta optica se apreciaza ca imobilizarile respective servesc procesului de exploatare, iar leasingul este o sursa de finantare care se substituie unui imprumut traditional. Trebuie deci, sa se reintegreze imobilizarile respective in activ, iar prin simetrie sa se corecteze resursele cu acelasi volum (suma amortizarii pentru partea amortizata, respectiv datoriile financiare pentru partea neamortizata);

c) Cheltuielile ce privesc exercitiile urmatoare sunt considerate active imobilizate, fiind asimilate unor investitii;

d) Cheltuielile efectuate in avans sunt considerate, dupa caz, active ciclice de exploatare sau in afara exploatarii;

e) Efectele scontate si neajunse la scadenta sunt considerate integrate in activ la creante;

f) Primele de rambursare a obligatiunilor sunt deduse din activ, iar in pasiv se diminueaza in mod corespunzator valoarea datoriilor financiare;

g) amortizarea si provizioanele sunt incluse in pasivul bilantului functional ca surse aciclice (care raman la dispozitia intreprinderii o perioada mai mare de un an);

h) Diferentele de conversie activ, respectiv de pasiv nu se mai inregistreaza ca atare. Principiul de baza al opticii functionale este principiul implicarii valorii de origine. De aceea, in cazul diferentelor de conversie activ se majoreaza creantele sau se diminueaza obligatiile cu valoarea respectiva, pentru a reconstitui valoarea de origine. Intr-o maniera simetrica, pentru diferentele de conversie pasiv se micsoreaza creantele sau se majoreaza obligatiile pentru suma in cauza.

Dupa efectuarea acestor corectii, bilantul functional se prezinta astfel:[7]

1.2.5 Abordarea financiara

2.3 Conceptia financiara

In aceasta optica, intreprinderea apare ca o entitate juridico-economica ce poseda un patrimoniu, inventariat in activul (bunuri, creante) si pasivul (datorii) bilantului. Expresia cea mai simpla a valorii patrimoniale a unei intreprinderi la data inchiderii exercitiului o reprezinta activul net contabil, respectiv capitalurile proprii, calculat ca diferenta intre activul total (exclusiv elementele de activ fictiv) si datoriile totale externe (numai fata de terti nu si fata de actionari).

Activul net contabil este indicatorul care ofera informatii cu privire la situatia patrimoniului net (situatia neta) si care evidentiaza activul care nu este angajat in datorii. In principiu, situatia neta se determina pe baza relatiei:

SN = AE - DC SN = AE - DC unde:

SN = situatia neta;

AE = activul economic;

DC = datorii totale contractate;

La sfarsitul exercitiului contabil, situatia neta poate fi pozitiva sau negativa si privita in dinamica, poate inregistra valori crescatoare sau descrescatoare.

Atunci cand situatia neta este pozitiva si crescatoare, aceasta reflecta o gestiune economica sanatoasa. Cu alte cuvinte, situatia neta pozitiva reflecta existenta unui patrimoniu net la sfarsitul exercitiului, deci un activ neangajat in datorii care reprezinta, de fapt, averea de care dispun proprietarii.

Cresterea situatiei nete este consecinta reinvestirii unei parti din profitul net si a altor elemente de acumulari (subventii pentru investitii, reportari din exercitiile precedente, etc.) si se concretizeaza intr-o crestere a averii proprietarilor.

In schimb, situatia neta negativa, reflecta o depasire a activului total de catre datoriile totale angajate de intreprindere in exercitiul contabil incheiat. Aceasta situatie prefalimentara este consecinta incheierii gestiunii financiare cu pierderi, atat in exercitiul curent, cat si in cele anterioare. Cresterea pierderilor de la un exercitiu la altul determina o diminuare a situatiei nete de la un an la altul. Aceste pierderi vor reduce din substanta capitalurilor proprii, iar existenta lor va fi echivalenta cu saracirea proprietarilor. Totusi, se pot inregistra pierderi temporare, daca ele sunt cauzate de restructurarea activului in vederea obtinerii unor profituri viitoare suplimentare. Dar daca aceste pierderi rezulta dintr-o gestiune necorespunzatoare a intreprinderii, aceasta poate sa ajunga in situatie de faliment. In aceasta stare, in care exista datorii mai mari decat activele pe baza carora datoriile s-au angajat, majoritatea intreprinderilor va suporta un risc de nerecuperare totala a imprumuturilor acordate intreprinderii.

In cele ce urmeaza, actionarii vor mai recupera doar partial capitalul investit. Aceasta este de fapt si marimea raspunderii societatilor de capital (S.R.L., S.A.) din punct de vedere juridic.

In situatia in care pierderile depasesc marimea capitalurilor proprii, partea neacoperita va ramane in sarcina creditorilor ca rezultat al asumarii riscului de insolvabilitate al intreprinderii.

Trebuie remarcat faptul ca, din punct de vedere financiar, fiecare element de activ reprezinta o alocare de fonduri banesti in vederea constituirii unei structuri de productie adecvate intentiilor productive ale intreprinderii, in timp ce elementele de pasiv reflecta sursele de provenienta a capitalurilor proprii si imprumutate.

1.2.6 Modul de prezentare a bilantul financiar

Pentru realizarea bilantului financiar, trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte:[8]

a) optica de evaluare - care se manifesta prin:

evaluarea activelor dupa reguli economice;

inscrierea in bilant a activelor proprii si inchiriate, precum si a tuturor pasivelor intreprinderii;

renuntarea la optica lichidativa si inscrierea in bilant a imobilizarilor care produc efecte, avandu-se in vedere "principiul exploatarii";

b) folosirea unor modalitati diferite de grupare a posturilor de activ si de pasiv - respectiv, activele vor fi grupate in functie de ordinea inversa a lichiditatii, iar pasivele in functie de termenele de exigibilitate.

Gruparea posturilor din bilant in vederea analizei financiare are la baza criteriile de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Lichiditatea se refera la intervalul de timp necesar pentru ca un element de activ sa fie realizat sau convertit in disponibilitati, iar exigibilitatea la intervalul de timp necesar pentru ca o datorie sa fie achitata. (In general, se afirma ca pentru o intreprindere, cu cat lichiditatea si exigibilitatea sunt mai mari, cu atat aceasta risca

mai putin sa dea faliment).

Astfel, elementele de activ sunt structurate in functie de cresterea gradului de lichiditate incepand cu partea superioara a activului bilantier. De aceea, in activ se vor inscrie elementele cele mai putin lichide, respectiv imobilizarile (necorporale, corporale si financiare) denumite si nevoi sau intrebuintari permanente datorita rotatiei lente a capitalurilor investite.

Se inscriu apoi activele circulante, cu un grad de lichiditate mult mai mare decat imobilizarile, motiv pentru care mai sunt numite nevoi sau intrebuintari temporare.

Elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescator de exigibilitate. Astfel, se vor inscrie mai intai capitalurile proprii provenite de la asociati, apoi cele din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat), cat si din surse publice (subventii, provizioane reglementate si alte fonduri). Practic, aceste resurse nu au o anumita scadenta, deci nu sunt exigibile (decat in situatii extreme, de faliment) si de aceea se mai numesc si resurse permanente sau capitaluri permanente.

Datoriile pe termen lung sunt inscrise in categoria resurselor permanente pentru ca ele sunt imprumutate pe o perioada mare de timp, cu scadenta mai indepartata (mai mare de un an). Datoriile pe termen scurt regrupeaza ansamblul datoriilor cu scadenta mai mica de un an si de aceea se mai numesc si resurse temporare.

Pe orizontala, bilantul financiar, astfel conceput, are doua parti: partea superioara (imobilizari, resurse permanente) care reflecta structura financiara prin stabilitatea elementelor care-l compun, si partea inferioara (active circulante, resurse temporare) care evidentiaza, dimpotriva, conjunctura, ciclul de activitate.

Din structura bilantului financiar se desprind doua reguli principale ale finantarii, respectiv nevoile permanente de alocare a fondurilor banesti vor fi acoperite din capitaluri permanente, in timp ce nevoile temporare vor fi finantate din resurse temporare. Nerespectarea acestor doua reguli de finantare va determina o situatie financiara critica concretizata intr-un dezechilibru financiar.

In acest caz se includ in bilantul financiar unele elemente care nu fac parte din

patrimoniul intreprinderii din punct de vedere strict juridic, dar care determina efecte

economico-financiare si angajamente. In acest mod se asigura respectarea principiului primordialitatii economicului asupra juridicului sau altfel spus, a realitatii asupra formei.

Pe de alta parte, evaluarea unor anumite elemente dupa regulile contabile trebuie sa fie rectificata pentru a se avea in vedere implicatiile economice semnificative.

Bunurile inchiriate permit intreprinderii sa le utilizeze pe o lunga perioada de timp, ele reprezentand active imobilizate care produc aceleasi efecte ca si bunurile proprii ale intreprinderii. Aceste bunuri inchiriate, nefiind proprietatea intreprinderii, nu apar in bilant. De aceea aceste bunuri se vor include in cadrul bilantului financiar, la active, iar in pasiv se va inregistra, corespunzator, echivalentul valorii neamortizate a bunului in cadrul imprumuturilor pe termen mediu si lung, fiind de aceeasi natura cu alte imprumuturi si datorii asimilate.

Intreprinderile care utilizeaza efecte comerciale le pot sconta la banci inainte de a ajunge la scadenta, obtinand in schimb disponibilitati. Efectele comerciale scontate si neajunse la scadenta corespund unor creante care au dat nastere unei mobilizari de disponibilitati in urma cedarii lor bancii.

Din punct de vedere juridic, aceste creante nu mai fac parte din patrimoniul intreprinderii, dar din punct de vedere financiar, suma incasata prin scontarea efectelor de comert neajunse la scadenta este echivalentul unui credit bancar pe termen scurt, iar creditul comercial acordat clientului include ansamblul creantelor neajunse la scadenta. Rezulta ca valoarea efectelor comerciale scontate si neajunse la scadenta trebuie inregistrata in activul bilantului financiar la clienti, iar in pasiv la credite pe termen scurt.

Activele fara valoare (cheltuielile de constituire, primele privind rambursarea obligatiunilor, etc.) inregistrate in bilant corespund unei "utilizari", adica unei distrugeri de fonduri proprii deja constatate sau latente. Recalcularea lor pentru intocmirea bilantului financiar tine seama de faptul ca, din punct de vedere al lichiditatii, aceste active nu dau nastere la o intrare de disponibilitati si de aceea, suma lor se scade din activul total, cu aceeasi suma diminuandu-se si capitalul propriu al intreprinderii sau alte posturi din pasivul bilantului.

Diferentele de conversie activ, post in cadrul bilantului, exprima diminuarea creantelor sau cresterea datoriilor exprimate in devize. Avand in vedere faptul ca nu au un caracter definitiv, cu marimea diferentelor inregistrate se afecteaza creantele sau datoriile care le-au generat. Astfel, creantele si datoriile in devize sunt evaluate la cursul valutar al momentului inregistrarii lor in contabilitate.

Diferentele de conversie pasiv, neavand caracter definitiv, cu marimea lor se corecteaza creantele sau datoriile care le-au generat.

Valoarea celorlalte imobilizari necorporale, respectiv cheltuielile de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete, si alte drepturi si valori asimilate, fondul comercial si programele informatice se vor lua in calculul bilantului financiar, deoarece se are in vedere optica de continuitate a activitatii intreprinderii.

Intre valoarea inregistrata in contabilitate si valoarea economica a posturilor din bilant apar diferente. Valoarea de inregistrare in contabilitate este, de regula, costul de achizitie sau costul de productie al bunului respectiv, fiind corectata prin intermediul amortizarilor, provizioanelor sau prin intermediul reevaluarii.

In schimb, analiza financiara, care are in vedere realitatea economica a intreprinderii, in evaluarea posturilor din bilant tine seama, in primul rand, de valoarea de reinnoire si de valoarea de folosinta a elementelor intreprinderii.

De aceea, in constructia bilantului financiar, plusul/minusul de valoare latent al activelor trebuie sa fie compensat prin inscrierea sau scaderea unei sume de aceeasi valoare din pasiv (la capitalurile proprii).

Asupra pasivului corectiile urmaresc obtinerea a trei marimi, si anume:

capitalurile proprii;

datoriile pe termen lung;

datoriile pe termen scurt;

Astfel: 

a)      Datoriile aferente unei perioade mai mari de un an - indiferent de natura sau de originea lor, vor fi incluse in capitalurile permanente.

b)      Provizioanele corespunzatoare unui risc sau unei deprecieri - a caror producere este prevazuta pentru un orizont indepartat de timp sunt asimilate datoriilor pe termen mediu si lung, iar provizioanele cu caracter de rezerve trebuie sa fie asimilata capitalurilor proprii.

c)      Provizioanele pentru cheltuieli aferente unei perioade mai mici de un an se asimileaza datoriilor pe termen scurt, iar cele aferente unei perioade mai mari de un an se include in categoria datoriilor pe termen mediu si lung.

d)     Venituri incasate in avans - aferente unei perioade mai mari de un an se vor inregistra in categoria datoriilor pe termen mediu si lung, iar cele corespunzatoare unei perioade mai scurte de un an, in categoria datoriilor pe termen scurt.

e)      Subventiile pentru investitii vor fi inregistrate la capitaluri proprii cu o valoare micsorata cu valoarea impozitului pe profit aferent.

f)       Impozitul pe profit amanat sau viitor va fi inclus in categoria imprumuturilor pe termen mediu si lung sau pe termen scurt, in functie de perioada in care subventiile pentru investitii si provizioanele reglementate vor fi inregistrate asupra veniturilor.

Dupa efectuarea acestor corectii, bilantul financiar va avea urmatoarea structura:[9]

BILANT FINANCIAR

1.3 Rolul si functiile bilantului

Pentru a putea satisface necesitatile managementului unitatii economice, contabilitatea a fost confruntata cu necesitatea de a elabora un procedeu propriu de generalizare si de sintetizare a datelor, ceea ce a implicat si elaborarea unui instrument corespunzator, si anume - bilantul.

Bilantul este un instrument foarte important pentru conducerea unei unitati economice, fiind necesar atat pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finantarea, utilizarea si recuperarea fondurilor, precum si pentru stabilirea unor drepturi si obligatii, a unor raspunderi si cointeresari rezultate din activitatea de gospodarire si dezvoltare a patrimoniului.

De asemenea, importanta bilantului isi pune amprenta si pe deciziile organelor de conducere care vizeaza activitatea curenta si, indeosebi, cea de perspectiva, precum si pe activitatea de control referitoare la modul de indeplinire a prevederilor legale de natura economica si financiara.

Dumitru Cotlet reliefeaza, in mod succint, importanta pe care o are bilantul. El remarca ca:

bilantul constituie mijloc de cunoastere, control si analiza a agentilor economici de catre Consiliul de Administratie, Adunarea Generala a Actionarilor (Asociatilor), de organele fiscale s.a.

datele pe care le contine si care se refera la prezentarea indicatorilor efectivi privind exercitiile curent si precedent asigura analiza evolutiei acestora de la un an la altul;

informatiile pe care le ofera stau la baza fundamentarii a numeroase decizii privind activitatea curenta si in deosebi cea de perspectiva;

constituie un factor mobilizator pentru imbunatatirea continutului si organizarii evidentei contabile, care trebuie sa asigure datele necesare, exacte si la timp, in vederea elaborarii sale in mod corespunzator si la termenele prevazute.

De asemenea, autorul mentioneaza faptul ca bilantul poate sa-si indeplineasca rolul important ce-i revine in procesul conducerii, numai in masura in care indeplineste anumite conditii sau cerinte, dintre care cele mai importante sunt:[11]

reflectarea realitatii elementelor de activ si de pasiv - este conditia fundamentala pe care trebuie sa o indeplineasca bilantul intreprinderii. Pentru aceasta este necesar ca operatiile economice sa fie inregistrate corect si la timp, pe baza documentelor justificative in care au fost consemnate;

sistem unitar - bilantul trebuie sa prezinte datele dupa aceleasi norme metodologice, o conditie necesara pentru aprecierea corecta si comparativa a activitatii si pentru realizarea centralizarii la directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat si la alte organisme;

caracter complet - adica, bilantul trebuie sa contina toate formularele cerute, iar acestea sa fie completate cu toti indicatorii pe care ii contin;

- respectarea metodologiei de determinare a indicatorilor si a corelatiilor dintre acestia - numai asa, concluziile la care se ajunge in urma analizei acestora redau corect atat aspectele pozitive, cat si pe cele negative, existente in activitatea desfasurata de agentii economici, ceea ce permite luarea deciziilor corespunzatoare care sa inlature deficientele constatate;

intocmirea si prezentarea la termenele stabilite - este o alta conditie pentru   bilant, prin care se contribuie la asigurarea conducerii controlului si analizei activitatii desfasurate, in mod operativ si eficient, precum si la asigurarea centralizarii datelor la termenele prevazute.

Prin trecerea la noul sistem de contabilitate adaptat cerintelor economiei de piata, bilantului intreprinderii i se acorda o importanta deosebita, in calitatea lui de instrument de informare a tertilor si de dezvoltare a analizei financiare necesare conducerii intreprinderii, acestea fiind, de altfel, obiectivele de baza ale contabilitatii financiare, altfel spus, de a reda o imagine fidela, clara si completa patrimoniului.

Rolul bilantului contabil este subliniat si de alti autori precum Toma M., Chivulescu M., care arata ca: "orice evaluare de activitate sau de firma are ca punct de plecare bilantul contabil, care este motorul tuturor operatiilor de evaluare, caci in el se reflecta volumul fondurilor proprii, piata, strategiile aplicate de firma; el reflecta situatia patrimoniului, a averii cumulate de intreprindere de la infiintare si rezultatele financiare din ultimul exercitiu incheiat", sau N. Feleaga care considera ca " bilantul contribuie la furnizarea bazei informationale privind calculul ratei de randament, evaluarea structurii capitalului intreprinderii, determinarea lichiditatii si flexibilitatii sale financiare".

Pentru reliefarea rolului si implicit a calitatii bilantului intreprinderii, prezinta importanta sublinierea functiilor acestuia:

functia de reflectare - consta in aceea ca bilantul constituie un sistem de indicatori economico-financiari cu caracter rezultativ prin care se consolideaza si se reprezinta informatiile referitoare la alocarea si finantarea, productia si reproductia capitalurilor distincte din punct de vedere patrimonial. Prin generalizare se intelege ca indicatorii dau expresie trasaturilor comune ale elementelor de patrimoniu avansate si consumate in circuitul economico-financiar;

functia de control si analiza - se manifesta in procesul de urmarire si interpretare a modului de realizare a obiectivelor programate privind angajarea si utilizarea capitalurilor delimitate patrimonial, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari prevazuti, stabilirea masurilor necesare, precum si a deciziilor corespunzatoare pentru imbunatatirea activitatii de gospodarire. Aceasta functie se realizeaza atunci cand are loc analiza pe baza de bilant a activitatii economico-financiare a agentilor economici;

functia de instrument de echilibru economico-financiar - se manifesta in

cunoasterea, dirijarea si stapanirea relatiilor bilantiere dintre activ si pasiv, venituri si cheltuieli. Acest echilibru este controlat, reflectat si reglat atat din punct de vedere dimensional (la nivelul patrimoniului), cat si la nivel structural (ca parti ale patrimoniului);

functia de decontare a patrimoniului - se realizeaza la sfarsitul perioadei de gestiune, de regula, la inchiderea exercitiului financiar. In acest scop bilantul este folosit ca instrument de justificare a recuperarii cheltuielilor si veniturilor sau finantarilor destinate in acest sens, precum si de stabilire a raspunderilor si cointeresarilor materiale privind asigurarea relatiei de conservare si de crestere a patrimoniului.

Capitolul 2

2.1 Modul de prezentare a bilantului in Romania

1 Bilantul contabil in perioada 1990 - 2001

Schematic, acest tip de bilant se prezinta astfel:

BILANT

2 Bilantul contabil in perioada 2004- 2006

Schematic, modelul de bilant se prezinta astfel:

3 Bilantul contabil in 2007

Schematic, modelul de bilant conform Ordinului 1752/2005 se prezinta astfel:

Formatul bilantului este urmatorul:

A. Active imobilizate

I. Imobilizari necorporale

1. Cheltuieli de constituire

2. Cheltuieli de dezvoltare

3. Concesiuni, brevete, licente, marci comerciale, drepturi si active similare, daca acestea au fost achizitionate cu titlu oneros

4. Fondul comercial, in masura in care acesta a fost achizitionat cu titlu oneros

5. Avansuri si imobilizari necorporale in curs de executie

II. Imobilizari corporale

1. Terenuri si constructii

2. Instalatii tehnice si masini

3. Alte instalatii, utilaje si mobilier

4. Avansuri si imobilizari corporale in curs de executie

III. Imobilizari financiare

1. Actiuni detinute la entitatile afiliate

2. Imprumuturi acordate entitatilor afiliate

3. Interese de participare

4. Imprumuturi acordate entitatilor de care compania este legata in virtutea intereselor de participare

5. Investitii detinute ca imobilizari

6. Alte imprumuturi

B. Active circulante

I. Stocuri

1. Materii prime si materiale consumabile

2. Productia in curs de executie

3. Produse finite si marfuri

4. Avansuri pentru cumparari de stocuri

II. Creante

(Sumele care urmeaza sa fie incasate dupa o perioada mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)

1. Creante comerciale

2. Sume de incasat de la entitatile afiliate

3. Sume de incasat de la entitatile de care compania este legata in virtutea intereselor de participare

4. Alte creante

5. Capital subscris si nevarsat

III. Investitii pe termen scurt

1. Actiuni detinute la entitatile afiliate

2. Alte investitii pe termen scurt

IV. Casa si conturi la banci

C. Cheltuieli in avans

D. Datorii: sumele care trebuie platite intr-o perioada de pana la un an

1. Imprumuturi din emisiunea de obligatiuni, prezentandu-se separat imprumuturile din emisiunea de obligatiuni convertibile

2. Sume datorate institutiilor de credit

3. Avansuri incasate in contul comenzilor

4. Datorii comerciale - furnizori

5. Efecte de comert de platit

6. Sume datorate entitatilor afiliate

7. Sume datorate entitatilor de care compania este legata in virtutea intereselor de participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale si datoriile privind asigurarile sociale.

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an

1. Imprumuturi din emisiunea de obligatiuni, prezentandu-se separat imprumuturile din emisiunea de obligatiuni convertibile

2. Sume datorate institutiilor de credit

3. Avansuri incasate in contul comenzilor

4. Datorii comerciale - furnizori

5. Efecte de comert de platit

6. Sume datorate entitatilor afiliate

7. Sume datorate entitatilor de care compania este legata in virtutea intereselor de participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale si datoriile privind asigurarile sociale

H. Provizioane

1. Provizioane pentru pensii si obligatii similare

2. Provizioane pentru impozite

3. Alte provizioane

I. Venituri in avans

J. Capital si rezerve

I. Capital subscris

1. Capital subscris varsat

2. Capital subscris nevarsat

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

1. Rezerve legale

2. Rezerve statutare sau contractuale

3. Alte rezerve

V. Profitul sau pierderea reportat(a)

VI. Profitul sau pierderea exercitiului financiar

23. - Formatul bilantului prescurtat este urmatorul:

A. Active imobilizate

I. Imobilizari necorporale

II. Imobilizari corporale

III. Imobilizari financiare

B. Active circulante

I. Stocuri

II. Creante

(Sumele care urmeaza sa fie incasate dupa o perioada mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)

III. Investitii pe termen scurt

IV. Casa si conturi la banci

C. Cheltuieli in avans

D. Datorii: sumele care trebuie platite intr-o perioada de pana la un an

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an

H. Provizioane

I. Venituri in avans

J. Capital si rezerve

I. Capital subscris (prezentand-se separat capitalul varsat si capitalul nevarsat)

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

V. Profitul sau pierderea reportat(a)

VI. Profitul sau pierderea exercitiului financiar

2.2 Elementele de activ si evaluarea acestora

Activul patrimonial cuprinde mijloacele economice, ca avere concreta, si drepturile de creanta ale unui agent economic.

Prin compozitia sa, activul evidentiaza modul de valorificare si gradul de lichiditate ale mijloacelor economice.

Modul de valorificare a mijloacelor economice se refera la felul in care ele participa la procesul de productie, cum se consuma si isi transmit valoarea asupra produselor obtinute, inclusiv la felul cum se asigura reproductia lor. Astfel, mijloacele economice pot fi de doua categorii: unele, care au o durata mare de functionare si se consuma in mod treptat, pe parcursul mai multor cicluri de productie (ex.: activele impbilizate), si altele, care se consuma in cadrul unui singur ciclu de productie, transmitandu-si dintr-o data valoarea asupra produselor obtinute (ex.: activele circulante).

Lichiditatea reprezinta capacitatea fiecarui mijloc economic de a parcurge calea normala a ciclului de exploatare pana la transformarea lui in bani.

Gradul de lichiditate reprezinta capacitatea unui bun de a se transforma in bani.

Din punct de vedere al criteriilor mentionate (valorificarea si lichiditatea), se pot delimita urmatoarele structuri de activ:

A. Active imobilizate

B. Active circulante

C. Cheltuieli in avans

I. ACTIVELE IMOBILIZATE reprezinta bunurile si valorile cu o durata de folosinta indelungata (mai mare de un an) in activitatea intreprinderii si care nu se consuma la prima utilizare. Activele imobilizate cuprind

1. Imobilizari necorporale;

2. Imobilizari corporale;

3. Imobilizari financiare.

1. Imobilizarile necorporale[15] (numite si active intangibile sau nemateriale) sunt imobilizari care nu se concretizeaza in bunuri, ci intr-un document juridic sau comercial.

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc imobilizarile necorporale ca fiind active identificabile nemonetare, fara suport corporal, care sunt detinute pentru utilizare in procesul de productie sau furnizare de bunuri si servicii, pentru locatie la terti sau in scopuri administrative.

Intreprinderile trebuie sa recunoasca un activ necorporal , daca si numai daca acesta indeplineste criteriile de recunoastere ale activelor, si anume:

a)      sa existe probabilitatea ca respectivele imobilizari sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere si

b)      sa poata fi masurate in mod credibil.

Pentru imobilizarile necorporale generate cu resurse proprii de exemplu, costurile efectuate pentru un proiect de dezvoltare tehnologica), pe langa respectarea celor doua criterii generale, sunt prevazute conditii suplimentare de recunoastere: fezabilitatea tehnica, intentia de finalizare, capacitatea de a utiliza sau de a vinde activul necorporal, existenta unei piete etc.

Valoarea amortizabila a activelor necorporale trebuie alocata sistematic pe durata de viata utila. Durata de viata utila a unui activ necorporal este discutabila, existand prezumtia rezonabila si justificabila conform careia durata de utilitate nu poate depasi 20 de ani de la data cand este pregatit pentru utilizare.

In structura imobilizarilor necorporale sunt incluse: cheltuieli de constituire; cheltuielile de dezvoltare; concesiuni, brevete, licente, marci, drepturi si valori similare; fondul comercial si avansuri si imobilizari necorporale in curs.

a) Cheltuielile de constituire cuprind cheltuielile cu infiintarea, dezvoltarea si fuziunea intreprinderii (taxe de inregistrare si inmatriculare, cheltuieli privind emiterea si vanzarea de actiuni, cheltuieli de prospectare a pietei si de publicitate) numai cand reglementarile permit imobilizarea acestora. Amortizarea acestor active se realizeaza sistematic pe parcursul unei perioadei de maxim 5 ani.

b) Cheltuielile de dezvoltare sunt reprezentate de costurile efectuate pentru realizarea unor obiective strict individualizate, a caror fezabilitate tehnologica a fost demonstrata si care vor fi utilizate in intreprindere sau comercializate.

Aceste cheltuieli se amortizeaza sistematic pe durata utila de viata.

c) Concesiunile, brevetele, licentele, marcile, drepturile si valorile similare si alte imobilizari necorporale cuprind toate cheltuielile efectuate pentru achizitionarea drepturilor de exploatare ale unui bun, activitate sau serviciu (in cazul concesiunilor), a unui brevet, a unui know-how, a unei licente, a unei marci si altor drepturi similare de proprietate industriala si intelectuala.

Alte imobilizari necorporale includ active nenominalizate in grupele mentionate, cum ar fi: programele informatice create de intreprindere sau achizitionate de la terti in scopul utilizarii pentru nevoile proprii etc.

Amortizarea acestor active se realizeaza sistematic pe perioada cat intreprinderea a achizitionat dreptul de exploatare sau utilizare a unor astfel de imobilizari.

d) Fondul comercial este recunoscut ca activ necorporal atunci cand rezulta din achizitia unei alte intreprinderi al carei cost de achizitie este superior valorii de piata a activelor nete dobandite (activele dobandite mai putin datoriile preluate) . Cauza existentei fondului comercial o constituie existenta unor elemente necorporale generate de intreprindere care nu sunt recunoscute distinct in contabilitate (reputatia, clientela, vadul comercial, firma etc.)

Fondul comercial este supus unei amortizari sistematice pe durata de utilizare, fara a depasi 20 de ani de la data achizitiei.

e) Avansurile si imobilizarile necorporale in curs de executie sunt active imobilizate care nu au fost terminate pana la sfarsitul exercitiului financiar, inclusiv sumele in bani achitate in contul activelor necorporale.

Imobilizarile corporale cuprind acele bunuri cu continut material (corporal).

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc imobilizarile corporale ca fiind active detinute de o intreprindere pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau in prestarea de servicii, in scopuri administrative sau pentru a fi date in locatie tertilor, active care vor fi utilizate pe parcursul mai multor exercitii financiare.

Caracteristica imobilizarilor corporale este aceea ca acestea participa in procesul muncii cu intreaga lor valoare de utilitate, dar se consuma si isi transmit, in mod treptat, valoarea asupra costurilor noilor produse. Ele participa la mai multe cicluri de exploatare, indeplinindu-si functia continuu si repetat, fara a se integra in continutul material al bunurilor obtinute. Ceea ce se transmite este numai valoarea lor. In aceste conditii, reproductia imobilizarilor corporale se realizeaza pe calea amortizarii, adica prin includerea in cheltuieli a unor cote-parti din valoarea lor. Valoarea amortizabila este alocata sistematic pe durata de viata utila a activului corporal, prin alegerea unei metode de amortizare care sa reflecte ritmul in care beneficiile economice sunt consumate de catre intreprindere (metoda lineara, metoda degresiva sau metoda accelerata).

Durata de viata utila a unei imobilizari corporale este fie:

perioada de timp in cursul careia un activ se asteapta a fi utilizat de catre intreprindere, fie

numarul unitatilor de productie sau al unitatilor similare ce se asteapta a fi obtinute de catre intreprindere prin utilizarea activului.

In structura imobilizarilor corporale se includ:

a.       terenuri si constructii

b.      instalatii tehnice si masini

c.       alte instalatii, utilaje si mobilier

d.      avansuri si imobilizari corporale in curs de executie

a) Terenuri si constructii

Terenurile sunt urmarite in contabilitate pe doua categorii: terenuri (propriu-zise) si amenajari de terenuri.

Terenurile au durata de utilizare nelimitata, fiind singurele elemente ale imobilizarilor corporale ce nu se amortizeaza. In schimb, investitiile efectuate pentru amenajarea terenurilor si alte lucrari similare sunt supuse amortizarii.

Constructiile sunt mijloace fixe reprezentate de cladiri achizitionate de la terti sau din productie proprie. Acestea sunt supuse amortizarii deoarece au durata de viata limitata. Cu toate ca o constructie nu poate fi separata de terenul pe care il ocupa, este important sa se evidentieze in contabilitate separat terenurile si constructiile.

b) Instalatiile tehnice si masini sunt mijloace fixe reprezentate de echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru), aparate si instalatii de masurare, control si reglare, mijloace de transport, animale si plantatii.

Potrivit legislatiei din tara noastra, sunt considerate mijloace obiectul singular sau complexul de obiecte care se utilizeaza ca atare si indeplineste cumulativ urmatoarele doua conditii:

are o valoare mai mare decat limita stabilita de lege;

are o durata normala de utilizare mai mare de un an.

Pentru obiectele care sunt folosite in loturi, seturi sau formeaza un singur corp, la incadrarea lor ca mijloace fixe se are in vedere valoarea intregului lot, set sau corp.

Costul de achizitie sau de productie al mijloacelor fixe se include treptat in cheltuielile activitatii prin procesul amirtizarii. Amortizarea se determina pe baza unui plan de amortiozare, de la data punerii acestora in functiune si pana la expirarea duratei utile de viata, tinand seama de conditiile specifice de urilizare ale mijloacelor fixe.

c) Alte instalatii, utilaj si mobilier includ active nenominalizate in grupele mai sus mentionate, cum ar fi: mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si alte active corporale.

d) Avansurile si imobilizarile corporale in curs de executuie includ imobilizarile in curs de executie (care nu au fost terminate) pentru nevoile proprii efectuate de intreprindere sau de terti, inclusiv sumele de bani achitate in contul activelor corporale.

3. Imobilizarile financiare, denumite si investitii financiare pe termen lung, cuprind valorile financiare investite de intreprindere pe termen lung, sub forma de titluri si creante financiare, in scopul obtinerii de venituri financiare sub forma dividendelor sau dobanzilor, prin cresterea valorii capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor investitii.

Dobanzile, redeventele, dividendele si chiriile atasate unei imobilizari financiare sunt considerate, de regula, venituri, constituind performanta investitiei. In structura acestora sunt cuprinse titluri de participare sau interese de participare; alte titluri imobilizate si creante imobilizate.

a)Titlurile de participare si interesele de participare reprezinta drepturile sub forma de actiuni sau alte titluri de valoare in capitalul altor intreprinderi, care asigura intreprinderii detinatoare exercitarea controlului, respectiv a unei influente semnificative in gestiunea intreprinderii detinatoare de titluri. Acestea nu pot fi detinute si din alte interese strategice.

b) Alte titluri imobilizate includ titlurile de valoare, altele decat categoriile mentionate, pe care intreprinderea le detine si nu are nici intentia, nici posibilitatea sa le revanda.

c) Creantele imobilizate reprezinta creante legate de participatii, imprumuturi acordate pe termen lung si alte creante imobilizate.

Creantele legate de participatii sunt acele creante ale intreprinderii create cu ocazia acordarii de imprumuturi intreprinderilor la care detine titluri de participare.

Imprumuturile acordate pe termen lung sunt sumele acordate de intreprindere tertilor in baza unor contracte pentru care intreprinderea percepe dobanzi, potrivit normelor legale.

Alte creante imobilizate includ garantiile si cautiunile depuse de intreprindere la terti in vedere garantarii bunei executii a unei obligatii.

II. ACTIVELE CIRCULANTE[16] (numite si active curente) cuprind bunuri si valori care se utilizeaza pe o perioada scurta in activitatea intreprinderii si, in general, participa la un singur circuit economic.

Din punct de vedere economic si financiar, activele circulante isi schimba continuu forma materiala in cadrul circuitului economic. Astfel, in faza de aprovizionare, activele circulante sub forma de bani se transforma in stocuri de materii prime si materiale; in faza de productie, stocurile de materii prime si materiale se consuma integral, rezultand stocuri de productie in curs de executie, care, dupa operatia de prelucrare, devin produse finite; in faza de desfacere produsele finite sunt revandute clientilor, transformandu-se astfel in bani.

Din punct de vedere al lichiditatii, activele circulante se caracterizeaza prin faptul ca durata ciclului de exploatare este mai mica de un an: ele intra si ies, in si din intreprindere de mai multe ori in cursul unui exercitiu financiar.

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din

Romania definesc activul curent fiind o resursa care:

se asteapta sa fie realizata sau este detinuta pentru consum sau vanzare, in cursul normal al ciclului de exploatare, sau

este detinut, in principal, in scopul comercializarii sau pe termen scurt si se asteapta a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilantului, sau

reprezinta numerar ori echivalente de numerar a caror utilizare nu este restrictionata.

In structura activelor circulante se includ:

Stocuri

Creante

Investitii financiare pe termen scurt

Casa si conturi la banci

1. Stocurile reprezinta ansamblul bunurilor si serviciilor din cadrul intreprinderii detinute fie pentru a fi vandute in aceeasi stare sau dupa prelucrarea lor in procesul de productie fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare.

In categoria stocurilor se includ: Materii prime si materilale consumabile; Productia in curs de executie; Produse finite si marfuri; Avansuri pentru cumparari de stocuri.

a) Materiile prime si materialele consumabile includ: materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, stocurile aflate la terti, ambalajele.

Materiile prime sunt destinate utilizarii in procesul de productie, participa direct la generarea produselor regasindu-se in produsul finit integral sau partial, fie in starea lor initiala, fie transformata.

Materialele consumabile materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminte si materiale de plantat, furaje si alte materiale consumabile) sunt destinate utilizarii in procesul de productie si participa sau ajuta la procesul de fabricatie sau de exploatare fara a se regasi, de regula, in produsul finit.

Materialele de natura obiectelor de inventar reprezinta bunuri cu o valoare mai mica decat limita prevazuta de lege pentru a fi considerate mijloace fixe, indiferent de durata lor de utilizare sau cu o durata mai mica de un an, indiferent de valoarea lor, precum si bunurile asimilate acestora (echipamentul de protectie, echipamentul de lucru, imbracamintea speciala, mecanismele, dispozitivele, verificatoarele, aparatele de masura si control, matritele folosite la executarea anumitor produse si alte obiecte similare).

Stocurile aflate la terti reprezinta diverse bunuri de natura stocurilor aflate in proprietatea intreprinderii dar care fizic se gasesc in custodie, prelucrare, consignatie la terti.

Ambalajele sunt bunuri utilizate in scopul protectiei pe timpul transportului sau depozitarii diverselor active.

b) Productia in curs de executie reprezinta productia care nu a parcurs toate fazele (stadiile) de prelucrare prevazute in procesul tehnologic, precum si produsele nesupuse probelor si receptiei tehnice sau necompletate in intregime. In aceasta categorie se mai includ lucrarile sau serviciile in curs de executie.

c) Produsele finite si marfurile sunt bunuri reprezentate de semifabricate, produse finite, produse reziduale, animale si marfuri.

Semifabricatele sunt bunuri al caror proces tehnologic a fost terminat intr-o faza de fabricatie si care urmeaza a trece in continuare in procesul tehnologic al altor faze de fabricatie sau se livreaza tertilor.

Produsele finite sunt produsele care au parcurs toate fazele de fabricatie prevazute de procesul tehnologic al intreprinderii, fiind depozitate in vederea vanzarii catre terti.

Produsele reziduale sunt produsele rezultate din procesul de fabricatie: rebuturi, materiale recuperabile, deseuri.

Animalele includ animale si pasari nascute sau cele tinere de orice fel (vitei, miei, purcei, manji si altele), crescute si folosite pentru reproductie, animale si pasari la ingrasat pentru a fi valorificate, colonii de albine, precum si animale pentru productia de lana, lapte si blana.

Marfurile sunt acele bunuri care au fost cumparate de intreprindere in vederea revanzarii

d) Avansurile pentru cumparari de stocuri reprezinta sume de bani platite cu anticipatie furnizorilor in contul aprovizionarii cu stocuri.

Creantele (numite si valori in curs de decontare) reprezinta valori economice avansate temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice, pentru care acesta urmeaza sa primeasca un echivalent valoric.

Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de o valoare avansata si care urmeaza sa dea un echivalent corespunzator se numesc generic debitori. Debitorii intreprinderii sub forma creantelor din vanzari sunt delimitati in contabilitate prin structurile de clienti si conturi asimilate.

In structura creantelor se includ: Creante comerciale; Creante in cadrul grupului; Creante din interese de participare; Alte creante; Creante privind capitalul subscris si nevarsat.

a) Creantele comerciale sunt cele mai semnificative, fiind compuse din creantele fata de clienti si efectele de primit.

Clientii includ creantele rezultate din bunurile vandute, lucrarile executate, serviciile prestate, a caror valoare urmeaza a se incasa ulterior.

Efectele de primit sunt titlurile negociabile sub forma de cambie, bilet la ordin etc., care atesta existenta unei creante in cadrul relatiilor comerciale ce va fi incasata pe termen scurt, de obicei pana la 90 de zile.

b) Creantele in cadrul grupului sunt generate de relatiile de decontare intre societatea-mama (o intreprindere care are una sau mai multe filiale) si filialele ei (intreprinderi controlate de societatea-mama).

c) Creantele din interese de participare reprezinta creantele generate de relatiile de decontare ale intreprinderii cu intreprinderile asociate (asupra carora se exercita o influenta semnificativa).

d) Alte creante sunt reprezentate de creantele generate de relatiile de decontare ale intreprinderii cu personalul, bugetul statului, alte organisme publice, asigurarile sociale, protectia sociala, debitori diversi etc.

e) Creantele privind capitalul subscris si nevarsat sunt reprezentate de creantele generate de relatiile intreprinderii cu actionarii sai, referitoare la subscrierile de capiutal social, efectuate si nedepuse inca.

3. Investitiile financiare pe termen scurt (numite si titluri de plasament sau valori de trezorerie) reprezinta valorile financiare investite de intreprindere in vederea realizarii unui castig pe termen scurt.

In structura acestora se includ: Actiuni proprii; Alte investitii financiare.

a) Actiunile proprii sunt actiunile proprii rascumparate temporar de intreprindere in vederea distribuirii lor personalului propriu sau tertilor, regularizarii cursului bursier sau reducerii capitalului social

b) Alte investitii financiare sunt reprezentate de actiuni cotate si necotate, obligatiuni emise si rascumparate, obligatiuni cotate si necotate achizitionate de intreprindere in vederea obtinerii de venituri financiare intr-un termen scurt.

4. Casa si conturi la banci sunt reprezentate de valorile care imbraca efectiv forma de bani, fiind separate disponibilitatile in devize de cele in lei.

In structura disponibilitatilor se includ: Conturi la banci; Casa; Acreditive; Avansurile de trezorerie.

Conturile la banci se refera la disponibilitatile banesti in lei si devize aflate in conturile bancare, sumele in curs de decontare, cecuri de incasat.

Casa delimiteaza disponibilitatile banesti in lei si devize aflate in casieria intreprinderii si alte valori cum sunt: timbre fiscale si postale, bilete de tratament si odihna, tichete si bilete de calatorie.

Acreditivele reprezinta lichiditati pastrate la banca intr-un cont distinct, la dispozitia unui furnizor, din care urmeaza a se efectua platile catre acesta pe masura livrarii bunurilor, prestarii serviciilor, executarii lucrarilor.

Avansurile de trezorerie reprezinta sume virate la banci sau sume in numerar, puse la dispozitia angajatilor sau tertilor, persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unor plati in numele intreprinderii.

III. CHELTUIELILE IN AVANS reprezinta valori care asigura alocarea fiecarui exercitiu financiar numai a cheltuielilor care ii sunt proprii.

Cheltuielile inregistrate in avans sunt sume de bani achitate in cursul exercitiului curent, dar care se refera la servicii care vor fi primite in cursul exercitiului urmator (abonamente, chirii platite in avans).

2.3 Elementele de pasiv si evaluarea acestora

Pasivul, prin componenta sa, reflecta modul de finantare a mijloacelor economice si gradul de exigibilitate al surselor de finantare (exigibilitatea reprezinta timpul de decontare a unei datorii).

Finantarea mijloacelor economice se refera la modul de dobandire si sustinere financiara a elementelor de activ.

Pentru procurarea bunurilor economice, o intreprindere recurge la finantare proprie si finantare straina.

. Finantarea proprie este facuta direct, de catre intreprindere, sub forma de capital social, rezerve, profit etc.

. Finantarea straina a activului este asigurata de terte persoane care-i imprumuta intreprinderii capitaluri sub diverse forme, cum ar fi: credite bancare, imprumuturi pe baza de titluri si datorii in curs de decontare.

Corespunzator celor doua categorii de finantare, sursele de finantare pot fi: surse de finantare proprii si surse de finantare straine.

Sursele de finantare proprii corespund finantarii proprii a mijloacelor economice. Din structura acestora fac parte: capitalul propriu; primele legate de capital; rezervele din reevaluare; rezervele; profitul etc.

Sursele de finantare straine, denumite si datorii, obligatii sau capital strain, exprima fondurile sau capitalurile furnizate de terti, pentru care unitatea patrimoniala trebuie sa restituie un echivalent valoric sau sa acorde o prestatie.

Acestea cuprind: imprumuturile acordate de banci sau alte institutii financiar-bancare si datoriile create in cadrul relatiilor de decontare ale unitatii cu alte persoane fizice sau juridice (ex.: furnizori, efecte de platit etc.).

Normele contabile romanesti prevad urmatoarea structura a pasivului, delimitata in patru categorii, in ordinea crescatoare a exigibilitatii acestora:

I.       Capital si rezerve

II.    Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

III. Datorii

IV.Venituri in avans

I. CAPITALUL SI REZERVELE[17] numit si capital propriu) reprezinta sursele de finantare stabile de care dispune intreprinderea. Alaturi de creditele pe termen lung, capitalurile proprii fac parte din categoria capitalurilor permanente.

In structura capitalurilor proprii se includ: capital; prime de capital; rezerve din reevaluare ; rezerve; rezultatul reportat; rezultatul exercitiului.

1. Capitalul este reprezentat de aportul in bani si/sau bunuri in natura al proprietarilor. Capitalul se diferentiaza in capital subscris nevarsat si capital subscris varsat.

• Capitalul subscris nevarsat reprezinta capitalul pe care proprietarii s-au angajat sa-l puna la dispozitia intreprinderii.

• Capitalul subscris varsat reprezinta partea din capitalul subscris care a fost, fizic, depusa de catre proprietari la dispozitia intreprinderii.

In functie de tipul intreprinderii, capitalul se divide dupa cum urmeaza:

• in actiuni, in cazul societatilor pe actiuni. Valoarea actiunilor in momentul infiintarii intreprinderii se numeste valoare nominala;
• in parti sociale, in cazul societatilor cu raspundere limitata.

Pe parcursul functionarii intreprinderii, capitalul se poate majora prin emisiunea de actiuni noi, reprezentative, ca aporturi in bani si sau in natura si prin operatiuni interne (incorporarea de rezerve, capitalizarea profitului exercitiului precedent, transformarea de obligatiuni in actiuni etc.).

Reducerea capitalului se efectueaza prin rambursarea catre actionari sau asociati a unei parti din aceasta, atunci cand societatea il considera prea mare in raport cu activitatea sa, sau atunci cand reduce investitiile dintr-un sector sau ramura de activitate. De asemenea, reducerea de capital poate avea loc, prin acoperirea de pierderi suferite in exercitiile financiare anterioare.

2. Primele de capital corespund capitalului aditional creat prin primele de emisiune, fuziune si aport in natura, care sunt determinate de operatiile de crestere a capitalului prin aporturi noi sau prin fuziune. In cazul aporturilor noi, primele de emisiune si cele privind aportul in natura se creeaza ca diferenta intre pretul de emisiune al noilor actiuni (mai mare) si valoarea nominala a actiunilor (mai mica). Primele de fuziune apar in cazul fuziunii a doua sau mai multe societati si reprezinta diferenta dintre valoarea contabila sau intrinseca a actiunilor si valoarea lor nominala.

3. Rezervele din reevaluare reprezinta plusurile create prin reevaluarea imobilizarilor corporale si a celor financiare. Cu ocazia reevaluarii, valoarea acestor active creste fata de valoarea contabila anterioara, cresterea fiind considerata sigura si durabila.

Odata constituite, rezervele din reevaluare sunt mentinute atata timp cat bunurile la care se refera nu au fost amortizate sau realizate prin vanzare. Pe masura amortizarii sau realizarii bunurilor, plusvaloarea este utilizata, partial sau total, pentru cresterea capitalului social sau transferata la rezerve, in raport cu prevederile legii.

4. Rezervele sunt surse constituite anual din profitul intreprinderii, in limitele prevazute de reglementarile in vigoare, de statutele intreprinderilor sau conform deciziei adunarii generale a actionarilor sau asociatilor.

Structural, rezervele se impart in rezerve legale, rezerve statutare; rezerve pentru actiuni proprii si alte rezerve.

a) Rezervele legale se constituie anual, intr-o anumita proportie, din profitul brut (in alte tari, din profitul net) sau din primele legate de capital, fiind destinate protejarii capitalului, in cazul in care exercitiul financiar se incheie cu pierderi.

b) Rezervele statutare reprezinta acele fonduri a caror constituire din profitul net este stipulata in statutul societatii sau prin clauze contractuale. Ele pot avea ca scop temperarea actionarilor de a pretinde dividende in dauna altor obligatii mai mari si mai urgente ale intreprinderii, privind buna ei functionare sau alte destinatii stabilite prin statut.

c) Rezervele pentru actiuni proprii se constituie in situatia in care o societate pe actiuni si-a rascumparat propriile actiuni, cu scopul de a-si mentine nivelul capitalului propriu.

d) Prin pozitia alte rezerve sunt delimitate fondurile create, de obicei, prin hotararea adunarii generale, din profitul net. Ele sunt destinate pentru finantarea partiala sau totala a noilor investitii in imobilizari corporale, acordarea de dividende si in anii care activitatea se incheie cu pierderi, pentru rascumpararea propriilor actiuni de catre societate, in vederea reducerii de capital etc.

5. Rezultatul reportat reprezinta fie rezultatul sub forma de profit realizat in exercitiul financiar anterior / anterioare si care, pana la data inchiderii exercitiului financiar precedent nu a fost inca repartizat pe destinatiile prevazute de lege, fie rezultatul sub forma de pierdere obtinut in exercitiul financiar anterior / anterioare care, pana la data inchiderii exercitiului financiar anterior nu a fost acoperita.

6. Rezultatul exercitiului poate fi favorabil, caz in care reprezinta un profit sau nefavorabil, caz in care reprezinta o pierdere pentru intreprindere.

Profitul net al exercitiului financiar incheiat figureaza ca sursa proprie de finantare pana in momentul repartizarii lui pe destinatiile stabilite prin lege sau statutul societatii comerciale. Rezultatele negative se iau in calcul cu semnul minus si, in consecinta, diminueaza capitalul propriu.

II. PROVIZIOANELE PENTRU RISCURI SI CHELTUIELI reprezinta datorii ale intreprinderii constituite la inchiderea exercitiului pe seama cheltuielilor, pentru acele elemente de patrimoniu a caror realizare sau plata este probabila, ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare. Cazurile cele mai tipice de provizioane pentru riscuri si cheltuieli sunt: litigii, amenzi si penalitati, despagubiri, daune si alte datorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de service in perioada de garantie, cheltuieli cu reparatiile capitale esalonate, potrivit programului, pe mai multe perioade etc.

Reglementarile introduse prin Programul de Dezvoltare a Contabilitatii din Romania definesc provizioanele pentru riscuri si cheltuieli ca fiind datorii cu exigibilitate sau valoare incerta.

Recunoasterea unor astfel de provizioane se face numai in momentul in care sunt respectate, cumulativ, urmatoarele conditii:

o intreprindere are o obligatie curenta (legala sau implicita) generata de un eveniment anterior;

este probabil ca o iesire de resurse care sa afecteze beneficiile economice viitoare sa fie necesara pentru a stinge obligatia respectiva, si

poate fi realizata o buna estimare a valorii obligatiei.

III. DATORIILE numite si capital strain sunt sursele de finantare externe puse la dispozitia intreprinderii fie de banci sau alte institutii financiare, fie de furnizori, fie de terti pentru care intreprinderea trebuie sa acorde o prestatie sau un echivalent valoric.

Reglementarile introduse de Programul de Dezvoltasre a contabilitatii din romania clasifica datoriile in datorii curente si datorii pe termen lung.

O datorie este curenta daca

se asteapta sa fie achitata in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii sau

este exigibila in termen de 12 luni de la data bilantului.

Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.

Ciclul de exploatare al unei intreprinderi reprezinta perioada de timp dintre achizitionarea materiilor prime care intra intr-un proces de productie si finalizarea sa in numerar sau sub forma unui instrument usor convertibil in numerar.

Datoriile functioneaza din momentul nasterii obligatiilor fata de terti si pana in momentul platii lor.

In structura datoriilor se includ: imprumuturi si datorii asimilate; datorii comerciale; datorii in cadrul grupului; datorii din interese de participare; alte datorii.

1. Imprumuturile si datoriile asimilate reprezinta datoriile financiare ale intreprinderii privind: imprumuturi din emisiunea de obligatiuni; credite bancare pe termen lung primite de la banci si alte institutii financiare.

Imprumuturile din emisiunea de obligatiuni reprezinta surse financiare pe termen lung asigurate prin vanzarea de titluri de credit negociabile catre public, de regula, prin intermediul unor institutii financiare. Aceste imprumuturi sunt divizate in parti egale, numite obligatiuni, rambursabile la un anumit termen numit scadenta sau esalonat si purtatoare de dobanzi.

Creditele primite de la banca si alte institutii includ creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt (credite de trezorerie). Aceste credite sunt generatoare de dobanzi si garantate cu activele intreprinderii.

2. Datoriile comerciale se creeaza in cadrul relatiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionari de bunuri materiale, lucrari si servicii primite. Ele sunt delimitate sub forma furnizorilor si efectelor de platit.

Furnizorii reprezinta datoriile echivalente valorii bunurilor, lucrarilor si serviciilor primite de la terti.

Efectele de platit reprezinta titlurile de valoare care atesta obligatia de plata a intreprinderii in cadrul relatiilor de decontare cu furnizorii.

Datoriile in cadrul grupului reprezinta obligatiile datorate societatilor din cadrul grupului in relatiile de decontare ale societatii-mama cu filialele sale.

4. Datoriile din interese de participare reprezinta datoriile generate de relatiile de decontare ale intreprinderii cu societatile asociate.

5. Alte datorii sunt reprezentate de:

datoriile fiscale, cu valoarea impozitelor si taxelor fata de bugetul statului;

datoriile salariale, cu valoarea salariilor si altor drepturi salariale fata de personalul angajat;

datoriile sociale, cu valoarea contributiilor la asigurarile sociale fata de bugetul asigurarilor sociale;

datorii fata de asociati, cu valoarea capitalului de restituit si a dividendelor de plata;

datorii fata de creditorii diversi ai intreprinderii.

Creditorii diversi cuprind toate obligatiile care prin natura lor nu se includ in categoriile prezentate mai sus. In aceasta situatie se afla datoriile privind achizitionarea titlurilor de plasament, sumele incasate si necuvenite etc.

IV. VENITURILE IN AVANS reprezinta valorile ce asigura alocarea pentru fiecare exercitiu financiar numai a veniturilor care ii sunt proprii. In structura lor se includ subventiile pentru investitii si veniturile inregistrate in avans.

1. Subventiile pentru investitii sunt surse de finantare alocate de la bugetul de stat sau alte surse nerambursabile de care beneficiaza o intreprindere, destinate achizitionarii sau producerii de echipamente sau alte bunuri de natura imobilizarilor, dezvoltarii unor activitati pe termen lung sau pentru acoperirea unor cheltuieli de natura investitiilor.

2. Veniturile inregistrate in avans sunt sume incasate in timpul exercitiului financiar, in contul unor servicii care vor fi prestate in cursul exercitiului urmator, cand acestea vor fi recunoscute ca venituri. Exemplu: chirii incasate anticipat, abonamente incasate in avans etc.

A doua etapa a contabilitatii romanesti [18] este marcata din punct de vedere legislativ de adoptarea OMF 94 20.02.2001, privind armonizarea Reglementarilor contabile romanesti cu prevederile Directivei a IV - a a CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate.

Normalizatorii romani au adoptat modelul de bilant sub forma de lista inspirat din practica contabila anglo-saxona (britanica), in scopul de a furniza informatii utile pentru fundamentarea deciziilor investitorilor.

Ecuatia care sta la baza acestui tip de bilant este:

Active - Datorii = Capitaluri proprii

Acest model de bilant reflecta situatia neta a intreprinderii, cu alte cuvinte activul neangajat in datorii, ceea ce pune in evidenta capacitatea intreprinderii de a crea lichiditati in vederea onorarii datoriilor si a remunerarii, sub forma de dividende, a proprietarilor.

Citeva comentarii legate de acest model:

datoriile si mai putin activele sunt structurate pe termene de exigibilitate, respectiv lichiditate peste un an sau sub un an;

acest format de bilant permite calculul unor informatii cheie in analiza financiara: fondul de rulment si capitalurile permanente;

acest model de bilant se regaseste si in practicile intreprinderilor britanice;

este surprinzator faptul ca se mentin in continuare cheltuielile de constituire (element de activ fictiv) in cadrul imobilizarilor necorporale pentru ca nu genereaza avantaje economice viitoare si conform I.A.S.B. nu ar trebui sa apara in bilant, ci mai degraba in contul de rezultate;

cheltuielile de dezvoltare se mentin in cadrul imobilizarilor necorporale, dar nu mai apar cheltuielile de cercetare pentru ca ele nu se pot masura in mod fiabil;

in cadrul imobilizarilor financiare apare postul "Actiuni proprii". S-a avut in vedere o separare a titlurilor proprii detinute de o societate in functie de durata de detinere a acestora. Astfel, titlurile proprii detinute pe o perioada scurta de timp vor fi inregistrate la titluri de plasament, iar titlurile pe termen lung vor fi trecute in acest nou post din categoria imobilizarilor financiare;

apare un nou post - "Avansuri pentru cumpararea de stocuri". Pozitia lor in cadrul bilantului (undeva la jumatatea distantei dintre stocuri si creante) este discutabila, in sensul ca, daca se are in vedere natura lor sunt mai degraba creante, dar avind in vedere legatura organica (destinatia avansului) este mai bine sa fie considerate stocuri;

referitor la titlurile de participare detinute la societatile din cadrul grupului trebuie precizat faptul ca, in cazul in care ele au fost achizitionate cu intentia de a le vinde se vor inregistra in cadrul investitlor pe termen scurt, iar in cazul in care ele sunt cumparate cu intentia de a fi detinute pe o perioada mare de timp si obtinerea unor avantaje sub forma dividendelor, ele vor fi considerate imobilizari financiare si vor fi inregistrate ca atare;

postul E exprima, in esenta, indicatorul fondul de rulment;

provizioanele pentru riscuri si cheltuieli sunt privite dintr-o optica noua.

Aceasta optica presupune faptul ca, daca o intreprindere are intentii de reparatii care mareste randamentul unui utilaj, atunci valoarea acestei reparatii sa nu fie inregistrata la provizioane pentru riscuri si cheltuieli, ci sa fie adaugata la valoarea activului (se are in vedere faptul ca apar avantaje economice prin obtinerea unor unor produse de calitate superioara, economii de materiale etc). Reparatiile de volum mic se vor inregistra in conturile de cheltuieli.

2.4 Concluzii si propuneri

Pornind de la o interpretare simpla, bilantul este documentul de sinteza care prezinta situatia afacerilor unei intreprinderi la un moment dat. El reda capitalurile proprii prin diferenta intre active si datorii si furnizeaza informatii referitoare la natura si sumele investite in resursele intreprinderii, obligatiile ei fata de creditori, precum si partea care revine proprietarilor din aceste resurse.

Bilantul furnizeaza si baza informationala privind calculul ratei de randament, evaluarea structurii capitalului intreprinderii, determinarea lichiditatii si flexibilitatii intreprinderii. Totodata, el permite formularea de judecati de valoare referitoare la riscul pe care si-l asuma o intreprindere.

De asemenea, trebuie sa mentionez si faptul ca bilantul nu prezinta valoarea intreprinderii, deoarece nu toate componentele valorii sunt active si pentru ca metodele utilizate in evaluarea activelor sunt bazate mai degraba pe costuri istorice, decit pe pe valori actuale de piata.

In continuare as dori sa ma opresc asupra modelului de bilant adaptat unei analize de tip financiar-functional. Desi interesant pentru ca reda marile functii ale intreprinderii, acest model aduce inconsecvente si elemente subiective in analiza financiara si in procesul de luare a deciziilor. Concluzia de baza potrivit careia fondul de rulment poate fi utilizat pentru acoperirea financiara a necesarului de fond de rulment, prin ajustarea de catre trezoreria neta, este o concluzie criticabila, pentru ca fondul de rulment nu "ascunde" in valoarea sa un disponibil. Cu alte cuvinte, finantarea exploatarii prin partea disponibilizata din activitatea de investitii nu are acoperire baneasca, ci este numai o simpla exploatare.

De asemenea, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment si trezoreria neta nu exprima elemente reale, disponibilitati. Ele sunt niste abstractii rezultate dintr-o contabilitate bazata pe principii contabile. Mai trebuie remarcat si faptul ca acest model de bilant, din punct de vedere financiar, nu ofera nici un raspuns despre pozitia financiara a intreprinderii. El nu a fost construit dupa criteriile de lichiditate si solvabilitate.

Pornind de la necesitatea alinierii contabilitatii romanesti la principiile si rigorile contabilitatii internationale, dar si de la starea actuala a majoritatii firmelor romanesti care au nevoie de finantare, trebuie incurajat efortul de imbunatatire a prezentarii formei si continutului bilantului romanesc.

Acesta, odata cu OMF 94/2001 a trecut la formatul "lista", concentrindu-se practic, in relatia: ACTIV TOTAL - DATORII = CAPITALURI PROPRII. Aceasta "noua orientare" a prezentarii sale aduce in prim-plan ideea de finantare din exterior si releva prioritatea tertilor in fata actionarilor.

Avand la baza continutul si valentele acestei relatii, precum si climatul economic actual (instabil) al Romaniei, cind informatia furnizata de bilant este fundamentala nu numai pentru actionarii societatii, dar mai ales pentru potentiali investitori, consider ca exista un aspect esential ce trebuie punctat in mod deosebit astfel incit imaginea si "bonitatea" unei societati comerciale sa fie cit mai clar evidentiate. Acest aspect este legat de ideea riscului financiar, factor de larg interes aflat dincolo de relatia fundamentala a bilantului. Astfel, actionarii, dar mai ales tertii sunt interesati de incidenta pe care indatorarea intrepinderii ar avea-o asupra rentabilitatii capitalurilor proprii. De aici se naste necesitatea cunoasterii efectului levierului financiar:

Rf = Re + (Re - Rd) * Datori / Capitaluri proprii

Rf = Re + Efectul de levier

Astfel, actionarii, dar si potentialii investitori vor stii daca apelarea la credite apare ca un mijloc de ameliorare a rentabilitatii capitalului propriu sau dimpotriva, deterioreaza performantele firmei.

Stabilirea acestei rate si includerea ei in formatul bilantului ar actiona ca un diagnostic preliminar in fata potentialilor investitor, care ar sti daca, costul capitalului imprumutat depaseste sau nu rentabilitatea utilizarii activelor intreprinderii.

As dori sa ma opresc si asupra perceptiei bilantului contabil in tara noastra. Remarc faptul ca, in Romania inceputului de mileniu trei, perceptia bilantului contabil mai este inca o perceptie gresita. Intreprinderile romanesti au inteles ca la fiecare sfirsit de exercitiu financiar trebuie sa intocmeasca bilantul pentru a-l depune la Administratia Financiara si nu pentru a servi drept suport in analiza financiara si implicit in luarea deciziilor. In mod cert aceasta situatie trebuie sa se schimbe. Bilantul trebuie sa devina si la noi, acel document de sinteza care sa ofere diferitelor categorii de utilizatori informatiile de care ei au nevoie si pe care acestia sa le foloseasca in functie de interesele specifice.