CAPITALUL STRAIN IN SISTEMUL BANCAR ROMANESC

In lumina rolului crucial al bancilor in functionarea unei economii de piata, sistemul bancar reprezinta o zona-cheie in procesul de dezvoltare si modernizare a Romaniei. Membru al Uniunii Europene din 2007, Romania este acum in mijlocul deciziilor si transformarilor care vor configura viitoarea dezvoltare a sectorului bancar romanesc. Procesul de tranzitie catre un sistem bancar orientat spre piata a condus in anii 1990 la o semnificativa subcapitalizare a institutiilor de credit, credite neperformante numeroase, lipsa de disciplina din partea bancilor. Rezultatul a fost o criza bancara care s-a prelungit ani intregi, cuplata cu colapsul a numeroase banci. Cu toate acestea, dezvoltarea ultimilor ani este incurajatoare, furnizand bazele sperantei ca stabilitatea economica a Romaniei va fi insotita de o consolidare accentuata a sectorului bancar.

1. O privire de ansamblu asupra procesului de reforma si a stadiului de modernizare a sistemului bancar din Romania

Reforma sistemului bancar in Romania a inceput relativ mai tarziu fata de alte state din Europa Centrala si de Est. Procesul de tranzitie la un sistem bancar orientat spre piata a fost marcat de problemele de "stoc" initial, datorate eficientei scazute, creditelor neperformante, subordonarii neconditionate a politicii de creditare fata de obiectivele planurilor economice.

Sistemul bancar romanesc a fost organizat, pana in 1990, dupa modelulsovietic de mono-banca, in centrul sistemului aflandu-se Banca Nationala a Romaniei (BNR). Aceasta exercita atat functii de banca centrala cat si functii de banca comerciala si avea rolul de a implementa planul central si a controla administrativ alocarea fondurilor in economie. Alaturi de BNR, sistemul mai cuprindea patru banci specializate pe finantarea anumitor sectoare economice: Banca Romana de Comert Exterior (ulterior denumita Bancorex) - specializata in finantarea comertului exterior, Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara (ulterior redenumita Banca Agricola) - specializata in finantarea intreprinderilor agricole si agro-industriale, Banca de Investitii (denumita ulterior Banca Romana de Dezvoltare) - specializata in finantarea investitiilor si acordarea de credite pe termen lung si Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) - care detinea monopolul in mobilizarea economiilor populatiei si acorda credite pentru constructia de locuinte. In plus, erau autorizate sa efectueze anumite activitati in valuta un numar de patru banci straine si exista o retea cu cca. 860 de cooperative de credit si peste 6000 case de ajutor reciproc. In total, la sfarsitul anului 1990 functionau 12 banci, dintre care 7 erau banci persoane juridice romane iar 5, sucursale ale bancilor straine.

1.1. Reforma sistemului bancar din Romania

Reforma sistemului bancar in Romania a inceput in decembrie 1990,cand sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrala a fost inlocuit cu un sistem organizat pe doua niveluri: BNR si bancile comerciale. In procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR si-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetara si de a exercita alte functii specifice unei banci centrale, in timp ce activitatile sale comerciale au fost transferate unei banci nou infiintate: Banca Comerciala Romana (BCR). Totodata, bancile specializate au fost transformate in banci comerciale universale. In aprilie 1991 a fost adoptata Legea privind activitatea bancara (Legea nr. 33/1991) si Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei (Legea nr. 34/1991). Aceste legi au consfintit de jure crearea unui nou sistem bancar orientat spre piata. Noul cadru juridic a incurajat dezvoltarea bancilor cu capital privat si a permis intrarea libera pe piata bancara autohtona a institutiilor financiare straine. Bancile au fost autorizate sa opereze in calitate de banci comerciale de tip universal, putand efectua o gama larga de operatiuni bancare pe intreg teritoriul tarii, in conditiile respectarii normelor prudentiale emise de banca centrala, in calitatea acesteia de autoritate de supraveghere bancara.

La problemele de "stoc" s-au adaugat curand cele de "flux", rezultand din derularea tranzitiei: mediu macroeconomic instabil, norme de reglementare si prudenta insuficiente, standarde de contabilitate si financiare scazute, insuficienta definire a drepturilor de proprietate, constrangeri bugetare slabe in sectorul bancar si in cel al intreprinderilor, competenta scazuta a managementului din banci, interferente politice in luarea deciziilor de finantare etc. Din pacate pentru Romania, in absenta liberalizarii vietii economice, "presiunea asupra bancii centrale si a sistemului bancar in general devine o caracteristica constanta a modului in care sistemul functioneaza, care, de asemenea, se manifesta printr-o larg raspandita cerere de credite ieftine"[1].Toate acestea au dus in anii 1990 la un sector bancar sever subcapitalizat, arierate, datorii, lipsa de disciplina din partea unor banci etc. Sistemul bancar romanesc a devenit, practic, o "cutie a datoriilor neachitate" , epuizand stocul de economii in incercarile de sustinere a intreprinderilor cu performante slabe. Ca urmare, criza bancara s-a manifestat inabusit ani de zile, fiind insotita si de evenimente de tipul falimentelor bancare, crize ale fondurilor de investitii, ale sectorului cooperativelor de credit etc. Asanarea sectorului bancar a fost un proces indelungat si costisitor. O serie de practici neprudentiale au iesit la iveala odata cu adoptarea de catre BNR a unei atitudini mai hotarite in privinta supravegherii bancare, prin impunerea unor cerinte stricte si o abordare mai restrictiva a politicii monetare la sfarsitul anilor 1990. In prima parte a anului 1998, legislatia bancara a fost substantial modernizata prin adoptarea a trei noi legi bancare: Legea bancara nr. 58/1998, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei si Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998). In anii ce au urmat, cadrul legislativ care reglementeaza activitatea bancara a fost perfectionat, pentru a se obtine un grad cat mai ridicat de compatibilitate cu reglementarile similare europene si practicile internationale.

Cele mai importante probleme legate de creditele neperformante au aparut la doua mari banci de stat: Bancorex, unde creditele neperformante ajunsesera la 80% din portofoliul total de credite in 1998 si Banca Agricola. La sfarsitul anului 1998, situatia sistemului bancar devenise dramatica: creditele si dobanzile din categoriile indoielnic si pierdere reprezentau 254% din capitalul propriu al bancilor si peste 58% din total (credite si dobanzi). Aceasta situatie este caracterizata in raportul pe anul 2000 al BNR drept "virtual faliment" al sistemului bancar. In virtutea marimii lor, impactului potential devastator al falimentului acestora asupra intregii economii si spectrului unei crize sistemice in sectorul bancar, autoritatile au adoptat in 1999 o serie de masuri de restructurare a acestora, costul fiscal total al operatiunilor cifranduse la cca. 3 miliarde dolari. Strategia din 1997 a inclus:

eliminarea din sistem a bancilor insolvabile;

restructurarea Bancorex si Bancii Agricole;

masuri pentru privatizarea a doua banci, Banca Romana pentru Dezvoltare si Bancpost.

In cadrul acestei strategii, BNR, ca autoritate de supraveghere, si-a propus in special imbunatatirea supravegherii si a functionarii fondului de garantare a depozitelor bancare.

Strategiile de rezolvare a crizei de solvabilitate din anul 1997 a doua dintre cele mai mari banci din sistem (Bancorex si Banca Agricola, cu circa 34% din totalul activelor), desi mai articulate, au incorporat slabiciuni importante. In primul rand, actionarii (FPS si SIF) nu au fost implicati in acoperirea deprecierii activelor (costul total ramanand in sarcina bugetului de stat). In al doilea rand, creditele neperformante au ramas in portofoliul bancilor (in afara bilantului), cu sanse minime de a putea fi valorificate. Alternativa, cu rezultate mult mai bune in alte tari, ar fi fost transferul activelor neperformante catre o societate creata ad hoc de administrare a acestor active. In fine, strategiile initiale nu prevedeau niciun plan de restructurare operationala a celor doua banci, astfel ca situatia lor a continuat sa se deterioreze. In privinta Bancorex, in 1999 s-a luat decizia de lichidare, cu transferul activelor neperformante la o agentie de administrare a activelor bancare. Restructurarea Bancorex a esuat in ultima instanta, o parte din active fiind preluate de AVAB, o banca creata special pentru curatirea bilantului Bancorex, iar o alta parte, cea sanatoasa, fiind preluata prin absorbtie de Banca Comerciala Romana.

In cazul Bancii Agricole, programul de restructurare din 1997 a condus la o reducere a personalului si retelei teritoriale, fara insa a se reface solvabilitatea; in plus, cultura manageriala a ramas necorespunzatoare. Insuccesul restructurarii si spectrul incetarii platilor au condus la aplicarea unui nou program de restructurare in 1998, care a cuprins: transferul activelor neperformante la agentia de administrare a activelor bancare; numirea unui nou consiliu de administratie; stabilirea unui calendar strict de masuri, inclusiv termenul limita de privatizare (nereusita ar fi fost urmata de lichidare). Costul restructurarii acestei banci echivaleaza cu circa 1,5% din PIB, la care se adauga participarea BNR cu asigurarea de lichiditate si alte mecanisme de sprijin. Termenul limita pentru privatizare a fost reesalonat de cateva ori; in cele din urma, in toamna anului 2001 capitalul majoritar a fost achizitionat de un investitor strategic (Raiffeisen Bank). O a doua componenta a strategiei de consolidare bancara (prima fiind restructurarea Bancorex si a Bancii Agricole) a fost eliminarea din sistem a bancilor insolvabile mai mici: Banca Albina, Bankcoop, Creditbank, Banca Internationala a Religiilor, Banca Columna. Pasi decisivi au fost facuti in 1999 si 2000, cand BNR a luat masuri de gestionare a situatiei mai multor banci private mici, inclusiv introducerea de cereri de declarare a falimentului.

Restructurarea sistemului bancar, alaturi de reglementarea, autorizarea si supravegherea activitatii bancare au fost doua dintre principalele aspecte vizate de remodelarea sistemului bancar romanesc, la care s-au adaugat si cateva privatizari de succes: Banca Romana de Dezvoltare a fost vanduta in 1998 catre Société Générale, ulterior (in anul 2000) BERD achizitionand o participatie de 4,99%; in 1999 Bancpost a fost privatizata in urma achizitionarii de pachete minoritare de catre GE Capital si Banco Portugues de Investimento.

1.2. Deficiente ale reformei sistemului bancar in Romania

Privind retrospectiv, putem constata ca reforma sistemului bancar a avut o serie de slabiciuni si deficiente. In primul rand, privatizarea bancilor de stat a fost tergiversata mai mult de 10 ani, chiar daca realitatea tranzitiei din alte tari, confirmata de o serie de studii empirice[3], arata ca asigurarea unui sistem bancar competitiv necesita o privatizare rapida si completa, cu investitori strategici. Aceste intarzieri nu sunt insa specifice sectorului bancar romanesc, ci s-au manifestat pe fondul dinamicii lente a restructurarii intreprinderilor si rigiditatilor structurale accentuate din economia romaneasca. Mai mult, interventia statului si a BNR trebuia sa se indrepte spre recapitalizarea bancilor intr-o prima faza, prin preluarea la stat a creditelor neperformante si, apoi, in faza a doua, privatizare, cu aplicarea de constrangeri bugetare la nivelul intreprinderilor de stat , inclusiv cu scoaterea din sistem a bancilor mici insolvabile, prin vanzare, fuziune sau lichidare, cu o interventie financiara minima din partea statului. In plina criza insa, BNR inca nu avea o strategie clara, respectiv de a actiona ca imprumutator de ultima instanta pentru salvarea bancilor mici private sau de a uza de dreptul sau de a retrage autorizatia de functionare si a declansa falimentul bancilor respective . Totusi, nu trebuie uitate eforturile guvernelor, desi lipsite de coordonare, in directia asanarii sistemului bancar.

In 1990, guvernul a preluat la datoria statului credite neperformante mostenite din perioada anterioara anului 1990 (contra obligatiuni), insumand circa 4% din PIB, iar in 1992, trei banci cu capital de stat au primit o injectie directa de capital. Toate aceste initiative de recapitalizare nu au fost insotite de restructurarea operationala a bancilor respective, ceea ce a mentinut slaba guvernanta a bancilor si, de asemenea, sursa creditelor neperformante. O strategie de consolidare bancara in Romania s-a conturat abia in 1997, in contextul agravarii situatiei financiare a unor banci mari. Prin comparatie, consolidarea bancara in Ungaria a debutat la finele anului 1992 si s-a incheiat practic in 1994.

In al doilea rand, trebuie totusi spus ca dificultatile sistemului bancar s-au manifestat pe fondul general al cadrului macroeconomic nefavorabil. Succesul reformelor structurale in general depinde in mare masura de stabilizarea economica. "Experienta acumulata in ultimul deceniu alimenteaza opinia ca cele mai bune reusite au fost obtinute de acele economii in tranzitie care au reusit, concomitent, stabilizarea si au aplicat masuri corespunzatoare de reforma"[6]. In Romania, in cea mai mare parte a anilor 1990, mediul macroeconomic a fost foarte instabil si dominat de recesiune. In aceste conditii au fost afectate negativ valoarea activelor bancare (inclusiv calitatea creditelor), dobanzile si lichiditatea, plasand bancile intr-un mediu dominat de riscuri, care s-au materializat in credite neperformante, pierderi si insolvabilitate. De asemenea, un rol nefast l-au avut politicile macroeconomice fluctuante si ezitante, ceea ce a generat incertitudini si oscilatii in politica de creditare si de dobanzi a bancilor. Un studiu realizat in 2002 abordeaza modul in care au perceput bancile mediul macroeconomic si perspectivele politicilor economice.

Folosind informatiile oferite de analiza curbei randamentelor pe piata interbancara, autorii studiului identifica doua tipologii in perioada analizata (1995-2000). Intr-o prima secventa - 1995-trimestrul I 1998 - curbele randamentelor au avut profilul descendent, fapt explicat prin existenta unor anticipatii dezinflationiste si/sau de relaxare a politicii monetare. Din 1998 insa, curbele randamentelor au avut profil in forma de parabola, comun economiilor cu rate ale dobanzii inalte. Explicatiile date invoca aprecierea ca, pe de o parte, in economie s-au acumulat suficiente probleme care vor determina decidentii politicii sa initieze programe care sa abordeze cauzele ratelor inalte ale dobanzii, iar pe de alta parte, ca pana la luarea de noi decizii va interveni o perioada de incertitudine crescanda. Sistemul bancar a receptat influente si din modul cum au fost utilizate instrumentele de aplicare a politicilor macroeconomice.

Deprecierea rapida a monedei, nesprijinita de proceduri contabile si de prudenta bancara corespunzatoare, a condus la acumularea de mari pierderi si credite neperformante, indeosebi in primii ani ai tranzitiei. Reformele in domeniul cursului de schimb si al pietei valutare s-au introdus lent si insuficient de coordonat; o piata valutara functionala a fost realizata abia in 1997. Tot in primii ani, intarzierea reglementarii deductibilitatii fiscale a afectat negativ capacitatea bancilor de a constitui provizioane contra riscului de credit. Metodologia de determinare a profitului impozabil nu a prevazut ajustarea rezultatelor financiare la inflatie (1997-1998), ceea ce a condus la determinarea unui profit impozabil mult mai mare fata de situatia in care acesta ar fi fost calculat in preturi comparabile. Aceasta situatie, la care se adauga cresterea ponderii veniturilor din dobanzi de incasat in totalul veniturilor, au afectat negativ lichiditatea si capitalizarea bancilor. In plan monetar, modificarile frecvente ale ratelor rezervelor minime obligatorii (pana acum cativa ani) si dobanzile neremuneratorii pentru pastrarea rezervelor minime obligatorii au indus presiuni in sus asupra nivelului dobanzilor active practicate de banci.

In al treilea rand, la factorii macroeconomici s-au adaugat cei legislativi. Desi reglementarea activitatii bancare a urmat standardele internationale si, in general, a fost satisfacatoare, au existat si deficiente. Acestea s-au manifestat in special in ceea ce priveste legislatia privind falimentul bancilor (procedurile de lichidare fiind complicate si indelungate), dar si legislatia referitoare la supravegherea bancara (ce prevedea sanctiuni slabe si avea deci o eficienta limitata), nearmonizata cu standardele internationale ale Comitetului de supraveghere bancara de la Basel privind principiile de baza pentru o supraveghere prudentiala eficace (Basel Core Principles, 1997).

Revizuirea cadrului legal privind supravegherea s-a realizat in 1999, iar legislatia privind falimentul bancilor in 2001. Ca urmare, procedurile de supraveghere au fost mult imbunatatite si armonizate cu standardele internationale: s-a creat un sistem de clasificare a bancilor si avertizare timpurie (care deja si-a dovedit virtutile informationale prin anticiparea problemelor de solvabilitate ale unor banci); s-au creat planuri de actiune pentru diferite situatii de criza bancara; inspectiile la sediul bancilor - realizate anual - tind sa puna accent sporit pe evaluarea riscurilor. Mai recent, Romania s-a angajat in implementarea Directivei nr. 12/2000 a Uniunii Europene, cunoscuta mai frecvent sub denumirea Noul Acord de Capital Basel II, acord ce are ca obiective principale asigurarea unu cadru mai flexibil pentru stabilirea cerintelor de capital.

2. Dimensiunile penetrarii capitalului strain in sistemul bancar romanesc

2.1. Creante externe, internationale, locale ale bancilor straine fata de Romania

Pe acest fond general, sistemul bancar romanesc a cunoscut, in special dupa 1996, o crestere constanta a implicarii capitalului strain, fie direct, sub forma bancilor localizate in Romania, fie indirect, pe calea creantelor externe. Vom analiza intai evolutia creantelor externe ale bancilor asupra Romaniei, iar apoi forma fizica de implantare, respectiv bancile.

O prima analiza, pe care o realizam pe baza Statisticilor bancare consolidate ale Bancii Reglementelor Internationale (BRI), cuprinde evolutia creantelor externe ale bancilor raportoare BRI fata de Romania in perioada 1998-2005. Cei doi ani, anul 1998 si anul 2005, sunt primul, respectiv ultimul an disponibil pentru care BRI a realizat statistici bancare consolidate ce pot fi folosite la data realizarii acestui studiu (august 2006).

Aceste creante le vom descompune in doua componente, respectiv:

creante internationale (coloana A din tabelele corespunzatoare creantelor bancilor raportoare asupra fiecarei tari) - care cuprind creditul transfrontalier plus creante locale denominate in valuta;

creante ale sucursalelor locale (din Romania) ale bancilor raportoare denominate in moneda locala (coloana L) - care cuprind creditele acordate in Romania, in lei, de sucursalele din Romania ale bancilor raportoare BRI.

Datele pe care le-am obtinut din Statisticile bancare consolidate publicate de BRI si din statisticile trimestriale cu privire la Romania sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul nr. 1. Creante ale bancilor raportoare BRI fata de Romania, 1998-2005 (in milioane dolari)

Pentru a ne face o imagine despre evolutia acestor creante, vom reprezenta pe acelasi grafic (v. figura nr. 1) creantele internationale, creantele locale denominate in lei ale sucursalelor straine si totalul creantelor externe:

Figura nr. 1. Evolutia creantelor externe ale bancilor raportoare BRI fata de Romania, 1998-2005 (in milioane dolari)

Putem observa ca, in intervalul 1998-2005, creantele externe au crescut de 7 ori. Cresterea acestora s-a realizat tot mai mult pe seama creantelor locale si tot mai putin pe seama celor internationale. Intr-adevar, creantele locale au crescut de 33 ori, in timp ce creantele internationale au crescut doar de 9,3 ori. Astfel, ponderea creantelor locale in totalul creantelor externe a crescut de la 9% in 1998 la 30,5% in 2005. Aceasta inseamna ca penetrarea capitalului strain s-a realizat tot mai mult pe seama acordarii de credit de catre subsidiarele si sucursalele implantate local, care practic au explodat dupa 1998. Aspectul global al finantarii capata astfel o importanta tot mai mare comparativ cu aspectul international al finantarii.

In privinta creantelor locale denominate in lei, daca intre 1998-2001 acestea au crescut de 3,17 ori, in intervalul 2001-2005 ele au crescut de 10,42 ori. "Decolarea" sa produs aici in anul 2000, accelerandu-se vizibil dupa 2002. Cresterea nu este atat de spectaculoasa, totusi, pentru ca sucursalele bancilor multinationale prefera acordarea de credite in valuta, din cel putin doua motive: pe de o parte cererea mare pentru astfel de credite, mai ales in conditiile unui mediu cu inflatie ridicata, care face creditele in valuta mai atractive datorita dobanzilor mai mici; pe de alta parte, datorita avantajului comparativ pe care multinationalele il au fata de bancile autohtone in privinta resurselor de creditare. Prin realocari la nivel de grup, sucursalele din Romania beneficiaza de la banca mama de resurse valutare mai ieftine, ce pot fi acordate ca si credite cu dobanzi mai competitive atat fata de ceea ce ar putea obtine bancile mama sau sucursalele din tarile dezvoltate si deja supra-bancarizate, cat si fata de ceea ce pot oferi bancile autohtone clientelei din Romaniei. O comparatie intre creantele locale si obligatiile locale denominate in lei poate fi interesanta si arata, asa cum era de asteptat din ceea ce am afirmat mai inainte, preponderenta implicarii locale a bancilor multinationale mai degraba in credite si alte creante locale decat in colectarea de depozite (v. figura nr. 2). Totusi, se poate remarca perioada 2001-2004, in care depozitele au depasit creditele (in lei), pe fondul bunei reputatii a acestor banci in randul depunatorilor, dar si al interesului multor banci straine in ultimii ani pentru implicarea in activitati de retail, pentru care nevoia de resurse in lei este mai mare.

Figura nr. 2. Evolutia creantelor, respectiv obligatiilor locale denominate in lei ale subsidiarelor si sucursalelor bancilor raportoare BRI din Romania, 1998-2005 (in milioane dolari)

Principalele banci creditoare sunt, in ordine, din: Austria, Franta, Olanda, Elvetia, Italia, Germania, SUA. De remarcat ca 82% din creantele externe provin de la banci europene, iar primele trei tari (Austria, Franta si Olanda) concentreaza aproape jumatate din totalul creantelor externe. Evolutia bancilor din diferite tari este foarte variata: cazul Austriei este marcant, in cursul unui singur an (2005 fata de 2004) creantele bancilor din Austria asupra Romaniei crescand de 6 ori. Daca pana la "explozia" creantelor din 2002 toate bancile raportoare aveau o crestere lenta si relativ nediferentiata, dupa 2002 se observa o evolutie puternic diferentiata: in timp ce bancile din Austria, Franta, Italia au cunoscut o crestere rapida, Olanda, Italia si mai ales SUA si-au marit implicarea intr-un ritm relativ mai redus. Miscarea intervenita in 2005 in cazul Germaniei (scadere) si Austriei (crestere) banuim ca se datoreaza inregistrarii creantelor Bank Austria Creditanstalt, componenta austriaca a grupului german HVB Bank la Austria in loc de Germania.

Figura nr. Evolutia creantelor externe fata de Romania ale bancilor raportoare BRI din principalele tari creditoare, 1998-2005 (in milioane dolari) Sursa: idem cu tabelul nr. 1

O alta analiza pe care o putem realiza in legatura cu creantele internationale de aceasta data (raportarile de acest gen nerealizandu-se decat pentru aceasta componenta) priveste distributia sectoriala a acestora (v. figura nr. 4):

Figura nr. 4. Distributia sectoriala a creantelor internationale ale bancilor raportoare fata de Romania la 31 decembrie 2005   

In prezent cca. jumatate din creantele internationale (transfrontaliere+locale in valuta) sunt fata de sectorul privat nebancar, dar situatia s-a schimbat in timp. Astfel, din 1998 si pana in 2005, ponderea sectorului nebancar in totalul creantelor a scazut de la 62% la 53%, a sectorului bancar relativ a stagnant (a scazut doar cu doua puncte procentuale), iar a sectorului public a crescut de la 9,4% la 20%. Cum principala componenta a creantelor internationale este creditul transfrontalier, ne putem explica reducerea ponderii sectorului privat nebancar prin accesarea de catre acesta a unor credite locale, pe masura cresterii graduale a implantarilor de banci straine in Romania. Astfel, marile firme din Romania au preferat sa se imprumute pe plan local decat transfrontalier. Afirmatia poate fi sustinuta si daca analizam orientarea sectoriala a creditelor externe, unde ponderea sectorului privat nebancar s-a redus continuu, ajungand de la trei sferturi in urma cu cativa ani la 52% in prezent[8].

O masura mai cuprinzatoare a gradului de penetrare a capitalului strain este insa cea care ia in considerare atat creditul transfrontalier, cat si penetrarea directa, sub forma bancilor straine implantate local (aspect pe care il vom trata pe larg in paragrafele urmatoare).

Intr-adevar, asa cum am vazut si in celelalte tari din Europa Centrala si de Est, indicatorii simpli de masurare a penetrarii bancilor multinationale, cum sunt numarul de banci si ponderea bancilor multinationale in total active, subestimeaza activitatea reala a bancilor multinationale in zona. Creditul transfrontalier trebuie si el luat in considerare.

Indicatorul de penetrare in sens restrans se concentreaza numai pe creditul acordat prin subsidiare si sucursale, ignorand creditul transfrontalier. Se calculeaza raportand creditul subsidiarelor straine la totalul creditului intern (acordat de banci autohtone si subsidiare). Diferenta dintre cele doua masuri (penetrarea in sens larg si in sens restrans) arata importanta creditului transfrontalier in totalul creditului bancilor multinationale. In cazul Romaniei, cei doi indicatori sunt prezentati grafic dupa cum urmeaza:

Figura nr. 5. Masura penetrarii capitalului strain in Romania Sursa: realizat de autor pe baza datelor din Statisticile bancare consolidate BRI si BankScope

Figura de mai sus releva cateva aspecte interesante. Bancile multinationale erau in Romania jucatori importanti inca din stadiul timpuriu al tranzitiei. De altfel, unele dintre ele au avut relatii de finantare inca din 1989, principalele activitati fiind legate de comertul exterior si finantarea acestuia.

Intr-adevar, indicatorul de penetrare in sens larg arata ca 58% din stocul total de credit era furnizat de banci multinationale in anul 1994378, ceea ce reprezenta 6% din PIB. Creditul multinationalelor era aproape in totalitate transfrontalier, in timp ce subsidiarele erau aproape absente, asa cum rezulta din indicatorul de penetrare in sens restrans. Anul 1999 marcheaza o rupere de ritm, in sensul ca, mai ales in urma privatizarilor efectuate, bancile multinationale au inceput sa fie mai active in creditare; creditarea a inceput sa se realizeze relativ mai putin pe calea creditului transfrontalier si tot mai mult local, prin bancile implantate. Cresterea creditului acordat de bancile multinationale a continuat si dupa respectivele privatizari, in mod organic, si ne asteptam ca, dupa 2006, respectiv privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR), trendul sa se accentueze. Totusi, trebuie sa precizam ca valorile efective trebuie luate cu prudenta, pentru ca baza de date BankScope are date destul de vechi si incomplete despre Romania, chiar daca ea este principala sursa de date folosita in toate analizele de specialitate. Trendul este insa cert, fiind confirmat de evolutia datoriei externe private a Romaniei si a creditului acordat de subsidiarele si sucursalele bancilor straine in Romania, pe masura intrarii lor pe piata bancara romaneasca.

2.2. Locul bancilor straine in sistemul bancar romanesc

Implicarea capitalului strain in Romania se desfasoara tot mai putin pe cale internationala si din ce in ce mai mult pe baze globale, respectiv prin credite si angajamente ale bancilor multinationale implantate in Romania intr-o forma sau alta. Caracterul global al activitatii bancare din Romania poate fi analizat la modul cel mai simplu, dar si cel mai elocvent in acelasi timp, prin patrunderea efectiva a bancilor straine in Romania. Prin aceasta patrundere efectiva intelegem intrarea si cresterea (fie organica sau prin preluari, achizitii sau fuziuni, fie in forma subsidiarelor sau a sucursalelor) prezentei si implicarii bancilor multinationale in Romania.

Asadar, vom analiza intrarea graduala a bancilor straine, cresterea prezentei acestora in sistemul bancar romanesc, precum si implicarea lor efectiva in activitatile bancare si in creditare, atat prin analize de stoc cat si de flux, atat prin analize generale cat si prin analize particulare, de tari, banci implicate etc.

2. Situatia actuala

Dupa 1990, peisajul bancar romanesc s-a diversificat considerabil, atat prin infiintarea unor banci private cu capital autohton si strain, cat si prin intrarea unor banci multinationale. Dintre bancile cu capital majoritar strain, intre primele intrate putem aminti: Banca Comerciala Ion łiriac (1991), ING Bank NV Amsterdam - sucursala Bucuresti (1994), ABN Amro Bank Romania (1995), National Bank of Greece Atena - sucursala Bucuresti (1996), Citibank Romania (1996). Patrunderea acestor banci s-a realizat pe fondul liberalizarii economice si politice de dupa 1989 in Romania si in contextul mai general al expansiunii bancilor straine in Europa Centrala si de Est.

Pentru cazul Romaniei, in luna august 2006 am realizat un studiu empiric, pornind de la un chestionar la care au raspuns un numar de 20 manageri de nivel top si middle din banci straine din Romania. Rezultatele acestui chestionar, chestionar care s-a referit in prima parte la motivatiile intrarii pe piata romaneasca, sunt urmatoarele:

In primul rand, sondajul a relevat ca principalele motive care au determinat bancile straine sa intre in Romania sunt, in ordinea importantei: cautarea de noi oportunitati de afaceri, existente in prezent in Romania (4,60 puncte din 5 maxim); strategia generala de expansiune (3,95 puncte); furnizarea de servicii bancare clientilor straini existenti si urmarea lor in expansiunea in Romania (3,25 puncte). In schimb, motivatii precum dezvoltarea unui portofoliu de clienti locali (2 puncte) si imitarea concurentei (1,20 puncte) nu sunt considerate motivatii prioritare pentru intrare. Iata deci ca si in Romania se verifica empiric aceleasi motivatii pe care studii la nivel regional in Europa Centrala si de Est le-au identificat. Piata romaneasca este considerata ca o piata in crestere, care ofera oportunitati si care trebuie in mod natural integrata in strategia de expansiune. Se mai remarca integrarea treptata a bancilor in contextul local, servirea clientilor straini existenti anterior nemaiconstituind un motiv de intrare. Totusi, dezvoltarea unui portofoliu de clienti locali nu este o motivatie a intrarii (mai ales pentru bancile greenfield, fostele banci privatizate prezentand abordari diferite), ci mai degraba o consecinta a evolutiei pietei si a oportunitatilor de extindere.

In al doilea rand, cercetarea a identificat principalele activitati preferate de bancile straine. Astfel, cea mai preferata activitate este considerata a fi finantarea corporatista (4,50 puncte), urmata de finantarea comertului international si operatiunile valutare (4,10 puncte) si activitati de natura managementul activelor, tranzactiilor cu derivate, consiliere, alte activitati (3,15 puncte). Mult mai putin interesante sunt activitatile de retail - persoane fizice (2,15 puncte) si finantarea IMM-urilor (1,10 puncte). Exista deci o confirmare empirica a ceea ce s-a numit cherry picking, respectiv selectarea de catre bancile straine a activitatilor celor mai profitabile si a clientilor cei mai profitabili. Desigur, in aceste domenii bancile straine isi valorifica avantajele comparative de care dispun, in principal accesul la surse valutare mai ieftine si deci posibilitatea de a acorda finantari de valoare mare si cu dobanzi mai mici, dar si know-how-ul si experienta in activitati relativ noi pentru piata bancara romaneasca. Activitaile de retail, creditarea persoanelor fizice nu sunt intre activitatile preferate, chiar daca acele banci care in ultimii 2-3 ani s-au indreptat spre retail au castigat substantial de pe urma cresterii explozive a acestui sector; totusi, unele banci straine nu se implica aproape deloc in astfel de activitati (Citibank, ABN Amro) sau se implica aproape exclusiv in private banking (ING, HVB etc.).

Finantarea IMM-urilor este, de departe, cenusareasa preferintelor, dar acest lucru nu trebuie inteles ca o abandonare totala a unor astfel de activitati (de exemplu, pentru BRD-GSG, sectorul IMM-urilor are o pondere de 52% din portofoliul total de credite, pondere constanta in ultimii ani393). Este o chestiune de preferinta, dar si una dependenta de tipul investitiei (greenfield sau preluarea unei banci existente).

In al treilea rand, o alta intrebare s-a concentrat pe motivatiile alegerii Romaniei ca destinatie a investitiei bancare directe. Principalele atractii exercitate de Romania au fost considerate, la distanta foarte mica unele de altele: dimensiunile pietei si ritmul de dezvoltare (3,80 puncte); oportunitatile de expansiune (3,75 puncte) si castigurile mari (3,70 puncte), ceea ce denota caracterul "oportunist" al expansiunii (de altfel un lucru normal intr-o abordare pragmatica), in cautarea de castiguri si oportunitati. Interesant este ca perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a obtinut doar un scor de 2,55 puncte, in timp ce stabilitatea macroeconomica si politica abia 1,20 puncte. Altfel spus, Romania nu este considerata inca o tara cu o mare stabilitate, ci mai degraba o economie in plina expansiune si crestere de care trebuie beneficiat. Aceasta spre deosebire de alte piete central si est-europene, unde stabilitatea a fost mentionata intre principalii factori ai alegerii. Se pare ca, totusi, aceasta stabilitate este perceputa ca depasind un anumit nivel critic necesar, care, coroborat cu ritmul de crestere a pietei, sa motiveze intrarea in Romania.

Toate aceste motive si interese ale bancilor straine s-au modificat desigur in decursul timpului, ducand treptat la o mai mare implicare locala a acestor banci, spre deosebire de intrarile initiale de la mijlocul anilor 1990. Modalitatea de expansiune sa schimbat si ea, in sensul ca, daca marile investitii greenfield au fost realizate acum 10 ani, astazi expansiunea se realizeaza mai mult pe calea preluarii unor banci existente, fie prin procesul de privatizare fie prin preluarea unor banci private mai mici. De altfel, aceasta este si calea pe care 92% dintre managerii intervievati au mentionat-o pentru expansiunea viitoare.

Revenind la situatia actuala a pietei bancare din Romania, sa consemnam evolutia numarului bancilor straine si a numarului total de banci; la sfarsitul anului 2005, sectorul bancar romanesc cuprindea 33 de banci, la care se adaugau 6 sucursale ale bancilor straine, in total deci 39 banci. Aceasta reflecta un trend de reducere a numarului de banci, care in 1998 ajunsese la 45. Evolutia sectorului bancar in ultimii 10 ani este prezentata in tabelul urmator:

Tabelul nr. 2. Componenta sistemului bancar romanesc pe forme de proprietate (numar de banci la sfarsitul perioadei)

Pe acest fond de concentrare dar si de concurenta datorita numarului inca relativ mare de banci, observam o crestere a numarului de banci straine, fie ca vorbim de sucursalele bancilor straine (persoane juridice straine), fie de subsidiarele bancilor straine in Romania (persoane juridice romane). Astfel, numarul bancilor cu capital privat majoritar strain si al sucursalelor bancilor straine a crescut constant dupa 1995, de la 15 in 1995 la 30 in anul 2005 .

Importanta bancilor straine, care pot intra in Romania fie infiintand o subsidiara in conformitate cu legea romana sau o sucursala dependenta direct de banca mama, fie achizitionand o banca de stat scoasa la privatizare, a crescut substantial in ultimii ani. In timp ce numarul de banci straine a depasit numarul de banci autohtone inca din 1997, in termeni de active aceasta s-a intamplat in 2000, an in care si valoarea capitalului social/de dotare al bancilor straine a depasit 53% din total. De atunci si pana in prezent cota de piata a bancilor straine a crescut continuu, fie ca urmare a achizitiilor efectuate, fie ca urmare a cresterii rolului lor in cadrul economiei romanesti.

Inceputul procesului de privatizare a fost marcat de vanzarea a 51% din BRD catre Société Générale in 1999. In acelasi an, 45% din Bancpost a fost cumparat de General Electric Capital si Banco Portugues do Investimento (BPI). Urmatoarea miscare importanta in procesul de privatizare a fost vanzarea pachetului majoritar de la Banca Agricola catre Raiffeisen Zentralbank in aprilie 2001. In octombrie 2002, statul a    vandut 17% din actiunile de la Bancpost catre banca greceasca EFG Eurobank Ergasias.

In ceea ce priveste sucursalele bancilor straine (persoane juridice straine), si numarul acestora se pastreaza relativ constant in ultimii ani, dar si cota de piata in termeni de active (cca. 7-8%). Sucursalele bancilor straine din Romania (banci - persoane juridice straine) la momentul 31 decembrie 2005 sunt, conform Registrului Bancar, urmatoarele: ING Bank NV Bucuresti, infiintata in 1994, MISR Romanian Bank Bucuresti, infiintata in 1987, Anglo-Romanian Bank Ltd. Bucuresti, infiinŃata in 1979, Banca Italo-Romena SpA Bucuresti, infiintata in 1996, GarantiBank International N.V. Bucuresti, infiintata in 1998 si Banca di Roma SpA Bucuresti, infiintata in 2000. In termeni de capital, cota de piata a investitorilor straini este, incepand cu 2000, mai mare decat in active, de 36% comparativ cu 20% in 1998, de 54% fata de 51% in 2000 sau de 69% fata de 62,2% in 2005 . Din acesta, 82% era de origine din state membre ale Uniunii Europene.

Multe dintre sucursalele straine sunt expresie a unor participari externe facute de statul roman prin fosta Banca Romana de Comert Exterior - fie investitii relativ recente. Cu o singura exceptie, si anume ING Bank NV Amsterdam - Sucursala Bucuresti, activitatea acestora este relativ modesta, operand in sectoare de nisa - finantarea companiilor cu aceeasi origine, comert exterior etc. - chiar daca, in unele cazuri, banca mama are o forta financiara si o reputatie incontestabila[9].

Aceeasi tendinta de expansiune o intalnim si la depozitele atrase. Se observa, totusi, o cota usor mai scazuta in ceea ce priveste atragerea depozitelor comparativ cu creditele acordate, explicabila printr-o serie de factori:

institutiile de credit cu cea mai mare pondere in depozite, evident cu clientela cea mai numeroasa, sunt inca (sau au fost pana de curand) in proprietate de stat: Banca Comerciala Romana si CEC;

aceste unitati au si cea mai numeroasa retea de colectare a resurselor, spre deosebire de bancile straine, caracterizate, cu exceptia BRD si Raiffeisen Bank, de un numar redus de unitai. De altfel, privatizarea celor doua institutii duce la o crestere notabila, dupa 2000, a ponderii bancilor straine si in cadrul resurselor;

nu in ultimul rand, o preocupare mai mare a bancilor straine spre plasamente in dauna atragerii resurselor, in conditiile in care aceste banci pot procura resurse in valuta, mai ieftine si implicit preferate de catre imprumutati;

in termeni de eficienta, colectarea resurselor de la populatie are un randament inferior plasamentelor sau activitatii de trezorerie (valutara).

In ultima perioada de timp se constata totusi o crestere a implicarii bancilor straine in atragerea de resurse, nu doar urmare a achizitiilor de banci autohtone, ci si printr-o implicare mai mare in activitatea de retail.

Figura nr. 6. Evolutia ponderii depozitelor atrase de banci straine* respectiv banci autohtone Sursa: realizat de autor pe baza datelor din Rapoarte anuale si buletine lunare 1999-2006 ale BNR

In concluzie, putem afirma ca, in cadrul unui sistem bancar concentrat, in care primele cinci banci din sistem detin 64% din active, iar primele 10 detin 80%, ascensiunea bancilor straine nu este inca finalizata. Odata cu asanarea sistemului bancar, cu intrarea sau consolidarea pe piata a unor banci straine de renume, concurenta intre banci devine tot mai puternica, implicit si reasezarea cotelor de piata si a clasamentelor.

Intrarea pe piata a Erste Bank ca investitor strategic la BCR, odata cu finalizarea tranzactiei de achizitionare a pachetului majoritar de actiuni, este de asteptat sa aiba un impact puternic asupra sistemului, in primul rand in ceea ce priveste redefinirea strategiilor comerciale. Dupa aceasta preluare, ponderea capitalului strain in total active va creste de la 62,2% la 87,9%, asa cum se observa in figurile de mai jos:

Figura nr. 7. Structura sistemului bancar dupa nationalitatea detinatorului si forma juridica a bancii, in urma preluarii BCR Sursa: realizat de autor pe baza datelor din Raportul anual BNR 2005

Pe langa BCR, statul mai detine alte doua institutii: Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) si Eximbank. Interesul manifestat fata de CEC de investitori straini ne conduc la a anticipa o crestere in viitor a prezentei capitalului strain in bancile din Romania.

Strategia de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni, stabilita in cursul anului 2005 prin Hotararea Guvernului nr. 806/2005, a suferit ulterior mai multe modificari (Hotararea Guvernului nr. 573/26.04.2006). Potrivit ultimei variante, pachetul majoritar de 69,9% din actiunile bancii va fi vandut catre un investitor strategic. Acest pachet cuprinde si actiunile reprezentand 9,9% din capitalul CEC, care, potrivit legii, revin Fondului Proprietatea. Un procent de 5% din capitalul social total al CEC va fi vandut angajatilor si pensionarilor CEC, iar statul va decide daca va vinde partial sau in intregime restul de 25,1% din actiunile care ii mai raman dupa finalizarea vanzarii pachetului majoritar de actiuni. Aceasta se va efectua in trei etape, si anume prin depunerea ofertelor preliminare neangajante, a ofertelor finale angajante si a ofertelor financiare finale angajante imbunatatite.

O alta modificare a anului 2006, dar inca neinregistrata in statisticile bancare, priveste fuziunea dintre HVB si Banca łiriac, rezultand entitatea care din septembrie 2006 se numeste Banca HVB-łiriac. Mai departe, un alt eveniment este preluarea pe plan international a HVB de catre multinationala UniCredit din Italia.

Investitiile straine directe in sectorul bancar romanesc

1. Tarile de provenienta a capitalului

O prima imagine asupra tarilor de provenienta a capitalului strain din bancile romanesti ne este furnizata de tabelul urmator:

Tabelul nr.     Participatiile straine la capitalul social al bancilor din Romania, pe tari de provenienta (la 31 decembrie 2005)

Prezentarea tarilor de provenienta a capitalului social al bancilor straine stabilite in Romania trebuie interpretata cu multa atentie si coroborat cu alte date, deoarece ascunde multe aspecte mai putin vizibile si care nu tin de implicarea reala a marilor grupuri bancare in economia romaneasca.

In cazul Romaniei, vom gasi o similitudine cu ansamblul Europei Centrale si de Est in ce priveste prezenta pe piata a unor tari ca Austria, Franta, Olanda, Grecia, atat in numarul de banci participante[10], cat si in ponderi pe piata sau in totalul capitalului social, date care vorbesc in timp de participarea capitalului bancar din aceste tari in sectorul bancar romanesc.

Grecia si-a dublat participatiile la capitalul bancar romanesc in cativa ani, respectiv din 2001 pana in 2005; Italia avea in 2000 abia 0,35% pentru ca in 2005 sa atinga 5,8%; Ungaria, care nu intra in top 10 acum doi ani, astazi detine mai mult decat tari precum SUA sau Marea Britanie si chiar dublu fata de Germania; Turcia detinea 6,39% din capitalul bancar in 2000 pentru ca acum sa aiba o prezenta nesemnificativa etc.. Pentru fiecare dintre aceste tari, aceste variatii se explica prin diferitele activitati de extindere (sau restrangere), prin crestere organica sau achizitii si le vom analiza separat. Alta este insa situatia prezentei surprinzatoare a unor tari despre care nu avem cunostinta ca si-ar fi deschis banci in Romania: Monaco, Cipru, Elvetia etc.

Figura nr. 8. Evolutia ponderii capitalului strain in totalului capitalului sistemului bancar romanesc, pe principalele tari si pe total, 2000-2006, in % Sursa: Raport anual BNR, 2002-2005

Deschiderea pietei bancare romanesti, dar si privatizarea sectorului bancar in Romania au dus la o crestere considerabila a ponderii capitalului strain in ultimii ani, tendinta care va continua si in urmatoarea perioada. Cu toate acestea, se remarca absenta unor jucatori traditionali in expansiunea capitalului bancar vest-european in zona, absente de marca fiind grupul KBC Belgia , Credit Lyonnais, Banca Intesa din Italia. Exista insa semnale clare privind reconsiderarea acestei pozitii de catre unele dintre aceste banci, de includere a Romaniei in planurile lor de expansiune regionala, fapt care va consolida cu siguranta piata interna. Cea mai mare parte a "jucatorilor" din celelalte tari ale Europei Centrale si de Est sunt prezenti si in Romania. Este vorba de Erste Bank, Bank Austria Creditanstalt, Raiffeisen Zentralbank (toate din Austria), UniCredit (Italia), Citibank (SUA), Société Générale (Franta), ING Olanda etc.

2. Principalele banci straine din Romania

Cea mai importanta prezenta, asa cum am precizat, este cea a capitalului austriac, cu 21% din capitalul total al bancilor la 31 martie 2006, capitalul austriac fiind reprezentat de banci precum Raiffeisen, HVB (prin divizia austriaca), Volksbank si, in scurt timp, Erste.

Intrata pe piata romaneasca ca o subsidiara a bancii mama din Austria, Raiffeisen a preluat in anul 2001 fosta Banca Agricola. Raiffeisen Bank Romania este o subsidiara a Raiffeisen International Bank-Holding AG (Raiffeisen International), o unitate consolidata in intregime a Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB). La randul sau, RZB este institutia centrala a Grupului Bancar Raiffeisen din Austria, cel mai puternic grup financiar din tara. Aceasta se numara printre principalele banci din regiune, fiind prezenta si in Ungaria, Slovacia, Polonia, Republica Ceha, Bulgaria, Croatia, Rusia, Ucraina, Bosnia-Hertegovina, Serbia, Muntenegru, Slovenia, Belarus si Albania.

In Romania, dupa preluarea Bancii Agricole, Raiffeisen a reusit sa treaca rapid de la pierderile masive inregistrate in 2002 (cca. 10 milioane euro) la profit in anul 200 łinta declarata a bancii, de a fi cea de-a treia banca in Romania a fost deja atinsa: daca in 2003 cota ei de piata era de 6%, fiind a cincia banca dupa active, in 2005 devine a treia banca, cu o cota de piata de 8,6%. Dupa pierderile inregistrate in 2002, banca a reusit ulterior cresteri constante ale profitului, ajungand in 2005 la o rentabilitate financiara (ROE) de 21,79% si una economica (ROA) de 2,3%. Numarul de unitati, in crestere continua dupa 2003, a ajuns in 2005 la 215407. Ca si in cazul altor banci straine, interesul bancii austriece este indreptat si spre mari proiecte de investitii, cum ar fi creditul sindicalizat acordat impreuna cu Bear Stern, in finantarea cu cca. 500 milioane euro a proiectului autostrazii construite de Bechtel408. In 2004, se infiineaza si Raiffeisen Banca pentru Locuinte, impreuna cu o banca specializata din Germania (Bausparkasse Schwalbisch Hall). Aceasta este prima banca din Romania care ofera un produs imobiliar ce combina creditarea cu economisirea, eveniment care arata si el, pe de o parte, cresterea interesului investitorilor straini pentru piata romaneasca, iar pe de alta parte tendinta de consolidare si diversificare a pietei bancare. Grupul Raiffeisen este reprezentat in Romania, pe langa banca, de societati de leasing, investitii, management al activelor, avand si o reprezentanta in Republica Moldova.

Remarcabila este si evolutia bancii germane HVB, considerata una din cele mai mari banci europene. HVB Bank Romania este subsidiara a Bank Austria Creditanstalt, cea mai mare institutie financiara din Austria, cu un capital de peste 7 miliarde de euro. Bank Austria Creditanstalt coordoneaza cea mai mare retea bancara din Europa Centrala si de Est, avand pe plan mondial 2.900 de sucursale in 24 de tari.

In Romania, banca a fost infiintata in 1998 ca o subsidiara a Bancii Creditanstalt (devenita in urma unor achizitii succesive Bank Austria Creditanstalt, apoi HVB), banca optand la inceput pentru o crestere organica (in anul 2004 era a saptea banca dupa active). La sfarsitul anului 2005, banca avea o cota de piata in active de 4,9%. In 2005 fuzioneaza cu Banca Comerciala Ion łiriac dupa ce se aratase interesata si de BCR si CEC. Mai mult, banca si-a sporit masiv implicarea, astfel ca, daca profilul initial era de banca destinata corporatiilor, ulterior a facut progrese semnificative si in creditarea retail-ului si in creditele ipotecare, in principal prin HVB Banca pentru Locuinte. De asemenea, in Romania grupul mai detine o societate de leasing. Banca a inregistrat constant profituri in ultimii ani, ajungand de la o rentabilitate financiara (ROE) de 3% in anul 2000 la 39% in 2005, concomitent cu o crestere a numarului de unitati, numar insa destul de mic[11].

Volksbank este cea mai mica dintre bancile austriece prezente in Romania, cu implicare semnificativa in activitatile de leasing. Infiintata in 2000 ca subsidiara a bancii austriece Volksbank, cota ei de piata este in crestere (1,4% in 2005). Volksbank este si ea un jucator regional puternic, in zona central si esteuropeana avand subsidiare in 10 tari (Bosnia-Hertegovina, Croatia, Cehia, Ungaria, Malta, Serbia, Muntenegru, Slovacia, Slovenia si Romania), cu o retea de peste 180 de unitati bancare[12].

In Romania, banca s-a concentrat pe IMM-uri si persoane fizice, ca si profilul bancii mama, obtinand in 2005 un profit de 2,7 milioane euro, corespunzator unei ROA de 0,5%. Banca are 26 unitati, la care se adauga 12 francize. Grupul Volksbank mai cuprinde in Romania, pe langa banca, companii specializate in leasing, investitii imobiliare, finantari corporatiste, finantarea municipalitatilor si dezvoltarea de proiecte imobiliare.

Fara indoiala ca prezenta Erste Bank pe piata bancara locala, in urma preluarii controlului asupra BCR, va intari mult pozitia bancilor austriece, cumpararea BCR insemnand detinerea unei cote de piata de 25,7% in activele totale ale sistemului bancar romanesc.

Pana la intrarea efectiva a austriecilor de la Erste, primii si cei mai mari investitori sunt investitorii francezi, a caror prezenta se concretizeaza in prezenta Grupului Société Générale. Grupul este a saptea intreprindere franceza si unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din zona euro, dupa capitalizarea bursiera, fiind prezent pe toate continentele. In Europa Centrala si de Est, grupul mai este activ in Rusia, Cehia, Serbia[13]. Detinuta majoritar de Société Générale din 1998 (in prezent 58,32% din actiunile BRD-GSG), Banca Romana pentru Dezvoltare - Groupe Société Générale are 15% din total active bancare, fiind, pana la privatizarea BCR, cea mai mare banca privata din Romania.

Devenita principala banca cu capital strain, BRD manifesta o deschidere mai mare catre plasamentele pe termen lung, catre finantarea proiectelor de anvergura (de exemplu, implicarea bancii in dezvoltarea retelei de hipermarket-uri Carrefour). Grupul este implicat in Romania, pe langa banca, pe piata de factoring, leasing, consultanta in fuziuni, achizitii, privatizari, brokeraj, dar si pe piata creditelor de consum, precum si prin agentii BRD Express. Dupa o perioada de consolidare (rentabilitatea financiara a depasit sistematic valoarea de 30% dupa anul 2000), banca

a trecut la extinderea retelei, dispunand in prezent de 326 unitati[14].

Un clar exemplu de expansiune regionala, bazata si pe o abordare familiara a zonei sud-est europene, il da prezenta puternica a bancilor grecesti in Romania. Grecia este a doua tara ca pondere in capitalul total al sistemului bancar romanesc (15% din capitalurile totale ale sistemului bancar romanesc), pondere in crestere semnificativa in ultimii ani (v. si figura nr. 8). Alpha Bank, Piraeus, EFG Eurobank, Egnatia, National Bank of Greece (NBG) si Emporiki sunt toate prezente in Romania de mai multi ani.

Alpha Bank a intrat in Romania in 1993, cand a infiintat, impreuna cu BERD si cu un numar mic de alti investitori greci, Banca Bucuresti SA, ca banca comerciala (activitatea a inceput efectiv in 1994). Alpha Bank este a doua banca din Grecia ca marime, fiind prezenta in regiune in Romania, Serbia, Cipru, Bulgaria, Albania, Serbia si Muntenegru[15].

La inceputul anului 2000, Banca Bucuresti a fost redenumita Alpha Bank Romania, pentru a sublinia apartenenta la Grup. In acelasi an, banca Monte Dei Paschi Di Siena, cea mai veche banca din lume a devenit actionar al Alpha Bank Romania, contribuind astfel la dezvoltarea relatiilor de afaceri cu companiile italiene din Romania. Banca ofera servicii si produse atat pentru segmentul de piata dedicat persoanelor fizice cat si pentru sectorul corporatiilor, avand o cota de piata in active de 3,8%. In Romania, grupul mai detine societati de leasing, brokeraj, asigurari si consultanta.

O alta prezenta greceasca este cea a EFG Eurobank, grup implicat si in alte tari din regiune (Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Polonia si Turcia)[16]. In Romania, EFG Eurobank este actionarul majoritar (cu 77,5% din actiuni) al Bancpost, prima banca privatizata integral din Romania (in 2002). Bancpost beneficiaza de sinergia rezultata din prezenta in Romania a altor companii apartinand actionarului majoritar, respectiv companii de retail, fonduri mutuale, leasing, brokeraj etc.

Piraeus Bank Romania, prezenta si in Bulgaria, Serbia, Muntenegru si Albania[17], a intrat in Romania prin achizitionarea Bancii de credit Pater S.A. si are in prezent o cota de piata de 0,9% din active. Grupul mai cuprinde companii de brokeraj si de leasing. Intentiile bancii sunt de a continua cresterea in ritm mult mai agresiv, de peste 50% in termeni de active, aceasta daca nu se ia in calcul si o eventuala preluare a unei banci existente .

National Bank of Greece (NBG) este cel mai mare grup financiar din Republica Elena, fiind fondat in anul 1841 si listat la Bursa de Valori din Atena inca din anul 1880. Grupul NBG detine o pozitie dominanta pe piata serviciilor financiare din Grecia, cu 905 unitati bancare in tara si in strainatate. Grupul este in plina expansiune in Europa de Sud-Est, in urma achizitiei principalei banci din Serbia- Muntenegru si a celei de-a doua banci ca marime din Bulgaria425. Intrata in Romania in 1996 prin infiintarea unei sucursale, National Bank of Greece si-a extins activitatea pe piata bancara romaneasca, achizitionand la sfarsitul lui 2003 un pachet de peste 80% din actiunile Banca Romaneasca (cota de piata de 1,8% in active). In prezent NBG detine aproape 89% din actiuni, iar BERD peste 10%. NBG mai este activa in Romania si pe segmentul asigurarilor si al fondurilor de investitii si este una dintre cele doua "finaliste" in procesul de privatizare a CEC.

Alte banci grecesti, de mai mica importanta, prezente pe piata romaneasca sunt Egnatia Bank si Emporiki Bank. Egnatia Bank a intrat in Romania in 2001, ca urmare a cumpararii operatiunilor fostei BNP-Dresdner Bank (Romania) S.A.

Desi prezenti in forta in sectorul industrial romanesc, pe piata bancara prezenta italiana nu este asa agresiva ca, de exemplu, in tari vecine, pentru a profita de potentialul de crestere a pietei. Se remarca UniCredit, care incepe sa castige un loc tot mai bun pe piata (largindu-si baza de clienti, in special pe sectorul de retail), beneficiind totodata de experienta in zona si resursele substantiale de care dispune[19]. UniCredit Romania (cota de piata de 1,6% in active la sfarsitul anului 2005) este o subsidiara a UniCredit Group, care detine 99,94% din totalul actiunilor. Grupul italian a intrat in Romania in 2002 prin cumpararea Demirbank Romania. Banca a obtinut profituri in ultimii ani, iar recenta achizitie a grupului HVB de catre banca mama din Italia creeaza premisele unei consolidari si a subsidiarei din Romania.

Demna de remarcat este intrarea pe piata a grupului italian Veneto Banca, prin achizitionarea pachetului majoritar al Bancii Italo-Romena de la BCR in 2001. Banca din Romania este o sucursala a bancii mama din Italia, cu o cota de piata de 1% din active. Este o banca mica, locata in Bucuresti si cateva mari orase, si avand doar 99 angajati, dar care obtine totusi o cota de piata de 1% din active.

O prezenta discreta pe piata este sucursala din Romania a marii banci italiene Banca di Roma, membra a grupului bancar Capitalia, intrata in Romania in anul 2000.

Pe fondul problemelor interne ale sistemului bancar din Turcia, o serie de banci turcesti din Romania au disparut sau au fost vandute (Banca Turco-Romana, Daewoo Bank, Demirbank), ramanand in prezent doar doua: FinansBank si GarantiBank International.

FinansBank a intrat in Romania in 2000, cand Finansbank Turcia a decis sa investeasca in sistemul bancar romanesc, prin achizitionarea pachetul majoritar de actiuni al Bancii de Credit Industrial si Comercial. Banca are in prezent o cota de piata de 1%, dispune de 41 de sucursale, agentii si puncte de lucru. In 2004, valoarea activelor a atins suma de 200 milioane euro, iar suma totala a portfoliului de credite a atins 116 milioane euro[20]. GarantiBank International N.V financiara dispune si ea de o sucursala in Romania, cu o cota de piata minuscula (0,4%) .

Spre deosebire de intrarea capitalului grecesc sau italian, facuta indeosebi prin achizitia unor banci locale sau sucursale ale unor banci straine, capitalul olandez s-a decis asupra tipului de investitie greenfield. A preferat sa construiasca de la zero reteaua in Romania, operand fie ca persoana juridica romana - ABN Amro (infiintata in 1995), fie ca sucursala a unei banci straine - ING Bank (intrata in 1994), persoana juridica straina. Este o optiune care vine in principal din forta acestor banci (intre primele zece banci europene) dar si din alegerea care si-au asumat-o pana in ultimii ani: concentrarea pe segmentul firmelor foarte mari, multinationale, regii sau companii nationale, finantarea unor proiecte guvernamentale etc. Remarcam in ultima perioada o reconsiderare din partea acestor banci a pietei de retail, cu mentiunea ca si in acest sector intentia lor este de a pastra caracterul de selectivitate a clientelei, persoane cu venituri peste medie, private banking.

Infiintata in anul 1824, ABN Amro a devenit o banca de prestigiu pe plan mondial. Situata pe pozitia 10 in Europa si pe pozitia 16 in lume in clasamentul bancilor dupa total active, ABN Amro are peste 000 de sucursale in peste 60 de tari, aproximativ 110.000 angajati si o valoare totala a activelor de 880 miliarde EUR (la data de 31 decembrie 2005). In Romania este prezenta din 1995, are unitati in 15 mari orase, iar cota ei de piata este de 3,8% din active. Cealalta banca olandeza, ING Bank si-a lansat operatiunile in Romania in 1994, fiind prima banca straina care a deschis in Romania dupa 1989 o sucursala oferind servicii complete. In cadrul expansiunii internationale a ING Bank, sucursala din Romania a avut o ascensiune record: dispune acum de 18 unitati, numarul    angajatilor a crescut de la 14 la peste 700, iar baza de clienti cuprinde 75% din numarul companiilor multinationale care activeaza pe piata, precum si importante societati mixte si majoritatea companiilor autohtone care desfasoara activitati externe. Cota de piata este de 5,3% din active, fiind a 5-a banca din Romania dupa active.

O mentiune trebuie facuta in legatura cu expansiunea in Romania a bancii ungare OTP Bank, cea mai mare banca din Ungaria. Grupul are operatiuni in tari precum Ungaria, Slovacia, Croatia, Bulgaria si Romania, avand intentia sa devina un important jucator in regiune si sa continue strategia de dezvoltare regionala prin achizitionarea de institutii financiare in tarile Europei Centrale. In Romania, OTP Bank a depus o oferta neangajanta pentru achizitionarea pachetului majoritar de actiuni al CEC si a finalizat achizitia companiei romanesti de asigurari non-viata Ceccar Romas, prin subsidiara sa OTP Garancia Insurances. Recenta achizitionare a bancii Robank din Romania se inscrie in aceeasi strategie de dezvoltare a regionala a grupului. Banca, redenumita ulterior OTP Bank Romania, se afla in plin proces de transformare, obiectivul fiind acela de a deveni o banca universala, cu o puternica componenta de retail. Pe termen mediu, OTP Bank Romania si-a propus cresterea cotei de piata de la 0,6% in prezent la 4-5% din piata bancara romaneasca, obiectiv ce pare posibil de atins data fiind strategia agresiva practicata. Construita pe bazele Bancii de Economii si Consemnatiuni din Ungaria, activitatea bancii mama OTP Bank a demarat in anul 1992, in urma achizitionarii bancii de stat. Banca a devenit rapid liderul inovator al pietei bancare maghiare, pe toate segmentele si produsele. In prezent, grupul detine 940 de sucursale, are 18.000 de angajati si a inregistrat in anul 2004 un profit net in valoare de 521 milioane euro.

Unica reprezentanta a capitalului american, Citibank Romania, este subsidiara grupului american cu acelasi nume. Citigroup este o companie proeminenta de servicii financiare, cu peste 120 milioane de clienti in peste 100 tari, fiind implicat in banci, investitii, asigurari, brokeraj etc. Din 1996, anul intrarii in Romania, banca s-a implicat doar in afacerile de anvergura: credite sindicalizate (Distrigaz Nord si Sud - 2002, Termoelectrica - 2001, 2000, CONEL - 1998, BCR - 1998, RENEL - 1997, BNR - 1996 si 1995), credite si garantii guvernamentale (Ministerul SanataŃii - 2000, Ministerul Mediului - 2000, Alro - 2000, Conel - 1999, Ministerul de interne - 1999t (Ministerul Finantelor - 2002, 2000), prima tranzactie cu derivate pe rata dobanzii (2000) etc. In afara de Bucuresti, banca are doar 6 unitati in tara. Concentrarea pe segmentul afacerilor de mare anvergura, datorita sustinerii din partea grupului american, i-au adus totusi o cota de piata de 2%[22].

Alte banci straine care actioneaza in Romania, fiecare avand sub 0,5% cota de piata si, in general, infiintate ca urmare a unor oportunitati aparute pe piata sau ca banci de nisa, sunt: Mindbank - in curs de preluare de catre ATE-Banca Agricola a Greciei; Romexterra Bank - in curs de preluare de catre o banca de land germana prin subsidiara sa MKB din Ungaria, Eurom Bank (fosta Dacia Felix) - in curs de preluare de catre banca israeliana Leumi, Blom Bank din Egipt - care a preluat MISR Romanian Bank, Libra Bank - membra a grupului american de investitii New Century Holdings, Porsche Bank - o banca de nisa, ProCredit Bank - detinuta de Prot de un cetatean american. Simpla enumerare a acestora, fara sa mai amintim si istoricul lor, arata cat de mult se "globalizeaza" sistemul bancar romanesc.

4. Rolul bancilor straine in asigurarea performantei sistemului bancar romanesc

4.1. Intermedierea financiara

In ciuda progreselor realizate in ultimii ani, piata bancara romaneasca poate fi considerata inca subdezvoltata, atat comparativ cu media Uniunii Europene, cat si cu media tarilor din Europa Centrala si de Est. Penetrarea bancara in randul populatiei este inca slaba: din populatia in varsta de peste 15 ani doar 40% aveau relatii cu o banca, 28% aveau un cont bancar si 17% aveau un card bancar la sfarsitul anului 2004[23].

Gradul de subdezvoltare este reflectat si de indicatorii de eficienta, desi s-au inregistrat progrese semnificative si sistematice. Gradul de intermediere financiara (ponderea activelor bancare totale in PIB) a cunoscut scaderi in perioada 1996-2000, reflectand ramanerea in urma a sectorului bancar in comparatie cu evoluŃiile macroeconomice agregate. In ultimii ani insa, mai exact dupa 2000-2001, sistemul bancar romanesc a cunoscut adevarata restructurare si asanare, fapt ce a dus la cresteri sistematice ale gradului de intermediere financiara, care a ajuns la 44,76% in 2005[24]

Figura nr. 9. Gradul de intermediere financiara in Romania, 1995-2005 Sursa: realizat de autor pe baza datelor din Rapoarte anuale BNR 1995-2005

Legat de structura activului bancilor comerciale, figura 10 sintetizeaza evolutia diferitelor sale componente:

Figura nr. 10. Structura activului bilantier al bancilor comerciale Sursa: realizat de autor pe baza datelor BNR, Rapoarte anuale 2001-2005

Ponderea creditului neguvernamental in PIB (creditele catre sectorul privat ca proportie din PIB) este relativ mica, dar in crestere: 9,3% in anul 2000, 10,1% in 2001, 11,8% in 2002, 15,3% in 2003, 17% in 2004 si 21,1% in 2005[25]. Acest fapt poate fi atribuit in primul rand precautiilor ridicate ale bancilor in acordarea de credite in perioada de dupa criza, lucru care nu trebuie sa ne mire date fiind dificultatile legale in consolidarea drepturilor creditorilor, incertitudinile in obtinerea informatiilor si reformele ezitante in sectorul corporatist. Afacerile cu risc scazut pentru banci, cum ar fi operatiunile valutare si tranzactiile si plasamentele interbancare, cumpararea de titluri de stat etc., sunt preferate, fapt care nu duce doar la o dezvoltare inceata a sectorului privat dar lasa bancile foarte expuse la fluctuatii neasteptate ale cursului de schimb.

Contributia bancilor straine la expansiunea creditului neguvernamental este certa. Astfel, daca in anul 2004 bancile cu capital majoritar strain aveau 60,4% din activele sistemului bancar, ponderea lor in creditul neguvernamental era mai mare, respectiv de 67,4%. Cele mai reticente     in creditarea sectorului neguvernamental s-au dovedit bancile de stat, dar si, intr-o masura mai mica, bancile private autohtone. Mai mult, pentru aprilie 2006, conform datelor BNR, tendinta se mentine; bancile straine au, comparativ cu ponderea lor in totalul activelor sistemului bancar, o contributie mai mare la creditul neguvernamental si mai mica la atragerea de depozite (v. tabelul nr. 4):

Tabelul nr. 4 Ponderea bancilor in active, credit neguvernamental si depozite clienti nebancari, dupa natura capitalului, in %

Se observa ca includerea BCR in calculele pentru aprilie 2006 diminueaza contributia bancilor straine la expansiunea creditului neguvernamental, BCR fiind de mult prea putin timp cu capital strain.

Intr-adevar, dupa anul 2003, cresterea puternica a salariului real si, in subsidiar, o robusta crestere a consumului privat, au dus la expansiunea creditelor catre gospodarii (persoane fizice), care s-au majorat de peste trei ori comparativ cu anul precedent, in timp ce creditele pentru persoane juridice au crescut si ele cu cca. 45%. In 2004, continuarea expansiunii creditelor acordate sectorului privat s-a facut intr-un ritm ceva mai atenuat. Pentru a controla deficitul de cont curent, Banca Nationala a Romaniei, in cadrul unei politici monetare mai restrictive, a marit dobanda de referinta in mai multe trepte (in 2002) de la 14,4%, la 21,5%. Aceasta masura a avut un efect redus si a determinat BNR sa tempereze creditele in continuare, prin inasprirea conditiilor de creditare (din februarie 2004).

Incepand cu anul 2001, bancile straine au fost mai active decat celelalte in activitatea de creditare, fapt care se observa si prin analiza evolutiei creditelor si avansurilor acordate clientilor, pe cateva banci, comparativ cu media sistemului si cu cea mai mare banca din sistem, BCR.

Tabelul nr. 5. Evolutia creditelor si avansurilor acordate clientilor, 2001-2005, la cateva banci

Cresterea consumului a fost insotita de o crestere moderata a economisirii (depozitelor). Ca rezultat, dupa doi ani de crestere a ponderii depozitelor sectorului.

4.2. Prudentialitatea

Principalul indicator de prudentialitate in sectorul bancar, respectiv raportul de solvabilitate[26], a cunoscut o imbunatatire notabila in ultimii ani, in principal datorita privatizarii bancilor cu capital de stat si nivelului capitalului minim obligatoriu. Acesta este un pas important, care a dus la consolidarea capitalurilor proprii ale institutiilor de credit. In acelasi timp, totusi, rata inalta a solvabilitatii subliniaza mai inainte mentionata aversiune la risc a bancilor care are un efect de incetinire asupra creditului acordat sectorului privat si efecte adverse asupra eficientei intermedierii financiare. Totusi, in ultimii ani, expansiunea creditarii pare sa indice ca institutiile de credit sunt acum mai putin inclinate sa mentina active lichide.

Excluzand bancile de stat (CEC in principal), a caror solvabilitate se datoreaza expunerii mult mai scazute pe creditare, cea mai buna solvabilitate o au sucursalele bancilor multinationale, urmate de bancile cu capital privat autohton si celelalte banci straine, toate acestea avand un raport de solvabilitate peste media sistemului bancar. Important este ca indicatorii de prudentialitate (solvabilitatea in primul rand) sa aiba niveluri rezonabile, dar fara a afecta expansiunea sanatoasa a creditului, necesara intr-o economie in plin proces de crestere si transformare cum este a Romaniei. De asemenea, important este ca acesti indicatori sa nu sufere o degradare ingrijoratoare in cazul unor eventuale socuri in economie.

4. Profitabilitatea

Eficienta si profitabilitatea sectorului bancar au primit o puternica lovitura in timpul perioadei de criza. In ultimii ani, odata cu cresterea stabilitatii mediului macroeconomic si cu restructurarea si privatizarea, lenta dar ferma, a institutiilor de credit din administrarea statului, au fost realizate imbunatatiri notabile. Inchiderea celei mai mari banci comerciale, Bancorex (initial Banca Romana de Comert Exterior), a avut un rol esential in acest sens, ca si restructurarea si privatizarea cu succes a Bancii Agricole.

Masurile de consolidare luate au condus intr-o prima faza la o scadere semnificativa a ponderii creditelor neperformante (valoare bruta) in totalul portofoliului de credite, de la 58,5% in 1998 la 2,8% in 2002. Introducerea unei stricte reglementari privind clasificarea creditelor la inceputul lui 2003 a dus, totusi, la o noua crestere a procentului de credite neperformante (valoare bruta) in total imprumuturi, catre 8,2%. Pentru cresterea eficientei verificarii creditelor si reducerea continua a ponderii creditelor neperformante in total credite, Banca Nationala a Romaniei a lansat Biroul de Credit (in 2000) care furnizeaza informatii privind structura creditelor si comportamentul de plata al potetŃialilor debitori. In acelasi timp, profitabilitatea sistemului bancar s-a imbunatatit continuu dupa episodul de criza 1997-1999, atat in ce priveste rentabilitatea economica (ROA - rentabilitatea activelor) cat si rentabilitatea financiara (ROE - rentabilitatea capitalurilor) - v. figura nr. 11:

Figura nr. 11. Evolutia indicatorilor de profitabilitate bancara in Romania Sursa: BNR, Rapoarte anuale 1998-2005

Dupa 1999, odata cu lansarea proceselor de privatizare si asanarea sistemului bancar, institutiile de credit cu actionariat majoritar strain din sectorul bancar romanesc au castigat in importanta, cu efecte asupra imbunatatirii indicatorilor de performanta. ROA (rentabilitatea activelor) a crescut de la 1,5% in 1999 la 3,1% la sfarsitul lui 2002. De asemenea, ROE (rentabilitatea capitalului) a crescut in aceeasi perioada de la -15,3% la 18,3%. Mai mult, prezenta bancilor straine a intensificat competitia si a dus la scaderea marjelor. Scaderea graduala a marjelor poate, de asemenea, sa fie atribuita tendintei de dezinflatie din ultimii ani, cat si descresterii nevoilor de provizionare a creditelor neperformante.

Datele de care dispunem, cu privire la cateva banci straine importante, arata ca, in general, bancile straine sunt mai profitabile. Totusi, trebuie tinut cont de mai multi factori. In primul rand, timpul scurs de la implicarea bancilor straine mai activ in economia romaneasca este inca prea scurt pentru a trage concluzii definitive. Sa nu uitam ca marile investitii bancare de tip greenfield sunt inca in faza extinderii retelei, sau au incheiat-o nu demult. Foarte multe dintre ele sunt prezente pe piata de curand, este vorba de cele intrate pe piata printr-o achizitie (National Bank of Greece, de exemplu), astfel ca unele dintre ele se confrunta cu ineficienta bancii preluate (cazul OTP, de exemplu), ineficienta care nu le poate fi imputata. In orice caz, observarile empirice cu privire la eficienta bancilor straine din Europa Centrala si de Est par valabile si pentru Romania, in sensul ca bancile straine sunt, in general, mai profitabile decat cele autohtone, in orice caz fata de cele de stat, iar investitiile greenfield sunt mai profitabile decat achizitiile si preluarile. Subliniem insa ca, pentru a da un raspuns la intrebarea daca bancile straine sunt mai profitabile decat cele autohtone, intervalul de timp este prea scurt. Problema este ca atunci cand intervalul de timp va fi suficient (sa zicem 10 ani) nu vom mai avea cu ce banci autohtone sa mai facem comparatia. Practic, in prezent nu mai sunt decat doua banci cu capital majoritar autohton dintre bancile cu cota de piata de cel putin 1%, si anume CEC - in curs de privatizare si Banca Transilvania, care si ea va fi probabil vanduta peste 2-3 ani, cand va atinge masa critica pentru un astfel de proces. In al doilea rand, bancile straine prezente in Romania sunt, cum am vazut, foarte eterogene ca forta financiara. Pe langa multinationale de prestigiu (Société Générale, HVB, UniCredit, ING, ABN Amro, Citi) exista destule nume exclusiv regionale (din Grecia, Ungaria etc.) care au preluat in Romania banci mici, cu cota de piata sub 1-2%.

Totusi, pentru cateva banci straine pentru care dispunem de serii de date mai consistente, se poate observa, in general, o profitabilitate a bancilor straine peste media sistemului bancar . Interesant este faptul ca bancile straine au o rentabilitate financiara mult mai buna decat cea economica, adica sunt in stare sa obtina profituri mai mari cu fonduri proprii mai mici, recurgand la alte tipuri de resurse, atrase de pe piata sau de la bancile mama.

CONCLUZII

Lucrarea de fata a fost animata de cateva idei centrale, pe care le recapitulam aici ca o concluzie finala:

Globalizarea si mutatiile asociate acesteia au transformat sistemele financiare, prin intarirea legaturii intre banci si pietele financiare. A avut loc o schimbare de regim financiar, in special in tarile europene, in care prevala, pana la inceputul anilor 1980, o economie de indatorare    administrata. La nivelul alocarii capitalurilor, piata a dobandit o importanta considerabila.

Bancile au profitat de mutatiile aduse de globalizarea financiara; ele nu au ramas pasive in fata acestor transformari, ci, dimpotriva, au evoluat si si-au adaptat activitatea la noile realitati. Bancile se prezinta astazi ca mari grupuri multispecializate, capabile sa ofere o gama completa de servicii bancare si financiare si sa desfasoare o activitate care se internationalizeaza si se globalizeaza tot mai mult. Activitatea traditionala de retail, orientata spre colectarea de depozite si acordarea de credite, ramane cel mai adesea baza pe care se insereaza noile activitati legate de managementul activelor, al titlurilor sau asigurarile.

Marile banci sunt actorii principali ai globalizarii financiare. Marile banci comercializeaza o gama larga de produse si servicii in lumea intreaga, prin intermediul unor canale de comunicare diverse si de mare debit, devenind astfel actori activi ai interdependentelor economice mondiale. Ele stimuleaza si favorizeaza constituirea unui sistem international care tinde spre unificarea regulilor, valorilor si obiectivelor.    

Bancile isi redefinesc permanent activitatea. Este imposibil de prezis cum va arata sectorul bancar in secolul al XXI-lea, atata timp cat practicile bancare si realitatile financiare se schimba continuu. Se pare insa ca peisajul bancar se contureaza in jurul a trei categorii de institutii: marile banci multispecializate la scara planetara, orientate spre retail; marile banci specializate, de anvergura internationala, foarte competitive pe o nisa - cum ar fi banca de afaceri; micile banci monospecializate, dispunand de un avantaj comparativ pe o anumita activitate - cum ar fi gestiunea mijloacelor de plata, factoring etc.

Restructurarea sectorului bancar raspunde unei logici industriale si financiare. Economiile de scara si de gama sunt adesea invocate pentru a desemna sinergiile cautate de institutiile angajate intr-un proces de restructurare. In realitate, cauzele restructurarilor sunt numeroase: atat interne, legate de orientarea strategica a institutiilor, cat si externe, legate de evolutia mediului lor ambiant si de constrangerile cu care se confrunta; mai mult, aceste cauze tin atat de aspecte economice (reducerea costurilor, diversificarea riscurilor, apararea sau cautarea puterii de piata etc.) cat si de aspecte financiare (cresterea valorii actionariale, accesul la pietele internationale de capital, protejarea fata de tentativele de preluare etc.).

Reglementarile bancare se sprijina pe o coordonare tot mai puternica intre autoritati, piete si institutii. Axele majore ale reglementarii financiare sunt: principiile de guvernare aplicate in cadrul institutiilor si supravegherea exercitata de puterea publica. Institutiile bancare in epoca globalizarii financiare sunt supuse obiectivelor de rentabilitate financiara, obiective care au dus la reorientarea strategiilor catre crearea de valoare actionariala. Paralel, institutiile financiare trebuie sa-si mareasca solvabilitatea pentru a se conforma normelor internationale cu privire la fondurile proprii.

Bancile europene se confrunta cu o tripla provocare, in cautarea atingerii performantelor bancilor americane: cresterea eficientei (apropierea de modelul de banca-dividende, orientata spre rentabilitatea fondurilor proprii); consolidarea (atat interna cat si prin achizitii si parteneriate) si cresterea implicarii in activitatile cu valoare adaugata ridicata (finantari structurate, corporate finance, managementul activelor, securitizarea creantelor etc.); internationalizarea si promovarea unei strategii de expansiune globala, in special catre zonele emergente ale lumii;

La nivelul Europei Centrale si de Est, nivelul ridicat al prezentei bancilor occidentale si integrarea tot mai crescuta fac ca oferta de credit in aceste tari sa devina mai sensibila la evolutiile economice externe. Ca urmare, sistemele bancare ale acestor tari se confrunta cu cateva provocari majore: cooperarea in sfera reglementarilor prudentiale intre Estul si Vestul Europei (in mare parte chiar in cadrul Uniunii Europene), sustenabilitatea pe termen mediu si lung a expansiunii creditului in regiune (expansiune care ridica probleme atat macroeconomice - presiuni inflationiste si riscul deficitelor de cont curent, cat si microeconomice - deteriorarea calitatii portofoliilor combinata cu capacitatea limitata a supravegherii locale); perspectiva adoptarii euro. Aceasta din urma, asociata cu pierderea flexibilitatii cursului de schimb, implica necesitatea asigurarii unei flexibilitati a economiilor nationale ale noilor state membre ale Uniunii Europene, flexibilitate care sa se dovedeasca suficienta pentru a face fata socurilor reale si financiare fara a recurge la ajustari ale cursului de schimb. Noile state membre, cu o larga prezenta a bancilor straine, trebuie sa se gandeasca bine inainte de a renunta prematur la flexibilitatea cursului de schimb: aceasta ar putea fi necesara nu doar in timpul episoadelor de instabilitate financiara, ci si in perioadele normale.

BIBLIOGRAFIE

Carti si studii:

1. Adda, J., La mondialisation de l'économie, Ed. La Découverte, Paris, 2001

2. Amel, D. si Starr-McCluer, Martha, Market Definition in Banking: Recent Evidence, Federal Reserve Board of Governors, 2001

Ayadi, R. et al., Les restructurations bancaires en Europe, OFCE, Paris, 2002

4. Ayadi, R., Mergers and acquisitions in European Banking: overview, prospects and future research, CEPS, 2004

5. Baldwin, R. E. si Martin, P., Two Waves of Globalisation: Superficial Similarities, Fundamental Differences, NBER Working Paper 6904/1999

6. Barth, J., Caprio, G. si Levine, R., Banking Systems Around the Globe: Do Regulation and

Ownership Affect Performance and Stability?, in "Financial Supervision and Regulation: What Works and What Doesn't?", Ed. Frederick Mishkin, NBER, 2001

7. Basno, C. si Dardac, N., Integrarea monetar-bancara europeana, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001

8. Baudassé T. si Montalieu T., Une note sur la crise du péso, Document de recherche du LEO, no. 20/1996

9. Bauman, Z., Modernitatea lichida, Editura Antet, 2000

10. Badulescu, D., Evolutii contradictorii in activitatea bancara internationala, in "Analele Universitatii din Oradea", seria Stiinte Economice, tom V, 1996, pp. 160-162;

11. Badulescu, Alina si Badulescu, D., Internetul si expansiunea serviciilor bancare , in "Revista romana de istorie bancara", nr. 1/2001

12. Badulescu, D., Locul si rolul institutiilor specializate ale Uniunii Economice si Monetare in procesul de integrare monetara, in "ConfluenŃe" nr. 5/2001

1 Badulescu, D., Uniunea economica si monetara si moneda sa: euro, in "Confluente" nr.

14. Badulescu, D., Rolul si locul Bancii Europene de Investitii in arhitectura Uniunii Economice si Monetare, in "Analele Universitatii din Oradea", seria Stiinte Economice, tom XII, 2003, pp. 361-362

15. Badulescu, D., Modificari ale politicilor monetare ale bancilor centrale in anii '90, in "Analele Universitatii din Oradea", seria Stiinte Economice, tom XIII/2004, pp. 39-43

16. Badulescu, D., Aspecte cu privire la aparitia, dezvoltarea si obiectivele bancilor centrale, in "Analele Universitatii din Oradea", seria Stiinte Economice, tom XIII/2004, pp. 44-49

17. Badulescu, D., Badulescu, Alina, Finantarea externa - dimensiuni si efecte asupra tarilor in curs de dezvoltare (II - De la criza datoriei suverane la crizele financiare sistemice), in volumul Sesiunii internationale de comunicari stiintifice "Integrare si globalizare", vol. I, Editura Universitatii din Pitesti, 2005

18. Badulescu, D., Aspecte privind functiile bancilor centrale (I), in "Analele Universitatii din Oradea", seria Stiinte Economice, tom XIV/2005, pp. 526-530

19. Badulescu, D., Particularitati nationale ale bancilor comerciale, in volumul Conferintei stiintifice internationale Economie si globalizare ECOTREND 2005, Universitatea C. Brancusi Tg. Jiu, 3-4 iunie 2005

20. Badulescu, D., Cauzele si ratiunile globalizarii. O abordare sistemica, in volumul "Tendinte actuale ale aplicatiilor ciberneticii", Academia de Cibernetica Stefan Odobleja, Universitatea din Oradea, 2005

21. Badulescu, D., Aspecte privind locul si pozitia bancilor straine in peisajul bancilor comerciale din Romania (I), in "Analele Universitatii din Oradea", seria Stiinte Economice,

tom XV/2006, pp. 522-526

22. Badulescu, D., Aspecte privind locul si pozitia bancilor straine in peisajul bancilor comerciale din Romania (II), in "Analele UniversitaŃii din Oradea", seria Stiinte Economice, tom XV/2006, pp. 527-530

2 Badulescu, D., Beneficii si riscuri asociate patrunderii capitalului strain in sectorul bancar, prezentare facuta cu ocazia "Zilei economistului", Universitatea din Oradea, Facultatea de Stiinte Economice, 23 noiembrie 2006

24. Badulescu, D., Abordari si controverse cu privire la existenta globalizarii, in volumul Conferintei stiintifice internationale Economie si globalizare ECOTREND 2006, Universitatea C. Brancusi Tg. Jiu, 24-25 noiembrie 2006

24. Badulescu, D., Abordari si semnificatii asociate conceptului de globalizare, in volumul Conferintei stiintifice internationale Economie si globalizare ECOTREND 2006, Universitatea C. Brancusi Tg. Jiu, 24-25 noiembrie 2006

25. Beatty, J., Lumea in viziunea lui Peter Drucker, Editura Teora, Bucuresti, 1998

26. Beck, Ulrich, Ce este globalizarea? Erori ale globalismului - raspunsuri la globalizare, Editura Trei, Bucuresti, 2003

27. Beck, T., Demirgüç-Kunt, A. si Maksimovic, V., Bank Competition and Access to Finance: International Evidence, in "Journal of Money, Credit and Banking", vol. 36, nr. 3/2004

28. Becker, J., La reciente crisis financiera en Argentina, Brasil y Uruguay. Analisis comparative, IMF Working Paper, 2003

29. Bellon, J. B. si Pastré, O., Reflexions sur les métiers bancaires, in O. Pastré (ed.)., "La nouvelle économie bancaire", Paris, 2005

30. Berea, A. O. si Berea, O. A., Orientari in activitatea bancara contemporana, Editura Expert, Bucuresti, 1999

31. Berger, A. et al., Globalization of Financial Institutions: Evidence from Cross-Border Banking Performance, Brookings-Wharton papers on Financial Services, nr. 3/2000

32. Berger, A., Klapper, L. si Udell, G., The ability of banks to lend to informationally opaque

small businesses, in "Journal of Banking and Finance" 25/2001

3 Berger, A. N. et al., To what extent will the banking industry be globalized? A study of bank nationality and reach in 20 European nations, in "Journal of Banking and Finance", nr.

34. Béat J., L'échec du modèle thailandais: révélateur de la crise, in "Problèmes économiques", no. 2559/1998

35. Birdsall, N. si de la Torre, A., Washington Contentious: Economic Policies for Social Equity in Latin America, Carnegie Endowment for International Peace and Inter-American Dialogue, 2001

36. Bogdan, ConstanŃa si Platon, A., Capitalul strain in societatile autonome din Romania in perioada interbelica, Bucuresti, Editura Academiei, 1981

37. Bonin, J. Mizsei, K., Szekely, I. si Wachtel, P., Banking in Transition Economies: Developing Market Oriented Banking Sectors in Eastern Europe, Edward Elgar Ed., 1998

38. Bonin, J., Banking in the Balkans: the structure of banking sectors in Southeastern Europe, in "Economic Systems", 28/2004

39. Bonin, J., Hasan, I. si Wachtel, P., Privatization matters: Bank efficiency in transition countries, in "Journal of Banking and Finance", 29/2005

40. Borio, C. si Kostas, T., Restructuring in the global banking industry, BIS Quarterly Review, August 1999

41. Bourguinat, H., Finance internationale, Thémis, PUF, 1992

42. Bozga, M., The Romanian Banking System Catching up on Europe, prezentare facuta la Londra, disponibila pe site-ul BNR

4 Bran, P. si Costica, Ionela, Economica activitatii financiare si monetare internationale,

Editura Economica, Bucuresti, 2003

44. Brecher, J. si Costello, T., Global Village or Global Pillage: Economic Reconstruction from the Bottom Up, South End Press, Boston, 1994

45. Buch, Claudia si DeLong, G., Cross-Border Bank Mergers: What Lures the Rare Animal?, Kiel Institute of World Economics, 2001

46. Burciu, A.; Sandu, P. si Sandu, Gh., Activitatea bancara internationala, Editura Economica, Bucuresti, 1999

47. Calomiris, C.W. si Karceski, J., Is the bank merger wave of the 1990s efficient? Lessons from nine case studies in mergers and productivity, University of Chicago, 1998

48. Cardim de Carvalho, F. J., New Competitive Stategies of Foreign Banks in Large Emerging Economies: The Case of Brazil, in "Banca Nazionale del Lavoro Quarterly Review", nr. 213/2000

49. Casson, M. C., Internationalisation of the firm as a learning process: a model of geographical and industrial diversification, in "Revue d'économie industrielle", special issue, 1995

50. Castells, M., The Rise of the Network Society, Blackwell, Oxford, 1996

51. Chirovici, E. O., NaŃiunea virtuala. Eseu despre globalizare, Editura Polirom, Iasi, 2001

52. Croitoru, L. si Tarhoaca, C., Utilizarea curbei randamentelor pentru evaluarea anticipatiilor sistemului bancar despre starea economiei romanesti, Mimeo, Bucuresti, 2002

5 Croitoru, L., Russu, C. si Tarhoaca, C., Politica industriala a Romaniei din perspectiva

aderarii la Uniunea Europeana: neutralitate vs. selectivitate, Studiu de impact in vederea

preaderarii nr. 13/2004

54. Crystal, J. S., Dages, B. G. si Goldberg, L. S., Has foreign bank entry led to sounder banks in Latin America?, in "Current Issues in Economics and Finance" nr. 8/2002

55. D'Agostino, S., La mondialisation, Ed. Bréal, 2002

56. Ohmae, K., The Borderless World: Power and Strategy in the Interlinked Economy, Collins, London, 1990

57. Olah, Gh., Economie mondiala, Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2000

58. Palmer, D., US bank exposure to emerging-market countries during recent financial crises, in "Federal Reserve Bulletin", February 2002

59. Pintea, Al. si Ruscanu, Gh., Bancile in economia romaneasca 1774-1995, Editura Economica, Bucuresti, 1995

60. Pintjens, S., The Internationalisation of the Belgian Banking Sector: A Comparison with the Netherlands, University of Antwerp (RUCA), WP 94/06, 1994

61. Pinto, B. si Gurvich, E., Lessons from the Russian Crisis of 1998 and Recovery, IMF Working Paper, 2004

62. Plihon, D., Couppey-Soubeyran, J. si Saïdane, D., Les banques-acteurs de la globalisation

financière, La Documentation Française, Paris, 2006

6 Podzun de Buraschi, Marta, Crisis externas y financieras de la década del noventa, in

"Actualidad Económica" nr. 51/2001

64. Popescu, Maria D., Globalizarea si dezvoltarea trivalenta, Editura Expert, Bucuresti, 1999

65. Postelnicu, Gh. si Postelnicu, C., Globalizarea economiei, Editura Economica, Bucuresti,

66. Porter, M., Avantajul concurential, Editura Teora, Bucuresti, 2001

67. Rey, Hélène, La mondialisation financière,

68. Rhoades, S. A., The Efficiency Effects of Bank Mergers: An Overview of Case Studies of 9

Mergers, in "Journal of Banking and Finance", 22 (3)/1998

69. Ritzer, G., McDonaldizarea societatii, Editura Comunicare, Bucuresti, 2003

70. Robertson, D., A Markov View of Bank Consolidation: 1960-2000, WP 4/2001, Office of the Comptroller of the Currency

71. Robertson, R., Globalization, Sage, London, 1992

72. Rodrik, D., Growth Strategies, Harvard University, mimeo,

7 Rosa, J. J., Deux stratégies pour les entreprises et les États , in "Figaro Économie", 18 mai 2001

74. Rosenau, J., Along the Domestic-Foreign Frontier, Cambridge University Press, 1997

207. Rotaru, C., Managementul performanŃei bancare, Editura Expert, Bucuresti, 2001

75. Ruggie, J. G., Winning the Peace: America and World Order in the New Era, Columbia

University Press, New York, 1996

76. Rujan, Ov., Teorii si modele in relatiile economice internationale, Editura ALL, Bucuresti, 1994

77. Scholte, J. A., Globalization and Social Change, Transnational Associations, Bruxelles, 1998

78. Scholte, J. A., Globalization - a Critical Introduction, St. Martin's Press, New York, 2000

Documente oficiale:

1. BIS Quarterly Review decembrie 2004, decembrie 2005, iunie 2006, Banca Reglementelor

Internationale

2. BIS Annual Report, 2002, Banca Reglementelor Internationale

Consolidated Banking Statistics, Banca Reglementelor Internationale, 1998-2004

4. Development and Globalization Report, UNCTAD, 2004

5. Global Development Finance: Financing the Poorest Countries, Banca Mondiala, 2002

6. Global Stability Forum Report, Fondul Monetar International, 2002

7. Global Development Finance, Banca Mondiala, 2004

8. OECD Economic Survey, 2005

9. Raport anual, Banca Nationala a Romaniei, 1993-2006

10. Raport asupra stabilitatii financiare, Banca Nationala a Romaniei, 2006

11. Raport Bank Austria Creditanstalt 2004

12. Rapoarte anuale HVB Bank 2000-2005

1 Raport anual BRD 2000

14. Rapoarte anuale BRD-Groupe Société Générale, 2001-2005

15. Rapoarte anuale Raiffeisen Bank, 2003-2005

16. Rapoarte anuale BCR, 2000-2005

17. World Development Indicators, Banca Mondiala, 2004, 2005, https://web.worldbank.org/

18. World Investment Report, UNCTAD, 2001, 2005

19. World Economic Outlook, Fondul Monetar International, mai 1997