Cadrul general al desfasurarii activitatii bancare in Romania

Cadrul general al desfasurarii activitatii bancare in Romania

Dupa anul 1990, cadrul legislativ al activitatii bancare din Romania a cunoscut transformari importante, de multe ori fiind insa depasit de dinamica evolutiilor in practica bancara. Un puternic impact in acest sens l-a avut accelerarea informatizarii, care a cunoscut un ritm exploziv in anii 1990.

Innoirea legislativa in domeniul bancar a fost amplificata de necesitatea adaptarii reglementarilor la acquis-ul comunitar, in conditiile apropierii Romaniei de Uniunea Europeana si inceperii negocierilor de aderare.

Cele mai importante acte legislative vizand sfera bancara se refera la aspectele principale ale acestei activitati, respectiv cadrul general bancar, activitatea de decontari, activitatea de creditare, garantarea depozitelor bancare.

Modificarile legislative indreptate in directia adoptarii acquis-ului comunitar in domeniul bancar vizeaza, in principal, aspecte precum:

independenta bancii centrale;

adaptarea reglementarilor bancii centrale la procesul de modernizare a sistemului de plati;

cerinte de prudentialitate in activitatea de creditare a bancilor comerciale;

standardizarea codificarii conturilor bancare;

liberalizarea treptata a transferurilor valutare;

adaptarea reglementarilor la cerintele de combatere a spalarii banilor etc.

Cadrul general bancar este reglementat in principal prin Legea nr. 58 din 5 martie 1998 (Legea bancara), cu modificarile si completarile ulterioare, si prin Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 (Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei).

La acestea se poate adauga si Legea nr. 83 din 21 mai 1997 (Legea pentru privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar), care stabileste procedeele de privatizare, dreptul proprietarului (statul) de rezervare a unui numar de actiuni sau de pastrare a actiunii nominative de control si drepturile pe care aceasta le confera statului. Legea limiteaza dreptul de proprietate al unui actionar la 20 la suta din capitalul social total al unei societati bancare, cu exceptia institutiilor financiar-bancare cu reputatie internationala, care pot dobandi un procent mai mare. Dobandirea unui procent mai mare de 5% din capitalul social este conditionata de obtinerea prealabila a acordului expres al BNR . Acest act normativ a avut o importanta deosebita in procesul de reforma a sistemului bancar romanesc, in cadrul caruia privatizarea si patrunderea in piata a marilor banci internationale au reprezentat doua coordonate majore.

Legea nr. 58 din 5 martie 1998 (Legea bancara), cu modificarile si completarile ulterioare, reprezinta cadrul specific de organizare si functionare a bancilor si institutiilor emitente de moneda electronica (persoane juridice romane), precum si a sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit straine. Prevederile legii sunt armonizate cu acquis-ul comunitar relevant si reprezinta cadrul legal de referinta si pentru desfasurarea activitatii de catre alte institutii de credit reglementate de legislatia romana (organizatii cooperatiste de credit, case de economii pentru domeniul locativ) ale caror cerinte specifice sunt prevazute de legi speciale.

Principalele prevederi ale Legii se refera la:

precizarea sensului notiunii de institutie de credit;

sfera activitatilor permise bancilor, autorizarea de catre Banca Nationala a Romaniei a bancilor, a sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit straine si a institutiilor emitente de moneda electronica, altele decat bancile;

fuziunea si divizarea bancilor si imputernicirea acordata Bancii Nationale a Romaniei de a emite reglementari specifice pentru aceste situatii;

aspecte legate de organizarea si conducerea bancilor, cu precizarea cerintelor pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele desemnate in calitate de conducator sau administrator al unei banci;

autorizarea, reglementarea si supravegherea de catre Banca Nationala a Romaniei a sistemelor de plati din Romania, inclusiv a administratorilor acestor sisteme, supravegherea speciala si administrarea speciala a bancilor, institutiile emitente de moneda electronica, altele decat bancile etc.

Prin includerea unor prevederi referitoare la fuziuni si divizari, precum si la institutiile non-bancare emitente de moneda electronica, legea adapteaza cadrul legislativ bancar la evolutiile si tendintele cele mai recente de pe piata bancara internationala, chiar daca fenomenele reglementate nu sunt de stricta actualitate in Romania.

De o importanta deosebita in contextul eforturilor de integrare a Romaniei in UE este capitolul XIV (2) din Lege, care este destinat raporturilor cu statele membre ale Uniunii Europene din perspectiva regimului aplicabil institutiilor de credit din aceste state care desfasoara activitate in Romania, a colaborarii cu autoritatile competente din statele UE si a obligatiilor de notificare; prevederile acestui capitol vor intra in vigoare la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Conform Legii, Banca Nationala a Romaniei va notifica Comisiei Europene asupra urmatoarelor elemente:

a)      orice autorizatie acordata unei banci ori altei institutii de credit, persoana juridica romana;

b)     orice retragere de autorizatie acordata unei banci ori altei institutii de credit, persoana juridica romana;

c)      orice refuz de transmitere a informatiilor, conform prevederilor art. 46 alin. 4;

d)     orice autorizatie acordata unei institutii de credit, persoana juridica romana, care s-a constituit ca filiala detinuta direct sau indirect de una ori mai multe societati-mama care nu sunt guvernate de legislatia romana sau a altui stat membru (al UE);

e)      orice achizitionare de catre o asemenea societate-mama a unei participatii semnificative intr-o institutie de credit, persoana juridica romana, daca, ca urmare a acestei achizitii, institutia de credit, persoana juridica romana, devine o filiala a societatii-mama respective; in acest caz, notificarea va cuprinde si structura grupului din care aceasta face parte;

f)       dificultatile intampinate de banci ori alte institutii de credit, persoane juridice romane, la deschiderea de sucursale sau in desfasurarea activitatii in strainatate, pe teritoriul unui stat, altul decat un stat membru;

g)      orice cerere de autorizare a unei filiale, care se constituie ca institutie de credit, persoana juridica romana, detinuta direct sau indirect de una ori mai multe societati-mama care nu sunt guvernate de legislatia romana sau a altui stat membru si orice cerere de aprobare a unei participatii semnificative intr-o institutie de credit, persoana juridica romana, formulata de catre o asemenea societate-mama, daca prin achizitionarea acestei participatii institutia de credit, persoana juridica romana, ar deveni o filiala a societatii-mama respective;

h) lista holdingurilor financiare care sunt societati-mama ale bancilor, persoane juridice romane, supravegheate pe baza consolidata de catre Banca Nationala a Romaniei potrivit legii;

i) orice autorizatie acordata sucursalelor institutiilor de credit straine cu sediul in afara spatiului comunitar; j) orice alte informatii care trebuie raportate Comisiei Europene, la cererea acesteia, sau in conformitate cu prevederile legislatiei comunitare.

In conditiile aderarii la Uniunea Europeana, banca centrala isi va integra deci politica de supraveghere si autorizare in cadrul eforturilor generale la nivel comunitar in directia monitorizarii pietei bancare, inclusiv prin luarea in evidenta a bancilor din spatiul extracomunitar si supravegherea consolidata, la nivel de grup, a institutiilor bancare

Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 (Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei) are ca prevedere esentiala independenta deplina a bancii centrale, eliminandu-se astfel ingerintele politice (insistent practicate pana in 1996, cu efecte atat de nocive), care au avut efecte dezastruoase asupra sistemului bancar si economiei in ansamblu.

Legea stipuleaza fara echivoc ca "Banca Nationala a Romaniei este o institutie publica independenta", al carei obiectiv fundamental este "asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor".

In indeplinirea atributiilor, Banca Nationala a Romaniei si membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instructiuni de la autoritatile publice sau de la orice alta institutie sau autoritate. Relatiile BNR cu autoritatile publice se limiteaza la schimbul de informatii si colaborarea in diverse chestiuni de interes general, cum ar fi elaborarea bugetului de stat[3].

Independenta bancii centrale este o cerinta elementara in orice tara civilizata, cu o economie care functioneaza pe baza mecanismelor pietei. Ea exclude posibilitatea subordonarii politicii de emisiune, monetare, valutare si de credit intereselor politice.

Romania a suferit din plin efectele incalcarii independentei bancii centrale, consecintele fiind resimtite si in perioada actuala. Creditarea discretionara, transformata in subventie mascata pentru sustinerea industriei de stat energofage si a agriculturii, practic folosirea banilor din banci (deci a banilor care apartin depunatorilor) pentru protectie sociala, coruptia, manipularea pietei valutare si mentinerea artificiala a cursului de schimb (care a crescut exploziv in anul 1997, dupa alegeri), emisiunea monetara inflationista in anumite perioade sunt numai cateva dintre caracteristicile unei perioade care a generat consecinte extrem de grave: destabilizarea sistemului bancar si a pietei monetare, scaderea increderii in banci, cresterea la cote inacceptabile a creditelor neperformante, urmata de restrictionarea abrupta a creditarii, cresterea accentuata a cursului valutar, a inflatiei si dobanzilor, cu influente dramatice asupra situatiei financiare a clientilor creditati, intrarea unor banci in incapacitate de plata si, in final, lichidarea lor prin absorbtie sau prin privatizare, urmata de o totala restructurare, nu inainte de preluarea la datoria publica a creantelor bancare nerecuperate.

Toate acestea au fost favorizate in buna masura de deficientele procesului de supraveghere prudentiala la nivelul BNR, dar au fost cu siguranta generate de subordonarea bancii centrale fata de aparatul de stat.

Integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana presupune si implementarea aquis-ului comunitar in domeniul bancar, armonizarea legislatiei nationale cu cea europeana. Deja se pot anticipa principalele schimbari care vor avea loc in sistemul bancar romanesc in perioada urmatoare.

In primul rand, Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar va trebui sa garanteze, incepand cu data de 1 ianuarie 2007, echivalentul in lei a 20.000 euro, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru persoanele juridice, fata de situatia prezenta, cand suma garantata este echivalentul a 6.000 de euro, insemnand insa aproape o dublare fata de anul trecut. Conform reglementarilor legale in vigoare, ultimul salt important, din perspectiva sumelor garantate, va fi facut abia la sfarsitul anului 2006. Este firesc astfel, intrucat pentru nevoile reale ale pietei romanesti plafonul actual este acoperitor, iar orice crestere inseamna o sporire a contributiei bancilor, deci cheltuieli suplimentare si in consecinta diminuarea profitului.

In al doilea rand, anul 2007 va aduce deschiderea pietei bancare romanesti direct concurentei europene, avand in vedere ca bancile europene se vor putea implanta direct pe piata romaneasca, fara aprobarea, ci doar cu notificarea BNR si vor putea presta servicii bancare fara deschiderea unei sucursale pe teritoriul tarii noastre.

Chiar daca directivele europene prevad un nivel al capitalului social minim pentru o institutie de credit de minim 5 milioane de euro (echivalentul in moneda nationala), iar minimul prevazut de reglementarile BNR este mult superior, aproape dublu, putem anticipa ca in anii urmatori bancile romanesti isi vor mari in continuare capitalurile, cele de dimensiuni mai mari fortate de concurenta, iar cele mai mici probabil in continuare fortate de viitoarele reglementari in acest sens ale BNR.

In ansamblu, putem spune ca procesul de integrare europeana va avea un impact favorabil asupra pietei bancare romanesti, crescand gradul de concurenta, obligand bancile autohtone sa-si imbunatateasca oferta de produse si servicii bancare, in acelasi timp implementarea prevederilor directivelor europene fiind binevenita si ducand la cresterea stabilitatii si transparentei sistemului bancar romanesc.