Concepte, principii si definitii fiscale

Concepte, principii si definitii fiscale

Intr-o economie de piata, fiscalitatea imbraca un dublu aspect pentru agentul economic. Pe de o parte, ea se concretizeaza in prelevari obligatorii catre stat, cu influenta asupra trezoreriei intreprinderii. Acest aspect da continut notiunii de sarcina fiscala. Pe de alta parte, intreprinderea poate folosi si in interesul ei principiile si metodele fiscale. Astfel, in activitatile de exploatare financiara sau de investitii ale intreprinderii se pot folosi metode si tehnici a caror incidenta fiscala ofera avantaje concretizate intr-o situatie de trezorerie favorabila.

Asezarea si perceperea impozitelor se pot realiza numai prin utilizarea si punerea in functiune a unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici si instrumente fiscale, prin aplicarea carora sa fie respectate principiile fiscale.

Sistemul fiscal este structurat pe trei componente interdependente[1]: impozitele si taxele ca venituri ale statului, mecanismul fiscal si aparatul fiscal.

Impozitele si taxele reprezinta veniturile bugetului de stat care provin de la persoane juridice si fizice . In momentul incasarii lor, impozitele si taxele nu au o destinatie speciala. Dupa incasarea lor, sunt utilizate in vederea efectuarii cheltuielilor publice pentru realizarea functiilor si sarcinilor puterii si institutiilor sale.

Mecanismul fiscal reprezinta ansamblul de metode si tehnici de impunere privind veniturile fiscale ale statului precum si instrumentele impunerii.

Aparatul fiscal decurge din insasi legile care reglementeaza impozitele si taxele. Statul indeplineste sarcinile fiscale prin institutiile autoritatii publice (Parlament si Guvern).

In domeniul fiscal sunt utilizate mai multe notiuni. Alaturi de notiunea de fiscalitate este utilizata si ceea de fisc, definit ca administrati, in sarcina caruia revin calculul, perceperea si urmarirea platii impozitelor si taxelor datorate statului de catre contribuabili. Este, de asemenea, folosit termenul de fiscal (care priveste fiscul, sau apartine acestuia).

Impozitele si taxele reprezinta fundamentul si motivatia pe care este construita fiscalitatea. Ele sunt instituite prin legi sau alte acte normative bazate pe legi.

Sistemul de impozite si taxe trebuie sa indeplineasca urmatoarele functii:[2]

a)     finantarea cheltuielilor publice, urmarindu-se obiectivul de randament bugetar. Nivelul prelevarilor obligatorii este, in buna masura, determinat de marimea cheltuielilor publice. Se pot distinge, din acest punct de vedere, sisteme fiscale mai liberale (in care sarcina fiscala suportata de contribuabili este mai redusa si implicit interventia statului prin cheltuieli publice este de    asemenea, mai redusa) si sisteme fiscale interventioniste, in care statul isi propune sa finanteze mai multe activitati si are nevoie de resurse mai mari, mobilizate indeosebi prin impozite si taxe (dar si prin imprumuturi sau alte resurse nefiscale);

b)     redistribuirea veniturilor conform principiului echitatii, care poate fi interpretata in sensul ca, pe de o parte, cheltuiala cu impozitul trebuie repartizata cat mai echitabil intre contribuabili si, pe de alta parte, impozitul ar avea rolul de a corecta repartitia veniturilor primare, pentru a o face cat mai echitabila - de aici tehnici precum progresivitatea impunerii;

c)     stabilizarea activitatii economice sau corectarea dezechilibrelor in scopuri de eficienta economica.

Impozitul este un instrument de politica economica si poate juca un rol in sensul stimularii, descurajarii sau stabilizarii unor componente. Aceasta functie este privilegiata sau nu dupa cum ne situam intr-un sistem mai interventionist sau intr-unul mai liberal. Se poate spune ca aceasta functie se bazeaza, intr-o anumita masura, pe ipoteza potrivit careia functionarea spontana a pietei nu permite realizarea optimului colectiv - fiscalitatea poate astfel sa fie utilizata pentru a corecta unele esecuri ale pietei.

La nivelul unei tari, ansamblul impozitelor si taxelor provenite de la persoane fizice si de la cele juridice formeaza sistemul fiscal.

Precizarea functiilor sistemului fiscal permite si punerea in evidenta a principiilor care stau la baza aprecierii eficientei sistemului fiscal

Principiul randamentului

Impozitul este apreciat in functie de randamentul sau bugetar. Obiectivul ar fi maximizarea randamentului impozitului pentru un cost dat sau diminuarea costului gestiunii sale pentru un randament dat.

2. Principiul simplicitatii (al lipsei de arbitrariu).

Impozitul trebuie sa fie usor de administrat, usor de inteles de catre contribuabili, sa fie prelevat potrivit unor reguli simple, clare si care sa nu de a nastere la nici un arbitrariu.

Principiul flexibilitatii

Impozitul flexibil se adapteaza rapid la necesitatile politicii conjuncturale. In acest context, flexibilitatea poate fi apreciata ca sensibilitatea bazei de impozitare la evolutia activitatii economice si se apreciaza ca, de exemplu, tehnica stopajului la sursa permite o adaptare mai rapida a veniturilor fiscale ale statului la conjunctura.

4. Principiul stabilitatii

Modificarile frecvente ale legislatiei fiscale sunt sursa de ineficacitate si, in plus, un impozit vechi este mai usor de acceptat de catre contribuabili. Chiar daca acest principiu este aparent contradictoriu cu cel precedent (al flexibilitatii), intotdeauna este de dorit o anumita stabilitatea a impozitului pentru a-i asigura pe contribuabili impotriva arbitrarului, a le mentine increderea in sistem si a permite ca deciziile lor sa fie luate in conditiile unei cat mai mari certitudini.

5. Principiul echivalentei.

Sarcina fiscala suportata de contribuabili trebuie sa fie corelata cu avantajele pe care i le procura cheltuielile publice, prin accesul la bunurile si serviciile publice. Acest principiu este mai degraba un deziderat. In teoria fiscala se apreciaza ca modelul teoretic al echivalentei sufera numeroase limitari care ii reduc aplicabilitatea practica. In contabilitate, se ridica o problema legata de aceasta echivalenta in legatura cu impozitul pe profit. Este acest impozit o cheltuiala sau ar trebui considerat ca o participare a statului la rezultatele favorabile ale intreprinderii? Daca se accepta existenta unei echivalente certe intre impozitul platit si bunurile si serviciile publice de care beneficiaza contribuabilii, atunci impozitul poate fi considerat din punct de vedere contabil, mai degraba ca o cheltuiala. Daca, dimpotriva, nu se accepta decat intr-o mica masura teoria echivalentei sau daca suntem in situatia de a considera ca sarcina fiscala suportata de contribuabil depaseste valoarea bunurilor si serviciilor furnizate de stat, atunci impozitul poate fi interpretat ca o participare la profit a statului si mai putin ca o cheltuiala.

6. Principiul neutralitatii

Impozitul nu trebuie sa contravina unei mai bune administrari in economie, el trebuie sa incite la o gestiune mai buna la nivelul contribuabilului. Aici se poate adauga si necesitatea ca impozitul sa se stabileasca dupa reguli unitare pentru toti, fara discriminari directe sau indirecte. In teorie se afirma ca neutralitatea impozitului depinde si de elasticitatea ofertei si a cererii pentru bunurile sau factorii de productie care fac obiectul impunerii. Cu cat elasticitatea este mai mica, cu atat impozitul este mai neutru.

7. Principiul echitatii

Contributia fiecaruia la acoperirea cheltuielilor publice trebuie sa se faca in functie de capacitatile contributive. O problema o reprezinta determinarea si masurarea acestor capacitati contributive care depind de considerente politice, economice, sociale, morale, filosofice. Indicatorii care se folosesc la determinarea capacitatii contributive pot conduce la alegerea unei structuri optime intre trei categorii predominante de impozit: pe venit, pe capital si pe cheltuieli.

8. Principiul legalitatii

Impozitul trebuie sa aiba mereu la baza o reglementare legala. Reglementarile legale din domeniul impozitelor si taxelor au aparut si s-au impus de-a lungul timpului ca urmare a experientei acumulate de agentii fiscali si in urma evolutiei doctrinei in domeniu. In Romania se afla in plina elaborarea un sistem fiscal care se doreste a fi performant.

S-au propus si s-au realizat sau urmeaza sa se realizeze mecanisme la care se adauga o serie de facilitati care vin sa stimuleze contribuabilul in vederea desfasurarii unor activitati in masura sa largeasca baza de impozitare sau sa micsoreze presiunea sociala asupra bugetului, astfel:[4]

v    scutirea sau reducerea impozitului pe profit, in cazul unei investitii;

v    folosirea regimurilor de amortizare degresiva sau accelerata pentru recuperarea cat mai rapida a capitalului imobilizat;

v    scutiri de taxe vamale, amanarea platii in vama a importului de echipamente tehnologice;

v    scutirea de TVA si taxe vamale a materiilor prime din import destinate obtinerii de produse care vor fi reexportate;

v    posibilitatea reportarii, timp de cinci ani, a deficitului fiscal;

v    stimularea intrarii resurselor proprii prin permisiunea acordata unitatilor patrimoniale de a constitui rezerve legale din profitul brut pana cand acestea ating 20% din capitalul social;

v    scutiri de impozite si taxe pentru investitiile realizate in zone defavorizate;

v    acordarea de stimulente pentru plata la scadenta a obligatiilor fiscale.

Pentru ca prin impozit sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de stat, la introducerea lor este necesar ca obligatiile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat si de contribuabili.

Parcurgerea problematicii fiscale obliga la prezentarea unor definitii fiscale denumite si elemente tehnice ale impozitului, a caror formulare reprezinta o componenta sistemului doctrinei fiscale. Astfel, se pot avea in vedere urmatoarele concepte: [5]

Subiectul impozitului poate fi o persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa suporte plata unui impozit sau a unei taxe. In reglementarile fiscale subiectul impozabil se mai numeste si contribuabil;

Obiectul impunerii este structura fiscala ce sta la baza asezarii impozitului sau taxei, respectiv venitul, pretul sau tariful. De exemplu, la impozitele indirecte materia supusa impunerii poate fi: produsul care face obiectul vanzarii, serviciul prestat, bunul importat, produsele de tutun in cazul accizelor;

Sursa impunerii arata din ce anume se plateste impozitul. In cazul impozitului pe avere acesta se plateste din venitul de pe urma averii respective. In schimb la impozitul pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa.

Baza de calcul, de regula, coincide cu obiectul impozitului, dar exista si exceptii; de exemplu, la impozitul pe cladiri obiectul de calcul il reprezinta cladirea, iar baza de calcul este reprezentata de valoarea sau taxele de succesiune.

Platitorul de impozit este persoana obligata sa efectueze calculul si plata obligatiei fata de buget. De regula, platitorul este subiect impozabil. Exista totusi si exceptii in care platitorul nu este subiect al impozitului. De exemplu, la impozitul pe salarii subiectul este salariatul, iar platitor este unitatea la crea se realizeaza salariul.

Cota de impunere se exprima printr-o suma fixa sau un procent care se aplica asupra bazei impozabile si cu ajutorul careia se determina impozitul datorat.

La randul sau, cota procentuala poate fi proportionala si progresiva, iar cota fixa este exprimata sub forma unui cuantum aplicat la baza de calcul sau la o parte din aceasta. Cotele procentuale proportionale raman neschimbate in raport de baza de calcul (de exemplu TVA 19%), iar cotele procentuale progresive se caracterizeaza prin faptul ca se modifica in functie de marimea bazei de calcul. De exemplu, in cazul impozitului pe salarii, cota progresiva se diferentiaza pe transe.

Termenul de plata reprezinta perioada de timp in care se poate plati impozitul, fiind prevazut de lege.

Facilitatile fiscale acordate apar sub forma scutirilor, amanarilor, esalonarilor, reducerilor.

Drepturile platitorului de impozite apar atunci cand la scadenta unui impozit s-a platit o suma mai mare decat cea care trebuia platita. Aceasta problema poate fi rezolvata prin compensarea sumei platita in plus cu suma ce trebuie platita la scadenta urmatoare sau cu o parte din aceasta suma.

Daca compensarea nu este posibila se recurge la restituirea sumei platita in plus. Daca platitorul se considera nedreptatit poate recurge la contestare.

Obligatiile platitorului se stabilesc prin lege si se refera la calcularea si varsarea la termen a impozitelor; la organizarea evidentei impozitelor si taxelor din care sa rezulte cu exactitate baza de calcul, sumele de plata si modul cum s-au facut platile.

Impunerea consta in identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice care detin sau realizeaza un anumit obiect impozabil, in evaluarea bazei de calcul a impozitului, in determinarea exacta a cuantumului acestuia.

Sanctiunile apar atunci cand nu se respecta termenele legale de plata a impozitelor sau atunci cand obligatia de plata este determinata incorect.

La nivelul intreprinderii se delimiteaza si functioneaza in conditii de eficienta o gestiune fiscala, cum de altfel exista si o gestiune comerciala sau financiara. "Existenta unei fiscalitati a intreprinderii genereaza necesitatea crearii unui sistem informational care sa gestioneze multimea regulilor fiscale privind obiectul impunerii, baza de calcul, cota de impunere, termenul de plata, facilitatile si penalitatile fiscale. Un asemenea sistem trebuie sa aiba un caracter preventiv si asiguratoriu privind drepturile si obligatiile fiscale, precum si sanctiunile in cazul neregulilor ".[6]

Pentru a aprecia calitatea actiunilor si deciziilor luate in cadrul gestiunii fiscale a intreprinderii, se au in vedere cel putin doua criterii:

eficienta, atunci cand castigul realizat este evident;

confirmarea de catre administratia fiscala a conformitatii masurilor luate cu regulile.

Principalele obiective ale gestiunii fiscale sunt:[7]

diminuarea sarcinii fiscale, ca pondere si ca marime absoluta in cifra de afaceri;

amanarea in timp a sarcinii fiscale;

regularizarea in timp a nivelului profitului realizat de intreprindere;

asigurarea indeplinirii obligatiilor fiscale ale intreprinderii.

Diminuarea sarcinii fiscale presupune diminuarea profitului impozabil. Acest obiectiv se poate realiza prin utilizarea unor metode de evaluare, prin localizarea optima a profitului sau prin operatiuni de restructurare care sa implice mai multe intreprinderi.

Amanarea la timp a sarcinii fiscale este un obiectiv a carui importanta creste in conditii de inflatie prin influenta favorabila pe care o are asupra situatiei de trezorerie.

Pentru intreprindere nu este intotdeauna indicat sa apeleze la diminuarea sau amanarea in timp a sarcinii fiscale. Exista situatii cand este preferabil sa se declare profituri mai mari decat cele efectiv realizate, fie pentru a realiza un nivel relativ constant al profiturilor de la un exercitiu financiar la altul, fie din motive financiare sau comerciale. In astfel de situatii se pot folosi instrumente fiscale.

Realizarea efectiva a obiectivelor gestiunii fiscale are loc prin politica fiscala a intreprinderii, ca maniera concreta de utilizare a instrumentelor si tehnicilor specifice.