Continutul si functiile creditului in economia de piata

Continutul si functiile creditului in economia de piata

Relatiile de credit au aparut pe o anumita treapta a dezvoltarii productiei de marfuri si anume, atunci cand aceasta dezvoltare a permis trecerea marfurilor de la vanzator la cumparator fara ca in acel moment sa aoba loc si un transfer de valoare in sens invers, acest transfer urmand sa se faca ulterior, deci cu un decalaj in timp.

Conceptul de credit in literatura de specialitate este abordat din doua puncte de vedere, juridic si economic. [1]

Din punct de vedere juridic, creditul exprima o conventie intre creditori si debitori si care serveste procesul de productie si de circulatie a marfurilor.

Din punct de vedere economic, creditul exprima relatii de repartitie a unei parti din produsul national brut sau din venitul national, in vederea satisfacerii unor anumite nevoi de capital.

Marea majoritate a economistilor abordeaza conceptul de credit in sensul ca relatiile de credit fac parte integranta din finantele privite in sens larg. Cu toate acestea, relatiile de credit au o serie de particularitati distincte care, in final, permit o demarcatie a cestora din ansamblul relatiilor financiare. Aceste particularitati sunt legate in primul rand de urmatoarele :

• in cazul relatiilor de credit, transferul de valoare se realizeaza cu titlu rambursabil si cu obligatia platii unei dobanzi, in timp ce in cazul relatiilor financiare (in sens restrans) transferul de valoare se realizeaza fara echivalent ;
• in cazul relatiilor de credit, transferul are, de regula, caracter temporar sau de durata, in timp ce in cazul relatiilor financiare propriu-zise caracterul transferului este definitiv.

Prin urmare, conceptul de credit trebuie abordat din ambele puncte de vedere, o abordare unilaterala neconducand la o conturare completa a acestuia.

Necesitatea creditului este de natura obiectiva, in sensul ca procesul reproductiei sociale si desfasurarea acestuia determina, in ultima instanta, manifestarea relatiilor de credit. In cadrul acestui proces, apar, pe de o parte, necesitati suplimentare de capital, care au alte posibilitati de acoperire decit prin credit, iar pe de alta parte in cadrul aceluiasi proces apar si resurse disponibile de capital, societatii in ansamblul sau nefiindu-i indiferent modul de folosire a acestor disponibilitati de capital.

In economia de piata creditul prezinta anumite caracteristici si anume :

• partile participante la relatia de credit au, in toate cazurile, fie calitatea de detinatori de capital, fie calitatea de utilizatori de capital ;

• obiectul creditului il constituie transmiterea de capital de imprumut, fie sub forma baneasca, fie sub forma de marfa ;
• este in buna masura credit acordat de banci cu toate ca initial el a imbracat forma creditului comercial (vanzarea pe datorie a unor marfuri);
• are o dubla destinatie, in sensul ca poate duce la cresterea capitalului real (in cazul creditului pentru investitii), fie ca serveste doar miscarii capitalului (a trecerii lui din forma materiala in forma baneasca).

Functiile creditului reprezinta modul in care acesta isi indeplineste menirea sa sociala si decurg din natura economica a creditului.

Pe linia functiilor creditului, in literatura economica de specialitate nu exista o unanimitate de opinii, ci din contra, o mare diversitate de opinii.

• O prima grupa de opinii abordeaza functiile creditului in acelasi mod ca si functiile finantelor : de repartitie si de control , plecand de la considerentul ca relatiile de credit fac parte integranta din relatiile in sens larg ;
• A doua grupa de opinii atribuie creditului aceleasi functii ca si finantelor si, in plus, o a treia functie, cea de emisiune;
• A treia grupa de opinii desparte functia de repartitie a creditului in doua functii, corespunzator celor doua laturi ale acestei functii : de mobilizare si de redistribuire, plecand de la considerentul ca prin credit se indruma un volum mai mare de resurse decat cel mobilizat, negandu-se unitatea functiei de repartitie si a inseparabilitatii celor doua laturi esentiale ale acesteia. O asemenea viziune nu tine seama de faptul ca prin functia de emisiune pentru inceput se indruma capitalul suplimentar si de aceea, in final, apar si resurse suplimentare in conturile agentilor economici, in conturile bugetului public si asupra populatiei ;
• A patra grupa de opinii atribuie creditului si functia de purtator de dobanda, dar practicarea de dobanzi este o insotitoare permanenta a creditului si nu o functie distincta, adica o menire sociala a cestuia ;
• A cineca grupa de opinii atribuie creditului o serie de functii, care, de fapt, tin de rolul creditului, de rezultatele ce se obtin in economie prin manifestarea relatiiilor de credit.

Opinia dominanta in literatura de specialitate atribuie creditului celei trei functii : de repartitie, de control si de emisiune.

Functia de repartitie a creditului mai poarta denumirea de functie distributiva a creditului (cu acelasi inteles). Aceasta functie are doua laturi inseparabile : cea de mobilizare si cea de redistribuire.

Indeplinindu-si functia de repartitie, creditul mobilizeaza ti redistribuie trei mari categorii de resurse :

• Capitalurile disponibile degajate temporar din circuit ;
• Capitalurile rentierilor ;
• Economiile si veniturile diferitelor clase si paturi sociale.

1. Capitalurile disponibile degajate temorar din circuit se pot pune pe seama

actiunii unui complex de factori, dintre care cei mai importanti sunt urmatorii :

a. Modul de circulatie a capitalului fix. Acesta participa la mai multe cicluri de productie si, ca urmare isi transfera valoarea treptat asupra noilor produse. Partea degajata din circuit sub forma amortismentului, in masura in vacare este pastrata la banci, devine disponibila peperioada de la formare pana in momentul inlocuirii capitalului fix in forma fizica si deci, poate fi mobilizata ti indrumata prin credit;

b. Modul de circulatie al capitalului circulant. Acesta participa la un singur ciclu de fabricatie si, ca urmare, iti transfera valoarea integral asupra noilor produse. Partea corepunzatoare a acestuia, concretizata in incasarile din realizarea productiei, in masura in care se pastreaza in conturi deschise la banci, poate fi mobilizata si distribuita prin credit, deoarece avansarea capitalului intr-un alt ciclu se face ulterior si treptat ;

c. Existenta unui decalaj intre momentul obtinerii produselor finite sub forma de capital-marfa si momentul ivirii necesitatilor privind inceperea unui alt ciclu de fabricatie.

d. Modul in care are loc acumularea capitalului. Partea din profit destinata acumularii se concentreaza in contuir bancare (depuneri pe termen) ti ramane disponibila din momentul constituirii pana in momentul efectiv de transformare in active fixe si circulante suplimentare ;

e. Modul de plata a salariilor. De regula, plata salariilor se face ulterior momentului incasarii pretului marfurilor (care cuprinde in structura sa si salariile) iar in mpsura in care aceasta suma se pastreaza in conturi bancare, ea se poate mobiliza si indruma prin credit, in vederea satisfacerii anumitor nevoi de capital.

B. Capitalurile rentierilor sunt capitaluri banesti care au parasit esfera productiei ti circulatiei marfurilor, indreptandu-se spre banci in vederea depunerilor pe termen. Aceasta solutie este preferata de detinatorii capitalurilor respective deoarece ei evita riscurile la care sunt supuse aceste capitaluri in procesul de productie ti de circulatie a marfurilor, preferand un venit fix (uneori mai mic) sub forma de dobanda. In economia contemporana dezvoltata aceste capitaluri au o pondere hotaratoare in totalul masei monetare, ele mobilizandu-se si indrumandu-se prin credit.

C. Economiile si veniturile diferitelor clase si paturi sociale. Privite din punctul de vedere al fiecarui posesor, s-ar parea ca acestea nu au o importanta prea mare, dar privite in totalitatea lor (la nivelul intregii economii nationale) acestea se ridica la sume importante. De exemplu, in Germania aceste resurse (depuse la casele de economii) detin o treime din resursele intregului sistem bancar german.

Oferind intreprinzatorilor toate aceste disponibilitati, creditul sporeste puterea de actiune productiva a capitalului, punand asftel in miscare fortele economice latente si contribuind in felul acesta la cresterea avutiei reale a societatii. Deci, bancile, prin creditarea agentilor economici, transforma economiile sterile in capitaluri productive.[2]

In plus, operativitatea asigurata procurarii de noi capitaluri da posibilitatea unei elasticitati mai mari in economie, pe ansamblul ei, favorizand orientarea cat mai rapida a investitiilor spre ramurile sau activitatile mai rentabile, asigurand o mai mare posibilitate de adaptare la cerintele pietei interne si externe si contribuind pe aceasta baza la crelterea eficientei marginale a capitalului.

Redistribuirea capitalului, prin indrumarea capitalului de imprumut in vederea satisfacerii anumitor nevoi ale economiei, poate fi privita ca efectuata intre ramuri, intre indivizi, pe plan teritorial, intre sectoare (priovat si public), pe plan national ti international.

Asa cum arata economistul englez J.M. Keynes, intr-o economie de piata dezvoltata ecuatia fundamentala in realizarea echilibrului macroeconomic este :

S=I, in care : S - economiile, I - investitiile.

Economisirea necontinuata de investire constituie o tezaurizare si rearezinta un factor dezechilibrant pentru economie, ducand la o recesiune cu toate consecintele sale. Nu orice individ poate fi intreprinzator, nu isi poate asuma riscurile investitorului, nu are calitatile necesare, oar daca le are este posibil sa nu le poata valorifica din cauza lipsei de capital. Creditul este cel care pune la dispozitia intreprinzatoruli capitalul necesar asigurand astfel transformarea economiilor in investitii. De aceea, creditul este un important factor al cresterii economice.

Functia de control a creditului in conditiile economiei de piata are o sfera limitata, referindu-se strict la problemele creditarii, fara sa priveasca intreaga activitate din intreprinderi.

Prin faptul ca la acordarea creditului prin banci este verificat modul cum urmeaza a fi utilizata suma primita de catre intreprinzator, creditul joaca un rol de diminuare a initiativelor nerentabile.

Functia de emisiune a creditului consta in capacitatea acestuia de a crea noi mijloace de plata in economie pe langa cele mobilizate si redistribuite prin indeplinirea functiei de repartitie.

Dupa ce, prin interventia ideii de credit s-a ajuns la moneda fiduciara (biletele de banca), prin intermediul unor solide institutii de credit s-au creat alaturi de acestea, multe alte instrumente si tehnici de plata (trata, viramentul, cecul) care au dus la diminuarea folosirii numeralului si la cresterea in mari proportii a monedei scripturale. Prin aceasta s-a asigurat si importanta reducere a cheltuielilor cu circulatia banilor, noile tehnici si instrumente de plata facand fata in cele mai bune conditii cresterii exponentiale a volumului tranzactiilor economice.

Indeplinirea de catre credit a functiei de emisiune izvoraste din partiularitatea banilor de cont de a se multiplica. Creditul, prin insasi natura lui contribuie la cresterea vitezei d erotatie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea permanenta a fondurilor.

Capacitatea de emisiune a creditului este, totusi, limitata, limitele depinzand de o serie de factori, legati de :

• marimea rezervei de lichiditate retinuta de banci ;
• structura masei monetare din circulatie ;
• modul de organizare a sistemului bancar national;
• ritmul cresterii economice etc.

Desi emisiunea de bani prin credit este strans legata de operatiunile de creditare, aceasta legatura nu apare in mod direct, vizibil, ci se manifesta intr-o unitate organica cu miscarea banilor in cont si in numerar. In unele cazuri, intreaga suma a creditului poate circula in sfera banilor in conturi, iar alteori, o parte mai mare sau mai mica intra in circulatie sub forma de numerar.

Aceasta fuctie de emisiune este specifica creditului pe termen scurt, dar exista posibilitatea manifestarii ei si in cazul creditului pe termen lung, doar ca in cazul din urma exista pericolul ca mijloacele banesti create prin credit sa ramana in circulatie o perioada mai indelungata, putand afecta echilibrul monetar in economie.

Pentru ca emisiuena monetara prin credit sp fie in concordanta cu necesitatile economiei, trebuie indeplinite simultan 3 conditii :

• sporul productiei sa fie identic cu sporul monedei pusa in circulatie ;
• sporul productiei sa corespunda cantitativ si structural nevoilor pietei (sa aiba desfacere asigurata);
• sporul productiei sa permita rambursarea creditului in timp redus.

In caz contrar, creditul poate conduce la un dezechilibru inflationist, utilizarea in mod abuziv a acestuia putand genera contradictii, tensiuni sau putandu-le amplifica pe cele existente.

Locul si importanta creditului in economie sunt date de rolul acestuia, prin fuctiile pe care le indeplineste. Acest rol este concretizat in rezultatele obtinute in economie prin manifestarea relatiilor de credit sau in contributia creditului la realizarea anumitor obiective de politica economica, putand fi privit in urmatoarele directii mai importante :

• contributia creditului in realizarea procesului de egalizare ratei profitului, fiind un mijloc de redistribuire intre ramuri ale capitalurilor disponibile ;
• contributia creditului in intensificarea procesului de concentrarea a capitalului, procesul acumularii capitalului fiind favorizat prin credit, in conditiile in care acesta vizeaza obiective de investitii. Intreprinzatorii isi pot spori capitalul real prin credit, fara sa astepte cresterea capitalului real din porfit.
• contributia creditului in intensificarea procesului de centralizare a capitalului, in sensul ca accesul la credit este permis mai multor firme puternice, acestea putand plati si dobanzile relativ ridicate la credit ;
• conributia creditului in favorizarea speculatiei cu hartii de valoare, prin credit putandu-se cumpara asemenea hartii de valoare pentru a le revinde la cursuri superioare ;
• contributia creditului la ridicarea nivelului de trai al populatiei, prin finatarea cumpararii de bunuri de valoare mare si folosinta indelungata, creditul devenind o prezenta indispensabila in viata populatiei in orice tara civilizata (creditul consumativ, ipotecar, etc.).

Creditul are un rol deosebit si in promovarea relatiilor economice internationale prin diferitele sale forme, mai ales in comertul exterior, cu predilectie pentru stimularea exportului si pentru derularea normala a operatiunilor de import-export.

In sfarsit, nu se poate trece cu vederea nici rolul pe care il are creditul in finantarea deficitului bugetar al statului, acolo unde este cazul, sub forma creditului public.

Avand in vedere aspectele legate de continutul, functiile si rolul creditului, se poate formula urmatoarea definitie a creditului : creditul reprezinta o categorie economica ce exprima relatii de repartitie a unei parti din PIB prin care se mobilizeaza si se redistribuie disponibilitatile existente in economie, se creeaza noi mijloace d eplata in economie, in scopul satisfacerii unor nevoi obiective de capital si realizarii anumitor obiective de politica economica.

Asa cum am observat, existenta si utilizarea creditului prezinta numeroase avantaje, insa trebuie subliniat ca, pe cat de util si avantajos este creditul ca veriga indispensabila in mecanismul de functionare al economiei nationale, pe atat de periculos si dezavantajos devine atunci cand nu este utilizat in conformitate cu cerintele sale si ale echilibrului economic general.

Cel mai mare pericol il constituie folosirea abuziva a creditului, determinata de iluzia ca prin sine insusi creditul reprezinta avutie. Supercreditarea duce la grave dezechilibre economice, monetare, generand, atunci cand ia proportii, inflatia.

Emisiunea monetara, respectiv acordarea de credite fara corelare cu substratul material al productiei recunoscute social, constituie un exemplu clasic de propulsare a inflatiei. N acelasi tipm, nivelul dobanzii trebuie determinat corespunzator functiei de integrare a creditului in procesele tehnico-economice si sociale.[3]

De asemenea, utilizarea creditului pentru finantarea unor activitati economice insuficient fundamentate poate duce la dezechilibrul structural in economie, la disproportii intre ramurile si sectoarele ei de activitate.

O folosire abuziva a creditului poate stimula si o exacerbare a operatiunilor speculative, o crestere a capitalului fictiv, care poate ajunge la crahuri financiare, nu trebuie omise nici problemele riscului presupuse de utilizarea creditului, in special pentru banci, care neluate in calcul, pot provoca prabusirea in lant a sistemului bancar, cu consecinte foarte grave pe plan economic, social, politic.