Credibilitatea politicii monetare si independenta Bancii Angliei

Credibilitatea politicii monetare si independenta Bancii Angliei

Banca Angliei este banca centrala a Marii Britanii, fiind cunoscuta sub numele de " Old lady" . Banca a fost infiintata in anul 1694 prin hotararea Parlamentului fiind prima banca cu capital de stat din Marea Britanie. Ea a fost nationalizata la 1 martie 1946 si si-a castigat independenta institutionala in anul 1997.

Banca nu a avut , de la inceput, functiile actuale specifice: emisiune monetara si politica monetara, fiind infiintata pentru a face fata necesitatilor financiare    ocazionate de razboaiele impotriva Frantei.

Pe teritoriul Marii Britaniei circulau monedele altor banci, acestea fiind retrase in anul 1844 cand au fost emise primele bancnote in numele bancii Angliei, iar monopolul asupra emisiunii de bancnote a devenit complet, desi bancile Scotiei si Irlandei de Nord puteau, in continuare, sa imprime propriile bilete, cu conditia ca acestea sa fie acoperite prin emisiunea Bancii Angliei.

In virtutea functiilor sale de creditor de ultima instanta si interventiilor discretionare, banca centrala exercita o influenta mare in economie, prin faptul ca aceasta in calitate de "banca a bancilor" urmareste supravegherea, controlul si asistenta.

In Marea Britanie , puterea politica este considerata a fi singurul detinator al legitimitatii democratice. Banca centrala este strict supusa sub acesta, fiind vorba de reala politizare a autoritatii monetare.

Pana in anul 1997, Banca Angliei a fost considerata cea mai dependenta banca centrala, datorita deciziilor de politica monetara luate de catre guvernul tarii.[3]

Credibilitatea bancii este sustinuta prin o foarte mare transparenta, respectiv informarea publicului larg asupra obiectivelor de politica monetara, cu prezentarea actiunilor sau interventiilor zilnice, intr-un cadru precis. Obiectivul bancii centrale in materie de politica monetara il reprezinta "inflatia sub control", fixand o rata a inflatiei pe termen mediu.

Obiectivul-tinta poate reprezenta un criteriu in baza caruia se poate aprecia succesul echipei la conducerea bancii centrale si credibilitatea de care se bucura acesta.

Pentru informarea publicului, se publica periodic date statistice asupra inflatiei, putandu-se realiza previziuni necesare agentilor economici.

Obiectivul inflatie se incadreaza intr-un orizont temporal de 3 - 3 ani, tinandu-se cont de termenul necesar pentru transmiterea efectelor politicii monetare. Stabilirea obiectivului se situeaza intr-o marja de 2-3% , ceea ce atesta imprecizia controlului monetar asupra inflatiei. Acest obiectiv nu este adoptat in mod unilateral, doar de banca centrala, ci corespunde angajamentului comun al acesteia cu Trezoreria publica, chiar daca initiativa ii corespunde, in principal bancii centrale.[4]

Adoptarea obiectivului inflatie implica alegerea unui model utilizat pentru previzionarea    evolutiei preturilor, de acesta depinzand amploarea si momentul de reactie a politicii monetare.

Banca Angliei a fost nationalizata in anul 1946, iar astazi principale sale functii pe care le indeplineste sunt legate de mentinerea stabilitatii monetare si financiare si urmaresc sa asigure eficacitatea politicii monetare.

Banca centrala a Marii Britanii inca de la infiintare nu s-a bucurat de o independenta financiara, datorita faptului ca nu existau restrictii cu privire la acordarea de imprumuturi statului. In anul 1844, aceasta a obtinut controlul emisiunii monetare.

Independenta Bancii Angliei poate fi caracterizata printr-o fraza devenita celebra: "banca are dreptul de a da sfaturi, dar guvernul adopta deciziile supreme", rostita de un fost guvernator. La 1 mai 1997, Guvernul a decis acordarea unei mai mari autonomii bancii centrale, in domeniul instrumentelor de politica monetara, dar obiectivele in materie de inflatie au ramas de competenta guvernului.[5]

Banca este condusa de un consiliu de administratie format din 18 persoane din care fac parte: guvernatorul, un singur viceguvernator, patru administratori executivi, numiti pe baza competentelor in materie de politica monetara si 12 administratori neexecutivi. Acestia din urma reprezinta un consiliu, parteneri sociali : universitari de prestigiu, directori de mari intreprinderi, lideri sindicali.

Guvernatorul si viceguvernatorul sunt numiti de Coroana, la propunerea primului ministru, mandatul acestora fiind de 5 ani, cu posibilitatea reinnoirii si de 4 ani, pentru ceilalti membri respectandu-se mai bine ciclul electoral.

Tabelul nr. 5 Prevederi principale din statutul Bancii Angliei

Sursa: Prelucrare dupa     www.bankofengland.co.uk

Din tabelul de mai sus se poate desprinde ideea ca Banca Angliei are un grad foarte scazut de independenta, ea putand da doar orientari de politica monetara, iar obiectivele si instrumentele sunt alese de catre guvern.

Un grad sporit al independentei bancii centrale nu exclude cooperarea reala care trebuie sa existe, in permanenta, intre banca centrala si executiv, iar in caz de litigii, banca isi poate mentine independenta prin masuri ferme de reglementare in politica monetara interna si externa.

Banca Angliei este o institutie publica ce este in intregime condusa de catre guvern. Acesta raspunde in fata parlamentului, iar legatura dintre Parlament si banca centrala se manifesta prin prezentarea de catre banca a raportului anual     de activitate si aprobarea acestora inainte de a se face public.

Scopul declarat al Bancii Angliei este "bunastarea si prosperitatea poporului". In afara functiei de politica monetara, Banca Angliei este insarcinata sa emita, pe contul trezoreriei, obligatiuni si bonuri de tezaur.

Banca are, totodata, sarcina de a gestiona rezervele centralizate in devize. Rezervele sunt in proprietatea statului si, ceea ce este diferit fata de celelalte banci centrale, este faptul ca nu apar nicaieri in bilant.