Creditul obligatar

Creditul obligatar

Creditul obligatar reprezinta o grupa a operatiilor de credit cu existenta seculara care se refera la relatiile de credit in care partenerii sunt institutiile statale sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care emit obligatiunile, in aceasta calitate, pe de o parte, si creditorii, subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni, care-si angajeaza astfel capitalurile, in vederea obtinerii unui venit sigur sub forma principala de dobanzi.

Deci obligatiunea este inscrisul care consemneaza raportul de credit si forma prin care, in principal, se desfasoara. De aci expresia de credit obligatar. Sa ne reamintim elementele caracteristice ale obligatiunii.

Obligatia este un titlu de recunoastere a datoriei care reprezinta o creanta financiara, pe care detinatorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorul), sau altfel spus, este o promisiune scrisa de a plati o suma de bani (principal) la o data stabilita. Detinatorul incaseaza de regula, periodic dobanzile convenite in raportul de credite.

O mare parte a obligatiunilor sunt emise de stat. Fie catre Tezaur (Ministerul sau Departamentul Finantelor), fie de institutii locale (primarii, prefecturi, comitate, state federale etc.). O serie de alte aspecte privind particularitatile datoriei publice sunt cunoscute, intrucat au fost tratate in cadrul disciplinei Finante publice.

Ne vom referi in continuare la obligatiile societatilor, deci raporturi de credit obligator in care intreprinderile emitente sunt debitori, iar subscriitorii, creditori.

Specificul acestor raporturi in economia de piata, este faptul ca ele se angajeaza primordial in sfera publica, respectiv este deschis tuturor doritorilor de a investi. Pe de o parte, subscrierile au caracter public, ele fiind, de regula, precedate de campanii publicitare sustinute. Pe de alta parte, subscrierea incheiata, obligatiile fac obiectul negocierii la bursa de valori. Ele sunt solicitate la achizitie de investitori si oferite de detinatori care au nevoie de lichiditati, prin natura lor si a conditiilor de piata, obligatiunile reprezentand unul din activele financiare usor lichidabile. in aceste conditii obligatiile sunt preferate primordial de investitori, in special de cei care doresc o investitie, neconditionata de timp, si in masura sa le asigure, oricand, rapid si fara mari diferente valorice, schimbarea optiunii.

Emisiunea de obligatii este o sursa preferata de capital pentru intreprinderi.

Exista mai multe motivatii bine intemeiate a acestui fapt.

Intreprinderile; de regula societati pe actiuni, avand o structura data a detinerilor (si detinatorilor de capital) si prin aceasta, o repartizare data in pozitia puterii in consiliul de administratie, evita noile emisiuni de actiuni ca sursa de sporire a capitalurilor, situatie care ar putea duce la schimbarea raportului de forte. Acest fapt explica, preponderent, preferinta pentru imprumut, in opozitie cu posibilitatea de sporire a capitalului propriu prin emitere de actiuni.

De fapt apar si alte avantaje decurgand din ieftinatatea si comoditatea solutiei. In primul rand, creditorul este remunerat prin dobanzi, care, fie mobile, fie fixe (cum sunt de regula) incumba o prestatie mai mica, decat dividendul ce ar reveni furnizorilor de capital, in conditiile in care acestia ar avea calitatea de actionari. Apare din aceasta o diferenta in favoarea intreprinderii si, respectiv, a veniturilor repartizate actionarilor.

Pe de alta parte, creditorul este un factor comod in activitatea intreprinderii, creanta nu-i permite imixtiunea in activitatea unitatii, ci numai asteptarea pacienta a termenelor de plata.

Aceste avantaje specifice, pentru ambele parti, determina optiunea deschisa pentru acest sistem, fapt evident, prin dimensiunile covarsitoare ale cresterii sale in toata lumea (vezi tabelul 5.1).

TABELUL 5.1

Cresterea emisiunii pe pietele obligatare (in mld dolari)

Sursa : G. Broker - Competition in banking OECD 1989.

Este evident ca accelerarea ritmurilor, in ultimele perioade reprezentate, tendinta ce se mentine, subliniaza, inca o data, predominanta creditului obligatar si cresterea rolului acestuia in economia intreprinderii, in asigurarea premiselor de infaptuire, in ritmuri inalte, a reproductiei.

Exista o gama larga de forme de existenta a obligatiunilor si prin aceasta, de posibilitati de stimulare a detinatorilor de capital in a participa la subscriere si deci de a deveni creditori ai acestor societati. Aceste aspecte vor fi amanuntite in cadrul unei alte discipline (Piete de capital si burse de valori).

Urmarind fenomenul obligatar, ca fenomen economic si ca raport de credit, trebuie sa subliniem importanta in cresterea accelerata a acestei componente in formarea surselor de dezvoltare a intreprinderilor economice, deci la asigurarea infaptuirii investitiilor.

Intre sursele imprumutate, sumele obtinute din emisiunea de obligatii sunt utilizate cu prioritate sau in exclusivitate, in majorarea capitalului fix, fie in noi investitii, in cladiri, echipamente, utilaje, componente ale noilor tehnologii, fie in operatii de preluare si achizitii de intreprinderi.

Sumele obtinute din plasarea de obligatii fiind utilizate cu prioritate pentru satisfacerea nevoilor de investitii ale intreprinderilor de productie, circulatia marfurilor si servicii, si avand prin acestea o destinatie speciala, au de regula, ca sursa de provenienta, capitalurile disponibile specifice. Cu alte cuvinte, exista creditori specializati ai intreprinderilor decurgand din detinerea de obligatii. Astfel, potrivit datelor existente in SUA, companiile de asigurari pe viata asigura mai mult de o treime, iar fondurile de pensii particulare si publice acopera o alta treime din detinerile de obligatii emise de societati.

A treia treime isi gaseste acoperirea printr-o gama larga de resurse provenind de la bancile mutuale de economii, fondurile comune de plasament, fondurile fundatiilor, institutiilor de educatie, religioase si de caritate, investitorii straini etc.

Procurarea de resurse prin emiterea de obligatii s-a dezvoltat si in domeniul capitalului circulant, obligatii cunoscute sub numele de bonuri de depozit, certificate de depozit si in special sub denumirea de ampla utilizare in SUA, "commercial papers".

Prin natura lor hartiile comerciale (commercial papers) sunt bilete de ordin, negarantate, pe care intreprinderile le Vand pe piata, pentru a-si acoperi necesitatile de resurse pe termen scurt. Aceasta reprezinta pentru detinatorii de capitaluri, disponibile pe termen scurt, o modalitate de valorificare superioara, vis-a-vis de alte utilizari, in special fata de posibilitatile de a constitui depozite bancare pe termen scurt, slab remunerate. Ofertantii sunt adesea alte intreprinderi detinatoare, temporar, de asemenea disponibilitati, care isi gasesc astfel o buna valorificare, asigurandu-si concomitent o lichiditate inalta, acestea putand fi operativ revandute pe piata.

Bineinteles, mai ales pentru hartiile comerciale puse pe piata, oferite publicului deci, firmele emitente trebuie sa prezinte o incredere ferma, sau cum se exprima curent - sa aiba un credit excelent. De fapt numai societatile importante si puternice din punct de vedere financiar, cunoscute si sub denumirea de "debitori de prim ordin', pot practica, cu rezultate, o asemenea emisiune, dat fiind ca, asa cum s-a precizat, aceste obligatii nu au garantii decat bunul mers al intreprinderii.

Din aceste cauze o serie de societati recurg la plasarea privata a acestor hartii, adresandu-se bancilor de afaceri sau altor institutii de credit specializate, in aceste conditii plasamentele se fac in-conditii individuale (in SUA pentru sume ce variaza de la 10.000 $ la 5.000.000 si pentru scadente situate de regula intre 35 si 270 zile).

Dezvoltarea pe scara larga a creditului obligator a reactivat si extins activitatea institutiilor de rating. Ratingul este un proces de evaluare a standingului financiar al unui titlu de imprumut, in scopul de a exprima o apreciere asupra riscurilor legate de rambursarea sau plata dobanzilor.

Agentiile de rating se situeaza ca institutii neutre desfasurand o activitate de expertizare, in ultima instanta, in favoarea investitorilor. De fapt, emitentii sunt interesati sa aiba o buna apreciere a acestor agentii pe aceasta cale promovandu-si propriile emisiuni.

Agentiile desfasurand o activitate de interes public trebuie sa se bucure de o deplina independenta financiara. Independenta si calitatea, integritatea aprecierilor sale, fiind o premisa a bunului sau renume si credibilitatii sale, asigura prin aceasta indeplinirea scopului propus. De regula, expertiza se desfasoara la cererea emitentului si prin contributia financiara a acestuia.

Analiza se desfasoara pe baza rezultatelor economice si financiare a intreprinderii emitente pe cativa ani, se apreciaza calitatea organizarii, eficienta comerciala si tehnica, situatia firmei pe piata, sector, zona etc.

Notatiile specifice avand valoarea unui calificativ si exprimand o ordine ierarhica. Se publica cu consimtamantul emitentului, si sunt folosite de investitori pentru orientare.

Exemple de categorii graduale de rating:

Numarul termenilor graduali totali este diferit.

Astfel firma Duff and Phelphs are 17, iar ADEF 26.

Sursa: 1) M. A. Himes Financing Real Estate with securities, John Wiley - New York 1988.

2) J. M. Castre, A. Fulpin - L'emergence du rating en France, Problemes economiques nr. 2094/1988.

Obligatiile, ca obiect de sine, reprezinta temeiul desfasurarii unor alte operatii de credit. Obligatiile pe termen scurt si lung, emise de stat sau intreprinderi particulare, de regula, societati, reprezinta, prin cantitatea lor, active substantiale in patrimoniul fiecarei intreprinderi sau banci .Ele reprezinta in forme specifice modalitatea, preferata de detineri de lichiditati pe termen scurt, intrucat obligatiile se caracterizeaza prin siguranta si facilitate, prin valorificare imediata.

Obligatiile se vand in mod curent intre intreprinderi si banci si intre lanci si banca centrala, in cadrul operatiilor de optimizare a plasamentelor pe care le urmaresc fiecare. De asemenea, activele in obligatiuni creeaza temei umor operatii de imprumut declansate de detinatorii care primesc credite, prin gajarea acestora. Prin aceasta, pe de o parte, detinatorii obtin cu usurinta disponibilitatile lichide in momentele considerate oportune, in conditii avantajoase, iar pe de alta parte, pastreaza in continuare calitatea de proprietar al acestor obligatiuni si, deci, privilegiul de a incasa, la termenele stabilite, dobanzile ce li se cuvin.

Iata de ce obligatiunile, in sine, prezinta fondul material al unor ample operatii bancare active, si genereaza si sustin, asa cum se va vedea, numeroase si felurite operatii de credit bancar.

Desfasurarea larga a operatiilor de imprumut pe gaj de efecte publice, denumite si operatii de lombard, rolul lor uneori prioritar, a desemnat dobanda specifica acestor operatiuni, taxa de lombard, ca un instrument important al reglarii creditului, similar cu taxa scontului (in RFG in special). in acest context, creditul bancar isi sporeste substantial sfera de cuprindere si isi mareste elasticitatea si eficienta in a acoperi necesitatile tuturor clientilor si, in special, ale intreprinzatorilor.