De ce euro si nu ECU

De ce euro si nu ECU

Moneda unica nu poate fi moneda compozita sau moneda cos. In conditiile paritatilor irevocabile fixe si a disparitiilor monedelor nationale, trecerea de la moneda cos la moneda unica implica autonomizarea valorii. Procesul de autonomizare a valorii este "abstractizarea" monedei.

Moneda unica nu se defineste ca o suma de tipul:

1 ECU = a DM + b FF + c £ +

ci printr-o egalitate de forma:

1 EURO = a DM = b FF = c £ = [1]

Chiar inainte de a trece la moneda unica efectiva s-a propus ca ea sa fie tot atat de puternica precum si celelalte monede europene si tot atat de atractiva. Eventualele devalorizari de monede europene nu aveau sa modifice valoarea monedei unice in raport cu monedele cele mai puternice. In conditiile Uniunii Economice si Monetare, moneda unica trebuia sa cunoasca o utilizare mai larga decat ECU-ul.

Daca ECU-ul era o pura moneda de substitutie emisa in schimbul aurului si dolarului, moneda euro, ca si moneda unica se substituie tuturor monedelor europene din tarile membre ale Uniunii Economice si Monetare. Banca Centrala Europeana are un rol si o putere mult mai mare decat avea Fondul European de Cooperare Monetara Europeana. Deasemenea, Banca Centrala Europeana se bazeaza pe un statut de autonomie.

Valoarea ECU-ului era determinata ca suma ponderata a 12 monede europene, incluse sau nu in zona de de flotare concertata. Cursul ECU pentru fiecare moneda se calcula cu ajutorul unui sistem de coeficienti ficsi (stabiliti in 1979 si modificati in 1984 si 1989).

Analiza calcului pivot a ECU si a ponderii fiecarei monede in ECU a permis formularea unoe concluzii cum sunt:

Reevaluarea unei monede avea un impact cu atat mai insemnat asupra valorii ECU exprimate in alta moneda, cu cat ponderea acelei monede in valoarea ECU era mai mare;

Reevaluarea unei monede avea drept rezultat cresterea ponderii sale in valoarea ECU. In mod simetric, o devalorizare a unei monede avea drept consecinta scaderea ponderii aceleia in valoarea ECU;

Cand cursul unei monede urca (sau cobora), cursul ECU exprimat in acea moneda urca (cobora), proportional cu ponderea acelei monede in valoarea ECU.[2]

Cursul ECU a depins zilnic de cursurile de schimb ale monedelor ce il compuneau. Astfel, evolutia cursului ECU, fie ca era raportat la cursul monedelor europene sau neeuropene, era mai putin variabila dacat a fiecarei monede europene ce    il compuneau. Ca medie, ECU era mai stabil, deci atractiv. In acelasi timp, ca medie, era dependent de elementele ce il compuneau. Orice modificare a unuia din elementele sale constitutive se inscria si in valoarea sa. Acest lucru ii nega rolul de etalon. Pentru ca o unitate monetara sa poata juca rolul de etalon, este necesar ca valoarea sa sa nu fie dependenta de cea pe care trebuie sa o masoare.

Din caracterul de medie decurgea toata taria dar si slabiciunea monedei cos ECU si incapacitatea sa de a fi moneda internationala, deci moneda unica.

ECU a fost constituit nu doar ca o unitate de calcul, ci si cu elemente de active bancare, detinute de catre bancile europene la Fondul European de Cooperare Monetara Europeana. Bancile centrale contribuiau cu 20% din activele lor in aur si dolari la Fondul European de Cooperare Monetara Europeana si primeau in schimb sub forma de credite, incrucisate pe 3 luni in sistem Swaps, ECU. Volumul de ECU pus la dispozitia bancilor depindea de cursul aurului, de cel al dolarului si de volumul de dolari detinut de catre bancile centrale.

ECU nu era o adevarata moneda. Rezervele de ECU nu aveau o existenta proprie; ele reprezentau numai sub un alt nume aurul si dolarii pe care bancile centrale erau interesate sa-l aiba.[3]