ECU - prevestitorul euro

ECU - prevestitorul euro

ECU (European currency unit) era definit ca un cos sau o grupare de monede, reprezentand unitatea de cont a tuturor efectelor Sistemului Monetar European. La acest cos participau toate monedele din Comunitatea Economica Europeana, chiar daca nu participau la mecanismul de stabilizare a schimburilor. Aceste monede participau cu ponderi diferite in functie de puterea economiilor respectivelor tari.

Partizanii integrarii europene, dintre care multi erau francofoni, scriau aceasta unitate de cont in litere mici, ceea ce aminteste de piesele de argint ale "Frumoasei Epoci" si pregateste idea unei veritabile monede europene, distincte de monedele nationale care existau in trecut.

Adversarii integrarii si cei care doreau limitarea acestui process, dintre care multi erau anglofoni, scriau ECU cu litere mari si il pronuntau articuland separate cele trei litere.

In tabelul urmator se reda structura acestui cosului, asa ccum era constituita in septembrie 1989:

Tabel nr.1. Structura ECU in septembrie 1989

Sursa: Ignat, Ion, Uniunea Economica si Monetara, Editura Synpozion, Iasi 1994,p.78.

Criteriile alese pentru determinarea fiecarei monede la valoarea ECU au fost urmatoarele:

Media produsului intern brut al fiecarei tari, pe durata a 5 ani;

Participarea fiecarei tari la comertul international pe durata unei perioade de 5 ani;

Cota relativa a fiecarei Banci Centrale din tarile membre ale Comunitatii la mecanismul de sprijin monetar pe termen scurt, prevazut prin Fondul Monetar de Cooperare Monetara.

Ponderea monedelor era revizuita la fiecare 5 ani, ultima reforma avand loc in 1989. Putea avea loc o revizuire in urma solicitarii oricarei tari participante, daca ponderea unei monede in functie de monedele din tabelul precedent s-a modificat cu mai mult de 25% de la ultima evaluare efectuata. Cu ocazia revizuirilor care au avut loc s-a urmarit evitarea antrenarii unor puternice perturbatii pe pietele valutare internationale. Astfel, revizuirile s-au efectuat in asa maniera incat valoarea externa a ECU nu s­-a modificat.

ECU era o moneda de cont, pentru alte valute, dar se poate exprima in fiecare dintre monedele ce-l compun prin intermediul cursului de schimb definit oficial. Prin incrucisarea acestor valori se obtin cursurile de schimb centrale bilaterale dintre monedele integrate in Sistemul Monetar European. Valoarea oficiala a ECU in monedele ce compun cosul sau, definite la intrarea lirei sterline in sistem era de:

1 ECU = 2,05588 marci germane;

1 ECU = 6,89508 franci francezi;

1 ECU = 1538,24 lire italiene;

1 ECU = 2,3164 florini olandezi;

1 ECU = 42,4032 franci belgo - luxemburghezi;

1 ECU = 133,631 pesete spaniole;

1 ECU = 7,84195 coroane daneze;

1 ECU = 0.767437 lire irlandeze;

1 ECU = 0.696904 lire sterline.

Valoarea ECU, exprimata in una din monedele participante la sstem era egala cu suma produselor dintre participarea fiecarei monede la valoarea ECU si cursul de schimb central bilateral exprimat in raport de respective valuta.

Ca exemplu se prezinta in urmatorul tabel modul de calcul al cotarii oficiale a ECU in pesete:

Tabel nr. 2. Calculul cotarii oficiale a ECU in pesete

Sursa: Ignat, Ion, op. cit, Editura Synpozion, Iasi 1994,p.78.

In afara cotarii oficiale a ECU in fiecare din monedele participante, se determina, dupa aceeasi metodologie, si cursul de piata al acestora in respective unitate de cont, luand insa in calcul cursurile de schimb de piata.

La fel se determina cotarea ECU intr-o moneda necomunitara. In cazul cotarii ECU in dolari S.U.A. se luau in calcul cursurile de schimb existente la acea data dintre dolar si monedele participante la Sistemul Monetar European.

Cotarea oficiala a ECU in fiecare moneda participanta la sistem era fixa, insa valoarea de piata a acestuia putea varia. Prin aceasta aparea o diferenta intre cota oficiala a ECU si valoarea sa de piata in fiecare din monedele ce il compuneau, denumita indicator de divergenta. El reflecta cu cat se deprecia sau se aprecia o moneda fata de celelalte monede ce compuneau ECU. Cand se atingea 75% abatere intr-un sens sau altul fata de divergenta maxima admisa, numita prag de divergenta. In acest moment autoritatile monetare ale tarilor respective incepeau actiunile de corectare.

Indicatorul de divergenta avea o serie de limite tehnice:

avand in vedere compozitia ECU, daca doua sau mai multe monede se modificau in aceeasi proportie, cele cu pondere mai mica in cosul valutar aveauo mai mica divergenta fata de acelea care aveau o pondere mai mare;

corectia aplicata pentru acele monede care nu erau supuse limitei de fluctuatie de 2,25% distorsionau destul de mult semnalele emise de indicatorul de divergenta;

alegerea pragului de divergenta de 75% nu putea asigura ca abaterea se putea limita inainte de atingerea limitei maxime de fluctuatie a celor doua monede.