ELEMENTE NECESARE ACORDARII CREDITELOR BANCARE

ELEMENTE NECESARE ACORDARII CREDITELOR BANCARE.

1. Politica bancii.

Activitatea bancara cuprinde: concepte, principii, reguli, decizii, dar mai ales o intensa activitate practica. Practica bancara este o activitate concreta inclusiv cu partenerii de afaceri. Tehnica bancara este o parte a practicii bancare.

,,Deci tennica bancara inseamna organizarea si desfasurarea operatiunilor bancare, a evidentei bancare si controlului bancar in concordanta cu strategia si managementul bancilor comerciale."

Ca orice societate comerciala, banca trebuie sa se intrebe cat cheltuieste, ce venituri realizeaza, cat de eficienta este activitatea sa. Pentru aceasta trebuie sa stabileasca cat de puternica este identitatea sa proprie, cea a clientilor sai sau a altor parteneri de afaceri. Activand intr-un domeniu cu totul special al vietii economice, bancile trebuie sa aiba un regim de organizare si functionare care sa dea drept de informare, supraveghere si control bancii centrale a statului, care in Romania este Banca Nationala a Romaniei, ea este organul de emisiune al statului si stabileste reglementarile in domeniul monetar de credit valutar si de pret.

Functiile BNR sunt cuprinse in Legea privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei ( L.101/1998) si Legea bancara ( L.58/1998). BNR are urmatoarele atributii:

promoveaza, reglementeaza si supravegheaza activitatile de intermediere bancara;

are un rol important in activitatea de fixing valutar;

administreaza rezervele internationale ale tarii;

stabileste norme privind volumul minim al capitalului social si aproba orice modificare a nivelului capitalului social al bancilor comerciale;

este singurul agent al statului desemnat sa supravegheze tranzactiile valutare efectuate de societatile bancare.

Una din principalele atributii ale BNR este mentinerea stabilitatii monedei nationale, in acest sens elaborand studii si analize privind moneda, creditul si operatiunile sistemului bancar.

BNR actioneaza ca agent al statului in domeniul emisiunii, obligatiunilor si altor inscrisuri de stat, vanzarii si rascumpararii acestora. Poate acorda bugetului statului imprumuturi pentru acoperirea temporara a decalajului dintre venituri si cheltuieli. Elaboreaza balanta de plati externe, pastreaza si gestioneaza rezervele internationale ale statului (concretizate in aur, active externe sub forma bancnotelor si monedelor sau soldurilor la banci in strainatate, orice alte active de rezerva, cambia, cecuri, bilete de tezaur si alte titluri emise de guverne straine sau garantate de ele).

Riscul este foarte important sa fie determinat inainte de acordarea creditului. Majoritatea activelor bancii iau forma imprumuturilor, decizia de crediatre reprezinta o functie bancara critica. In ceea ce priveste finantarea firmei, analiza primara de risc se concentreaza asupra riscului de credit. In acest sens avem in vedere riscul nerambursarii la scadenta sau al nerambursarii la niciun termen. Acest risc este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea.

In cazul particularilor si intreprinderilor, incapacitatea de rambursare este, fie rezultatul unui decalaj intre venituri si cheltuieli, fie necesitatea imprumutantului, care este un risc dificil de apreciat de catre banca care nu dispune de informatii suficiente pentru a anticipa un astfel de comportament.

Reducerea riscului se poate realize numai pe baza cunoasterii aprofundate a clientilor bancii, a tuturor factorilor de decizie, a tuturor rezultatelor obtinute ca urmare a aprobarii creditului respectiv.

Pentru a reduce sau chiar elimina riscul de creditare, bancile folosesc mai multe metode printre care:

clauze suplimentare de garantare si protectie a capitalului imprumutat;

introducerea primei de risc in rata dobanzii practicate;

diversificarea produselor si serviciilor bancare;

Simptomele de risc se manifesta prin: semnale financiare (cresterea stocurilor, intarzierea platilor), contabilitate ,, creativa", semnale nefinanciare (refuzuri de calitate, depasirea termenelor din contracte), alte semnale (plecari de personal, actiuni in tribunal).

Criteriile si procedurile bancii pentru acordarea creditelor catre societati

Documentatia de credite pe care agentii economici o prezinta bancii in vederea obtinerii de credite trebuie sa cuprinda:

1.Cererea de credite, semnata de persoanele autorizate sa reprezinte unitatea, cuprinde urmatoarele capitole:

date informative( sediu, reprezentare, adresa, coduri, telefon)

capacitati de productie in functiune( constructii, terenuri, utilaje, instalatii, mijloace de transport);

productia si destinatia ei;

surse de venituri, cheltuielile si profitul;

destinatia creditelor solicitate;

garantii propuse;

declaratia solicitantului privind veridicitatea datelor.

2. Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curs, care prezinta urmatoarele costuri principale: venituri, cheltuieli, profit brut, profit impozabil, impozit pe profit, profit net, repartizarea profitului net.

Ultimul bilant contabil.

4. Balanta de verificare pe luna precedenta solicitarii creditului.

5. Fluxul de incasari ti plati pe perioada de creditare.

6. Situatia de stocuri si cheltuieli pentru care se solicita creditul.

7. Situatia imprumuturilor si disponibilitatilor la alte banci sau alti creditori si debitori.

8. Lista bunurilor materiale si a valorilor ce se constituie garantii asiguratorii.

9. Hotararea adunarii generale a actionarilor sau aprobarea consiliului de administratie pentru contractarea creditului.

10. Copiile actelor de constitiure a sociatatii.

Contractul de credite este actul cel mai important incheiat intre banca si imprumutat. El este un inscris autentic si constituie titlu executoriu. Contractul se incheie la banca dupa aprobarea acordarii creditului si este de drept incheiat numai dupa ce a fost inregistrat in Registrul unic de evidenta a contractelor.

Principalele prevederi ale contractului de credit se refera la:

datele de identificare, adresele si reperzentantii ambelor parti;

obiectul contractului;

destinatia si plata creditului;

durata creditului;

dobanda;

comisioanele percepute de banca;

garantiile asiguratorii;

asigurarea bunurilor aduse in garantie;

obligatii si drepturi ale partilor;

solutionarea litigiilor;

alte clauze.

Dupa aprobarea unui credit, banca nu poate anula sau reduce cuantumul acestuia decat in cazuri justificate, determinate de constatarea furnizarii de catre client a unor date ireale si numai dupa expirarea unui termen de preaviz de minimum cinci zile calendaristice, care va fi comunicat in scris acestuia.

Banca poate intrerupe imediat, fara preaviz, utilizarea de catre client a unui credit aprobat, in cazul in care acesta a incalcat conditiile contractului de credit privind destinatia, utilizarea, garantiile, termenele, sau in cazul in care situatia economica si financiara a acestuia nu mai asigura conditii de garantie si rambursare.

Cu o deosebita importanta este si confidentialitatea bancara conform careia se asigura secretul profesional, in sensul ca personalul bancii nu are dreptul de a folosi sau de a dezvalui in timpul activitatii si dupa incetarea acesteia, fapte sau date, care, devenite publice, ar dauna intereselor sau prestigiului clientului.

Tipuri de credite pentru societati.

Nevoia de creditare apare din lipsa de fonduri proprii.La orice agent economic apar dezechilibre in cadrul trezoreriei, al gestiunii intreprinderii. Creditul de trezorerie ocupa o pondere insemnata in totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar cand activele circulante din bilant nu pot fi acoperite integral din incasari si din fondul de rulment.

Exista mai multe clasificari ale creditelor bancare acordate agentilor economici si persoanelor fizice, in functie de varietatea si complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operatiunilor de credit.

In economia de piata exista cinci mari feluri de credite:

Creditul bancar- este acordat de catre banci persoanelor fizice si juridice pe termen scurt, mediu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fara inscrisuri, cu sau fara garantii reale, pe obiecte ale creditarii sau global.

Creditul comercial- se acorda sub forma de marfa. El satisface atat interesul producatorului de a vinde mai repede marfa, cat si pe cel al comerciantului care nu are fonduri sa le elibereze direct la primirea marfii.

Creditul obligatar- apare in raporturile dintre institutiile de stat si agentii economici in calitate de debitori, pe de o parte, si creditori, pe de alta parte.

Creditul ipotecar- este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe proprietatea privata.

Creditul de consum- se acorda pe termen scurt sau mediu, persoanelor individuale, pentru acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop.

In functie de durata pentru care se acorda, exista urmatoarele tipuri de credite.

Credite pe termen scurt.

Credite pe termen mediu.

Credite pe termen lung.

Creditele de exploatare sunt creditele care finanteaza activul circulant al intreprinderii. Cand activul circulant nu poate fi acoperit prin incasari de la clienti si debitori, iar fondul de rulment al intreprinderii este insuficient, intreprindere va recurge la un credit bancar. Aceste credite imbraca diferite forme in functie de durata sau obiectul lor.

Sistemul de control intern al bancii in acordarea creditelor.

Bancile au un control minim asupra miscarilor ciclice ale economiei, a cererii de credite, asupra politicii fiscale, monetare si a fluctuatiilor ratei dobanzii. Analistii pietei au conceput un model simplificat al ciclului economic. Din punctul de vedere al bancii, perioada de expansiune al ciclului economic produce urmatoarele efecte:

cresc pasivele bancii. Cererea intensa de credite determina si o rata mai mare a dobanzii, sustinerea creditelor la nivelul cererii este conditionata de existenta resurselor, deci de un nivel inalt al pasivelor bancii;

creste gradul de eterogenitate a activelor si a pasivelor bancii.

In perioada de descrestere a ciclului economic, managementul bancar este preocupat de mentinerea marjei dobanzii la un nivel care sa nu dauneze valorii de piata a bancii, dobandit in perioada de expansiune al ciclului economic.

Managementul ratei dobanzii impune in mod obligatoriu ca bancile sa stabileasca obiectivele specifice si sa-si formuleze strategii pentru atingerea obiectivului.

Riscul ratei dobanzii este masurat prin calcularea discrepantelor in intervalul de timp considerat pe baza datelor din bilantul bancilor in raport cu un moment de referinta.

Metoda discrepantei ( G.A.P.-ul ) presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Selectarea de catre management a orizontului de timp in cadrul caruia se va face analiza activelor si pasivelor sensibile la rata dobanzii;

Gruparea activelor si pasivelor pe orizonturi de timp in functie de termenul la care li se pot stabili pretul;

Stabilirea pretului pe orizonturile considerate pentru activele si pasivele sensibile la rata dobanzii;

Calcularea discrepantei ca diferenta intre activele sensibile la rata dobanzii si pasivele sensibile la rata dobanzii pentru fiecare orizont de timp;

Interpretarea rezultatelor in functie de valoarea discrepantei.

Valoarea rezultatului ofera posibilitatea gasirii unor solutii in vederea protejarii venitului net din dobanda fata de variatia ratelor dobanzii. Protejarea presupune reducerea volatilitatii venitului net din dobanda prin ajustarea directa a volumului activelor si pasivelor sensibile la rata sau prin utilizarea unor instrumente de hedging a riscului ratei dobanzii ( hedging- tranzactie la termen realizata de un cumparator sau vanzator pentru a-si proteja afacerile impotriva modificarilor preturilor sau ratelor).

O banca poate creste venitul net din dobanda daca poate prognoza ratele in functie de care isi poate varia si G.A.P.-ul. Daca se asteapta ca ratele dobanzii sa creasca, atunci managementul va trebui sa creasca G.A.P.-ul pentru a obtine un venit net din dobanda mai mare. In caz contrar, cand ratele dobanzii se asteapta sa creasca, un G.A.P. negative va duce la o crestere in venitul net din dobanda.

G.A.P.-ul indica marimea riscului pe care si-l poate asuma o banca. Daca bancile doresc sa castige profituri peste medie, atunci si marimea riscului asumat trebuie sa fie peste medie. Bancile care nu si-au asumat riscul dobanzii trebuie sa aiba un G.A.P. zero. Daca banca trebuie sa prognozeze cu precizie evolutia ratei dobanzii in functie de care apoi isi variaza G.A.P.-ul.

Castigurile considerate din variatia G.A.P.-ului sunt greu de obtinut, in plus, cresterea venitului net din dobanda prin schimbarea G.A.P.-ului trebuie sa fie precedate si de o prognoza asupra pietei in conditiile noilor rate ale dobanzii. Flexibilitatea bancii este limitata cand G.A.P.-ul variaza, iar rezultatele scontate se diminueaza.