ELEMENTELE IMPOZITELOR

ELEMENTELE IMPOZITELOR

In doctrina financiara se afirma ca impozitele, ca mijloc de realizare a veniturilor publice, se caracterizeaza printr-o serie de elemente esentiale si ireductibile privind forma pecuniara, plata fara contraprestatie, stabilirea autoritara, unitara, utilitatea lor publica si caracterul juridic obligatoriu.

Intr-adevar, predominante sunt impozitele in bani deoarece si cheltuielile publice se efectueaza in bani in imprejurari deosebite si cu aplicabilitate temporara au fost percepute si impozitate in natura, cum este cel agricol. Astfel, producatorii agricoli au fost obligati sa plateasca statului o anumita parte din productia de cereale anuala, cu titlul de impozit.

Asadar, impozitul nu poate imbraca decat forma baneasca, element cel diferentiaza fata de orice obligatii neexprimate si necalculate in bani, impozitul este o obligatie baneasca si nu una de prestatii personale.

Impozitele prezinta particularitatea de a fi datorate fara vreo contraprestatie. Platitorii de impozite, taxe beneficiaza de o serie de prestari, servicii ori diferite activitati ale unor institutii publice.

Un alt element esential al impozitelor este cel al instituirii exclusive a acestuia, de catre organele de stat competente si al reglementarii lor unitare pe intreg teritoriul contribuabililor. Exceptie de la aceasta reglementare fac organele de conducere ale unitatilor administrativ-teritoriale, carora le este admisa competenta de a decide aplicarea unor impozite in functie de particularitati locale.

Stabilirea impozitelor in mod autoritar si unitar, in scop de utilitate publica, are un caracter juridic, intrucat contribuabilii sunt obligati prin norme juridice sa plateasca impozitele prevazute de lege.

Notiunea de impozit implica si elemente ce privesc stabilirea obligatiei fiscale in sarcina platitorilor de impozit.

Aceasta consta in procedura fiscala pentru identificarea si determinarea in concret a subiectului si obiectului impunerii, calcularea impozitului si plata acestuia la termenele si in conditiile prevazute de lege si nu in mod arbitrar

Deoarece impozitele sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice ele sunt de utilitate publica. Constitutia Romaniei din 1991, in art.53 alin.1 prevede ca cetateni au obligatia sa contribuie, prin si prin taxe, la cheltuielile publice.

De asemenea, impozitele au elemente tehnice specifice. Concretizarea si individualizarea fiecarui impozit in parte au o deosebita importanta atat pentru organele fiscale, cat si petru contribuabilii in sarcina carora se instituie. In acest scop, se folosesc urmatoarele elemente tehnice:

-subiectul impozitului sau contribuabilului;

-suportatorul impozitului;

-sursa impozitului;

-unitatea de impunere;

-cota impozitului;

-asieta fiscala;

-termenul de plata.

Subiectul impozitului sau contribuabilul este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata impozitului. Totodata, in afara obligatiei de plata a impozitelor datorate, contribuabilelor le mai revin si alte obligatii ce se refera la: declararea obiectelor impozabile si a marimii acestora, intocmirea anumitor evidente specifice scrise; depunerea la fisc a unor deconturi periodice. De asemenea, subiectii de impozite au dreptul de a beneficia de facilitatile fiscale legale si de a contesta operatiile considerate ilegale.

Suportatorul impozitului este persoana fizica sau juridice din ale carei venituri se suporta in mod efectiv impozitul. Acest element este important in legatura cu destinatia fundamentala dintre impozitele directe si cele indirecte. Astfel, in cazul impozitelor direct, potrivit intentiei legii, suportatorul coincide cu subiectul impozitului ii revine o indatorire formala de a plati impozitul, caci suportarea efectiva se realizeaza de catre persoana care cumpara produsele sau serviciile a caror vanzare este supusa impozitelor. In acest cadru, se manifesta fenomenul financiar de repercusiune a impozitelor, adica de transmitere a obligatiei fiscale efective in sarcina altei persoanei, difera de cea care o plateste initial la buget.

Obiectul impozitului este bunul, venitul sau activitatea pentru care se datoreaza impozitele directe, precum si vanzarea, valorificarea si punerea in circulatie a unor produse, bunuri si servicii in cazul impozitelor indirecte. In mod traditional, acest element poarta denumirea de materie impozabila.

Sursa impozitului indica din ce anume se plateste impozitul, adica din venit sau din avere.

Ca sursa a impozitului, veniturile apar sub forma salariului, a profitului, dividendului sau rentei, in timp ce averea se prezinta sub forma de capital (ca expresie a actiunilor emise de societatile de capital sau a altor hartii de valoare tranzactionate prin bursele de valori) sau de bunuri mobile si imobile.

La impozitele de venit, obiectul coincide in toate cazurile cu sursa, lucru ce nu se intampla, de regula, in cazul impozitelor pe avere. Acestea din urma sunt platite, in cele mai multe cazuri, din veniturile realizate de subiectii impozitului de pe urma averii respective (dividende, diferente de curs in cazul hartiilor de valoare; chirii-in cazul bunurilor mobile si/sau imobile) sau din alte venituri. Ca urmare, prin "conservarea" substantei averii; obiectul impozitelor pe avere nu coincide cu sursa.

Unitatea de impunere este reprezentata de unitatea in care se exprima marimea obiectului impozabil. Aceasta are fie expresii fizice-naturale (m², ha, kg, etc.) -in cazul impozitelor pe avere.

Cota impozitului este marimea impozitului stabilita pentru fiecare unitate de impunere. Aceasta poate fi o suma fixa sau o cota procentuala-stabilite proportional, progresiv sau regresiv in raport cu materia impozabila sau/si cu capacitatea contributiva a subiectului impozitului.

Asieta fiscala da expresia modului de asezare a impozitelor si cuprinde totalitatea operatiunilor realizate de organele fiscale pentru identificarea subiectelor impozabile, stabilirea marimii materiei impozabile si a cuantumului impozitelor datorate statului.

Asieta constata existenta unei creante fiscale a statului si creeaza obligatia de plata a impozitelor, in sarcina contribuabililor. Stingerea acestor obligatii se numeste lichidare care se face, de regula, prin incasarea impozitului.

Termenul de plata precizeaza data pana la care impozitul trebuie platit. Acest termen are caracter imperativ, astfel ca in cazul nerespectarii sale sunt percepute majorari de intarziere sau se aplica unele sanctiuni sub forma de oprire pe salarii, punerea sechestrului pe unele bunuri, vanzarea la licitatie a bunurilor sechestrate si altele.

In afara celor opt elemente tehnice prezentate, actul legal de instituire a unui impozit trebuie sa mai cuprinda:

-autoritatea si beneficiarul impozitului;

-posibilitatea impozitului;

-facilitati fiscale acordate;

-sanctiunile aplicabile si caile de contestatie (sau de atac).

Autoritatea impozitului este puterea publica indrituita sa instituie impozitul, la care se adauga organele care aseaza si percep in mod efectiv impozitul. Aceasta autoritate da expresie dreptului de suveranitate fiscala al fiecarui stat si se stabileste prin Constitutie.

In statele cu caracter federal, suveranitatea fiscala se exercita atat de organele fiecarui stat federalist, cat si de organele federale. In cele mai multe cazuri, incasarea impozitelor se face printr-un singur aparat administrativ, pentru a se reduce la strictul necesar marimea cheltuielilor cu administrarea impozitelor.

Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul centralizat al statului (federatiei), bugetele comunitatilor locale sau bugetele unor institutii publice, dupa caz.

Posibilitatea impozitului releva capacitatea economica a contribuabililor de a plati impozitele, precum si baza de calcul luata in considerare pentru stabilirea marimii impozitului.

Posibilitatea impozitului a evoluat de la numarul barbatilor din antichitate, la fumurile gospodariei, numarul de faretre sau aspectul exterior al locuintei in evul mediu. In economia contemporana, posibilitatea impozitului, are in vedere atat marimea proprietatii, a veniturilor si a consumului, cat si unele elemente ce tin de persoana subiectului impozitului.

Facilitatile fiscale aferente impozitului se refera la posibilitatea ca actul legal sa prevada unele exonerari pentru anumite categorii de subiecti, unele perioade de scutire, unele reduceri de impozite sau unele restituiri de impozite, dupa caz.

Sanctiunile aplicabile au in vedere intarirea responsabilitatii contribuabilelor in ce priveste stabilirea corecta a obligatiilor fiscale si plata acestora in favoarea beneficiarului, la termenele prevazute. Aceste sanctiuni sunt diferite, in functie de natura abateri constate de organele de control. Este vorba de amenzi, majorari de intarzieri, opriri asupra unor venituri, confiscarea unor bunuri si vanzarea la licitatie a acestora - in cazurile de constatare a contraventiilor, respectiv de retragerea autorizatiei de functionare sau declansarea procedurii de urmarire penala-in cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave.

Caile de contestatie se refera la posibilitatea pe care o au contribuabilii de a se adresa cu plangeri, intampinari sau contestatii organelor Ministerului Finantelor - ce sunt ierarhic superioare acelora care au intocmit actele de impunere sau de sanctionare in urma controalelor efectuate. De asemenea, se are in vedere si posibilitatea ca, in ultima instanta, sa fie depuse plangeri la judecatorii, dupa care se intra pe filiera cailor de atac juridic, pana la Curtea Suprema de justitie.