EVALUAREA MANAGEMENTULUI IN DOMENIUL SIGURANTEI FINANCIAR-BANCARE

EVALUAREA MANAGEMENTULUI IN DOMENIUL SIGURANTEI FINANCIAR-BANCARE

INTRODUCERE.

CAPITOLUL I. NIVELURI DE ORGANIZARE A MANAGEMENTULUI BANCAR.

CAPITOLUL II. METODELE TRADITIONALE DE PROGNOZARE.

II.1. METODA ANALIZEI EXPERT.

II.2. METODELE DE SIMULARE

II.3. METODELE SITUATIONALE

CAPITOLUL III. FACILITATILE SISTEMULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT AL RISCULUI.

CAPITOLUL IV. CREAREA UNUI LIMBAJ COMUN DE COMUNICARE A RISCURILOR.

CAPITOLUL V. RETELE PETRI.

CONCLUZII

INTRODUCERE

Inovatiile aparute pe piata financiara, internationalizarea operatiilor specifice, cresterea presiunii competitiei reprezinta numai cateva argumente care impun realizarea uneu supravegheri permanente a riscurilor la care este expusa banca urmarite in ansamblul lor dar si individual.

Acestea sunt principalele considerente pentru care se impune permanent gasirea de noi metode de gestionare a riscurilor, avand in vedere identificarea, evaluarea, managementul si controlul riscurilor la nivelul sistemului bancar dar si al fiecarei banci in parte.

Calitatea managementului bancar si gestionarea riscului de management reprezinta componente esentiale ale sigurantei, securitatii si stabilitatii fiecarei institutii de credit.

Conducerea a fost directionata strategic avand drept atributii principale : numirea in functiile de conducere, stabilirea politicilor operationale, si cel mai important, luarea masurilor de siguranta pentru asigurarea trainiciei bancii.

Conducerea executiva a bancii trebuie sa fie potrivita si corespunzatoare, insemnand nu doar subordonarea in fata standardelor si conduitei etice, ci si a avea competenta si experienta necesara pentru a conduce banca. Deoarece conducerea este responsabila pentru punerea in aplicare a politicilor de conducere in timpul functionarii bancii in activitatile de zi cu zi, este vital sa aiba cunostinte temeinice despre riscul financiar cu care se confrunta.

Evaluarea bancii intr-un mediu de piata competitiv si nesigur, presupune un proces complex. Pe langa conducerea si supravegherea propriu-zisa, mai sunt necesari si alti factori pentru asigurarea sigurantei institutiilor bancare si stabilitatii sistemului financiar si a pietei financiare. Acesti factori vizeaza politici macroeconomice solide si sustinute, precum si un cadru de lucru consecvent si bine "inchegat". Sectorul financiar adecvat infrastructurii, disciplina pietei, si un sector bancar sigur sunt elemente cruciale in realizarea evaluarii unei banci. Pentru mentinerea evaluarii la un nivel semnificativ si interpretarea constatarilor, estimarea potentialului in viitor, un diagnostic al problemelor esentiale si estimarea reala si practica a cursului actiunilor, analiza bancara trebuie sa aiba cunostinte largite cu privire la piata si mediului economic in care banca opereaza.

Practicile supraveghetorilor bancii si aprecierea metodelor practicate de analistii financiari continua sa evolueze.

Aceasta evolutie este necesara in cunoasterea inovatiilor competitorilor si noilor dezvoltari, acomodarea in procesul vast de extindere la nivel international a practicilor si standardelor de supraveghere, care sunt in continuare subiect de discutie in Comitetul Central al Conducerii Bancii. Analizele bancare traditionale se bazeaza pe o apreciere cantitativa a conditiilor bancare, inclusiv raport proportie. Raportul proportie se refera la lichiditate, proportionalitatea capitalului, calitatea portofoliului de imprumut, introducerea si conectarea imprumuturilor, si situatia schimburilor externe. In timp ce aceste masuratori sunt foarte utilizate, ele nu sunt indicate urmarind tendinta spre risc a bancii, stabilitatea fiind o conditie financiara, sau o perspectiva. Imaginea reflectata de rapoartele financiare depind in mare masura de oportunitati, complexitatea si exactitatea datelor utilizate pentru calcularea lor.

Principalele tehnici pentru analiza riscului financiar este trecerea in revista a bancii. Riscul de baza al bancii include importanti factori calitativi si plaseaza rapoartele financiare in cadrul riscurilor de impozitare, riscului de conducere, tendintelor de schimbare asemenea riscurilor, si evidentiind aspectele relevante. Asemenea aspecte includ calitatea si stilul corpului de guvernare si conducere; proportionalitatea, complexitatea si consecventa controlului intern; oportunitatea si exactitatea sistemului informational de conducere si suportul informational.

Asa cum a fost subliniat, aceste rate de risc exponential cu viteza de schimb, dar aceste banci sunt destul de incete pentru a putea regla perceptia cu privire la risc. In mod normal, capacitatea pietei de a se dezvolta este de cele mai multe ori mai mare decat posibilitatea de intelegere si acomodare corespunzatoare fata de riscurile inerente. In mod traditional, bancile vad managementul creditelor riscante mai importante, insa bancile sunt supuse schimbarii iar mediul pietei devine mult mai complex si nesigur.

Riscul normal de conducere este urmarit in mai multi pasi, pentru fiecare tip de risc. Acesti pasi cuprind identificarea obiectivelor functionale si a standardelor de performanta. La fel de importanta este identificarea si masurarea riscurilor specifice expuse in relatia cu functia obiectiva, incluzand evaluarea performantelor schimbarilor previzibile si imprevizibile.

O banca ar trebui sa fie analizata ca o singura entitate dar si ca o unitate intr-o baza consolidata, fiind importanta si expunerea filialelor cat si a altor intreprinderi din tara si din strainatate. Perspectiva de a tinde catre alte unitati este necesara in evaluarea bazei consolidate a bancii, in special in cazul unor institutii care tind catre un numar final al juristictiilor si/sau pietelor straine. Analizarea riscurilor bancare semnificative ar trebui efectuata in conformitate cu tendinta grupurilor similare si/sau a normelor din industrie, mai ales atunci cand apar probleme semnificative ca profitabilitate, structura balantei sau proportionalitatea capitalului. O analiza justa poate indica natura motivelor pentru eventualele dereglari.

Schimbarea esentiala in ceea ce priveste riscul in intreprinderile individuale ar putea avea impact asupra intregului sector bancar sau ar putea fi un indicator care sa impuna o tendinta care sa fie urmata de celelalte banci.

Analiza abordarilor notiunii de risc, criteriilor de clasificare a riscului, metodelor de evaluare si de management a riscului demonstreaza ca in prezent nu exista o conceptie unica, general acceptata de toti specialistii, privind aceste activitati.

Principalele probleme care apar in modelarea riscului bancilor si evaluarii managementului pot fi explicate prin urmatoarele aspecte.

In primul rand, pana in prezent nu s-a ajuns la o abordare a riscului acceptata de majoritatea economistilor. Aceasta inseamna ca deseori analistii folosesc aceiasi termeni avand in vedere lucruri diferite. In abordarile contemporane se considera ca riscul este o notiune obiectiva, independenta de obiectul sau subiectul analizat si de metoda de management aplicata.

In acelasi timp, criteriile de clasificare a riscului sunt dependente de obiectul de studiu ( de ex., riscul se clasifica diferit pentru diferite tipuri de institutii financiare) si de metoda de evaluare aplicata (de ex., acordul Basel prin definitia activelor ponderate la risc acopera, in mod explicit, numai doua tipuri de risc: riscul de creditare si riscul de piata. S-a presupus ca alte riscuri se acopera, in mod implicit, prin tratarea acestor doua grupuri mari de risc).

In al doilea rand, in teoria financiara riscul este caracterizat de doua notiuni: marimea abaterii posibile de la valoarea prognozata, estimata in unitati monetare, si probabilitatea aparitiei, poate fi descris prin intermediul unei legi de repartitie a probabilitatilor. Aceasta abordare nu poate explica ipoteza aflata la baza teoriei financiare a riscului privind aversiunea investitorului fata de risc. Astfel, se     considera ca este necesar, de a lua in consideratie al treilea factor si anume utilitatea profitului scontat (rentabilitatii scontate). Acest factor este in functie de situatia financiara, de conjunctura economica, de varsta, de personalitate etc. Este evident faptul ca in cazul unei marimi suficient de mici a pierderilor posibile (de ex., cazul jocurilor de noroc), atitudinea investitorului poate fi diferita, in comparatie cu cazul unei marimi importante a pierderii.

In al treilea rand, abordarile contemporane ale notiunii de risc pun pe prim-plan natura statistico-matematica, probabilistica a riscului. Aceasta permite modelarea situatiilor de risc, dar, in acelasi timp, confirma ca riscul ca notiune este exogen pentru obiectul si subiectul de studiu, precum si pentru metoda de management aplicata. In consecinta, apare afirmatia ca riscul nu poate fi gestionat, deoarece este independent de vointa noastra, sau mai des, ca riscurile trebuie clasificate in riscuri pasive si riscuri active, pentru care poate exista un management al riscului.

Aceasta clasificare vine de la neintelegerea notiunii de risc, deoarece nimeni nu va risca in asteptarea pierderii.Se considera ca orice agent economic se afla in stare de risc si ca riscul este indispensabil de vointa noastra.

In ultima perioada se afirma tot mai adesea ca riscul este o notiune psihologica, adica exista doar in constiinta oamenilor si depinde doar de acceptarea sau neacceptarea de catre o persoana sau alta (una si aceeasi situatie poate fi privita ca fiind riscanta, sau fara risc de doua persoane diferite). Astfel, daca se formuleaza problema cu accentul pe pierderile posibile, probabilitatea ca managerii vor acorda o atentie sporita riscului este mai mare. De aici concluzia precum ca una din cauzele principale ale insuccesului este teama de a pierde (sau teama de risc), sau persoanele care evita riscul evita si succesul. Si, in sfarsit, afirmatia precum ca corectitudinea prezicerilor depinde mai mult de comportamentul uman decat de natura si ca atitudinea fata de risc este mai mult un aspect psihologic decat economic. Aceasta presupune ca la modelarea riscului o importanta enorma trebuie sa-i revina modelarii activitatii persoanelor care iau decizii in sistemul financiar analizat. Si daca suntem de acord cu faptul ca, in majoritatea cazurilor, deciziile managerilor se bazeaza pe intuitia acestora, sau au la baza viziunea formata a acestora, atunci, in scopul unei modelari adecvate aceasta intuitie trebuie sa capete o formalizare, care ar permite evaluarea sa cantitativa si calitativa.

Pentru modelarea corecta a evolutiei parametrilor in timp este insuficienta doar analiza datelor statistice, deoarece, odata cu schimbarea tendintelor evolutiei toata informatia statistica devine inutila. Cu atat mai mult ca practica confirma ca, in majoritatea cazurilor, rezultatele financiare obtinute, cat si semnalele interne si externe ale sistemului analizat, nu pot fi considerate de natura statistica. Metodele si modelele de prognozare existente descriu inadecvat incertitudinea informationala sau folosesc formalisme nefundamentate si ca rezultat sunt posibile decizii eronate.

Repartitia normala este elementul de baza in majoritatea modelelor de management al riscului. Toate afacerile au tendinta sa genereze o rentabilitate comparabila cu rentabilitatea medie, in acelasi timp unele afaceri sunt mult mai rentabile, iar altele mai putin rentabile.

CAPITOLUL I. NIVELURI DE ORGANIZARE A MANAGEMENTULUI BANCAR.

Managementul bancar reprezinta procesul de conducere si gestionare al unei societati bancare, prin care se urmareste utilizarea resurselor existente pentru atingerea obiectivelor fixate.

In banci regasim trei niveluri pe care este organizata activitatea de management:

1) Managementul superior se ocupa cu trasarea "liniilor de forta' privind activitatea pe termen lung a societatii bancare, cu stabilirea strategiilor de urmat si a modalitatilor de punere in practica a acestora. Atributiile persoanelor care se afla pe aceasta treapta de management includ:

elaborarea strategiei bancii pentru perioada urmatoare;

stabilirea bugetelor anuale;

coordonarea proiectelor de mare amploare (de exemplu, programe de restructurare, reproiectarea organigramei bancii prin aparitia unor noi departamente si renuntarea la altele vechi);

supravegherea activitatii bancii la nivel zonal.

In bancile din Romania, persoanele din managementul superior sunt: membrii consiliilor de administratie, presedintii si vicepresedintii, directorii executivi si consilierii presedintelui.

2) Managementul de nivel mediu se ocupa de ducerea la indeplinire a sarcinilor specifice, pe termene medii, pentru a participa la realizarea obiectivelor pe termen lung ale bancii. Activitatile care definesc misiunea managerilor de nivel mediu se desfasoara in sucursale sau in departamentele si diviziile specializate din centrala bancii si cuprind:

contributii la elaborarea bugetelor sucursalelor sau diverselor departamente ale bancii;

definirea si organizarea activitatilor saptamanale si lunare;

pregatirea si elaborarea rapoartelor transmise catre conducerea superioara a bancii;

monitorizarea veniturilor, cheltuielilor si a altor elemente care tin de evaluarea performantelor realizate la nivel de sucursale sau departamente;

activitati specializate, de exemplu analiza financiara sau audit intern. La acest nivel de management regasim directorii si directorii adjuncti ai sucursalelor ori conducatorii departamentelor specializate din centrala bancii.

3) Managementul operational este responsabil cu activitatea cotidiana a persoanelor care se ocupa cu operatiunile primare ale bancii. Activitati specifice managementului operational:

coordonarea persoanelor care lucreaza in "front office' sau "back office';

pregatirea si perfectionarea activitatii subordonatilor;

planificarea situatiilor privind necesarul de personal, concediile sau perioadele mai incarcate care necesita personal suplimentar;

rezolvarea problemelor personalului din subordine.

CAPITOLUL II. METODELE TRADITIONALE DE PROGNOZARE.

II.1. METODA ANALIZEI EXPERT.

Analizand metodele traditionale de prognozare aplicate in practica, analistii inainteaza un sir de obiectii, cum ar fi, metoda analizei expert. Neajunsul metodelor consta in subiectivismul adoptarii deciziei de catre expert. Destul de frecvent parerea expertului se bazeaza pe preferintele subiective ale acestuia sau pe experienta acumulata. Expertul este tentat chiar sa ignoreze anumite argumente si ipoteze care contravin viziunii sale, deja formate, sau care nu se inscriu in conceptiile stiintifice ale acestuia. Insa in managementul financiar nu este si nu poate fi nimic constant. Chiar si teoriile pentru care s-a acordat anterior Premiul Nobel, mai tarziu au fost criticate de urmasi. (ex. teoria portofoliului lui Markovitz )

II.2. METODELE DE SIMULARE

Au la baza o serie de simulari numerice si estimari statistice complexe, prin care sunt obtinuti indicatori sintetici ce permit aprecierea gradului de risc la care este expusa banca. Toate aceste metode sunt proiectate si implementate pe calculatoare.

Metodele de simulare presupun regresia parametrului prognozat in dependenta de timp. In varianta regresiei liniare se presupune ca procesul aleator prognozat este stationar, adica in fiecare interval de timp exista o marime aleatoare, probabilitatea de repartitie a careia contine parametri constanti in timp. Aceasta presupune ca pe tot intervalul de prognozare paradigma economica formata este constanta. Insa, se considera, ca aceasta presupunere este putin probabila.

II.3. METODELE SITUATIONALE

Aceste metode, presupun generarea situatiilor economice si modelarea reactiilor sistemului in baza rezultatelor financiare obtinute. Daca scenariile influentei asupra sistemului sunt procese in mai multe nivelului, atunci in scopul luarii deciziilor financiare se alcatuieste arborele decizional. In managementul financiar alcatuirea arborelui de decizii se utilizeaza destul de des in cazul modelarii macroeconomice si la determinarea pretului optiunilor.

In fiecare sistem analizat, o importanta deosebita revine factorilor subiectivi, nefinanciari cum ar fi: deciziile managerului, experienta acestuia, modificarea mediului de afaceri. Astfel, metoda clasica a lui Altman de analiza a riscului de faliment a corporatiei nu este stabila in timp si spatiu, adica rezultatele obtinute intr-un interval de timp si intr-o tara nu se confirma intr-un alt interval de timp sau in alta tara. Explicatia consta in aceea, ca se incearca adoptarea deciziilor despre un agent economic in baza analizei unui complex de date despre activitatea mai multor agenti economici, conceputa ca informatie statistica. In acest fel, nu sunt luate in calcul particularitatile agentului economic, adica concluziile finale nu au o baza sigura.

Ca rezultat in analiza sistemelor financiare se refuza metodele statistico-matematice clasice si se incearca analiza expert sau alte metode deterministe care, totusi, nu sunt in stare sa ia in consideratie incertitudinea sistemelor financiare.

Uneori, in cazul modelarii, analistii folosesc probabilitati subiective, insa fundamentarea acestor decizii poate fi pusa la indoiala.

Ca o nota generala putem afirma, ca tehnicile traditionale de gestiune a riscurilor, inclusiv acele propuse in prezent de Comitetul Basel, sunt, de regula, fragmentate si pasive, orientate spre asigurarea si prevenirea pierderilor. Aceasta abordare a riscurilor nu ia in considerare ca riscurile sunt o sursa de avantaje competitive. Studiile recente in materie de modele si strategii de gestiune a riscurilor recunosc acest potential competitiv al riscurilor in cadrul unei abordari sistemice care maximizeaza valoarea unei intreprinderi.

In prezent, managerii institutiilor bancare sunt constienti de riscurile la care sunt expusi in desfasurarea activitatii lor. Totusi, masurarea, consolidarea si agregarea expunerilor la diverse riscuri sunt uneori realizate de o maniera nesistematica. De obicei, fiecare unitate de afaceri, denumita uneori celula economica, business cell, sau celula de afaceri (ex., subdiviziune structurala), este expusa doar la anumite tipuri de risc. In consecinta, fiecare celula economica isi creeaza si utilizeaza propriul sau sistem de monitorizare, captare, evaluare, analiza si gestiune a propriilor riscuri, precum si de colectare a informatiilor aferente, in functie de caracteristicile expunerilor la risc, relevanta, frecventa, marime, capacitate de absorbtie, sensibilitate.

Toate aceste metode, metodologii si procedee pot varia de la un risc la altul, de la o celula economica la alta, de la o afacere la alta, precum si de la o banca la alta. Elemente distinctive enumerate in materie de gestiune a riscurilor, proprii fiecarei celule de afaceri, fac dificila consolidarea si agregarea informatiilor si actiunilor de administrare a riscurilor la nivel global, pe ansamblul bancii sau a unui grup de institutii financiare.

Ceea ce caracterizeaza cadrul traditional de administrare a riscurilor este absenta unei abordari integrate, consistente si coerente a modului in care diverse riscuri aferente activitatilor celulelor economice separate afecteaza expunerea agregata, de ansamblu la risc a bancii.

Este necesara o noua conceptie, care va presupune ca toate functiile relevante dintr-o institutie financiara, trezorerie, creditare, valutara, de personal, de control intern, de audit intern, financiar-contabila, de dezvoltare strategica, de marketing, sa participe in procesul de administrare a riscurilor. Sistemul de management integrat al riscului, bazat pe aceasta conceptie, de asemenea, va include si procesele de elaborare si proiectare de principii consistente de evaluare, monitorizare si gestiune a riscurilor identificate.

In mod natural, conceptul de management al riscului se afla intr-o conditionare reciproca cu exigentele de afaceri ale fiecarei institutii financiare.

Cooperarea dintre diferite celule economice in cadrul bancii este un element esential al conceptiei holistice despre managementul riscului. Existenta unor retele, fluxuri de informatie pe orizontala si verticala, formale sau informale in cadrul unei institutii bancare intre personalul implicat direct in procesul de administrare a riscurilor este, de multe ori, solutia cea mai eficienta de partajare a cunostintelor si a informatiilor in cadrul unei banci, precum si de promovare a unor actiuni consistente si integrate de o maniera simultana sau succesiva.

Chitesenta managementului integrat al riscului trebuie inteleasa ca managementul tuturor tipurilor de risc aferente tuturor celulelor economice. Un sistem de management al riscului va opera cu categorii largi de risc respectiv, riscul de piata, riscul de credit, riscul juridic, cu diverse riscuri atasate diferitelor instrumente si portofolii (riscuri aferente titlurilor mobiliare, creditelor, valutelor, contractelor swap etc.), cu riscuri asociate diferitelor celule ierarhice din cadrul bancii, precum si cu riscuri asociate celulelor localizate in diferite zone si regiuni geografice, care opereaza in diferite sisteme legislative si de reglementare juridica (ex., institutiile transnationale).

Toate aceste expuneri la risc sunt abordate intr-o maniera unitara, ca un sistem integru si coerent de celule de afaceri si de expuneri la diverse riscuri, de conexiuni intre acestea, precum si de conditionari reciproce si interactiuni permanente. Sistemul de management al riscului identifica si capteaza toate aceste riscuri, evalueaza consecintele potentiale si adopta o abordare activa, agresiva, in raport cu incertitudinea si riscul inerent in atingerea obiectivelor de afaceri fixate si in crearea de valoare.

Analizand din punct de vedere doctrinar, sistemul de management integrat al riscului este o abordare structurata, multidisciplinara, riguroasa si foarte bine fundamentata sub aspect tehnic si operational, care reuneste (canalizeaza) strategia, procesele, resursele umane, tehnologia si cunostintele (know-how) in scopul evaluarii si gestiunii riscurilor la care este expusa orice institutie financiara.

Principiul fundamental al unei gestiuni eficiente il constituie ideea ca administrarea riscului este serviciul fiecarui angajat al bancii si ca gestiunea riscurilor nu este limitata numai la nivelul consiliului de directori, sau directiei financiare. Riscul bancii trebuie sa devina o parte componenta a culturii institutiei, alaturi de sistemul de valori si de manierele de comunicare a informatiilor.

Un sistem de management integrat al riscului trebuie sa fie capabil sa masoare si sa consolideze toate riscurile aferente activitatii de o maniera consistenta, luand in considerare toate interrelatiile existente si posibile, si sa prezinte expunerea si sensibilitatea bancii sau a oricarei celule de afaceri la oricare factor de risc in orice moment de timp.

In pofida caracterului de inovatie in materie de gestiune a riscurilor, analistii si managerii informati de recentele dezvoltari din teoria financiara considera deja ca este numai o problem de timp pana cand sistemele de management integrat al riscului vor deveni standarde pentru marile institutii financiare. Tehnologia informatiei (IT) si teoria financiara au ajuns la un nivel de dezvoltare la care cele mai mari obstacole in implementarea unor sisteme integrate de gestiune a riscurilor nu mai sunt de natura tehnica sau analitica, ci de ordin administrativ si, in unele contexte, de ordin economic. Celulele de afaceri trebuie coagulate, procedurile standardizate, iarnoile sisteme informationale trebuie astfel implementate, incat sa permita si sa faciliteze atat controlul centralizat, cat si managementul centralizat al riscurilor.

Astfel, analizand cele mentionate, institutiile financiare care vor adopta si implementa sisteme de management integrat al riscului, vor putea beneficia de urmatoarele facilitati:

- se va permite fundamentarea si luarea deciziilor atat la nivelurile ierarhice inferioare (de ex., dealeri, traderi, manager de active etc.), cat si la cele superioare (luarea de decizii strategice);

- contribuie la o fundamentare mai calitativa a deciziilor relative gestiunii riscurilor la toate nivelurile manageriale;

- sistemul va contribui la cresterea eficientei economice si prin alte modalitati de natura administrativa sau manageriala;

- va impune o disciplina riguroasa in cadrul bancii, ceea ce confera o mare consistenta proceselor de colectare a datelor, de masurare si de procesare a informatiilor;

- va ajuta banca sa furnizeze actionarilor actuali si potentiali, precum si investitorilor o mai buna informatie relativa riscurilor la care este expusa.

CAPITOLUL III. FACILITATILE SISTEMULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT AL RISCULUI

Fiecare sistem de management integrat al riscului va oferi urmatoarele facilitati:

- Toate datele si informatiile sunt centralizate intr-o baza de date in care sunt stocate toate informatiile relative pozitiilor si tranzactiilor. Stabilirea unei singure baze de date implica restructurari importante in structura organizationala a bancii si Stabilirea unei baze de date centralizate va solicita unei subdiviziuni a bancii sa stapaneasca o cantitate enorma de informatie, unificata potential printr-o larga retea de sisteme de baze de date si sa asigure ca rezultatele generate vor fi standardizate si comparabile in cadrul tuturor celulelor de afaceri ale bancii. Aceasta procedura este una foarte vasta si complexa pentru o banca, cum ar fi: definitii; conventii; procedee de introducere, de procesare, de verificare si validare, de analiza, de raportare, de stocare, de securitate, care trebuie sa fie standardizate pe ansamblul institutiei financiare.

Astazi aceasta facilitate este cel mai solicitat aspect din cadrul implementarii sistemelor de management integrat al riscului. Pozitii si procedee separate trebuie stabilite la nivel de produse, oficii, tari si clienti. In plus, managementul trebuie sa ia si decizii periodice relative frecventei de revizuire a datelor, mecanismelor de protectie si securitate a datelor contra fraudelor, pirateriei.

- Procedee analitice. Orice sistem de management integrat al riscului solicita sisteme de procesare a datelor. Aceste sisteme vor depinde de riscurile la care este expusa o banca si de nivelul de sofisticare solicitat de management in gestiunea acestora. Acolo unde sunt vizate riscurile financiare, metode analitice,de ex. Monte-Carlo, Value-at-Risk, Stress Testing, pot fi incorporate in cadrul acestor sisteme. Bancile mai interesate vor dori insa ca sistemele ce vor analiza expunerile la diverse riscuri sa incorporeze atat metode traditionale, simple ex. credit scoring, cat si metode mai sofisticate ex, Creditat- Risk.

- Monitorizarea si evaluarea. Procedeele analitice ale sistemelor de management integrat al riscului vor fi integrate in sisteme centralizate de monitorizare si evaluare ce vor include: sisteme de verificare si de depistare a eventualelor probleme; sisteme de monitorizare si de asistenta in fundamentarea deciziilor; sisteme de validare a preturilor, a estimarilor, a metodologiei Value at Risk, precum si a rezultatelor altor modele utilizate in scopuri analitice; sisteme de colectare si procesare a datelor in scopul ajustarii estimarilor la risc si a evaluarii performantelor.

- Fundamentarea deciziilor. Rezultatele generate de aceste sisteme vor fi utilizate in procesul de evaluare a riscurilor, precum si in cel al gestiunii riscurilor. Rapoarte avand un continut diferit, in functie de specificul si destinatia acestora, vor fi produse de sistemele informationale si vor fi remise persoanelor responsabile.

Un model simplu de sistem al managementului integrat al riscului ar trebui sa ofere, in esenta, partajarea informatiei in cadrul bancii. O celula de fundamentare a deciziilor poate asista la pregatirea si luarea deciziilor optime in functie de informatia disponibila relativa diferitelor celule de afaceri ale bancii. Managerii de la diferite niveluri de gestiune ar putea partaja intre ei mult mai multe informatii de gestiune. In plus, managerii de la acelasi nivel de gestiune, dar din zone geografice diferite, ar putea si ei sa partajeze in comun informatiile disponibile. Poate fi de un mare ajutor diseminarea de catre sediul central al bancii de informatii relative datelor de prognoza, a estimarilor si a altor informatii asociate, astfel incat angajatii sa aiba o idee mai clara despre ipotezele, datele si tendintele cu care se opereaza in cadrul bancii. Aceasta ar contribui la cresterea eficientei de comunicare si circulatie a informatiilor in cadrul institutiei financiare, la partajarea valorilor, a cunostintelor profesionale si tehnice, precum si la schimbul de experienta intre angajatii bancii in materie de management. Toate acestea cumulate, datorita efectului de sinergie (1+1=3), ar determina cresterea eficientei si a performantelor globale ale bancii.

Per a contrario, sistemele de management pot fi si mai sofisticate. Ele pot presupune un control centralizat al anumitelor expuneri la risc, cum ar fi expunerea totala relativa unui debitor, contractant sau valuta. Cei care vor fundamenta si vor lua decizii individuale vor cunoaste mai bine care sunt efectele deciziilor si actiunilor luate asupra intregii institutii.

Sistemele de management al riscului pot sa difere si dupa gradul de pertinenta al informatiilor furnizate, din momentul in care aceste informatii sunt adesea utilizate in luarea deciziilor in timp real. Totusi, ideea unei procesari in timp real, cu generarea si furnizarea in regim continuu de informatii actualizate, este aproape imposibil de realizat pe ansamblul bancii, cel putin in conditiile costurilor actuale ale IT. Ca rezultat, sistemele informationale in timp real sunt mai mult sau mai putin utilizate de catre participantii sau celulele de afaceri participante direct la piata financiara, unde procesul de fundamentare a deciziilor este foarte rapid si mare consumator de informatii la zi, poate chiar la secunda.

Sistemele de management al riscului pot sa difere intre ele si dupa gradul de integrare a analizelor relative riscurilor. Diferite institutii pot opta pentru diferite grade de integrare a analizei riscurilor. O astfel de separare se transforma, putin cate putin, in una anacronica si caduca, cel putin din urmatoarele motive:

- dubla inregistrare si analiza a anumitelor tipuri de risc, ex. riscul de credit si riscul de piata prin metoda Monte Carlo. Integrarea si utilizarea unei metodologii consistente poate ajuta la eliminarea eventualelor inregistrari multiple;

- integrarea asigura ca datele, modelele de evaluare si estimarile vor fi consistente si comparabile intre ele;

- coordonarea analizelor poate facilita depistarea interactiunilor si a conditionarilor reciproce intre expunerile la diverse riscuri. Expunerile de diverse riscuri nu ar trebui adunate algebric, de o maniera simplista, pentru a estima pozitia globala a firmei in materie de expunere la riscuri. Trebuie luate in calcul si eventuale corelatii. In practica insa este foarte dificila evitarea simplei sumari a riscurilor, mai putin in situatia unor metodologii integrate care iau in considerare interrelatiile si conditionarile;

- sistemele de management al riscului permit firmelor sa utilizeze avantajos noile instrumente derivate hibride care combina diferite tipuri de risc si care nu pot fi utilizate corespunzator, daca aceste riscuri sunt examinate separat.

La ora actuala, piata financiara ofera o serie de instrumente financiare sensibile atat la riscul de piata, cat si la cel de credit, si, in consecinta, sunt necesare metode integrate de gestiune a acestora. Procesul de identificare a celor mai relevante riscuri, la care este expusa intreprinderea, este unul complex si a carui exercitare merita toate eforturile. Este un proces care necesita toata straduinta si daruirea de sine, precum si tot profesionalismul personalului responsabil de identificarea, monitorizarea, captarea si analiza celor mai relevante riscuri la care este expusa activitatea de zi cu zi a unei institutii financiare.

Este indubitabil ca o intelegere si o analiza mai buna a riscurilor micsoreaza posibilitatea realizarii acestor riscuri si a pierderilor aferente acestora. Insa, acest demers va determina cresterea controlului bancii asupra actiunilor sale pe piata si va reduce volatilitatea veniturilor si a cashflow- urilor sale.

Dupa ce riscurile aferente diverselor celule economice au fost identificate clar si explicit si au fost stabilite metodologii coerente de evaluare a riscurilor, nivelul performantelor poate fi comparat pe ansamblul bancii. De cele mai dese ori, indicatorii economico-financiari sunt ajustati la nivelul riscurilor la care activitatile care i-au generat au fost expuse. Astfel sunt obtinuti indicatori ajustati la risc. Procedura de ajustare poarta, in practica, o denumire consacrata, normalizare.

Odata ce conceptia integrata relativa riscurilor, adoptata de banca, este comunicata investitorilor de o maniera clara si transparenta, banca poate sconta o reducere a costului capitalului achizitionat de pe piata. Mai mult decat atat, conceptia integrata incorporeaza riscurile inerente procesului de management al bancii in termene de fundamentare a deciziilor side masurare a performantelor. Atunci cand fundamenteaza si iau decizii strategice si operationale, managerii strategici trebuie sa inteleaga care riscuri sunt relevante, care sunt interactiunile dintre aceste riscuri si care este influenta fiecarui risc asupra intregului portofoliu de riscuri al bancii. Este necesar si pertinent ca nivelul de ansamblu al riscului sa fie definit si masurat, deoarece gratie efectelor portofoliului, nivelul agregat al riscului pe ansamblul bancii va fi inferior sumei directe a riscurilor individuale, aferente celulelor separate ale bancii. Or, unul plus unul face mai putin de doi, ceea ce este favorabil in acest context.

O gestiune integrata a riscurilor poate aduce o valoare considerabila bancii cum ar fi:

- volatilitatea cash-flow-urilor si a veniturilor este mai mica;

- alocarea capitalului in cadrul bancii este mai eficienta;

- eficienta operationala a proceselor de gestiune a riscurilor sporeste;

- costul capitalului este mai redus.

Conditia esentiala pentru orice schema plauzibila de management al riscului este asumarea unui angajament de catre managerii bancii de a elabora si implementa o abordare integrata si consistenta, precum si de a sustine toate eforturile directe aferente realizarii acestui demers.

Intr-o prima faza se va identifica riscurile care afecteaza cash-flowurile si pozitia economica si financiara a bancii. Procesul de identificare solicita canalizarea tuturor informatiilor si a principalelor resurse disponibile, ale diverselor celule ale bancii. Prin participarea la acest proces, personalul responsabil se angajeaza intr-o gestiune consecventa si judicioasa a riscurilor, precum si in implementarea politicilor de gestiune a riscurilor, adoptate de catre management.

A doua faza va constitui definirea de metodologii consistente de evaluare a diferitelor tipuri de risc. In caz contrar, performantele ajustate la risc, aferente diferitelor celule de afaceri, nu vor putea fi comparate.

Un ultim pas il va constitui crearea de principii si politici, precum si definirea rolurilor si a responsabilitatilor pentru functiile si posturile insarcinate cu managementul riscurilor in scopul cresterii eficientei operative a proceselor de administrare a riscurilor.

Atunci cand sistemul de management al riscului este implementat intr-o institutie financiara, este recomandata o abordare graduala, in etape, a conceptiei integrate de gestiune a riscurilor: o implementare progresiva cu pasi mici, dar siguri, decat un salt gigant. Insa, banca ar trebui sa selecteze o celula de afaceri in calitate de pilot in cazul in care sunt vizate un numar limitat de tipuri de risc. Responsabilitatile primare ale acestei celule-pilot vor fi coordonarea activitatilor de gestiune a riscurilor in cadrul bancii, crearea de metode si metodologii consolidate de evaluare a riscurilor si raportarea acestor riscuri factorilor de decizie relevanti.

Odata insa cu castigarea de experienta in administrarea riscurilor, politicile si procedurile relative managementului riscurilor, formulate pentru proiectul pilot, pot fi extinse si la alte celule de afaceri ale bancii.

Un principiu fundamental al sistemului de management al riscului consta in concentrarea resurselor si a eforturilor nu in directia reducerii riscurilor, ci in directia optimizarii portofoliului de riscuri si a generarii celor mai bune rezultate posibile.

CAPITOLUL IV. CREAREA UNUI LIMBAJ COMUN DE COMUNICARE A RISCURILOR.

Acest lucru va facilita si va sustine dialogurile relative riscurilor dintre manageri si angajati. Stabilirea unui limbaj comun incepe cu definirea conceptului de riscul in contextul activitatii proprii a bancii date. Aceasta presupune o intelegere a incertitudinilor cu care, eventual, se va confrunta banca.

O metodologie coerenta trebuie creata pentru identificarea si stabilirea prioritatilor riscurilor. De asemenea vor fi identificate sursele de risc de la care pot fi identificate mai multe categorii de risc.

Sistemul de management integrat al riscului identifica riscurile de afaceri prin delimitarea initiala a acestora in trei grupe mari:

- riscul mediului de afaceri vizand fortele externe care pot afecta viabilitatea afacerii unei banci;

- riscul proceselor vizand fortele si factorii interni care pot avea impact asupra desfasurarii in bune conditii a activitatii bancii;

- informatia pentru fundamentarea deciziilor relative riscurilor. Acest risc este asociat incapacitatii bancii de a avea acces in timp util la informatia necesara, lipsei de completitudine a datelor, invechirii informatiei in procesul de fundamentare a deciziilor. Este cunoscut si sub denumirea de risc al deciziilor eronate. In acest context, insasi activitatea de gestiune a riscurilor este considerata sursa aparte de risc si care necesita un tratament special. Multe institutii aufalimentat din simplul motiv ca si-au fundamentat principalele decizii de afaceri in baza unor informatii lipsite de acuratete.

Astfel crearea unui limbaj comun simplifica sarcina de integrare a gestiunii riscurilor in activitatea si operatiile de zi cu zi ale bancii si faciliteaza comunicarea si luarea de decizii.

In cadrul structurilor din limbajul curent relativ riscurilor, o clasificare a proceselor interne ale bancii poate ajuta managerii sa inteleaga care dintre activitatile desfasurate transforma resursele in produse sau servicii, adica sunt creatoare de valoare.

In structura bancilor, activitatile desfasurate pot fi delimitate in doua mari categorii:

procese de baza, care au impact direct asupra clientilor bancii. Sunt procesele de creditare a afacerilor si de atragere a resurselor;

- procese de management si de suport care faciliteaza si imbunatatesc performantele proceselor de baza si includ gestiunea resurselor financiare si umane, precum si managementul calitatii.

Analiza si definirea riscurilor, crearea modelelor de risc si stabilirea unei scheme de clasificare a proceselor formeaza un limbaj care constituie fundamentul pentru o gestiune eficienta a riscurilor. Utilizand acest limbaj comun si avand in calitate de ghid scopul si sarcinile politicii de management al riscurilor, banca poate evalua riscurile la care este expusa si poate dezvolta strategii laborioase de management.

Analizand cele afirmate, conceptul de management integrat al riscului este simplu. In orice activitate, riscul este inerent oricarei decizii de afaceri. Si acest risc trebuie administrat de o maniera competenta si eficienta. Sistemul de management integrat propune solutii ad-hoc acestei provocari si ofera o abordare coerenta si integrata gestiunii riscurilor si este, in particular, foarte atractiva. Odata ce institutiile financiare devin tot mai complexe, este evident ca abordarile traditionale ale managementului riscurilor si ale controlului de gestiune vor deveni treptat neadecvate. Daca bancile doresc sa prospere intr-o era marcata de cresterea continua a complexitatii, atunci sistemul de management integrat al riscului nu este atat o optiune, cat, mai degraba, o necesitate stringenta.

In prezent, datorita insuficientei metodelor stiintifice existente pentru managementul activelor financiare, analistii sunt tentati sa elaboreze teorii principial noi de gestiune a sistemelor financiare, care sa functioneze in conditii de risc sau incertitudine.

De pe pozitii de sistem, banca este privita ca veriga a sistemului financiar, fiind parte componenta a acestuia, pe cand sistemul financiar este parte componenta, deosebit de importanta, a sistemului economic, iar prin el, a societatii in general.

Oricare agent economic poate fi considerat un sistem, care activeaza in conformitate cu anumite principii pentru care este caracterizeaza prin: complexitate, limitarea resurselor, multitudinea factorilor ce influenteaza evolutia sistemului, natura stohastica a evenimentelor, multitudinea variantelor posibile de evolutie etc. Evident, acest sistem poate fi divizat intr-o multitudine de subsisteme, care activeaza de sine statator conform acelorasi principii generale. Oricare sistem functioneaza prin interactiunea cu elementele altui sistem, mai generale, considerate pentru prima ca mediu extern. Desigur, granitele fiecarui sistem sau subsistem sunt subiective.

Din punctul de vedere al sistemului financiar, activitatea financiara a unei banci poate fi considerata un flux de semnale de iesire, rezultate financiare, obtinute in urma deciziilor managerilor bancii si a semnalelor din exterior, care au o natura nedeterminata. Astfel zis, comportamentul bancii din punct de vedere economic este influentat concomitent de o multitudine de factori care nu pot fi evaluati simultan.

Insa teoria riscului ne spune ca incertitudinea este starea in care nu cunoastem si nu putem calcula evolutia parametrilor in timp, pe cand starea de risc presupune cunoasterea, sau existenta posibilitatii de calcul, domeniului de variatie al parametrilor si evolutia acestor parametri poate fi descrisa prin intermediul unei legi de repartitie. Anume posibilitatea evaluarii ne permite sa vorbim despre existenta managementului riscului, caci putem gestiona numai ceea ce putem evalua si intelege.

In scopul simularii activitatii bancii, notiunea de risc are sens numai in raport cu obiectul de studiu in cadrul sistemului examinat si pornind de la aceasta, se apreciaza ca riscul bancii este caracterizat de starea in care se afla banca. Aceasta stare este influentata de un sir de evenimente care pot provoca venituri sau pierderi pentru banca. Respectiv, analiza si evaluarea probabilitatii de aparitie, marimii si efectului acestor evenimente asupra bancii, caracterizeaza riscul bancii, sau probabilitatea abaterii venitului bancii in comparatie cu prognozele. Totodata, probabilitatea derularii sirului de evenimente se formeaza in urma unor activitati interne si externe pentru banca. Adica banca poate fi prezentata ca un sistem care activeaza in conditiile influentarii unui sir de factori interni, inclusiv deciziile luate de manageri, si a unui sir de factori externi de piata.

CAPITOLUL V. RETELE PETRI.

Aceasta abordare permite modelarea evolutiei riscului banciilor prin modele principial noi. Una din posibilitati, in acest sens, consideram ca poate fi folosirea retelelor Petri, utilizate pe larg in prezent pentru analiza si validarea proceselor paralele ale sistemelor discrete .

Metodele existente de modelare a riscului bancii presupun corect ca mediul economic este in schimbare permanenta si este supus legitatii evolutiei ciclice. Aceasta inseamna ca analiza statistica ne permite sa gasim o lege de repartitie a evolutiei parametrilor, care va fi valabila pentru un anumit interval de timp (mai mare sau mai mic), ceea ce ne permite sa prognozam si trendul evolutiei viitoare a parametrilor (cu o anumita probabilitate) sistemului si deci sa consideram ca sistemul se afla in stare de risc. Aceasta insa nu presupune ca am omis incertitudinea. Am determinat legea de repartitie si in baza acesteia am dimensionat evolutia parametrilor. Insa determinarea legii de repartitie a fost efectuata cu un anumit grad de subiectivism (impus de incertitudine).

O metoda principial noua de modelare a riscului trebuie sa asigure posibilitatea modelarii subiectivismului expertului. Astfel, analizand evolutia ratei dobanzii la depozitele unei banci comerciale, expertul este constient ca mediul extern a fost intr-o schimbare permanenta, cu toate acestea, in baza experientei, el va determina un domeniu de variatie al ratei dobanzii considerat normal pentru banca data. Chiar daca expunerile expertului privind repartitia parametrului (ratei dobanzii) sunt subiective, probabilistice, redate lingvistic (nu pot fi transcrise in limbaj matematic), ele sunt suficiente pentru modelarea prin intermediul retelelor Petri.

Unul din parintii managementului modern, Druker, considera ca nici rezultatele, nici resursele nu exista in interiorul businessului, ele exista in afara lui. Unicul lucru care poate fi considerat sigur pentru orice afacere este ca aceasta necesita eforturi si, din aceasta cauza, sunt necesare cheltuieli. Dar care vor fi rezultatele acestor eforturi, urmeaza de vazut. Rezultatele nu depind de cineva din interiorul businessului, ele depind de mediul extern, de cumparatori, guvern, concurenti.

Banca in general este un sistem care functioneaza conform principiilor caracteristice, avand un numar finit de subsisteme (sectie creditara, sectie valutara, sectie decontari etc.). Evident, fiecare sistem examinat separat are anumite functii si scopuri bine determinate, insa aceasta nu inseamna ca putem cunoaste reactia sistemului la toate semnalele interne si externe.

Daca privim fiecare subsistem (parte componenta a sistemului de baza) ca o "cutie neagra" si cunoastem care vor fi semnalele de iesire din "cutie" la aparitia unui sau a catorva semnale de intrare, atunci varianta optimala de modelare a evolutiei sistemului in timp sunt retelele Petri.

Modelarea prin retelele Petri permite studierea relativ simpla a multitudinii de variante posibile de evolutie a sistemului si, respectiv, elaborarea unor directii de influentare, prin semnalele de intrare, in dependenta de evolutia sistemului.

Retelele Petri sunt definite ca obiect matematic ce determina un suport teoretic eficient de descriere a comportarii proceselor paralele ale sistemelor discrete cu interactiuni asincrone. Ele reflecta intr-o forma compacta structura sistemului si relatiile dintre elementele acestuia, dinamica schimbarii starilor lui pentru conditiile initiale date si paralelismul proceselor ce au loc in astfel de sisteme, interactiunile locale dintre procese si nedeterminismul comportarii lor.

Nivelul de abstractie al modelului in baza unei retele Petri este foarte inalt si el corespunde descrierii interactiunilor din sistem in termeni numai de doua notiuni fundamentale si anume: evenimentele si conditiile.

Construirea modelelor sistemelor sub forma de retele Petri presupune efectuarea urmatoarelor etape:

- procesele modelate, ce au loc in sistem, se descriu printr-o multime de evenimente si conditii ce determina aceste evenimente si, de asemenea, relatii cauza/efect, stabilite asupra multimii de evenimente/conditii;

- se determina multimea de evenimente/conditii, succesiunea aparitiei carora este dirijata de starile sistemului. Starile sistemului se redau printr-o multime de conditii. Conditiile se formeaza sub forma de predicate. Cantitativ, conditiile se caracterizeaza prin capacitate, care se exprima prin numere intregi nenegative, numite marcaje;

- conditiile (predicatele) pot sa fie indeplinite si sa nu fie satisfacute. Numai indeplinirea conditiilor definite asigura posibilitatea aparitiei evenimentelor. Conditiile, de indeplinirea carora este legata posibilitatea realizarii evenimentelor, se numesc preconditii;

- dupa aparitia evenimentului se va asigura indeplinirea altor conditii ce se afla in relatia cauza/efect cu preconditiile primite. Aceste conditii se numesc postconditii.

In retelele Petri conditiile sunt asociate cu locatiile retelei, iar evenimentele, cu tranzitiile respective. Succesiunea de evenimente este reflectata de declansarea tranzitiilor. Satisfacerea unei conditii este legata de marimea marcajului locatiei ce corespunde acestei conditii.

Conventiile referitoare la regulile de declansare a tranzitiilor determina metoda de exprimare a conceptiei legaturilor cauza/efect dintre conditiile si evenimentele ce au loc in sistem. Numai dupa satisfacerea preconditiilor pot aparea unele evenimente. Momentul realizarii efective a evenimentului este necunoscut, intrucat deseori este dificil sa se restabileasca lanturile cauzelor si ale efectelor nemijlocite ce determina faptul si efectul aparitiei respectiv, durata evenimentului. Dupa ce evenimentul a avut loc, se realizeaza postconditiile, care, la randul lor, sunt preconditiile unor altor evenimente.

CONCLUZII.

Astfel, riscul unei banci poate fi conceput ca o stare in care se afla institutia, iar starea in care se poate afla institutia depinde de numeroase evenimente care pot avea loc sau nu pot avea loc. La randul lor, aceste evenimente depind de un sir de conditii care se pot realiza sau nu. Legatura conditie/eveniment si mai departe stare in care se afla banca, riscul bancii, poate fi redata printr-o multime de relatii de tipul conditie/eveniment/stare. Important este ca atat conditiile, cat si evenimentele care se pot produce in urma realizarii unei sau altei conditii sunt multiple si se pot realiza paralel, cu sau fara interdependenta. Aceasta inseamna ca in cazul modelarii starilor unei institutii bancare va trebui sa modelam toate evenimentele posibile si sa analizam un numar finit de stari posibile, adica de situatii de risc in care se poate afla banca.

Un factor important in cazul acestei modelari este posibilitatea prezentarii modelului bancii intr-o forma comoda pentru analiza si evaluare cu ajutorul calculatorului.

Atunci cand vorbim de optimizarea managementului activelor bancare trebuie sa avem in vedere, in principal, supravegherea si gestiunea plasamentelor bancii care detin ponderea covarsitoare in activul bancii si sunt foarte diversificate, ce trebuie orientate in directia asigurarii unui grad sporit de siguranta, adica risc minim, astfel incat acest risc, corelat cu profitul prognozat, sa rezolve problema lichiditatii bancii.