Echilibrul financiar

Echilibrul financiar

1. Continutul echilibrului financial-

Echilibrul financiar presupune existenta unei concordante intre resursele financiare necesare economiei pentru indeplinirea obiectivelor prevazute, pentru satisfacerea eventualelor nevoi suplimentare si posibilitatile de procurare a acestora.

Asigurarea echilibrului financiar constituie o necesitate in cadrul oricarei economii. Cele mai importante caracteristici ale echilibrului financiar sunt urmatoarele:

Construirea echilibrului financiar tine seama de evaluarea nevoilor sociale, de stabilirea optiunilor si posibilitatilor in satisfacerea necesitatilor economiei nationale. Asigurarea acestei situatii este precedata de multiple variante de balanta financiara a economiei nationale, care are menirea gasirii unui punct comun intre nevoile de resurse si posibilitatile existente pentru realizarea actiunilor considerate prioritare in perioada de referinta.

Realizarea echilibrului financiar necesita examinarea obiectiva a actiunilor prevazute, preocuparea fiind esentiala in ceea ce priveste latura calitativa si cresterea eficientei economice. In acelasi timp, echilibrul financiar se stabileste in stransa corelatie cu echilibrul monetar si cu cel valutar. Aceste forme ale echilibrului valoric nu se pot realiza decat in concordanta cu echilibrul material si cu echilibrul fortei de munca.

La determinarea echilibrului financiar este necesar sa se ia in considerare si rezervele de resurse financiare, pentru nevoi neprevazute.

Echilibrul financiar are in vedere resursele si necesitatile financiare ale sectorului public.

Echilibrul financiar se sprijina, in cea mai mare masura, pe resursele financiare mobilizate pe plan national prin metode si cai diferite.

Elaborarea bugetului anual consolidat trebuie sa tina seama de nivelul optim la care se construieste echilibrul financiar.

Nivelul optim poate fi diferit atat prin marimea absoluta a resurselor financiare potential mobilizate cat si prin marimea relativa a acestora, adica prin cresterea procentuala prevazuta a se realiza comparativ cu perioada de baza.

La stabilirea echilibrului financiar este, in primul rand, obligatoriu a se lua in considerare numai resursele pe care societatea le poate mobiliza pe piata interna, nu si cele de provenienta externa.

In faza de intocmire a programului economic la nivelul economiei nationale, pana se ajunge la varianta optima care asigura echilibrul general economic, se elaboreaza mai multe variante de program, carora la corespund

tot atatea variante de buget general consolidate fiecare varianta prezinta o stare de echilibru (dezechilibru) financiar la un alt nivel decat precedentele. Variantele de buget pot fi:

echilibrate;

supraechilibrate;

dezechilibrate;

In situatii anormale, de excedent exagerat sau de deficit, este necesar a se adanci analiza resurselor si a necesitatilor pana se ajunge la o varianta echilibrata normala.

8. Volumul resurselor financiare variaza in functie de marimea produsului intern brut, de proportiile intre consum si partea ce se retine pentru formarea bruta de capital, de regimul amortizarii mijloacelor fixe, alti factori.

Multitudinea factorilor care determina volumul resurselor financiare si necesitatile de resurse, nivelul echilibrului financiar prognozat (ex. anterior) difera de la o perioada la alta, functie de conditiile concrete ale fiecareia. O situatie favorabila este aceea cand, la ritmuri rapide de crestere a productiei si de reducere a costurilor de productie, echilibrul financiar se va stabili la cote inalte. Interdependenta dintre cresterea produsului intern brut (dinamica lui) si cresterea resurselor financiare sunt evidente. Altfel spus, o economie in ascendenta va realiza un volum tot mai mare al produsului intern brut si respectiv de resurse financiare, care asigura o largire a productiei si satisfacerea mai deplina a celorlalte nevoi ale societatii.

2. Proiectarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic

La proiectarea echilibrului financiar sunt utilizate instrumente diferite in functie de sfera de cuprindere a resurselor si a nevoilor financiare si de sistemul de determinare a indicatorilor economici la nivel national.

Echilibrul financiar poate sa vizeze:

a)      totalitatea resurselor financiare ale societatii;

b)      resursele financiare apartinand unui anumit sector (ramuri, unitati
administrativ-teritoriale);

c)      resursele financiare si nevoile unui agent economic sau institutiii
publice.

Pentru dimensionarea resurselor si nevoilor se va folosi un instrument, care poate fi: plan financiar, balanta financiara, buget de stat,

buget local, buget de venituri si cheltuieli, etc, totodata, prin acesta se precizeaza destinatia acestora. Unele planuri financiare servesc numai la fundamentarea echilibrului financiar in timp ce altele, mai limitate ca sfera, dupa aprobarea lor, capata caracter obligatoriu si devin instrumente ale conducerii.

2.1. Resursele financiare ale societatii si destinatia lor

Acestea reprezinta totalitatea resurselor financiare care pot fi mobilizate pe plan intern la fondurile publice si la cele private ale economiei nationale.

Sub raport economic aceste resurse reprezinta:

a)      partea din produsul intern brut care se mobilizeaza la constituirea fondurilor publice;

b)      excedentul exploatarii societatilor si cvasisocietatilor nefinanciare ramas la dispozitia acestora;

c)      disponibilitatile banesti ale agentilor economici temporar degajate din circuitul fondurilor de productie si circulatie mobilizate de banci;

d)            disponibilitatile banesti temporare ale administratiilor publice, altor institutii publice colectate de trezoreria statului si de banci sau alte institutii financiare;

e)      disponibilitatile banesti ale populatiei de la CEC, banci si alte institutii financiare;

f)       resursele din valorificarea unor bunuri publice (privatizare).

Privite prin prisma locului la care se constituie si se utilizeaza,

resursele financiare ale societatii sunt formate din:

resurse financiare publice prelevate de la bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat;

resursele financiare publice ale fondurilor speciale extrabugetare;

resursele financiare publice aflate la dispozitia regiilor autonome, companiilor si societatilor cu capital de stat;

resursele financiare aflate la dispozitia societatilor comerciale private;

resursele financiare ale asociatiilor fara scop lucrativ;

resursele financiare ale populatiei.

Tinand seama de metoda analitica de determinare, resursele financiare sunt formate din: 1) venituri curente:

>       venituri fiscale (impozite directe si indirecte);

>       venituri asimilate celor fiscale (veniturile bugetului asigurarilor
sociale de stat, fondul de somaj);

>       venituri nefiscale (varsaminte din profitul net al regiilor
autonome, veniturile institutiilor publice, diverse venituri).

2) venituri din capital:

> venituri din valorificarea unor bunuri ale statului, ale institutiilor
publice sau de la rezerva de stat;

Cheltuielile publice au urmatoarea destinatie:

actiuni social-culturale;

asigurari sociale si protectie sociala;

gospodarie comunala si locuinte;

aparare nationala;

ordine publica;

puterea si administratia de stat;

actiuni economice;

alte actiuni;

datoria publica.

Dimensionarea resurselor si cheltuielilor se face cu luarea in considerare a programului de dezvoltare a economiei nationale pe anul de referinta. Cand proiectul bugetului de stat nu poate fi echilibrat pe seama resurselor ordinare ale acestuia se solicita Parlamentului probarea pentru contractarea unui imprumut pe piata.

De asemenea, la nivelul economiei nationale, cand resursele valutare ale tarii nu acopera nevoile de plati, se apeleaza la resurse externe sub forma investitiilor directe de capital strain, imprumuturi de la organisme internationale financiare, credite bancare, etc.

Resursele financiare totale se reflecta in balanta financiara a economiei nationale, indiferent daca acestea se mobilizeaza la fondurile centralizate sau raman la dispozitia unitatilor economice in care s-au creat.

2.2. Sistemul Conturilor Nationale - sursa de informatii pentru dimensionarea resurselor financiare si a destinatiei lor

Sistemul Conturilor Nationale evidentiaza fluxurile directe, materiale si financiare, produse si servicii, relatiile existente in sferel productiei, consumului si formarii capitalului, constituirii si utilizarii veniturilor in interiorul tarii precum si relatiile cu strainatatea.

La baza acestui sistem stau mai multe principii:

egalitatea resurselor si utilizarilor in toate fazele reproductiei sociale;

egalitatea fluxurilor financiare si materiale;

utilizarea sistemului de partida dubla - potrivit caruia unui proces de
schimbare a detinatorului de valoare ii corespund doua inregistrari
contabile, una la eel ce constituie resursa iar cealalta la utilizatorul
acesteia.

Sistemul Conturilor Nationale evidentiaza:

productia, repartitia, circulatia si consumul bunurilor si serviciilor

materiale;

serviciile nemateriale (invatamant, cultura, etc).

Sistemul Conturilor Nationale opereaza cu trei categorii de agenti:

intreprinderi;

administratii publice;

gospodarii ale populatiei.

Sistemul Conturilor Nationale constituie un instrument care serveste atat la proiectarea echilibrului general economic cat si la urmarirea acestuia in executie.

In cadrul Sistemului Conturilor Nationale se intocmesc trei scheme (tabele) care arata diverse fluxuri, structuri si relatii.

Prima schema - este consacrata balantei legaturilor dintre ramuri (input - output, balance d'entrees-sorties) care cuprinde trei cadrane, astfel:

cadranul I (consumul intermediar) arata in ce ramuri se consuma

bunurile si serviciile se s-au produs in economie in perioada de

calcul (referinta);

cadranul II (cheltuieli finale) arata destinatia finala a bunurilor si

serviciilor in fiecare din cele noua ramuri ale economiei;

cadranul III (valoarea adaugata) arata celelalte costuri de productie

(altele decat cele ce reprezinta consum intermediar) ca: impozitele

indirecte, consumul de capital fix, salariile lucratorilor si excedentul

de exploatare, adica valoarea adaugata.

Valoarea totala adaugata din cadranul III reprezinta produsul intern brut, care se regaseste in cadranul II sub forma cheltuielilor finale totale.

Cea de-a doua schema - arata calculul produsului intern brut dupa metoda de productie si a veniturilor (sau a costurilor de exploatare). La fiecare din cele noua ramuri ale economiei se inscrie produsul brut, consumul intermediar si valoarea adaugata.

Cea de-a treia schema - prezinta produsul intern brut calculat prin metoda cheltuielilor. In acest caz, pe ramurile economiei se prezinta oferta totala de bunuri si servicii si destinatia acestora. Oferta, exprimata valoric, este formata din produsul intern brut + importul ( CIF care include si taxele vamale aferente acestuia). Oferta totala se defalca pe:

consum intermediar;

consum final public;

consum final privat;

formare bruta de capital si export.

Din cele prezentate rezulta ca Sistemul Conturilor Nationale conduce, in mod necesar, la stabilirea echilibrului material (intre oferta totala de bunuri si servicii si destinatia bruta a acestora) si a celui valoric (intre valoarea adaugata si cheltuielile finale).

3. Produsul intern brut, produsul intern net, produsul national brut

1. Produsul intern brut (P.I.B.) reprezinta suma produselor finale, adica bunurile, serviciile pentru consum si investitiile brute, produse intre granitele unei tari, indiferent de nationalitatea celui ce a muncit sau detine capitalul. Investitiile brute (Iv.br.) sunt investitiile care contin toate bunurile de investitii produse. Investitiile brute nu sunt corectate cu deprecierea. Deprecierea (Dp.) desemneaza cantitatea de capital consumata intr-un an (precum amortizarea mijloacelor fixe sau inlocuirea acestora). Investitiile brute contin toate utilajele, fabricile si locuintele construite in cursul unui an, chiar daca unele dintre acestea au fost cumparate pur si simplu pentru a inlocui unele bunuri de capital invechite. Investitiile brute nu reprezinta un indicator prea fidel, deoarece nu reflecta si inlocuirile de mijloace fixe (de capital) uzate, el este prea larg - prea brut - deci nu

reflecta deprecierea.

Pentru a determina cresterea neta a capitalului, trebuie sa incepem cu investitiile brute si sa scadem valoarea de inlocuire. Astfel, pentru a evalua formarea capitalului, vom masura investitiile nete.

Investitiile nete (Iv.n.) reprezinta "sporul net' de capital si se obtin prin scaderea din investitiile brute a valorii de inlocuire a capitalului (a deprecierii capitalului); astfel spus: Iv.br. - Dp. Includerea deprecierii in

investitiile brute este intrucatva similara cu includerea graului si a paini deopotriva; un asemenea produs intern brut va include graul de doua ori.

Daca se are in vedere criteriul teritorial, in produsul intern brut se include tot ceea ce se produce in interiorul unei tari, indiferent de catre cine (indiferent de nationalitatea celui ce a munci sau define capitalul).

Deci, produsul intern brut este un indicator al valorii de piata a tuturor bunurilor si serviciilor produse intre granitele unei tari, indiferent cine a muncit sau este proprietarul activelor utilizate in scopul producerii lor. Produsul intern brut nu include incasarile provenite din operatiunile pe care firmele din tara respectiva le-au desfasurat pe teritoriul unor tari straine si nici castigurile reinvestite in filialele straine ale unor firme autohtone.

Produsul intern net (P.I.N.) reprezinta suma produselor finite,
adica pe langa bunurile si serviciile pentru consum se iau in calcul numai
investitiile nete.

Investitiile nete (Iv.n.) sunt corectate cu deprecierea (dp.); astfel spus: Iv.n. = Iv.br. - dp. Scazand deprecierea (Dp.) din produsul intern brut vom obtine produsul intern net, care se poate exprima prin urmatoarea relatie de calcul:

PIN = PIB - dp

Cu toate ca produsul intern net este un indicator mai exact al productiei nationale, nu se lucreaza cu acesta deoarece este dificil de estimat volumul investitiilor nete. Investitiile brute, care se includ in produsul intern, pot fi evaluate destul de exact, ceea ce face sa se foloseasca indicatorul produsului intern brut. Altfel spus, indicatorul "produs intern net' nu se foloseste efectiv, intrucat nu se pot determina "deprecierile', respectiv "investitiile nete' cu o exactitate care sa faca expresiv acest indicator.

Produsul national brut (PNB) reprezinta productia totala
realizata cu munca sau capitalul detinut de rezidentii din Romania.
Nerezident inseamna orice persoana fizica care nu are resedinta sau
domiciliul stabil in Romania sau care nu este prezenta in Romania pentru o
perioada sau perioade caredepasesc in total 183 de zile in orice perioada
de 12 luni, incepand sau sfarsind in cursul anului calendaristic vizat,
precum si persoanele juridice straine si orice alta entitate inregistrata in
strainatate.

Asa dupa cum am mai aratat, produsul intern brut reprezinta productia totala realizata cu munca si capitalul din interiorul tarii (inclusiv productia obtinuta prin munca si capitalul cetatenilor altor tari).