Economia romaneasca si euro

Economia romaneasca si euro

Introducerea bancnotelor si monedelor euro este menita sa transmita un mesaj puternic privind ireversibilitatea Uniunii Monetare, sa sustina viitorul monedei unice europene (intr-o perioada de slabiciune fata de dolarul american) si sa isi intareasca rolul de moneda internationala de rezerva si de tranzactie.

Performantele euro in aceasta perioada depind de evolutia economiei in zona euro comparativ cu alte zone semnificative ale economiei mondiale, in mod special cu evolutia economiei americane. Urmatoarea faza a existentei euro - in contextul negativ al unor semnale ingrijoratoare de incetinire a cresterii in zona euro - depinde, de asemenea, de mai buna coordonare a politicii economice intre statele membre ale Uniunii Europene.

In temeiul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, Banca Nationala are responsabilitati directe si indirecte legate de introducerea tehnica fara probleme a bancnotelor si monedelor euro. Preocuparea directa pentru Banca Nationala a Romaniei si responsabilitatea sa se refera la controlul lichiditatii si la conditiile de piata valutara. In ceea ce priveste controlul lichiditatii, un aspect important este prevenirea circulatiei falsurilor.

Riscul poate fi mai mare intr-o tara candidata cum este Romania, in care multe operatiuni se desfasoara in numerar, iar autoritatile publice sunt mai putin specializate in rezolvarea unor cazuri de incalcare a legii. Un alt aspect priveste posibila modificare in compozitia masei monetare in circulatie, daca indivizii devin circumspecti asupra detinerii euro. Aceasta temere poate fi depasita in regiunile tarii in care marca germana era preferata ca moneda paralela de tranzactie si economisire, dar, pe ansamblu o anumita presiune ar putea sa apara pe termen scurt pe piata valutara. O atare presiune ar proveni din inclintia unor persoane de a-si creste detinerile in dolari, comparativ cu structura curenta a portofoliului lor de numerar.[1]

Cu cat va fi mai mare ponderea conversiilor in dolari, cu atat va fi mai puternica presiunea de depreciere a euro pe piata valutara locala. Este adevarat ca distributia operatiunilor de conversie depinde mult de termenul legal in care aceasta poate fi efectuata.

Extrem de importanta pentru politica valutara este moneda de referinta aleasa de Banca Nationala a Romaniei. O perioada indelungata dolarul S.U.A. a fost rege indiscutabil. Situatia s-a schimbat considerabil datorita cresterii ponderii Uniunii Europene in comertul exterior al Romaniei. Acest comert reprezinta un argument in favoarea raportarii leului la euro. Alcatuirea unui cos valutar format din euro si dolar este o miscare destul de dificila pentru Banca Nationala a Romaniei, dar pare rezonabila, caci raspunde ingrijorarilor exportatorilor si importatorilor romani in acest sens. Pe de o parte, de vreme ce comertul Romaniei cu Uniunea Europeana este relativ simetric, impactul renuntarii partiale la dolar este atenuat. Pe de alta parte, compozitia datoriei externe, preponderent denominata in dolari, constituie un argument impotriva trecerii la euro ca moneda de referinta.

Nasterea euro si crearea zonei euro indica tendinta aproape implacabila de formare a unor blocuri comerciale si monetare. In contextul volatilitatii crescande a pietelor financiare internationale, acest fenomen este bine primit de cei ce beneficiaza de avantajele unei zone monetare optime - atunci cand aceasta este privita si ca un adapost.

In ceea ce priveste convergenta nominala, aceasta presupune cateva conditii:

diferentialul inflatiei sa nu depaseasca in mod durabil cu mai mult de 1,5% media ratei inflatiei in cele trei tari cu cea mai scazuta inflatie din zona euro;

diferentialul dobanzii pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2% media in cele trei tari mentionate;

deficitul bugetar anual sa nu depaseasca in mod durabil 3% din PIB;

datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB;

cursul de schimb sa nu varieze in afara bandei de fluctuatie stabilite prin Mecanismul Ratei de Schimb (ERM) timp de 2 ani inainte de aderare.

Exista argumentul ca realizarea mai rapida a unei raportari fixe la euro (functionarea unui Consiliu Monetar cu euro ca moneda de referinta, sau "euroizarea" chiar inainte de aderarea la Uniunea Europeana) ar sprijini accelerarea reformelor structurale si a procesului de convergenta.

Grabirea unei raportari stabile/fixe la moneda euro nu este lipsita de riscuri/costuri, care provin din persistenta foarte probabila a unui diferential important al inflatiei (in mare parte cauzat de efectul Balassa-Samuelsson) si, ca urmare, din pierderea previzibila de competitivitate externa in timp. Totodata nu trebuie subestimate consecintele restrangerii/disparitiei instrumentelor de politica monetara si valutara pentru ajustarea balantei de plati.

Efectul Balassa-Samuelson se aplica economiilor in care cresterile de productivitate difera semnificativ intre sectoarele produselor comercializabile (tradables - deschise competitiei externe) si necomercializabile (non-tradables - la care preturile se stabilesc local), ultimele cunoscand cresteri de productivitate mai incete. Pentru o economie deschisa mica, pentru care preturile se stabilesc pe piata internationala, acest efect indica o rata a inflatiei mai mare decat in tara de referinta (zona euro), deoarece cresterile de productivitate nu s-ar reflecta in scaderea preturilor interne. Diferentialul inflatiei (raportat la zona euro) va intra in contradictie cu criteriul convergentei nominale care se refera la inflatie. O serie de calcule ne arata ca un diferential al inflatiei intre 1,5% si 2,5% pe an, in conditii favorabile, va persista pentru o perioada substantiala de timp. [2]

Optiunile de politica se rezuma la urmatoarele: fie tara candidata gaseste o solutie de reducere a inflatiei in concordanta cu criteriul convergentei nominale, ceea ce se poate dovedi costisitor din punctul de vedere al productiei; fie trebuie intervenit asupra criteriului in sine, ceea ce nu va fi posibil decat daca Uniunea Europeana adopta o politica in acest sens.

Incepand din 2000 Romania a adoptat o politica de deflatie graduala, motivata de existenta unor asteptari inflationiste puternice si de costurile anticipate, asociate reducerii drastice a lichiditatii interne, generate inclusiv de tensiunile pe care o dezinflatie rapida le-ar aduce in sistemul bancar. Politica opusa, care implica o legare rapida la euro, ca mijloc de accelerare a reformelor structurale, este considerata contraproductiva, prea costisitoare, pasibila sa provoace in cele din urma esecul politicii dezinflationiste si sa perpetueze ciclurile de tip avant-prabusire.