Evolutia gradului de independenta al Bancii Nationale a Romaniei (in perioada 1880-1990)

Evolutia gradului de independenta al Bancii Nationale a Romaniei (in perioada 1880-1990)

Banca Nationala a Romaniei este o institutie de interes public creata ca efect al unei legi organice, promulgata in 11/23 aprilie si publicata in Monitorul Oficial la 17/29 aprilie 1880. Legea "pentru infiintarea unei banci de scont si circulatiune sub numele de Banca Nationala a Romaniei" instituia privilegiul exclusiv al acestei societati anonime - pe atunci, in proportie de doua treimi in proprietatea actionarilor privati - de a emite moneda statului roman.[1]

Forma traditionala de organizare a Bancii Nationale a Romaniei a fost societatea comerciala, ai carei actionari erau atat entitati private cat si statul roman. Inspirata dupa modelul belgian, legea din 1880 a autorizat BNR sa emita bancnote convertibile in aur si argint si de a efectua operatiuni specifice unei banci centrale ( rescontare, lombardare, credite guvernamentale).[2]

Banca Nationala a Romaniei si-a inceput activitatea la 1 decembrie 1880, ca banca centrala, detinand un rol major in finantarea sistemului bancar prin credite de scont.

Infiintarea Bancii Nationale a insemnat asigurarea premiselor organizarii monetare in tara noastra, conturarea si dezvoltarea sistemului de credit si plati, folosirea instrumentelor monetar-bancare si financiare pentru dezvoltarea economiei, a relatiilor bancar-financiare internationale.[3]

Victor Slavescu afirma ca reusita intemeierii si organizarii bancii de emisiune depindea "de modul cum era organizata acea banca, de politica generala ce-si impunea si de oamenii, carora li se incredinta conducerea ei".[4]

Legea de infiintare a Bancii Nationale a Romaniei nu a asigurat bancii centrale un cadru potrivit pentru afirmarea acesteia ca o institutie autonoma fata de executiv, datorita faptului ca modul de organizare interna si obligatiile membrilor Consiliului de Administratie erau hotarate de catre Adunarea Generala a Actionarilor, cu aprobarea Guvernului.

Rezulta ca pana azi, gradul de independenta al Bancii Nationale a Romaniei fata de Guvern a fost foarte redus, datorita existentei unui comisar al guvernului potrivit prevederilor din Legea de infiintare a Bancii Nationale. Acesta era delegatul guvernului avand dreptul sa cunoasca toate operatiunile bancii, putand participa, cu vot consultativ la consilii, comitete, adunari si sa se opuna la executarea oricarei masuri.

In cazul in care comisarul guvernului se opunea realizarii obiectivului ales de banca centrala, Guvernul avea dreptul instituit prin lege de a duce respectiva masura la bun sfarsit, chiar daca Banca Nationala a Romaniei se opunea acestui lucru, avand ca efect reducerea autonomiei bancii centrale.    

De asemenea, Banca Nationala a Romaniei, prin statutul sau de functionare la aceea data, era obligata sa prezinte Guvernului un raport prin care sa se prezinte situatia bancii si a sucursalelor sale. Guvernul avea dreptul de a controla toate operatiunile bancii, putand sa se opuna executarii oricarei masuri care erau contrare legii, statutelor sau intereselor statului.

Datorita formei de organizare a Bancii Nationale a Romaniei, Legea de infiintare a acesteia confera statului roman dreptul "de a participa la adunarile generale ale actionarilor", de a participa la beneficiile bancii - de a exercita toate drepturile cuvenite unui actionar.[6]

Potrivit legii de infiintare al BNR, membrilor Consiliului de Administratie li se interzicea apartenenta la un partid politic, autoritatea monetara dobandind astfel independenta fata de organizatiile politice.

Consiliul de Administratie al bancii era format, potrivit statutului din anul 1880, din guvernator, 6 directori si un consiliu format din 7 cenzori. Mandatul guvernatorului era de 5 ani, iar al directorilor de 4 ani.

Referitor la activitatea bancii centrale, in primii cinci ani de activitate, Banca Nationala a Romaniei a dus o politica de credit gresita, acordand contrar uzantelor generale ale bancilor de emisiune, mai multe credite lombard decat de scont, sporind in acest fel, in mod artificial, circulatia monetara.    

Adoptarea de catre Romania, in anul 1890, a sistemului monometalist "gold standard" a imprimat activitatii de emisiune a BNR caracteristicile acestuia.

Banca de emisiune trebuie sa fie autonoma fata de stat, iar acest lucru trebuie sa fie inscris in legea de organizare a acesteia. Numai in situatia in care banca nu isi duce la bun sfarsit sarcinile ei, statul are dreptul sa intervina ca expresie a intereselor generale, si sa restabileasca lucrurile.

O banca de emisiune trebuie sa indeplineasca functii economico-financiare, ce decurg din privilegiul pe care statul l-a acordat acesteia, dar prin acesta nu se presupune ca banca sa fie la dispozitia statului si sa urmeze toate sugestiile acestuia.

Din istoria bancilor de emisiune, este cunoscut faptul ca, de cele mai multe ori, statul, pentru satisfacerea diverselor nevoi, determina emisiuni mari, care nu poate fi niciodata acoperit cu stocul metalic.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, exista o puternica stabilitate monetara, datorita faptului ca politica monetara era foarte riguroasa. In aceasta perioada, moneda noastra avea acoperire in aur si era convertibila si exista o paritate legala a leului, adica o cantitate de aur pe care o continea. Cand paritatea scadea sau crestea, ca urmare a fluxurilor monetare si situatiei economice, banca centrala intervenea si echilibra cererea cu oferta de bani, acest lucru realizandu-se prin importul sau producerea aurului.[7]

Perioada 1901-1914 arata faptul ca actiunile si modul de organizare a Bancii Nationale a Romanie sunt modelate dupa nevoile si scopurile urmarite de catre statul roman, gradul de independenta al acesteia fata de Guvern fiind redus.

Toate operatiunile Bancii Nationale a Romaniei erau in continuare supravegheate de catre comisarul Guvernului, acesta asistand la fiecare sedinta al Adunarii Generale a Actionarilor, Comitetului executiv si Consiliului General, dar numai cu vot consultativ.

Modul de organizare in acesta perioada a fost modificat pentru facilitarea scopului urmarit de catre stat, astfel in cadrul structurilor de conducere ale bancii existau persoane care se numeau de catre guvern, capacitatea acestora de decizie fiind usor influentabila.

Mandatul guvernatorului se reduce de la 5 ani, cat era prevazut in Legea de infiintare a Bancii Nationale a Romaniei, la 4 ani. Mandatul guvernatorilor fiind mai mic decat cel al partidelor politice, gradul de independenta al bancii centrale era redus prin posibilitatea numirii acestora de catre Guvern si urmarirea realizarii obiectivelor pe care executivul si le propunea cu ajutorul autoritatii monetare.

Banca Nationala nu avea independenta operationala in aceasta perioada, deoarece era necesara in prealabil aprobarea autoritatilor statului in ceea ce priveste actiunile Bancii Nationale a Romaniei. Inflatia in timpul Primului Razboi Mondial era foarte ridicata, ca efect al emisiunilor Bancii Nationale a Romaniei pentru finantarea deficitului statului roman.

Perioada interbelica a situat BNR pe pozitia adoptarii unor masuri importante in vederea sustinerii economiei, fiind emise, de asemenea, si reglementari care sa puna capat etalonului monetar aur - devize.

Perioada ce a urmat pana la al doilea razboi mondial, fiind inca sub influenta crizei din 1929-1933, a fost o perioada in care rolul Bancii Nationale a Romaniei a crescut:

ca institutie centrala de control al operatiunilor cu devize;

reglementeaza intregul sistem bancar;

refinantarea economiei;

realizarea operatiunilor de open-market;

creditarea masiva a statului.

Incepand cu anul 1932, Banca Nationala a Romaniei, stabileste noi obiective ale politicii monetare si de credit: reglementarea comertului cu devize, prime de export la produsele agricole si petrol, prime valutare pentru cei care cedau valuta obtinuta la export.

In aceasta perioada, gradul de independenta Bancii Nationale era foarte scazut datorita obligativitatii aprobarii de catre Ministerul Finantelor a unor masuri pe care banca dorea sa le duca la bun sfarsit. Inflatia ridicata din acesta perioada era rezultatul unei politici monetare defectuoase dusa de catre autoritatea monetara, sporirea masei monetare din circulatie avand ca efect deprecierea leului.

In anul 1946, Banca Nationala a Romaniei a devenit banca avand ca unic actionar, statul roman. Cursul activitatii bancii a fost intrerupt cand aceasta a fost etatizata, fiind denumita potrivit cu titulatura tarii.

Acesta perioada, este o etapa cu totul noua in istoria bancii, acesta functionand pe baze socialiste. Desi a continuat sa fie banca centrala si organ unic de emisiune, functiile sale au fost alterate, fiind supuse controlului administrativ, iar prevederile de plan erau subordonate unor indicatori rigizi si nerealisti.

Caracterizand in linii mari acesta perioada, se poate spune ca Banca Nationala a Romaniei se ocupa de organizarea si coordonarea circulatiei banilor, urmarea si raspundea de realizarea politicii monetare, de credit si valutara. Politica dusa de catre Banca Nationala facea parte din planul national unic, indrumand si coordonand activitatea bancara din tara, elabora proiectele planurilor de credite si de casa pe economie in colaborare cu organele centrale specializate.

In anul 1947 a fost lansata reforma monetara iar obiectivele urmarite de BNR erau: stoparea inflatiei, conferirea unei anumite stabilitati monedei nationale si inflatiei, conferirea unei anumite stabilitati a raportului dintre preturi.

Actul nationalizarii, din 1948, a favorizat deprecierea puternica a monedei nationale, ceea ce a necesitat, mai tarziu o noua reforma, ceea din 1952. Potrivit acesteia, echivalentul in aur     al leului a fost fixat la 0,079346 g aur, iar cursurile valutare in raport cu alte monede au fost determinate pe baza acestei valori paritare.

Principala trasatura a sistemului bancar romanesc de dinainte de anul 1989 o constituia caracterul centralizat al acestuia. Banca Nationala indeplinea majoritatea functiilor si operatiunilor bancare avand urmatoarele atributii[9]:

reglemetarea circulatiei banesti;

creditarea economiei nationale - in acest domeniu Banca Nationala avea ca atributii coordonarea activitatii de creditare in economie si creditarea directa a unitatilor din industrie, transporturi si comert;

organizarea decontarilor si platilor in economie.

In afara de operatiunile bancare mentionate mai sus, Banca Nationala mai acorda mici credite, sub forma de "scont de cupoane" garantate de catre stat, avansuri de metale pretioase ( de aur si argint), constituia plasamente speciale in efecte publice de stat si achizitiona imobile pentru propriile sale nevoi.

In perioada economiei centralizate, rolul Bancii Nationale a Romaniei a constat in urmatoarele:

monopolul exclusiv asupra emisiunii monetare si asupra operatiunilor importante;

monopolul asupra incasarilor veniturilor statului si a platilor pentru buget;

rolul de casier general al statului;

monopolul asupra schimbului valutar,

stabilirea planului de credite al economiei nationale;

acordarea de imprumuturi pe termen scurt clientilor, stabilirea balantei de venituri si cheltuieli pentru populatie

Gradul de independenta al Bancii Nationale a Romaniei in aceasta perioada, a decurs din caracteristicile economiei, o economie socialista ce era supusa planului, de aceea Banca Nationala este considerata puternic dependenta fata de guvern, mai ales datorita faptului ca, conducerea bancii apartinea unui presedinte, care era ministru adjunct al Ministerului Finantelor, neputandu-se vorbi de o strategie de politica monetara si de credit. [11]

Se poate afirma faptul ca in perioada 1880-1990 gradul de independenta al Bancii Nationale a Romaniei a fost relativ redus, datorita interventiilor statului in organizarea si functionarea acesteia, deciziile de politica monetara fiind luate de catre Guvern. In acesta perioada, Banca Nationala a folosit importantele sale resurse provenite din disponibilitatile banesti ale economiei pentru acordarea de credite avantajoase, in mod direct sau prin intermediul altor banci, cu efect asupra cresterii economice si dobandirii suveranitatii tarii. Rata inflatiei a avut un nivel fluctuant, inregistrand valori ridicate, datorita emisiunilor excesive de moneda utilizate in scopul finantarii deficitului statului roman.