FISCALITATE. POLITICA FISCALA

FISCALITATE. POLITICA FISCALA

Procesul de globalizare nu ar fi fost posibil fara internationalizarea relatiilor economice si mai ales a relatiilor financiare si fiscale.

Printre factori care au determinat dezvoltarea relatiilor internationale se numara:

factori de ordin moral - in general, activitati social-economice umanitare;

factori impusi de legile economice obiective, potrivit carora dezvoltarea productiei de bunuri si servicii depinde de largimea pietei de desfacere;

normele juridice - prin care se stabileste cadrul general de desfasurarea a activitatii si relatiilor economice, de exemplu, al schimburilor economice internationale (se discuta astazi despre "Dreptul comertului international", "Dreptul comunitar al afacerilor" etc.)

Pe fondul dezvoltarii sistemului de relatiilor internationale si, in general al internationalizarii pietelor, s-a extins continuu si exponential si studiul finantelor, care astazi reprezinta un domeniu deosebit de complex si de actualitate.

Conceptul de finantele internationale poate fi definit pornind de la conceptul de fiscalitate, concept care se bazeaza pe doua mari componente:

politica fiscala (componenta sociala) - constand in ansamblul de decizii prin care se definesc si se determina prelevarile obligatorii;

dreptul fiscal (componenta juridica) - reprezinta ansamblul normelor juridice adoptate in scopul reglementarii tuturor activitatilor privind colectarea contributiilor obligatorii.

Fiscalitatea poate fi considerata un "rau necesar".

Fiscalitatea este definita ca fiind acel sistem de constituire a veniturilor statului prin redistribuirea venitului national cu ajutorul impozitelor si a taxelor, reglementate prin norme juridice.

Acest sistem este alcatuit din totalitatea:

Ø      impozitelor,

Ø      taxelor,

Ø      contributiilor

Ø      si a celorlalte categorii de venituri publice provenite de la persoane fizice si juridice care alimenteaza bugetele publice.

Impozitul reprezinta prelevarea fiscala asezata asupra patrimoniului si a circulatiei bunurilor si serviciilor (exista unele asemenea prelevari numite impropriu taxa, deoarece reprezinta tot un impozit, de exemplu, TVA, taxa asupra mijloacelor de transport).

Taxele sunt sume banesti incasate de catre organele de stat, institutii publice sau alte entitati pentru diferite categorii de acte si serviciile prestate solicitantilor.

Contributiile sociale (numite si cotizatii sociale) reprezinta sume colectate in beneficiul organismelor de securitate sociala pentru alimentarea fondurilor publice destinate acoperirii cheltuielilor privind ocrotirea sociala.

O fiscalitate excesiva, aplicata pe baza unei politici fiscale nechibzuite, poate avea consecinte negative:

- cresterea fiscalitatii determina si o crestere a fenomenului evazionist;

- cresterea fiscalitatii poate accentua o tendinta de a gasi cai "neortodoxe" de recuperare a sumelor platite cu titlu de impozit, de exemplu: cresterea preturilor, revendicarea unor salarii mai mari care sa compenseze scaderea puterii de cumparare;

- cresterea fiscalitatii poate avea consecinte negative asupra competitivitatii intreprinderilor economice in sfera relatiilor economice internationale.

Politica fiscala reprezinta ansamblul ideilor si al strategiilor transpuse in reglementarile legale consacrate asigurarilor modalitatilor celor mai eficiente de stabilire si percepere a veniturilor bugetare.

Politica fiscala trebuie abordata in stransa legatura cu:

Ø      politica bugetara (pe baza careia se iau deciziile privind amploarea cheltuielilor publice si se stabilesc proportiile in care acestea urmeaza sa fie acoperite din impozite)

Ø      si tehnica fiscala (care consta in stabilirea si aplicarea modalitatilor de asezare a impozitelor).

Politica fiscala trebuie imbinata cu actiuni si activitati de natura economica, sociala, educationala, militara.

Pe de alta parte, prin politica fiscala poate fi influentata dinamica (privind cresterea sau scaderea vitezei sau a ritmului de dezvoltare) anumitor sectoare de activitate.

Prin politica fiscala trebuie se identifice sursele de venituri prin a caror colectare se pun la dispozitia statului sumele necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Politica fiscala comunitara are rolul de a se asigura ca reglementarile fiscale nationale respecta obiectivele stabilite privind crearea de locuri de munca, competitivitatea, piata unica si libera circulatie a capitalurilor

Politica fiscala comunitara are doua componente: impozitarea directa si impozitarea indirecta. Reglementarea impozitarii directe revine competentei exclusive a statelor membre, dar acestea trebuie sa actioneze in scopul prevenirii evaziunii fiscale si a dublei impuneri. Reglementarea impozitarii indirecte este impartita intre Uniunea Europeana si statele membre[2].

Politica fiscala comunitara are o serie de obiective[3]:

un obiectiv pe termen lung se refera la prevenirea diferentelor intre cotele impozitelor indirecte si ale sistemele de impozitare, ce pot produce distorsiuni ale concurentei in interiorul pietei unice;

eliminarea ambiguitatilor legislative in domeniul fiscal si evitarea dublei impuneri;

prevenirea efectelor negative ale concurentei fiscale, in special a "migrarii" bazelor de impozitare nationale, ca urmare a firmelor care isi muta sediul in alt stat in cautarea celui mai favorabil regim fiscal;

realizarea unei reduceri generale si durabile a sarcinii fiscale;

sustinerea celorlalte politici ale Uniunii Europene (de exemplu, cea privind ocuparea fortei de munca, politica de mediu etc.);

oferirea unui raspuns preocuparilor contribuabililor si autoritatilor fiscale[4].