Functiile finantelor publice

Functiile finantelor publice

1. Functia de repartitie a finantelor publice

Necesitatea finantelor publice nu constituie expresia vreunei dorinte a cuiva, acestea se manifesta in societate in mod obiectiv. Acestea isi manifesta misiunea lor sociala prin functiile pe care le exercita.

Functia de repartitie a finantelor publice cunoaste doua faze distincte, organic legate intre ele: constituirea fondurilor; distribuirea acestora.

La constituirea fondurilor participa:

>       Agentii economici, indiferent de forma de proprietate a capitalului social
si de forma juridica de organizare;

>       Institutiile publice;

>       Populatia;

>       Persoane juridice si fizice rezidente in strainatate.

Participarea la constituire se poate realiza din: impozite si taxe, contributii pentru asigurari sociale, amenzi, penalitati, varsaminte ale institutiilor publice, redevente si chirii din concesiuni si inchirieri, venituri din valorificari de bunuri abandonate, imprumuturi de stat, dobanzi la imprumuturi, donatii, ajutoare, alte venituri.

Resursele din care se alimenteaza fondurile publice in majoritatea lor covarsitoare isi au izvorul in produsul intern brut.

Repartitia finantelor publice consta in distribuirea fondurilor publice pe beneficiari - persoane fizice sau juridice.

Repartitia este precedata de cererea nevoilor sociale. In toate cazurile nevoile intrec oferta de resurse, de aceea este nevoie de o triere si de stabilire de organele abilitate a optiunilor, functie de anumite criterii.

Distribuirea resurselor financiare publice reprezinta in fapt dimensionarea acestora pe destinatii ca: invatamant, sanatate, cultura, asigurari sociale si protectie sociala, gospodarire comunala si locuinte, aparare nationala, ordine publica, datorie publica, actiuni economice, alte actiuni.

Ca o caracteristica a finantelor publice, a modului de utilizare se distinge faptul ca in tarile dezvoltate cheltuielile privind invatamantul, sanatatea, cultura au prioritate iar in cele in curs de dezvoltare si sarace prioritate o au cheltuielile cu caracter economic.

Importanta functiei de repartitie a finantelor publice trebuie apreciata prin prisma dimensiunii transferurilor de valoare catre fondurile publice.

In conditiile unui anumit produs intern brut marimea resurselor prelevate la dispozitia statului este invers proportionala cu marimea resurselor ramase la dispozitia persoanelor juridice si fizice pentru satisfacerea nevoilor proprii de dezvoltare si consum.

Pe masura ce cresc fondurile publice, creste si posibilitatea statului de a satisface nevoile generale ale societatii. Minusul de resurse la platitorii de impozite devine plus de resurse la beneficiari, adica institutiile publice care primesc alocatii bugetare pe seama acestor resurse.

De retinut ca resursele prelevate la fondurile publice se depersonalizeaza si nu se mai poate stabili ce destinatie au capatat impozitele incasate de la cei ce le achita.

Se poate concluziona ca prelevarile de la agentii economici si persoane fizice fac posibila functionarea institutiilor publice.

In procesul redistribuirii produsul intern brut se realizeaza practic prin intermediul finantelor publice si o redistribuire a veniturilor intre membrii societatii in scopul corectarii inegalitatilor flagrante existente intre indivizi.

Functia de repartitie a finantelor publice are un caracter obiectiv, necesitatea constituirii unor fonduri de resurse financiare la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale este necesara in toate tarile, indiferent de gradul de dezvoltare economica. In schimb, procesul de redistribuire are un caracter subiectiv, el depinde de capacitatea factorilor de raspundere de a percepe corect nevoile sociale la un moment dat, de politica promovata de partidele politice aflate la putere.

Fondurile de resurse financiare publice sunt in continua modificare ca dimensiune, provenienta si destinatie.

Marimea fondurilor publice e determinata de volumul produsului intern brut, de rata acumularii, a consumului de raportul dintre consumul individual si ele social, de regimul amortizarii capitalului fix, alti factori.

Destinatia fondurilor publice sufera modificari ca urmare a actiunii numerosilor factori interni si externi. Se modifica proportiile intre fondurile alocate pentru diverse obiective din cultura, invatamant, aparare, administratie, etc. Aceste modificari au influente asupra ritmului cresterii economice, satisfacerea mai deplina a nevoilor materiale si spirituale ale membrilor societatii sau, dimpotriva, pot duce la incetinirea dezvoltarii si o involutie in ce priveste conditiile de trai ale populatiei.

2. Functia de control a finantelor publice

Necesitatea functiei de control a finantelor publice decurge din faptul ca resursele publice constitute la dispozitia statului apartin intregii societati.

Totodata in fondurile de resurse financiare publice, se materializeaza o buna parte din produsul intern brut, ceea ce reclama un control riguros

asupra modului de constitute, repartizare si utilizare a fondurilor de resurse financiare publice asupra pastrarii integritatii si bunei gospodariri a bunurilor proprietate de stat, a incasarii la timp si integral a creantelor statului si a onorarii obligatiilor acestuia fata de terti.

Controlul previne irosirea avutului public, efectuarea de plati ilegale, asigura utilizarea eficienta, economicoasa si cu eficacitate a resurselor. Prin control sunt depistate neregulile in gestionarea mijloacelor materiale si banesti ale institutiilor publice, acesta instaurand un climat de ordine si disciplina in utilizarea fondurilor publice.

Controlul statului vizeaza toate domeniile vietii sociale care tine de sectorul public. In acelasi timp controlul imbraca forme diferite, se realizeaza de organe diferite si foloseste instrumente diferite.

Controlul financiar constituie o manifestare a functiilor de control a finantelor publice.

Functia de control a finantelor este strans legata de functia de repartitie dar au o sfera de manifestare mai larga decat aceasta deoarece vizeaza pe langa modul de constitute si repartizare a fondurilor publice din economie si modul de utilizare al acestora. Exista o interconditionalitate intre cele doua functii. Functia de repartitie ofera camp larg de manifestare functiei de control. Functia de control influenteaza, la randul ei, manifestarea functiei de repartitie (fenomenul de feed-back).

Controlul financiar se efectueaza si urmareste provenienta resurselor publice - destinatia acestora - nivelul de constituire - sub ce titlu se mobilizeaza - cum se repartizeaza catre beneficiari - gradul de asigurare a echilibrului intre necesarul de resurse si posibilitatile de procurare.

Controlul financiar-fiscal al statului urmareste modul de indeplinire al obligatiilor fiscale ale agentilor economici catre stat.

Controlul financiar are ca obiectiv modul de utilizare al resurselor financiare publice de catre institutiile publice, rezultatele obtinute de acestea in raport cu sumele alocate de la buget.

In tara noastra sistemul de control financiar al statului cuprinde, in linii mari, Curtea de Conturi ca organ suprem, in subordinea Parlamentului, Ministerul Finantelor Publice cu unitatile teritoriale, Autoritatea Nationala de Control, organele de control ale agentilor economici de stat si a institutiilor publice.

Putem concluziona ca: finantele publice constituie un sistem de relatii economice, prin intermediul carora se asigura formarea si repartizarea

fondurilor de resurse financiare publice in scopul dezvoltarii economice si sociale a tarii precum si satisfacerea nevoilor generale ale intregii societati.

Puncte de vedere privind functiile finantelor publice¹.

Definitii ale finantelor publice au fost formulate de diversi economisti straini, la noi cele mai cunoscute fund ale celor francezi ca: Paul Leroy Beaulieu, Gaston Jeze, Adolph Wagner, Henry Lanfenburger, Maurice Duverger.

Paul Leroy Beaulieu arata ca: 'Stiinta financiara este stiinta veniturilor publice si a utilizarii acestor venituri. Veniturile publice sunt insasi substanta finantelor'.

Dupa Gaston Jeze 'Stiinta financiara studiaza problemele legate de cheltuieli, venituri si de folosirea veniturilor la cheltuieli publice; exista cheltuieli publice, ele trebuie acoperite'.

Maurice Duverger: Considera stiinta moderna a finantelor publice ca o stiinta economica si politica in acelasi timp.

Concluzionam, fata de definitiile date, precizand ca: definitiile respective contin elemente comune dar si deosebiri, mai ales la economistii contemporani;

se realizeaza o conexiune a finantelor publice prezenta mai ales la economistii contemporani cu stiinta dreptului, mai ales cu cel administrativ, constitutional, public si cu stiintele politice.

In ceea ce priveste functiile finantelor publice, respectiv ale sistemului fiscal, in randul economistilor nu exista o unanimitate de pareri.

In a doua jumatatea a secolului nostru au fost exprimate diverse puncte de vedere in legatura cu functiile finantelor publice si sistemului fiscal. Acest lucru este valabil atat pentru statele dezvoltate din punct de vedere economic, cat si pentru cele in curs de dezvoltare, inclusiv pentru cele care se afla intr-un proces de tranzitie spre o economie liberalizata, concurentiala implicit pentru Romania.

>    Revenind la economistul M. Duverger¹ acesta porneste de

la realitatea ca statul contemporan nu se mai margineste la functiile si sarcinile sale traditionale, politienesti si militare, ca acesta intervine in viata sociala pentru a stimula productia in perioada de criza, pentru a impiedica cresterea preturilor si a mentine puterea de cumparare a monedei in perioada

Sursa: Analiza functiilor Sistemului Fiscal, Impozite si taxe, dr. Luigi Popescu, pag. 24-27

M. Duverger: Institution financieres, Coll Themis, Presse Univesitaires de France, Paris, 1956, pag. 2

de inflatie, pentru a asigura utilizarea cat mai buna a potentialului tehnico-material, uman si financiar-valutar, concluzioneaza ca, in aceste conditii, finantele publice nu mai pot reprezenta numai un mijloc de acoperire a cheltuielilor de administrare, ci in mod deosebit, si un mijloc de a interveni in viata sociala, de a exercita o presiune asupra cetatenilor, pentru a organiza ansamblul natiunii.

> Un alt economist francez, Pierre Lalumiere², accentueaza cresterea rolului interventionist al statului in economie dupa criza mondiala din 1929 - 1933, cand s-a dovedit ca initiativa privata singura nu mai este capabila sa asigure echilibrul economic si social. Pentru a interveni in viata economico-sociala, statul a folosit, pe scara larga, instrumente specifice finantelor publice: cheltuielile publice, impozitele etc. Cheltuiala publica a fost conceputa ca mijloc de interventie in viata economico-sociala, ea continua sa sustina administratia de stat, dar, in egala masura, trebuie saserveasca la cresterea capacitatii de productie a economiei sau la redistribuirea veniturilor in interesul categoriilor sociale defavorizate. Impozitul este considerat, de asemenea, ca un instrument de interventie la dispozitia statului; acesta continua sa asigure acoperirea cheltuielilor publice legate de administratia de stat, dar, totodata trebuie sa permita si o anumita apropiere a conditiilor sociale sau sa provoace dezvoltarea economica. Prin impozite, bugetul national public preleva o parte a produsului intern brut, iar prin cheltuielile publice orienteaza aceasta parte spre obiective sociale si economice.

>    Americanii Richard Musgrave si Peggy Musgrave¹ afirma ca impozitele si cheltuielile pot influenta economia pe mai multe cai si urmaresc obiective diferite, astfel ca, dupa parerea lor, politica bugetara indeplineste trei fnnctii si anume:

functia de alocare - in sensul ca bunurile sociale care nu pot fi
procurate prin intermediul pietei sunt distribute prin intermediul
autoritatilor publice;

functia de distribuire - in sensul ca in economia de piata distribuirea
veniturilor si averilor intre persoanele fizice si juridice este influentata
de modul de repartizare a factorilor de productie, de formele proprietatii

Pierre Lalumiere: Les finances publiques, Libraire Amand Colin, Paris, 1970, pag.17

Richard Musgrave si Prggy Musgrave: Public Finance in Theory and Practice, Fourth Edition, McGraw-Hill Book Company, New York, St. Louis, San Francisco, etc., 1984

private; aceasta distribute poate fi considerata injusta din punct de vedere al societatii, fapt pentru care apare necesitatea distribuirii veniturilor respective cu ajutorul instrumentelor specifice finantelor publice - impozite, cheltuieli bugetare etc;

functia de stabilizare - in sensul ca statul urmareste, prin politica fiscala, asigurarea unui grad inalt de ocupare a fortei de munca, a unui grad rezonabil de stabilitate a preturilor, o situatie solida a balantei de plati externe, precum si o rata acceptabila a cresterii economice. In tara noastra:

Unii economisti considera ca pe langa functiile . de repartitie si . de control, finantele publice indeplinesc si . o functie de productie, considerata ca fiind functia de baza a acestora. Pentru a sustine acest punct de vedere se porneste de la faptul ca finantele publice participa la asigurarea circuitului fondurilor banesti in cadrul reproductiei sociale; din acest motiv, functia de productie mai este numita si functia de mijlocire a circuitului fondurilor banesti pe baze largite;

Alti economisti formuleaza urmatoarele trei fnnctii ale finantelor publice: . functia de asigurare cu resurse banesti a activitatii economice a intreprinderilor; . functia de control prin intermediul banilor asupra formarii, repartizarii si utilizarii resurselor in economia nationala; . functia de repartizare a veniturilor banesti si a acumularilor;

Un alt grup de economisti sustin ca finantele publice indeplinesc patru fnnctii: . functia de a asigura (de a mobiliza, de a constitui) volumul total al mijloacelor banesti necesare indeplinirii obiectivelor proiectate; . functia de asigurare a unei reparatii judicioase a veniturilor; . functia de cheltuire rationala a fondurilor banesti si . functia de control asupra activitatii economico-social;

Exista economisti care pledeaza pentru alte trei fnnctii ale finantelor publice, si anume: . functia de mobilizare sau acumularea mijloacelor banesti, adica de formare a fondurilor banesti ale statului si celorlalti agenti economico-social; . functia de repartizare si utilizare rationala    a resurselor banesti in procesul reproductiei sociale si pentru satisfacerea altor nevoi ale societatii si . functia de control.

Un punct de vedere asemanator este sustinut si de unii economisti din tara noastra, care formuleaza urmatoarele trei fnnctii . functia de mobilizare, . functia de repartizare si . functia de control;

Alti economisti pun sub semnul intrebarii functiile de repartitie si de control si formuleaza alte doua fnnctii: . functia de

acumulare a resurselor banesti si . functia de indrumare si utilizare a acestora.