Fundamentarea deciziei de creditare

Fundamentarea deciziei de creditare

Decizia de a acorda sau nu un credit are la baza capacitatea de rambursare, prezenta si viitoare, a clientilor bancii. Pentru cuantificarea acesteia banca actioneaza in doua directii concretizate in:

- analiza economico - financiara;

- analiza aspectelor nefinanciare.

Analiza economico - financiara vizeaza atat performantele realizate in anii anteriori cat si proiectiile financiare pentru perioadele viitoare si are ca suport documentele contabile de sinteza cum sunt bilantul contabil, contul de rezultate, raportarile contabile periodice si situatiile financiare, indeosebi situatia fluxurilor de lichiditati. Cunoasterea cat mai exacta a activitatii desfasurata de clienti da bancii posibilitatea sa ofere acestora servicii si produse financiare adecvate si totodata sa ia masurile corespunzatoare pentru diminuarea si prevenirea riscurilor in vederea recuperarii creditelor si incasarii dobanzilor.

In baza datelor furnizate de bilantul contabil si contul de rezultate bancile stabilesc bonitatea clientilor folosind un sistem de indicatori grupati in:

indicatori de structura: cifra de afaceri, capitalurile proprii, rezultatul exercitiului, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria neta, lichiditatea, solvabilitatea, gradul de indatorare, viteza de rotatie;

indicatori de performanta: rentabilitatea, riscul financiar, rata valorii adaugate, ponderea dividendelor in rezultatul net al exercitiului.

Analiza aspectelor nefinanciare vizeaza credibilitatea clientilor generata, in primul rand, de calitatile morale si profesionale ale managerilor agentilor economici solicitanti de credite, ale principalilor asociati si colaboratori. In al doilea rand, se are in vedere calitatea activitatii desfasurata de agentii economici si, indeosebi, indeplinirea obligatiilor generate de relatiile cu partenerii de afaceri.

Evaluarea performantelor agentilor economici prezinta o deosebita importanta pentru banca in analiza si clasificarea portofoliului de credite. De fapt, prin aceasta operatie se pune in evidenta capacitatea agentilor economici de a-si onora datoriile la scadenta. Stabilirea performantelor agentilor economici se face diferentiat de la o banca la alta, in functie de o anumita strategie avuta in vedere. De pilda, Banca Comerciala Romana are in vedere, in evaluarea performantelor clientilor sai, cinci categorii notate cu literele A, B, C, D, E. Performantele se stabilesc pe baza unui punctaj obtinut prin notarea criteriilor cuantificabile, influentat cu rezultatul aprecierii criteriilor necuantificabile.

In paralel cu analiza si evaluarea performantelor clientilor, bancile fac aprecieri si asupra serviciului datoriei, care poate fi:

bun, atunci cand rambursarea ratelor scadente si plata dobanzilor se face la scadenta sau cu o intarziere de cel mult 7 zile;

slab, in situatia cand rambursarea se intarzie cu pana la 30 de zile;

necorespunzator, atunci cand ratele scadente si dobanzile sunt platite cu o intarziere mai mare de 30 de zile.

In fine, tinand seama de nivelul performantelor clientilor si natura serviciului datoriei, bancile clasifica creditele in urmatoarele categorii:

standard, acela care nu implica riscuri in administrarea datoriei;

in observatie, acordate unor clienti cu performante foarte bune, dar care, temporar, intampina dificultati in ceea ce priveste rambursarea acestora;

substandard, credite care prezinta un risc ridicat in ceea ce priveste lichiditatea datoriei;

indoielnice, care din punct de vedere al rambursarii garantiei prezinta o stare de totala incertitudine;

pierdere, sunt cele mai neperformante credite pe care le poate inregistra o banca, fapt care presupune luarea unor masuri deosebite in vederea lichidarii lor.