GLOBALIZAREA    - ABORDARI SI CONTROVERSE CU PRIVIRE LA CONTINUTUL SI SPECIFICATIILE GLOBALIZARI

1.1. Scurta etimologie a notiunii

"Globalizarea este, fara indoiala, cuvantul (-cheie si -litigiu) cel mai des folosit si abuzat, cel mai rar definit si probabil cel mai neinteles, nebulos si spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor si viitorilor ani"[1]. Data fiind varietatea extrema a abordarilor si punctelor de vedere cu privire la globalizare, care pornesc de la afirmarea caracterului ei ireversibil si merg pana la negarea sa absoluta, ca sa nu mai vorbim de numeroasele fatete, opinii, abordari adesea contradictorii, cred ca nu puteam incepe altfel acest demers dificil, despre un fenomen despre care s-a scris atat de mult si atat de contradictoriu, fara a fi clarificat continutul acestui cuvant "sforaitor", dupa expresia lui Scholte .

Etimologic, cuvantul "glob" a inceput sa se refere la planeta cu cateva secole in urma, dupa descoperirea faptului ca pamantul este rotund. Conform Oxford English Dictionary (1989), in engleza vorbita adjectivul "global" a aparut prin anii 1890, incepand sa desemneze "intreaga lume", complementar sensului sau originar, de "sferic". Termenii de "globaliza(re)"si "globalism" au fost lansati intr-un tratat publicat 50 de ani mai tarziu de Reiser si Davies[3]. In fine, substantivul "globalizare"apare pentru prima data intr-un dictionar (Webster) in 1961 .

Pana prin anii 1980, discutiile asupra problemelor globale/planetare foloseau aproape intotdeauna termenul de "relatii internationale", fata de cel de "relatii globale", iar concepte precum "guvernanta globala", "piete globale", "ecologie globala" etc. erau aproape necunoscute. Cu rare exceptii, cuvinte ca "globalitate", "globalizare" si "globalism" erau absente din lucrarile publicate inainte de anii 1980. Termenul de globalizare a fost utilizat la inceput in studiile referitoare la firmele multinationale, desemnand un fenomen limitat, respectiv mondializarea cererii. In 1983, Theodore Levitt propunea acest termen pentru a desemna convergenta pietelor. Cum globalizarea si tehnologia ar fi principalii factori de modelare a relatilor internationale, "societatea globala" actioneaza constant, cu costuri relativ reduse, ca si cum intreaga lume ar fi o entitate unica: se vinde acelasi lucru in acelasi fel peste tot[5].

Desi perceput in prima instanta ca un americanism, termenul de "globalizare" s-a raspandit cu repeziciune in zeci de limbi dupa anii 1980: "globalizazzione" in italiana, "globalización" in spaniola, "globalizaçao" in portugheza, "globalisierung" in germana, sunt cuvinte copiate direct din engleza. este de fapt o copie cat mai fidela /in oglinda a termenului englezesc. Francezul "mondialisation" sau olandezul "mondialisering" exprima aceeasi idee, chiar daca cu anumite nuanTe, semnificative unele dintre ele[6].

Utilizarea atat de frecventa a acestui nou termen, de la limbajul curent pana la discursul politic si jurnalistic, se datoreaza faptului ca desemneaza o schimbare importanta, care necesita o noua terminologie pentru descrierea noilor realitati. La fel, termenul "international", lansat de Bentham in 1780, a prins datorita realitatilor vremii, respectiv dezvoltarea statelor-natiuni si a tranzactiilor transfrontaliere dintre ele, problemele sociale incetand sa mai fie centrate exclusiv in jurul comunitatilor nationale, guvernate de un stat teritorial. Popularitatea terminologiei "global"-"globalizare"-"globalism"-"globalitate" reflecta constiinta publica contemporana legata de noile valente dobandite de relatiile economice si sociale. Provocarea contemporana este de a defini precis acesti termeni, pentru a nu avea soarta predecesorului sau, "international": asa cum avertiza Peter Taylor, "trebuie sa ne asiguram ca termenul de globalizare nu va rataci pe aceleasi drumuri haotice ca si predecesorul sau de acum 200 de ani"[7]

1.2.Abordari ale globalizarii

Disputele si confuzia asupra globalizarii continua in ceea ce priveste definirea si abordarea notiunii de "globalizare. Pot fi distinse cel putin cinci definitii in sens larg ale globalizarii, pe care ne propunem sa le analizam pe rand.

O prima abordare priveste globalizarea in termeni de internationalizare. Din aceasta perspectiva, "global" este pur si simplu un alt termen pentru a descrie relatiile transfrontaliere dintre state, iar "globalizarea" inseamna o crestere a interdependentelor si schimburilor internationale. In acest sens, Paul Hirst si Grahame Thompson au abordat globalizarea in termeni de "fluxuri largi si in continua crestere ale comertului si investitiilor de capital intre tarile lumii"[8]. Evident ca o asemenea "globalizare" poate fi identificata in marile fluxuri inter-tari si sub aspectul populatiei, mesajelor si ideilor. Astfel, globalizarea se refera la cresterea interactiunilor si interdependentelor dintre popoare/oameni din diferite tari., globalizarea este pusa in relatie cu cresterea interdependentelor. Aceasta se manifesta in principal prin interdependenta pietelor, care impune gandirea si aplicarea de catre firme a unor strategii globale, coordonate si integrate, pentru a face fata concurentei generalizate.

O a doua utilizare vede globalizarea ca o liberalizare, referindu-se la un proces de inlaturare a restrictiilor impuse de autoritati in calea schimburilor dintre tari, in scopul crearii unei economii mondiale "deschise", "fara granite". Pe aceasta linie, Sander si Inotai sugereaza ca "globalizarea a devenit un cuvant atotcuprinzator, o lozinca pentru a descrie procesul de integrare economica"[9]. Aceasta definitie identifica globalizarea cu liberalizarea, lumea globala fiind una fara restrictii si bariere in calea transferului de resurse de la un stat la altul.

O a treia abordare identifica globalizarea cu universalizarea. Intr-adevar, cand Oliver Reiser si B. Davies au inventat cuvantul "a globaliza/globalizare" in anii 1940, aveau in minte "universalizarea" si prevedeau o "sinteza planetara a culturilor intr-un umanism global"[10]. In aceasta acceptiune, "global" inseamna "peste tot in lume", iar "globalizarea" este procesul de raspandire a diferitelor obiecte, experiente, descoperiri in cadrul popoarelor din toate colturile pamantului. Se poate vorbi in acest sens de "globalizarea" calendarului gregorian, de raspandirea automobilului, de miscarea de decolonizare etc.

A patra definitie identifica globalizarea cu occidentalizarea sau modernizarea, in special in forma ei "americanizata"[11]. Urmand aceasta idee, globalizarea este dinamica, pentru ca structurile sociale ale modernitatii (capitalism, rationalism, industrialism, birocratism etc.) sunt raspandite peste tot in lume.

A cincia acceptiune identifica globalizarea cu un proces de deteritorializare .Urmand aceasta interpretare, globalizarea implica o reconfigurare geografica, astfel incat spatiul social nu mai este in intregime definit de spatiu teritorial, distante teritoriale sau granite teritoriale.. O viziune sintetica au Anthony McGrew si P. G. Lewis, care afirma:"Globalizarea se refera la multiplicarea legaturilor si conexiunilor dintre statele si societatile care fac parte in prezent din sistemul mondial. Ea descrie procesul prin care evenimentele, deciziile si activitaile desfasurate intr-o parte a lumii au consecinte semnificative pentru indivizi si comunitati situate la mari distante una fata de cealalta"[12].

Trebuie remarcat ca, in ciuda unor suprapuneri intre cele cinci notiuni ale globalizarii, fiecare dintre ele se concentreaza pe un aspect distinct. Astfel, spre exemplu, intre cei ce identifica globalizarea cu internationalizarea si cei ce o abordeaza ca deteritorializare se vor naste viziuni foarte diferite cu privire la problemele mondiale. Datorita unor definitii ireconciliabile, multe dintre dezbaterile asupra globalizarii sunt, inca de la inceput, in impas.

1.3. Controverse si dispute cu privire la reactiile si politicile in fata globalizarii

Plecand de la diversitatea pozitiilor privind abordarea globalizarii si natura activitatilor si schimbarilor globale, exista, de asemenea, pozitii radical diferite in ceea ce priveste politicile de urmat vis-à-vis de globalizare. Pe de o parte, neoliberalii argumenteaza ca globalizarea trebuie sa fie ghidata de fortele pietei, iar autoritatile publice ar trebui doar sa faciliteze aceasta dinamica, fara a interveni in aceasta. In contrast, reformistii sustin ca globalizarea trebuie sa fie permanent orientata prin politici publice, incluzand masuri statale si suprastatale.

1.3.1. Neoliberalismul

Asa cum sugereaza si numele, neoliberalismul este o noua linie a unei teorii vechi, avand in spate cateva secole de gandire moderna, inca de la tratatele lui John Locke si Adam Smith. Neoliberalismul se fundamenteaza pe convingerea liberalismului clasic ca fortele pietei vor aduce prosperitate, libertate, democratie si pace in intreaga umanitate. In particular, teoreticienii comertului liber argumenteaza inca din secolul al XVII-lea ca granitele statale nu ar trebui sa impuna niciun fel de bariere artificiale (cum ar fi taxele vamale si alte restrictii impuse) in scopul unei alocari cat mai eficiente a resurselor in economia mondiala. Neoliberalii au revitalizat in ultimele decenii argumentele liberalismului clasic impotriva interventiilor active ale statului in coordonarea sau restrictionarea operatiunilor pe piata, intr-o economie ce devine din ce in ce mai globala, argumentand ca statului ii lipseste capacitatea de controla globalizarea. Neoliberalii au pledat de asemenea pentru inlaturarea controlului statului asupra preturilor, salariilor si a cursului de schimb. In plus, ei s-au declarat in favoarea restrangerii radicale a proprietatii de stat in sectoarele productive, mai precis pentru o liberalizare completa, pentru reducerea contributiei statului la garantarea bunastarii si lasarea in seama pietei a unui rol mai mare in domeniul pensiilor, ingrijirii sanatatii sau altor asigurari sociale.

1.3.2. Reformismul

Reformismul, sau cum mai poate fi numit, social-democratia globala, se prezinta ca fiind cea mai puternica alternativa la adresa politicilor neoliberale de globalizare. Aceasta a doua abordare se revendica din teoria economica keynesiana si din curentul vest-european alstatului bunastarii din perioada postbelica. Reformistii sustin (impreuna cu liberalii) ca capitalismul poate fi o forta majora spre binele public, dar, spre deosebire de liberali, arata ca obtinerea unor rezultate pozitive implica o politica publica atent conceputa si aplicata, deoarece capitalismul nereglementat are tendinta de a fi daunator pentru indivizi, societate sau mediul inconjurator.

Reformistii propun o larga varietate de politici de promovare a partilor pozitive ale capitalismului si de control al potentialului sau negativ. De exemplu, se sustine controlul miscarilor transfrontaliere a resurselor atunci cand o asemenea restrictie ar putea reduce pagubele provocate de instabilitatea preturilor, inechitatile sociale sau costurile de mediu. In plus, reformistii au promovat numeroase garantii oficiale privind standarde minime: venitul minim garantat, protectia lucratorilor, controlul asupra mediului inconjurator, pentru a proteja sectoarele vulnerabile la ravagiile capitalismului salbatic. Alte politici reformiste au cautat in mod activ sa promoveze sansele grupurilor sociale vulnerabile structural, cum ar fi persoanele de culoare, clasele dezavantajate si femeile.

1.3.3. Radicalismul

Alti critici ai neoliberalismului au mers mai departe decat reformistii si au atacat fundamentele globalizarii contemporane. Social democratii au acceptat, in principiu, globalizarea si principalele forte care au generat-o pana acum, incluzand productia capitalista, tehnologiile moderne si cunoasterea rationala.

Acei radicali care doresc sa intoarca globalizarea si sa se revina la statu quo-ul anterior globalizarii pot fi caracterizati ca traditionalisti. Pentru acestia, globalizarea distruge aspecte pretioase ale ordinii sociale pre-existente, iar "de-globalizarea" este necesara in scopul redescoperirii sanatatii economice, echilibrului ecologic, integritatii culturale si democratiei[13]. In ochii traditionalistilor, globalizarea este intrinsec daunatoare; fiind de necorectat, trendul trebuie stopat si chiar reversat.

Traditionalistii care cheama la de-globalizare provin din surse si au forme diverse, inclusiv nationalismul economic, renasterea religioasa si ecologismul radical. In diverse forme, aceste respingeri ale globalizarii au cautat fiecare sa recastige un presupus timp mai bun, al fostei perioade pre-globale. Nationalistii economici au pus accentul pe restabilirea autodeterminarii tarilor prin desprinderea lor de reteaua economica globala.

Activisti religiosi in cadrul budismului, crestinismului, hinduismului, islamului sau religiei mozaice au "actionat local" pentru a reface credintele originare si practicile credintei lor. In acelasi timp, ecologistii radicali tintesc sa restaureze respectul premodern fata de natura si pe satisfacerea locala a necesitatilor comunitatii.

1.4. Cauzele globalizarii

Globalizarea este susceptibila la o varietate de explicatii. Anumite pareri citeaza avansul tehnologic si dinamica antreprenoriala ca forte conducatoare din spatele globalizarii, in timp ce altii au subliniat rolul cadrului legislativ la inceput in crearea premiselor si apoi in dirijarea globalizarii. Din punctul lor de vedere, marxistii au vazut capitalismul ca motor al globalizarii, in timp ce alte explicatii au gasit cauzele primare in domeniul structurii cunostintelor si al politicii culturale.

Fiecare dintre aceste perspective luata individual ofera o intelegere nejustificat de limitata. O cuprindere generala a globalizarii ar trebui sa combine elemente din diferite abordari. O prea mare simplificare si o intelegere simplista pot genera politici gresite. In cazul globalizarii, relatiile sociale implica legaturi complexe care nu pot fi reduse la o singura cauza precum statul, tehnologia, capitalismul sau imperialismul cultural.

In cele de mai jos, vom considera globalizarea ca fiind cauzata si impulsionata de o serie de fenomene, foarte diferite dar totusi inter-conectate, si anume:

raspandirea rationalismului ca un cadru de cunoastere dominant;

anumite evolutii in dezvoltarea capitalista;

inovatii tehnologice in comunicatii si procesarea datelor;

construirea unui cadru de reglementare.

Niciuna dintre aceste cauze principale nu primeaza asupra altora, toate aceste evolutii fiind intercorelate, iar impactul exact al fiecareia nu poate fi masurat.

1.4.1. Rationalismul

O serie de teorii sociale au relevat importanta structurilor de cunoastere in conturarea vietii sociale. De exemplu, Max Weber intelegea modernitatea in termeni de gandire rationalista.

Rationalismul este o configuratie generala a cunoasterii care a promovat larg raspandirea gandirii globale si, prin asta, tendinta mai generala de globalizare. Acest cadru de cunoastere are patru trasaturi distinctive: rationalismul este secularist (el defineste realitatea in intregime in termeni de lume fizica, fara referinte la forte divine), este antropocentric (intelege realitatea in termeni de interese si activitati umane), are un caracter scientist (considera ca fenomenele pot fi intelese prin adevaruri descoperite prin aplicarea riguroasa a unor metode obiective de cercetare), este instrumental (acorda valoare mai mare intuitiilor care-i fac pe oameni sa rezolve problemele imediate)[14].

Rationalismul a incurajat cresterea suprateritorialitatii in mai multe moduri. Aceasta structura de cunoastere a furnizat o baza ideatica pentru celelalte cauze principale ale globalizarii. Mai mult, o serie de impulsuri pentru crearea geografiei suprateritoriale vin din logica interna a rationalismului, de exemplu caracterul secular al rationalismului i-a incurajat pe oameni sa-si construiasca intregul existentei lor in termenii planetei si nu in termeni divini. Descoperirea unor adevaruri general valabile si incurajarea gandirii umane pentru a intelege Pamantul ca un intreg s-au constituit, de asemenea, in impulsuri catre globalizare.

In concluzie, gandirea rationala a incurajat cresterea imaginatiei globale si a diverselor activitati materiale suprateritoriale (comunicatii, piete, etc.) intr-o varietate de moduri. De doua sute de ani, paradigma iluminista s-a opus principiului diviziunii teritoriale a Pamantului. Asa cum spunea Martin Albrow, "ratiunea nu cunoaste limite teritoriale"[15].

1.4.2. Capitalismul

Desi rationalismul a fost necesar si indispensabil pentru expansiunea spatiului mondial, dezvoltarile in structurile de cunoastere n-au fost suficiente pentru a cauza globalizare. Fortele materiale, respectiv structurile de productie, au jucat un rol central. In particular, economia politica marxista a afirmat ca capitalismul este forta conducatoare a globalizarii. Insusi Karl Marx anticipa cresterea suprateritorialitatii cand afirma in "Bazele critice ale economiei politice": "capitalul prin natura sa conduce dincolo de orice bariera spatiala" catre "cucerirea intregului Pamant pentru pietele sale"[16].

Capitalismul este o structura de productie in care activitatea economica este orientata initial si prioritar spre acumularea surplusului. Cu alte cuvinte, producatorii capitalisti (ce pot fi indivizi, firme private, societati pe actiuni sau alti actori colectivi) tind sa acumuleze resurse tot mai mari, in exces fata de nevoile lor de supravietuire. Productia capitalista contrasteaza cu economia de subzistenta (in care nu apare surplus) si cu societatea risipei (unde orice surplus este imediat risipit printr-un consum de lux). In capitalism, surplusul este investit in continuarea productiei, in scopul obtinerii unui nou surplus care este iar reinvestit intr-o si mai mare productie, in speranta obtinerii unui si mai mare surplus .

O economie capitalista este in intregime monetizata. In aceasta lumina Marx caracteriza banii ca "o marfa universala" a relatiilor sociale capitaliste. Banii faciliteaza acumularea pe scara larga, pentru ca surplusul este mai usor de depozitat si deplasat intr-o forma fungibila. In plus, manipularea valorii prin intermediulcalculului monetar (inclusiv preturi, salarii, dobanzi, dividende, taxe, reevaluari valutare, formule contabile etc.) ofera oportunitati numeroase pentru transferul surplusului, in special de la cei saraci catre cei bogati.

1.4.3. Inovatiile tehnologice

Globalizarea nu se putea produce in absenta inovatiilor in domeniile transportului, comunicatiilor si procesarii datelor, unii autori considerand chiar schimbarile tehnologice ca fiind unica foraa conducatoare a globalizarii[17].

Inovatiile tehnologice au furnizat in mare parte infrastructura necesara globalizarii. Descoperirile recente vor avea un impact considerabil asupra extinderii relatiilor suprateritoriale. De exemplu, sistemele radio digitale cu transmisie prin satelit vor deschide noi oportunitati pentru retele de transmisii de mare capacitate si cu cost mic, iar tehnologia microcelulara pentru telefonia mobila va mari densitatea utilizatorilor si va largi capacitatea echipamentelor.

1.5. Concluzii

Ca o concluzie, putem observa ca exista, pe de o parte, analisti care definesc globalizarea in termeni de internationalizare sau liberalizare si vad procesul ca un trend recurent care apare in mai multe puncte de cotitura anterioare, in istoria moderna a sistemului-stat. In acest sens, Ian Clark a distins faze alternante de globalizare si fragmentare in istoria mondiala[18]

Ca observatii generale trebuie precizate urmatoarele:

cronologia istoriei globalizarii este strict dependenta de sensul atribuit globalizarii: globalizarea ca internationalizare, liberalizare, universalizare, occidentalizare sau     de-teritorializare;

periodizarea este in mod artificial ordonata. In practica istorica, sociala si economica, dezvoltarea nu poate fi divizata in faze distincte, trecerea de la o faza la alta a globalizarii nu s-a facut in mod clar si complet, la o anumita data;

desi globalizarea de azi se prezinta ca un proces accelerat, trendul nu este inerent liniar, in principiu globalizarea ar putea in viitor sa se incetineasca (cum s-a intamplat in perioada interbelica), sa se opreasca sau chiar sa se inverseze.