Garantarea creditelor

Garantarea creditelor

Pentru asigurarea recuperarii creditelor si in situatia in care imprumutatul nu-si executa obligatiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, plata dobanzii si comisioanelor, din cauze care nu pot fi prevazute la acordarea creditelor, precum si pentru crearea unui privilegiu fata de alti creditori, bancile solicia la acordarea creditelor garantii asiguratorii care pot fi oferite atat de debitor, cat si de terte persoane fizice sau juridice, numite garanti.

Valoarea garantiei acceptate de banca va fi, in toate cazurile, cel putin egala cu datoria cea mai mare a debitorului fata de banca, formata din principal si dobanda pe o anumita perioada, mergand pana la a fi luata in calcul dobanda pe perioada de creditare.

Politica de creditare a oricarei banci comerciale se bazeaza pe principiul ca toate creditele acordate clientilor sa fie justificate atat prin capacitatea imprumutatilor de a genera flux de numerar pozitiv pentru acoperirea serviciului datoriei, cat si prin garantarea corespunzatoare a acestora.

Garantia este denumirea generica utilizata pentru a desemna orice metoda, instrument sau angajament accesoriu contractului de credit, pus la dispozitia sau emis in favoarea bancii. In virtutea contractului incheiat, garantia este in masura sa asigure banca de realizarea certa a drepturilor garantate, respectiv recuperarea principalului si dobanzilor in cazul nerambursarii acestora de catre debitor.

Garantiile pot fi definite ca find acele mijloace care, dincolo de limitele dreptului de gaj general si in plus fata de acest drept, confera creditorului garant anumite prerogative suplimentare, constand, de regula, fie intr-o prioritate fata de ceilalti creditori, fie in posibilitatea ca, in caz de neexecutare din partea debitorului sa urmareasca pe o alta persoana care s-a angajat sa execute ea obligatiile ce reveneau debitorului.

Indifenent de natura obligatiilor garantate si instrumentele de garantare utilizate, garantia trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte de baza:

existenta unui patimoniu, independent de relatia contractuala, suficient de mare si cert in timp pentru a acoperi obligatiile garantate;

garantia sa fie astfel conceputa incat sa asigure beneficiarului dreptul si posibilitatea de a o executa fara ca debitorul sa se poata opune acestei executari;

beneficiarul garantiei sa aiba asigurata posibilitatea utilizarii nestanjenite a rezultatelor executarii garantiei (transferul valutar al fondurilor, dreptul de proprietate etc).

Atunci cand se solicita o garantie, in aceasta relatie pot interveni doua sau trei persoane:

ordonatorul garantiei, care este debitorul principal; el poate da o garantie din propriul patrimoniu (gaj sau ipoteca) sau poate solicita unui tert-garant- sa ofere o garantie in locul lui;

beneficiarul garantiei este cel in favoarea caruia s-a constituit garantia (in cazul nostru banca);

garantul este debitorul secundar care, in anumite cazuri, poate fi insusi debitorul principal, cand garanteaza ca, in cazul neindeplinirii obligatia debitorului principal, va indeplini obligatia de plata sau de rambursare a sumelor.

Garantiile acceptate de banci pot fi de doua categorii: garantii reale si garantii personale. Garantiile reale sunt constituite in functie de consistenta bunurilor debitorului si sunt formate din garantii imobiliare (ipoteci) si garantii mobiliare (gajuri). Garantia reala este un drept real care are ca finalitate garantarea oricarei obligatii. Ea acopera in toata intinderea sa obligatia garantata. Garantia reala inceteaza o data cu indeplinirea obligatiei garantate.

Ipoteca este o garantie imobiliara ce nu comporta deposedarea celui ce o constituie de bunul adus in garantie. Ea consta in afectarea de catre debitor a unui imobil in asigurarea platii obligatiei sale fata de creditor. Bunul ramane in posesia debitorului, dar daca acesta la scadenta nu si-a platit datoria, creditorul in favoarea caruia s-a constituit ipoteca poate cere vanzarea bunului la licitatie, iar din suma obtinuta sa-si acopere creanta.

Ipoteca poate decurge din lege (ipoteca legala), dintr-o actiune in justitie (ipoteca judiciara) sau din vointa debitorului (ipoteca voluntara) sau a unui tert. Ipoteca voluntara ia nastere dintr-un contract sau dintr-o declaratie unilaterala de vointa a concendentului (celui care o da), cu exceptia testamentului.

Pentru a fi acceptate in garantie, bunurile imobile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie in proprietatea celui care constituie garantia (debitor sau tert) si sa se afle in circuitul civil (sa faca obiectul vanzarii-cumpararii);

sa se afle situate intr-o zona de interes pentru o categorie larga de potentiali cumparatori;

cladirile sa permita amenajari si adaptari pentru utilizari multiple;

bunurile ipotecate sa fie asigurate la societati de asigurare pe toata durata contractului de credit, iar drepturile cuvenite din despagubiri sa fie cesionate bancii;

bunurile ipotecate sa nu fie afectate de sarcini.

In cazul garantiei reale, cum este ipoteca, este important de stiut dac nu mai exista tert care are anumite drepturi asupra bunului respectiv. Privitor la ipoteca, proritatea rangului se determina prin prioritatea datei la care aceasta a fost legal inscrisa (exista rangul I, II, III etc.). Acest lucru este foarte important deoarece, in caz de executare silita a debitorului, creditorii ipotecari sunt preferati (in functie de prioritatea rangului) altor creditori. Ei isi recupereaza banii din vanzarea bunului in ordinea prioritatii rangului.

Garantiile mobiliare sau gajul sunt un drept real pe care debitorul sau un tert il concede creditorului asupra unui bun mobil (corporal sau necorporal).

Ca si in cazul ipotecii, prin efectul gajului bunului mobiliar, bunul ramane angajat pentru satisfacerea viitoare a creditorului. In cazul neexecutarii obligatiei, acesta se satisface cu prioritate fata de alti creditori, chiar daca intre timp bunul a intrat in proprietatea tertilor.

Gajul presupune remiterea (fizica) a bunului mobil de catre debitor catre creditor.

Pentru ca bunurile mobile sa poata fi luate in gaj, trebuie ca acestea sa fie in circuitul civil, respectiv sa faca obiectul vanzatii cumpararii.

Gajul poate imbraca doua forme:

gajul cu deposedare (amanet) - presupune deposedarea de bunul mobil a celui care-l aduce in garantie si depunerea acestuia intr-un depozit la dispozitia bancii.

gajul fara deposedare se infiinteaza pentru bunuri mobiliare de natura: masini, utilaje si echipamente, stocuri de materii prime si materiale, mijloace de transport, animale, etc., cu conditia ca ele sa fie identificate, cuantificate, certificate, evaluate si sa fie in proprietatea imprumutului.

Pentru ca un bun sa fie acceptat drept gaj, acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

bunul gajat trebuie sa aiba o valoare indestulatoare in raport cu creanta gajata;

valoarea sa fie constanta sau crescatoare in timp;

in cazul unui bun material, acesta trebuie sa fie asigurat la o societate de asigurari, iar drepturile din despagubiri sa fie cesionate bancii (cazul gajului fara deposedare) sau deposedarea spre pastrare la institutii specializate.

Acceptarea titlurilor de credit drept gaj impune pentru a fi asiguratorii, avalizarea lor de catre un garant , de preferinta o banca.

Gajul general reprezinta cea mai cuprinzatoare, fiind un gaj comun la dispozitia tuturor creditelor, acestia avand o pozitie egala fata de bunurile debitorului in cazul pornirii executarii silite impotriva acestuia.

Gajul general cuprinde toate bunurile mobile si imobile din patrimoniul imprumutatului,el existand ca si garantie pentru banca chiar daca nu s-ar incheia un inscris.

Cash-colateral este o forma de garantie care consta in gajarea surselor in depozit la banca creditoare cu sumele detinute de clienti fie in cont la banca creditoare, fie in cont la alte banci.

Cesiunea de creante este o conversie scrisa prin care un creditor transmite o cresnta a sa unei alte persoane.

Garantiile personale sunt constituite in functie de personalitatea debitorului. Ele constau dintr-un angajament pe care o alta persoana decat debitorul principal si-l asuma fata de creditor de a executa obligatiile, in cazul in care debitorul principal nu o va face. Acest tip de garantie se mai numeste cautiune sau fidejusiune.

Obligatia fidejusorului este o obligatie accesorie (subsidiara). De aici decurge posibilitatea ca acesta sa poata invoca unele excepii privind urmarirea initiata de creditor. Este vorba, in primul rand, de beneficiul de discutie, care este dreptul conferit de lege fidejusorului de a cere creditorului, care s-a indreptat cu urmarirea impotriva sa, sa urmareasca mai intai bunurile debitorului. In al doilea rand, este vorba de beneficiul de diviziune, prin care se recunoaste, in cazul existentei mai multor fidejusori, principiul ca fiecare dintre fidejusori raspunde pentru datoria intreaga.

0 forma a garantiei personale este scrisoarea de garantie bancara. Ea o modalitate specifica de materializare a unei garantii date de catre o banca la solicitarea unui client care contracteaza un credit sau un alt angajament.

Perfectarea contractului de garantie reprezinta un termen generic pentru a desemna ansamblul activitatilor si cerintelor impuse de lege si a caror respectare asigura bancii drepturile asupra garantiei constituite. Acest aspect presupune:

cunoasterea cadrului legal de folosire a garantiei, atat in sensul respectarii legilor specifice (cod comercial, cod civil), cat si a normelor bancare;

indeplinirea tuturor formalitatlor legale pentru ca banca, in calitate de beneficiar al garantiei, sa aiba asigurata posibilitatea utilizarii rezultatelor executarii garantiei in cazul in care acest lucru se impune;

documentele privitoare la garantie trebuie sa fie astfel concepute astfel incat sa asigure bancii dreptul si posibilitatea de a o executa fara ca debitorul sa se poata opune;

constituirea (emiterea) oricarei garantii presupune anumite costuri pe care banca trebuie sa le evalueze si sa stabileasca cine le suporta.

Valoarea garantiei trebuie cunoscuta cu certitudine in momentul in care se atribuie imprumutul astfel incat sa acopere riscul creditului si sa fie constanta in timp, adica ea nu trebuie sa scada sub suma datorata (pe toata durata rambursarii).

Executarea garantiei este termenul utilizat pentru a desemna procedura in urma careia garantia este transformata in bani.