Garantarea materiala a creditului in cadrul Bancii X S.A.

Desi capacitatea de rambursare este criteriul principal de evaluare a creditului, asigurarea garantiei materiale a creditului reprezinta un important criteriu ce sta la baza procesului de creditare, discernamantul in decizia de creditare fiind adesea legat de prezenta sau absenta garantiilor.

Garantarea materiala a creditului, instituita ca o ultima sursa de rambursare a creditului atunci cand prognozele privind situatia economico-finaciara a cleintului au fost gresite, are in vedere riscul de credit ce insoteste activitatea de creditare derulata de bancile comerciale, risc inerent avand in vedere ca decizia de credotare se bazeaza pe elemente de anticipare.

Cunoasterea si evaluarea riscului de credit, ca fiind cel mai important risc financiar la care sunt supuse bancile, precum si a celorlalte riscuri specifice activitatii bancare (de distributie, de mediu) reprezinta o conditie de maxima importanta pentru mentinerea profitabilitatii bancii, car etrebuie sa supravegheze constant expunerea la diferite riscuri si sa utilizeze metode pe masura.

1. Riscurile bancare si gestiunea lor in cadrul Bancii X

Realitatea economica a demonstrat ca principalele probleme cu care se confrunta bancile rezulta din accentuarea riscurilor, principala afirmare a acestora constituind-o falimentul bancar, "expresie a inabilitatii manageriale, a abdicarii de la responsabilitatea bancara".[1]

Riscul bancar poate fi definit ca un fenomen care apare pe parcursul derularii operatiilor bancare, concretizat in rezultate nedorite (incertitudinea ca un activ sa inregistreze o rata asteptata eficienta sau anumite pierderi), cu efecte negative asupra activitatii respective, prin deteriorarea performantelor bancare sau chiar falimentul bancii. Prin urmare, riscurile sunt inerente in activitatea bancara, insotind ca o umbra toate afacerile bancii, ele producandu-se sau nu in functie de conditiile care li se creeaza.[2]

Gestiunea riscurilor bancare poate fi definita, in acest context, ca fiind ansamblul metodelor, tehnicilor, programelor etc. Folosite pentru prevenirea si diminuarea acestor riscuri, obiectivul gestiunii riscurilor nefiind eliminare ci administrarea riscurilor.

In activitatea de conducere si supraveghere a riscului bancar, in literatura de specialitate se recomanda folosirea unei metodologii care include 4 etape, respectiv : iedntificarea si analiza riscului; controlul si eliminarea riscurilor; asumarea riscului si transferul riscului.

Principalele categorii de risc ce pot afecta diferitele pozitii din bilantul unei banci sunt : riscul de intreprindere (de organizare, de material, de mediu) si riscurile de contrapartida (riscul de credit, riscul lichiditatii, riscul dobanzii).

Riscul bancar poate fi provocat, deci, in interiorul bancii, de catre clienti, sau din cauza mediului concurential si extern, considerarea tutror riscurilor bancare fiind un fapt necesar si important pentru fiecare banca, in sensul gestionarii acestora atat pe fiecare tip de risc in parte, cat si la nivel global.

Principiul pe care Banca "X" l-a adoptat este acela ca gestionarea riscurilor sa se organizeze in directiile in care se asuma riscurile respective, iar activitatea generala de gestionare a riscurilor sa fie supravegheata de un Comitet de Risc si Comitetul de Gestionare a Activelor si Pasivelor, obiectivele financiare pe urmatorii 3-5 ani urmand sa raspunda principalelor posturi ale bilantului bancii:

depozitele urmeaza sa devina sursele de baza ale dezvoltarii bancii ;

banca isi va extinde protofoliul de credite in stransa legatura cu evolutia depozitelor si a altor surse de creditare, precum si in functie de evolutia activitatii sectoarelor creditate.

Strategia Bancii "X" ia in calcul toate categoriile de risc care ii pot afecta bilantul, intre acestea o importanta speciala avand-o riscul lichiditatii, riscul creditului si riscul ratei dobanzii.

Riscul lichiditatii rezulta din compararea activelor cu posibilitati de lichidare imediata, cu depozitele, care pot reprezenta o dimensiune posibila a solicitarilor creditprilor, acest risc poate fi determinat cu ajutorul indicatorului :

N + DBN

RL = ---- * 100

Σ DC

in care :

N - numerar existent in casierie ;

DBN - disponibilitati in contul curent la Banca Nationala;

DC - disponibilitati in conturile la vedere ale clientilor.

Riscul lichiditatii (riscul de fonduri), reflectand capacitatea potentiala a bancii de a-si finanta si onora propriile obligatii financiare pe termen scurt, determina banca sp actioneze astfel incat sa fie in masura sa-si asigure suficiente actuve ce pot fi transformate in numerar efectiv, pentru a putea fi in orice moment sa acopere platile scadente sau cerute in afara scadentei. Pentru aceasta, in vederea determinarii lichiditatii pe termen lung se poate calcula si urmari urmatorul indicator :

Fonduri proprii + resurse peste 5 ani

L = ---------------- * 100

Plasamente

Evident, riscul lichiditatii este cu atat mai mic cu cat nivelul indicatorului este mai mare de 100%.

Gestiunea riscului lichiditatii in cadrul Bancii X urmareste asigurarea capacitatii de plata a bancii prin corelarea interesului acesteia de a acorda credite pentru a obtine profit si interesului acesteia pentru restituirea depozitelor clientilor, cu alte cuvinte de a asigura un profit corespunzator si o lichiditate adecvata avand in vedere ca acordarea de imprumuturi duce la un profit ridicat, dar in acelasi timp determina diminuarea lichiditatii.

In acest context, strategia Bancii X Craiova in domeniul lichiditatii bancare presupune asigurarea si realizarea urmatoarelor cerinte :

asigurarea unui raport optim intre natura, caracterul si durata de constituire a resurselor si destinatia creditelor, atat pe ansamblu cat si in structura;

mentinerea unei parti din resursele la vedere sub forma lichida pentru a forma rezerva de lichiditate car etrebuie sa se gaseasca in contul deschis la sucursala Bancii Nationale.

realizarea stabilitatii clientelei si atragerea de noi clienti, prin care se asigura atat stabilitatea si cresterea volumului de credite, cat si optimizarea structurii acestora;

imbunatatirea portofoliului de credite care conduce, pe de o parte, la recuperarea in termen a creditelor si a incasarii dobanzilor aferente, iar pe de alta parte la realizarea profitabilitatii programate;

imbunatattirea pozitiei si a imaginii bancii pe piata, in vederea evitarii unor retrageri masive a depozitelor de catre clientela, ca urmare a pierderii in banca ;

gasirea unor resurse noi cu costuri marginale inferioare randamentului mediu si plasamentelor.

In vederea diminuarii riscului de lichiditate, pe langa strategia promovata de banca, si banca nationala promoveaza reglementari de natura sa sporeasca gradul de prudentialitate, stabbilind nivele ale rezervelor minime obligatorii ale acestora in functie de gradul de lichiditate.

Riscul ratei dobanzii, reprezentand sensibilitatea rezultatelor financiare ale bancii la schimbarile ratei dobanzii, se masoara utilizand relatia:

Σ Ai * Nzi

RRD = ----- * 100

Σ Pj * Nzj

in care :

ΣA_i · N_zi - suma activelor cu dobanda variabila (i) ponderate cu durata in zile de angajare;

ΣP_j · N_zi - suma pasivelor cu dobanda variabila (i) ponderate cu durata in zile de mobilizare.

Riscul ratei dobanzii (riscul de plata) se refera la efectul negativ probabil al schimbarilor ratei dobanzii care se manifesta asupra fluxurilor nete de numerar, precum si asupra valorii activelor si pasivelor bancare, atunci cand acestea prezinta o anumita neadaptare la conditiile pietei. De aceea, acest rest trebuie urmarit in primul rand prin promovarea modificarilor ce pot interveni in nivelul dobanzilor, corelat cu volatilitatea economiei si a miscarilor in structura ratei dobanzii, in conditiile actuale ale Romaniei fiind potrivit ca marimea indicatorului prezentat sa fie cat mai aproape de 100%, tocami pentru a minimiza efectele acestui risc.

Gestiunea riscului ratei dobanzii vizeaza, deci, micsorarea efectelor negative ce ar putea rezulta din modificarile ratei dobanzii, managerii Bancii X actionand in acest sens pe urmatoarele cai :

in interiorul bancii se instituie o scara a dobanzilor creditoare si debitoare, care reflecta raportul dintre cheltuielile si veniturile bancii si posibilitatile de a obtine profit ;

plasarea nivelului dobanzilor in acel punct de echilibru moderat (nici prea ridicat, nici prea scazut), care sa stimuleze atat economisirea si protectia impotriva inflatiei, dar si productia, prin credite cu dobanzi acceptabile;

determinarea costului mediu al resurselor de creditare (dobanzile medii pasive), pe baza caruia de determina dobanzile medii active ;

adaptarea permanenta a ratelor dobanzii si scadentelor activelor si pasivelor, in scopul neutralizarii ratei dobanzii, avand in vedere faptul cp activele si pasivele se apreciaza sau se depreciaza in aceeasi masura ;

acoperirea riscului ratei dobanzii, in condiiile in care acesta este dificil de neutralizat, prin apelarea la diverse instrumente financiare ale pietelor la termen (swap, contracte la termen cu optiuni etc.)

La stabilirea dobanzilor, Banca X are in vedere gradul de capitalizare, care ii confera o matja mai larga de actiune in ceea ce priveste politica de dobanzi, precum si o serie de factori, specifici economiei romanesti si contemporane, intre care :

nivelul taxei scontului practicat de BancaNationala a Romaniei si a dobanzilor la celelalte categorii de imprumuturi acordate de BNR in relatiile de refinantare (credit de licitatie, credit special, credit overdraft), avand in vedere ca impumuturile de refinantare influenteaza costul mediu total al resurselor de creditare procurate (dobanzile medii pasive);

dobanda practicata pe piata interbancara in tranzactiile cu celelalte banci comerciale, intrucat nivelul acestei dobanzi influenteaza costul mediu al resurselor de creditare, in cazul in care banca actioneaza pe aceeasi piata in calitate de imprumutat, sau dobanda activa, in situatia actiunii pe piata interbancara ca imprumutator;

nivelul dobanzilor practicate pe piata de celelalte societati bancare, atat l aresursele atrase, cat si la diferite categorii de credite acordate;

nivelul rezervelor obligatorii pastrate de banca in conturi la Banca Nationala si rata dobanzii bonificata pentru aceste rezerve.

De remarcat este faptul ca Banca X este interesata, ca si celelalte banci, nu atat de nivelul nominal al dobanzilor, cat de marja (spread-ul) pe care il realizeaza intre dobanzile medii active si dobanzile medii pasive, cu at't mai mult cu cat in economia romaneasca aceasta marja este lasata la latitudinea bancilor comerciale.

In conditiile dobanzilor medii pasive practicate in prezent, de 35-40%, dobanzile medii active variaza intre 52-68%, realizandu-se o marja de 17-19%, marja care insa nu poate fi stabila, nivelul ei urmand sa evolueze in functie de evolutia generala a dobanzilor de piata.

Realizarea unei marje corespunzatoare intre dobanzile active si cele pasive este esentiala atat pentru profitabilitatea Bancii X (creandu-se resursele necesare consolidarii si dezvoltarii ei), cat si pentru diminuarea riscului ratei dobanzii.

Gestionarea riscului ratei dobanzii trebuie sa aiba in vedere si gruparea permanenta elementelor de activ si pasiv in functie de sensibilitatea veniturilor/cheltuielilor implicate la variatia ratei dobanzii, tinand seama de faptul ca "pentru limitarea riscului, diferenta dintre activele si pasivele sensibile trebuie sa fie cat mai redusa".

Strategia riscului ratei dobanzii este stabilita, in cadrul Bancii X, de catre Directia Resurse si Plasamente, impreuna cu conducerea bancii, in functie de strategia de atragere de fonduri, de ratele dobanzilor practicate de celelalte banci, dar si strategia privind activitatea de creditare, activitate care, la randul ei, implica anumite riscuri.

Riscul de credit, numit si riscul neindeplinirii obligatiilor d ecatre debitori sau riscul de calitate a activelor, se refera la probabilitatea incasarii fluxurilor de numerar din active la scadenta convenita si poate fi masurat cu ajutorul indicatorului:[5]

Cm

RC = --- * 100

At

in care:

C_m - credite de calitate medie

A_t - active totale.

In raporturile de credit, riscurile aparute ca urmare a nerespectarii clauzelor prevazute in contractele de credite de catre clienti pot fi :

riscurile de rambursare, constand in probabilitatea intarzierii platii sau a incapacitatii de plata, datorita conjucturii, dificultatilor sectoriale sau deficientelor debitorului;

riscul de imobilizare, survenit la banca din cauza unei gestiuni nereusite a creditelor acordate, banca nemaifiind in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite.

Ca atare, banca trebuie sa analizeze temeinic debitorul prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub diverse aspecte (uane, economice, financiare, juridice) sa administreze eficient fondurile ce i-au fost incredintate, sa-si intareasca pozitia de creditor prin garantiile personale si reale.

Expertii in domeniul creditului considera ca riscul de credit este mai dificil de masurat decat riscul ratei dobanzii (care se bazeaza pe evolutii statistice pe perioade lungi si pe un numar mare de cazuri), riscul de credit bazandu-se pe elemente specifice dintre cele mai variate, unele greu de cuantificat economic pentru a putea evalua gradul de risc.

Pentru determinarea riscului de credit se folosesc unele formule d ecalcul care insa nu epuizeaza aceasta problema complexa a activitatii bancare, intrucat elementele riscului de credit cuprind cel putin doua componente de care trebuie sa s etina seama: probabilitatea producerii riscului si consecinta producerii riscului, cele doua componente aflandu-se intr-o stransa legatura. Astfel, cu cat este mai mare probabilitatea producerii unui risc, cu atat mai mica este consecinta care poate fi acceptata si invers, cu cat este mai mare probabilitatea producerii riscului, cu atat se pot accepta consecinte mai mari.

Gestiunea riscului de credit, ca de altfel a riscului in general, este destul de laborioasa si presupune parcurgerea catorva etape, de la identificarea elementelor de risc pana la cuantificarea efectelor probabile intr-o singura marime (marja de risc) si finantarea acestuia.

Identificarea si analiza elementelor de risc presupune mai intai gruparea riscurilor in cele doua mari categorii : riscuri legate de proiect si riscuri ce rezulta din situatia financiara a debitorului, dupa care are loc analiza si eventuala estimare a acestora.

Riscurile legate de proiect pot fi exprimate prin indicatori de eficienta economica (cum ar fi rata interna de rentabilitate), iar cele privind situatia financiara pot fi evidentiate printr-o gama de indicatori privind solvabilitatea, lichiditatea, profitabilitatea, trezoreria etc, analiza riscului fiind la fel de continua ca si schimbarile intervenite in serviciile si produsele bancare.

Corelata cuRraportul de gestiune anual si alte raportari contabile, organigrama bancii poate fi de un mare ajutor in stabilirea departamentelor care pot fi responsabile cu expunerea la risc a acesteia, si, deci, care au sarcina de a face analiza tipurilor de risc implicate si determinarea modului lor de tratare.

Analiza inregistrarilor financiare poate duce la descoperirea riscului dupa aparitia sa in timp ce comunicatiile permanente si deschise intre compartimentele bancii pot depista riscul chiar inainte ca acesta sa devina o realitate, acest fapt oferind posibilitatea controlului riscului din momentul aparitiei sale. Se elimina, astfel, posibilitatea unei pierderi inregistrate intre momentul aparitiei unui risc si momentul descoperirii acestuia prin analiza inregistrarilor financiare si contabile.

Pe masura ce riscul a fost identificat se trece la a doua etapa - controlul si eliminarea riscurilor - care consta in eliminarea sau controlul riscului cat mai mult posibil, cel mai potrivit moment pentru declansarea acetui control fiind cel in care se lanseaza actiunea si deci in care, prin prevederi de contract, se incearca stapanirea riscului.

Controlul riscului constituie o sarcina permanenta exercitata in interiorul Bancii "X" Craiova, compartimentele implicate verificand:

daca se respecta precederile contractuale privind cuantumul si durata rambursarii;

daca apar incidente de plata atat in cazul platilor datorate cat si in cazul platilor catre alti agenti economici de catre cleintul creditat;

daca s-au constituit la timp si in forma legala garantiile.

Astfel, prin contractul de credit incheiat intre Banca "X" SA Craiova si imprumutat "partile convin ca in cazul nerambursarii ratei si/sau dobanzii lunare la termenul convenit (scadenta), intregul credit/linie de credit devine scadent de plin drept si fara punerea in intarziere a debitorului, dupa trecerea a 30 de zile de la scadenta, debitorul avand obligatia de a restitui creditul acordat si dobanzile aferente, in caz contrar banca procedand la executarea silita".

Banca poate proceda la executarea silita in cazul nerespectarii conditiilor tranzactiilor respective (inclusiv intarzierea la plata) intrucat in conformitate cu art. 56 alin. 2 din Legea bancara "contractele de credit bancar, precum si garantiile reale si personale, constituite in scopul garantarii creditului bancar, constituie titluri executorii".[6]

Controlul riscului se asigura nu numai in interiorul bancii, ci si de Banca Centrala, bancile trebuind sa respecte o serie de cerinte prudentiale prevazute de reglementarile Bancii Nationale a Romaniei, intre care :

nivelul minim de solvabilitate, determinat ca raport intre nivelul fondurilor proprii si totalul activelor si elementelor in afara bilantului, ponderate in functie de gradul lor de risc;

expunerea maxima fata de un singur debitor, exprimata procentual, ca raport intre valoarea totala a acesteia si nivelul fondurilor proprii ale bancii ;

expunerea maxima agragata, exprimata procetual, ca raport intre valoarea totala a expunerilor mari si nivelul fondurilor proprii;

nivelul mimin de lichiditate, determinat in functie de scadentele creantelor si angajamentele bancii ;

administrarea resurselor si plasamentelor bancii ;

clasificarea creditelor acordate si a dobanzilor neincasate aferente acestora si constituirea provizioanelor de risc.

Riscul de credit al unei banci este deseori estimat examinand relatia dintre credite si masurile de prevedere (provizionale) pentru pierderile de rcedit, precum si studiind clasificarea creditelor, in special analizandu-le pe cele clasificate in categorii inferioare.

Clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor de risc aferente, ca o masura prudentiala impusa de Banca Nationala a Romaniei[7], are in vedere protejarea depozitelor persoanelor fizice si juridice si limitarea riscului de credit, societatile bancare fiind obligate sa-si clasifice crediteel acordate in una din urmatoarele cinci categorii : standard, in observatie, substandard, indoielnic, pierdere, clasificarea facandu-se pe baza performantelor financiare ale clientului si a capacitatii aestuia de a-si onora datoria la scadenta, conform matricei prezentate in capitolul anterior.

Creditele standard reprezinta credite care nu implica deficiente si riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei, ele fiind acordate agentilor economici cu performante foarte bune si care isi achita obligatiile din contractul de credit la termenele prevazute.

Creditele in observatie sunt acordate unor clienti cu rezultate economico-financiare bune, dar care in anumite perioad ede timp scurte intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente, acest ecredite prezentand un anumit risc, indeosebi in ceea ce priveste perspectivele financiare ale agentului economic creditat.

Creditele substandard prezinta deficiente si riscuri care pericliteaza lichidarea datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea neta a capitalului sau capacitatea de plata a beneficiarului de credite, ele fiind caracterizate prin posibilitatea reala ca banc asa preia partial unele pierderi datorita imposibilititii recuperarii integrale a creditului.

Creditele indoielnice sutn credite acordate clientilor cu performante economico-financiare slabe sau are au intarzieri in plata ratelor si a dobanzilor, rambursarea datoriei fiind incerta in cazul acestor credite intrucat ele sunt neprotejate sau protejate in mica masura de valoarea realizabila a garantiilor.

Creditele pierdere prezinta un risc major pentru banca, rambursarea datoriei nefiind posibila sau neputand avea loc intr-un timp scurt, astfel de credite fiind acordate unor agenti economici cu performante financiare foarte slabe aflati in imposibilitatea de a-si onora obligatiile, intarzierile la plata privind datoriile depasind 60 zile.

Constituirea provizioanelor specifice de risc se face pe baza incadrarii agentilor economici/creditelor in una din categoriile enumerate, tinand seama si de garantiile constituite, fiecarei categorii de credit corespunzandu-i o cota procentuala a provizionului de risc, care va fi aplicata asupra sumei nete rezultate, conform relatiei de mai jos :

5

N_p = Σ ( Si - Gi ) * ci

i=1

in care :

N_p - nivelul necesar al provizioanelor ;

i - categoriile de clasificare a creditelor;

S_i - suma totala a creditului, aferenta categoriei "i" de credit;

G_i - garantiile constituite, aferente categoriei "i" decredit;

c_i- coeficientul de provizionare.

Constituirea provizioanelor de risc, reprezentand nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit are in vedere urmatoarea corespondenta:

coeficientul de provizionare

- credit "standard"    0

- credit "in observatie"    0,05

- credit "substandard" 0,2

- credit "indoielnic"    0,5

- credit "pierdere"    1

In cazul realizarii riscului de credit, concretizat in intrarea debitorilor in lichidare judiciara sau inregistrare de pierderi de catre acestia (potrivit bilantului contabil din ultimii 3 ani consecutivi), banca va utiliza provizioanele de risc constituite, in sensul diminuarii sau anularii acestora, urmand sa regularizeze permanent nivelul provizioanelor in vedrea restabilirii egalitatii intre nivelul existent si cel necesar.

Avand in vedere procedura greoaie si durata de timp ridicata privind recuperarea creantelor neincasate, Banca Nationala a Romaniei a emis un nou regulament privind clasificarea creditelor si plasamentelor, precum si constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, regulament care prevede scoaterea in afara bilantului a tuturor sumelor restante aferente unui credit si, implicit, trecrea la executarea silta a debitorului, in cazul in care servicul datoriei este mai mare de 360 de zile.

Astfel, prin aplicarea noului regulament (incepand cu 1 octombrie 2000), termenul de recuperare a creantelor neincasate de banca se va reduce considerabil, serviciul datoriei prezentand o deosebita importanta, acesta constituind unul din criteriile de incadrare pe categorii de clsasificare a creditelor, alaturi de criteriul privind initierea de proceduri judiciare.

Clasificarea creditelor pe categoriile amintite se va face prin aplicarea simultana a celor doua criterii, pe baza urmatoarei corespondente.

Tabelul nr. 1 - Criterii de incadrare pe categorii de clasificare a creditelor

Initierea de proceduri judiciare se refera la cel putin una din urmatoarele masuri luate in scopul recuperarii crentelor:

a)     fata de debitor : acceptarea de catre instanta a cererii introductive depuse de banca, de un tert sau de debitorul insusi pentru declansarea procedurii de reorganizare judiciara sau a procedurii de faliment ;

b)     fata de contract : investirea cu formula executorie a contractului de credit, precum si a contractelor de garantie ;

In ceea ce priveste nivelul provizioanelor pecifice de risc, aferente categoriilor de clasificare, acesta se va determina conform metodologiei anterioare prin aplicarea coeficientilor de provizionare aferenti, a caror marime ramane neschimbata.

Desi bancherii sunt familiarizati cu asumarea riscurilor in activitatea zilnica de acordare a creditelor, sunt reticenti in asumarea, fie si partiala, a riscurilor accidentale.

Atunci cand vorbim de asumarea riscurilor ne gandim la o asumare constienta, insa nu trebuie scapat din vedere ca ne intalnim si cu asumarea inconstienta a riscului, ceea ce inseamna neluarea la cunostinta a riscului posibil.

De aceea, transferul riscului reprezinta o importanta etapa in gestionarea riscurilor, in practica multor banci existand un intreg sistem de transferare a riscului.

In ceea ce priveste Banca "X" Craiova, transferul riscului se realizeaza in primul rand prin sistemul asigurarilor, agetul economic imprumutat fiind obligat sa asigure bunurile aduse in garantie la una din societatile de asigurari (de preferat, Societatea de Asigurari Romana "X") si sa reinnoiasca la timp asigurarile pana la plata integrala a tuturor sumelor.

Divizarea si transferul riscului se realizeaza si prin limita impusa in acordarea de imprumuturi unuia si aceluaisi debitor, evitandu-se astfel concentrarea riscului intrucat cu cat banca are mai multi debitori, cu atat scade importanta insolvabilitatii unuia dintre ei.

Diversificarea creditelor acordate, pe ramuri si pe clienti reprezinta o alta masura luata de Banca "X" pentru evitarea concentrarii riscului, stiut fiind ca orientarea spre un anumit gen de clienti este riscanta. In aceasta directie, strategia Bancii "X" pe urmatorii 2-3 ani prevede stabilirea unui portofoliu optim de clienti creditati (ca fiind format din 20-30% intreprinderi mari; 60-65% intreprinderi mici si mijlocii si 10-15% persoane fizice) precum si definirea ramurilor spre care este orientata politica de creditare a bancii. Astfel, Banca "X" trebuie sa-si canalizeze eforturile de atragere de noi clienti cu performante bune in urmatoarele domenii :

- industrie : industria alimentara, industria prelucrarii maselor plastice, industria lemnului, industria farmaceutica, industria pielariei si a confectiilor;

- comert : en gross si en detail, cu produse alimetare, petroliere; produse electronice si tehnica de calcul; autoturisme; piese de schimb s.a.;

- prestari servicii : transport intern si international, service si intretinere, comisionare in vama.

Prin distribuirea creditelor cordate pe mai multe ramuri de activitate, banca urmareste, practic, evitarea dependentei de o singura ramura si compensarea eventualelor pierderi rezultate din nerambursarea unor credite orientate spre anumite ramuri de activitate cu profiturile obtinute in alte ramuri sau zone.

Gestiunea riscului global al creditului reprezinta o alta problema aflata in atentia bancii, avand in vedere faptul ca riscul global al creditului este o functie crecatoare a masei creditelor acordate si a ratei dobanzii, in timp ce oferta de credit este o functie descrescatoare a riscului.

Restrangerea creditului conduce la scaderea riscului intrucat clientii cu solvabilitate indoielnica sunt exclusi de la creditare, bancherul, sensibil la riscul clientului, avand un prag dincolo de care nu va forta acordarea de credite. Totusi, banca este interesata in valorificarea ofertei de credite pe care o are, ceea ce o determina sa acorde credite in conditiile unui anumit grad de risc, risc care poate sa creasca daca se urmareste cresterea profitului bancii prin majorarea ratei dobanzii la credite, care conduce la sporirea cazurilor de insolvabilitate ale debitorilor bancii.

2. Garantarea creditului - cerinta esentiala a activitatii bancare. riscurile bancare si gestiunea lor

Pentru a oferi bancii securitatea creditului investit, continuitatea operasiunilor financiare si reproducerea capitalului, este necesar ca, alaturi de credibilitatea morala a clientului cu activitate economico-financiara buna, sa fie luate in calcul si garantiile prevazute de lege, garantarea creditului reprezentand un important principiu al activitatii de creditare bancara potrivit careia acordarea de credite trebuie sa se faca numai pe baza de garantii.

Necesitatea garantarii creditului este data in primul rand de asigurarea bancii impotriva pierderilor din activitatea de creditare in situatii nearevazute care l-ar impiedica pe debitor sa ramburseze imprumutul, sens in care bancherul trebuie sa aiba in vedere trei mari probleme :

- garantia creditului trebuie sa fie destul de substantiala pentru a satisface soliditatea acestuia;

- existenta capacitatii de rambursare a imprumututlui avand la baza garantiile oferite, fara ca banca sa mai recurga la giranti;

- refuzul acordarii creditului in conditii de insecuritate, cand nu pot fio oferite garantii adecvate.

In al doilea rand, prin garantarea creditului, debitorul asi asuma partea sa de risc impreuna cu banca, supunand riscului nu numai capitalul imprumutat ci si patrimoniul cu care garanteaza acest imprumut. In aceste conditii, creste interesul clientului, gradul sau de prudenta in afceri, bancile prevenind in acest fel speculatia capitalului imprumutat de catre client.

Cunoscand implicatiile nefavorabile pe care le-ar putea aveao o garantare inacdevata sau o insuficienta garantie, bancherul vegheaza cu strictete la respectarea unui asemenea principiu al creditului prin stabilirea tipurilor de garantie pe care trebuie sa le aduca agentii economici creditati si imbinarea acestor tipuri.

In fata riscului insolvabilitatii, ca principal risc in activitatea de creditare, bancherul incearca sa se protejeze prin garantii destinate sa acopere creditul contra riscului la care se supune, bancile avand mai multa incredere in eficienta garantiilor reale sau personale decat in analiza economic a situatiei celui care primeste imprumutul, dovada reprezentand-o volumul mare de garantii asiguratorii.

Pe de alta parte, garantarea creditului reprezinta si o cerinta prudentiala impusa de Banca Nationala a Romaniei, prudenta bancara, ca principiu fundamental d epolitica bancara, obligand bancile comerciale sa se asigure ca solicitantii de credite dispun de capacitati certe de rambursare a creditelor si de sonstituirea unor garantii asiguratorii cel putin la valoarea creditului si al dobanzilor aferente.

Astfel, conform art. 44 din Legea 58/1998 prinvind activitatea bancara "la acordarea creditelor, bancile vor urmari ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadenta. In acest scop, bancile vor cere solicitantilor garantarea creditelor in conditiile stabilite prin normele lor de creditare".

Garantiile creditelor ce se pot constitui in scopul reducerii pierderilor in cazul producerii riscului de creditare sunt de multiple tipuri, grupate in doua mari categorii :

a)     garantii reale, care constau in afectarea speciala a unor bunuri individualizate, reprezentand singurele garantii care asigura bancii un privilegiu (intaietate) in raport cu alti creditori;[9]

b)     garantii personale, reprezentand angajamentul asumat de o persoana fizica sau juridica, dupa caz, prin care aceasta se obliga sa plateasca datoria debitorului in cazul neexecutarii ei de catre imprumutat.

Garantiile reale cel mai des utilizate in prezent privesc urmatoarele tipuri: ipoteca (gajul ipotecar de rangul I), gajul propriu-zis, cesiunea de creanta si gajul general, fiecare din acestea trebuind sa indeplineasca o serie de conditii pentru a fi valabile din punct de vedere legal si, implicit, acceptate de banca.

Astfel, bunurile imobile si mobile propuse in garantie trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii :

sa faca obiectul vanzarii-cumpararii, adica sa fie in proprietatea constituitorului si sa se afle in circuitul civil ;

sa existe o piata sigura pentru valorificarea bunurilor respective;

sa fie asigurate la o sicietate de asigurari pe durata contractului de credit iar drepturile cuvenite din despagubiri sa fie cesionate in favoarea bancii;

garantul sa aiba capacitate de exercitiu deplina, respectiv persoanele fizice sa aiba 18 ani, iar persoanele juridice sa fie legal constituite.

Ipoteca reprezinta o garantie reala imobiliara fara deposedare, cuprinzand bunrui imobile prin natura lor (cladiri, terenuri, constructii) sau prin destinatie (instalatii, utilaje) care permite creditorului ca in caz de neplata la scadenta sa ceara scoaterea la vanzare a acestor bunuri si sa fie platit cu preferinta din pretul realizat. Pentru aceasta, insa, banca trebuie sa urmareasca incheierea unor contracte de ipoteca valabile din punct devedere legal, conditiile vizand acest lucru la urmatoarele aspecte:

nu vor fi acceptate drept garantie cote parti din imobil; daca imobilul se afla in proprietatea indiviza a mai multor persoane (soti, mostenitori etc.) se va urmari incheierea contractului de ipoteca cu toate persoanele in cauza;

nu vor fi acceptate drept garantie imobile care au deja notata ipoteca de rangul I, cu exceptia cazului in care aceasta a fost notata anterior in favoarea bancii in cauza;

bunurile ipotecate trebuie in prealabil evaluate;

terenurile pe care se afla amplasate cladirile aduse in garantie sa fie in folosinta sau in proprietatea garantului (in caz contrar gasindu-se greu cumparatori);

inscrierea ipotecii in Cartea funciara ;

incheierea contractului de ipoteca in forma autentica, prin semnarea acestuia in fata notarului public si in prezenta reprezentantului bancii.

Banca trebuie sa acorde o deosebita importanta ipotecii intrucat ea reprezinta principala garantie ce va fi luata in considerare la acordarea creditelor.

Stingerea ipotecii in modul cel mai simplu are loc prin stingerea datoriei fata de banca, numai dupa achitarea creditului, dobanzilor, penalitatilor si chelutielilor de urmarire banca acceptand radierea ipotecii.

Gajul propriu-zis reprezinta o garantie reala ce presupune ca regula generala deposedarea societatii comerciale, formate dinmaterii prime si materiale, semifabricate, marfuri (in conditiile in care pe toata perioada creditarii se pot regasi sub aceasta forma); bunurile mobile d enatura mijloacelor fixe aflate in patrimoniul propriu precum si a bunurilor de natura activelor irculante si mijloacelor fixe ce urmeaza sa se procure din credite.[10]

Gajul cu deposedare, constituit asupra obiectelor din metal pretios, titlurilor de valoare (actiuni, obligatiuni), tablouri, bijuterii etc., presupune deposedarea de asemenea bunrui si depunerea lor la banca pana la achitarea creditului (evident, cu conditia expertizarii si evaluarii prealabile a bunurilor).

Pentru valabilitate, in afara conditiilor mentionate anterior, cele doua forme de gaj trebuie sa mai indeplineasca si urmatoarele conditii:

in contractul de gaj, indiferent de forma acestuia, sa se mentioneze creditul pentru care se constituie gajul, feul si natura bunurilor gajate, precum si locul unde se gasesc aceste bunuri;

inscrierea contractului de gaj in Registrul de gajuri;

Specific cestei forme de garantie este caracterul ei indivizibil, in conformitate cu dispozitiile Codului civil, care completeaza Codul comercial, potrivit caruia debitorul nu poate pretinde restituirea obiectului gajat decat dupa ce a platit intreaga datorie. Astfel, plata unei fractiuni din datorie nu stinge in mod proportional garantia si nu confera debitorului dreptul de a cere sa i se restituie o parte din bunrile gajate.

Garantiile reale mentionate anterior, respctiv ipoteca si gajul propriu-zis sunt singurele garantii ce asigura bancii un privilegiu (intaietate) in raport cu alti creditori, motiv pentru care in procesul garantarii creditelor acestora li se va da importanta cuvenita, cu atat mai mult cu cat prin intermediul lor anumite bunuri din patrimoniul imprumutatilor sau garantilor, dupa caz, sunt destinate sa acopere sumele de bani datorate bancii si nerambursate de imprumutati.

Cesiunea de creanta reprezinta un gaj asupra creantelor luate in mod exceptional (nu ca garante principala), pe baza unui contract in care trebuie sa se mentioneze :

creantele gajate;

temeiul juridic al detinerii acestora ;

beneficiarul creantelor;

data platii creantelor.

Concomitent cu incheierea contractului, actele originale ale creantelor gajate trebuie sa se predea bancii, creanta gajata trebuind sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

sa fie certa, adica sigura din punct de vedere juridic;

sa fie lichida, valoarea ei fiind exact determinata;

sa fie exigibila, fixata la o data care nu suporta discutii.

Garantiile personale prezinta importanta prin faptul ca, alaturi de debitori, este antrenata si raspunderea unei persoane cu intregul ei patrimoniu, aceste garantii imbracand forma fidejusiunii sau cautiunii.

Fidejusiunea presupune incheierea unui contract distinct, separat de contractul de credit, prin care fidejusorul se obliga sa garanteze obligatiile imprumutatului cu intregul sau patrimoniu, pentru acesta fidejusorul trebuind sa indeplineasc urmatoarele conditii :

sa aiba capacitate de exercitiu deplina ;

sa fie o persoana solvabila, cu patrimoniu suficient in cazul executarii silite ;

sa nu aiba patrimoniul afectat de alte sarcini majore.

In cazul acestei garantii, banca trebuie sa vegheze ca fidejusorul sa renunte expres, in scris, la benefiiul diviziunii si discutiunii prevazute de art. 1662 si 1663 ale Codului civil.

Scrisoarea de garantie bancara (cautiunea) reprezinta o modalitate specifica de materializare a fisejusiunii, constand practic in garantia fata de o banca in favoarea unei persoane fizice sau juridice ce contracteaza un credit, acest inscris trebuind sa cuprinda : denumirea si sediul bancii garante, a persoanei garantate si a beneficiarului cautiunii; valoarea si termenul de plata a acesteia; dat si semnatura persoanelor abilitate sa reprezinte banca; stampila bancii.

Conditiile de plata si termenul de valabilitate ale scrisorii de garantie bancara trebuie sa vizeze simpla cerere a bancii creditoare si, respectiv, termenul de acordare a creditului, la care se adauga 1-2 luni.

Gajul general este cea mai rar folosita garantie, intrucat este o garantie la dispozitia tuturor creditorilor, sumele rezultate din executarea silita fiind impartite intre creditori proportional cu creanta fiecaruia.

Gajul general reprezinta o garantie prin efectul legii, prevazuta la art. 1718 Co civil si art. 2 al Legii 31/1990, chiar daca intre banca si imprumutat nu se incheie un contract in acest sens.

Avand in vedere faptul ca patrimoniul imprumutatului se schimba in timp si tinand cont de riscurile (inconvenientele) enuntate mai sus, gajul general ar trebui tratat de catre banca ca o garantie morala si nu una materiala constituita asupra bunurilor mobile si imobile in universalitatea lor.

Asa cum am observat, garantiile solicitate de bancile comerciale pot imbraca o multitudine de forme, determinarea modalitatilor de garantare a creditelor realizandu-se inn functie de calitatea imprumutatului, precum si in functie de conditiile de valabilitate ce trebuie indeplinite de garantiile constituite.

In ceea ce priveste determinarea valorii bunurilor acceptate drept garantii, aceasta se poate face prin aplicarea unui coeficient in functie de marimea riscului stabilit in valorificarea acestora, astfel:[11]

Tabelul nr. 2 - Determinarea valorii bunurilor acceptate drept garantii

De mentionat este faptul ca toate garantiile solicitate si acceptate de bancile comerciale constituie o sursa secundara de protectie a acestora, la acordarea creditelor urmarindu-se in primul rand viabilitatea afacerii, respectiv convingerea ca din afacerea pornita cu banii imprumutati de banca, creditul va fi rambursat la scadenta fara probleme.

3. Formele si metodele de verificare a garantiei creditului in cadrul Bancii X S.A

Garantarea materiala a creditului, constituie unul din principiile organizarii crediului pe termen scurt, principiu prezent in intregul proces de creditare, bancile, ca organe care manevreaza fondul de creditare al economiei nationale, urmarind in mod permanent respectarea acestui principiu.

Urmarirea existentei garantiei materiale a creditului izvoraste, pe de o parte, din necesitatea asigurarii unei concordante depline intre stocurile de valori materiale si creditele acordate pentru constituirea lor, iar pe de alta parte, din necesitatea efectuarii unui control riguros asupra modului de folosire a valorilor materiale si a miscarii acestora.

Verificarea garantiei materiale a creditelor reprezinta o latura importanta a controlului bancar ce urmareste utilizarea cat mai rationala a valorilor materiale din unitatile economice, printr-o asemenea actiune, organele bancare avand posibilitatea sa semnaleze din timp eventualele devieri in volumul stocurilor si chelutielilor acoperite din resurse imprumutate, sa intreprinda masuri pentru ridicarea de ansamblu a eficientei procesului de manevrare a valorilor materiale.

Obiectivele generale ale verificarii garantiei materiale a creditului urmarite si de Banca "Transivania" se pot sintetiza astfel :

reliefarea volumului, structurii si calitatii valorilor materiale procurate pe seama resurselor imprumutate;

urmarirea conditiilor de pastrare a stocurilor si a modului de tinere a evidentei acestora;

depistarea lipsurilor privind modul de folosire a valorilor materiale;

directionarea eforturilor unitatilor economice si a bancilor in vedrea eliminarii cauzelor care au genrat fenomene negative in procesul folosirii fondurilor materiale si banesti si ridicarea eficientei procesului de folosire a fondurilor;

realizarea unei concordante permanente intre creditele acordate si valorile materiale formate si mentinute in unitatile economice;

sanctionarea pe linie de credit a unitatilor economice care nu-si gospodaresc rational fondurile pe care le aula dispozitie.

Verificarea garantiei creditelor se realizeaza faptic (prin constatari l afata locului) si scriptic (pe baza bilantului contabil, balatei de verificare, situatiei patrimoniului si altor date din evidenta economica), fiecare din aceste modalitati putandu-se desfasura prealabil (cu ocazia stabilirii necesitatilor de credite si acordarii creditelor) sau ulterior (dupa acordarea creditelor, in procesul de folosire al acestora).

Verificarea faptica a garantiei creditelor a dobandit in ultimii ani noi valente calitative, crescand ponderea ei in ansamblul controlului prin credite, reultatele sale servind si la realizarea verficarii scriptice a garantiei creditelor.

Caracteristicile prinipale ale acestei verificari in cadrul Bancii "X" sunt :

se desfasoara ori de cate ori organele bancare considera ca este necesara, deci nu are o periodicitate anume stabila;

foloseste procedee specifice legate de numarare, masurare, observare etc;

se realizeaza, in cea mai mare masura, prin sondaj si priveste aspecte legate de anumite stocuri de valori materiale;

rezultatele sale sunt consemnate in acte de control nuai in masura in care sunt constatate deficiente in gospodarirea valorilor mateiale care garanteaza creditul;

implica consecinte imediate pe linie de credite;

nu stabileste volumul real al garantiei materiale a creditelor, ci doar modul de respectare a unor conditii ce trebuie sa le indeplineasca stocurile creditate.

Obiectivele specifice ale verificarii faptice a garantiei creditelor vizeaza:

confruntarea diferitelor evidente pe linia stocurilor de valori materiale si compararea stocurilor efective cu cele scriptice;

urmarirea unor aspecte ce tin de existenta stocurilor: vechime, calitate, mod de pastrare etc.;

urmarirea necesitatii si miscarii stocurilor prin prisma consumului, terminarii fabricatiei, desfacerii;

respectarea normelor legale de constituire, evidenta, folosire etc.

Verificarea scriptica ulterioara a garantiei creditelor se desfasoara avand la baza instrumente specifice evidentei economice, in special a celei contabile, spre desosebire de verificarea faptica aceasta avand urmatoarele caracteristici proprii :

presupune o anumita periodicitate in desfasurare;

se realizeaza ulterior momentului pentru care sutn intocmite instrumentele contabile (balanta de verificare, bilantul contabil), din care motiv este necesara actualizarea datelor, ca urmare a producerii unor modificari in volumul stocurilor, cheltuielilor si resurselor, in intervalul cuprins intre momentul pentru care este intocmit instrumentul contabil si momentul efectuarii verficarii garantiei;

rezultatele acestei verificari sutn reflectate in situatii specifice intocmite cu acest prilej, indiferent de sensul acestora;

are in vedere stocurile de valori materiale in totalitatea lor.

Verificarea scriptica garantiei creditelor Bancii "X" se desfasoara avand la baza urmatoarele principii metodologice:

la baza actiunii de verificare a garantiei creditelor din conturi simple de imprumut sta balanta de verificare sau bilantul contabil, daca creditarea s-a facut pe total cont bilantier, sau alte situatii intocmite in unitatile economice, in cazul in care creditarea priveste obiecte distincte din cadrul unui cont bilantier;

elementele luate in calculul garantiei sunt evaluate la preturile efective din evidenta contabila, urmand ca in final aceste preturi sa fie corectate pentru a se ajunge la preturile de creditare;

nu pot constitui garantia materialp a creditelor stocurile de valori materiale care provin dintr-o activitate defectuoasa a unitatilor economice;

actiunea de verificare scriptica a garantiei nu se margineste numai la a stabili plusul sau minusul de garantie, ci ea are semnificatii mai largi, constituind un prilej de analiza de ansamblu a intregii activitatii economico-financiare a intreprinderilor. In acest sens, analiza urmareste sa reliefeze modul de utilizare a creditelor in ansamblul procesului de gospodarire a activelor circulante, modul de executie a sectiunii din bugetul de venituri si chelutieli ce priveste activele circulante, preocuparea unitatilor economice pentru incadrarea in nivelul normal al fondurilor si in normativele economico-finaciare si realizarea resurselor de aoperire a activelor circulante si asigurarea echilibrului intre incasari si plati etc.;

in stabilirea garantiei creditelor se au in vedre toate resursele care acopera o parte din stocurile si cheltuielile luate in calcul, in final urmarindu-se sa se determine corespondentul material al creditelor ramase ca sold la sfarsitul perioadei.

In vederea realizarii actiunii de verificare scriptica a garantiei creditelor s epot folosi anumite metode, in functie de continutul operatiunilor ce se desfasoara putand sa apara una din urmatoarele metode:

- metoda bilantiera, in care se pleaca de la activele circulante cuprinse in balanta de verificare sau bilant, stabilindu-se in final garantia disponibila pentru toate creditele, cu care se compara apoi angajamentele in credite;

- metoda nebilantiera, in care se compara volumul imobilizarilor reflectate in credite restante cu cel al imobilizarilor efective.

In decursul anilor, folosirea celor duoa metde a fost diferita. Astfel, pana in 1980 singura metoda folosita a foste cea bilantiera, in timp ce dupa 1980 importanta acestei etode a scazut, ponderea detinand-o metoda nebilantiera, al carei rol a scazut din nou in ultmii ani, unele banci renuntand la aceasta. De asemenea, ca urmare a introducerii gajului general, in calcul se iau activele totale, nu numai cele circulante.

Metoda bilnatiera de verificare a garantiei creditelor, folosita si in cadrul Bancii "X", este mai complexa, ea presupunand si o analiza a nivelului conturilor de bilant, deci raspunzand mai bine unor necesitati de informare suplimentara privind volumul si structura stocurilor de valori materiale si resurselor banesti pe care le acopera.

In principiu, verificarea garantiei creditelor, folosind metoda bilantierp, presupue parcurgerea mai multor etape, delimitate intre ele dupa natura operatiunilor ce le cuprind.

Intr-o prima etapa se determina stocurile de valori materiale si soldurile de cheltuieli ce se iau in calculul garanteie, reflectate de conturile de bilant.

In cea de-a doua etapa se stabilesc o serie de scazaminte ce urmeaza sa se faca din stocurile si cheltuielile reflectatea in conturile de bilant, asemenea scazaminte privind:

- stocurile si cheltuielile acoperite cu alte resurse decat creeditul (resurse proprii si atrase);

- posturile rectificative privind stocurile si cheltuielile, in vederea reflectarii acestora la preturi de creditare;

- stocurile si cheltuielile necreditabile, generate de o activitate defectuoasa a unitatilor economice.

In ultima etapa se determina garantia disponibila pentru toate creditele, cu care se compara angajamentele in credite reflectate in conturi la bancam stabilindu-se in final rezultatul verificarii garantiei creditelor, sub forma plusului sau minusului de garantie.

Determinarea garantiei disponibile pentru credite (G) s eface avand in vedere urmatoarele relatii :

G = AC_c - d.t.s. ; AC_c = AC_t - AC_e

in care :

AC_c - active circulante creitabile;

d.t.s. - datorii pe termen scurt;

AC_t - active circulante totale;

AC_e - active circulante excluse de la creditare (clienti incerti, semifabricate fara posibilitati de valorificare finite fara desfacere asigurata).

Avand in vedere valentele sale calitative, metoda bilnatiera de verificare a garantiei creditelor ar trebui folosita in cpontinuare cu o mai mare intensitate de catre toate bancile comerciale, indeosebi dupa trecerea unei anumite perioade in care se foloseste metoda simplificata nebilantiera si in cazul in care din necesitati de analiza a situatiei economico-financiare a intreprinderilor se impune reliefarea anumitor aspecte legate de volumul, structura si dinamica stocurilor de valori materiale, cheltuielilor si resurselor banesti de acoperire acestora.

Prin intensificarea folosirii acestei metode se reuseste sa se scoata in relief componenta normala, pozitiva a garantiei creditelor, deci nu se neglijeaza un asemenea aspect, asa cum se intampla in cazul metodei nebilantiere.

Metoda nebilantiera de verificare a garantiei creditelor simplifica foarte mult actiunea de control bancar prin credite, ea avand la baza consecintele unei folosiri nerationale a valorilor materiale banesti de catre unitatile economice, concretizate in imobilizari de fonduri, urmarind in final sa se puna de acord volumul creditelor restante cu volumul imobilizarilor existente.

Rationamentul ce sta la baza acestei metode este urmatorul : resursele imprumutate avand rolul de resurse marginale, de ultima instanta, orice modificare in procesul de gospodarire a fondurilor unitatilor economice trebuie sa se restranga, mai intai, asupra volumului acestor resurse.

Urmarind efectele procesului de gospodarire a fondurilor, metoda nebilantiera se foloseste de o serie de informatii, obtinute in cea mai mare masura prin alte cai decat cele legate de bilantul contabil, cum ar fi :

rezultatele controlului faptic al garantiei creditelor;

raportarile statistice catre diferite organe din economie;

evidentele operative si contabile analitice conduse pe linia stocurilor;

concluziile organelor bancare privind situatia economico-financiara a intreprinderilor, desprinse din analiza executarii programului trimestrial de credit in perioadele precedente si pe perioada cuprinsa intre sfartitul lunii precedente si momentul efecutarii verificarii garantiei etc.

In principiu, metoda nebilantiera stabileste volumul imobilizarilor actualizate, care servesc drept baza de comparatie a imobilizarilor reflectate in creditele restante, imobilizari stabilite pe baza urmatoarei relatii:[12]

I_a = I_cr - I_l + I_f

in care :

I_a - imobilizari actualizate la data verificarii garantiei;

I_cr - imobilizari existente la sfarsitul perioadei pentru care se efectueaza verificarea garantiei;

I_l - imobilizari lichidate in perioada cuprinsa intre sfartitul lunii (trimestrului) pentru care se efectueaza verificarea si momentul verificarii;

I_f - imobilizari formate in aceeasi perioada.

Imobilizarile actualizate reprezinta stocuri de valori materiale si cheltuieli care nu indeplinesc conditiile de creditare. Cu ocazia verificarii garantiei, aceasta se individualizeaza pe grupe mai importante, im functie de cauzele care le-au generat, printre cele mai importante imobilizari remarcandu-se :

din grupa stocurilor pentru productie (aprovizionarilor): stocurile constituite si mentinute peste termenele maxime de creditare de 12 luni; stocurile de materiale depozitate si conservate in conditii necorespunzatoare; stocurile de materiale necorespunzatoare calitativ sau aprovizionate pentru fabricarea unor produse neprevazute in program care nu au desfacerea asigurata; stocurile de materiale fara utilizare in procesul de productie, desi nu sunt de buna calitate; stocurile de materiale date spre prelucrare la terti si mentinute peste termenele normale de prelucrare etc.;

din grupa stocurilor de productie si cheltuielilor de productie: stocurile de productie neterminata privind comenzile anulate, sistate sau cele ce privesc produsele fara desfacere asigurata; stocurile de productie neterminata cu ciclu lung de fabricatie, ciclu ce a depasit duratele normale (aprobate) de fabricatie; cheltuielile anticipate nerepartuzate, conform scadentelor prin neincluderea lor pe costurile productiei; devierile nefavorabile fata de costurile planificate ale productiei marfa etc.;

din grupa desfacerilor : stocurile de produse finite decalitate necorespunzatoare sau fara preturi aprobate; stocurile de produse finite fara desfacere asigurata sau cu termene de livrare depasite etc.;

din grupa decontarilor : stocurile de produse facturate, cuprinse in documente de decontare neincasate la termen, produsele facturate refuzate la plata de catre clienti ; soldurile debitoare din plati palnificate neregularizate la termen; decontarile din operatii in curs de urmarire, ce depasesc termenele legale; varsamintele in plus la buget, necompensate sau nerestituite etc.

din grupa altor imobilizari : debitorii; pierderile peste plan, ramase neacoperite din subventii; deturnarile de fonduri etc.

In final, se urmareste sa se reliefeze rezultatul verificarii creditului, acest rezultat stabilindu-se in mod diferit, in functie de metoda de verificare folosita.

Astfel, in cazul metodei bilantiere, rezultatul verificarii garantiei se stabileste prin compararea angajamentelor in credite (C) cu garantia disponibila pentru aceste credite (G), din comparatie putand rezulta:

un plus de garantie → cand C < G;

un minus de garantie → cand C > G.

In cazul metodei nebilantiere, rezultatul verificarii garantiei se stabileste prin compararea imobilizarilor reflectate in credite restante (I) cu imobilizarile actualizate (I_a), influentate cu volumul de plati restante, putand sa apara una din urmatoarele situatii:

cand I > I_a, rezulta un plus de garantie;

cand I < I_a, rezulta un minus de garantie.

Plusul sau minusul de garantie comporta o serie de operatii de regularizare pe linie de credite, aceste regularizari facandu-se intre conturile de credite si plafonul de credite, astfel:

in cazul minusului de garantie, o parte din creditele curente se vor trece in contul de credite restante, uar plafonul se va diminua;

in cazul plusului de garantie, creditele corespunzatoare se vor reactiva (din credite restante vor deveni credite curente) iar plafonul se va majora (fusese diminuat anterior cu credite restante generate de imobilizari).

Studiu de caz privind fundamentarea deciziei de creditare la Banca X pentru S.C. Mobira S.R.L.

Societatea comerciala Mobira SRL solicita acordarea unui credit in valoare de 30 milioane lei, rambursabil intr-o perioada de 12 luni, in rate egale, cu o perioada de gratie de 2 luni, credit garantat cu un apartament evaluat la 90 milioane lei. Creditul este solicitat pentru aprovizionarea cu materiile prime si materialele necesare a firmei.

1. Prezentarea generala a societatii S.C. Mobira S.R.L

Denumirea firmei: SC Mobira SRL Craiova

Sediul firmei: Craiova, B-dul Titulescu, bloc A23, scara 1, ap.7

Capital social: 12.000.000 lei - varsat integral de cei doi asociati :

* 6.000.000 lei (50%) - Ivascu Marin

* 6.000.000 lei (50%) - Serban Adrian

Obiectul de activitate: . confectionare mobilier din lemn : mobila de bucatarie,

dormitoare, cuiere, canapele, ferestre, usi, panouri pentru constructii etc.

. reparatii bunuri personale si gospodaresti

Activitate principala: activitatea de tamplarie si vanzarea produselor prin magazinul propriu.

Societatea isi desfasoara activitatea in Craiova, str. Obedeanu nr.3, unde are inchiriat un spatiu in suprafata de 30,16 mp, conform Contractului nr. 1/01.02.1997 si a Actului aditional nr. 3/2008, fabricarea mobilierului facandu-se pe baza de comenzi, suma avansata pentru demararea lucrarii fiind de 50% din valoarea comenzii.

Managementul firmei este asigurat de cei doi asociati

Contul disponibil: este deschis la Sucursala Craiova a Bancii "X" S.A., din data de 10.08.1997

Alte informatii : a. societatea are 3 angajati (cu carte de munca)

b. mijloace fixe din dotare : utilaj pentru debitat (circular), strung de lemn, freze verticale; masina de gaurit; masina de slefuit; autoturism Dacia-papuc

c. aprovizionarea cu materii prime (cherestea, PAL, furnir, lac etc.) si materii auxiliare/accesorii feronerie (balamale, butoni, holtz-suruburi, magneti etc) se realizeaza prin depozite en-gross

d. vanzarea produselor se face de salariati catre persoanele fizice sau juridice, in urma comercializarii produselor societatea incasand lunar suma de 42 milioane lei in vederea asigurarii sumelor de bani necesare aprovizionarii cu materiile prime si materialele necesare, societatea solicita acordarea unui credit in valoare de 30 milioane lei, rambursabil intr-o perioada de 12 luni, in rate egale, cu o perioada de gratie de 2 luni, credit garantat cu un apartament evaluat la 90 milioane lei.

2. Situatia creantelor, datoriilor si imprumuturilor pe baza Balantei de verificare intocmita la 30 iunie 2008)

Situatia creantelor : societatea are de incasat suma de 12.310.637 lei reprezentand debitori diversi

Situtia datoriilor : firma are obligatii de plata in suma de 53.842.416 lei, reprezentand:

-remuneratii personal .783.000 lei

-asigurari sociale ..431.000 lei

- ajutor de somaj .5000 lei

- impozit pe profit..11.021.374 lei

- TVA de plata ..1.006.239 lei

- dividende de plata..40.299.303 lei

- fonduri speciale, taxe si varsaminte asimilate 247.500 lei

Situatia imprumuturilor: societatea are in sold suma de 7.251.000 lei, reprezentand credite pe termen scurt CAPPA.

3. Calculul cash flow-ului (fluxul de numerar) - pe baza Bilantului contabil si a Contului de profit si pierdere

mii lei

Din calculul efectuat rezulta un deficit de trezorerie de 28.061.000 lei

*) F10 = formular Bilant contabil

**) F20 = formular Cont de profit si pierdere

Principalii indicatori economico-finaciari - profitabilitatea, solvabilitatea, lichiditatea, trezoreria si activitatea firmei

Situatia patrimoniului

mii lei

2 Contul de profit si pierdere (Anexa)

Pe baza calculelor cuprinse in Situatia patrimoniului si Contul de profit si pierdere se procedeaza la calculul unui set de indicatori de bonitate, care permite reflectarea cat mai aproape de realitate a valabilitatii afacerii, rentabilitatii economice si finaciare a firmei si capacitatii acesteia de a face fata obligatiilor de plata exigibile, atat curente cat si pe termen mediu si lung.

Indicatorii utilizati vizeaza profitabilitatea, solvabilitatea, lichiditatea si activitatea firmei, fiind grupati astfel :

I. Profitabilitatea

Indicatorii de profitabilitate utilizata exprima rentabilitatea finaciara si economica a afacerii, capacitatea agentului economic de a obtine profit din activitatea proprie, Banca "X" folosind in acest sens doi indicatori : marja neta si marja de exploatare.

Marja neta exprima profitul net realizat dupa deducerea tuturor impozitelor si taxelor, raportat la cifra de afaceri, fiind data de relatia urmatoare :

profit net 30.600

marja neta = ------ * 100 = ------ * 100 = 13,46% (1)

cifra de afaceri 227.258

Acest indicator reflecta viabilitatea afacerii si capacitatea managementului de a remunera capitalul investit in afacere, oferind o imagine obiectiva asupra posibilitatii de rambursare a creditului solicitat.

Marja de exploatare reflecta profitabilitatea economica a afacerii, fara a lua in considerare rezultatele finaciare si cele de ordin fiscal, pentru o firma cu marja de exploatare minima sansele de viabilitate fiind minime.

profit din exploatare 53.391

Marja de exploatere = ---------- *100 = ----- *100 = 23,49% (2)

cifra de afaceri 227.258

II. Solvabilitatea

Indicatorii de solvabilitate reflecta capacitatea agentului economic de a face fata tuturor datoriilor, pe termen lung, indicatorii utilizati fiind : gradul de indatorare si gradul de acoperie a dobanzii.

1. Gradul de indatorare reflecta ponderea capitalului imprumutat in totalul surselor utilizate, fiind dat de relatia :

datorii totale 61.093

gradul de indatorare = ------- * 100 = ---- * 100 = 58,87%

active totale 103.781

Spre deosebire de indicatorii calculati anterior, o valoare a acestui indicator este cu atat mai buna cu cat este mai mica.

Gradul de acoperire a dobanzii reflecta capacitatea acestuia de a face fata dobanzilor scadente, o valoare fiind considerata buna daca este supraunitara (>100%

profit din exploatare 53.391

gradul de acoperire a dobanzii= ----------- * 100 = ---- * 100 = 58,87% (4)

cheltuieli privind dobanzile 2.814

III. Lichiditatea

Lichiditatea agentului economic reprezinta capacitatea acestuia de a face fata datoriilor pe termen scurt, prin transformarea activelor circulante in disponibilitati, Banca "X" fiind interesata de rata curenta si rata rapida de transformare a activelor irulante (curente) in lichiditati.

Rata curenta exprima capacitatea firmei de a face fata obligatiilor de plata curente prin activele curente, la o valoare mai mica de 1,2 putandu-se presupune ca orice intarziere in incasarea creantelor va putea genera dificultati privind plata obligatiilor curente.

active curente 23.245

rata curenta = ------- * 100 = ----- *100 = 38,05% (5)

pasive curente 61.093

Rata rapida elimina din calcul stocurile, urmarind posibilitatea firmei de a face fata platilor exigibile prin active cu lichiditate imediata.

active circulante - stocuri 23.245 - 9.133

rata rapida = ------------- * 100 = ------- * 100 = 23,10% (6)

pasive curente 61.093

IV Activitatea

Indicatorii de activitate, exprimati sub forma rotasiilor, desi sunt extrem de importanti, au dezavantajul ca reunesc posturi constituite prin cumulare pana la sfarsitul perioadei (costuri totale, cifra de afaceri) cu posturi a caror valoare este la un moment dat (stocuri, creante, furnizori), putand fi afectati de conjunctura.

Pentru aceasta, in mod normal ar trebui calculate niveluri medii ale stocurilor, greu de realizat in practica (de exemplu, o analiza efectuata in luna a 12-a ar implica solicitarea din partea clientului a 12 Balante de verificare). Astfel, ar trebui determinati urmatorii indicatori :

stocuri medii

rotatia stocurilor = ---------- * nr. de zile

cheltuieli de exploatare

creante furnizori + decontari

rotatie creante/rotatie furnizori = ----- * nr de zile - ---------- * nr de zile

cifra de afaceri cheltuieli de exploatare

Importanta acestor indicatori este evidenta, avand in vedere rolul stocurilor in buna desfasurare a procesului deproductie, respectiv masura in care firma a reusit sau nu sa intretina relatii de afaceri avantajoase cu clientii si furnizorii sai (data de ultimul indicator), insa pentru eliminarea limitelor amintite, Banca "X" utilizeaza un singur indicator de activitate : rotatia activelor circulante.

Cifra de afaceri 227.258

rotatia activelor circulante = -------- = ----- = 9,78 (7)

Active circulante 23.245

Acest indicator exprima numarul de cicluri efectuate de activele circulante in decursul perioadei analizate, activele circulante fiind folosite cu atat mai eficient cu cat valoarea indicatorului este mai mare :

V. Trezoreria

Cash-flow-ul detreminat serveste nu numai pentru stabilirea excedentului/deficitului de trezorerie, ci este luat si in calculul procentului de dobanda ce va fi aplicat creditului acordat, deficitul de trezorerie amendand nivelul dobanzii.

Fiecare indicator de bonitate are 4 intervale de apreciere carora le corespuns anumiti coeficienti de stare, astfel :

starea "foarte bun" (f.b) → coeficientul = 1

starea "bun" (b) → coeficientul = 1,1

starea "critic"    (cr) → coeficientul = 1,2

starea "slab"    (sl) → coeficientul = 1,25

Procentul de dobanda se obtine inmultind coeficientul de stare in care se incadreaza fiecare indicator cu procentul de dobana de baza (d) alocat indicatorului respectiv (practicandu-se rotunjirile clasice), in functie de coeficientul de stare determinandu-se si marja de risc atribuita creditului, conform tabelului de mai jos.

Tabelul nr. 1 - Calculul nivelului dobanzii si a coeficientului de risc atribuit

Procentul de dobanda de baza (d) se poate modifica de la o perioada la alta, in functie de rata dobanzii pe piata bancara, in cazul de fata minimul de dobanda la o firma productiva fiind de: (1x7+1x9)+(1x8+1x6)+(1x9+1x5)+(1x7)+(1x5)=56%, iar maximul de dobanda : (1,25x7+1,25x9)+(1,25x8+1,25x6)+(1,25x9+1,25x5)+(1,25x7)+(1,25x5)=70%

De asemenea, in functie de conditiile concrete existente in economia reala, conducerea bancii poate proceda la modificarea coeficientului de importanta al unui indicator si alimitelor in care acesta trebuie sa se incadreze.

Dupa stabilirea nivelului, se procedeaza la incadrarea performantelor firmei in grupele de performanta economico-finaciare, in functie de punctajul obtinut de fiecare indicator calculat (conforma tabelului nr. 2) si punctajul total rezultat (tabelul nr. 3).

Tabelul nr. 2 - Calculul punctajului obtinut de o firma cu activitate productiva

Tabelul nr. 3 - Incadrarea performantelor firmei in grupele de performanta economico-finaciare

In cazul in care punctajul obtinut de un client se apropie de minimul sau maximul unei grupe de performanta, aceasta se poate corecta, in sensul crsterii sau reducerii, in functie de anumiti factori subiectivi:

- modificari in situatia economico-financiara, pana la data analizei, cu referire la capitalul social, prin emisiune de actiuni, asocieri, fuziuni ;

- finalizari de investitii, cu posibilitati de exploatare a capacitatilor si desfacerea produselor ;

- reorganizarea/restructurarea activitatii prin schimbarea surselor de aprovizionare sau pietei de desfacere;

- alti factori a caror influenta se poate cuantifica si justifica in mod explicit.

Influenta factorilor subiectivi nu poate depasi, insa, limita categoriei imediat superioare/inferioare.

Dupa calcularea si analiza indicatorilor de bonitate, moderatorul de credit va intocmi "Situatia indicatorilor de bonitate calculati" (cu prezentarea nivelului de dobanda total si a coeficientului de risc), precum si situatia privind Evaluarea performantelor finaciare si incadrarea firmei in categoria de risc corespunzatoare.

3 Situatia indicatorilor de bonitate calculati

4 Evaluarea performantelor financiare si a gradului de risc

5. Capacitatea firmei de a achita imprumutul

Serviciul datoriei, reprezentand capacitatea firmei de a achita bancii, la termenele stabilite, ratele de credit si dobanzile aferente, este clasificat astfel :

a.      bun - intarzierea de plaa este de maxim 7 zile ;

b.     slab - intarzierea de plata este de 8-30 zile ;

c.      necorespunzator - intarzierea d eplata este de peste 30 zile.

Avand in vedere faptul ca firma analizata nu a mai beneficiat de credite de la Banca "X", servicul datoriei este apreciat ca fiind "bun".

6. Clasificarea creditului solicitat

Clasificarea creditului solicitat se face in functie de grupa de performanta in care se incadreaza creditul (categoria de risc) si calificarea serviciului datoriei, conform matricei din Normele Bancii Nationale a Romaniei nr. 3/199

Clasificarea creditelor conform matricei din normele

Bancii Nationale a Romaniei nr. 3/1994

Intrucat forma se incadreaza in categoria B de risc iar serviciul datoriei este apreciat ca fiind BUN, creditul solicitat poate fi clasificat in categoria "IN OBSERVATIE" , categorie ce include creditele acordate unor clienti cu rezultate economico-financiare bune, dar care in anumite perioade de timp scute intampina greutati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente.

Avand in vedere faptul ca cea mai mare parte a creditelor acordate de Banca "X" - Craiova vizeaza finatarea activelor circulante, am procedat la prezentarea etapelor pe care trebuie sa le parcurga moderatorul de credite in fundamentarea deciziei privind acordarea unui astfel de credit, etape ce trebuie urmarite si in cazul celorlalte tipuri de credite pe termen scurt de care pot beneficia agentii economici din ramurile industriale.

In plus, in fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt trebuie sa se tina seama si de particularitatile pe care le prezinta diferitele tipuri de astfel de credite (redate in capitolul anterior), acordarea acestora facandu-se numai in conditiile respectarii anumitor cerinte obligatorii.

Astfel, acordarea liniilor de credit se face numai acelor agenti economici care au un flux ritmic de incasari si plati, nivelul liniei de credit stabilindu-se pe baza bugetului de trezorerie intocmit pentru intregul an (cu defalcare pe trimestre si luni), precum si in functie de specificul activitatii agentului economic si incasarile medii lunare.

Liniile de credit se acorda numai agentilor economici care efectueaza majoritatea operatiunilor de incasari si plati prin contul deschis la Banca "Transilvani"- Craiova si care, in urma analizei, pot fi incadrati in grupa de performanta A sau B, reinnoirea acestora putand avea loc numai in conditiile respectarii tuturor clauzelor contractuale privind destinatia liniei de credit, utilizarea integrala a ei, existenta faptica a garantiilor (in integritatea si functionalitatea lor) etc., aspectele privind derularea liniilor de credit trebuind sa constituie o colaborare intre banca si beneficiarii de credite.

In ceea ce priveste creditarea agentilor economici in regim overdraft (descoperit de cont), aceasta va viza numai clientii cu crdibilitate si bonitate recunoscute de conducerea Sucursalei Bancii "X", care ruleaza incasari semnificative prin banca, acordarea creditelor overdraft facandu-se numai pentru efectuarea unor plati in regim de maxima urgenta, termenul de rambursare fiind de maximum 7 zile lucratoare.

In calcularea dobanzii aferente acestui tip de credit se va tine seama de dobanda Bancii Nationale pentru creditele overdraft, majorata cu 1-2%, dobanda fiind aplicata la soldul angajamentelor zilnice si platita la scadenta creditului.

Agentii economici din ramurile industriale pot beneficia si de credote pe termen mediu sau lung pentru acoperirea necesarului de fonduri generate de activitatile de investitii, fundamentarea deciziei de creditare pe termen mediu si lung impunand o analiza mai complexa, mai ampla decat cea pe termen scurt prezentata anterior.

In acest scop, serviciul financiar al firmei si Comitetul de Credite si Risc al bancii procedeaza la formarea bazei de date necesare, in afara documentelor necesare in cazul creditarii pe termen scurt, firma trebuind sa intocmeasca studii de fezabilitate, previziuni peperioade viitoare mai mari, calcule de actualizare etc.

Studiul de fezabilitate intocmit de agentul economic sau de o firma specializata in proiectarea investitiilor si supus analizei bancii trebuie sa cuprinda o serie de date din care sa rezulte orientarea analizei spre viitorul firmei si al obiectivului pentru care se solicita creditul.

Avand un rol fundamental in stabilirea becesitatii, oportunitatii investitiei, precum si in fundamentarea modului de cheltuire a resurselor, studiul de fezabilitate trebuie sa integreze :

capitole referitoare la situatia prezenta a agentului economic (acoperite de analizele precedente privind anagementul si performanta economico-finaciara);

capitole referitoare la evolutia rezultatelor finaciare si economice viitoare, rezultate influentate si de punerea in functiune a obiectivului pentru care se solicita creditul.

Protectia surselor viitoare de rambursare a creditului, pe toata perioada de angajare a creditului, are un rol deosebit de important in fumdamentarea deciziei de creditare pe termen mediu si lung, din analiza acestor surse trebuind sa rezulte ca firma in cauza prezinta o situatie corespunzatoare de moment si de perspctiva, favorabila rambursarii ritmice si totale a creditului solicitat.

In analiza efectuata trebuie avute in vedere urmatoarele :

evolutia inflatiei ;

deterioarea etalonului monetar pe parcursul realizarii si exploatarii obiectului de investitie ;

eventualele intarzieri cu punerea in functiune sau atingerea parametrilor proiectati s.a.

Calculele de fezabilitate privind intrarile si ielirile d capitaluri banesti pe toata perioada creditarii trebuie sa insoteasca cererea de credit si documentele solicitate de banca, ele constituind baza previziunilor pe perioade viitoare mai mari.

Avand la dispozitie intreaga analiza a agentului economic si a solicitarii concrete de credit, Comitetul de credite si risc al bancii va admite sau va respinge cererea de creditare inaintata, in functie de rezultatele proprii analizei efectuate si incadrarii in normele de creditare ale Bancii "X".

Concluzii

In conluzie, acordarea de credit in orice forma (credit pentru capital de lucru, linie de credit, credit pentru investitii) este un proces complex, ce necesita formarea unui punct de vedere fata de posibilitatile clientului de a rambursa la scadenta ratele si dobanzile, prin interpretarea cat mai reala a tuturor informatiilor finaciare si non-financiare privind activitatea agentului economic solicitant de credit, ceea ce da posibilitatea moderatorului de credite de a-i oferi servicii adecvate agentului economic, in sensul satisfacerii necesitatilor finaciare ale acestuia, si obtinerea de profit bancii.

In acelasi timp, bancii ii revine sarcina de a pastra clineti si a atrage noi clienti profitabili si cu performante bune, ceea ce impune o permanenta preocupare a acesteia vizand posibilitatile de optimizare a activitatii de creditare in sensul acordarii fara expunere la risc si in conditii de profitabilitate.

Optimizarea dobanzii, in functie de potentialul ei si de cerintele reale ale economiei, reprezinta o chestiune majora in economia de piata contemporana.

Complexitatea relatiilor de credit in economia de piata a determinat ca si gandirea economica in acest domeniu sa fie diversificata, elaborandu-se o serie de teorii privind creditul, tratarea teoriilor asupra creditului presupunand in mod necesar, referiri, uneori exclusive, asupra dobanzii.

In activitatea generala de creditare a intreprinderilor industriale, sectorul privat ocupa locul central in activitatea Bancii "X", iar in ceea ce priveste scadenta creditelor, preponderente sunt creditele pe termen scurt, obiectivele strategice ale Bancii "X" fiind orientate in functie de realitatile economiei nationale, cat si in functie de riscul de creditare.

Creditarea agentilor economici din ramurile industriale, fara a avea o dimensiune deosebita, se caracterizeaza prin tendinta de a inregistra ritmuri mai ridiocate in viitor, nivelul minim de plasamenta atins al Sucursalei Craiova a Bancii "X" S.A. in anul 2001 fiind de 30 miliarde lei. La stabilirea minimului de plasamente atins, Centrala Bancii "X" S.A. a avut in vedere atat nivelul creditelor acordate in perioadele anterioare de catre Sucursala Craiova, cat si dimensiunea si potentialul pietei in aceasta zona, Sucursala Craiova fiind considerata o sucursala de gradul zero.

Imbunatatirea performantelor bancare, ca rezultat al optimizarii activitatii de creditare, presupune actiunea conjugata a doi factori si anume, pe de o parte, optimizarea raportului intre nivelul dobanzilor active si cel al dobanzilor pasive, iar pe de alta parte, optimizarea structurii plasamentelor si a resurselor. De asemenea, optimizarea managementului bancar si, implicit, cresterea performantelor bancare este conditionata obiectiv de identificarea, evaluarea, gestionarea si limitarea riscurilor banacare, alaturi de care se inscrie garantarea materiala a creditului, ca o cerinta esentiala a activitatii bancare.

Plecand de la premisa ca expunerea la risc este o conditie a profitabilitatii, ori banca trebuie sa actioneze pe multiple cai pentru diminuarea riscurilor, atat prin gestionarea acestora pe fiecare tip de risc, cat si prin gestionarea globala a riscurilor, riscul bancar inscriindu-se in continuare ca un obiectiv strategic deosebit d eimportant si o permanenta preocupare pentru managerii bancii.

In plus, luarea in calcul a riscurilor, in general, a riscului de credit, in special, obliga banca la asigurarea garantiei materiale a creditelor in vedrea recuperarii lor in cazul nerambursarii acestora din motive care nu au putut fi prevazute la acordare, garantarea creditului constituind astfel ocerinta esentiala in activitatea de creditare.

Garantiile constitute in vederea obtinerii creditelor bancare prezinta un rol deosebit in activitatea de creditare prin faptul ca ele stimuleaza respectarea disciplinei cintractuale prin executarea in mod corespunzator si la termen a obligatiilor asumate de catre imprumutat si asigura securitatea creditului, garantia putand fi valorificata de banca comerciala in vederea acoperirii creditului nerestituit si a dobanzilor neachitate de catre debitor.

Pe de alta parte, avand in vedre interdependenta dintre garantia materiala a creditului si nivelul imprumutului, o deosebita importanta in activitatea de creditare a bancilor o prezinta verificarea garantiei creditelor, constatarea lipsei de garantii concretizandu-se in rambursarea anticipata a creditelor acordate, iar in cazul lipsei de disponibilitati in trecerea acestora la restanta, cu suportarea dobanzilor penalizatoare.

Bibliografie

Banca Nationala a Romaniei- Raport anual 1997, vol. II

Banca "X" S.A. - Strategia bancii in activitatea de creditare pentru sucursale in perioada 1999-2000

Basno, N. Dardac - "Riscurile bancare", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

Cezar Basno si colaboratorii - "Moneda, credit, banci", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Dardac Nicolae, Barbu Teodora, - "Moneda, banci si politici monetare", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2005

F.Radu si colab. - "Analiza si diagnosticul economico-financiar al firmei", Editura Reprograph, Craiova, 1999

Gh. Manolescu - "Moneda si ipostazele ei", Editura Economica, Bucuresti, 1997

I.         Galiceanu, M. Cristea - "Inovarea in domeniul bancar, conditie a diversificarii serviciilor bancare", Finante-Banci-Asigurari, nr. 7-8/1999

i. Galiceanu si colab. - "Contabilitate bancara", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

Laura Lupascu, Agentia de rating BERG - "Analiza sectorului bancar pe piata de capital", Piata finaciara, Nr. 6/1999

Legea nr. 58/5 martie 1998 - publicata in Monitorul Oficial nr. 12/23 martie 1998

M. Motocu - "Analiza eficientei economice in cadrul bancilor comerciale", Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 1998

M. Opritescu si colab. - "Moneda si credit - teorie si practica", Reprografia Universitatii din craiopva, 1998

Mugur Isarescu - Expunere la Sesiune Forex Romania, 1998, "Adevarul" 2591/28.09.1998

Normele Bancii Nationale a Romaniei Nr. 3/1994 - Monitorul Oficial Nr. 72/22 martie 1994

Radu Vasile - "Se inchide cercul?!!, Editura Nemira, Bucuresti, 1999

Regulamnetul Bancii Nationale a Romaniei Nr. 2/2000 - Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 316/7.VII.2000

T. Brailean - "Monetarismul in teoria si politica economica", Institutul European Iasi, 1998 Teodor Rosca - "Moneda si credit", Casa de Editura SARMIS, Cluj-Napoca, 1996

Vasile Dedu - "Management bancar", Editura MONDAN, Bucuresti, 1997, p. 68

V. Dedu - "Faliment bancar", Finante-Banci-Asigurari, Nr. 6/2000

T. Mayer - "Banii, activitatea bancara si economia", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993

Tudorache Dumitru, Ivan Mihail Vicentiu, - "Moneda si credit: operatiuni, tehnici, produse bancare, elemente de asigurari", Editura Expert, Bucuresti, 2003

Vasile Cocris, Vasile Constantin, - "Moneda si credit", Editura Economica, Bucuresti, 2005

V. Dedu - "Gestiune bancara", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999

T. Rosca - "Moneda si credit", Casa de Editura SARMIS, Cluj-Napoca, 1996

T Rosca - "Moneda si credit", Casa de Editura SARMIS, Cluj-Napoca, 1996

Surse internet:

www.bancaX.ro

www.efinance.ro

www.ghiseulbancar.ro

www.infobancare.ro

Anexe

Anexe 1. Capitalul social al bancii X

La 31.12.2007,structura capitalului social este urmatoarea

Anexe 2. Indicatori de prudenta bancara (CAMPL):

Dintre indicatorii monitorizati de BNR prin sistemul de supraveghere prudentiala, cei mai semnificativi pentru caracterizarea evolutiei bancii sunt prezentate mai jos:

Anexe 3. Contul de profit si pierdere la S.C. Mobira S.R.L. Craiova     mii lei

Anexe Cererea de credite

I. Date informative (la data de 20.05 2008)

1. S.C. Mobira S.R.L. Craiova
2. Reprezentata prin Ivascu Marin si Serban Adrian
3. Sediul societatii - Craiova, B-dul Titulescu, bloc A23, scara 1, ap.7, Judetul Dolj
4. Telefon..
5. Cod postalfax
6. Inregistrata in Registrul societatilor comerciale nr
7. Numarul de actionari (asociati): 2
8. Consiliul de administratie

9. Reprezentanti legali ai societatii

10. Obiectul de activitate al societatii

activitatea de tamplarie si vanzarea produselor prin magazinul propriu.

confectionare mobilier din lemn : mobila de bucatarie, dormitoare, cuiere, canapele, ferestre, usi, panouri pentru constructii etc.

reparatii bunuri personale si gospodaresti

10. Forta de munca: - nr.total 3
11. Capital social - subscris:

- varsat:

II. Destinatia creditelor solicitate

1. Pentru productie

III. Garantii propuse

IV. Declaratii

Declaram pe proprie raspundere ca datele din prezenta cerere corespund cu cele din evidentele noatre si ne angajam sa respectam toate obligatiile ce ne revin din normele de creditare ale Bancii X S.A.