Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Finante banci


Index » business » » economie » Finante banci
» Gemenii polonezi


Gemenii polonezi


Gemenii polonezi

Cu toate ca risc sa ma indepartez de tema cursului, am ales sa redactez aceasta lucrare, incercand sa urmaresc evolutia fratilor Lech si Jaroslaw Kaczyński, gemenii care au dominat peisajul politic polonez din 2005 pana la alegerile anticipate din septembrie 2007.

Pe 23 octombrie 2005, Lech Kaczyński a fost ales presedintele Poloniei, ocupand efectiv postul pe 23 decembrie 2005. Actualul conducator polonez a fost un membru marcant al miscarii "Solidaritatea', activitatea sa de dizident este una impresionanta. Dupa ce in august 1980 a devenit consilierul Comitetului de greva din Gdansk, a fost arestat in decembrie 1981. La finalul anilor '80, cand Partidul Comunist nu a mai considerat clandestina activitatea 'Solidaritatii', Lech Kaczyński a devenit mana dreapta a viitorului presedinte al Poloniei, Lech Walesa. Pe timpul mandatului acestuia, a detinut numeroase functii importante in stat. A fost deputat in Parlamentul Polonez (Seim), iar in anul 1991, a fost numit Ministru de stat in Cancelaria Presedintelui Republicii Polone. In 1992, a fost ales presedinte al Camerei Superioare de Control . Aceasta functie a exercitat-o pana in anul 1995. In iulie 2000, Lech Kaczyński a fost numit ministru al Justitiei in guvernul lui Jerzy Buzek . La scurt timp a devenit cel mai popular membru al executivului.



In 2002, dupa ce a fost destituit din functia de Ministru al Justitiei, Lech a devenit Presedinte (Primar) al Varsoviei. Una din principalele sale decizii a fost sa constituie o comisie care sa estimeze daunele produse de catre germani orasului, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ajungandu-se la concluzia ca suma daunelor depaseste 50 de miliarde de euro. Multi au calificat aceasta actiune drept o strategie prin care sa atraga de partea sa electoratul mai in varsta, pentru care cel de-al doilea razboi mondial a ramas viu in memorie. Lech Kaczyński s-a aparat, afirmand ca aceasta comisie a fost creata in 2004, acest an nefiind unul electoral, incercand sa respinga astfel acuzatiile.

Ca Primar al Varsoviei, Lech Kaczyński si-a creat o buna reputatie datorita campaniei duse impotriva birocratilor corupti, dar si datorita declaratiilor impotriva politicii Germaniei sau a Rusiei. De asemenea, a permis o intalnire a Neo-Nazistilor, dar nu o a aprobat o manifestatie a homosexualilor, acuzand pe organizatori de lipsa actelor necesare , atragand de partea sa pe liderii Bisericii Catolice, dar cu costul pierderii suportului adeptilor organizatiilor pentru drepturile omului.

Fratele sau geaman, Jaroslaw Kaczyński, a participat la randul sau, activ in cadrul dizidentei. In anii '70, s-a angajat in activitatea de opozitie, a colaborat cu cele mai mari organizatii disidente din acel timp - Comitetul Protectiei Muncitorilor si Comitetul Helsinki (in anii '80). A fost consilier si membru al conducerii nationale clandestine a Sindicatelor Independente "Solidaritatea". Din anul 1989 pana la sfarsitul lui 1990 a fost redactorul-sef al Saptamanalului "Solidaritatea". In 1989, a fost ales senator al primei legislaturi de pe lista Clubului Parlamentar Cetatenesc. Din imputernicirea "Solidaritatii", a negociat numirea guvernului lui Tadeusz Mazowiecki. In anii 1991-1993, 1997-2001, 2001-2005 a fost deputat al Seimului .

A fost ministru de stat si sef al Cancelariei Presedintelui Lech Walęsa in anii 1990-1992, precum si fondator si presedinte al Partidului Convenienta Cetateneasca de Centru, in anii 1990-1998.

In 2001, cu putin timp inainte de alegerile legislative, fratii Kaczyński, au decis constituirea unui noi formatiuni politice, Partidul Lege si Justitie (Prawo I Sprawiedliwosc - PiS), pe fondul valului de popularitate obtinut de Lech Kaczyński, in timpul mandatului sau de ministru al Justitiei.

Noul partid a reusit sa obtina un rezultat bun in alegerile legislative, asigurand 44 de locuri in Parlamentul Polonez, dintr-un total de 460, totalizand aproximativ 10% din voturile exprimate, cu toate ca in acele alegeri, aripa dreapta( din care facea parte si formatiunea condusa de fratii Kaczyński ) a suferit un esec.

In martie 2005, odata cu cresterea suportului popular pentru partidele de dreapta, Lech Kaczyński a decis ca e momentul potrivit pentru a-si anunta candidatura la postul de presedinte al Republicii Poloneze.

Formatiune de centru-dreapta, Partidul Lege si Justitie are ca obiectiv principal, in ceea ce priveste politica interna, eradicarea coruptiei. In privinta politicii externe, acesta adopta o pozitie similara celuilalt partid major existent in Polonia, Platforma Civica, avand o orientare pro-SUA si NATO, dorind o Uniune Europeana in care Guvernele Nationale au un rol mai important.

Trecutul fratilor Kaczyński in cadrul miscarii 'Solidaritatea" isi spune cuvantul in cazul pozitiei partidului in privinta discutiilor legate de fenomenul lustratiei. PiS a sustinut inca de la fondare crearea unui sistem de verificare a fostilor colaboratori cu Securitatea, pentru a combate influenta acestora in cadrul Societatii Polone. Deoarece legea lustratiei in vigoare prevede doar verificarea celor ce detin functii publice in Stat, PiS doreste extinderea procesului de verificare, pentru a-i include si pe profesorii universitari, avocati, jurnalisti, sau managerii companiilor importante. Deasemenea PiS a cerut dezvaluirea numelor tuturor colaboratorilor cu Securitatea in perioada comunista.

Alegerile din octombrie 2005 i-au adus in fata pe liderii a doua partide de centru dreapta, respectiv Donald Tusk ( din partea Platformei Civice ) si Lech Kaczyński ( din partea Partidului Lege si Justitie ). Cotat, conform sondajelor de opinie, cu sansa a doua , Lech Kaczyński a obtinut 33,1 % din voturi in primul tur, principalul sau contracandidat reusind sa straaga 36,3% .

Desi programul politic era aproximativ similar, Lech Kaczyński a facut tot posibilul, in preajma celui de-al doilea tur, sa evidentieze deosebirile dintre el si Donald Tusk, afirmand ca si-a propus constituirea unei a patra Republici Poloneze, 'curatata' de toate influentele socialiste. De asemenea, in opinia sa, prerogativele prezidentiale trebuiesc extinse, in relatia cu guvernul, sugerand un amendament constitutional care sa stabileasca acest lucru. Afirmatia conform careia nu s-ar opune unei reintroduceri a pedepsei cu moartea a starnit aprigi controverse in cadrul Uniunii Europene. A devenit evident faptul ca dorea sa devina un conducator mai autoritar decat predecesorii sai. Turul doi al alegerilor a confirmat victoria lui Lech Kaczyński, cu 54,04%.

Alegerile legislative au avut loc cu o luna mai devreme, pe 25 septembrie 2005. Asa cum au prezis si sondajele, partidul celor doi frati a obtinut 27% din voturi, reusind sa isi asigure 155 de locuri in Seim, si 49 de posturi in Senat. Platforma Civica a obtinut 24% din voturi . O coalitie majoritara intre cele doua formatiuni era astfel posibila. De altfel, liderul PiS, Jaroslaw Kaczyński afirmase ca in cazul in care cele doua partide pot asigura o majoritate in Parlament, doreste crearea unei coalitii, care sa aiba la baza ideile de centru-dreapta promovate de ambele part i. Negocieri in acest sens au fost duse, dar diferentele ireconciliabile intre candidatii la postura de presedentie, Donald Tusk fiind vazut ca adeptul unei integrari rapide in UE, si mai liberal decat Lech Kaczyński, care dorea pastrarea traditiei Poloniei post-Comuniste, condusa de Lech Walesa.

Dupa victoria din alegerile legislative, Jaroslaw Kaczyński a hotarat ca este mai bine sa nu ocupe functia de Prim Ministru, spre a nu-i dauna sanselor fratelui sau in lupta pentru postul de Presedinte. Astfel , s-a decis numirea in aceasta functie a mult mai putin cunoscutului Kazimierz Marcinkiewicz, membru al PiS, influenta lui Jaroslaw fiind simtita in continuare. A devenit in scurt timp unul dintre cei mai apreciati si de incredere politicieni polonezi, pastrand acelasi trend economic ca si guvernantii anteriori. Dupa anumite neintelegeri cu Jaroslaw Kaczyński, Marcinkiewicz si-a prezentat demisia, pe 7 iulie 2006, fiind succedat de acesta la data de 14 iulie. Astfel, fratii Kaczynski au devenit primii gemeni din istorie care sa ocupe cele mai importante functii intr-un stat.

De la bun inceput prezenta fratilor Kaczynski la cirma Poloniei nu a stirnit entuziasmul Uniunii Europene: Polonia aducea la putere, cu o majoritate fragila, reprezentantii unor partide care nu prea promiteau stabilitate. In apararea valorilor traditionale - familie, credinta, natiune - foloseau un vocabular la limita standardelor europene.

Vederile de dreapta, uneori de extrema dreapta, ale celor doi au devenit vizibile chiar si pentru ochiul neantrenat. Un exemplu in acest caz este afirmatia lui Jaroslaw, in calitate de Prim-Ministru, pe 20 iunie , 2007, cand, intrebat ce parere are despre Germania, ca vecin al Poloniei, a replicat: 'Toaletele din Aeroportul Frankfurt reprezinta tot ce stiu despre Germania, dar asta este oricum destul.'

Problema pedepsei cu moartea a revenit in discutie in timpul mandatului lui Jaroslaw, cei doi frati considerand ca reintroducerea acesteia ar fi utila, in cazul criminalilor. Trebuie reamintit faptul ca una din conditiile integrarii in Uniunea Europeana este interzicerea acestui tip de pedeapsa. Dupa ce un purtator de cuvant al Comisiei Europene a declarat ca pedeapsa cu moartea nu este compatibila cu valorile promovate de catre Uniunea Europeana, Lech Kaczynski a afirmat ca statele care renunta la aceastaa masuraa acorda un avantaj de neimaginat criminalului asupra victimei.[10]

Declaratiile de acest fel demonstreaza incompetenta celor doi in domeniul politicii externe. Orice consilier cu cunostinte despre ceea ce se intimpla in strainatate era condisderat suspect si adeseori demis. De exemplu, nu prea au mai fost pastrati oficialii care sa inteleaga Uniunea Europeana, o problema importanta.

Un articol din revista The Economist (17 februarie 2007) considera ca realizarile Guvernului - cresterea economica, atragerea fondurilor europene - sint amenintate de propriile instincte autodistructive. Cind a ajuns la putere, partidul a facut doua promisiuni: ca-i va elimina din administratie pe fostii comunisti si ca va reforma institutiile. Dar concentrati asupra epurarilor, n-au prea dat atentie reformarii statului. Guvernul PiS, ales in 2005 a mostenit o economie aflata intr-o rapida crestere economica, dar nu a facut nimic pentru a o intari. Mai mult, politica dusa de ei poate fi numita anti-reforma, privatizarile fiind blocate, in timp ce reformele fiscale au ramas doar propuneri pe hartie .

Criticile aduse regimului condus de fratii Kaczynski nu au ramas fara efect. Dupa ce Seim-ul a aprobat propria dizolvare, pe 7 septembrie 2007, doua saptamani mai tarziu au avut loc alegeri legislative anticipate. Soldate cu victoria Platformei Civice, care au obtinut 41% din locurile din Seim, aceste alegeri au dus la caderea guvernului condus de Jaroslaw Kaczyński, postura de Prim-Ministru fiind acum ocupata de catre liderul PO, Donald Tusk[12].

Polonezii se pot astepta de acum la mai putine declaratii belicoase la adresa coruptilor, dar si la o reforma adevarata, care sa intareasca economia, aflata in continuare pe un trend ascendent, si sa atraga noi investitori. Si imaginea externa a celui mai mare stat ex-comunist care s-a alaturat UE, grav afectata de politica dusa de cei doi, va fi ameliorata, odata cu caderea guvernului condus de Jaroslaw Kacyznski.

Surse:

1. www.opendemocracy.net

2. www.economist.com

3. www.project-syndicate.org

4. wikipedia.org

5. www.axisglobe.com

6. news.bbc.co.uk

7. www.dilemaveche.ro

8. www.angus-reid.com

9. www.washingtonpost.com

10. www.iht.com



https://www.axisglobe.com/article.asp?article=394

https://en.wikipedia.org/wiki/Lech_Kaczyński

https://www.axisglobe.com/article.asp?article=394

https://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2005/09/24/AR2005092401466_2.html

https://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/4268114.stm

https://www.pyrapoo.mortgage-lkfe-insurance.info/polish-presidential-election,-2005

https://en.wikipedia.org/wiki/Polish_parliamentary_election%2C_2005

https://www.angus-reid.com/tracker/view/7423

www.tagesschau.de

https://www.iht.com/articles/2006/08/02/news/death.php

https://www.project-syndicate.org/commentary/balcerowicz4

https://en.wikipedia.org/wiki/Polish_parliamentary_election%2C_2007





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate