Gestiunea riscului de variatie a dobanzii

Gestiunea riscului de variatie a dobanzii

Pe langa faptul ca bancile trebuie sa-si gestioneze lichiditatile, ele trebuie sa-si gestioneze si riscul ratei dobanzii, adica ele trebuie sa fie sigure ca veniturile din dobanzi sunt mai mari decat cheltuielile cu dobanda platita, iar pentru aceasta ele trebuie sa fie atente la schimbarile ce se produc pe piata privind ratele dobanzii.

Elementele de activ sau de pasiv care sunt sensibile la rata dobanzii sunt cele care sunt legate de rata pietei si sunt numite elemente cu rata variabila, sau elemente care au termen foarte scurt si vor trebui sa fie reinnoite la rata pietei.

Elementele de activ si pasiv care nu sunt sensibile la schimbarile ratei dobanzii de pe piata se numesc elemente cu rata fixa. Acestea tind sa aiba scadente lungi ori raspund si la alte forte ale pietei pe langa rata dobanzii.

O parte din active, rezervele minime obligatorii, nu produc venit din dobanzi sau acest venit este reglementat (rata dobanzii la rezerve) de BNR. Ele fac parte din categoria activelor cu rata dobanzii fixa. Activele pe termen lung cum ar fi creditele, obligatiunile si alte active financiare au rata dobanzii fixa.

O parte din pasive, disponibilitatile din conturile curente, sunt considerate elemente cu rata fixa deoarece ele au venituri din dobanzi mici sau neinsemnate. Depozitele pe termen lung sunt de asemenea cu rate ale dobanzii fixe, in timp ce depozitele interbancare si depozitele bancare pe termen scurt intra in categoria elementelor cu rata a dobanzii sensibila.

Modificarile ratelor dobanzii vor afecta profiturile bancii, gradul de afectare depinzand de ponderile detinute de activele si pasivele cu rate ale dobanzii fixe si rate ale dobanzii sensibile in bilantul contabil.

Pentru masurarea riscului dobanzii, bancile folosesc analizele gap-ului si duratei. Procentajul activelor cu rata dobanzii sensibila trebuie sa fie comparat cu procentajul pasivelor cu rata a dobanzii sensibila.

Analiza gap presupune scaderea sumei pasivelor (obligatilor) cu rate ale dobanzii sensibile din activele cu rate ale dobanzii sensibile. Acest gap (diferenta) este inmultit cu modificarile ratelor dobanzii pentru a calcula expunerea bancii la riscul ratei dobanzii.

Activele si pasivele detinute de o banca sunt clasificate in sensibile si insensibile, iar cele insensibile pentru fiecare grupa de scadente (sub 1 luna, 1-3 luni, 3-6 luni, 6-12 luni). Gap-ul se calculeaza pentru fiecare grupa in parte.

Banca poate sa calculeze durata pentru ansamblul activelor si pasivelor sensibile. Durata totala a activelor si respectiv pasivelor bancare, grupate in functie de scadente si valute, este egala cu media ponderata a fiecarei clase de active sau pasive si se obtine prin insumarea valorilor pe clase de active (pasive) ponderate cu scadentele respective si impartirea la valoarea totalului activului (pasivului).

Bancile, in mod obisnuit, iau cu imprumut pe termen scurt (cu rate ale dobanzii sensibile) si dau cu imprumut pe termen mai lung (la rata fixa a dobanzii), ca urmare, sunt supuse in mod inerent unor probleme de gap si durata.

Pentru a gestiona aceste probleme, bancile incearca sa creasca instrumentele financiare cu rata a dobanzii variabila, sa participe din ce in ce mai mult pe pietele financiare de futures si optiuni (este cazul bancilor mari si foarte mari) si sa emita instrumente de swap-uri ale ratei dobanzii. Pe baza acestor instrumente, ele schimba fluxuri de plati cu alte banci pentru o mai buna echilibrare a activelor si pasivelor cu rate sensibile ale dobanzii.

Unele din aceste instrumente de limitare a riscului ratei dobanzii sunt evidentiate "in afara bilantului", adica, ele nu apar in lista activelor si pasivelor bancii, deoarece bancile tranzactioneaza instrumente financiare neurmarind cu tot dinadinsul obtinerea de active si pasive.

Cele mai multe banci nu isi imunizeaza portofoliile fata de riscul de variatie a ratei dobanzii pe piata deoarece aceasta variatie se poate dovedi benefica pentru venitul net bancar in anumite conditii de structura a activelor si pasivelor sensibile. Cum cel mai adesea curba dobanzii este ascendenta (intr-o economie stabila), bancile au de regula mai multe active sensibile decat pasive sensibile sau o durata a activelor mai mica decat cea a pasivelor. Strategiile de gestiune bancara trebuie sa se plieze la schimbarile ce au loc in mediul economic. Aceste strategii trebuie evaluate in functie de profitabilitate si solvabilitate, elemente definitorii ale unei bune gestiuni bancare.