IMPOZITELE SI TAXELE - OBLIGATIILE FISCALE ALE PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE

IMPOZITELE SI TAXELE - OBLIGATIILE    FISCALE ALE PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE

1.1. Impozitele - definire, continut, clasificare

Modul in care a fost si este definit impozitul are o evolutie istorica in functie de felul cum a fost creat si s-a impus pe de-o parte si felul cum a fost perceput acesta de catre platitori intr-o etapa sau alta.

Din multitudinea de definitii atribute impozitului, vom enumera urmatoarele:

" Impozitul este o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielilor publice" .

" Impozitul este o prestatie pecuniara, pretinsa de autoritatea publica de la persoane fizice si morale, dupa capacitatea lor contributiva si fara contraprestatie determinata, in principal pentru acoperirea cheltuielilor publice si, in mod accesoriu, cu scopuri interventioniste ale puterii publice" .

Ioan Talpos, in spiritul teoriei fiscalitatii romanesti apreciaza ca " impozitul reprezinta o forma de prelevare silita la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil, a unei parti din veniturile sau averea unei persoane fizice si/sau juridice, in vederea acoperirii unor necesitati publice" .

Autorul subliniaza in definitie caracterul dispozitiv al prelevarii fiscale, titlul nerambursabil si lipsa contraprestatiei din partea statului ca elemente de diferentiere fata de taxa.

In conceptia altor autorii, impozitele reprezinta obligatii de plata ale contribuabililor, stabilite prin lege de catre stat, cu scopul de a sustine cheltuielile publice in vederea achizitionarii de catre acesta a unor bunuri si servicii publice, ce urmeaza a fi oferite cetatenilor sai, inclusiv efectuarea unor transferuri de care se bucura in mod diferentiat si nedeterminat toti cetateni unui stat, precum si cu scopul influentarii structurale sau conjuncturale a economiei.

Din cele prezentate reiese termenul de obligatie, care este definita in sensul larg, punadu-se accentul pe latura pasiva a acesteia, in sensul de ," indatorirea ce revine debitorului de a indeplini o anumita prestatie" [4].

Din definitiile de mai sus se desprind trei trasaturi principale legate de impozit:

forta puterii publice (elementul de autoritate);

transferul de avutie;

functia extinsa a impozitului.

In ceea ce priveste elementul de autoritate, se poate afirma ca aceasta reprezinta caracterul cel mai pregnant al impozitului, perceptibil cel mai usor de catre platitori caci oricare ar fi forma sa, impozitul este intotdeauna simtit ca un act de autoritate, imposibil de evitat in conditiile existentei veniturilor, averii si consumurilor.

Privit ca o obligatie pecuniara, in expresie baneasca, impozitul apare ca o diminuare a venitului disponibil, o restrictie a libertatii individului, tocmai ca urmare a elementului intrinsec de autoritate. In acest sens puterea decidentilor publici in materie fiscala, se bazeaza pe autoritate de stabilire a impozitelor de catre autoritatile competente.

Elementul de autoritate ce transpare din definirea impozitului este regasit si in Legea fundamentala a Romaniei - Constitutia, care prevede: " cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice"[5].

Trasatura impozitului de transfer de avutie se bazeaza pe faptul ca impozitul duce la o diminuare a avutiei, efectuata asupra patrimoniului contribuabilului si totodata tinand cont de caracterul definitiv al prelevarii, datoria fiscala nu este subiect de rambursare. Privita din acest punct de vedere, plata impozitului nu este insotita de o contraprestatie directa din partea statului, ci de unele avantaje cu caracter public, care sunt diferentiate si nedeterminate.

A treia trasatura, functia extinsa a impozitului, transpare in politica fiscala a majoritatii statelor, in sensul ca la functia traditionala a fiscalitatii, s-a adaugat treptat si functia redistributiva a avutiei in societate, precum si pe cea interventionista, in alocarea resurselor din economie in scopul stabilizarii cererii agregate.

Din definitia impozitului mai reiese si caracterul de raport juridic cu doua subiecte, unul activ- statul, si altul pasiv - platitorul de impozite si taxe. Subiectul activ are drepturi de creanta asupra subiectului pasiv, caruia ii revine obligatii corelative. Existenta acestui raport juridic este garantia realizarii surselor bugetare ale statului cu scopul indeplinirii functiilor sale.

Finantarea cheltuielilor publice este asigurata in cea mai mare parte din ceea ce este cunoscut sub denumirea de prelevari obligatorii. Acestea sunt definite, in general, ca fiind toate varsamintele efectuate in folosul administratiilor publice, avand caracter obligatoriu si nefiind insotite de o prestatie imediata sau directa din partea statului.

Aceste prelevari sunt formate din doua mari categorii de venituri:

impozitele datorate bugetului de stat sau comunitatilor locale;

cotizatiile sociale, datorate bugetului asigurarilor sociale de stat.

O clasificare mai amanuntita se realizeaza in functie de anumite criterii cum sunt: obiectul impunerii, frecventa incasarii, locul administrarii impozitelor, scopul urmarit, trasaturi de fond si forma.

In cele ce urmeaza vom prezenta dupa cea mai uzuala forma de clasificare(trasaturile de fond si forma) categoria impozitelor directe si indirecte in care sunt cuprinse marea majoritate a prelevarilor fiscale.

impozitele directe se aseaza si se percep direct de la subiectii impozabili, vizand existenta venitului sau averii. In continuare aceste se subdivid in:

impozite reale stabilite in legatura cu obiectul material al impunerii (pamantul, cladiri, fabricile, magazinele etc.);

impozite personale ce tin de situatia personala a contribuabilului, avand impact asupra venitului sau averii ;

Menirea impozitelor directe si modul lor de asezare urmareste repartizarea echilibrata a sarcinilor fiscale asupra contribuabililor, functie de dimensiunea veniturilor impozabile si patrimoniului determinabil.

In cadrul impozitelor directe, se disting urmatoarele categorii de prelevarii fiscale: impozitul pe venitul persoanelor fizice, impozitul pe venitul persoanelor juridice, impozitul pe avere.

Impozitul pe venitul persoanelor fizice vizeaza persoanele fizice avand domiciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si pe cele nerezidente, care realizeaza venituri a caror sursa se afla pe teritoriul statului respectiv.

Impozitul pe venitul societatilor se stabileste, de regula, anual, pe baza rezultatelor financiare obtinute de acesta si consemnate in deconturi si declaratii.

Instituirea impozitului pe avere este strans legata de dreptul de proprietate al diferitelor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Astfel, se disting urmatoarele categori de impozit: impozitul asupra averii propriu-zise, impozitul pe circulatia averii, impozitul pe sporul de avere.

In prima categorie impozite asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si impozite pe substanta averii care se plateste din insasi substanta ei, ceea ce duce la diminuarea acesteia. Cel mai frecvent utilizate sunt impozitele pe proprietati imobiliare si impozitele asupra activului net.

Impozitul pe circulatia averii este instituit in legatura cu transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile de la o persoana la alta, cum este cazul impozitului pe succesiuni, pe donatii, pe acte de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile, impozitul pe circulatia capitalurilor etc.

Impozitul asupra cresterii averii vizeaza sporul de valoare pe care unele bunuri le inregistraza intr-o anumita perioada de timp, cum sunt: impozitul pe plusul de valoare imobiliara, impozitul pe sporul de avere realizat in perioada de razboi.

impozitele indirecte ii afecteaza pe platitori in calitatea de consumatori ai bunurilor sau serviciilor, fiind suportate de acestia (persoane fizice sau juridice), indiferent de veniturile sau situatia personala. Acest impozit influenteaza puterea de cumparare a consumatorului, fiind prevazute de cote procentuale din pretul marfurilor vandute sau serviciilor prestate. Se deduce astfel, ca aceste impozite, desi nu sunt element de cost fiind parti componente ale tarifului sau pretului, creeaza consecinte asupra venitului disponibil in mod direct. In perioadele de avant economic, impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, iar in perioadele de criza si depresiune, in mod surprinzator, incasarile la buget pe aceasta cale inregistreaza aceasi tendinta.

Clasificarea impozitelor indirecte cuprind:

taxele de consumatie;

taxele vamale;

monopoluri fiscale;

diferite alte taxe.

Taxele de consumatie pe produs sau accizele sunt incluse in pretul de vanzare al marfurilor fabricate si realizate in interiorul tarii care le percepe. Marfurile asupra carora sunt asezate difera de la o tara la alta, putand fi intalnite atat la produse de lux, aparatura tehnica avansata, produse al caror consum nu este incurajat, dar si la produse de larg consum.

Taxele generale pe vanzari imbraca forma impozitului pe cifra de afaceri, care poate fi, impozit cumulativ, impozit unic pe cifra de afaceri bruta sau neta.

Taxa pe valoarea adaugata se poate calcula prin aplicarea cotei proportionale, fie asupra valorii adaugate a fiecarui stadiu parcurs de marfa de la producator la consumator, fie asupra pretului de vanzare din stadiul respectiv din care se deduce taxa aferenta stadiului anterior, calculata identic.

Monopolurile fiscale sunt instituite de stat asupra productiei sau vanzarii unor marfuri(tutun, alcool, sare, carti de joc) putand fi depline cand sunt instituite asupra intregului ciclu productie-comert sau partiale cand vizeaza doar unul din segmentele productie-comert.

Taxele vamale pot fi percepute asupra importului, exportului, precum si tranzitului de marfuri, cel mai adesea fiind percepute la importuri, cu scopul de a contribui la protejarea productiei interne.

Corespunzator modului de asezare, taxele vamale pot fi:

ad valorem - exprimate ca procent din valoarea marfii importate;

specifice - stabilite in suma fixa pe unitate de produs;

compuse - reprezentand o combinatie a celor doua categorii.

In grupa impozitelor indirecte cu destinatie fie bugetul de stat, fie bugetele locale functie de prevederea legii bugetare, se includ si taxele pe care diferite persoane fizice sau juridice le platesc pentru serviciile de care beneficiaza din partea unor institutii de drept public. In aceasta categorie se includ: taxele judecatoresti, de notariat, consulare, de timbru, de inregistrare.

O categorie intermediara intre impozite si taxe este formata de prelevarile parafiscale, care reprezinta sume incasate de anumite institutii de drept public, de la persoane fizice sau juridice, sub denumirea de fonduri speciale, ca de exemplu: contributiile pentru circulatia strainilor, contributii pentru constructia soselelor.

In urma impunerii se nasc o serie de relatii sociale ca urmare a faptului ca impozitul stabilit in sarcina subiectului debitor poate fi transferat de catre acesta unui al doilea subiect, care la randul sau poate sa-l suporte sau sa-l translateze asupra altora. Prin intermediul relatiilor sociale de natura fiscala, impozitul difuzeaza in mediul economic, unde subiectii sunt succesivi debitori sau creditori ai obligatiilor datorate bugetului de stat. Cel care suporta insa impozitul in majoritatea cazurilor este persoana fizica si nu cea juridica, in ciuda faptului ca acesta din urma este platitoarea impozitului.

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat si de contribuabili. Drept urmare, in legile prin care se instituie impozite se precizeaza persoanele in sarcina carora cade plata impozitelor, materia supusa impunerii, marimea relativa a impozitului, termenele de plata, sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice si/sau juridice care nu-si onoreaza obligatiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabila de la impunere si incalca alte dispozitii ale reglementarilor fiscale.

Printre elementele impozitului se numara: subiectul(platitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impozitului, asieta, termenele de plata.

Subiectul impozitului (platitorul) este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia, dar si la declararea obiectivelor impozabile si a marimii lor, la conducerea evidentei obligatiilor fiscale, precun si la depunerea unor declaratii si deconturi periodice privitoare la aceste contributii. Astfel, de exemplu, la impozitul pe venitul din salarii, subiect al impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit - agentul economic, la impozitul pe succesiuni - mostenitorul etc. In reglementarile fiscale, ca si in vorbirea curenta, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. In mod normal, subiectul impozitului ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia, in realitate, sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse cai si mijloace pentru a transpune, intr-o masura mai mare sau mai mica, impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora. In ceea ce priveste impozitelor directe, persoana care achita impozitele in unele cazuri este si suportatorul efectiv al acestora (impozitul pe profit, impozitul pe cladiri si terenuri), iar in alte cazuri sunt doua entitatii distincte ( impozitul pe salariu suportat de angajat si platit de angajator, impozitul pe dividende suportat de actionar sau asociat si platit de firma). Se manifesta in aceste cazuri fenomenul de repercursiune a impozitelor, concretizat in transferarea obligatiei fiscale efective in sarcina altei persoane, diferita de subiectul impozabil.

Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi, dupa caz, venitul sau averea. Astfel in cazul impozitului pe profit, obiectul impunerii il constituie profitul, la impozitul pe salarii - salariul si alte drepturi personale, la impozitul pe donatiuni - bunurile mobile si imobile care fac obiectul donatiei, cu alte cuvinte, averea donata. In cazul impozitelor indirecte, materia supusa impunerii poate fi produsul care face obiectul vanzarii, seviciul prestat, bunul importat sau uneori cel exportat etc.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul, din venit sau din avere. In cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide in toate cazurile cu sursa, in schimb, la impozitele pe avere, nu intotdeauna exista o asemenea coincidenta, deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective(chirii, concesiuni, locatii) si numai uneori acesta diminueaza substanta averii propriu-zise.

Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitatii de impunere si poate fi stabilita in suma fixa sau in cote procentuale.

Prin asieta( mod de asezare a impozitului) se intelege totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei impozabile si determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata (de exigibilitate) indica data pana la care impozitul trebiue achitat statului. La stabilirea termenului de plata al unei obligatii bugetare se tine cont de aspecte de ritmicitatea incasarilor la buget, posibilitatile de plata ale debitorilor, dimensiunea materiei impozabile, natura obligatiei fiscale. Termenul de plata se fixeaza sub forma unui interval de timp in cadrul caruia sumele datorate trebuie virate bugetului sau poate reprezenta o anumita zi fixa cand impozitul este exigibil (poate fi cerut , asupra caruia se pot ridica pretentii). Momentul platii la buget a unui venit devenit exigibil nu coincide intotdeauna cu cel al nasterii obligatiei platitorului care de regula prin legii fiscale este ulterior faptului generator. Aceasta institutie juridica(faptul generator)este actul sau evenimentul care da nastere creantei cuvenite statului (momentul cand sunt indeplinite conditiile legale ca impozitul sa fie exigibil).

1.2. Taxele - definire, clasificare

Taxele sunt impozite indirecte care sunt suportate de consumatorii de bunuri si servicii indiferent de venituirile acestora sau de situatia personala. Aceste impozite indirecte influenteaza puterea de cumparare a consumatorului, fiind prevazute in cote procentuale din pretul marfurilor vandute sau serviciilor prestate si creeaza consecinte asupra venitului disponibil in mod direct. Spre deosebire de impozitele directe acestea in unele cazuri presupun o contraprestatie din partea autoritatilor care le administreaza.

Clasificarea taxelor cuprinde:

taxa pe valoarea adaugata;

taxele de consumatie (accizele);

taxele vamale;

monopoluri fiscale;

diferite alte taxe - taxele judecatoresti, de notariat, consulare, de timbru, de inregistrare.