ISTORICUL PIETEI DE CAPITAL IN ROMANIA

ISTORICUL PIETEI DE CAPITAL IN ROMANIA

1.1. Aparitia pietei de capital in Romania si evolutia ei pana la desfiintare

Reglarea viitoarei economii de piata, in cadrul careia sectorul privat va deveni treptat precumpanitor, se va realiza pe baza unor mecanisme specifice in cadrul carora un rol deosebit il vor avea cele financiar-monetare si bancare.

Economia de piata va necesita noi structuri economice si financiar-monetare, existenta unei puternice piete de capital, in cadrul careia Bursa de Valori va juca un rol major. Inainte de a prezenta, insa, necesitatea reanfiintarii acestei institutii si modul de efectuare a operatiunilor, sa facem unele referiri succinte privind evolutia si functionarea Bursei de Valori in Romania.

CUM A FUNCTIONAT BURSA DE VALORI IN ROMANIA

Etape in evolutia bursei de valori

Conditiile de infiintare a Bursei de Valori in Romania s-au format in a doua jumatate a secolului trecut cind s-au contractat de catre stat primele imprumuturi interne si externe si au fost emise primele actiuni de catre societatile create.

Primele imprumuturi interne emise de catre stat dateaza din 1832 in Muntenia si 1834 in Moldova. In 1964 guvernul roman contracteaza primele doua imprumuturi externe pentru lichidarea datoriilor flotante si acoperirea deficitelor bugetare, unul pe piata olandeza, altul pe piata franceza.

Pe fondul unei insanatosiri a economiei se infiinteaza societati economice si financiare, se emit primele actiuni. Se elaboreaza primele doua proiecte de lege privind reglementarile comertului la Bursa, in 1865, respectiv 1868, de catre Camera de Comert din Bucuresti, care insa nu se aproba.

Tranzactiile cu aceste hartii de valoare au inceput sa se faca intr-un local neoficial al Bursei, pe strada Lipscani, la Hanul cu tei si chiar prin unele cafenele.

Odata cu infiintarea Bancii Nationale in 1880, care a reprezentat in acea vreme un sprijin real pentru viata noastra economica, s-a simtit nevoia unei burse oficiale, cu un local propriu, pentru ca fiecare cetatean sa poata face operatiuni. Fara existenta unei burse oficiale clientii nu aveau siguranta cursului rezultat din jocul cererii si ofertei si nici siguranta operatiunilor incheiate, intrucat mijlocitorii neoficiali nu urmareau decit sa-si incaseze comisionul, neinteresindu-i decit rezultatul final al tranzactiei.

Prima lege bursiera mai importanta apare in 1881 si prevedea deschiderea oficiala a bursei la 1 Ianuarie 1882, insa datorita marelui crah bursier de pe piata franceza din acel an (de la Lyon), oficialitatile, de teama aceluiasi risc, au amanat deschiderea bursei pentru sfirsitul anului 1882. Datorita faptului ca bursa deschisa oficial la 1 Decembrie 1882 nu avea taria unei burse adevarate, tranzactiile incheiate erau slabe, fapt ce facea ca si "cota" oficiala sa dispara pentru citeva zile. Atragerea clientilor pe piata neoficiala de catre mijlocitorii neoficiali si de catre unele banci, carora nu le convenea cota oficiala, a pus practic bursa oficiala in imposibilitatea de a mai funtiona normal.

Activitatea bursei devine neansemnata pana in 1904 cand se emite o noua lege care prevedea expres obligatia efectuarii operatiunilor de vanzare-cumparare a hirtiilor de valoare prin intermediul bursei oficiale de comert.

Potrivit Art.1 din legea din 1904, bursa de comert reprezenta "reuniunea comerciantilor, industriasilor, agricultorilor, viticultorilor capitanilor de vase plutitoare si a mijlocitorilor oficiali in vederea negocierii efectelor publice si private si a tuturor felurilor de produse si marfuri". Conform acestei definiri, bursa de efecte si de marfuri forma o singura institutie careia i s-au adus imbunatatiri prin reglementarile din 1913 si 1918.

Prin Legea din 1929, bursa de comert se divide in bursa de efecte, actiuni si schimb, pe de o parte si bursa de marfuri pe de alta parte, fiecare avand organizare proprie si reguli de functionare specifice. In baza acestei legi careia i se aduc unele modificari in 1938 si 1943, Bursa de Valori capata personalitate juridica, devine institutie publica "creata in scopul de a reuni pe comercianti, industriasi, producatori, bancheri, armatori, asiguratori, in vederea negocierii valorilor publice si private, monedelor si devizelor". Bursa de Valori, aparuta relativ tarziu in economia Romaniei, comparativ cu alte tari europene, a inceput sa se dezvolte indeosebi dupa primul razboi mondial. Intre cele doua razboaie mondiale, Bursa de Valori a cunoscut mai multe faze de evolutie si a jucat in economia romaneasca un rol insemnat, contribuind prin piata de capital creata, la progresul general al tarii.

Prima faza s-a suprapus haosului economic si monetar de dupa primul razboi mondial. Se accentuase inflatia monetara si luasera nastere o multitudine de societati, majoritatea fara un scop bine determinat, si care luasera primele emisiuni de actiuni. Existenta unei abundente de bani pe piata i-a determinat pe posesorii lor sa-i plaseze subscriind la titlurile emise de societatile infiintate, ai caror fondatori erau in majoritatea lor putin cunoscuti de public si lipsiti de garantii serioase. Efectuandu-se primul varsamant, actiunile erau acceptate si negociate la bursa neoficiala, incat in cateva zile ele ajungeau la o prima de 700-800 lei/actiune. A fost un mijloc de imbogatire de la o zi la alta pentru cei care au stiut sa dea "lovitura" la bursa. Publicul cumpara actiuni al caror curs spera ca va creste in viitor, iar ghiseele bancilor erau asaltate de acesta pe considerentul ca hartia respectiva facea imediat "prima".

Unele societati formate in acea perioada s-au consolidat si au progresat, iar altele care reprezentau majoritatea au dat faliment sau au fuzionat. Aceasta faza s-a prelungit pana in momentul temporizarii si apoi stoparii fenomenelor inflationiste prin masuri economice si monetare intreprinse de guvern. Au fost stabilite de guvern anumite reguli de fondare a societatilor pe actiuni iar publicul a devenit mai prudent in investirea banilor.

A doua faza a fost cea de prudenta si cumpatare in investirea banilor. Publicul incepe sa cerceteze cu atentie hartiile emise, interesandu-se de persoanele din administratie ale societatilor exisente. Avea loc o selectie a acestor actiuni, erau vandute cu pret redus la bursa cele slabe si care nu prezentau garantii serioase, pastrandu-se un numar redus care se si negociau.

Odata cu stabilizarea economiei si a monedei nationale, atentia bursierilor se indreapta spre rentele cu dobanzi fixe si catre actiunile si obligatiunile care prezentau garantii sigure.

A treia faza s-a caracterizat prin neancredere si nesiguranta. Acestei faze i-a corespuns o perioada de instabilitate economica care s-a accentuat, suprapunandu-se cu criza economica mondiala din 1929-1933. Cursurile tuturor hartiilor la bursa scadeau vertiginos si detinatorii lor pierdeau sumele investite in aceste titluri. In aceasta faza, ei nu se gandeau la randamentul banilor investiti, cat mai ales la siguranta lor; cei care au supravietuit crahului bursier, si, in general, crizei economice si-au investit banii cumparand aur.

A patra faza si ultima, cea a redresarii si dezvoltarii bursei, a corespuns eforturilor organelor publice de echilibrare a bugetelor, de redresare a

creditului, si de reorganizare a bancilor, de stimulare a muncii producatorilor. Buna functionare a institutiilor bancare si bursiere interesa economia in cel mai inalt grad. Drept urmare in 1934 si 1936 s-au intreprins importante masuri in domeniul legislatiei si regimului functionarii institutiilor bancare si bursiere in scopul unei mai bune adaptari a acestora la nevoile de dezvoltare a economiei.

Operatiile efectuate la Bursa de Valori, la care vom face referiri in continuare si institutia insasi au fost lichidate prin masurile intreprinse in perioada imediat premergatoare instaurarii regimului comunist in Romania.

ORGANIZAREA GENERELA A BURSEI DE VALORI

Piata valorilor mobiliare a fost repartizata in Romania in perioada functionarii ei intre 7 burse de valori, instalate in orasele Bucuresti, Galati, Braila, Constanta, Iasi, Chisinau si Craiova.

Administrarea si conducerea Bursei de Valori

In general administrarea si conducerea unei Burse de Valori necesita o serie intreaga de reguli si masuri, ea fiind pusa sub supravegherea si controlul statului. In Romania, administrarea si conducerea bursei era incredintata unui comitet ales pe 4 ani si compus din: 6 reprezentanti ai asociatiei bursei (ai bancilor mari si mici din localitate, ai societatilor inscrise in cota bursei) un delegat al Ministerului Finantelor; presedintele Camerei de Comert si Industrie; presedintele Bursei de Marfuri din localitate; un delegat al Bancii Nationale; reprezentantul agentilor oficiali.

Activitatea bursei era controlata de comisarul guvernului si comisia de control.

Comisarul guvernului, ca organ de control, veghea ca legea si regulamentul de functionare al burselor sa se aplice cu strictete, avand in acest sens urmatoarele obligatii mai importante:

-sa participe la toate adunarile asociatiei bursei;

-sa asiste la sedintele comitetului bursei;

-sa supravegheze toate operatiunile in timpul orelor de bursa, avand intrare libera in toate incintele acesteia;

-sa comunice Ministerului Industriei si Comertului, inclusiv organului de conducere al bursei, abaterile constatate si solicitand luarea de masuri;

-sa supravegheze modul de intocmire a cotei oficiale a bursei;

-sa supravegheze operatiunile Comisiei Sindicale si a agentilor oficiali de schimb;

Comisia de control era un organ al bursei compus din 3 cenzori, dintre care doi alesi de asociatia bursei si al treilea numit de minister. Acest organ era chemat sa joace un rol important prin drepul de a controla gestiunea bursei, de a verifica corecta tinere a contabilitatii, de a intocmi un raport asupra proiectului de buget si un altul asupra darii de seama privind gestiunea anului expirat si verificarea, cel putin trimestrial a casei si existentei valorilor si titlurilor de proprietate ale bursei

Agentii oficiali de schimb

Agentii de schimb responsabili cu cotatiile la cele 7 burse erau grupati intr-un sindicat a carui compozitie a purtat marca importantelor reforme intervenite, indeosebi, intre cele razboaie mondiale. Textele legislative si reglementarile fundamental privitoare la statutul agentilor de schimb sunt cele din 1929, cu modificari aduse in 1938 si 1943. Ei reprezentau organul oficial care facea negocierea efectelor publice si private, valorilor mobiliare, cecurilor, valutelor si devizelor. Numai agentul de schimb era chemat de lege sa faca legatura intre clienti. Pe langa fiecare Bursa de Valori se numeau agentii oficiali prin decret regal pe baza propunerii Ministerului Industriei si Comertului.

Numirea se facea numai dintre persoanele recomandate de comitetul bursei, dupa ce luase in prealabil avizul Camerei Sindicale a agentilor oficiali. Se cerea, de asemenea, o garantie de 500.000 lei numerar sau in efecte publice la cursul zilei. In afara acestei garantii, agentul oficial avea obligatia sa depuna la Casa de Compensatii si lichidari suma de 200.000 lei numerar, pentru compensarea si lichidarea operatiunilor de bursa facute intre agenti sau intre ei si membrii asociatiei bursei. Agentii oficiali de schimb erau ajutati in activitatea lor de suplinitori sau remizieri.

Printre conditiile cerute unui agent de bursa amintim:

sa fi fost cetatean roman, bucurandu-se in intregime de drepturile civile si politice;

sa fi implinit 30 de ani si stagiul militar;

sa fi avut un titlu academic de doctor sau licentiat in stiinte economice, comerciale sau juridice si o practica de 5 ani intr-o institutie in legatura cu operatiunile de bursa;

Agentii oficiali faceau parte obligatoriu din Camera Sindicala de pe langa bursa respectiva. Camera Sindicala era condusa si administrata de un comitet de directie, compus din 3 agenti desemnati prin alegere de adunarea generala. Seful agentilor oficiali si presedintele Camerei Sindicale se constituiau in asa-zisul sindic al bursei.

Camera Sindicala avea urmatoarele indatoriri mai importante:

Ø      supraveghea si controla pe agentii comerciali in modul lor de a trata, executa, incheia si lichida operatiunile in care erau insarcinati de clientii lor;

Ø      de a apara si sustine interesele profesionale ale corpului agentilor oficiali;

Ø      de a aduce la cunostinta comisarului guvernului si comitetului bursei orice abateri sau nereguli constatate in sarcina unui agent oficial, suplinitor sau remizier;

Ø      ingrijea de constituirea alimentarea si administrarea fondului special de garantie (3-10% din curtajul cuvenit agentilor oficiali);

Ø      aviza si propunea masuri sau dispozitii in vederea bunei functionari a bursei;

Ø      lichida afacerile de bursa ale agentilor iesiti din functiune;

Ø      raspundea solidar pentru incheierile de bursa ale fiecarui agent oficial de schimb;

De asemenea agentilor oficiali de schimb le era interzis prin legea bursiera:

sa faca comert sau operatiuni de bursa pentru ei insisi direct indirect sau ca mandatari ai altora;

sa se puna in serviciul vreunui comerciant ca procuristi, reprezentanti de afaceri, membri ai consiliului de administratie sau ca cenzori in societatile anonime sau in comandita pe actiuni cotate la bursa;

sa dea garantii speciale pentru realizarea operatiunilor pentru care au fost insarcinati;

sa se invoiasca pentru un curtaj mai mic decat cel stabilit, fapt care ar fi condus la stimularea unei concurente neloiale intre agenti;

sa faca operatiuni fara aplicarea timbrelor de bursa;

sa faca sau sa inregistreze operatiuni incheiate in afara bursei;

Negocierea valorilor mobiliare la Bursa de Valori

Tipuri de valori mobiliare care puteau fi negociate la bursa .

Potrivit legii din 1929, valorile mobiliare ce puteau fi negociate la bursa erau grupate dupa urmatoarele 3 criterii:

Origine

Forma

Natura

Dupa origine valorile mobiliare erau grupate in:

efecte publice (titluri emise de persoane morale cu caracter public sau cu autorizarea puterii publice);

efecte private (titluri emise de persoanele particulare);

valori la purtator (titluri care prin detinere confereau drepturi de propietate, putand fi transmise prin oficiul mijlocitorilor, dividendele platindu-se la prezentarea cuponului).

Dupa forma valorile mobiliare erau grupate in nominative si la purtator.

Valorile nominative erau emise pe numele proprietarului si pentru transmiterea lor era necesara transcrierea lor in registrele societatii care le-a emis.

In ceea ce priveste valorile la purtator mijlocitorul trebuie sa se convinga de persoana purtatorului, pe cand la cele nominative trebuie anuntata societatea pentru descrierea transmiterii.

In timp ce pentru cele la purtator, la incasarea dividendului se facea prin simpla prezentare a cuponului, in cazul celor nominative, la plata cuponului este necesar sa se prezinte si titlul respectiv. In plus la valorile nominative masurile care se luau la transmiterea lor erau impuse de unele ratiuni prin care se urmarea ca respectivele valori sa nu intre in posesia strainilor decat cu acodul statului (acestia ar fi putut cumpara actiunile emise de respectivele societati cu valuta forte fata de moneda noastra care era mult mai slaba).

Dupa natura in structura valorilor mobiliare erau incluse:

rente de stat (hartii de valoare emise de stat pentru realizarea de imprumuturi);

-obligatiuni (hartii de valoare emise de stat pentru realizarea de imprumuturi);

-bonuri de tezaur (hartii de valoare emise de stat pentru imprumuturi cu rente fixe si pe termen scurt; se recurgea la ele in perioade mai dificile pentru incasarea veniturilor bugetare);

-actiuni (valori emise de societati particulare, titluri de asociere nelimitate in

sansele lor la beneficiu).

La randul lor actiunile care puteau fi negociate la bursa potrivit legislatiei si tehnicii bursiere din 1921 erau grupate astfel:

actiuni de capital sau financiare (actiuni ordinare ce rezultau dintr-o asociatie de mai multe persoane cu un anumit scop si care la finele anului puteau aduce beneficii sau pierderi);

actiuni de folosinta (de juissance) reprezentau actiuni date actionarului deja achitat si care dadeau dreptul la un anumit procent din beneficiile anuale);

actiuni privilegiate (de prioritate sau de preferinta) prezentau anumite avantaje fata de cele ordinare fie asupra beneficiului sau activului fie asupra ambelor;

actiuni cumulative - caz in care dividendul cand nu se platea regulat, ci se cumula, urmand a fi platit societatea care le-a emis dispunea acest lucru;

actiuni necumulative;

actiuni de categoria (A.B.C.), la care repartizarea beneficiului avea loc pe categorii si nu in mod egal;

actiuni de aport, in natura care confereau proprietarului aceleasi drepturi ca si actiunile de capital, care proveneau dintr-un varsamant in numerar;

actiuni industriale (varianta a actiunilor la aport);

parte de fondator, titlu cuvenit (rezervat) fondatorului, afara de ce revenea actionarilor; el nu se modifica la marirea capitalului si reprezenta un privilegiu pe care si-l rezervau fondatorii.

Ordinul de bursa

Potrivit legii bursei din 1929, erau considerate operatiuni de bursa efecte, actiuni si schimb "toate negocierile facute la bursa in orele oficiale, prin strigari de catre agentii oficiali sau de catre membrii asociatiei bursiere" prin intermediul agentilor oficiali, inregistrate in "cota" si in scriptele bursei.

Din acest text de lege rezulta anumite conditii pentru ca o operatiune sa fi fost acceptata ca operatiune de bursa si anume:

sa fie facuta in orele oficiale, prin strigari de catre agentii oficiali;

sa fi fost inregistrata in "cota oficiala" si in registrele bursei;

Definirea corecta a operatiunilor de bursa prezenta importanta deosebita deoarece numai cele care erau efectuate frecvent constituiau acte de comert si puteau da nastere la obligatii valabile. In legatura cu aceasta acceptiune data operatiunlor de bursa exista 3 conceptii:

-prohibitiva;

-restrictiva;

-liberala;

Potrivit conceptiei prohibitive, erau considerate operatiuni de bursa numai cele incheiate in incinta bursei, in orele prevazute in regulamentul bursei si numai de agentii sau mijlocitorii oficiali. In conceptia restrictiva, erau considerate operatiuni de bursa cele incheiate in cadrul bursei in orele oficiale de agentii de schimb sau de catre mijlocitorii acestora; erau admise si acele tranzactii incheiate in afara bursei de un agent oficial, insa numai cu un membru al asociatiei bursiere, de regula bancher, intrucat acesta cunostea bine cursurile pietii. Conceptia liberala, aprecia drept operatiuni de bursa toate tranzactiile incheiate in bursa si afara ei, insa numai de catre agenti oficiali de schimb, trecand operatiunile bursiere efectuate in registrele bursei.

In esenta, mecanismul ordinului de bursa functiona astfel: cand cineva dorea sa faca o operatiune de bursa se prezenta la biroul agentului oficial de schimb, unde facea in scris un ordin de bursa, prin care insarcina pe agent sa execute in numele sau respectiva operatiune.

Din cele mentionate, rezulta ca un ordin de bursa trebuia sa cuprinda:

-felul operatiunii;

-numarul titlurilor;

-natura titlurilor;

-cursul;

Totodata, executand ordinele de vanzare sau de cumparare, agentul oficial de schimb trebuia sa aiba o acoperire, fie in bani, fie in actiuni; el nu putea specula, legea bursiera interzicand acest lucru, iar clientul avea datoria sa dea aceasta datorie. In caz contrar, se putea intampla ca ramanand descoperit agentul de schimb sa nu poata face fata la lichidarea operatiunilor. In practica bursiera din tara noastra s-au intamplat cazuri cand unii agenti de schimb au facut imprudenta sa fie prea binevoitori cu anumiti speculanti.

In urma ordinului scris dat de client, agentul executa operatiunea, iar dupa-amiaza, incheierile erau trecute in registrul de incheiere, pentru ca a doua zi sa se lucreze borderourile cu efectele clientilor si semnatura agentului. Borderourile de cumparare semnate de agentii de schimb constituiau titluri de proprietate ale noului cumparator. Un borderou de cumparator cuprindea:

numarul si felul valorilor mobiliare cumparate;

cursul la care s-au cumparat;

costul operatiunii;

curtajul oficial al agentului de schimb ( taxa perceputa de agent pentru operatiunile facute si care varia dupa o scara fixata de comitetul bursei).

Operatiunile efectuate la bursa

Operatiunile ce se puteau efectua la bursa erau de doua feluri: pe bani gata si pe termen.

Operatiunile pe bani gata. Erau socotite operatiuni pe bani gata toate negocierile care se lichidau de bursa in ziua in care erau incheiate sau cel mai tarziu a doua zi si pentru care partile depusesera odata cu ordinul de negociere, bani sau valori mobiliare. Daca incheierea operatiunii nu se lichida in termen de doua zile, partea care nu obtinuse lichidarea avea obligatia sa ceara in scris agentului oficial de schimb executarea silita in termenul stabilit.

Neandeplinirea acestei obligatii dadea dreptul partii (agent sau client) de a reclama eventualele diferente de curs.

Actiunile nominative negociate la bursa trebuiau depuse de vanzator la societatea respectiva pentru transferarea lor pe numele cumparatorului. Acesta din urma era obligat ca in termenul stabilit sa plateasca agentului valoarea lor in schimbul unei adeverinte eliberate de societatea respectiva prin care se constata depunerea titlurilor spre transfer, pe numele si la dispozitia cumparatorului.

Operatiunile pe bani-gata se mai numeau si operatiuni "cash", ele se lichidau imediat sau intr-un termen foarte scurt. Azi s-a dat ordinul, maine se lichideaza, vanzatorul intra in posesia banilor, cumparatorul in posesia actiunilor sau efectelor.

Operatiunile pe termen. Erau socotite operatiuni pe termen acele negocieri a caror lichidare urma sa aiba loc intr-un timp mai indepartat de momentul incheierii, dar fixat dinainte, la 15 sau la finele lunii. La aceste operatiuni, vanzarile si cumpararile erau perfectate in ziua incheierii urmand ca transmiterea proprietatii sa se faca in momentul lichidarii lor. Cursul la care se facea operatiunea era cel din momentul incheierii tranzactiei. Prin natura lor, aceste operatiuni cuprindeau in mare masura elemente speculative.

Operatiunile la termen s-au efectuat atat pentru efectele publice, cat si pentru cele private, cunoscandu-se din practica bursiera din tara noastra, doua modalitati de a fi incheiate:

Ferme, in care operatiunea se incheia intr-un moment oarecare, urmand ca predarea marfii (a valorilor mobiliare) in schimbul banilor sa se faca la o anumita data fixata prin contract. Aceste perioade de predare erau, de obicei, fixate la 1 sau 15 ale lunii si se numeau termene de lichidare. In astfel de contracte, pozitia partilor era precizata de la inceput, operatiunea lichidandu-se intocmai cum a fost incheiata.

Cu prima. La aceste operatiuni, una din parti avea dreptul sa renunte inainte de termenul de lichidare , bonificand celeilalte, prima cuvenita.

Deci, atat vanzatorul cat si cumparatorul isi rezervau dreptul de la inceput (momentul incheierii) ca, inainte de termenul de lichidare, sa aiba facultatea se renunte la executarea contractului in schimbul unei prime. Partea care dorea sa paraseasca pozitia fixata prin contract renunta la prima in favoarea celeilalte.

Fara indoiala ca aceste operatiuni la termen prezentau unele riscuri, deoarece in intervalul de la incheierea contractului si pana la lichidare, cursul valorilor negociate varia neprevazut. Ca urmare, contractantii se puteau gasi in situatii neconvenabile si atunci cautau sa le evite prin initierea altor operatiuni. Intr-adevar, in momentul lichidarii operatiunii puteau surveni mai multe situatii:

a)      Cumparatorul ridica marfa (valorile) ce o preda vanzatorului si in schimb primea banii;

b)      Atat cumparatorul cat si vanzatorul acceptau o prelungire a amanarii lichidarii la un alt termen;

c)      Cumparatorul incerca o amanare;

d)      Vanzatorul incerca o amanare;

In caz de amanare, intervenea o terta persoana pentru a face fata lichidarii cumparatorului sau vanzatorului. Intervenind cu bani, terta persoana cumpara in locul cumparatorului si ii revindea acestuia la termen pe un pret mai ridicat. Daca pentru inlesnirea operatiunii intervenea un intreprinzator, acesta preda marfa in locul vanzatorului si cumpara da la primul vanzator la termen, pe un pret mai mic. In primul caz, terta persoana se numea reporter, iar operatiunea se numea report; in al doilea caz, se numea deporter, iar operatiunea se numea deport.

Bursa de valori era susceptibila de a primi diferite influente favorabile sau nefavorabile, reale sau imaginare. Acestea provocau o miscare "a la hausse" sau " a la baisse". Evenimentele politice, economice si sociale erau astfel inregistrate la bursa. Speculatorul la bursa cunostea si folosea anumite fenomene conjuncturale in scopul obtinerii de castiguri din diferenta de curs.

Spre exemplu: vara multa lume pleca in concediu si cauta sa scape de hartii pentru ca aveau nevoie de bani; ca urmare oferta de actiuni crestea si provoca la bursa o perioada de "baisse". Era un moment favorabil de a cumpara mai ieftin valori mobiliare. Apoi se apropia sezonul agricol (se putea sa fi fost si o recolta de cereale abundenta) existau bani pe piata si lumea cauta sa cumpere valori de bursa, provocand o perioada de "hausse". Era momentul favorabil pentru speculatorii bursei de a vinde ce au achizitionat ieftin in prima perioada.

D. Cotatia valorilor mobiliare

"Cota " oficiala a bursei se intocmea in fiecare zi de catre o comisie formata din agentul oficial de schimb, un membru delegat de comitet, secretarul bursei si altii. Cota se stabilea pe baza cursurilor incheiate in bursa pe baza strigarilor agentilor oficiali. Modul de cotare era stabilit de comitetul bursei. Cota avea o rubrica speciala privind cererea si oferta (cumparari respectiv vanzari), una pentru cursurile negocierilor pe termen, separat de cele pe bani-gata. Pe baza tranzactiilor incheiate, comisia stabilea prin agentii oficiali si un curs mediu al tuturor valorilor negociate in ziua respectiva. Stabilirea si publicarea acestor cursuri se facea prin regulamentul interior al bursei. Dupa inchiderea bursei agentii oficilai de schimb depuneau o declaratie scrisa care cuprindea toate operatiunile incheiate de ei in bursa, specificand numarul actiunilor si a altor hartii de valoare negociate, inclusiv cursul fiecarei operatiuni in parte.

Era interzisa publicarea de foi de cursuri in forma si denumirea de "cote oficiale" pentru orice fel de valori, admise sau neadmise la cota; de asemenea era interzisa publicarea in ziare, reviste, sub denumirea de "cota" a bursei, cursuri care nu erau incheiate in bursa. In plus cei care cu buna stiinta raspandeau stiri false erau pasibili de sanctiuni prevazute in codul penal. Comitetul bursei, prin regulamentul interior, stabilea modalitatile si mijloacele pentru buna functionare a fiecarei burse si a unui serviciu de afisaj in bursa pentru culegerea, prelucrarea si difuzarea de informatii economice financiare si monetare privind piata interna si internationala de capital.

1.2. Reinfiintarea Bursei de Valori in Romania dupa 1990

Este conoscut faptul ca economia romaneasca hipercentralizata si de comanda, in cadrul careia sectorul de stat era atotcuprinzator a fost incompatibila cu existenta unei piete libere de capital, activele financiare avand o structura simpla formata din moneda efectiva si din disponibilitatile temporare ale organizatiilor economice, institutiilor si populatiei pastrate in conturi deschise la banci. Lipsa unei piete libere de capital, ca piata a valorilor mobiliare si insuficienta celei monetare au influentat negativ lichiditatea agentilor economici si a economiei in ansamblul ei.

Politica financiara a guvernului va trebui astfel orientata incat sa permita intalnirea cererii si ofertei de capital respectiv a celor care economisesc si a celor care investesc in cadrul unei piete accesibile tuturor si anume bursa de valori. Pe aceasta piata de capital, bursa de valori, vor fi negociate actiunile, obligatiunile si alte titluri ce vor fi emise de societatile comerciale publice si private, guvern, municipalitati, institutii financiare si bancare etc.

Sursele de provenienta ale activelor financiare, reciclate pe aceasta piata, vor fi reprezentate de economiile monetare ale populatiei si de sumele disponibile la intreprinderi, banci, institutii financiare si de asigurari etc. Pentru inceput va fi oportun sa fie vandute numai titlurile emise de persoane publice si private autohtone, cumparatorii acestora fiind atat persoane fizice cat si juridice din tara si din strainatate. Mobilizarea de capitaluri financiare din exterior prin intermediul bursei va constitui una din modalitatile de atragere a capitalului strain, alaturi de imprumuturile externe contractate prin banci, cat si de investitiile directe facute in intreprinderile romanesti.

Valorile mobiliare vor fi vandute prin intermediul bursei la un curs rezultat din jocul cererii si ofertei, evitandu-se, intr-o prima etapa de functionare a acesteia, oscilatiile speculative exagerate, care ar putea indeparta clientii neobisnuiti cu astfel de operatiuni.

O politica rationala poate preveni excesele speculative si practicile afaceriste neloiale. Prin reglementari fiscale si bursiere judicios elaborate este posibila atat limitarea castigurilor din dividende, cat si din negocierea valorilor mobiliare la bursa, creandu-se, prin operatiunile efectuate, premisele unei fructificari stimulative a economiilor financiare disponibile in sicietate. Cotarea valorilor mobiliare la bursa va fi de natura sa determine persoanele fizice si juridice emitente de astfel de titluri sa se prezinte cu rezultate cat mai bune, sa fie competitiv; in caz contrar, cursul acestor titluri va inregistra o tendinta de scadere cu consecinte nedorite pentru ei. Daca toate aceste valori se vor emite la cursuri convenabile si cu o rentabilitate suficienta vor constitui cele mai bune plasamente pentru un cetatean cinstit si muncitor, cu conditia de a investi in valori mobiliare numai disponibilitatile temporar libere sau surplusul unui venit care nu serveste la intretinere.

In ce priveste cumparatorii straini este necesar ca la inceput sa li se ofere spre vanzare numai obligatiuni si alte titluri de stat care nu sunt, dupa cum se stie, generatoare de drepturi de proprietate ca in cazul actiunilor.

Fara indoiala ca functionarea viitoarei burse nu va impiedica existenta unui sector de stat in proportie determinata de vointa nationala si ale carui titluri vor putea fi cotate la bursa; daca acesta va fi eficient si competitiv va avea toate sansele sa reziste concurentei pe piata, iar titlurile emise de acesta vor fi bine cotate la bursa.

Nevoia imperioasa de propasire si increderea in bursa, care poate creste de la o zi la alta, reclama reinfiintarea cat mai urgenta a acesteia, urmand ca circulatia valorilor mobiliare romanesti cu garantii serioase sa cuprinda treptat intreaga economie. Mai mult, plasamentele in valori mobiliare vor avea o importanta covarsitoare in formarea si dezvoltarea pietei nationale de capital, atat de necesara reconstructiei si revitalizarii intregii economii, progresului fondurilor publice si particulare. In mod cert, o miscare de crestere a cursului valorilor mobiliare va fi de natura sa genereza o atmosfera favorabila unor masuri economice necesare refacerii tarii.

O buna apreciere acestor titluri la bursa va fi cu atat mai semnificativa pentru o evolutie spre normal a economiei si a afacerilor, cu cat ea va reflecta o situatie economica prospera la care se va ajunge treptat prin masuri concertate intreprinse pe plan economic si financiar-bancar.

Odata reinfiintata, va trebui sa demonstreze cum trebuie sa se lucreze pentru ca, pe de o parte, clienteala existenta sa ramana atasata institutiei bursiere, iar, pe de alta parte, oricine a reusit prin munca sa agoniseasca oarecare economii sa se adresaze cu incredere la bursa si sa investeasca sumele disponibile in valori mobiliare nationale, capitalurile financiare astfel mobilizate urmand a fi utilizate in scopuri productive, in beneficiul economiei si al fiecaruia dintre investitori. Este, in primul rand, nevoie ca toti clientii sa se prezinte la bursa cu ordine de vanzare si de cumparare pentru a avea zilnic cereri si oferte masive si din confruntarea lor sa rezulte cursurile reale ale diferitelor titluri emise. In al doilea rand, trebuie sa se infiinteze bursa nu numai in Bucuresti, ci si in alte orase ale tarii pentru a se putea obtine si cotarea diferitelor societati si institutii publice si private din toata tara, iar economiile de pretutindeni sa-si gaseasca plasamentul la bursa.

Intrebarea care se pune este urmatoarea: Este normal oare ca bursa, cu intregul mecanism de functionare care-l presupune, sa inceteze de a-si mai indeplini menirea pentru care ar fi creata daca ajunge in deplina deruta? Este bine ca dispozitiile monetare din economie sa se desparta definitiv de plasamentul mobiliar din bursa si sa fie dirijate in alte directii mai productive?

O prima constatare este edificatoare. La bursa din New York s-au pierdut acum cativa ani miliarde de $ si, totusi, nimic si nimeni in lume nu si-a imaginat ca ea trebuie sa-si inchida portile. Incontestabil, ca vanzarile si cumpararile la bursa sunt facute sau ca plasamente pe termene mai lungi sau cu caracter speculativ. La primele, intereseaza conservarea capitalurilor financiare si randamentul anual al acestora, la cele din urma, diferentele ce se pot castiga in minimum de timp. Primele plasamente sunt cautate indeosebi de cei care doresc sa-si plaseze averea in vederea realizarii unui venit anual; celelalte sunt cerute de cei ce vor sa traiasca emotia speculatiilor bursiere, de care nu se pot lipsi daca au aceasta pasiune.

O alta intrebare este aceea daca bursa odata reinfiintata, va fi capabila sa-si indeplineasca cu succes rolul ce trebuie sa-l detina in economie si anume acela de a atrage si mobiliza o parte din disponibilitatile nationale si straine la plasamentele in valori mobiliare si straine. Raspunsul nostru este afirmativ. Si este evident sa fie asa, fiindca scaderile, chiar foarte mari uneori nu probeaza ca organismul bursei ar fi superflu; dimpotriva marea sensibilitate a acestui organism denota si marea lui vitalitate.