Importanta gestionarii riscurilor bancare

Importanta gestionarii riscurilor bancare

Este, desigur evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimalizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Sustinem ca este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari.

Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective - cel general si cel sectorial - se afla in concordanta. S-ar putea ca, in anumite situatii, costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscurilor sa fie mai mare decat expunerea potentiala la risc. Ceea ce nu inseamna decat ca si aceste programe trebuie selectate in functie de criterii de eficienta. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. In acest caz decizia trebuie luata intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari. Dar daca decizia este de asa natura, atunci minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie in nici un caz sa se transforme intr-un obiectiv in sine. De altfel, obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii, minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare. Dintre acestea nici unul nu are un primat absolut, una din sarcinile conducerii bancii fiind si aceea de a stabili obiectivul managerial central al fiecarei perioade.

Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase. Existenta unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori experienta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare (indeosebi de plati) sau obtinerea unor calificative superioare din partea autoritatii bancare.

Si, nu in cele din urma, o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Clientii doresc o banca sigura si actionarii la fel.    Soliditatea unei banci ii atrage insa pe deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. Daca bancile nu sunt obligate sa se asigure de raspunderea civila fata de deponenti, atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Poate sa apara atunci o selectie adversa pentru care este foarte probabil ca bancile cu cele mai mari probleme, in lipsa de lichiditate, sa acorde cele mai ridicate dobanzi. Pentru evitarea acestei selectii adverse, este preferabil ca asiguratorul sa perceapa prime de asigurare diferentiate, mai ridicate pentru bancile cu o gestiune deficitara a riscurilor (cazul SUA) astfel incat sa existe o penalizare explicita pentru acestea.

In Romania bancile au facut fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intr-un context de instabilitate generala generata de procesul de tranzitie. Tranzitia a insemnat pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe actiuni), a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama larga de operatiuni financiare), libertatea in alegerea partenerilor interni si externi, concurenta din partea altor institutii financiare (fondurile de plasament) si altor banci (romanesti, create dupa 1990 si straine), reducerea refinantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BNR si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii clientilor mari. In aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor.

In sectorul bancar cresterea a devenit un atribut esential al performantei bancare. Ea nu este un scop in sine ci este impusa de rentabilizarea investitiilor in tehnologii noi, posibila doar in conditiile 'productiei de masa'. Procesul de crestere in sectorul bancar are doua componente: cresterera in domeniul serviciilor bancare traditionale (creditarea clientilor, efectuarea viramentelor, gestiunea patrimoniului) si cresterea in zona noilor servicii bancare (gestiunea de trezorerie, operatiuni pe piata de capital, servicii informatice si de informare, asigurari). El este caracterizat de faptul ca are lor intr-un context concurential si are drept rezultat prestarea de catre institutia financiara a unei game largi de servicii. Unele din aceste servicii sunt noi si personalul este lipsit de experienta, iatr altele presupun operarea pe piete cu care bancile nu sunt familiare si atunci personalul pare lipsit de profesionalism.

Drept urmare imaginea bancilor pe pietele financiare tinde sa fie una deficitara, pentru ca ele risca sa fie tratate de catre partenerii mai specializati drept conglomerate formate la voia intamplarii, conduse de persoane ignorante in noile domenii si inconstiente de capacitatea neta de castig sau riscurile specifice (exemplul bancii Baring's).

In conditiile unui management corect, cresterea operatiunilor in cele doua arii mari - servicii traditionale si servicii noi - ar trebui sa aiba un efect sinergetic. Insa pierderile suportate de unii actionari si volatilitatea veniturilor duc la diminuarea valorii de piata a bancilor, ceea ce face extrem de scumpa procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protectia generala a institutiei in conditii de crestere). Deoarece comunicarea bancilor cu publicul si chiar cu actionarii, in ceea ce priveste gestiunea riscurilor bancare, este deficienta (in Romania in special) piata tinde sa trateze toate bancile la fel. Proasta gestiune a catorva banci poate influenta negativ si imaginea publica a celorlalte.

In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul unui amortizor de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse in anii '90. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei.

Categoriile de risc care pot aparea intr-o economie sunt in functie de factorii care conduc la producerea acestuia. Factorii ce influenteza producerea riscului sunt reprezentati de piata produsului sau piata de capital, precum si elementele afectate de producerea riscului.   

riscuri determinate de piata produsului :

riscul de creditare

riscul de strategie ( de afaceri)

riscul datorat reglementarilor bancare

riscul de operare

riscul de marfa

riscul resurselor umane

riscul legal

riscul de produs

riscuri determinate de piata de capital:

riscul ratei dobanzii

riscul de lichiditate

riscul valutar

riscul de decontare

riscuri financiare si de lichiditati:

riscul de credit

riscul titlurilor guvernamentale

riscul cursului de schimb valutar

riscul ratei dobanzii

riscul de pret

riscul de lichiditate al pietei.

riscuri tehnice si organizatorice :

riscul tranzactional

riscul tranzactional in cazul vanzarilor facute in valuta

riscul tranzactional in cazul obligatiilor de plata in valuta

riscul tranzactional in cazul contractelor in moneda straina

riscul tranzactional in cazul primirii de credite sau investitii in moneda straina.

Bancile nu se ocupa cu furnizarea de capital de risc, deoarece daca ar face asta, ele ar trebui sa plateasca deponentilor rate de dobanda mult mai mari, in vederea compensarii pierderii potentiale a banilor depusi de acestia.

O mare parte din resursele bancii este reprezentata de depozitele la termen de la populatia care a avut incredere in capacitatea bancii de a le pastra banii in conditii de siguranta.

Riscul de credit reprezinta riscul de a suferi o pierdere datorata incalcarii obligatiilor debitorilor, prevazute in contractul de credit.

Acest risc poate fi evitat prin :

o buna cunoastere a clientilor ;

analiza creditului;

garantii adecvate;

administrarea corecta a portofoliului de credite.

Riscul de creditare mai este denumit si risc de insolvabilitatea debitorului si risc de nerambursare. Riscul de credit apare atunci cand imprumuturile nu sunt rambursate in volumul si la termenul stabilit.

In activitatea de creditare procesele de creditare reprezinta o preocupare permanenta pentru managerii din domeniul bancar, operatiunile de creditare reprezentand componenta cea mai importanta a operatiunilor de plasament.Creditul bancar reprezinta solutia de baza pentru investitiile agentilor economici, fiind in esenta, calea de realizare a restructurarii economice si a relansarii activitatii firmelor romanesti.

Acordarea unui credit poate fi in general descrisa ca fiind procesul prin care o anumita valoare este imprumutata unei entitati sau persoane, acceptandu-se un risc financiar asupra posibilitatii ca acea entitate / persoana sa fie capabila in viitor sa-si achite obligatiile.

Creditul bancar se refera la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potential debitor care desfasoara o anumita activitate. Riscul asumat este influentat de capacitatea reala a debitorului de a-si indeplini obligatiile in viitor.

Acest lucru necesita utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc, a riscului global, care pot fi impartite in trei categorii :

Riscul tranzactiei = se refera la diferite aspecte functionale si operationale ale riscului afacerii

Riscul clientului = se refera la capacitatea clientului de a-si achita datoriile fata de banca

Riscul garantiei = se refera la posibilitatea bancii de a recupera creantele sale din ultima sursa pe care o are la dispozitie

Toate acestea se afla intr-o stransa legatura fiind necesar sa fie bine cunoscute in vederea aprecierii riscului general (de ansamblu) pe care il implica creditul respectiv.

Din punct de vedere al riscului de credit implicat in tranzactiile dintre banca si clientii sai, s-au stabilit criterii de incadrare a elementelor de active din bilant si din afara bilantului in categorii (grade) de risc, in functie de natura creantei sau garantiei care a stat la baza produsului de credit, astfel :

Pentru elementele de activ din bilant :

1) - grad de risc de credit 0%

In aceasta categorie se include toate creditele care sunt garantate cu:

numerar si valori de aur, metale si pietre pretioase;

elemente de active constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre sau garantate cu titluri emise de administratia publica centrala de specialitate a statului roman sau de BNR;

elemente de activ constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre sau garantate cu titluri emise de administratii centrale, banci centrale din tarile din categoria A sau Comunitatile Europene;

elemente de activ constituind creante asupra administratiilor centrale sau bancilor centrale din tarile din categoria B exprimate si finantate in moneda nationala a debitorilor;

elemente de activ constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile centrale sau bancilor centrale din tarile din categoria B exprimate si finantate in moneda nationala comuna garantului si debitorului;

elemente de activ garantate cu depozite colaterale plasate la banca insasi sau cu certificate de depozit sau instrumente similare emise de banca insasi si incredintate acesteia;

elemente de active deduse din fondurile proprii;

2) - grad de risc de credit 20%

elemente de activ constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre sau garantate cu titluri emise de bancile de dezvoltare multilaterala sau de Banca Europeana de Investitii;

elemente de active constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile locale din Romania;

elemente de active constituind creante asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre administratiile regionale sau locale din tarile din categoria A;

elemente de active constituind creante cu scadenta de maximum un an, asupra sau garantate in mod expres, irevocabil si neconditionat de catre bancile din tarile din categoria B;

elemente in curs de incasare (cecuri si alte valori)

3) - grad de risc 50%

creditele acordate persoanelor fizice, garantate cu ipoteci in favoarea bancii de ranguri superioare ipotecilor instituite in favoarea altor creditori, asupra locuintelor ce sunt sau vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de catre acestia;

venituri de primit   

4) - grad de risc 100%

elemente de active constituind creante asupra administratiilor centrale sau bancilor centrale din tarile din categoria B, cu exceptia celor exprimate si finantate in moneda nationala a debitorului;

elemente de active constituind creante asupra administratiilor regionale sau locale din tarile din categoria B;

imobilizari corporale;

alte active.

Pentru elementele de activ in afara bilantului

Evidenta pentru elementele in afara bilantului se asigura pe fiecare entitate de risc, iar incadrarea acestora in categorii de risc presupune doua etape:

Clasificarea acestora dupa gradul de risc de transformare in credit, astfel:

grad de risc de transformare in echivalent credit 100%

angajamente in favoarea altor banci;

angajamente in favoarea clientelei;

titluri vandute cu posibilitatea de rascumparare, pentru care optiunea de rascumparare a fost ferm exprimata;

angajamente indoielnice;

alte angajamente date

grad de risc de transformare in echivalent credit 50%

cautinuni, avaluri si alte garantii date altor banci;

garantii date pentru clientela;

titluri vandute cu posibilitatea de rascumparare, pentru care optiunea de rascumparare nu a fost ferm exprimata

grad de risc de transformare in echivalent credit 0%

titluri date in garantie