Impozitele directe

Impozitele directe

1. Caracterizare generala a impozitelor directe

Dat fiind faptul ca sunt individualizate, impozitele directe reprezinta cea mai veche forma de impunere. Ele sunt deci nominative, cuantumul si termenele de plata sunt precis stabilite. Ele s-au practicat inca din feudalism dar cea mai mare extindere si diversificare au cunoscut-o in capitalism. Ele au evoluat in timp functie de dezvoltarea economiei. La inceputul sec. al XX-lea in locul impozitelor asezate pe diverse obiecte materiale sau activitati (industriale, comerciale) de tip real au aparut impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renta) sau pe avere, adica cele de tip personal.

2. Impozitele reale

Cea mai larga raspandire au cunoscut-o in perioada capitalismului ascedent. Printre primele impozite reale putem enumera impozitul funciar. Ca metode de impozitare s-au folosit diverse criterii, cel mai important fiind introducerea cadastrului funciar.

Alaturi de pamant, odata cu evolutia societatii, cladirile devin o alta forma importanta a averii imobiliare. Pentru impunerea acestei averi s-a introdus impozitul pe cladiri. Criteriile folosite la stabilirea acestui impozit au avut in vedere numarul si destinatia camerelor, suprafata construita, etc.

Dezvoltarea activitatilor de tip industrial, a activitatilor manufacturilor, comertului a condus la aparitia unui alt tip de impozit - eel pe activitati industriale, comerciale si profesii liberale. Pentru stabilirea acestui impozit s-au folosit diverse criterii ce tineau de marimea localitatii, a capitalului, etc.

Treptat, odata cu avantul luat de industrie, comert, s-au dezvoltat relatiile de credit, aparand activitati noi, respectiv plasarea capitalurilor banesti, introducandu-se impozitul pe aceste capitaluri.

Ceea ce a caracterizat si caracterizeaza impozitele reale este faptul ca la impunere nu se ia in considerare produsul net (venitul) real al obiectelor impozabile ci produsul brut sau cel mediu prezumat, ceea ce creeaza dezavantaje pentru micii producatori si ii avantajeaza pe marii producatori care au conditii pentru a realiza un venit mai mare decat eel mediu.

Din aceste considerente de multe ori el capata un rol regresiv cat si crearea posibilitatilor de evaziune fiscala.

3. Impozitele personale

Trecerea de la impozitele de tip real la cele personale s-a realizat in cele mai multe tari la finele sec. al XIX-lea si in primele decenii ale sec. XX-lea. Aceasta masura a fost necesara tinand seama de neajunsurile semnalate la aplicarea procedurilor de stabilire a impozitelor reale. Necesitatea trecerii la introducerea impozitelor personale a fost determinata si de realizarea unei diferentieri a sarcinii fiscale, functie de marimea veniturilor sau averii fiecarui platitor.

Impozitele personale se intalnesc sub forma impozitelor pe venit si a celor pe avere.

4. Impozitele pe veniturile persoanelor fizice si juridice

Impozitele pe venit sunt percepute pe seama veniturilor persoanelor fizice sau juridice.

S Impozitele pe veniturile persoanelor fizice

Plata acestui impozit revine persoanelor fizice care au domiciliul intr-un anumit stat precum si cele nerezidente care realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele exceptii prevazute de legi speciale.

De la plata impozitului pe venit se aproba scutiri in baza unor acte normative.

Obiectul impozabil il reprezinta veniturile obtinute din diverse domenii de activitate. Venitul supus impozitului este acela ce ramane din venitul brut din care se fac scazaminte prevazute de lege cat si cheltuielile care sunt aferente obtinerii venitului.

In activitatea fiscala se intalnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice: sistemul impunerii separate; sistemul impunerii globale.

Sistemul impunerii separate - se poate institui un impozit unic pe venit - cu o anumita diferentiere pentru fiecare categorie de venit, fie prin instituirea mai multor impozite - pe fiecare venit obtinut dintr-o anumita sursa.

Sistemul impunerii globale - presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta,

si supunerea acestui venit cumulat impozitului. Acest sistem se practica in tari ca: S.U.A., Germania, Franta, Italia, Belgia, Anglia, etc.

Pentru cumularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proportionale sau progresive. Cea mai utilizata este impunerea in cote progresive pe transe de venit. Numarul transelor si nivelul cotelor de impunere difera de la tara la tara.

Trebuie sa mentionam ca datorita inflatiei este necesara adaptarea mecanismului de impunere. Astfel, si in Romania de exemplu, pentru veniturile din salarii este necesara recalcularea periodica a transelor de venit functie de indicele de crestere al salariilor.

De regula, in cazul persoanelor fizice, venitul impozabil se stabileste anual pe baza declaratiei de impunere intocmita de subiectul impozbail.

Impozitele provenite din salarii, dobanzi etc., se incaseaza prin stopaj la sursa. Impozitele provenite din celelalte venituri se incaseaza de organele fiscale direct de la contribuabili.

La noi, dupa cum se cunoaste, prin Ordonanta nr. 73/1999 s-a introdus impozitul pe venitul global incepand cu 01.01.2000, care este un sistem nou de impunere, in concordanta cu practica U.E. din acest domeniu.

De la 1 ianuarie 2002 O.G. nr. 73/1999 nu se mai aplica, de la aceasta data a intrat in vigoare O.G. nr. 7/2001.

Remarcam in aceasta materie si aplicarea de la 1 ianuarie 2004, reglementarile noi cuprinse in Codul Fiscal si in Codul de procedura fiscala.

S Impozitul pe profitul persoanelor juridice

Modul in care se realizeaza impunerea persoanelor juridice este determinat de organizarea acestora. In Romania, potrivit Legii nr. 31/1990 republicata, societatile se pot constitui in: societati in nume colectiv; societati in comandita simpla; societati in comandita pe actiuni; societati pe actiuni; societati cu raspundere limitata.

Cele mai des intalnite sunt societatile pe actiuni ale caror obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar actionarii raspund numai in limita capitalului pe care il detin.

In practica fiscala se disting mai multe modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital, astfel:

Se impune mai intai profitul total obtinut de societate si apoi,
separat, profitul actionarilor repartizat sub forma de dividende. Acest
sistem este practicat in: Olanda, Luxemburg, Belgia, Suedia, S.U.A.

Se impun numai dividendele in timp ce partea de profit lasata la
dispozitia societatii este scutita de impozit.

Se impune numai partea de profit lasata la dispozitia societatii iar
dividendele repartizate actionarilor nu se impun.

Se impun separat, mai intai dividendele si apoi partea de profit
ramasa la dispozitia societatii de capital.

Pentru stabilirea profitului impozabil se pleaca de la rezultatele de bilant ale societatii. Pentru stabilirea venitului impozabil, din veniturile brute se scad cheltuielile de productie, dobanzile platite, prelevarile la fondul de rezerva, alte fonduri speciale, anumite prelevari cu caracter social, cultural. Conditiile si limitele in care se fac aceste scazaminte difera de la tara la tara.

In practica internationala impozitarea profitului net obtinut difera, astfel:

In unele tari cotele de impunere difera functie de proprietarul
capitalului social;

Cotele de impunere sunt diferentiate functie de natura activitatilor
din care se obtine profitul, cum este si la noi;

Nivelul cotelor de impozit este stabilit in functie de cifra de afaceri a
societatii comerciale;

Utilizarea de cote diferite, dupa cum impozitul este al bugetului de
stat sau al bugetelor locale;

Utilizarea unei singure cote de impunere

La noi, acum, cota principala este de 25 % indiferent de forma de proprietate a capitalului, sursa de formare a profitului si datele inregistrarii firmei. Pentru I.M.M.-uri se impune cifra de afaceri, cota este unica - de 1,5 % asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obtinute din orice sursa, respectiv asupra sumei inscrise in contul de profit si pierderi pentru microintreprinderi.

5. Impozitele pe avere

In practica fiscala din diferite tari impozitele pe avere se intalnesc in urmatoarele forme:

S Impozite asupra averii propriu zise; S Impozite pe circulatia averii;

S Impozite pe sporul de avere sau pe cresterea averii.

Ca impozite asupra averii propriu zise putem aminti: impozitele pe proprietatile imobiliare; impozite asupra activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc eel mai adesea sub forma impozitelor asupra cladirilor si terenurilor.

Impozitul asupra activului net are ca obiect averea mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. Acest impozit il intalnim in tari ca Germania, Suedia, Austria, atat pentru persoanele fizice cat si pentru persoanele juridice. In alte tari ca Olanda, Danemarca sunt impuse numai persoanele fizice iar in Canada se impun numai societatile de capital.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. Acestea se refera la: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donatii, pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile, etc.

Impozitul pe cresterea de avere are ca obiect sporul de avere pe care l-au inregistrat unele bunuri in decursul unei perioade de timp.

La noi se intalnesc impozitul pe averea propriu zisa cat si eel pe circulatia averii, mai importante sunt impozitul pe cladiri si terenuri.

Impozitele pe circulatia averii sunt: impozitele pe succesiuni, donatii, pe vanzarea-cumpararea bunurilor imobile, mobile (mijloace de transport).