Impozitele si rolul lor in tarile cu economie de piata

Impozitele si rolul lor in tarile cu economie de piata

Pentru a-si indeplini rolul si functiile sale, statul trebuie sa mobilizeze resurse si sa faca cheltuieli banesti, procedand la repartitia sarcinilor publice intre membrii societatii, persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar si juridic prin care se infaptuieste aceasta repartitie il constituie obligatia fiscala sub forma impozitelor, taxelor si altor sarcini fiscale specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice in parte. Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice, la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului.

Fiscalitatea[1] se delimiteaza ca un sistem de percepere si incasare a impozitelor si taxelor, precum si ca un ansamblu coerent de surse de drept care reglementeaza impunerea contribuabililor si fundamenteaza juridic impozitele si taxele. In acest sens prezinta interes definitia privind fiscalitatea, asa cum este formulata in dictionarul LAROUSSE: "Fiscalitatea reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor, a reglementarilor de natura fiscala, precum si aparatului fiscal ce vin sa influenteze direct sau indirect activitatea unui agent economic devenit contribuabil".

Aria de cuprindere a intregii activitati fiscale este data de sistemul fiscal, definit ca "totalitatea impozitelor si a altor venituri pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe in baza surselor legislative in urma carora ia nastere creanta fiscala a statului asupra contribuabililor ".[2]

Din punct de vedere structural, gruparea impozitelor si a taxelor s-a facut potrivit clasificatiei bugetare a veniturilor, ceea ce corespunde si ordinii in care acestea au fost asezate in bugetul de stat si in bugetele locale. Astfel, impozitele impartite in impozite directe si indirecte sunt componente ale veniturilor fiscale si implicit ale veniturilor curente. In categoria impozitelor directe sunt cuprinse urmatoarele venituri bugetare mai importanta: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe cladiri, impozitul pe terenurile agricole ale populatiei, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa de timbru, taxa pentru folosirea terenurilor in alte scopuri decat pentru productia vegetala, agricola sau silvica etc. dintre impozitele indirecte se pot enumera, ca fiind mai importante, urmatoarele: taxa pe valoare adaugata, accizele, taxele vamale, impozitul pe spectacole etc.

Impozitele si taxele sunt caracterizate prin cateva elemente specifice:

potrivit legislatiei tarii noastre impozitul nu imbraca decat forma baneasca, element ce-l diferentiaza de orice obligatii neexprimate si necalculate in bani;

natura de plata generala a impozitului rezulta din obligatia care se refera la grupe sau categorii de contribuabili si nu la subiecti individual determinati;

caracterul definitiv al impozitului evidentiaza lipsa unei obligatii de restituire, direct catre contribuabili, a sumei percepute;

caracterul unilateral al obligatiei, in sensul ca beneficiarul neconditionat al platii este statul, iar contribuabilul nu poate pretinde un echivalent corelativ direct individual; este vorba deci de un caracter ireversibil al impozitului;

notiunea de impozit cuprinde si elementele de stabilire a obligatiei fiscale in sarcina contribuabililor; aceasta consta in procedura fiscala pentru identificarea concreta a subiectului si obiectului impunerii, calcularea impozitului de plata cu ajutorul cotelor de impunere su plata acestuia la termenele si conditiile prevazute de lege si nu in mod arbitrar.

Cu privire la aceasta ultima caracteristica a impozitelor si taxelor, se poate afirma ca potrivit experientei din ultimii ani impozitele directe si cele indirecte detin ponderea cea mai mare (peste 90%) in totalul veniturilor bugetare. In viitor insa, pe masura largirii economiei de piata, se asteapta o modificare a acesteia in favoarea impozitelor indirecte percepute de la agentii economici a caror activitate se va dezvolta continuu.

Ponderea majorata a impozitelor in cadrul veniturilor bugetare se datoreaza in primul rand rolului acestora. Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic, politic si social, dar in mod diferit de la o etapa de dezvoltare economica la alta. Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

La introducerea unui impozit, se cere ca acesta sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic. Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul ramane constant de-a lungul ciclului economic. Deci, randamentul unui impozit nu trebuie sa sporeasca odata cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic. In ceea ce priveste elasticitatea impozitului, aceasta presupune ca impozitul sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale statului.

Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat corespunzator si invers. In practica fiscala rezulta ca elasticitatea, de regula, actioneaza in sensul majorarii impozitului.

Aceasta tendinta de crestere absoluta si relativa a impozitului este caracteristica perioadei actuale si se realizeaza prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere, precum si prin majorarea cotelor de impunere.

In ultimii ani, s-a remarcat o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizata in incercarile statului de a folosi impozitele ca un mijloc de interventie in activitatea economica. In functie de intentia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau franare a unei activitati, de crestere sau de ingradire a comertului exterior.

Astfel, in vederea cresterii consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acesteia.

Daca se urmareste reducerea consumului, atunci se procedeaza la majorarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea marfii respective. De asemenea extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale, constand in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate sau prin reducerea taxelor vamale percepute de catre stat la importul anumitor marfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Deci, cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice ci si folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca prin intermediul lor statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din PIB intre clase si paturi sociale, intre persoanele fizice si cele juridice. Astfel, prin intermediul impozitelor si taxelor, statul preia la buget intre trei si patru zecimi si chiar mai mult din PIB in tarile dezvoltate, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare preia intre doua si trei zecimi.

Aceste limite sunt influentate de factori externi sistemului de impozite, cum ar fi: nivelul PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitului si progresivitatea impunerii, prioritati stabilite de stat in ceea ce priveste destinatia resurselor financiare concentrate la dispozitia sa, etc., dar si de factorii interni sau proprii sistemului de impozite, locul cel mai important intre acestia ocupandu-l progresivitatea cotelor de impunere.

In ceea ce priveste rolul politic al impozitelor, se poate spune ca prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste realizarea unor obiective de ordin social-politic.

Analizand rolul multiplu al impozitelor, putem desprinde concluzia ca aceste impozite pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situatiei economiei. Impozitele pot fi folosite pentru a incuraja sau descuraja o anumita activitate economica, fara sa inceteze a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice.