Impozitul - concept, evolutie.

Impozitul - concept, evolutie

Sectiunea 1. Nevoia publica si banul public.

Societatea omeneasca, in evolutia sa, a generat o serie de nevoi, care pot fi clasificate dupa anumite criterii si care, din punct de vedere al dreptului finantelor publice, sunt importante pentru « determina relatia dintre acestea si evolutia societatii in general si modul in care influenteaza institutiile financiare.

Din punctul de vedere al finantelor publice, sunt importante doua concepte:

nevoia publica si nevoia privata.

Prin nevoie publica se intelege acea cerinta care se satisface prin intermediul si efortul colectivitatilor umane grupate sau privite in general, in conditii optime si oportune. Nevoia privata este o cerinta care se satisface prin efortul individului sau a unor colectivitati de factura privata, in conditii de eficienta. in evolutia sa, societatea a generat conditii care au condus la diversificarea si proliferarea nevoilor publice.

Dupa aparitia statului, ca organizator al vietii sociale, nevoia de resurse a crescut, amplificand si activitatea fiscala, care se impune ca ansamblu al proceselor de formare si redistribuire a resurselor, mai intai sub forma lor naturala, apoi sub forma lor baneasca, necesare atat colectivitatilor locale, cat si formatiunii statale, legate de dotarea armatei, amenajarea unor obiective de interes public(drumuri, poduri, constructii publice).

Statul, prin institutiile, organele si organismele sale, se raporteaza la nevoia publica prin intermediul banului public.

D. Petica Roman - Dreptul Finantelor Publice, Ed. AIH<«, Ed . Casa de Presa si Editura T

Banul public ar trebui asigurat de catre stat prin efortul propriu. In acest caz statul ar trebui sa fie detinatorul unei averi proprii, productive(productie proprie, prestari servicii si executari de lucrari).

in completarea resurselor domeniale, obtinute din exploatarea unor bogatii naturale, aflate in patrimoniul statului, a aparut si s-a raspandit procedeul financiar al obligarii persoanelor sa plateasca impozite ca venituri ale statului, fiind instituite impozite diferite, unele ordinare, altele extraordinare.

Acoperirea acestor nevoi publice, care exced nevoilor fiecarui individ in parte, necesita un efort colectiv, din partea membrilor societatii care sunt chemati sa contribuie din veniturile lor la constituirea resurselor financiare publice.

Din punct de vedere juridic, aceste sarcini sociale ale persoanelor de a contribui, potrivit averii lor sau consumului realizat, la constituirea resurselor financiare publice reprezinta obligatii legale stabilite in mod unilateral

Persoanele care platesc impozite si taxe se numesc intr-un mod generic, contribuabili sau platitori de impozite. Impozitele si taxele sunt platite de persoanele care au capacitate contributiva.

Prin capacitate contributiva intelegem aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a varsa in contul bugetar o suma raportata la averea sau venitul impozabil.

Sumele incasate cu titlu de impozite si taxe, reprezinta surse de venit pentru buget.

in Romania putem sa vorbim despre un sistem bugetar, in sensul ca potrivit Constitutiei art.137 alin. l : " Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si a

judetelor'.⁴ Fiecare buget cuprinde o parte de venituri si o parte de cheltuieli. Sistemul veniturilor bugetare presupune o varietate de forme si metode pentru atragerea la bugetul statului a mijloacelor banesti necesare indeplinirii functiilor sale.

In functie de regularitatea cu, care se realizeaza, veniturile bugetare ale statului se impart in venituri ordinare(curente) si venituri extraordinare(exceptionale).⁵

Veniturile(ordinare) sunt acele resurse care se incaseaza cu regularitate la bugetul statului, constituind o sursa permanenta si continua a acestuia. Formele traditionale si comune tuturor statelor ale veniturilor ce fac parte din aceasta categorie sunt impozitele si taxele.

Veniturile extraordinare sunt acele resurse la care statul apeleaza numai in cazuri exceptionale, adica atunci cand mijloacele banesti provenite din resursele ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare care se impun a fi efectuate. Din aceasta categorie fac parte in principal, imprumuturile de stat si emisiunile monetare.

In buget, la capitolul venituri sunt indicate sursele(impozite, taxe etc.) si cuantumul acestora pentru un an de zile. La capitolul cheltuieli sunt indicate tipuri de cheltuieli(curente sau de capital) si cuantumul acestora pentru un an de zile, precum si destinatia cheltuielilor pe domenii( social culturale, de aparare, pentru economia nationala sau in teritoriu, pentru cercetare, pentru ordine publica, justitie, parchet etc.).

Cheltuielile se stabilesc in principiu, pe baza de oportunitate si in conditii optime.

In cazul in care se prevad a fi egale cu veniturile, suntem in prezenta unui buget

echilibrat. Daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile avem buget excedentar, iar daca cheltuielile depasesc veniturile suntem in prezenta unui buget deficitar. in acest caz deficitul se poate rezolva prin mai multe modalitati:

> imprumutul public, intern sau extern;

> majorarea taxelor si impozitelor;

> initierea unei legislatii privind impozite si taxe noi;

> diminuarea cheltuielilor;

S-a pus intrebarea daca a plati impozite si taxe este o problema de productie(produc-platesc), daca este o problema de repartitie(exista bani publici, nu ma intereseaza sursa si ii repartizam celor care au nevoie de ei) sau daca este o problema de consum. In aceasta ultima ipoteza s-a sustinut ca platesc impozite si taxe pentru ca ele sunt o sursa pentru efectuarea unor cheltuieli, deci pentru a fi consumate.

Consideram ca atunci cand vorbim despre banul public trebuie sa avem in vedere un proces complex si anume:

> constituirea banului public;

> repartizarea banului public;

> consumul banului public;

El nu ar exista fara sursa sa economica: productie, prestatii, executari de lucrari. Existenta sa presupune repartizarea in favoarea beneficiarilor sai(institutiile bugetare) cu scopul de a fi folositi, consumati.

De existenta banului public se leaga si institutia finantelor publice. Finantele publice sunt un concept economic, care reprezinta totalitatea relatiilor social - economice, de constituire, repartizare si utilizare a banului public si controlului banului public.

Norma de drept reflecta acest tip de relatii, care prin specificul lor o determina si particularizeaza, conducand la o subramura a dreptului financiar si anume dreptul finantelor publice.

Dreptul finantelor publice este acea ramura a sistemului nostru de drept, care este constituita din totalitatea normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale specifice relatiilor publice.

Credem ca se mai poate vorbi si despre un drept fiscal care, cuprinde totalitatea normelor juridice referitoare la impozite, taxe, procedura fiscala si control fiscal.

Sectiunea 2. Impozitul ca sursa de satisfacere a nevoi publice.

Economia moderna este caracterizata de fenomenul cresterii mai rapide a necesarului de resurse decat a posibilitatilor de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, in timp ce cererea de resurse prezinta o accentuata tendinta de crestere.

Resursele sunt elemente ale bogatiei unei natiuni. Acestea provin din produsul intern brut la care se adauga impozitul si sunt folosite pentru: consum, formare bruta de capital si export. Alaturi de resursele materiale, umane, valutare si informationale un rol deosebit il au cele financiare.

Resursele financiare reprezint totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale intr-o perioada de timp determinata.⁸

Resursele financiare, la nivel national, cuprind ansamblul resurselor financiare, ale autoritatilor si institutiilor publice, resursele intreprinderilor publice si private, resursele organismelor fara scop lucrativ, precum si resursele

populatiei.

Avand in vedere distinctia dintre finantele publice si cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societatii si resursele financiare publice. Acesta este un raport ca de la intreg la parte, deoarece resursele financiare ale societatii au o sfera de cuprindere mult mai larga.

Resursele financiare publice includ resursele administratiei de stat centrale si locale, resursele necesare protectiei si asigurarilor sociale de stat, precum si

resursele institutiilor si autoritatilor publice cu/caracter autonom.

Satisfacerea nevoilor colective ale oricarei societate impune realizarea unor

venituri publice. Pentru a-si putea indeplini rolul si functiile sale, statul trebuie sa mobilizeze resurse si sa faca cheltuieli banesti.

In consecinta, statul procedeaza la repartitia sarcinilor publice intre membrii societatii, persoane fizice sau juridice. Instrumentul financiar si juridic prin care se infaptuieste aceasta repartitie il constituie obligatia fiscala sub forma impozitelor, taxelor si altor sarcini fiscale specifice fiecarei tari si fiecarei etape istorice in parte. Se constata ca impozitele pot fi abordate din mai multe ipostaze: ca principala sursa de formare a veniturilor statului; ca modalitate principala de infaptuire a alocarii optime a resurselor intre cele doua mari sectoare definite dupa caracterul privat sau public al bunurilor produse m societate, m functie de care se defineste punctul optim al fiscalitatii; ca instrumente de infaptuire a echitatii sau justitiei sociale in plan fiscal, denumita echitate fiscala; ca instrumente de influentare a inflatiei, prin orientarea comportamentelor agentilor economici si a tuturor contribuabililor, privind consumurile de resurse, de bunuri si servicii.⁹

0 prima categorie de norme juridice avand ca obiect de reglementare finantele publice o reprezinta cele privind procesul de constituire a resurselor banesti

necesare satisfacerii nevoilor publice, adica a fondurilor publice, denumite frecvent fonduri bugetare. Normele din aceasta categorie asigura concentrarea in bugetele publice( bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale si bugetul asigurarilor sociale de stat) a resurselor banesti necesare constituirii si alimentarii veniturilor publice, adica a fondurilor banesti aflate la dispozitia autoritatilor centrale si locale.

In aceasta categorie de norme juridice se cuprind reglementarile prin care se instituie impozitele, taxele si alte venituri publice.

Impozitele sunt folosite ca instrumente de redistribuire a veniturilor intre membrii societatii, de protejare a celor cu o capacitate economica redusa, de stimulare a natalitatii, de limitare a consumului unor produse nocive pentru sanatatea omului, de incurajare a productiei si consumului altor produse, de introducere a tehnicii si tehnologiei moderne, de stimulare a amplasarii de fabrici si uzine in zone economice slab dezvoltate din punct de vedere economic si chiar de stramutare a unitatilor economice poluante din marile orase in afara acestora, de incurajare a organizarii de intreprinderi de anumite dimensiuni, mici sau mijlocii dupa caz, de incurajare a exportului si de limitare a importului.¹⁰

Impozitul este un element component a circuitului economic si indeplineste trei functii principale:

> functia financiara prin care el asigura venituri bugetului de stat, necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice;

> functia economica deoarece este un element component al economiei publice, al mecanismului economico - financiar, concretizata in incercarile statului de a folosi impozitele ca un mijloc de interventie, in activitatea economico-financiara. In functie de intentia legiuitorului impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de franare a unei activitati de crestere ori reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare ori de ingradire a comertului exterior. Deci, impozitele pot fi folosite pentru a incuraja(sub forma exonerarii) sau a descuraja(pe calea suprataxarii) o anumita activitate economica.

> Functia politico - sociala prin care se redistribuie unele venituri ale agentilor

economici si ale grupelor de populatie. Sectiunea 3. Aparitia si evolutia impozitelor.

Impozitul, ca modalitate principala de formare a fondurilor banesti necesare statului, este cunoscut inca din antichitate, evoluand in forme specifice de-a lungul istoriei.

In republicile antice grecesti, ca si in Roma antica, erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere statala, pentru intretinerea si inzestrarea armatei, pentru constructia si inarmarea corabiilor de razboi, construirea de drumuri, lucrari de utilizare comunala.¹¹

Pentru toate aceste cheltuieli publice, primele resurse erau cele domeniale obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului. in completarea resurselor domeniului public, in fiecare dintre aceste state, au fost instituite diferite impozite.

in statul antic atenian, principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri si alte bunuri. De asemenea, erau percepute impozite asupra veniturilor meseriasilor, taxe pentru vanzarea in piata a produselor agricole, impozite extraordinare.in statul roman antic, principalul impozit a fost tributum, perceput la inceput numai de la locuitorii teritoriilor cucerite, fie pe valoarea pamantului stapanit in mod individual, fie ca zecime din produsul brut. Ulterior acest impozit a devenit permanent, datorat de toti cetatenii statului roman care aveau proprietati imobiliare, iar mai tarziu si pentru bunuri mobile.

Se mai percepea impozit asupra vanzarilor de marfuri, asupra mestesugarilor si cu aplicabilitate temporara, au fost impozite asupra numarului de sclavi si cel datorat de celibatari.

In Evul Mediu impozitele au cunoscut o evolutie diferentiata, conditionata de dezvoltarea economico-sociala, de conceptii si traditii proprii.

In Anglia, pentru o perioada de timp indelungata principalul impozit a fost cel datorat de catre proprietarii de pamant, la inceput in raport de intindere si ulterior in functie de venitul agricol obtinut. in 1215, prin Magna Charta Libertatum, s-a interzis instituire impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului. in secolul al XIII-lea a fost introdus un impozit pe venit diferentiat pentru nobili, clerici si tarani, iar in urmatoarele secole au fost instituite impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse m preturile de vanzare ale sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri.

In Italia secolelor al XII-lea si al XV-lea cel mai important impozit era estimo. Acesta era aplicat asupra tuturor bunurilor cetatenilor care erau inscrise in registro del estimo pe baza declaratiilor contribuabililor, care, daca se constatau a fi inexacte , acestia erau sanctionati cu stergerea de pe listele electorale.

Dupa aproape trei secole, impozitul estimo a fost modificat conform cerintelor de impunere a averilor, mai ales ale comerciantilor si bancherilor, care erau estimate de mai multi agenti fiscali.

in Tarile Romane, impozitele medievale erau nenumarate cuprinzand:¹²

> sferturile sau civerturile, care se strangeau sub forma cistei;

> dijmaritul sau desetina;

> albinaritul(darea pe stupi, miere si pe ceara de albine);

> gostinaritul(darea asupra porcilor);

> vinaritul(darea pe vadra de vin);

> podgonaritul, a fost un impozit cu aplicabilitate temporara si datorat de strainii, care aveau terenuri cultivate cu vita de vie;

> oieritul(darea pe oi);

> vacaritul(darea pe boi, cai, vaci);

> caminaritul(darea asupra vinului vandut in targuri);

> majaritul(darea asupra pestelui, platita de vanzatorii de peste);

> dari extraordinare, precum ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorintele si altele.

Datorita varietatii si greutatii acestor impozite, deseori, contribuabilii faceau contestatii, cerand sa nu mai plateasca anumite sume. In asemenea situatii cateodata domnul se indura si decreta asa numita ruptura(amnistie fiscala).

Spre sfarsitul Evului Mediu, odata cu dezvoltarea economiei manufacturiere, s-a generalizat un impovarator proces de sporire a tipurilor si cuantumurilor impozitelor. De exemplu in Franta, monarhii si-au pastrat dreptul de a institui impozite pana la Revolutia din 1787.

Unul dintre cele mai importante era asa-numitul "la taille' in variantele: reala, pentru proprietarii de terenuri si personala, pe veniturile cetatenilor, caruia i se suprapunea impozitul de a 20-a parte din venit, precum si "capitatia' datorata de toti cetatenii in cuantum banesc diferentiat in raport cu rangul social.

in acelasi timp, in folosul monarhului se datora "patenta', la plata careia erau obligati cei ce executau pe cont propriu meserii sau comert. in categoria impozitelor, mai erau cuprinse cele percepute la vanzarea sarii, tutunului si bauturilor, la tranzactiile si instrainarile de bunuri, ca si impozitele de timbru denumite si de inregistrare carora li se adaugau diferite taxe.Din cauza diversitatii exagerate si a numarului mare de impozite, Adunarea Constituanta intrunita dupa Revolutia Franceza, a decis reforma impozitelor prin inlaturarea privilegiilor avute pana atunci de nobili si clerici, suprimarea arbitrarului aparatului fiscal, inlaturarea unor impozite pe vanzari ale bunurilor de consum, alte actiuni reformatoare printre care dreptul cetatenilor de a consimti liber la stabilirea impozitelor.

Astfel, Constitutia franceza din 1793 prevedea ca "nici un cetatean ne este dispensat de onorabila obligatie de a contribui la acoperirea sarcinilor publice', insa "conditionat de consimtamantul la aceste dari', dat prin intermediul reprezentantelor nationale, adica a adunarilor elective.¹³

Prin Regulamentele Organice, adoptate in iulie 1831 pentru Muntenia si in ianuarie 1832 pentru Moldova, sunt desfiintate toate darile "preexistente' in locul lor fiind introdusa capitatia, impozit direct si personal platit pe cap de locuitor, la care erau supusi taranii, mazilii(descendentii familiilor boieresti de rangul al doilea) si muncitorii din orase si targuri, precum si patenta, care era un impozit direct si fix(deci neraportat la venituri) stabilit pe clase, la care erau supusi meseriasii si negustorii.

Un moment deosebit de important a fost Conventia de la Paris(1859) care a introdus in domeniul financiar-bugetar principiile: nullum impositum sine legae si unitatea bugetara si executarea provizorie pe baza bugetului prezent.

In perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentelor, de a institui si modifica impozitele, a fost dominata de cresterea continua a cheltuielilor publice in toate statele. Parlamentele din statele contemporane, au fost si sunt de cele mai multe ori fortate de circumstante sa sporeasca impozitele, consimtamantul cetatenilor la sporirea sau adoptarea unor impozite, considerandu-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de catre reprezentantii lor in parlamente.

Din evolutia moderna si contemporana a impozitelor, sunt remarcabile indeosebi impozitele pe venituri reglementate in primele decenii ale secolului al XX-lea m Franta, Italia, Anglia si alte state europene. Astfel, sistemele fiscale au evoluat, ele cuprinzand tot mai multe impozite pe vanzarea bunurilor sau de consumatie, accize speciale sau monopoluri fiscale in ceea '^-ce priveste tutunul, alcoolul, etc.; din cele prezentate rezultand mutarea din ce in mai mult a accentului in planul sistemului veniturilor bugetare de pe impozitele directe pe impozitele si taxele indirecte, mai ales pe cele de consum.

Consideram, ca evolutia moderna a impozitelor m Europa de azi este marcata de inlaturarea deosebirilor dintre legislatiile fiscale nationale ale statelor membre ale Uniunii Europene, de armonizarea acestor legislatii si de instituirea unor procedee fiscale cat mai asemanatoare politicii fiscale comunitare.

Sectiunea 4. Notiunea de impozit.

Conform art.29 din legea 500/2002 privind finantele publice, impozitul este o

prelevare obligatorie fara contraprestatie si nerambursabila, efectuata de catre administratia publica pentru satisfacerea necesitatilor de interes general.'¹⁴

Doctrina fiscala a furnizat numeroase definitii ale impozitului. Economistul C. Tautu se refera la doua definitii interesante, cea a lui Paul Cauves care sustinea ca impozitul inseamna "prelucrarea ce o cere puterea suverana individuala, in virtutea principiului de solidaritate nationala, pentru a participa la acoperirea cheltuielilor de interes general si la sarcinile datoriilor statului' si cea a economistului Rugiero, care intareste definitia de mai sus, afirmand ca "statul are chiar dreptul de proprietate asupra unei cote din bunurile cetatenilor, pana la cuantumul datorat', ceea ce arata caracterul de obligativitate pentru plata impozitelor in interesul superior al colectivitatii.

Aceste definitii confirma formula devenita traditionala a "dreptului regalian al statului' de a stabili si percepe impozite.

Din urmatoarea definitie rezulta ca "impozitul reprezinta o contributie baneasca obligatorie si cu titlu nerambursabil datorata, conform legii, bugetului de stat de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care le poseda'.¹⁶

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului m vederea acoperirii cheltuielilor sale. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie din partea statului.

Din cele aratate pana acum putem alcatui tabloul trasaturilor esentiale ale impozitelor:

> forma pecuniara a acestora;

> sunt o contributie obligatorie;

> impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil;

> caracterul juridic al impozitelor;

> impozitul se datoreaza pentru veniturile realizate si bunurile obtinute;

Impozitul este o contributie baneasca si nu una de prestatii personale, in sensul

ca persoanele fizice si juridice sunt datoare sa participe dupa anumite criterii la formarea venitului national necesar finantarii unor trebuinte social - economice in folosul intregii colectivitati.

in mod exceptional unele impozite cum este cel agricol, impozitul funciar, s-a perceput in natura, prin obligarea producatorilor agricoli sa plateasca statului» cu titlu de impozit, o anumita parte din productia anuala de cereale. Impozitele in natura de acest fel au fost reglementate cu aplicabilitate temporara si exceptionala, justificata de imprejurari exceptionale de seceta si alte cauze naturale, reprezentand un mijloc de interventie a statului in scopul protectiei consumului intern de produse agricole la preturi corespunzatoare.¹⁷

Impozitul este o contributie obligatorie, deoarece toate persoanele fizice si juridice care beneficiaza, intr-o forma sau alta, de actiunile si obiectivele finantate din fondurile generale ale societatii trebuie sa participe, in raport cu veniturile realizate sau cu averea detinuta, la formarea acestora.

Relatia dintre impozite si cheltuielile publice, implicit dintre impozite si interesele generale ale societatii, este consacrata prin Constitutia Romaniei in art.53 alin. l, care prevede "cetatenii au obligatia sa contribuie prin impozite si prin taxe la cheltuielile publice'.

Contribuabilii sunt obligati prin norme juridice sa plateasca impozite prevazute de legi si calculate in mod autoritar de catre agentii publici, iar neplata impozitelor atrage in cele din urma coercitia executarii lor silite. Este o constrangere corespunzatoare necesitatii incasarii impozitelor ca premisa financiara a cheltuielilor publice si deci a implinirii unor trebuinte generale.

Impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil in sensul ca sumele achitate de catre contribuabil nu au un echivalent direct si imediat in folosul platitorului, ele nefiind rambursabile. Impozitele platite in scopul formarii fondurilor generale ale societatii sunt utilizate numai la finantarea unor actiuni si obiective necesare tuturor membrilor societatii si nu unor interese individuale sau de grup.

Impozitele sunt datorate conform dispozitiilor legale, in sensul ca nici un impozit al statului nu se poate stabili si percepe, decat m puterea unei legi, conform principiului " nullum impositum sine legae'.¹⁸

Nici un impozit, taxa sau alte obligatii asemanatoare nu pot fi prevazute in buget si incasate daca nu au fost reglementate prin acte normative.

Este strict interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire de contributii directe sau indirecte in afara celor stabilite prin lege.

incasarea de impozite, taxe etc. fara un suport juridic constituie infractiune fiscala si se pedepseste pe cale penala.

Instituirea impozitelor si a celorlalte venituri bugetare este un drept exclusiv al

statului si urmareste evitarea arbitrarului si abuzurilor care pot aparea prin exercitarea de catre organele fiscale a atributiilor sale.

Impozitul se datoreaza pentru veniturile realizate si bunurile detinute, in sensul ca subiectele impozabile datoreaza contributia numai in cazul cand realizeaza veniturile prevazute de lege ca impozabile sau dobandesc sau poseda bunuri care, conform prevederilor legale sunt impozabile.

Impunerea unor venituri sau bunuri, altele decat cele prevazute in actele normative prin care se instituie veniturile bugetare sunt abuzive si ilegale, ele fiind restituite de indata celor de la care s-au perceput fara temei legal. Functionarii de stat care le-au instituit si perceput urmeaza sa raspunda dupa caz, disciplinar, contraventional sau penal.

Particularitatea impozitelor de a fi datorate si platite fara contra-echivalent

direct si imediat se intelege independent si diferit de asa-numita "reversibilitate' a lor. Potrivit acesteia sumele percepute de stat pe calea impozitelor de la persoanele fizice si juridice se reintorc sub forma unor actiuni, servicii, gratuitati de care beneficiaza toti cetatenii unui stat.

Prin urmare, reversibilitatea impozitelor este generala fara a se recunoaste vreo vocatie deosebita a platitorilor de impozite in ceea ce priveste accesul: la

invatamant, la actiunile de sanatate publica, protectie sociala, arta, cultura, educatie fizica si sport.

Statul la randul sau are obligatia sa creeze si sa asigure un cadru general favorabil desfasurarii activitatilor economice, sociale si politice in societate conform principiului "cine plateste impozite are dreptul de a beneficia de protectie din partea organelor statului'.

Sectiunea 5. Clasificarea impozitelor.

Diversitatea formelor sub care se prezinta face posibila si determina chiar gruparea impozitelor pe mai multe categorii. Clasificarea impozitelor, utila datorita faptului ca, de regula, fiecarei categorii ii corespunde si ii este aplicabil un regim juridic aparte, specific, se face tinandu-se seama de anumite criterii de departajare.

a) In functie de forma in care se percep se pot intalni:

> impozite in natura, cele care se prezentau sub forma prestatiilor sau a darilor in natura care nu se mai practica in epoca moderna;

> impozite in bani(pecuniare), devenite cvasi-generale odata cu stabilirea si

extinderea relatiilor marfa-bani si care reprezinta in prezent, practic unica forma sau modalitate de percepere a impozitelor.

b) Dupa criteriul obiectului sau materiei impozabile, deosebim:

> impozite pe avere, precum: impozitul pe cladiri, pe terenuri, taxa asupra

mijloacelor de transport etc.;

> impozite pe venit, ca de pilda: impozitul pe profit, salarii etc.;

> impozite pe cheltuieli sau pe fapte de consum, cum este, de exemplu

impozitul suplimentar pentru depasirea fondului total destinat platii

salariilor, taxa pe valoare adaugata etc.;

c) Tinand seama de scopul urmarit, impozitele se impart in:

> impozite financiare, cele a caror stabilire vizeaza exclusiv obtinerea unor venituri publice;

> impozite de ordine, prin care se urmareste pe langa realizarea veniturilorbugetare, restrangerea sau limitare unor activitati, respectiv stimulareaaltora, in functie de interesele statului in economie;

d) Dupa institutia care le administreaza sau nivelul la care se acumuleaza, pot exista:

> impozite centrale(federale, ale statelor componente ale federatiei, in cazul statelor de tip federal si respectiv impozitele, care in statele de tip unitar se concentreaza la bugetul central, general al statului);

> impozite locale ale provinciilor, departamentelor, judetelor, oraselor, comunelor;e) In raport de frecventa de realizare, impozitele pot fi grupate in:> permanente, care au o anumita regularitate in asezare si percepere, fiind anuale sau lunare;> incidentale(intamplatoare), care se stabilesc si se percepe o singura data(impozitul pe averea sau castigul de razboi).

f) Dupa modul de percepere distingem cea mai importanta grupare a impozitelor, atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, fapt pentru care o regasim in toate lucrarile de specialitate si in general, in legislatiile fiscale. Este vorba de clasificarea in

> impozite directe, care se stabilesc si se percep nemijlocit de la persoanele

fizice si juridice pentru veniturile si bunurile prevazute de lege; exemplu:

impozitul pe profit.

> impozite indirecte, care se stabilesc asupra vanzarilor de bunuri, prestarilor

de servicii si executarilor de lucrari. in general, aceste impozite sau taxe sunt incluse m pretul marfurilor, serviciilor sau lucrarilor, astfel ca se suporta de-consumatorii sau beneficiarii acestora, dupa caz, deci de alte persoane fizice si juridice decat subiectul impozabil. Exemplu: accizele, taxe vamale, TVA etc.

La randul sau, impozitele directe pot fi grupate, in functie de criteriile avute in vedere la stabilirea si perceperea lor, dupa cum urmeaza > impozite reale, stabilite asupra unor obiecte materiale(case, terenuri,produse, etc.). Sunt denumite si obiective sau pe produs, intrucat se

stabilesc asupra produsului, obiectului impozabil, fara a se avea in

vedere situatia persoanei contribuabilului: impozitul funciar, impozit pe cladiri, impozit pe activitati industriale, impozit pe activitati comerciale si profesii libere, impozit pe avere;

> impozite personale, care au in vedere, in principal, persoana contribuabilului, in conexiune cu veniturile ori averea sa, ori indiferent de acestea. Datorita acestor trasaturi specifice, impozitele personale sunt denumite, uneori, subiective. Exemple: impozit pe succesiuni, impozit pe donatii, impozit pe capitatie.

in acelasi timp, impozitele indirecte sunt grupate, in raport de diferite caracteristici in:

> impozite sau taxe de consumatie percepute asupra produselor si serviciilor de prima necesitate, prin adaugarea lor la pretul de vanzare. Unele sunt stabilite, spre exemplu, la bauturi alcoolice, tutun, produse petroliere, sare, chibrituri, zahar, fina etc. si mai ales asupra unor servicii cum sunt serviciile hoteliere, transporturile in comun si altele. in tara noastra, aceste taxe au fost desfiintate pe data de 1 ianuarie 1949, dar au fost reintroduse de la data de 1 decembrie 1991.

> monopolurile fiscale, modalitatile de impunere constand in dreptul exclusiv al statului asupra productiei, vanzarii sau productiei si vanzarii anumitor produse, cum sunt: chibriturilor, sarea, tutunul etc.

> taxele vamale, stabilite asupra marfurilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul unui stat;

> alte impozite sau taxe, cum ar fi cele de timbru, inregistrare pe circulatia

averii, etc.

Sectiunea 6. Trasaturile impozitelor indirecte. In vederea procurarii resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice se instituie, pe langa impozitele directe, si cele indirecte.

in tarile dezvoltate, de regula, aportul impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale ale statului este mai mic decat cel al impozitelor directe.

in tarile in tranzitie, de regula ponderea impozitelor indirecte o devanseaza pe cea a impozitelor directe, in totalul veniturilor fiscale ale statului.

Impozitele indirecte se incaseaza la pretul marfurilor si la tariful lucrarilor si serviciilor(cu deosebire ale celor de consum), o data cu vanzarea acestora, a unor

cote de impozit, fiind numite si impozite pe cheltuieli.²²Statul recurge la impozitele indirecte pentru a-si completa veniturile bugetare.

Impozitele indirecte(pe cheltuieli) sunt cuprinse voalat in preturile marfurilor de consum si in tarifele lucrarilor si serviciilor. Cumparand marfurile si beneficiind de anumite servicii, platesti si impozitul indirect.

in calcularea si incasarea impozitelor indirecte, cotele de impozitare utilizate nu sunt diferentiate in

functie de veniturile, de averea sau de situatia sociala si personala a cetatenilor care cumpara marfuri sau solicita servicii afectate de impozitul indirect.

Aceste impozite se incaseaza de la toate persoanele cumparatoare de produse grevate de impozit indirect, indiferent de veniturile, averea sau situatia personala a contribuabililor, din care cauza ele apar ca fiind suportate in egala masura de toate categoriile sociale.

Impozitele indirecte sunt stabilite, de regula, in

cote fixe ori proportionale asupra preturilor, marfurilor supuse vanzarii si ale serviciilor prestate sau in suma fixa pe unitatea de masura a marfurilor. in felul acesta se creeaza falsa impresie ca impozitele indirecte ar fi suportate in masura egala de toate categoriile sociale si ca sarcinile fiscale s-ar repartiza asadar in mod echitabil.

In realitate, repartizarea impozitelor indirecte pe subiectele impozabile are loc nu pe baza veniturilor realizate, ci in

functie de consumul personal al fiecarui membru al societatii. Datorita discrepantei dintre marimea veniturilor diferitelor grupe de populatie, se constata ca impozitele indirecte au un pronuntat caracter regresiv; adica ponderea acestor impozite indirecte in venituri(salarii) este cu atat mai mare cu cat veniturile realizate sunt mai mici. Cu cat o persoana obtine venituri mai mici, este mai saraca, cu atat suporta un impozit indirect relativ mai

mare, deoarece fiecare persoana are nevoie aproximativ de aceleasi produse;

aceasta inseamna ca persoanele care au venituri mici si mijlocii suporta in fapt greul impozitelor indirecte.

Caracterul inechitabil al impozitelor indirecte reiese si din faptul ca ele nu prevad un minimum de venit neimpozabil, nu cuprind inlesniri pentru persoanele care au copii sau alte persoane aflate in intretinere, cum este cazul impozitelor directe unde se acorda facilitati.

In opinia mai multor autori impozitele indirecte au un caracter injust regresiv si inechitabil, avantajandu-i pe cei cu venituri mai mari care, pentru existenta lor, nu cheltuiesc intregul venit si realizeaza economii ce nu sunt impozabile.

Intrucat impozitele indirecte afecteaza m principal bunurile de consum necesare populatiei, ele sunt nedrepte, inechitabile, diminueaza veniturile celor saraci si creeaza privilegii pentru cei bogati.

Impozitele indirecte sunt varsate la bugetul de stat, de regula, de catre industriasi, comercianti etc., insa sunt suportate de catre consumatori, deoarece se includ in pretul de vanzare al marfurilor si in tarifele lucrarilor si serviciilor.²³ Drept urmare impozitele indirecte nu afecteaza veniturile nominale, ci numai pe cele reale, micsorand puterea de cumparare, si descurajeaza consumul.

in cazul acestor impozite nu este vorba de o constrangere politica, asa cum se intampla la impozitele directe, ci de una de ordin economic.

In timp ce impozitele directe se cunosc de catre platitori, impozitele indirecte sunt necunoscute de catre marea masa a cetatenilor, in ceea ce priveste marimea lor, ele fiind camuflate in

preturi si tarife, fara ca platitorul sa-si dea seama, sa observe, sa simta ca plateste si impozitul indirect.

Conform unor opinii impozitele indirecte sunt resurse importante ale bugetului statului, ele fiind incluse in preturile bunurilor de larg consum si se suporta treptat de catre consumatori, fara sa simta ca o data cu, cumpararea marfurilor platesc in pretul acestora si impozitul indirect. Pentru persoanele cu venituri modeste, plata impozitului oricat de sectionata ar fi afecteaza serios conditiile de viata a acestora.

Mai multi economisti din diverse tari sustin ca impozitele indirecte sunt eficiente, adica usor si sigur de incasat, sunt elastice, ceea ce inseamna ca pot fi lesne majorate, au caracter "anestezic' pentru faptul ca populatia nu ar reactiona imediat atunci cand le suporta.

Unii autori considera ca impozitele indirecte ar avea un caractere benevol, deoarece renuntandu-se la consumul de bunuri si servicii, impozitate exista posibilitatea ca ele sa fie evitate.

In conditiile m care impozitele indirecte se percep cu deosebire la vanzarea bunurilor de larg consum, aceasta afirmatie ramane fara acoperire. Daca aceste impozite ar fi percepute bunaoara numai la vanzarea obiectelor de lux, atunci s-ar putea vorbite caracterul lor voluntar, fiindca astfel de bunuri nu sunt indispensabile vietii.

in perioadele cand o economie inregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte pot avea un randament fiscal ridicat, m schimb, m perioadele de crize si de presiune, cand productia si consumul inregistreaza un recul, incasarile din impozitele indirecte, urmeaza aceeasi evolutie, periclitand realizarea echilibrului bugetar sau conducand la adancirea deficitului.

Rezulta ca impozitele indirecte manifesta o sensibilitate sporita fata de conjunctura economica.²⁴

Aceste impozite contravin principiului unicitatii impunerii, deoarece unul si

acelasi venit(de exemplu salariul) este impus atat cu impozitul direct pe salariu cat si cu diferite impozite indirecte.

Impozitele indirecte cunosc urmatoarele forme de manifestare: taxe de consumatie, venituri din monopoluri fiscale, taxe vamale si diferite alte taxe.

Concluzionand putem spune ca impozitele indirecte prezinta urmatoarele avantaje: sunt mai mobile decat cele directe, s^ modifica in conditii mai facile; sunt mai populare, deoarece nu sunt nominalizate, fiind cel putin din punct de vedere psihologic mai usor de suportat; se suporta si se platesc in etape, ocazional; consumatorul se raporteaza la ele daca are posibilitatea si daca doreste cu exceptia produselor de stricta necesitate; si urmatoarele dezavantaje: sunt mai putin juste(sunt situatii m care achizitionarea unor produse nu reflecta capacitatea contributiva a contribuabilului, el fiind nevoit sa consume); nu sunt certe(nu se pot cuantifica in prealabil, ele depinzand de puterea de cumparare a contribuabilului);

prin intermediul lor se pot masca impozitele directe, in sensul ca nu apelam la acestea, diversificandu-le sau majorandu-le, ci la cele indirecte, care fiind mai mobile, sunt mai usor de majorat.