Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii | |
Transporturi |
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor
In conformitate cu prevederile articolului 103 din Codul fiscal, microintreprinderile sunt acele persoane juridice romane care indeplinesc cumulativ, la sfarsitul anului fiscal precedent, urmatoarele conditii:
realizeaza venituri, altele decat cele din consultanta si management, in proportie de peste 50% din veniturile totale;
are de la 1 pana la 9 salariati inclusiv[1];
a realizat venituri care nu au depasit - intr-un an fiscal - echivalentul in lei a 100.000 euro;
capitalul social al persoanei juridice este detinut de persoane, altele decat statul, autoritatile locale si institutiile publice[2].
Prin urmare, orice persoana juridica romana cu capital integral privat, care are alt obiect de activitate decat consultanta si managementul, nu are mai mult de 9 salariati si are cifra de afaceri sub limita prevazuta de lege, poate opta intre a plati impozit pe profit sau impozit pe veniturile brute realizate.
Optiunea de a plati impozit pe veniturile microintreprinderii se exercita:
fie la inceputul anului fiscal, in cazul persoanelor juridice platitoare de impozit pe profit, daca nu au mai fost platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor;
fie la data inregistrarii la registrul comertului, pentru persoanele juridice nou infiintate.
Microintreprinderile nu mai aplica acest sistem de impunere incepand cu anul fiscal urmator anului in care nu mai indeplinesc una dintre conditiile anterior prezentate.
De asemenea, persoanele juridice platitoare de impozit pe profit pot opta pentru impozitul pe venit numai la inceputul anului fiscal, daca la finele anului precedent sunt indeplinite conditiile legale necesare si nu au fost platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor pe parcursul functionarii lor.
Optiunea se comunica organelor fiscale teritoriale la inceputul anului fiscal, prin depunerea Declaratiei de mentiuni pentru persoane juridice, asociatii familiale si asociatii fara personalitate juridica, pana la data de 31 ianuarie inclusiv.
Persoanele juridice care se infiinteaza in cursul unui an fiscal inscriu optiunea in cererea de inregistrare la registrul comertului. Optiunea este definitiva pentru anul fiscal respectiv si pentru anii fiscali urmatori, cat timp sunt indeplinite conditiile impuse.
In cazul in care, in cursul anului fiscal, una dintre conditiile impuse nu mai este indeplinita, microintreprinderea are obligatia de a pastra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat.
Prin exceptie, in situatia in care, in cursul anului fiscal, o microintreprindere realizeaza venituri mai mari de 100.000 de euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanta si management in veniturile totale este de peste 50%, inclusiv, aceasta datoreaza impozit pe profit incepand cu trimestrul in care limita sau ponderea au fost depasite, luandu-se in calcul veniturile si cheltuielile realizate de la inceputul anului fiscal. Contribuabilul va instiinta organul fiscal cu privire la modificarea tipului de impozit datorat prin depunerea in acest scop a declaratiei de mentiuni.
Impozitul pe profit datorat de contribuabil, incepand cu trimestrul in care s-a depasit limita prevazuta la art. 101 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, reprezinta diferenta dintre impozitul pe profit calculat de la inceputul anului fiscal pana la sfarsitul perioadei de raportare si impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat in cursul anului respectiv.
Nu intra sub incidenta sistemului de impunere a veniturilor microintreprinderilor persoanele juridice romane care:
desfasoara activitati in domeniul bancar (bancile, casele de schimb valutar, societatile de credit ipotecar, cooperativele de credit);
desfasoara activitati in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital (bursele de valori sau de marfuri, societatile de servicii de investitii financiare, societatile de depozitare), cu exceptia persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii (brokerii si agentii de asigurare);
desfasoara activitati in domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;
au capitalul social detinut de un actionar sau asociat persoana juridica cu peste 250 de angajati.
Microintreprinderile platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor pot opta pentru plata impozitului pe profit incepand cu anul fiscal urmator. Optiunea se exercita pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal urmator celui pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microintreprinderilor.
Baza de impunere pentru impozitul pe veniturile microintreprinderilor este data de suma veniturilor din orice sursa (asupra carora urmeaza a se aplica cota legala , in vederea stabilirii impozitului datorat de contribuabili) din care se scad:
a) veniturile din variatia stocurilor;
b) veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
c) veniturile din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor;
d) veniturile din provizioane;
e) veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementarilor legale;
f) veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii.
La calculul impozitului pe venit datorat de microintreprinderile care isi inceteaza existenta in urma operatiunilor de divizare, dizolvare sau lichidare nu sunt impozitate:
rezervele constituite din profitul net;
rezervele constituite din diferente de curs favorabil aferente capitalului social in devize sau disponibilului in devize;
sumele aferente unor reduceri ale cotei de impozit pe profit, repartizate ca surse proprii de finantare pe parcursul perioadei de functionare, pentru societatile care pe parcursul perioadei de functionare au fost si platitoare de impozit pe profit.
Plata impozitului pe venitul microintreprinderilor se face trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul.
Microintreprinderile au obligatia de a depune, pana la termenul de plata a impozitului, declaratia de impozit pe venit.
Realizarea unor venituri din asocierea unei microintreprinderi platitoare de impozit pe venit si o persoana fizica, rezidenta sau nerezidenta, asociere care nu da nastere unei noi persoane juridice, obliga microintreprinderea la calculul, retinerea si virarea la bugetul de stat a impozitului datorat de persoana fizica, impozit calculat prin aplicarea cotei de impunere la veniturile ce revin acesteia din asociere.
Numarul de salariati reprezinta numarul de persoane angajate cu contract individual de munca, indiferent de durata timpului de munca, inscrise lunar in statele de plata si/sau in registrul general de evidenta a salariatilor.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
Finante-banci | |||
|
|||
| |||
| |||
|
|||