Incertitudinea delimitarii domeniilor evaziuni fiscale legale si ilegale

Incertitudinea delimitarii domeniilor evaziuni fiscale legale si ilegale

Din moment ce se distinge evaziunea legala de cea ilegala ar trebui trasata o frontiera pentru departajarea celor doua domenii, ori in practica operatiunea de delimitare este la fel de incerta ca si dinstinctia dintre frauda si evaziune. Incertitudinea provine de la doi factori - interpretarea legalului si ilegalului si contradictiile solutiilor dreptului comparat.

Teoretic contribuabilul respecta legea sau o violeaza, el datoreaza sau nu impozitul, il plateste sau nu. In practica in schimb aceasta conceptie nu corespunde realitatii complete a fiscalitatii astfel incat intre legal si ilegal nu exista o ruptura ci o continuitate. Incercari subcesive de a profita de lacunele legii conduc contribuabilul de la legal la frauda .

Se poate spune ca exista trei familii de contribuabili : una a celor cinstiti (alba), alta a celor funciarmente necinstiti (neagra) si, cea gri care evadeaza fie legitim prin abilitate, fie ilegal prin acrobatii sau abuz de lege

Contradictiile solutiei dreptului comparat se adauga confuziei aratate mai sus. Astfel, anumite legislatii nationale - Germania, Belgia, etc. considera ca a impiedica intentia legii este deja o incalcare a acesteia. Din contra alte legislatii considera licit sa profiti de lacunele legii fiscale. In acest context distinctia intre legal si ilegal, mai ales pentru activitati internationale devine foarte relativa adica trasarea frontierei dintre permis si nepermis este fluctuanta . Totusi in ciuda acestei incertitudini au fost propuse unele criterii pentru delimitarea intre frauda si evaziune.

Delimitarea fraudei propriu-zise in legislatia tarii noastre este facuta numai prin inserarea faptelor ce constituie infractiuni prevazute de art. 9-16 din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale cu toate ca ea nu foloseste termenul de frauda fiscala. In legislatia franceza art. 1741 din Codul General al Impozitelor defineste elementul material al delictelor fraude fiscale. Totusi acest articol nu precizeaza la enumerarea limitativa a procedeelor frauduloase care permit stabilirea existentei elementului intentional al delictului ci se citeaza numai anumite fapte si titluri de exemple.

Sub unghiul fiscal si cel penal delictul fraudei fiscale prezinta trei elemente constitutive clasice : legal, material si intentional.

Elementul legal e o necesitate evidenta. Principiul legalitatii incriminarilor ofera contribuabilului o garantie impotriva abuzurilor posibile ale statului. Condamnarea pentru frauda fiscala nu e posibila decat pe baza unuio text legislativ corespunzator.

Elementul material presupune ca frauda nu trebuie sa fie considerata in stare latenta. Pentru a fi condamnata trebuie sa fie dovedit un fapt exterior. In diverse legislatii si tentativa fraudei este pedepsita, aceasta extensie pune de altfel problema frontierei dintre tentativa si frauda consumata. Aceasta din urma se manifesta prin omisiune care este foarte frecventa si poate imbraca doua forme : omisiunea declararii sau omisiunea unui element de activ si prin actiune care implica ascunderea materiei impozabile.

Elementul intentional este elementul cel mai delicat al fraudei fiscale, un punct de vedere comun nefiind stabilit inca intre doctrina si dreptul pozitiv. Totusi pentru a dovedi intentia trebuie mai intai ca, contribuabilul sa fi avut cunostinta ca el violeaza o dispozitie fiscala legala. Apoi, ca el actionat voluntar sau constient in totala cunostinta de cauza. Trebuie deci demonstrat ca actul fraudei fiscale a fost comis liber fara constrangere.

Delimitarea evaziunii fiscale este si mai delicata. Pentru trasarea frontierei intre evaziune fiscala acceptabila si inacceptabila, doctrina a sistematizat tri criterii : motivatia fiscala a contribuabilului, utilizarea fortata a legislatie civile si profitul fiscal tras din operatiunea respectiva. Aceste criterii, cu variante se regasesc in jurisprudentele si doctrinele nationale. Astfel, jurisprudenta olandeza cere patru conditii cumulative pentru a fi vorba de frauda :

actul efectuat de contribuabil trebuie sa fie neobisnuit sau anormal ;

el trebuie sa fie facut cu unica intentie de a eluda legea ;

rezultatul sau economic trebuie sa fie sensibil diferit celui produs printr-un act normal, generator de impozite ;

trebuie ca tendinta si scopul legii sa permita impozitarea.

In ciuda acestor criterii continua sa subziste o marja de indeterminare in definirea fraudei si delimitarea domeniului sau. Ca urmare a impreciziei juridice a campului de aplicare a acestui delict, masura amplorii sale este si ea incerta.