Indicatori
monetari
Dimensionarea masei monetare si urmarirea
evolutiei acesteia, a diferitelor tendinte pe care le inregistreaza activele
componente, cu- grade diferite de lichiditate, se realizeaza folosind anumiti
indicatori monetari, integrati intr-un model de analiza monetara de natura sa
explice si sa orienteze procesele si politica monetara.
Definirea, calcularea si interpretarea
indicatorilor monetari trebuie apreciata in contextul elaborarii unei conceptii
generale de analiza a interactiunii dintre variatiile masei monetare si a
celorlalte fenomene monetare, pe de o parte, si principalele procese economice,
pe de alta parte, cum sunt: plasarea si utilizarea resurselor, productia si
comercializarea bunurilor si serviciilor; formarea preturilor; oscilatiile
cursurile de schimb; situatia generala a balantei de plati externe etc. De
derularea acestor procese depinde in ultima instanta marimea si dinamica masei
monetare, iar evolutia si tendintele acesteia din urma influenteaza la randul
lor procesele respective.
Pentru ca indicatorii monetari sa permita
cuantificarea acestor influente reciproce este necesar ca ei sa reliefeze
dinamica masei monetare si evolutia ei si sa permita evaluarea conexiunilor
intre procesele monetare si cele economice.
In raport de aceste aprecieri, monetaristii
grupeaza indicatorii monetari in doua categorii. Un prim set de indicatori sunt
cei care ofera informatii privind estimarea evolutiei masei monetare si care
exprima caracterul politicii monetare, ca expansionista sau restrictiva. A doua
categorie grupeaza acei indicatori care ofera informatii privind estimarea
efectelor exercitate de politica monetara asupra celei economice, ei exprimand
in acest caz obiectivele politicii monetare. Unii monetaristi fac distinctie in
cadrul acestei din urma categorii de indicatori, intre cei care exprima
obiectivele pe termen scurt (short term targets) de cei care exprima
obiectivele pe termen lung (long term targets) ale politicii monetare. Primii sunt
considerati "indicatori monetari propriu-zisi' oferind informatii atat
despre caracterul evolutiei masei monetare, cat si despre obiectivele pe termen
scurt urmarite de autoritatile monetare pentru influentarea proceselor
extramonetare. Cei din urma sunt considerati "indicatori economici', ei
reflectand legatura dintre obiectivele politicii monetare si scopurile
politicii economice generale.
Utilizarea acestor doua categorii de indicatori
este necesara si posibila in conditiile in care in economia unei tari
functioneaza o piata financiar-monetara dezvoltata
si complexa. in schimb, in economiile cu procese monetare relativ simple, unde
relatiile monetare si structura financiar-bancara sunt putin diversificate,
optiunea pentru utilizarea unei singure categorii de indicatori care sa
exprime, atat caracterul, cat si obiectivele politicii monetare, este o solutie
acceptabila. O asemenea solutie se justifica prin numarul redus de produse
monetare si prin gama extrem de restransa a activelor lichide.
In practica monetara din tarile dezvoltate se
utilizeaza ca indicatori de reflectare a caracterului si obiectivelor politicii
monetare rata dobanzii si agregatele
monetare.
In prezent, predomina practica utilizarii
agregatelor monetare, ca indicatori monetari, chiar si in tari ca SUA, unde
exista o indelungata traditie in folosirea ratei dobanzii ca instrument
important in aprecierea evolutiei si dinamicii masei monetare. Aceasta
realitate se explica prin faptul ca utilizarea ratei dobanzii, ca indicator
monetar, are, totusi, anumite limite determinate de factori cum sunt: influenta
intensa a factorilor nemonetari asupra nivelului, structurii si evolutiei ratei
dobanzii; decalajul in timp cu care se manifesta interactiunea dintre rata
dobanzii si unele procese economice fundamentale cum sunt cele privind
economiile si investitiile; unele procese economice sunt influentate de nivelul
previzibil al ratei dobanzii si nu de cel efectiv, ceea ce este dificil de
exprimat cu mijloace statistice; slaba reactie, uneori, a ratei dobanzii la
masurile de politica monetara; insuficienta sau slaba dezvoltare a pietelor
financiar-monetare din unele tari, caz in care rata dobanzii se fundamenteaza
pe criterii administrative si drept urmare are o importanta redusa ca
instrument de politica monetara si, implicit, ca indicator monetar.
Utilizarea cu prioritate a agregatelor monetare
ca indicatori monetari nu exclude, insa, folosirea ratei dobanzii in analizele
monetare, inclusiv pentru aprecierea caracterului politicii monetare promovate
de autoritati. Cresterea masei monetare are ca efect, daca aceasta depaseste
rata de crestere a produsului national brut, o reducere a nivelului dobanzii,
fapt ce stimuleaza investitiile, ieftinind creditul si, deci, cererea totala.
Ca urmare, utilizarea agregatelor monetare ca indicatori ai politicii monetare
nu se poate dispensa de folosirea in acelasi scop si a ratei dobanzii. De
altfel, numeroase modele de analiza monetara elaborate pana in prezent, indeosebi
cele de factura keynesista si neo-keynesista cuprind ambele variabile, adica
rata dobanzii si agregatele monetare.
