Internationalizarea sistemului bancar

Internationalizarea sistemului bancar

In ultimele doua decenii, activitatea bancara internationala a cunoscut un amplu proces de globalizare. Unele banci, in loc de a colecta depozite dintr-o tara pentru a acorda imprumuturi in alta tara, au adoptat o strategie de colectare de fonduri si acordare de credite in interiorul diverselor piete nationale, gratie implantarii locale. Altele si-au axat dezvoltarea pe pietele financiare, incercand de asemenea sa finanteze local portofoliile de titluri nationale. Unele au optat pentru un model mondial de banca de retail sau activitati corporatiste, institutiile de credit facand eforturi tot mai mari pentru a raspunde nevoilor clientelei prin intermediul prezentei si finantarii locale. Ambitia mondiala (sau multinationala) astfel definita este diferita de conceptul de banca internationala, bazat pe colectarea de surse dintr-o tara pentru finantarea imprumuturilor intr-o alta. Principala diferenta intre activitatea bancara globala si cea internationala tine de modul de finantare a activelor straine - creante asupra debitorilor aflati in afara tarii de origine. O banca internationala utilizeaza fonduri provenind de pe piata sa interna, in timp ce o banca globala utilizeaza fonduri colectate chiar de pe piata externa insasi. Altfel spus, prima este centrata pe activitati transfrontaliere, in timp ce a doua finanteaza economia locala prin resurse locale.

La nivel macroeconomic, bancile au inceput, odata cu mijlocul anilor 1980, sa fie cuprinse in miscarea globala de liberalizare a activitatilor financiare, ce a avut ca efect cresterea puternica a presiunii concurentiale. Sectorul serviciilor financiare s-a globalizat progresiv si a capatat o dimensiune mondiala. Globalizarea financiara corespunde constituirii unei vaste piete mondiale a banilor. Inceputa in 1982, aceasta se bazeaza pe trei factori, si anume: decompartimentarea pietelor, dereglementarea financiara si dezintermedierea. Astfel, mutatiile financiare cu care se confrunta sectorul bancar sunt determinate de globalizarea financiara in primul rand, dar si de inovatiile tehnologice si financiare.

Toate aceste cauze au condus dupa anii 1990 la o serie de operatiuni de restructurare si consolidare in sectorul bancar. O prima forma de manifestare a restructurarilor de pe pietele bancare nationale a fost concentrarea bancilor, cu efect asupra reducerii importante a numarului de banci si de unitati bancare. In cursul deceniului trecut, numarul fuziunilor si achizitiilor in sectorul financiar mondial (banci, asigurari, societati de investitii) a crescut de 6 ori , pentru ca dupa anul 1999 sa se inregistreze o scadere a numarului acestor operatiuni, in special in cadrul Uniunii Europene . Daca faza initiala a constituit-o consolidarea la nivel national, majoritatea fuziunilor si achizitiilor realizandu-se in cadru national, ulterior activitatea s-a deplasat in afara granitelor. Restructurarile bancare vizeaza un efort important de rationalizare a resurselor si a mijloacelor, in scopul reducerii cheltuielilor. Ele se manifesta prin doua forme de concentrare: concentrarea intra-sectoriala si concentrarea inter-sectoriala. In primul caz, rationalizarea si eficientizarea decurg din economiile de scara rezultate din crestere si expansiune, iar in al doilea caz din economiile de gama.

Deoarece clientii au solicitat fonduri tot mai mari, si din dorinta de a-si mari castigurile, de a penetra si alte piete si de a ocupa un loc important in viata financiara internationala, bancile au inceput sa se unifice in monopoluri, consortii, sindicate sau aliante bancare. Marile grupuri fuzioneaza si capata puterea de a controla intreaga activitate in domeniu. In toata Europa, bancile fuzioneaza sau formeaza aliante la o scara tot mai larga, aceasta conducand la cresterea rentabilitatii. In ultimii ani, bancile care cumuleaza o patrime din valoarea de piata a bancilor europene au fost implicate in diverse tipuri de fuziuni care au vizat mai ales pietele interne. Fuziunile si preluarile de control se multiplica, dar bancile Europei par sa se orienteze catre o concentrare intre frontiere. Ca aspect pozitiv, fuziunile si achizitiile bancare, daca sunt viabile, vor conduce la reducerea costurilor si cresterea profitabilitatii, atat in beneficiul clientilor, cat si in cel al actionarilor. Globalizarea va facilita dispersarea riscurilor bancare si va imbunatati performantele generale ale economiilor individuale prin ameliorarea alocarii resurselor. In ceea ce priveste aspectele negative, daca integrarea merge prea departe, poate conduce la abuzuri datorate pozitiilor de piata dominante si la probleme de hazard moral, cum ar fi cazul in care institutiile sunt considerate "prea mari pentru a putea falimenta". In plus, implicarea excesiva pe pietele straine fara o cunoastere suficienta a conditiilor specifice economiei locale poate spori vulnerabilitatea bancilor individuale.

Avantajele aliantelor bancare sunt:

se poate patrunde pe o piata cu acces dificil;

economisirea de fonduri proprii;

reducerea costurilor legate de patrunderea pe o piata straina;

la investitiile de capital importante, participa toti partenerii;

posibilitatea bancilor de a pastra o autonomie relativa si de a da posibilitatea de a rupe un acord.

In conditiile globalizarii se vorbeste tot mai mult de instalarea unor sisteme electronice ultraperformante si chiar de economia digitala, astfel ca si in cadrul sistemului bancar s-a introdus notiunea de "banca globala", angrenata simultan in tranzactii in zeci de centre din lume. Cheltuielile foarte mari pe care le presupune formarea infrastructurii unei banci globale, le pot suporta doar grupurile cele mai solide. Numeroase banci folosesc operatiunile online pentru a se extinde pe pietele straine, evitand costurile construirii unor retele de filiale. Aparitia bancilor virtuale si a banilor electronici a creat posibilitatea dezvoltarii institutiilor nonbancare care colecteaza fonduri si ofera credite publicului. Bancile virtuale lucreaza cu bani cat se poate de reali, amenintand pozitia institutiilor clasice. Neavand o structura stufoasa, acestea au avantajul de a avea comisioane la jumatate din cele ale bancilor clasice. Mai mult, tranzactiile se fac din fotoliu, clientii nefiind intampinati de fata acra a vreunui functionar plictisit, ca sa nu mai spunem de faptul ca si tranzactiile au loc in timp real.

Progresul tehnic si mai ales dezvoltarea impresionanta a serviciilor bancare si de brokeraj prin internet au permis globalizarii sa treaca dincolo de structura proprietatii conglomeratelor financiare si sa afecteze pietele de retail. De fapt, numeroase banci folosesc operatiunile online pentru a se extinde pe piete straine, evitand costurile construirii unor retele de filiale. Mai mult, aliantele dintre mari banci si companii de telecomunicatii sugereaza faptul ca, in viitor, competitia pe pietele "electronice" va fi acerba. In plus, aparitia bancilor virtuale si a banilor electronici a creat posibilitatea dezvoltarii institutiilor nonbancare care colecteaza fonduri si ofera credite publicului.

Globalizarea bancara se realizeaza atat geografic, cat si structural, marile grupuri financiare internationale fiind adevarate conglomerate ce includ: banci, societati de asigurari, fonduri de investitii sau de pensii, activitatile pe piata de capital, leasing, avand posibilitatea de a oferi asa numitele "servicii financiare integrate". Globalizarea a determinat astfel raspandirea ariei serviciilor bancare, devenind servicii universale.

In plan microeconomic, de la o activitatea exercitata cvasi-artizanal, s-a ajuns astazi ca numai un grup bancar - Citigroup - sa aiba peste 270000 angajati, repartizati in 3200 de unitati prezente in 100 tari de pe 6 continente si sa gestioneze 200 milioane de conturi ale clientilor . Reorganizarea pe scara industriala a activitatilor bancare a fost facilitata de avantul tehnologiilor informatice si de comunicare. Diversificarea activitatilor, regruparile, repozitionarile strategice, toate acestea vizeaza reducerea costurilor si a riscurilor, precum si dezvoltarea portofoliului de clienti. Liberalizarea conditiilor de operare in banci a dus la transformarea modului lor de organizare, redefinirea competentelor si a activitatilor specifice. O adevarata reorientare strategica tehnica si comerciala este pe cale de a se realiza in cadrul marilor grupuri multispecializate prezente in marile centre financiare ale lumii. Toate sunt motivate de cautarea de noi surse de creare de valoare si de economii de scara. Este pe cale sa se realizeze un nou model de banca, bazat pe noile activitati, dar confruntat, de asemenea, cu provocarea globalizarii, care se va accentua in deceniile urmatoare.

Bancile internationale reprezinta agentii de executie si organizare a gestiunii globale pentru lichiditatile firmelor transnationale. Ele detin monopolul asupra gestiunii mecanismelor de schimb, executarii platilor si reglementarilor internationale, furnizeaza marilor firme transnationale resursele necesare realizarii investitiilor directe si activitatilor curente ale filialelor in strainatate.

Structura sistemului bancar international actual este rezultatul mai multor strategii care comporta grade diferite de internationalizare si integrare:

intensificarea legaturilor internationale traditionale in baza acordurilor de corespondenta care constau in deschiderea reciproca de conturi;

expansiunea autocentrata presupune organizarea de banci transnationale, cu propria lor retea de filiale;

internationalizarea indirecta in cadrul sindicatelor sau consortiilor bancare internationale in scopul lansarii de imprumuturi in euroobligatiuni sau eurocredite pentru finantare de proiecte de mare anvergura.

Bancile americane au fost primele care dupa al doilea razboi mondial, profitand de conjunctura favorabila, au declansat procesul de transnationalizare (expansiune externa). Dezvoltarea activitatii bancilor transnationale s-a bazat pe crearea unei retele interbancare extinse, atat prin aria de acoperire, cat si prin randamentul operatiunilor.

Ca urmare a dezvoltarii pietelor financiare si a diversificarii instrumentelor financiare, bancile au intrat si pe pietele de capital, fiind nevoite sa dezvolte in acest sens noi produse si servicii, si sa foloseasca tehnici si instrumente corespunzatoare noilor piete, pentru a putea face fata concurentei. Astfel operatiunile bancare traditionale au coborat pe planul secundar, avand intaietate tranzactiile pe pietele financiare si generarea de venituri prin comisioane, care reprezinta surse importante pentru profitabilitatea bancilor. Cu alte cuvinte, pe langa activitatea traditionala a bancilor (colectarea de depozite necesare acordarii creditelor), sistemul bancar international contemporan si-a asumat o serie de alte prerogative: determinarea cursurilor de schimb, finantarea dezechilibrelor balantelor de plati, finantarea proiectelor de dezvoltare etc.