Intreprinderea in conceptia functionala

Intreprinderea in conceptia functionala

Analiza functionala a bilantului permite sa intelegem functionarea intreprinderii, care da o utilizare resurselor. Ne putem pronunta asupra riscului de faliment pornind de la politica de finantare urmarita.

Analiza functionala implica, pe de o parte, o noua conceptie a intreprinderii, iar pe de alta parte un nou continut pentru analiza financiara.

Conceptia functionala defineste intreprinderea ca o entitate economica si financiara asigurand, in raport cu dezvoltarea sa, anumite functii, cum ar fi: functia de productie; functia de investire si dezinvestire, precum si functia de finantare.

In centrul analizei functionale se situeaza ciclul de productie sau de exploatare cu cele patru faze principale si anume: achizitionarea si stocajul materiei prime; fabricarea; stocajul produselor finite si comercializarea; incasarile din vanzari. Structura ciclului de productie - exploatare se prezinta in figura 2.1.

In faza de aprovizionare se constituie un stoc fizic de materii prime. Fluxurile reale de materii prime pot angaja, in contrapartida, fluxuri monetare imediate, in cazul platilor in numerar, sau decalaje, in cazul cumpararilor pe credit. Decalajul da nastere unui stoc financiar (datorii catre furnizorii de exploatare), calificat drept o "rezerva de credit", iar durata sa de disponibilitate constituie o sursa de finantare, atata timp cat plata datoriilor nu este efectuata.

In faza de fabricatie, stocurile reale de materii prime alimenteaza stocurile de productie in curs de fabricatie, care se transforma in produse finite. Dar productia antreneaza si alte fluxuri reale de munca, furnituri, energie etc., evaluate in unitati monetare ce se adauga costului materiilor prime. Aceste "costuri adaugate" genereaza fluxuri monetare de contrapartida imediata sau decalaje. Daca durata creditului furnizor depaseste durata stocajului materiilor prime, faza de fabricatie poate fi partial finantata prin credit - furnizor.

Trebuie mentionat ca fluxul de amortizare, care, de asemenea, face parte din "costurile adaugate", fiind doar un consum economic, nu provoaca nici o iesire de fonduri, deci nici un flux monetar.La sfarsitul procesului de productie se constata un flux de produse finite, al carui cuantum este reprezentat de ansamblul costurilor angajate in fabricatie.

In faza de comercializare, intreprinderea trebuie sa finanteze stocajul de produse finite, angajand si cheltuieli de comercializare pana la vanzarea acestora. Fluxurile de trezorerie isi au originea in stocurile de produse finite destinate comercializarii. Daca vanzarile se fac cu numerar, fluxurile reale de iesire sunt compensate imediat printr-un flux monetar de intrare. Daca vanzarea se face pe credit, decalajul fluxurilor monetare da nastere unui stoc financiar sub forma creantelor asupra clientilor. Acest stoc financiar poate fi considerat o "rezerva de credit" si durata sa de indisponibilitate creeaza o nevoie de finantare pana in momentul incasarii creantei. Stingerea creantelor reprezinta momentul trecerii catre ultima faza a ciclului de exploatare.

In faza de incasare a creditelor-clienti, banca poate facilita finantarea creditului clienti, mobilizand sau rascumparand creantele asupra clientilor. Fiecare stadiu al ciclului de exploatare este, de fapt, veriga unui lant functional propriu intregii organizari a intreprinderii. Cu toate acestea, in functie de natura activitatii sale economice, una sau doua verigi ale acestui lant functional pot lipsi (cazul intreprinderilor de comert si service).

Figura 2.1. Structura ciclului de exploatare

Analiza functionala presupune o grupare prealabila a diferitelor operatii realizate de intreprindere in raport cu natura, destinatia sau functia lor, de unde si originea expresiei "analiza functionala".