Investitiile de portofoliu: concept, piete mature, piete emergente

Investitiile de portofoliu: concept, piete mature, piete emergente

Investitiile de portofoliu reprezinta o varietate de investitie externa concretizata in plasamente de fonduri in strainatate, in scopul achizitionarii de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni, titluri de credit). De regula, investitia externa de portofoliu presupune cumpararea de hartii de valoare emise de firme sau de state straine. Firma care finanteaza prin cumpararea de actiuni sau obligatiuni poate participa la conducerea activitatii economice a firmei emitente, dar intr-o mica masura si nu detine dreptul de control asupra acesteia.

Investitiile de portofoliu mai sunt numite si fonduri comune de investitii. Sunt efectuate atat de persoane fizice, cat si de companii, brokeri, fonduri de pensii etc.

Se poate concluziona ca investitiile de portofoliu constituie intotdeauna un plasament pur financiar, care nu presupune stabilirea unui raport sub aspectul managementului, controlului etc., intre agentul emitent si cel receptor. Sunt preferate, de multe categorii de investitori, acele piete instabile intrucat pot genera castiguri mari, fiind parasite cu usurinta la nevoie.

In toate tarile lumii receptoare de asemenea investitii trebuie sa existe anumite clarificari cuprinse in reglementari specifice investitiilor de portofoliu.

Evolutia ascendenta a investitiilor de portofoliu este rezultatul a numerosi factori, cum ar fi: dezechilibrul balantelor de plati, excedentele comerciale ale unor tari care isi plaseaza fondurile pe aceasta piata, politica excesiv de restrictiva a unor state in domeniul creditului intern, instabilitatea economica, neincrederea in politica unor guverne etc. Nu trebuie uitat caracterul speculativ al castigului care se poate realiza in acest domeniu.

Fluxurile investitiilor de portofoliu se deruleaza in functie de zonele din care provin solicitatorii, cat si de tarile din care sunt lansate imprumuturile. Asa cum rezulta din datele statistice internationale, cele mai numeroase imprumuturi sunt lansate pe piata tarilor dezvoltate, in special Elvetia, SUA, Luxemburg, Germania, iar in ultimii ani, Japonia. In privinta celor care mobilizeaza fonduri, acestia provin practic din toate zonele lumii, locul fruntas fiind detinut de tarile dezvoltate urmate de cele in dezvoltare, si de tarile Europei Centrale si de Est.

Orientarea investitiilor de portofoliu catre o zona sau alta se afla sub impactul mutatiilor majore survenite in cadrul economiei mondiale, ceea ce demonstreaza ca acest flux al investitiilor ramane un domeniu dinamic si plin de fascinatie, atat in plan teoretic, cat si in plan practic.

Fluxurile financiare internationale au crescut exploziv, in ultimii 20 de ani, datorita faptului ca oportunitatile investitionale nu mai sunt limitate la pietele nationale de capital.

Decizia de a efectua investitii de portofoliu pe o piata straina depinde de o serie de caracteristici ale tarii gazda. Sunt vizate aspecte de ordin economic, politic, legislativ.

Din punct de vedere economic intereseaza anumiti indicatori (PIB-ul/locuitor, rata de crestere economica, deficitul/excedentul bugetar, inflatia, fluctuatiile cursurilor de schimb etc.) care reflecta starea generala a economiei tarii gazda, potentialul diferitelor entitati de a desfasura o activitate eficienta in aceasta economie si astfel de a genera rentabilitati atractive, pentru titlurile emise de acestea.

Aspectul politic vizeaza stabilitatea guvernelor din tarile gazda care sa asigure o constanta politicilor promovate de acestea, in domeniul pietei investitiilor de portofoliu.

Orice investitor strain va studia in prealabil, cu deosebita atentie, reglementarile existente in tara gazda cu privire la: repatrierea capitalurilor si dividendelor, functionarea pietelor actiunilor si obligatiunilor, nivelul impozitarii operatiunilor pe piata de capital, calitatea standardelor contabile si gradul lor de transparenta, nivelul de protectie a drepturilor investitorilor etc.

In anii '70 optiunile actorilor pe piata investitiilor de portofoliu se indreptau, aproape in totalitate, catre asa-zisele piete mature, respectiv catre pietele tarilor dezvoltate. New York Stock Echange era, in anul 1974, de departe cea mai importanta bursa la nivel mondial, detinand mai bine de 60% din gradul de capitalizare al pietei internationale de capital.

Ulterior, incepand cu anii '80, datorita ritmului sustinut de crestere economica, devin interesante sub aspectul pietelor de capital o serie de tari precum: Singapore, Thailanda, Taiwan, Malaezia etc. Statele Americii Latine, dupa ce au reusit reesalonarea datoriei publice, pe fondul credibilitatii castigate la nivel international, au avut posibilitatea sa ofere oportunitati serioase pe propriile piete de capital. Caderea comunismului, in anii '90, a adus in atentia investitorilor de portofoliu tarile din Europa Centrala si de Est. in frunte cu membrii grupului de la Visegrad: Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria. Transformarile economice inregistrate in China, dublate de stabilitate macroeconomica, de un climat de afaceri intern sanatos si, nu in ultimul rand, de dimensiunea majora a pietei interne, au facut din aceasta tara o destinatie preferata pentru investitorii straini.

In acest context, a sporit importanta investitiilor pe pietele de capital "in formare", cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de "piete emergente". La modul general, pietele emergente sunt identificate cu pietele tarilor in dezvoltare. Unii autori includ in pietele emergente numai acele tari in dezvoltare care indeplinesc anumite criterii legate de: PIB-ul/locuitor, de stadiul de dezvoltare economica si de ritmul mediu anual de crestere economica. Avand in vedere aceste criterii, in categoria pietelor emergente sunt incluse 45 de tari in dezvoltare si anume acelea care au realizat un proces de crestere economica fara sa fi ajuns insa la un nivel ridicat de dezvoltare economica, fiind totodata vulnerabile la o serie de factori perturbatori de natura interna sau externa. Pozitia de lider autoritar pe pietele emergente este detinuta de China, urmata la mare distanta de Brazilia.

Incepand cu a doua jumatate a anilor '80, timp de aproape un deceniu, pietele emergente au cunoscut ritmuri inalte de crestere. Daca in 1987 din 100 de dolari investiti pe piata mondiala de capital, numai 0,5 dolari erau orientati catre pietele emergente, in prezent peste 20 dolari din 100 erau destinati acestor piete.

Din momentul in care au inceput sa devina importante, pietele emergente au cunoscut o evolutie sinuoasa, caracterizata de valori extrem de ridicate, atat ale castigurilor, cat si ale pierderilor pe care le-au generat. Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens. In 1990 piata de actiuni din Venezuela a asigurat un castig exprimat in dolari de 450%. La inceputul aceluiasi an, indicele bursei din Taiwan s-a cifrat la 5000 puncte, crescand pe parcursul primului trimestru la 12600 puncte. Aceasta crestere spectaculoasa a indicelui bursei din Taiwan a fost urmata de o prabusire, cel putin la fel de spectaculoasa, in cel de-al treilea trimestru al respectivului an, cand s-a cifrat la numai 2500 puncte. Piata actiunilor din Turcia a generat pierderi de 61% in 1988, asigurand un castig de 502% in 1989.

Momentul care a bulversat pietele emergente a fost marcat de criza asiatica din 1997. Pana atunci investitorii se orientasera catre acele piete emergente care inregistrasera cele mai semnificative cresteri anuale ale PIB-ului. Trebuie mentionat ca, atat inainte, cat si dupa criza asiatica, investitorii, care s-au orientat in functie de performantele firmelor emitente, au inregistrat castiguri superioare in comparatie cu investitorii care au considerat drept criteriu primordial succesele inregistrate de economia tarii gazda.

Conform celor de mai sus, se poate afirma ca pietele emergente asigura castiguri substantiale investitorilor straini, castiguri care presupun insa si preluarea unor riscuri pe masura. Cele mai frecvente riscuri intalnite pe aceste piete sunt:

Riscul de volatilitate ce consta in intrarea masiva de capital pe o piata emergenta cand castigurile asigurate sunt mari, si iesirea de capital la fel de masiva, cand castigurile asigurate de aceasta piata sunt extrem de reduse. Avem in vedere ca multe piete emergente sunt usor de manipulat, beneficiaza de reglementari insuficiente si sunt vulnerabile in cazul declansarii unor scandaluri. Se poate afirma ca dinamica investitiilor de portofoliu reprezinta un barometru pentru economia unei tari, sugerand starea de stabilitate sau de criza a acesteia.

Riscul de lichiditate rezida din slaba capitalizare bursiera a unor piete emergente. Numarul de companii tranzactionate pe astfel de piete este extrem de redus in raport cu pietele mature. Din aceasta perspectiva, pietele emergente pot fi caracterizate printr-o slaba lichiditate, fapt ce a determinat inchiderea pentru o anumita perioada a pietelor de capital din unele tari in dezvoltare.

Riscul valutar survine in situatia in care suma castigata de investitorul strain in moneda tarii gazda, ca rezultat al cresterii semnificative a cursului actiunilor, va fi convertita la un curs nefavorabil in moneda nationala a investitorului strain. Operatiunea este determinata de repatrierea sumei investite si a castigului. Avem in vedere o scadere masiva a cursului monezii tarii gazda in raport cu moneda tarii investitorului strain, intre momentul intrarii acestuia pe piata emergenta si momentul in care paraseste respectiva piata. Se poate ajunge in situatia in care suma initiala exprimata in moneda nationala sau intr-o valuta convertibila de larga utilizare, suma cu care investitorul strain a debutat pe o piata emergenta sa fie mai mica decat suma (exprimata in aceeasi valuta) obtinuta in urma retragerii. Investitorul strain inregistreaza astfel o pierdere, generata de riscul valutar. Din acest motiv, in luarea deciziei de a intra pe o piata emergenta, investitorul strain trebuie sa tina cont, printre altele, de rata inflatiei inregistrata in tara vizata.

Riscul politic tine de lupta pentru putere si are in vedere loviturile de stat, competitia pentru succesiune in tarile dictatoriale, asasinatele politice etc. Toate aceste aspecte legate de zona politicului conduc, de regula, la schimbari in zona legislativului, afectand climatul investitional din respectiva tara.

Initial piata actiunilor din Romania a fost formata din Bursa de Valori Bucuresti, infiintata conform Deciziei Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 20/1996 si Bursa Electronica RASDAQ care a debutat, in anul 1996, in urma colaborarii romano-americane si a vizat tranzactionarea actiunilor distribuite prin Programul de Privatizare in Masa.

Startul celor doua institutii amintite mai sus a fost laudabil. Anul 1997 s-a concretizat intr-un record al valorilor tranzactionate si al valorilor cotatiilor inregistrate de actiunile diferitelor firme. In ultima parte a anului 1997 a avut loc o reducere substantiala a activitatii bursiere in contextul instabilitatii economice si politice, tendinta care s-a manifestat pana in anul 2000. Din acest moment, pe fondul stabilitatii legislative, reducerii dobanzilor bancare si implementarii masurilor de stimulare a exporturilor s-a produs o intensificare a activitatii pe piata actiunilor.

Perioada 2003-2007 a fost urmata de o ascensiune mai mult decat vizibila a activitatii bursiere in Romania. Infiintarea Fondului Proprietatea, actiuni in valoare de 3,9 miliarde euro, pentru despagubirea proprietarilor deposedati de averi in perioada constructiei socialiste, privatizarea PETROM, si BCR, intrarea Romaniei in UE, listarea la bursa a unor societati unde statul detine monopolul cum este Transelectrica, absorbirea Bursei Electronice RASDAQ de catre Bursa de Valori Bucuresti dar si delistarea unor societati care au jucat un rol major in capitalizarea pietei cum ar fi Dacia Pitesti, Terapia Cluj Napoca etc. reprezinta cateva repere care au influentat evolutia pietei de capital in Romania.

Pe piata de capital din Romania, sectorul energetic, cel financiar-bancar, chimia si petrochimia sunt domeniile cele mai dinamice. Din analiza valorii cumpararilor si a vanzarilor rezulta ca investitorii straini prefera intr-o proportie mult mai mare investitiile de portofoliu, comparativ cu cei romani. Pentru o anumita perioada de timp, de regula un an de zile, cumpararile efectuate de investitorii romani sunt mai mari decat vanzarile, fapt ce indica o stare de normalitate in cazul investitiilor de portofoliu. Pe de alta parte, in cazul investitorilor straini, valoarea cumpararilor este aproximativ egala cu cea a vanzarilor, denotand rolul de speculatori pe care acestia il joaca.

Cu o valoare medie zilnica a tranzactiilor de actiuni listate la bursa de aproximativ 10 milioane euro si in conditiile lipsei unei oferte complete de instrumente tranzactionate, piata de capital din Romania nu prezinta un interes deosebit pentru marii investitori straini. Este evident ca in zona Europei Centrale si de Est Romania a fost devansata, din perspectiva evolutiei activitatii bursiere, de multe dintre tarile zonei. Astfel, conform datelor aferente lunii octombrie 2009, ordinea sub aspectul valorilor tranzactionate a fost: Polonia (7922,3 milioane euro), Ungaria (1884,4 milioane euro), Republica Ceha (1577,5 milioane euro), Romania (127,1 milioane euro) si Bulgaria (11,8 milioane euro). Pentru aceeasi data calendaristica, ierarhia in functie de nivelul de capitalizare a fost: Polonia (155,6 miliarde euro), Republica Ceha (49,8 miliarde euro), Romania (20,7 miliarde euro), Ungaria (20,3 miliarde euro) si Bulgaria (5,9 miliarde euro). Aceasta pozitionare mediocra a Romaniei s-a datorat unor factori cum ar fi: intarzierile inregistrate de tara noastra in restructurarea economica, instabilitatea cadului legislativ, aderarea mai rapida a unor tari din zona la UE etc.

Imbunatatirea activitatii Bursei de Valori Bucuresti presupune atragerea de mai multi emitenti prin recurgerea la o campanie de informare a managerilor de firme comerciale. S-a constatat ca sunt multi manageri care nu cunosc procedurile bursei si mai ales beneficiile pe care le presupune finantarea prin bursa. Comparativ cu creditul bancar, finantarea prin bursa ofera agentilor economici doua avantaje. In primul rand, managerii stabilesc conditiile de vanzare a actiunilor sau obligatiunilor si nu banca. In al doilea rand, costurile unei astfel de finantari sunt mult mai mici decat cuantumul dobanzilor ce trebuie platite pentru creditul bancar.