Investitiile straine directe: concept si factori determinanti

Investitiile straine directe: concept si factori determinanti

Investitia straina directa consta in plasarea de fonduri intr-un obiectiv economic care functioneaza in strainatate, in vederea obtinerii unui anumit grad de control asupra acestuia[1].

Prin urmare, investitiile directe sunt acele tipuri de investitii in care investitorii emitenti ai fluxurilor investitionale dispun de posibilitatea de control si decizie asupra activitatii agentilor economici receptori ai investitiilor. Precizam ca in aceasta categorie de investitii, agentul economic emitent se angajeaza in afaceri economice pe termen lung si cu un capital relativ mare, asumandu-si riscuri si implicit costuri suplimentare, legate de distanta, de decalajele informationale, de diferentele culturale si alte aspecte generate de un mediu de afaceri strain. Aceste costuri suplimentare trebuie sa fie compensate de castiguri mai mari decat cele care ar fi fost obtinute pe piata locala.

Caracteristica esentiala a investitiilor straine directe o constituie controlul exercitat de investitor asupra firmei in care a investit. Pentru realizarea acestui deziderat, procesul realizarii unei investitii straine directe presupune transferul peste granita a unui pachet industrial care cuprinde capitalul propriu-zis, tehnologii, sisteme de organizare industriala, cunostinte aplicate de marketing si management etc. Controlul nu reprezinta o suprastructura administrativa, ci presupune participarea directa la organizarea si conducerea firmei in care s-a investit.

Fluxurile financiare, indiferent daca imbraca forma de capital, profituri reinvestite sau imprumuturi acordate de firma-mama sunt insotite, asa cum am mentionat mai sus, de inputuri calitative (tehnologice, informationale, manageriale etc.) care sunt, in multe cazuri, mai importante decat primele.

In ceea ce priveste cota de participare a firmei-mama la capitalul noii entitati constituite prin investitia directa in strainatate, care sa-i permita acesteia exercitarea controlului, specialistii in domeniu indica praguri-limita diferite, cuprinse intre 10-25%. Analistii O.C.D.E. (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica) opteaza pentru cota minima de 10%. Cu toate acestea, in politica diferitelor tari, capitalul strain trebuie sa ocupe ponderi mult mai mari, de regula peste 50%, pentru a da posibilitatea investitorului strain de a exercita controlul asupra agentului economic receptor al investitiei.

In cazul infiintarii de firme mixte cu partenerii locali, investitorii straini pot participa fie in proportie minoritara, fie in proportie majoritara, in acest din urma caz detinand controlul asupra firmei. Participarea directa la conducerea si organizarea productiei si controlul asupra activitatii intreprinderii reprezinta diferenta esentiala dintre investitiile straine directe si investitiile de portofoliu.

Se poate afirma ca pe plan international nu exista o definitie a ISD universal acceptata. De retinut este abordarea Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD) care considera ca ISD sunt acele investitii realizate pentru a castiga un profit pe termen lung intr-o intreprindere operand intr-un mediu economic altul decat al investitorului, scopul investitorului fiind participarea la managementul intreprinderii respective[2].

Avand in vedere scopul urmarit prin realizarea ISD, acestea pot fi impartite in trei mari grupe :

ISD care au ca obiectiv exploatarea resurselor naturale din tarile gazda. Cronologic, acest tip de ISD este primul intalnit in istoria evolutiei fluxurilor de ISD, originile sale situandu-se in secolul al XVII-lea. Astfel de ISD au fost preponderente pana in anii '60, cand importanta lor a inceput sa scada, eveniment cauzat de procesul de eliberare a multor tari de sub dominatia coloniala. Acest proces a implicat nationalizari masive, cu consecinte negative asupra climatului investitional.

ISD atrase de costurile locale semnificativ diminuate in raport cu cele inregistrate in tarile de origine ale fluxurilor de investitii. Este vorba de costuri reduse legate de forta de munca, energie, mediu, transport etc. Costul redus al fortei de munca a determinat o serie intreaga de fluxuri de ISD, incepand cu cele efectuate de SUA in America Centrala si terminand cu cele realizate de tarile Europei Occidentale in tarile Europei Centrale si de Est. Ca forma superioara a acestui gen de ISD de eficienta, intalnim ISD de valorificare a activelor strategice. Acestea sunt practicate mai ales de tarile dezvoltate care urmaresc inlesnirea accesului la noi capacitati de cercetare-dezvoltare precum cresterea competitivitatii prin absorbtia concurentei.

ISD care urmaresc valorificarea pietelor externe. Demersurile statistice au evidentiat ca factorul prioritar in atragerea ISD il reprezinta in prezent dimensiunea pietei locale si perspectivele acesteia de crestere. Substituirea exporturilor cu ISD in sectorul manufacturier si in sectorul serviciilor a fost determinata de o serie de avantaje, cum ar fi: eliminarea barierelor tarifare si netarifare, eliminarea cheltuielilor de transport pe rutele internationale, mai buna cunoastere a cerintelor consumatorilor locali etc. In cazul serviciilor trebuie sa avem in vedere si faptul ca, de regula, locul in care este consumat serviciul coincide cu locul unde acesta este produs. In prezent, ponderea stocurilor de ISD, originare din tarile dezvoltate, ce vizeaza sectorul tertiar este de peste 53% din totalul fluxurilor de ISD generate de aceasta categorie de tari. In cazul tarilor in dezvoltare si in tranzitie ponderea respectiva variaza in jurul cifrei de 47%.

Pe langa cele trei motivatii enumerate mai sus, in luarea deciziei de a realiza o investitie directa in strainatate se tine cont de o serie de factori, cei mai importanti fiind: necesitatea extinderii companiei; stabilitatea mediului politic, dimensiunea birocratiei si coruptiei din tara gazda etc.