Managementul operatiunilor de creditare

MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT

1 Managementul operatiunilor de creditare

1.1 Creditul bancar - tipologia creditelor

Activitatea de creditare poate fi definita ca un schimb al unei valori monetare viitoare, altfel spus, ca o operatiune de punere la dispozitie a unor resurse imediate in schimbul unei promisiuni de rambursare ulterioara si de plata a unor dobanzi remuneratorii catre imprumutator.

Creditul bancar poate fi structurat dupa mai multe criterii:

- perioada de rambursare (credite pe termen scurt, mediu sau lung);

- natura debitorului (persoane fizice, juridice, alte banci, statul);

- destinatia (productive - pentru activitate curenta sau investitii, pentru consum);

- calitatea creditului (performante, neperformante).

Alte criterii privind detalierea creditelor: moneda de acordare, numarul creditorilor (sindicalizari, finantari structurate), sistemul de garantare (credit personal sau real), modalitatea de acordare (scontare, leasing, factoring), transferabilitate s.a.

Principala functie a creditului este aceea de redistribuire a mijloacelor banesti disponibile in cadrul sistemului financiar, inclusiv a celor depozitate in conturile bancare, catre beneficiarii de fonduri.

Pe langa functia distributiva, creditul indeplineste si functia de emisiune, de injectare a unui volum suplimentar de bani in economie, alcatuind de fapt principalul volum de mijloace de plata din circuitele economice.

Sursele de informatii utilizate in procesul de fundamentare a programelor de creditare provin din:

- programele prioritare vizand dezvoltarea macroeconomica

- prognozele institutiilor specializate si ale sistemului bancar;

- tendintele in materia solicitarilor de credit, bazate pe istoricul, structura si factorii previzibili de influenta

- politica autoritatii de reglementare si supraveghere in materie;

- strategia de dezvoltare si prioritatile institutiei de credit.

1.2 Coordonate de baza privind operatiunile

de creditare bancara

Identificarea subiectilor si detalierea relatiilor de credit porneste de la aspectele formale, de natura juridica, legate de existenta legala a solicitantilor si de evaluarea aptitudinii de creditare a acestora.

Prudenta bancara vizeaza, in primul rand, capacitatea de plata a solicitantilor de credit, in stransa legatura cu dimensiunea si calitatea afacerilor pe care acestia le desfasoara

Avantajul partilor in relatia de credit presupune dimensionarea parametrilor contractuali de o maniera care sa permita derularea in conditii normale a raporturilor banca-client.

Angajamentul de restituire a creditului vizeaza un intreg set de proceduri referitoare la acoperirea riscului si de evaluare, ante si post-factum, a sistemului de garantii de care dispune debitorul. Posibilitatea de restituire a creditelor trebuie analizata si din perspectiva trendului de evolutie a economiei, in ansamblul sau.

Garantiile pot fi reale (dreptul la retinere de catre creditor a bunurilor ce au facut obiectul creditului, pana la rambursarea integrala ; gajul, cu sau fara deposedare ; ipoteca asupra bunului imobiliar al debitorului ; privilegiul - general (mobiliar) sau special (imobiliar) - conferit prin lege unor creditori, de a avea prioritate la plata, daca detin o garantie asupra patrimoniului debitorului) sau personale (simple sau solidare), constand in angajamente de plata, in situatia de incapacitate a debitorului, luate de catre terti.

Termenul de rambursare este nu doar un principiu de baza al creditarii, ci si un criteriu de clasificare a creditelor si, in egala masura, un reper de analiza al serviciului datoriei. Mai mult, bancile utilizeaza acest indicator in vederea asigurarii corespondentei dintre durata creditului si termenele depunerilor pe seama carora se constituie resursele aferente.

Dobanda, numita si "pretul creditului", este modalitatea de remunerare a fondurilor plasate de banci sub forma de credit si reprezinta o prevedere obligatorie in orice contract de imprumut. Negocierea dobanzii priveste nivelul acesteia, periodicitatea (de obicei lunara si data platii, dar si modalitatea de stabilire (fixa, variabila

Tranzactia este regula potrivit careia conventia de credit negociata cu clientul, pe baza unui sistem de informare organizat si in conditiile standardelor proprii fiecarei banci, se refera la un anume produs sau serviciu bancar, ca de pilda: o linie de credit, o scrisoare de garantie, scontarea unor titluri s.a.

Consemnarea sub forma unui inscris a contractelor de credit le ofera acestora - potrivit legii bancare - calitatea de titluri executorii, in functie de obligatiile si drepturile convenite si stipulate de parti in textul contractual.

Transferabilitatea priveste, in primul rand, posibilitatea titularului unui instrument de credit de a ceda unui tert dreptul de incasare, atat pentru suma imprumutata cat si pentru veniturile aferente (dobanzi, comisioane). Transferul se poate realiza direct, prin scontarea titlului de credit in cauza, sau prin intermediul pietei de capital, prin procedura numita titularizare.

1.3 Metode de analiza utilizate in fundamentarea

deciziei de creditare

Creditele acordate persoanelor fizice au o procedura relativ simpla de analiza, bazata pe estimarea sigurantei veniturilor curente, de natura preponderent salariala si pe incadrarea obligatiilor de plata aferente imprumutului solicitat intr-un cuantum de venituri prevazut de normele bancare sau de reglementarile interne.

Pentru persoanele juridice, analiza economico-financiara a activitatii solicitantului de credit constituie o prima etapa de identificare a capacitatii de rambursare, privita din punct de vedere istoric. Astfel, determinarea capacitatii de plata, vizeaza trei paliere de evaluare si anume:

- analiza bilantului contabil;

- analiza profitabilitatii, pe baza contului de profit si pierdere;

- analiza bonitatii clientului.

Analiza bilantului contabil presupune existenta unei serii de raportari financiare intinse pe minim trei ani, de preferinta auditate si a balantelor de verificare din ultima sau ultimele luni, in vederea obtinerii unor situatii comparative si a sesizarii tendintelor de evolutie a indicatorilor relevanti.

Fac obiectul analizei urmatoarele categorii de indicatori:

- imobilizarile corporale si necorporale, in raport cu sursele lor de acoperire;

- decontarile, varsamintele, datoriile si obligatiile fata de terti;

- costurile si structura acestora pe categorii.

Analiza profitabilitatii se realizeaza pe baza contului de profit si pierdere, care permite detalierea veniturilor, cheltuielilor, in general a rezultatelor aferente celor trei fluxuri economice de baza

- fluxurile de exploatare;

- fluxurile financiare;

- fluxurile extraordinare.

La nivel global, profitabilitatea se determina prin agregarea indicatorilor aferenti celor trei categorii de activitati

Analiza bonitatii solicitantilor de credite se bazeaza tot pe informatii din situatiile financiare, la care se adauga date privind investitiile in curs de realizare.

Structurarea analizei privind bonitatea se face pe trei categorii de indicatori:

- indicatori privind dimensiunea si structura afacerilor derulate;

- indicatori privind performantele economico-financiare;

- indicatori privind investitiile solicitantului.

Analiza planului de afaceri si a cash-flow-ului previzionat nu se rezuma la extrapolarea trendurilor determinate in urma analizei istoricului firmei, ci ia in considerare si posibilitatile de dezvoltare a afacerii pe seama creditului solicitat.

O prima informatie relevanta in acest sens priveste necesarul de finantare, in orizontul de timp ce va constitui perioada de rambursare a creditului:

Finantare=active x modificarea vanzarilor - pasive x modificarea vanzarilor - marja + vanzari x (1 - indicele dividendului )

totala vanzari previzionata) vanzari (previzionata) de profit previzionate platit

Planul de afaceri trebuie sa contina o serie de elemente obligatorii, cum sunt:

- obiectivele strategice ale afacerii;

- analiza SWOT a istoricului si planurilor de dezvoltare;

- detalierea coordonatelor specifice: nisa de piata, tehnologie, tehnici de marketing s.a.

- modalitatea de acoperire a necesarului de finantare;

- sistemul de monitorizare si de corectie a abaterilor.

El trebuie sa fie insotit de un buget previzionat de venituri si cheltuieli, pentru fiecare an din orizontul de timp considerat,

Fluxul de numerar (cash-flow) este documentul sintetic de evidentiere a evolutiei incasarilor si platilor, care au ca rezultat variatia soldului de lichiditati de la o perioada la alta. Analiza fluxului de numerar se realizeaza pe urmatoarele coordonate principale:

- identificarea principalelor surse generatoare de lichiditati;

- identificarea factorilor de influenta a capacitatii activitatii clientului de a genera lichiditati;

- evaluarea capacitatii de rambursare a creditului, de plata a dobazilor si comisioanelor aferente;

- elaborarea unor variante de previziune a fluxului de numerar, pornind de la ipoteze de lucru diferite (pesimiste - optimiste - medii).

Analiza aspectelor nefinanciare privind solicitantii de credite, deseori ignorata in fundamentarea deciziei de creditare, reprezinta o etapa complementara analizelor cantitative, prin care se intregeste viziunea bancii asupra riscurilor la care se expune in relatia cu clientii sai.

Componenta interna a factorilor de natura calitativa priveste calitatea managementului firmei, specificul activitatilor si modalitatea de abordare strategica a afacerilor derulate.

Componenta externa a factorilor calitativi are in vedere, in primul rand, segmentul de piata vizat si nivelul de concurenta, dar si racordarea la circuitul economic extern. Nu pot fi omise aspectele referitoare la politica generala a statului in domeniul specific de activitate sau in privinta fiscalitatii, nivelul de reglementare al activitatilor desfasurate, influentele derivand din pozitia geografica si alte repere de acest gen.

1.4 Decizia de creditare si administrarea creditului

Decizia de creditare este o optiune unilaterala a bancii, bazata pe evaluarea multicriteriala a clientului-solicitant in functie de o serie de parametri stabiliti de legislatia in vigoare, de reglementarile bancii centrale si, in ultima instanta, de normele interne in materie.

Criteriile avute in vedere in acest sens (principiul celor 6 "C" ) privesc:

- caracterul, care se refera la vointa imprumutatului de a rambursa creditul;

- capacitatea priveste posibilitatea efectiva de plata a datoriei, pe seama unui flux de numerar corespunzator;

- capitalul este un reper care indica forta financiara proprie;

- colateralul sau garantia consta in activele care sustin imprumutul;

- conditiile economice dimensioneaza vulnerabilitatea imprumutului fata de influenta factorilor externi;

- conformitatea fata de normele legale.

Credit-scoring-ul, utilizat mai ales in creditarea persoanelor fizice, reprezinta un instrument de evaluare automata, utilizat atat in aprecierea a cererilor de creditare, cat si a riscului ce poate aparea in derularea creditelor in curs. Evaluarea si notarea creditului reprezinta un raport detaliat asupra utilizarii fiecarui credit personal. Credit-scoring-ul se bazeaza pe date si statistici reale si este, de obicei, mult mai de incredere decat alte metode subiective de judecata

Sistemele expert reprezinta o alta maniera de apreciere a nivelului de conformare cu normele de creditare, bazata pe simularea rationamentelor unui decident uman si structurata pe doua niveluri de analiza

In prima etapa, criteriul de orientare il reprezinta istoricul solicitantului, dintr-o perspectiva complexa care include situatia sa financiara, relatiile cu furnizorii si clientii, comportamentul fata de bancile partenere, modalitatea de abordare a obligatiilor bugetare si potentialul intrinsec de dezvoltare.

Cea de a doua etapa se materializeaza printr-un proces de invatare (pe baza exemplelor) a tehnicilor de evaluare specifice bancii, decizia de creditare fiind selectata dintr-o gama mai larga de solutii ce depind de conditiile economico - financiare specifice fiecarui caz in parte.

Rolul managementului de grup in procedura de aprobare a creditelor nu se limiteaza la evitarea subiectivismului, ci are in vedere implicarea tuturor factorilor responsabili, cu atributii in evaluarea si optimizarea riscurilor bancare.

Administrarea creditelor comporta si ea mai multe categorii de operatiuni, dintre care sunt de mentionat evidenta tragerilor si a rambursarilor, in raport cu graficele convenite prin conventia de credi-tare si urmarirea evolutiei sistemului de conditionari pe baza carora s-a aprobat cererea de creditare.

Clasificarea creditelor a fost tratata in cadrul unui capitol precedent, in stransa legatura cu sistemul de provizionare. Ea sta, insa si la baza unor decizii individuale privind derularea fiecarui contract de credit in parte (revizuirea conditiilor, rambursarea anticipata, procedurile de executare silita

Executarea garantiilor clientilor insolvabili, chiar cu pretul declansarii procedurilor de reorganizare judiciara sau de faliment al debitorilor rau-platnici, reprezinta un act firesc de igienizare a mediului de afaceri, chiar daca indestularea bancii, in asemenea situatii, este doar partiala fata de sumele care i s-ar cuveni.

Riscul de credit

Riscul de credit poate fi definit ca riscul ca dobanda, creditul sau ambele sa nu fie rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial. Acest risc este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea.

Desi motivul este acelasi - incapacitatea de rambursare a creditului de catre imprumutanti, cauzele sunt difente, de aceea se impune o abordare distincta a riscului de credit si anume:

riscul aferent particularilor si intreprinderilor, riscul de tara.

Prevenirea riscului de credit

Prevenirea riscului vizeaza doua aspecte: divizarea riscului si constituirea garantiilor.

Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel incat legea probabilitatilor sa reduca posibilitatea inregistrarii unor pierderi mari din partea bancii

Divizarea riscurilor se face mai intai intre particulari si intreprinderi, bancile fixandu-si plafoane de credite. Pentru intreprinderi, banca isi va repartiza riscurile acordand credite atat producatorilor mari, cat si celor mici, lucrand cu sectoare de activitate diferite si avand o repartitie teritoriala cat mai ampla.

Pentru particulari, bancile vor acorda credite de preferinta la salariati, liber profesionisti si pensionari.

Diversificarea domeniilor in care actioneaza banca permite mentinerea riscului de credit in limite controlabile. Pe de alta parte, anumite intreprinderi de mari proportii au nevoi mari de credite, pe care o singura banca nu poate sa le satisfaca.

Monopolul bancar, pe langa faptul ca divizeaza riscurile, permite si bancilor mai mici sa finanteze intreprinderile mari, iar in cazul cand intreprinderile au dificultati, monopolul are puterea de a impune acestora sa aplice un plan de redresare.

Constituirea garantiilor

Desi constituirea garantiilor in favoarea bancilor nu este obligatorie in uzantele bancare din tarile dezvoltate, in sistemul bancar romanesc garantia constituie conditia de baza in acordarea creditelor, acestea fiind constituite inainte de acordarea creditelor, imbracand diferite forme: gaj, ipoteca etc.

In mod practic, garantiile nu trebuie sa fie privite decat ca o siguranta subsidiara, decizia de a acorda creditul trebuie sa fie luata in functie de posibilitatea de rambursare a creditului, care rezulta din anailza afacerii pe care o banca o credileaza.

Banca trebuie sa ia in calcul faptul ca primii despagubiti vor fi creditorii privilegiati - fiscul, statul, deci garantia nu va acoperi niciodata valoarea creditului acordat.

Garantiile ar trebui considerate in conditiile in care banca acorda un credit foarte riscant, asumandu-si practic responsabilitatea recuperarii creditului prin

executarea garantiei.

Masurarea riscului de credit

Masurarea riscului de credit se face in doua etape. Prima etapa consta in stabilirea unei limite maxime a activelor cu risc fata de fondurile proprii ale bancii prin calcularea raportului de solvabilitate (norma Cooke) si pe care banca va trebui sa o respecte - de altfel, respectarea raportului de solvabilitate este impus de Banca Nationala.

A doua etapa consta in masurarea riscurilor la care banca este expusa prin evaluarea periodica a portofoliului de credite. Banca Nationala impune bancilor sa-si clasifice portofoliul de credite si sa-si constituie provizioane de doua ori pe an, respectiv la sfarsitul lunilor iunie si decembrie si sa raporteze situatia, in termen de 30 zile, Directiei de Autorizare si Supraveghere Prudentiala a societatilor bancare din cadrul B.N.R.

Masurarea riscului de credit in vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea performantelor fmanciare ale tuturor clientilor bancii pe baza bilanturilor contabile de la 30 iunie, respectiv 30 decembrie, evaluare care este identica cu cea utilizata la acordarea creditelor.

Gestiunea riscului de credit

Gestiunea riscului consta in utilizarea unor tehnici prin care banca poate sa diminueze (elimine) pierderile sau poate sa salveze creditul.

In vederea diminuarii sau eliminarii pierderilor, bancile monitorizeaza calitatea portofoliului de credit printr-un audit period (revizuire) in functie de notarea interna a creditului care a fost facuta cu ocazia instrumentarii dosarului de credit.

Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite problema.

Revizuirea creditelor pe langa faptul ca reduce pierderile, permite atingerea si a altor probleme cum ar fi:

asigura aplicarea uniforma a documentatiei de creditare;

verificarea ca politica de credit, normele bancii si reglementarile bancare sunt respectate;

informarea managementului bancii despre situatia generala a portofoliului de credite;

monitorizarea ofiterilor de credite care sunt raspunzatori de evolutia nefavorabila a creditelor, in cazul cand nu au luat nici o masura.