Moneda metalica

Moneda metalica

Prin calitatile lor - frumusete, divizibil itate, raritate, inalterabilitate - metalele pretioase au fost unanim acceptate si usor conservate. Initial 'cantarita' si 'socotita', moneda metalica a fost apoi 'batuta', puterea politica rezervandu-si treptat dreptul emiterii semnelor monetare si definirii etalonului monetar. Emisa de suveran moneda avea un continut de metal garantat si poseda puterea de a 'elibera' pe individ de datorii. in zilele noastre aceasta firma subzista sub forma monedei divizionare.

Schimbul accidental, propriu economiei naturale a fost insa, treptat, inlocuit cu asa-zisa economie baneasca - proces care a cu­noscut in evolutia sa mai multe etape.

Necesitatea aparitiei altor instrumente de schimb, reclamate si de adancirea diviziunii muncii, era chemata sa masoare mai riguros valoarea marfurilor schimbate.

Fiind, in esenta, un proces extrem de complicat si, nu de putine ori contradictoriu, au prevalat calitatile fizico-chimice ale metalelor, uzantele de pe piete ale negustorimii si. nu in ultimul rand, increderea unor popoare fixata asupra metalelor. Dificultatile schimbului, insa, se concretizau in faptul ca, diferitii negustori intampinau mari greutati in alegerea instrumentului de schimb. O perioada destul de lunga au fost folosite in paralel, ca instrumente de schimb pentru masurarea valorilor si altor diferite bunuri, mai sus aratate. Potrivit afirmatiilor lui Babelon, 'metalele, gratie calitatilor lor speciale, au ocupat tot locul, nemailasand animalelor si celorlalte bunuri decat amintirea tra­ditionala vechilor preponderente.

Metalele cele mai cunoscute care au indeplinit rolul de moneda au fost: arama, fierul, cositorul, aurul, argintul, etc.)

In Egiptul antic folosirea metalelor sub forma de bani, pentru a masura valoarea bunurilor, se facea dupa greutate. In Asiria si Chaldeea, argintul era mai raspandit ca aurul. In Siria si Palestina, instru­mentul de schimb, il constituia, atat metalul pretios, cat si arama, iar la fenicieni, celebrii navigatori si negustori din antichitate se vehi­culau mari cantitati de metale pretioase sub forma de bare sau lin­gouri.

Sintetizand perioada metalica a functionarii banilor si monedelor ca instrumente ale schimbului, francezul Ch. Conant, in lucrarea sa ' Monnaie et Banque ' (1907) apreciaza caracterul indestructibil al metalelor, posibilitatea de a le diviza dupa vointa, tara sa piarda din valoarea    lor, usurinta transportului si intrebuintarile numeroase ale acestora ca instrumente de schimb.

Asadar, banii metalici si trecerea lor in evolutie la forme proprii si precise, monetare, a cunoscut un indelungat proces, astfel incat, moneda apare efectiv in viata economica a omenirii in momentul in care primeste o forma proprie si care a evoluat odata cu progresul social si economic al societatii. Acest salt calitativ in istoria schimbului, a avut dupa cum se va vedea, o insemnatate covarsitoare in desfasurarea productiei si circulatiei de marfuri.

Primul reflex al saltului pe care l-a infaptuit evolutia treptata a monedei careia i s-au circumscris o anumita valoare si greutate (declarate) conferindu-i-se calitatea de instrument indispensabil al schimbului, este astfel formulat de monetaristul francez Ch. Conant: 'Moneda facuta din metal batut (metal monnaye) este o evolutie iar nu o creatiune monetara'.

Istoria monetara semnaleaza prin.Herodot ca Lydienii ar ti fo­losit in secolul VII (in.Cr) primele monede batute din aur si argint. La romani primele monede se prezentau sub forma de lingouri brute si placi de bronz. Moneda propriu-zisa de argint a fost introdusa la Roma prin anul 268 (in. Cr).

La inceput, dreptul de batere il aveau marii negustori, bancherii, iar treptat acest drept si 1-a arogat puterea suverana intruchipata de monarh.

Extrema diversitate - de ordinul miilor - a monezilor atat ca forma, greutate, titlu, substanta etc. a facilitat falsificarea multora dintre acestea, astfel incat nu numai, diferenta dintre valoarea lor nominala si cea intrinseca a fost afectata, dar s-a pierdut increderea in instrumentul de schimb cu consecinte negative in desfasurarea actelor de vanzare-cumparare. Pentru a restabili o anumita ordine in me­canismul baterii monedei, Cresus, regele Lydiei, a conferit statului acest drept. Cu toate acestea, nu putini dintre monarhi si papi au practicat (deghizat) falsurile - la adapostul autoritatii lor - insusindu-si averi fabuloase.

2.Calitatile metalului monetar

Metalele, in general, cele pretioase, in special, au fost preferate pentru a fi folosite in scop monetar - devenind materia monetara prin excelenta, intrucat acestea prezinta o serie de calitati fizice si chimice. Unii mari monetaristi (Helfferich, Slavescu, Conant, Ch. Gide, s.a.) sunt aproape in consens cu rolul monetar privilegiat detinut de aur si argint, deoarece:

- metalele pretioase sunt putin alterabile si chiar nealterabile -in timp - spre deosebire de alte metale sau bunuri. Astfel, metalele pretioase isi pas-treaza vreme indelungata neatinsa substanta. Aliate cu alte metale ele capata un grad de rezistenta ridicat inlaturand di­ficultatile pe care le creeaza manipularea lor;

- se preteaza la o mare divizibilitate, proces care nu duce la pierderea valorilor; cu ajutorul actualelor tehnici de prelucrare, se pot trage circa 14000 foite dintr-o tabla de aur de numai lmm/m. De precizat ca, desi pietrele pretioase exprima si ele o valoare ridicata, nefiind divizibile, devin improprii scopului monetar;

- in conditii asemanatoare de extractie si prelucrare, metalul pretios obtinut in California, Africa de Sud, Columbia, Germania sau Romania este identic sub raportul substantei monetare; cel mult acesta difera d.p.d.v. al culorii pe care i-a imprimat-o stratul de roca;

- metalul pretios este perfect maleabil, iar prin aliaj capata o calitate contrara - rezistenta fizica - duritate etc.

Asa se explica pastrarea (in timp) a figurilor si textului imprimat cu tot 'travaliul' la care sunt supuse piesele de metal, fapt atestat, intre altele si de tezaurele descoperite in diferite zone ale lumii.

Guvernul rus a incercat in 1828 sa introduca platina ca metal monetar; in 1845 abandoneaza aceasta idee; de altfel nici Conferinta monetara de la Paris din 1867 n-a acceptat decat partial aceasta pro­punere - in cele din urma renuntandu-se la aceasta tentativa.

- datorita dificultatilor in exploatare, raspandirii eterogene, gra­dului de concentrare (mai ridicat sau sarac) cat si raritatii lor, metalele pretioase avand o valoare mult mai ridicata in raport cu alte bunuri le 'recomanda' ca avand calitati reale pentru a indeplini functiuni monetare specifice.

- metalul pretios reprezinta intr-un volum mic o valoare mare - cea ce-1 face apt pentru a indeplinii importanta functie de etalon - baza tuturor etaloanelor. Referindu-se la acest atribut, cunoscutul economist Gide a formulat o comparatie concludenta: daca un om poate transporta (in spate) 30 kg aur (pretul a 1 kg de aur = 100 000 unitati monetare)

- este mai usor transportabil, intrucat cheltuielile de transport si de asigurare sunt relativ reduse in ansamblul valorii intrinseci a metalului pretios;

metalele: aur, argint au si privilegiul de a mentine o anumita constanta in valoarea lor datorata, pe de o parte, duratei indelungate si indestructibile din punct de vedere fizic si chimic, cat si sporului care se adauga de la an la an stocului existent.

- suportul mai mare sau mai mic care capata caracterul unei protectii a metalelor pretioase de catre autoritatea statala generate de teama de a nu fi diminuata rezerva potentiala atat de necesara perioadelor exceptionale (seceta, razboaie, unele contracte cu terte tari, reglarea proceselor economice in perioadele de criza, conditio­narea participarii la unele institutii monetare internationale etc.) care abunda in a reclama metalul pretios;

- falsificarea metalelor pretioase este relativ usor de recunoscut de specialisti dupa greutate, sonoritate, culoare care le diferentiaza net de alte metale sau bunuri.

2.2.Etapele de evolutie a monedei metalice

Referindu-se succint la evolutia monedei metalice si selectand multiplele izvoare bibliografice cat si conceptia mai autorizata a unor monetaristi consacrati (romani si straini), periodizarea procesului mo­netar grupeaza urmatoarele etape mai importante:

a) O prima perioada o putem plasa intre antichitate si secolele XIII -XIV. Se caracterizeaza prin mari transformari politice si sociale care si-au pus amprenta si pe mutatiile din domeniul monetar. Eco­nomia de schimb a cunoscut mai multe momente intre care merita amintite: situatia monetara din Atena si Roma antica - unde moneda era folosita ca instrument de schimb; organizarea medievala care, dupa cum afirma monetaristul Gustav Schmeller intre secolele VIII-XIII, toate organizatiile monetare reinviate si aplicate in noile formatiuni politice medievale poarta pecetea sistemului monetar roman. Baterea monedei era considerata un drept absolut al puterii suverane (monarhul) - conceptie care a dominat intregul ev mediu.

O alta caracteristica a acestei etape consta in continua schimbare a continutului monedelor cunoscute sub denumirea de mutati uni monetare, de pe urma carora se obtineau mari beneficii.

Aceste mutatii constau, practic, in modificari de continut si greutate ale metalului monetar, abuzuri in denumirea monedei, in pro­portiile din structura, titlu, in mutatii compozite (practici simultane) etc. In epoca examinata, dupa cum se exprima Karl Helfferich, practica monetara a reprezentat un regres fata de perioada cand me­talele erau folosite sub forma de bare sau alte obiecte intrucat se putea determina valoarea metalelor ca marfa, iar sub regimul monedei metalice au aparut piedici si nesiguranta in acest domeniu.

b) O a doua perioada o constituie intervalul dintre secolele XIV - sfarsitul secolului XVIII, cand moneda diferitelor state a parcurs insemnate transformari.

In decursul celor cinci secole, monedele metalice au intampinat greutati datorate unor tehnici insuficient dezvoltate ceea ce a impiedicat dezvoltarea normala a regimului monetar.

In afara de aceasta, falsificarile se tineau lant - pe pietele co­merciale din Florenta si Anvers moneda nu mai era evaluata dupa valoarea nominala, ci, dupa continutul real de metal pretios.

Intensificarea schimbului dintre diferite tari a generat si schim­bul de 'moneda', se preferau, de regula monezile straine chiar daca nu intruneau conditiile cerute de o moneda 'buna', fapt ce intampina impotrivirea energica a monarhului.

In secolele XIV - XV substanta monetara preferata era aurul iar in secolele XVI - XIX, argintul. Raportul de valoare dintre aur si argint era fixat fie de stat, fie de viata comerciala, totodata, situatia monedelor continua sa se inrautateasca sub raportul continutului, chiar daca se pastra valoarea nominala.

In ultimul secol al perioadei examinate se consemneaza si prima experienta cu hartie moneda, care insa nu a dat rezultat.

c) o a treia perioada a evolutiei monedei metalice se plaseaza intre secolul XVIII si pana astazi. Experienta acumulata in etapele anterioare a fost folosita din plin de catre state diferite, organizate pe baze moderne si cu posibilitati infinit mai mari.

Incepand cu secolul XIX situatia monetara a cunoscut un important salt, in sensul ca s-a intrat intr-o faza decisiva, prin trecerea la institutionalizarea de sisteme monetare. Tehnicile monetare, tran­zactiile comerciale cu moneda nationala, promulgarea de legi juridice la care se adauga mai buna organizare a finantelor publice au contribuit la consolidarea principiilor monetare, in concordanta cu interesele majore ale vietii- economice. Caracterul ordonat mai bine organizat, al politicii monetare a fost pus in evidenta de progresele in materie din Anglia, Tarile de Jos, Franta, Austria, Prusia s.a. La 1803 Napoleon sprijina organizarea monetara in Franta. Treptat 11 tarii europene, carora li se adauga 10 state americane au format o comunitate, care, in cele din urma, a dus la crearea la 1867 a Uniunii monetare latine.

La randul lor, statele scandinave se grupeaza intr-o Uniune mo­netara; cu exceptia Indiei si Canadei, sistemul'englez se raspandeste in fostele colonii; se fac eforturi pentru a se ajunge la intelegeri monetare internationale. In perioada la care ne referim se constata o adevarata 'lupta' intre aur si argint, soldata in cele din urma. prin triumful definitiv al aurului.

Alte fapte notabile s-au succedat in perioada respectiva; alaturi de circulatia monedelor metalice, apar si se impun banii de hartie (Italia, Rusia, Austria); are loc extinderea monedei fiduciare (moneda de hartie fara valoare integrala) sub forma biletelor de banci. Moneda metalica isi pierde treptat din insemnatate. In tarile occidentale bogate se mentin totusi monedele de aur (Franta, Anglia, Germania), in timp ce argintul ajunge sa indeplineasca functii minore.

O caracteristica esentiala o reprezinta locul tot mai important pe care-1 ocupa moneda de hartie sub forma biletelor de banca con­vertibile, in detrimentul fostelor monede principale din aur si argint. Nici dupa restaurarea monetara, care a inceput sa se practice din 1924, moneda metalica n-a mai putut reveni la situatia care a consacrat-o de-a lungul secolelor ca instrument al circulatiei de marfuri. incepand cu anul 1929 evolutia monedei a intrat intr-o etapa noua, mai ales odata cu semnalarea crizei care a cuprins si aurul ca substanta de baza a sistemelor monetare. Metalul galben s-a tezaurizat la marile banci. A devenit, astfel, mult mai la indemana folosirea biletului de banca, iar pentru platile fara numerar - viramente, cecuri, compensatii - s-au introdus instrumente de credit, iar moneda metalica a inceput sa ocupe un loc cu totul secundar si pentru tranzactii interne si marunte. Cu toate eforturile tacute nu s-a mai putut reveni la vechile etaloane fata de aur.

Al II-lea razboi mondial a zdruncinat si mai mult baza de aur a sistemelor monetare. Criza cronica a aurului manifestata pana in zilele noastre se pare ca a detronat metalul monetar de functiile si rolul care l-au consacrat.

2.3.Metalele pretioase

Metalul pretios luat atat ca substanta monetara cat si pentru alte scopuri ale omului s-a bucurat totdeauna de o atentie deosebita. Odata cu cresterea nevoilor economice si sociale s-a largit interesul pentru obtinerea unor cantitati cat mai mari de aur si argint. Productia metalelor pretioase, atat sub aspect cantitativ, cat si al raportului va­loric dintre aur si argint a oscilat destul de mult.

Izvoarele bibliografice si statisticile consemneaza mai multe pe­rioade in legatura cu productia metalelor pretioase:

- epoca mai indepartata si pana in secolul XV marcat de des­coperirea Americii;

- de la descoperirea Americii si pana in preajma celui de-al 2-lea razboi mondial;

- dupa al 2-lea razboi mondial si pana in zilele noastre.

In prima perioada bazata pe tehnica rudimentara, exploatarea zacamintelor de aur si argint se facea de catre greci. Utilizarea acestor metale avea un scop redus; obiectele de lux, bijuteriile, imbracamintea fastuoasa de la curtile domnesti, razboaiele si tributul, ornamentarea palatelor si templelor reclamau cantitati importante de metal pretios. Numismatul francez Ernest Babelon afirma ca cerintele din antichitate depasesc pe cele din perioadele moderne.

Importante mine de aur au fost exploatate in Arabia, India, Caucaz. Egipt (de unde se alimentau bogatiile Faraonilor), insulele grecesti (Tasos si Cipru), Tracia, Macedonia, Regii Macedoniei, Filip si Alexandru au obtinut cantitati mari din Epir si Dalmatia; Muntii Urali, Alpi si Podisul Transilvaniei detineau mine care se exploatau. Navalirea barbarilor a intrerupt aceste exploatari care au fost apoi reluate si in alte tari (Alsacia, Boemia, Suedia, Spania, Norvegia, Italia) de unde se obtineau cantitati insemnate de aur si argint.

In cea de-a doua perioada, s-au produs schimbari profunde in productia metalelor pretioase. In Columbia, Mexic, Peru, Bolivia si Ecuador, dupa descoperirile lui Cristofor Columb productia de aur si argint era asa de mare incat a inundat Europa. Brazilia a devenit si ea mare producatoare. In Europa secolului XVIII, productia de aur se reducea la minele din Transilvania.

In secolul XVI (1560) luat ca perioada de varf, cantitatea de aur extrasa se cifra Ia circa 8.500 kg., iar cea de argint la. 312000 kg. in secolul XVII productia cea mai mare de aur a fost de 10.800 kg, iar cea de argint de 423.000 kg. Aceasta a crescut in secolul XVIII: 25.000 kg aur si 880.000 kg argint. Odata cu razboaiele Americii contra spaniolilor productia de aur a cunoscut un ritm lent care s-a cifrat la numai 55.000 kg. la aur si 894000'kg. la argint.

Descoperirea zacamintelor aurifere bogate din California (1848), Australia (1851), Noua Zeelanda (1855), Colorado si Nevada (1856) au facut sa creasca substantial productia celor doua metale, astfel incat aurul se situa la circa 200.000 kg. iar argintul la 400.000kg. Urmeaza o perioada de regres relativ, pentru ca apoi sa se produca revirimentul datorita marilor descoperiri din Africa de Sud, care detin in prezent un adevarat monopol. Peste 70% din productia de aur a lumii se obtine din aceasta zona.

In prima jumatate a secolului XX productia de aur a crescut la 703.000 kg.(1915), pentru, ca in ajunul crizei din 1929-1933 sa coboare Ia 600.000 kg.

Din datele publicate. Romania a atins perioada de varf la aur in anul 1927 - circa 2.000 kg., iar la argint 4.400 kg.

Iata cum a evoluat productia de aur si argint a lumii in perioada postbelica (tabel 1 .si 2)

Raportul dintre valoarea aurului si argintului nu este constant. In mod singular insa si, spre deosebire de celelalte marfuri, procentul fiecaruia nu inregistreaza oscilatii prea mari. Luat evolutiv (de-a lungul vremii) se constata schimbari insemnate sub aspectul raporturi de valoare dintre cele doua metale.

Fireste oscilarile in raportul de valoare al celor doua metale au cauze multiple: descoperirea de noi zacaminte, aplicarea de tehnologii mai perfectionate, cresterea sau scaderea productivitatea muncii, comertul cu cerintele implacabile ale legii cererii si ofertei, perioadele de razboi, criza, desfasurarea productiei cu nevoile ei, aparitia monedei de hartie, evolutia convertibilitatii, multitudinea de paritati si cursuri care s-au succedat, dezvoltarea creditului si a instrumentelor sale, relatiile comerciale dintre tari si, nu in ultimul rand, consacrarea, recunoasterea si increderea in aur ca avand rol de monopol in mecanismele monetare.

Totusi, in relatiile intre tari, in procesul concurential era prefe­rata moneda straina, chiar daca aceasta nu era mai buna (ba dimpo­triva), fata de moneda autohtona. La aceasta se adauga si practicarea de mutatii, alterarea cursului unor monede, specula si falsurile utili­zate aproape frecvent. Toate aceste imprejurari, cat si altele nepre­cizate, exercitau presiuni asupra monedei mai bune. Acest fenomen a fost ridicat la rangul de lege. Englezul Gresham a formulat un prin­cipiu (lege) care-i poarta numele : 'moneda rea alunga pe cea buna din circulatie"