NECESITATEA SI IMPORTANTA CONTROLULUI BANCAR

Necesitatea si importanta controlului bancar

Etapele controlului bancar in activitatea de creditare

Controlul bancar se exercita prin ciclul de control, in toate momentele activitatii: preventiv, curent si ulterior.

Controlul bancar preventiv are scopul de a preintampina incalcarea dispozitiilor legale in vigoare si producerea de pagube, de a asigura gestionarea corecta si eficienta a tuturor mijloacelor materiale si banesti ale unitatilor si de a exercita, atat cu prilejul verificarii datelor comunicate de clienti, cat si prin observarea in profunzime, de catre organele bancare, a evolutiei indicatorilor si a factorilor determinanti.

Controlul curent la ghiseu este efectuat pentru operatiunile solicitate de clienti cu privire la decontari, credite s.a.

Controlul bancar ulterior se realizeaza prin organele bancare la agentii economici si consta in verificarea documentara si faptica in conditiile si la termenele fixate in normele metodologice.

In cadrul Bancii X este instituit si se exercita un control financiar preventiv deosebit de riguros asupra operatiilor si documentelor din care rezulta drepturi si obligatii patrimoniale. Stabilirea persoanelor care exercita controlul financiar preventiv se face prin decizii ale directorilor de unitati teritoriale. Aceste decizii vor cuprinde numele, functia si operatiile de care raspund. Conducatorul compartimentului de specialitate care semneaza documentele supuse controlului financiar preventiv, precum si persoanele care exercita acest control, raspund de necesitatea, legalitatea. oportunitatea si eficienta operatiilor supuse controlului, respectiv vizat.

Viza de control preventiv se va da in mod expres pe document, folosindu-se formula "Control financiar si preventiv", cu indicarea datei si semnatura celor ce efectueaza acest control.

Documentele referitoare la operatiile supuse controlului financiar preventiv si care nu au fost vizate nu pot fi inregistrate in contabilitate. Ele vor fi evidentiate distinct in conturi in afara bilantului pana la clarificarea situatiei lor. Directia de control intern, cu ocazia verificarilor gestionare de fond, are obligatia sa verifice activitatea de control financiar preventiv din unitatile teritoriale.

2. MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDITARE BANCARA

Activitatea bancara este prin definitie riscanta. Ratiunea existentei unei banci este de a obtine profituri cat mai mari in raport cu mijloacele proprii si cele atrase, astfel ca se implica in mod firesc intr-o diversitate de operatiuni care inseamna confruntarea necontenita a o multime de riscuri.

Prin riscuri, in sens larg, se intelege posibilitatea aparitiei unei pierderi in cadrul unei tranzactii, ca rezultat al producerii unor evenimente, fenomene imprevizibile.

In principiu, trebuie sa se procedeze la evaluarea acestor riscuri, precum si la abordarea unor masuri de protectie menite sa elimine sau macar sa atenueze efectele atunci cand se manifesta.

Operatiunea de creditare, ca proces ce se desfasoara in timp, contine in sine, posibilitatea aparitiei riscului de neplata, de nerambursare a ratelor scadente, ca rezultat al modificarii situatiei financiare a debitorului sau a conjuncturii situatiei financiare, economico-valutare interne sau internationale.

Principalele riscuri cu care se confrunta o banca in cadrul procesului de angajare a resurselor de care dispune sunt:

riscul pierderii de capital sau al insolvabilitatii;

riscul lipsei de lichiditati;

riscul modificarii dobanzilor pentru creditele utilizate;

riscul eroziunii capitalului prin inflatie;

Cele mai importante riscuri sunt riscul insolvabilitatii si cel al lipsei de lichiditati.

Riscul insolvabilitatii se manifesta prin riscul neplatii la scadenta ce apare ca urmare a neindeplinirii prevederilor contractului de credit de catre client. Insolvabilitatea se manifesta, fie printr-o pierdere de capital definitiva, fie printr-o recuperare tarzie si/sau partiala prin actiuni in instante juridice si, in ambele cazuri, prejudiciaza interesele bancii.

Riscul insolvabilitatii creste pe masura ce dimensiunile creditului cresc.

Restrangerea creditului duce la scaderea cazurilor de insolvabilitate pentru ca primii exclusi de la creditare sunt clientii cu solvabilitate indoielnica.

Riscul insolvabilitatii trebuie luat in considerare in cadrul microeconomic al politicii de creditare pe care o aplica fiecare banca in sfera operatiunilor de creditare in raport cu clientii sai.

Riscul lipsei de lichiditati. Pentru banci, lichiditatea reprezinta posibilitatea de a asigura, in orice moment, efectuarea platilor cerute de creditorii sai. Acestea se concretizeaza, fie in plati directe catre clienti, in numerar, fie plati dispuse de clienti in favoarea altor banci catre alte firme care au deschise conturi la alte banci.

Lipsa de lichiditate odata aparuta poate fi, de regula, rezolvata operativ, insa presupune costuri ridicate care vor antrena cresterea ratei dobanzii si, de aici, cresterea riscului insolvabilitatii.

Riscuri aproape necunoscute anterior, specifice formei perfectionate de operare prin sistemele electronice devin astazi din ce in ce mai raspandite. In aceasta categorie pot fi amintite riscurile operationale, care decurg din posibile deficiente ale functionarii sau integritatii circuitelor prin care se efectueaza operatiunile. Tot un asemenea risc nou este riscul securitatii operatiunilor, intrucat multitudinea cailor de acces, extinderea geografica si posibilitatile deschise de computere creeaza oportunitati fara precedent de fraude in defavoarea atat a clientelei cat si a bancilor.

3. Portofoliul de credite al unei banci comerciale. Provizioane pentru riscul de credit

In perioada actuala de tranzitie catre economia de piata si de reconsiderare a sistemului financiar - bancar o problema deosebita o constituie analiza portofoliului de credite pe toata durata de existenta a fiecarui credit, din momentul solicitarii si pana in cel al rambursarii efective a acestuia.

Cele cinci "C" -uri specifice managementului creditarii sunt efectiv legate de probabilitatea ca un debitor al bancii sa efectueze la timp plata dobanzilor si a ratelor creditului si se refera la:

1. Capacitatea - posibilitatea de a plati

2. Caracterul - vointa de a plati

3. Capitalul - averea imprumutatului

Colateralul - asigurarea daca este necesara

5. Conditii - externe, economice etc.

In permanenta trebuie sa existe un echilibru intre riscul nerambursarii si profitul aferent portofoliului de imprumuturi, ceea ce certifica existenta unui management sanatos al bancherului in domeniul creditarii.

Bancile incearca sa echilibreze portofoliile lor de imprumuturi si implicit raportul dintre risc si profit prin dispersarea imprumuturilor in diverse domenii, carora li se asociaza caracteristici de risc diferite.

Principiul diversificarii ne arata ca pierderile efective ale unui portofoliu de imprumuturi pot fi previzionate mult mai exact si diminuate pe masura ce numarul de imprumuturi separate din portofoliu devine din ce in ce mai mare.

In conformitate cu prevederile Legii 58/1998 privind activitatea bancara si a Regulamentului nr. 2/1999 al Bancii Nationale a Romaniei privind clasificarea creditelor, bancile sunt obligate sa constituie provizioane specifice de risc. Acestea se constituie la acele credite care prezinta un anumit grad de incertitudine in recuperarea lor. Din aceasta cauza societatile bancare sunt obligate sa analizeze periodic (lunar) intreg portofoliul de credite si sa-l clasifice in functie de riscul acestora.

Aprecierea generala a calitatii activitatii de creditare precum si analiza portofoliului de credite clasificate presupune abordarea a doua aspecte considerate esentiale:

evaluarea performantelor financiare a agentilor economici care au beneficiat de credite

determinarea capacitatii de onorare a datoriei fata de banca care reflecta de fapt posibilitatea rambursarii, la termenele prevazute, a ratelor de credit si dobanzilor aferente.

Creditele acordate de banci sunt incadrate in una din categoriile de credite si anume (numai pentru clienti nonbancari, pentru care nu au fost initiate proceduri judiciare):

a)      credite standard - sunt cele acordate clientilor profitabili ce prezinta performante financiare bune si foarte bune si care permit plata la scadenta a dobanzii si a ratei de rambursat, sau in maxim 7 zile.

b)      creditele in observatie - sunt acordate clientilor cu performante financiare bune dar care uneori au probleme cu rambursarea ratelor si dobanzilor, situatia lor imbunatatindu-se repede, intr-un orizont de timp imediat, care sa nu depaseasca 15 zile.

c)      credite substandard - sunt acele credite acordate clientilor cu performante financiare satisfacatoare, iar intarzierile in rambursarea ratelor si dobanzilor sunt mai mari de 15 zile dar nu depasesc 45 zile, precum si a acelor clienti care au rezultate financiare mai putin bune dar, care isi achita obligatiile fata de banca.

d)      credite indoielnice - sunt acele credite acordate clientilor cu rezultate financiare slabe sau care au intarzieri sistematice in plata ratelor si dobanzilor intre 45 si 90 zile.

e)      credite pierdere - sunt cele acordate clientilor la care performantele financiare sunt slabe sau foarte slabe si pentru care riscul de neplata este major, intarzierile la plata serviciului datoriei sunt mai mari de 90 zile.

Din momentul in care un client solicita un credit si il obtine pana la rambursarea acestuia, banca il monitorizeaza si il sfatuieste pentru a gasi solutiile optime si pentru a preintampina aparitia creditelor neperformante. Aparitia creditelor neperformante dar, mai ales cresterea lor ar crea bancii o serie de implicatii financiare nedorite, acestea determinand a se inregistra in contabilitate venituri artificiale care sunt impozabile, diminuarea surselor de creditare generatoare de profit, crearea de rezerve si provizioane tot mai mari, ce duc la diminuarea profitului si in final, la pierderi de capital propriu.

Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit se efectueaza lunar si se includ pe cheltuieli indiferent de rezultatul financiar al perioadei, parcurgand urmatoarele trei etape:

Incadrarea creditului in categoriile de risc de credit corespunzatoare prin aplicarea prevederilor Normei nr. 8/1999, art.3 ,a B.N.R., referitoare la incadrarea in categorii de risc a elementelor din bilant si a celor din afara bilantului.

Stabilirea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit prin totalizarea sumelor evidentiate in rubricile corespunzatoare gradelor de risc de credit, astfel:

neponderarea in functie de gradul de risc de credit, in cazul unui credit clasificat la categoria "pierdere";

ponderarea in functie de gradul de risc de credit, in cazul unui credit clasificat in una din celelalte categorii de clasificare.

Aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obtinute, conform tabelului(matricei) prezentat mai jos.

Conform prevederilor Regulamentului BNR nr.2 din 16.12.1999, Banca Nationala a Romaniei a alcatuit aceasta matrice in care a clasificat creditele in functie de performantele financiare ale firmelor si capacitatea acestora de a suporta datoriile fata de banca.

Pentru sectorul nebancar, matricea este urmatoarea:

In cazurile in care apar credite ce prezinta riscuri de nerambursare, banca impreuna cu debitorul va actiona in sensul de a-l ajuta pe client pentru a iesi din criza sa financiara. Ei, de comun acord vor intocmi un plan comun de redresare pe care debitorul trebuie sa-l urmeze sub supravegherea specialistilor din cadrul bancii.

In cazul in care nu se mai poate face nimic pentru imbunatatirea situatiei clientului, banca va adopta ultima solutie, aceea de recuperare a creditului prin executarea silita a bunurilor aduse in garantie la banca.

Analiza periodica a portofoliului de credite ajuta la diagnosticarea activitatii de creditare a unei banci dintr-o anumita perioada de timp, bazandu-se pe transformarile calitative, pozitive sau negative, aparute in structura pe grupe de performanta a acestuia, prin trecerea unor credite de la o grupa inferioara la una superioara sau invers.

Perfectionarea procesului de creditare bancara

Perfectionarea procesului de creditare in conditiile tranzitiei catre economia de

piata presupune doua directii de abordare, si anume:

- Identificarea problemelor de solutionat in procesul creditarii.

- Posibilitatile concrete de perfectionare a procesului creditarii bancare.

1. Identificarea problemelor de solutionat in domeniul creditarii.    Problema de principiu care se cere a fi rezolvata de catre orice banca in momentul in care un client solicita un credit, este legata de posibilitatile celui imprumutat de a rambursa la termen creditul si in conditiile convenite in contract.

In sensul clarificarii ei, se au in vedere urmatoarele aspecte generale:

a. Caracterul clientului -care este apreciat de banca prin prisma integritatii sale morale, cinstei si corectitudinii, prudentei si modului in care si-a respectat promisiunile, bunei sale reputatii. Banca concepe actul de creditare ca o afacere intre parteneri egali.

b. Competenta clientului- care se apreciaza in functie de urmatoarele criterii:

- Profitabilitatea afacerii, in sensul ca profitul obtinut de un client din afacere, sa permita atat plata dobanzii cat si rambursarea capitalului imprumutat;

- Calitatea documentatiei de creditare intocmita de client pentru obtinerea imprumutului. Urmarind o asemenea documentatie, se poate deduce complexitatea deosebita a problemelor ce sunt focalizate de banca in analiza, si anume:

- regimul juridic si economic;

- natura activitatii;

- principalii indicatori economici, priviti in dinamica pe o perioada mai lunga de timp;

- situatia economica a clientului, in trecut, prezent si viitor;

- aportul cu capital propriu, proportia cu care participa la finantarea afacerii;

- modificarile preconizate in afacere ca urmare a angrenarii capitalului imprumutat;

- garantiile oferite pentru obtinerea creditului;

- Fluxurile banesti proiectate pentru perioadele viitoare, rezonabil previzionate, care sa acopere si serviciul datoriei catre banca;

- Profesionalismul sau rafinamentul financiar al clientului , in sensul ca activitatea financiara trebuie sa fie bine conceputa, astfel incat sa asigure un grad optim de lichiditate si solvabilitate;

c. Participarea clientului cu o parte din capitalul sau la afacere, se bazeaza pe faptul ca riscul se imparte intre banca si client, aspect care convine bancii deoarece ea nu risca resursele pe baza carora se acorda imprumutul, constituite in majoritate pe depunerile clientilor, si aceasta pentru ca avanseaza doar o parte din acestea, asigurandu-se si o lichiditate si o solvabilitate adecvate. Pe de alta parte, creste interesul clientului si prudenta acestuia fata de afacere deoarece si capitalul sau este implicat si supus riscului;

d. Garantia imprumutului ridica probleme din urmatoarele considerente:

- debitorul isi asuma o parte din risc impreuna cu banca , crescand astfel gradul de prudenta in gestionarea afacerii, in conditiile in care supune riscului si patrimoniul sau.

- garantia este necesara pentru a asigura banca impotriva eventualelor pierderi;

-in cazul garantiilor insuficiente pentru securitatea bancii. este indicat sa fie refuzata acordarea creditului, decat sa se recurga la giranti. Garantia trebuie sa fie substantiala pentru a confirma soliditatea acesteia;

e . Relatiile clientului sunt apreciate pe urmatoarele criterii:

- conturile deschise la alte banci, ca numar si solduri;

- evaluarea de catre client a nivelului afacerii;

- pozitia clientului privind admiterea sau nu a ideii de pierderi din afaceri. Sub acest aspect, pentru banca, este necesara luarea de masuri asiguratorii suplimentare in functie de aprecierea conexiunilor clientului, stabilind daca va credita sau nu, felul si volumul imprumutului. Ca masuri asiguratorii, care privesc modul de rambursare a creditului, se inscriu:

- garantiile personale date de directorii companiilor care au solicitat credit, in sensul implicarii lor in afacerea creditata;

- politele de asigurare de viata pentru imprumuturi acordate persoanelor fizice;

. Posibilitati de perfectionare a procesului de creditare bancara.

In sistemul de tranzitie spre economia de piata a economiei romanesti, exista elemente de tranzitie pe langa o multitudine de probleme ce trebuie rezolvate.

Prin infiintarea unui numar mare de societati comerciale, s-a asigurat o structura organizatorica corespunzatoare, fara a beneficia de o functionalitate totala.

Apare astfel necesara introducerea unor noi forme si instrumente de creditare caracteristice tarilor cu economie de piata, cum ar fi cambiile, cartile de credit si biletele la ordin. Toate acestea vor contribui la imbunatatirea relatiilor financiare dintre agentii economici.

Pentru o mai buna desfasurare a activitatii economice si pentru reducerea riscului, accentul trebuie sa cada mai mult pe potentialul economic al agentului economic, adica pe cererea pe piata a produsului realizat, calitatea activitatii, segmentul de piata detinut, eventuala aparitie a concurentei. Accentul pe garantiile creditului ar trebui sa se reduca progresiv, pe masura castigarii increderii reciproce ca parteneri de afaceri, intre banca si client.

In acest sens, se presupune o perfectionare a analizei asupra clientilor la solicitarea creditelor, prin introducerea unor noi indicatori si criterii pe care clientii bancii trebuie sa le indeplineasca pentru a putea beneficia de credite.

In etapa actuala, de trecere la economia de piata, apare necesitatea ca bancile sa asigure distribuirea creditelor in mod favorabil dezvoltarii economiei. Astfel, pentru incurajarea productiei se impune acordarea unor credite cu dobanzi preferentiale, care sa sustina cresterea economica.

Urmarirea efectiva si eficienta a riscului general de activitatea de imprumut trebuie sa includa urmatoarele:

o politica eficienta de credite, completata de o structura organizatorica in care sa fie definite nivelele de responsabilitate;

o politica de stabilire a ratei dobanzii care sa tina cont de diferitele tipuri de risc, corespunzatoare diferitelor tipuri de credite si incluzand o marja de pierderi de credite in viitor;

un sistem de limite sau plafoane ale creditului total si a imprumuturilor cu expunere mare la risc;

o politica pentru asigurarea bancilor impotriva rau-platnicilor si a clientilor dubiosi. Un prim pas s-a efectuat recent prin accesul fiecarei banci comerciale si implicit a clientilor sai, la baza de date a Centralei Riscurilor Bancare din cadrul B.N.R., pentru cunoasterea riscului global pe orice client cu expunere mai mare de 200 milioane lei credite;

un proces eficient de urmarire a creditelor pentru a detecta imprumuturile restante intr-o faza incipienta si pentru a lua masuri urgente de recuperare a acestora in cel mai scurt timp, pe caile legal admise.