NOTIUNI GENERALE DESPRE IMPOZITELE SI TAXELE DATORATE BUGETULUI DE STAT

NOTIUNI GENERALE DESPRE IMPOZITELE SI TAXELE DATORATE BUGETULUI DE STAT

Teoria impozitelor, taxelor si a legislatiei fiscale.

"Impozitele si taxele, subventiile si alocatiile bugetare de fonduri, imprumuturile de stat si cheltuielile guvernamentale constituie componente tot mai importante ale vietii economice si sociale. Prin intermediul lor se acumuleaza si repartizeaza resursele financiare la dispozitia statului', dar ele reprezinta totodata si instrumente de gestionare si de asigurare a echilibrelor generale economice si financiare.

Din evolutia moderna a impozitelor sunt remarcabile indeosebi impozitele pe venituri si venituri reglementate in primele decenii ale acestui secol in Florenta, Italia, Romania si alte state europene pornind de la conceptia engleza de prestabilire a unor categorii de venituri denumite "cedule'.

In toate statele contemporane sistemele fiscale au evoluat cuprinzand tot mai multe impozite pe vanzarea bunurilor de consumatie, accize speciale sau de monopoluri fiscale, cuprinse in pretul de vanzare al alcoolului si altor produse, taxe de timbru, taxe vamale, contributii aditionale si alte venituri ale bugetelor locale.

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din venitul sau averea privata a persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului, cu caracter obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa si imediata, in vederea acoperirii cheltuielilor necesare infaptuirii functiilor si sarcinilor acestuia.

Din cele aratate rezulta ca un anumit venit al statului pentru a fi considerat impozit trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- trebuie sa se refere la un transfer gratuit de bani de la o anumita forma de proprietate catre proprietatea de stat;

- transferul sumei sa aiba caracter obligatoriu, adica sa fie stabilit prin lege;

- transferul sa aiba caracter definitiv si sa nu implice nici o obligatie asumata de catre stat in mod direct si cu caracter imediat;

- suma prelevata la dispozitia statului sa fie utilizata pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor acestuia, adica sa fie folosita pentru obiective si actiuni cu caracter public.

Potrivit necesitatilor de realizare practica a veniturilor bugetare, reglementarea juridica a impozitelor si taxelor pretinde doua categorii de norme juridice

- norme privind obiectul si subiectele debitoare ale impozitelor si taxelor si celorlalte venituri bugetare;

norme privind procedura fiscala a stabilirii si incasarii impozitelor si taxelor precum si a solutionarii litigiilor dintre contribuabili si organele fiscale.

Prima dintre aceste categorii de norme juridice si fiscale are in general un continut de drept material potrivit necesitatilor de a se institui legal fiecare dintre impozite, taxe etc., precizandu-se obiectul si subiectul impozabil sau taxabil, tariful de calcul, termenul si eventual alte conditii de plata a acestora.

Cea de a doua categorie cuprinde normele fiscale de natura procedurala potrivit necesitatii de stabilire si incasare a impozitelor si taxelor.

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele urmarite de stat la introducerea lor este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat si de contribuabili. Drept urmare prin legea prin care se instituie un impozit se precizeaza persoanele in sarcina carora cade plata impozitului, materia supusa impozitului, termenele de plata, sanctiunile ce se aplica persoanelor fizice sau juridice care nu isi onoreaza obligatiile fiscale la termenele stabilite sau sustrag materia impozabila de la impunere precum si incalcarea legislatiei in vigoare.

Impozitele si taxele, denumite intr-un cuvant venituri bugetare, se caracterizeaza fiecare in parte prin trasaturi determinate de modul de asezare, provenienta, percepere, rolul lor, etc.

In acelasi timp, insa, sunt anumite elemente comune sau specifice tuturor veniturilor, care trebuie sa se regaseasca in reglementarea fiecarui venit bugetar, fara de care nu s-ar putea planifica, determina, urmari si realiza.

Principalele elemente specifice veniturilor bugetare sunt: denumirea, subiectul, suportatorul, obiectul, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota impunerii, asieta, termenele de plata, scutirile si reducerile, obligatiile contribuabililor si sanctiunile.

Denumirea impozitului reflecta continutul economic si natura materiei impozabile, de exemplu impozitul pe profit, pe salarii, pe cladiri, etc.

Subiectul impozitului (platitorul) este persoana fizica (ce are capacitatea de exercitiu) sau juridica (cu personalitate juridica) obligata prin lege la plata unei taxe sau a unui impozit. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau functionarul, la impozitul pe profit este agentul economic, la impozitul pe succesiune este mostenitorul, etc. In vorbirea curenta subiectul impozitului mai este denumit si contribuabil.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana fizica sau juridica care suporta efectiv impozitul (care plateste efectiv).

In mod normal subiectul ar trebui sa fie si suportatorul real al acestuia. In realitate, sunt frecvente cazurile in care suportatorul impozitului este alta persoana decat subiectul impozitului. Acest lucru este posibil, deoarece sunt diverse cai si mijloace pentru a transpune intr-o masura mai mare sau mai mica impozitele platite de unele persoane fizice sau juridice in sarcina altora. De exemplu, taxa pe valoarea adaugata (T.V.A.) este platita de toti participantii la circuitul economic, insa ea este suportata in mod efectiv de cumparatorii finali intrucat in preturile finale (cu amanuntul) ale bunurilor si serviciilor este inclusa si aceasta taxa.

Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impozitarii. Acesta reprezinta elementul concret al venitului sau al bunului impozabil sau taxabil care sta la baza asezarii acestuia si poate fi diferit de provenienta venitului, scopul urmarit, natura venitului bugetar. De exemplu pentru T.V.A materia supusa impunerii o reprezinta valoarea, pentru impozitul pe profit, profitul, pentru impozitul pe dividend, dividendul, etc.

Sursa impozitului (baza de calcul) reliefeaza izvorul de provenienta a sumei de bani necesare platii obligatiei catre stat. De regula aceasta sursa este venitul obtinut, insa in unele situatii sursa o poate constitui o parte din substanta averii, ca de exemplu in cazul succesiunilor. Baza de calcul reprezinta elementul pe care se fundamenteaza calculul venitului bugetar. Poate sa fie acelasi cu obiectul venitului sau sa difere de acesta. De regula cand obiectul impozitului este venitul, valoarea, profitul sau tariful acesta este in acelasi timp si baza de calcul.

La exprimarea dimensiunii obiectului impozabil se foloseste o anumita unitate de masura denumita unitate de impunere. Drept unitate de impunere intalnim: unitate monetara in cazul impozitului pe venit, metrul patrat pe suprafata utila la impozitul pe cladiri, hectarul la impozitul funciar, bucata, kilogramul, litrul, etc. la unele taxe de consumatie.

Cota de impunere sau cuantumul unitar reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit intr-o suma fixa sau in cote procentuale (proportionale, progresive sau regresive). Aceasta este elementul care, aplicat la baza de calcul, conduce la cuantumul global al venitului bugetar. De exemplu: sume fixe (impozitul pe terenurile agricole, taxa asupra terenurilor proprietate de stat, etc.), cota fixa ramane neschimbata indiferent de baza de calcul (T.V.A, taxe vamale), cota procentuala simpla (progresiva sau regresiva) - se schimba in functie de baza de calcul, dar se aplica la intreaga baza de calcul (taxa vanzarii de bunuri imobiliare), cota procentuala (progresiva sau regresiva) pe transe - se modifica in functie de baza de calcul, dar se aplica doar la o anumita transa (impozitul pe salarii).

Asieta sau modul de asezare si percepere, care desemneaza totalitatea masurilor luate si actiunilor intreprinse si efectuate de organele fiscale, urmarind ca obiective: identificarea subiectului impunerii si a materiei impozabile, determinarea marimii materiei impozabile si a cuantumului impozitului si operatiunea de incasare a impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea impozitului pana la termenul stabilit prin lege atrage dupa sine majorari de intarziere, sanctiuni suplimentare pentru rai platnici, cum ar fi dublarea impozitului datorat.

Inlesnirile prevazute de lege sunt stabilite de cele mai multe ori sub forma de reduceri sau scutiri si au in vedere anumite situatii deosebite, de exemplu, in functie de politica fiscala sau sociala promovata la un anumit moment dat. Cei care sunt scutiti de impozite inseamna ca sunt exonerati in totalitate de la plata obligatiei catre stat, adica nu platesc nici un fel de impozit. Cei care beneficiaza de reduceri datoreaza impozit insa in proportie mai mica decat restul contribuabililor. Pentru ca platitorii sa beneficieze de scutiri sau reduceri, ei trebuie sa prezinte organelor fiscale documente legale din care sa rezulte ca se incadreaza in randul contribuabililor beneficiari de scutiri si reduceri.

Drepturile si obligatiile platitorilor sunt reglementate in vederea asigurarii respectarii legalitatii la stabilirea si incasarea obligatiilor bugetare, in acest sens, debitorii au dreptul sa ceara aplicarea corecta a normelor legale, sa ceara si sa li se admita acordarea inlesnirilor legale. De asemenea, pentru platile efectuate in plus sau fara baza legala, au dreptul sa accepte compensari cu obligatii viitoare sau sa ceara restituirea lor. Platitorii sunt obligati sa puna la dispozitia organelor fiscale toate informatiile cerute in vederea evaluarii corecte a bazei de calcul, declararea obiectului si a materiei impozabile, plata in cuantumul si la termenele prevazute.

Raspunderea platitorului (sanctiuni) reprezinta aplicarea formelor raspunderii juridice-administrative, patrimoniale si penale de plata, in cazul abaterilor administrative, sanctiunile prevazute sunt majorarile de intarziere, amenzile, etc.

Aplicarea reglementarilor cu caracter fiscal, asezarea si perceperea impozitelor si taxelor nu se pot infaptui fara existenta unui mecanism bazat pe tehnici, metode si instrumente specifice desfasurarii activitatii de urmarire si control.

Aria de cuprindere a intregii activitati fiscale este data de sistemul fiscal, definit ca totalitatea impozitelor si altor venituri pe care statul prin organele de specialitate le percepe in baza surselor legislative in urma carora ia nastere creanta fiscala a statului asupra contribuabililor.

"Cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci si folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a unor ramuri sau subramuri economice, stimularea ori reducerea protectiei sau consumului unor marfuri, extinderea sau dimpotriva, restrangerea relatiilor comerciale cu strainatatea.'

1.2. Functia si rolul impozitelor si taxelor.

Pentru evolutia impozitelor si taxelor, caracteristica este tendinta de crestere continua a acestora ca marime, atat absoluta cat si relativa. Sporirea volumului incasarilor de impozite si taxe s-a realizat prin extinderea bazei de impozitare, cresterea numarului de contribuabili sau prin majorarea cotelor de impozitare.

Functia impozitului este in mod cert financiara, dar ea include, de asemenea, cautarea unei organizari economice speciale care sa confere statului un rol de interventie. In consecinta, numai statul poate institui impozite si orice alte venituri necesare satisfacerii generale ale societatii.

Ponderea majoritara a impozitelor in cadrul veniturilor bugetare se datoreaza in primul rand rolului acestora. Impozitele indeplinesc un rol care se manifesta pe plan financiar, economic, social si politic, diferit de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, in sensul ca impozitele constituie mijlocul principal de procurare a resurselor banesti necesare acoperirii cheltuielilor publice.

"In tarile dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor si taxelor se procura intre 80-90 % din totalul resurselor financiare necesare statului, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare, aportul acestora reprezinta intre 50-60% din totalul resurselor financiare publice".

La introducerea unui impozit, se cere ca acesta sa aiba un randament fiscal ridicat, sa fie stabil si elastic. Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul ramane constant de-a lungul ciclului economic. Deci, randamentul unui impozit nu trebuie sa sporeasca odata cu cresterea volumului productiei si a veniturilor in perioadele favorabile ale ciclului economic. In ceea ce priveste elasticitatea impozitului, aceasta presupune ca impozitul sa poata fi adaptat in permanenta necesitatilor de venituri ale statului.

Astfel, daca se inregistreaza o crestere a cheltuielilor bugetare, este necesar ca impozitul sa poata fi majorat corespunzator si invers. In practica fiscala rezulta ca elasticitatea, de regula, actioneaza in sensul majorarii impozitului.

Aceasta tendinta de crestere absoluta si relativa a impozitului este caracteristica perioadei actuale si se realizeaza prin cresterea numarului platitorilor, extinderea bazei de impunere, precum si prin majorarea cotelor de impunere.   

In ultimii ani, s-a remarcat o anumita accentuare a rolului impozitelor pe plan economic, concretizata in incercarile statului de a folosi impozitele ca un mijloc de interventie in activitatea economica. In functie de intentia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de stimulare sau de franare a unei activitati, folosind forma exonerarii sau se poate descuraja prin suprataxare, de crestere sau de reducere a productiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare sau de ingradire a comertului exterior.

Astfel, in vederea cresterii consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acesteia.

Daca se urmareste reducerea consumului, atunci se procedeaza la majorarea cotelor de impozit aplicate la vanzarea marfii respective. De asemenea, extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata prin masuri fiscale, constand in restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate sau prin reducerea nivelului taxelor vamale percepute de catre stat la importul anumitor marfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului. Deci, cu ocazia introducerii unui impozit, statul urmareste nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci si folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri sau subramuri economice.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca, prin intermediul lor statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut intre persoanele fizice si juridice, precum si intre paturile si clasele sociale. Astfel, prin intermediul impozitelor si taxelor, statul preia la buget intre trei si patru zecimi si chiar mai mult din PIB in tarile dezvoltate, in timp ce in tarile in curs de dezvoltare preia intre doua si trei zecimi.

Aceste limite sunt influentate de factori externi sistemului de impozite, cum ar fi: nivelul PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitului si progresivitatea impunerii, prioritati stabilite de stat in ceea ce priveste destinatia resurselor financiare concentrate la dispozitia sa, etc., dar si factori interni sau proprii sistemului de impozite, locul cel mai important intre acestia ocupandu-l progresivitatea cotelor de impunere.

In ceea ce priveste rolul politic al impozitelor, se poate spune ca prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste realizarea unor obiective de ordin social-politic.

Analizand rolul multiplu al impozitelor, putem desprinde concluzia ca aceste impozite pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situatiei economiei. Impozitele pot fi folosite pentru a incuraja sau descuraja o anumita activitate economica, fara sa inceteze a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice.

La nivelul unei economii nationale, nivelul fiscalitatii este reprezentat de rata fiscalitatii. Aceasta se calculeaza ca raport intre suma totala a impozitelor de tot felul prelevata la bugetul public national intr-o anumita perioada, de regula, un an, si marimea produsului intern brut realizata in aceeasi perioada.

Cu sprijinul unor dispozitii fiscale cum sunt: reduceri de impozite, reduceri sau scutiri de taxe, agentii economici sunt incitati sa se orienteze in directia ocuparii fortei de munca, aceasta fiind o subordonata a politicii de reducere a somajului.

Problema fiscalitatii trebuie privita insa nu numai prin prisma ponderii incasarilor din impozite si taxe in P.I.B., ci si avand in vedere structura impozitelor si taxelor. Este necesar sa vedem ce loc ocupa in totalul veniturilor fiscale incasarile provenite din impozitele directe si, respectiv, din cele indirecte.

Legat de incasarile din impozitele directe, este de vazut daca, luand in considerare conditiile concrete dintr-o anumita tara, care este raportul dintre impozitul pe veniturile persoanelor juridice (societatilor de capital).

In ceea ce priveste incasarile din impozitele indirecte, este de urmarit care sunt produsele care fac obiectul taxelor de consumatie, in ce masura este vorba de bunuri de larg consum strict necesare traiului de zi cu zi si care este nivelul cotelor de impozit, avand in vedere ca aceste taxe sunt suportate, in final, de consumatori si nu de cei care le avanseaza bugetului public. Toata aceasta analiza privind structura impozitelor si taxelor este necesara, deoarece numai o privire globala privind rata fiscalitatii nu este suficienta pentru a putea desprinde, in profunzimea lor, implicatiile de ordin economic, financiar, social si politic ale unui sistem fiscal.