 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Afaceri | Agricultura | Economie | Management | Marketing | Protectia muncii |
| Transporturi |
Creditul este operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, in mod normal insotite de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator.
Aceasta operatiune priveste doua parti:
O parte care acorda creditul, care poarta numele de creditor
O parte care primeste creditul, ce poarta numele de debitor.
Operatiunile de credit pot interveni intr-o gama ampla si anume de la relatii intre indivizi sub forma unor acorduri personale simple pana la tranzactiile formalizate ce se efectueaza pe piete monetare sau financiare foarte dezvoltate si formulate in cadrul unor contracte complexe. O parte importanta a relatiilor de credit priveste mobilizarea capitalurilor disponibile si a economiilor.
In amplitudinea sa, esenta raportului de credit se dezvaluie prin analiza trasaturilor caracteristice.
I. Subiectele raportului de credit
Creditorul si debitorul prezinta o mare diversitate in ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele angajarii in raport de credit si durata angajarii sale, astfel ca ierarhizarea acestor laturi, in amanunt, este dificila.
Raportul de credit implica primordial redistribuirea unor capitaluri aflate in stare de disponibilitate, ceea ce presupune preexistenta unor procese de economisire sau acumulari monetare.
Cresterea veniturilor populatiei prin angajarea masiva in procesele economice, prin nivelul inalt al productivitatii muncii, si prin amplitudinea spiritului de prevedere si economisire, caracteristici ale evolutiei contemporane in toate tarile dezvoltate, a facut din populatie un factor major in desfasurarea raporturilor de credit, in primul rand, in postura de debitor.
II. Promisiunea de rambursare
Promisiunea de rambursare reprezinta un element esential al raportului de credit, care presupune riscuri si necesita in consecinta, adesea, angajarea unei garantii.
In raporturile de credit, riscurile probabile sunt:
A. Riscul de nerambursare
B. Riscul de imobilizare
A. Riscul de nerambursare consta in probabilitatea intarzierii platii sau a incapacitatii de plata datorita conjuncturii, dificultatilor sectoriale, sau deficientelor imprumutatului.
Pentru prevederea riscului trebuie sa se analizeze temeinic imprumutatul, prin prisma cerintelor respectarii raportului de credit sub diverse aspecte:
Pentru diviziunea riscului se poate actiona prin colaborari cu alte institutii de credit.
B. Riscul de imobilizare survine la banca sau la detinatorul de depozite, care nu este in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereusite a creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea situatii, care afecteaza major pe deponent, pot fi prevenite prin administrarea judicioasa a depozitelor si creditelor de catre banci; angajarea de credite pe baza hartiilor de valoare, mobilizarea efectelor (la piata monetara), prin rescont si alte operatiuni.
Creditele care se acorda de regula prin banci, angajeaza fonduri ce nu apartin bancii. De aici necesitatea in scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce ii sunt incredintate, ca bancherul sa isi intareasca pozitia sa de creditor prin garantii personale sau reale.
Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati, in cazul in care platitorul este in incapacitate de plata.
In cazul garantiei simple garantul are dreptul de a discuta asupra indeplinirii obligatiei sale, de a cere executarea primordiala a debitorului si in cazul in care exista mai multi garanti, sa raspunda numai pentru partea sa.
In cazul garantiei solidare, garantul poate fi tras la raspundere pentru a plati concomitent sau chiar inaintea debitorului, daca aparent prezinta conditii preferabile de solvabilitate.
Garantiile reale cuprind retinerea, gajul, ipoteca si privilegiul.
Dreptul de retinere asigura creditorului posibilitatea de a retine un drept corporal, proprietate a debitorului, atat timp cat el nu a fost achitat integral. Pentru aceasta trebuie indeplinite anumite conditii:
- bunul corporal detinut de creditor sa aiba legatura cu creanta
- creanta trebuie sa fie certa si exigibila
Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun in garantia creditului, gajul.
Creditorul titular al gajului are in virtutea gajarii anumite drepturi:
- de preferinta, cu conditia ca acesta sa fi platit in cazul vanzarii bunului ce reprezinta garantia
- de retinere, in cazul pastrarii obiectului gajului
- de vanzare, prin vanzarea in justitie a bunului gajat
Ipoteca este actul prin care debitorul acorda creditorului dreptul asupra unui imobil fara deposedare si cu publicitate si de asemenea ii confera acestuia dreptul de preferinta si dreptul de urmarire.
Ipoteca poate fi: legala conventionala si judiciara.
Ipoteca este conventionala atunci cand ia nastere din conventia partilor, cu formele prevazute de lege
Ipoteca este legala atunci cand ia nastere in virtutea unei dispozitii speciale a legii si judiciara atunci cand este acordata in urma hotararilor organelor judecatoresti in baza legii.
Privilegiul este dreptul conferit prin lege unor creditori de a avea prioritate in a fi platiti atunci cand dispun de o garantie asupra unei parti sau asupra totalitatii patrimoniului debitorului.
III. Termenul de rambursare
Termenul de rambursare este o trasatura specifica a creditului si are o mare varietate:
- termene foarte scurte de maxim 24 de ore, practicat intre banci pe pietele monetare
- termene de 30,50,100 de ani, ce reprezinta solutii recente pentru imprumuturi privind constructia de locuinte.
Pentru creditele pe termen scurt este caracteristica rambursarea integrala la scadenta, iar creditele pe termen mediu si lung implica adesea rambursarea esalonata, ceea ce inseamna ca pe parcurs, la termenele stabilite (lunare, trimestriale etc) odata cu platile cuvenite pentru dobanzi se ramburseaza o parte din imprumut.
IV. Dobanda
Dobanda reprezinta caracteristica esentiala a creditului.
In acordurile de credit s-a incetatenit clauza dobanzii fixe - dobanda cuvenita in cadrul acordului de credit este acceptabila pentru ambele parti, pentru intregul imprumut si pe intreaga durata a creditului.
In perioada anilor 70, in conditiile presiunii inflationiste, s-a instituit regimul dobanzilor variabile, situatie in care dobanzile se modifica semestrial in functie de nivelul dobanzilor pe piata nationala si/sau internationala.
V. Tranzactia. Acordarea creditului
Creditul poate fi consfintit in cadrul unei tranzactii unice; acordarea unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit.
In ultima perioada s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, in cadrul caruia imprumuturile efective apar la intervale liber alese de debitor. Cartile de credit sunt modalitatile cele mai raspandite pentru aceasta forma.
Confirmarea tranzactiei, respectiv acordarea creditului, este un act de mare importanta, in vederea caruia creditorul trebuie sa isi asigure o buna informare si documentare pentru evitarea riscului. In acest sens, bancile isi creaza un cadru propriu de informare si documentare, sau apeleaza la agentii specializati care studiaza capacitatea de plata si potentialul economic al firmei.
VI. Consemnarea si transferabilitatea
Consemnarea si transferabilitatea reprezinta de asemenea caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate in marea lor majoritate prin inscrisuri privind instrumentele de credit, a caror forma de prezentare implica diverse aspecte.
Transferabilitatea instrumentelor de credit si deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul, de la un creditor la altul, este in primul rand o expresie a lichiditatii portofoliului de creante, posibilitatea fiecarui creditor de a transforma creanta in bani, potrivit unei necesitati sau unei noi optiuni.
Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi angajand modalitati diferite, pe termen scurt, mediu si lung, privind operatii bazate pe inscrisuri sau fara, garantate sau negarantate, in fiecare caz in parte sau in cadrul unui acord general.
In raporturile de credit cu banca se pot angaja si persoane care in acest cadru nu au calitatea de agenti economici.
Raporturile de credit ale intreprinderilor
Raporturile de credit ale intreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce.Pe de-o parte, intreprinderile avand conturi deschise la banci, formeaza depozite, care pot fi folosite de catre acestea ca resurse.Pe de alta parte, bancile acorda credite intreprinderilor pentru nevoile lor de productie curente sau cu recuperare ulterioara, pentru investitii.
Esential in aceste raporturi este faptul ca unul din parteneri este banca, iar relatiile intre banca si partener se desfasoara pe terenul valorificarii capitalurilor disponibile si realizarea de profituri, in principal sub forma de dobanzi.
Operatiile de credit bancar in sensul raportului banca-intreprindere.Principalele credite acordate de banci.
Avansurile in cont curent sau creditele de casa respectiv trezorerie reprezinta raporturile de credite intemeiate pe o deplina cunoastere a activitatii intreprinderii, fara a fi consemnate prin inscrisuri relative la fiecare angajament.
Aceste credite nu sunt garantate formal, ele fiind menite sa satisfaca necesitatile curente privind acoperirea cheltuielilor de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, in obiecte care sa reprezinte o garantie veridica.Aceste credite nu au stabilite termene de rambursare.
De regula acordarea de astfel de credite este intemeiata pe depozite compensatorii.Functia acestor depozite decurge intr-un sens din faptul ca intreprinderile isi pastreaza toate disponibilitatile in conturile de la banca, ceea ce permite bancii sa acopere necesitatile unor intreprinderi prin insasi redistribuirea depozitelor in cont curent constituite de alte intreprinderi.Pe de alta parte, existenta permanenta a depozitelor compensatorii inseamna pentru banca o reducere a resurselor utilizate, iar pentru intreprindere un mijloc de pastrare a solvabilitatii.
O alta caracteristica a acestor credite este si faptul ca acestea nu au posibilitatea de recreditare, bazandu-se pe principalele resurse ale bancii.
Sistemul de acordare general este linia de credit, in conditiile careia se stabileste limita maxima a creditului acordat in acest cadru.
Intr-o forma primara, aceasta linie de credit confera intreprinderii un credit provizoriu, intrucat banca poate cere oricand acoperirea debitului.O forma mai favorabila intreprinderii este linia de credit confirmata, pe baza unui acord scris, in care posibilitatea de acordare a creditului se mentine pentru o perioada stabilita in contract.
Linia de credit revolving implica utilizarea curenta a acestui mod de obtinere de fonduri de catre intreprinderi, intrucat rambursarile efectuate, reducand nivelul creditului, permit in etape ulterioare, obtinerea unor noi credite, in limitele stabilite, deoarece, potrivit conditiilor acestui acord, posibilitatea de creditare se reinnoieste.
Creditele exemplificate pana aici, asigura intreprinderii un aflux de capital circulant, care este folosit de aceasta potrivit necesitatilor sale si liberului sau arbitru, fara a se motiva utilizarea lui, putand fi caracterizate, prin aspectul lor general implicite.
O serie de alte credite bancare de care pot beneficia intreprinderile , necesita, vis-a-vis de banci, o motivare clara si conditionare a utilizarii lor si adesea garantare.Astfel, dupa modul lor de angajare si folosinta, ele pot fi caracterizate ca explicite.Creditele explicite pot fi considerate in ansamblul lor credite pentru stocuri.
Intre acestea creditele de productie sezoniera cunoscute sub numele de credite de campanie.Acestea sunt menite sa asigure resursele necesare in cazul iregularitatii ciclului aprovizionare-productie-vanzari, de exemplu, productia de blanuri, conserve, jucarii etc.
Aceste credite sunt garantate cu marfurile aflate in procesul de productie sau de circulatie.
Creditul ipotecar reprezinta creditul destinat activitatii imobiliare care prezinta una din cele mai importante categorii de credit din sistemul national in economia de piata, economie care cultiva si dezvolta, sprijina si sustine, proprietatea individuala.
Potrivit unui studiu, creditul ipotecar avea la sfarsitul anilor 1987, in SUA proportii considerabile, reprezentand 2906 miliarde de dolari.Numai bancile comerciale sustineau in calitate de creditori 507,5 milioane de dolari, ceea ce reprezinta cca 31% din totalul creditelor acordate de catre acestea (aproximativ 1900 miliarde de dolari).
Creditul ipotecar se afirma deci, ca principala modalitate de sprijinire a proprietatii imobiliare.
Creditul ipotecar presupune o conventie intre creditor si debitor (imprumutat), in care se prevede, in general:
-proprietatea ce serveste ca si garantie a rambursarii imprumutului
-conditiile de remunerare si scadentele de rambursare
-penalitatile in caz de rambursare anticipata, partiala sau completa a imprumuturilor.
-circumstantele in care prin nerespectarea conditiilor de imprumut, debitorul poate pierde proprietatea.
Principalul tip de imprumut pe ipoteca comporta o suma de rambursare si o rata a dobanzii fixa(constanta si identica).Rambursarile periodice sunt prevazute pe intreaga perioada si fiecare rambursare cuprinde, deopotriva, dobanda si suma cu care se reduce datoria in curs.De regula, in cadrul ratei fixe, in timp, scade partea privind dobanzile si creste partea privind rambursarea propriu-zisa.
In ultimul timp, s-au dezvoltat si alte tipuri de credite ipotecare cum ar fi:
-imprumut pe ipoteca cu dobanzi variabile
-imprumut pe ipoteca cu rambursare progresiva
-imprumut pe ipoteca inversat, purtator de anuitati
Imprumutul pe ipoteca cu dobanzi variabile s-a instituit in special datorita cresterii si variatiei ratei dobanzii in anii 1980, in care s-a produs cresterea costurilor de procurare a fondurilor de imprumut.Creditul pe ipoteca cu dobanzi variabile presupune variatia acestora, in functie de un indicator precis al pietii financiare.
Imprumutul pe ipoteca cu rambursare progresiva satisface cerintele crescande ale familiilor cu venituri modeste, aflate la inceputul activitatii, care au perspectiva ameliorarii veniturilor lor.Formulele propuse prevad pentru perioadele initiale, reduceri intre 9 si 95% fata de rambursarile constante.
Imprumutul ipotecar inversat, purtator de anuitati,urmareste sa valorifice capitalul imobilizat in locuinte proprietate, fara a se renunta la dreptul de proprietate si la uzufruct.Ca atare, imprumutul obtinut prin ipotecarea unei proprietati serveste la achizitionarea unui contract de anuitati si aduce astfel proprietatii un venit regulat.
Dimensiunile ample ale creditului ipotecar in toate tarile dezvoltate, implica o mobilizare vasta de resurse, de regula, capitalurile disponibile pe termen lung.
Intre bancile si institutiile ce constituie asemenea resurse, se afirma primordial: casele de economii, respectiv bancile de economii, companiile de asigurari pe viata, bancile si societatile ipotecare si chiar bancile comerciale.
Intrucat creditul ipotecar are un rol deosebit in expansiunea si propasirea proprietatii, sprijinul statului se manifesta pe scara larga in toate tarile, pe multiple planuri : supraveghere, asigurare, impozitare, gestiunea datoriei etc.
Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu, acordat persoanelor individuale destinat pentru a acoperi costul bunurilor si serviciilor de care beneficiaza prin reteaua de comercializare si servicii, sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop.
Creditul de consum s-a afirmat de timpuriu, intre celelalte forme de credit si intr-o forma initiala, a existat sub forma ´´creditului deschis´´, respectiv a posibilitatii pe care comerciantul o acorda clientilor, de regula celor solvabili, de a achizitiona marfuri potrivit necesitatilor, urmarind ca lichidarea sau regularizarea datoriilor sa se faca ulterior, potrivit angajamentelor personale diferite de la caz la caz.Forma astfel practicata a fost considerata drept credit cu rambursarea neesalonata.
Productia de masa de bunuri de folosinta indelungata si necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea, a cumparatorilor, a determinat indeosebi de la inceputul secolului XX, statuarea, in fiecare din tarile dezvoltate, a unor norme precise de creditare, precum si a unei retele ample si diversificate de institutii de credit, in mare parte legate de firmele producatoare.Astfel ca, cea mai mare parte a creditelor de consum exista si se acorda sub forma creditelor esalonate, forma in care termenii creditarii; scadente, cuantumul ratelor etc., se stabilesc la acordarea creditelor.
La polul opus, creditul cu scadenta nedeterminata implica operatii de credit deschis, credite acordate comerciantilor cu amanuntul, sau de catre acestia, credite privind anumite servicii.In aceste operatiuni, debitorul va efectua plata in timp util (maximum fiind convenabil), dar in momente prielnice lui, pe care le stabileste personal.
O forma deosebita, in deplina dezvoltare ce apartine creditelor esalonate il reprezinta creditul revolving, aparut la sfarsitul anilor 1930.Indeosebi aceasta forma, s-a extins odata cu amplificarea utilizarii cartilor de credit.
Elementele caracteristice acestui credit sunt:
-se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti
-permite consumatorului sa efectueze cumpararile, sau sa obtina imprumuturi fie direct, asupra creditorului, fie indirect prin cartile de credit, in momentul oportun pentru el.
-consumatorul are posibilitatea sa efectueze plata fie in totalitate pentru creditul in curs, fie prin plati partiale, periodice, dupa posibilitati.
Creditul comercial a avut si are un rol important in dezvoltarea economiei de consum, respectiv a productiei si circulatiei marfurilor, destinate marii mase a consumatorilor.
Creditul de consum anticipeaza momentul intrarii in posesia bunurilor si permite accesul consumatorilor cu venituri mai mici la bunurile de folosinta indelungata de valoare mare.Prin aceasta se actioneaza pe doua planuri : pe de-o parte , se asigura satisfacerea facila a necesitatilor si dorintelor marii mase de consumatori, iar pe de alta parte, promoveaza pe scara larga productia si circulatia unei game extinse de marfuri, dincolo de cererea solvabila a populatiei si chiar, dupa unele aprecieri, dincolo de capacitatile normale de plata a populatiei, luata in ansamblul ei.
De aici s-a tras concluzia ca pe unele planuri actiunea creditului de consum este destabilizatoare pentru economie, oferind terenul unor productii supradimensionate, ea actionand ca un factor de expansiune a economiei de consum.
Pe plan general, creditul de consum a contribuit direct la cresterea in ritmuri rapide a nivelului de trai a unei parti mari a populatiei, iar vis-a-vis de datoriile contractate a actionat ca un factor al intaririi disciplinei in munca si, in ansamblu, a contribuit la afirmarea progresului economic si social.
Data fiind importanta economico-sociala a creditelor de consum, aceasta reprezinta sfera cu cea mai mare implicare a reglementarilor si controlului de stat.
In incheierea expunerii privind principalele categorii de credite, este necesar sa subliniem, prin comparatie unele aspecte care le reunesc sau le deosebesc.
Creditul bancar, ipotecar si de consum, presupun desfasurarea unor raporturi de credit complementare intermediate prin banci.
In fapt, raporturile de credit se desfasoara pe doua planuri:
1) Procesul de imobilizare a capitalurilor disponibile, in situatia in care creditorul este detinatorul de disponibilitati, iar depozitar, banca.Acest raport este in mod necesar prealabil.
2) Procesul de distribuire a capitalurilor disponibile, in care utilizatorii in calitate de debitori, recurg in mod necesar la banci comerciale sau specializate.
Creditul obligatar reprezinta o grupa a operatiilor de credit cu existenta seculara care se refera la relatiile de credit in care partenerii sunt institutiile statale sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care emit obligatiunile, in aceasta calitate, pe de o parte, si creditorii, subscriitorii, si detinatori ai acestor obligatiuni, care isi angajeaza astfel capitalurile, in vederea obtinerii unui venit sigur sub forma principala de dobanzi.
Obligatia este un titlu de recunoastere a datoriei care reprezinta o creanta financiara, pe care detinatorul (creditorul) o are asupra emitentului (debitorului), sau altfel spus, este o promisiune scrisa de a plati o suma de bani (principal) la o data stabilita.Detinatorul incaseaza de regula, periodic dobanzile convenite in raportul de credite.
Emisiunea de obligatii este o sursa preferata de capital pentru intreprinderi.
Intreprinderile ; de regula societati pe actiuni, avand o structura data a detinerilor (si detinatorilor de capital) si prin aceasta, o repartizare data in pozitia puterii in consiliul de administratie, evita noile emisiuni de actiuni ca sursa de sporire a capitalurilor, situatie care ar putea duce la schimbarea raportului de forte.Acest fapt explica, preponderent, preferinta pentru imprumut, in opozitie cu posibilitatea de sporire a capitalului propriu prin emitere de actiuni.De fapt, apar si alte avantaje decurgand din ieftinatatea si comoditatea solutiei.In primul rand, creditorul este remunerat prin dobanzi, care, fie mobile, fie fixe incumba o prestatie mai mica, decat dividendul ce ar reveni furnizorilor de capital, in conditiile in care acestia ar avea calitatea de actionari.Apare din aceasta o diferenta in favoarea intreprinderii si, respectiv, a veniturilor repartizate actionarilor.
Pe de alta parte, creditorul este un factor comod in activitatea intreprinderii, creanta nu-i permite imixtiunea in activitatea unitatii, ci numai asteptarea pacienta a termenelor de plata.
Aceste avantaje specifice, pentru ambele parti, determina optiunea deschisa pentru acest sistem, fapt evident, prin dimensiunile covarsitoare ale cresterii sale in toata lumea.
Urmarind fenomenul obligatar, ca fenomen economic si ca raport de credit, trebuie sa subliniem importanta in cresterea accelerata a acestei componente in formarea surselor de dezvoltare a intreprinderilor economice, deci la asigurarea infaptuirii investitiilor.
Intre sursele imprumutate, sumele obtinute din emisiunea de obligatii sunt utilizate cu prioritate sau, in exclusivitate, in majorarea capitalului fix, fie in noi investitii, in cladiri, echipamente, utilaje, componente ale noilor tehnologii, fie in operatii de preluare si achizitii de intreprinderi.
Obligatiile, ca obiect de sine, reprezinta temeiul desfasurarii unor alte operatii de credit.Obligatiile pe termen scurt si lung, emise de stat sau intreprinderi particulare, de regula, societati , reprezinta, prin cantitatea lor, active substantiale in patrimoniul fiecarei intreprinderi sau banci.Ele reprezinta in forme specifice modalitatea, preferata de detineri de lichiditati pe termen scurt, intrucat obligatiile se caracterizeaza prin siguranta si facilitate, prin valorificare imediata.
Obligatiile se vand in mod curent intre intreprinzatori si banci si intre banci si banca centrala, in cadrul operatiilor de optimizare a plasamentelor pe care le urmaresc fiecare.De asemenea, activele in obligatiuni creeaza temei unor operatii de imprumut declansate de detinatorii care primesc credite, prin angajarea acestora.Prin aceasta, pe de o parte, detinatorii obtin cu usurinta disponibilitatile lichide in momentele considerate oportune, in conditii avantajoase, iar pe de alta parte, pastreaza in continuare calitatea de proprietar al acestor obligatiuni si, deci , privilegiul de a incasa, la termenele stabilite, dobanzile ce li se cuvin.
Iata de ce obligatiunile, in sine, prezinta fondul material al unor ample operatii bancare active, si genereaza si sustin, numeroase si felurite operatii de credit bancar.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Finante-banci | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
