Necesitatea organizarii si functionarii trezoreriei statului

Necesitatea organizarii    si functionarii trezoreriei statului

1.1.1. Scurt istoric privind institutia publica ,, Trezoreria''

Pornind de la etimologia cuvantului ,,trezorerie ,,vom observa ca acesta este preluat din limba franceza, provenind din frantuzescul trezor = comoara. Prin urmare putem sustine ca trezoreria indica locul de pastrare a banilor. Dar atunci cand se foloseste cuvantul de "trazorerie publica", semnificatia va fi aceea de loc unde se pasreaza si administreaza banii publici.

Daca in ceea ce priveste banii privati,detinatori lor au drept de dispozitie,nu la fel,stau lucrurile in cazul banilor publici,unde chiar legea arata ceea ce trebuie facut si ingradeste organelor de conducere ale institutiilor publice,administrarea libera si dupa bunul plac al banului public. Nerespectarea acestor dipozitii este incriminata si sanctionata in legi contraventionale, dupa gradul de pericol social al faptei comise, crescut respectiv mai redus. O dispozitie cu acest sens gasim in Legea nr.72/1996 "Legea privind finantele publice", iar in art.1 alin.2 teza finala, unde se arata ca: "utilizarea resurselor financiare (publice n.n.) se face cu respectarea stricta a legii in conditii de eficienta sociala si / sau economica".

Procesul de apreciere a reformei in tara noastra, in special restructurarea economiei, necesita importante resurse materiale si financiare a caror procurare si administrare ridica probleme importante. In procesul de restusturare a economiei un rol important revine finantelor publice, prin organele sale si prin institutia trezoreriei, cu ajutorul carora statul mobilizeaza si administreaza resursele financiare necesare realizarii politicii sale economico - sociale.

Planul financiar al statului cuprindea, pe o parte, resursele financiare ale statului siale organizatiilor,precum si veniturile de la populatie (impozite si taxe si cresterea soldului permanent al depunerilor populatiei la    C.E.C.), iar pe de alta parte, destinatia acestor resurse pe principalele actiuni ale planului national unic.

Bugetul de stat, ca plan financiar de baza a statului, reflecta procesul formarii si repartizarii principalelor resurse centralizate ale statului. El era corelat cu planurile financiare ale unitatilor economice de stat si cooperatiste,planul de credite si planul de casa si cuprindea planurile de cheltuieli ale institutiilor publice, bugetul asigurarilor sociale de stat si corelatia cu bugetele locale.

Contablitatea incasarilor din venituri se realiza prin conturi deschise pe subdiviziunile clasificatiei bugetare si pe institutii, iar in cazul evidentei proprii a institutiilor si pe celelalte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare. Executia bugetelor locale se realiza tot prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei, cu ajutorul a doua conturi la orase, municipii si judete (pentru activitatea proprie) si unul la comune, iar contabilitatea analitica a realizarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor prin organele proprii ale primariilor (pentru partea de cheltuieli), sprijinite de organele financiare (pentru partea de venituri).

Sistemul de planuri financiare inclusiv cel al bugetului de stat, constituia metode administrative pentru influentarea proceselor economice si financiare din economie si nu instrumente viabile pentru a stimula si orienta economia spre o activitate eficienta si competitiva.

Masurile luate dupa Revolutia din decembrie 1989, pe plan economic si financiar, au avut in vedere lichidarea hipercentralismului, a dirijismului in aceste domenii si crearea unor parghii specifice economiei de piata,menite sa stimuleze initiativa individuala si colectiva. In aceasta situatie principiile dupa care era contruit vechiul sitem financiar au devenit incompatibile si o frana in implementarea noilor mecanisme si parghii economico - financiare. Odata cu aparitia cadrului normativ reprezentat in special a H.G.nr.78/1992 privind organizarea si functionarea trezoreriei finantelor publice si legea nr.82/1991 "Legea contabilitatii", si legea nr.10/1991 "Legea finantelor publice", ulterior inlocuita si abrogata de legea nr. 72/1996 "Legea finantelor publice" a urmat infiintarea in fapt a trezoreriilor publice pe unitati administrativ teritoriale.

1.1.2. Factorii care determina necesitatea organizarii trezoreriei statului

Sistemul reformei depinde, intr-o mare masura de folosire cu eficienta a parghiilor financiar-fiscale, de indeplinirea in bune conditii a functiilor finantelor publice, de felul in care sunt asigurate resursele si modul de administrare a acestora pentru dezvoltarea economico-sociala.

Inceputul reformei in domeniul finantelor publice este legat de aparitia legilor finantelor publice (legea nr. 10/1991 inlocuita si abrogata de legea 72/1994 si Legea contabilitatii nr. 82/1991) care au impus intregului sistem al finantelor publice o noua organizare, instituind parghii, metode si tehnici specifice economiei de piata, cu ajutorul carora statul sa poata interveni eficient in dezvoltarea economico-sociala. De altfel, finantele publice au fost printre primele sectoare de importanta ale economiei in care a fost necesar sa se aplice o serie de reforme, care sa contribuie la restructurar

ea sectorului productiv si a administratiei de stat centrale si locale.

In ansamblu, prin masurile adaptate in domeniu financiar-fiscal,s-a urmarit alinierea la practicile fiscale din tarile dezvoltate, concomitent cu crearea unui sistem, fiscal modern corespunzator economiei de piata, prin introducerea taxei pe valoare adaugata, imbunatatirea sstemului de impozitare a profitului, a salariilor, reconsiderarea impozitelor si taxelor locale si a accizelor.

Prin adoptarea legilor referitoare la impozitele si taxele mentionate, s-a urmarit asigurarea resurselor financiare publice, fara a provoca distorsiuni in cadrul preturilor, stimularea comportamentului pentru economisirea investitiei si sporirea autonomiei administratiei publice locale.

In domeniul cheltuielilor publice, actiunile intreprinse au vizat imitatea acestora la strictul necesar, in corelatie cu veniturile; mentinerea deficitului bugetare in limitele suportabile, raportat la produsul intern brut si la serviciul datoriei publice externe.

Masurile aplicate vin sa sprijine procesul de reforma economica si sa asigure stabilitatea economica, stimularea exportului si limitarea inflatiei.

Masurile de reforma aplicate in sistemul bugetar, au determinat o descentralizare evidenta, in sensul ca fiecare buget se intocmeste, aproba si executa separat, de catre autoritati publice, comparativ cu situatia existenta inaintea anului 1990 cind, practic exista un singur buget.

Astfel, prin Legea finantelor publice (nr. 10/1990) se legifereaza noile principii de descentralizare a finantelor publice:

bugetul de stat reprezinta si va functiona numai ca buget al administratiei centrale de stat;

bugetul asigurarilor sociale de stat functioneaza in mod automat, fiind administrat de catre Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei;

bugetele locale cuprin veniturile si cheltuielile in mod autonom la niveul fiecarei unitati adminisrative;

la dispozitia unor institutii publice s-a creat posibilitatea de a construi fonduri speciale destinate acoperirii unor anumite cheltuieli. De exemplu: fondul pentru invatamant, fondul pentru asigurari sociale de sanatate, fondul pentru simaj, etc.;

ca urmare, raspunderea pentru derularea procesului bugetar intra in competenta Guvernului Romaniei, care prin organele sale de specialitate - Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei intocmeste, supune aprobarii si executa bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat.

Bugetele locale se intocmesc, se aproba si se executa in conditii de autonomie, de organele administratiei publice locale, corelatia acestora cu bugetul de stat realizandu-se numai prin intermediul transferurilor si a sumelor defalcate din impozitul pe salarii.

Concomitent cu masurile de refoma din domeniul finantelor publice, a avut loc restructurarea sistemului bancar si anume:

Banca nationala a Romaniei devine banca de emisiune si de politica monetara, renuntand la efectuarea executiei de casa a bugetului de stat;

se infiinteaza banci comerciale cu capital de stat si privat, care functioneaza pe principiile economiei de piata, adica pe baza de profit, dar si de risc.

Inainte de aplicarea acestor masuri, BNR asigura limitarea de bancnote si moneda, gestiunea rezervei de aur si crediteaza industria si comertul.

Noul cadru juridic, Legea privind activitatea bancara nr. 33/20.03.1991 si legea privind statutul BNR nr. 39/29.03.1991, subordoneaza BNR si Parlamentului tarii ceea ce ii confera acesteia un inalt grad de independenta, astfel ca se asigura conditiile necesare infaptuirii politicii monetare, valutare si de credit a statului.

In concordanta cu politica Guvernului, ea asigura emisiunea monetara, gestioneaza rezervele valutare ale statului si supravegheaza activitatea bancilor comeciale, parghiile specifice. Bancile comerciale au obligatia de a pastra disponibilitatile la BNR care efectueaza controlul asupra indeplinirii conditiilor legale privind capitalul social, politica de reinfintare a acestora.

Executia de casa a bugetelor si celorlalte mijloace financiare ale sectorului public au fost preluate de Banca Comerciala Romana, desprinsa din BNR. Banca Comerciala Romana, constituita pe obiectivul comercial care are in vedere in primul rand desfasurarea unor activitati rentabile, adica executarea unor servici si operatiuni bancare aducatoare de profit si mai putin activitati pentru mobilizarea surselor bugetare ale statului, printr-un control eficient asupra activitatii agentilor economici privind calculul, evidentierea si varsarea obligatiilor catre bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor socale de stat.

De asemenea, neavand organe propri de specialitate in domeniul executiei bugetului, BCR nu a mai exercitat un control eficace asupra modului cum se realizau veniturile de la agentii platitori de impozite si taxe, precum si asupra modului in care platile de casa efectuate de institutiile publice respecta prevederile bugetare aprobate pe natura de cheltuieli. Platile pentru investitile institutiilor publice se efectuau prin intermediul Bancii Romane de Dezvoltare, in limita alimentarii conturile de plati, ca urmare institutiile publice plateau comisioane enorme cea avea ca efect cresterea cheltuielilor publice.

In realitate bancile comerciale efectuau numai operatiuni de incasari si plati in contul institutiilor publice centrale si locale, pe seama bugetelor, fara un control real, fapt ce a generat numeroase neajunsuri in legatura cu urmarirea incasarilor veniturilor sau respectarea destinatiei creditelor bugetare aprobate. La aceasta se mai adauga si faptul ca executia bugetelor se desfasura greoi, cu mari intarzieri; datele finale fiind inoperante in cele mai multe cazuri. Nu se mai putea actiona in vederea corectarii unor situatii in timpul derularii procesului bugetar, ramaneau importante venituri ale statului neincasate sau fonduri arobate necheltuite, in detrimentul unor actiuni si activitati importante si necesare din punct de vedere economic si social. Din aceasta cauza, de cele mai multe ori efectuarea varsamintelor catre buget, de agenti economici, in contul datoriei lor, ramanea la aprecierea acestora.

Incercarea de a conduce o evidenta analitica pe platitori a principaelor venituri de catre organele Directiilor Generale ale Finantelor Publice si a Controlului Financiar de Stat judetene, in vederea urmaririi mai operative a veniturilor bugetare si extrabugetare la incasare nu a dat, rezultatele scontate atat datorita volumului mare de munca cat si faptul ca, de multe ori situatiile nu mai erau operante din cauza ca datele furnizate de banci erau fie eronate sau incomplete, fie informatiile erau obtinute cu intarziere.

Tot in acest context esistau probleme cu incadrarea corecta a veniturilor statului pe sub diviziunile clasificatiei bugetare si pe bugete competente. In alte cazuri aceasta incadrare era denaturata, organele ministerului finantelor fie ca nu descopereau datele gresite, fie ca le descopereau cu intarziere cand nu mai puteau fi corectate, lucru care conducea la raportarea catre organele centrale a unor date si informatii denaturate privind executia bugetelor, cu consecinte negative.

Executarea bugetelor la partea de cheltuieli ramanea la latitudinea ordonatorilor de credite, iar constatarile organelor ministerului finantelor evidentiau o abatere savarsita care numai uneori putea fi indreptata.

In concluzie, in prmul rand necesitatea organizarii si infiintari trezoreriei statului raspunde cerintelor reformei, in domeniul financiar-fiscal legate de crearea parghiilor ti mijloacelor financiar-bugetare specifice economiei de piata cu ajutorul carora statul sa poata influenta favorabil economia tarii si mobiliza resursele financiare atat de necesare in perioada de tranzitie.

In al doilea rand infiintarea si organizarea trezoreriei a rezultat din nevoia de a elimina deficientele si neajunsurile inregistrate cu privire la executia bugetelor prin bancile comerciale.