Notiunea de investitie straina si de investitor strain in Romania

Notiunea de investitie straina si de investitor strain in Romania

In art. 1 din Legea nr. 35/1991, prin investitie straina se intelege: a) constituirea de societati comerciale, filiale sau sucursale cu capital integral strain sau in asociere cu persoane fizice sau persoane juridice romane, potrivit prevederilor Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale; b) participarea la majorarea capitalului social al societatii existente sau dobandirea de parti sociale ori actiuni la asemenea societati, precum si obligatiuni sau alte efecte de comert; c) concesionarea, inchirierea sau locatia gestiunii in conditiile legii, a unor activitati economice, servicii publice, unitati de productie ale unor regii autonome sau societati comerciale; d) dobandirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu exceptia dreptului de proprietate asupra terenurilor; e) dobandirea de drepturi de proprietate industriala si intelectuala; f) dobandirea de drepturi de creante sau alte drepturi referitoare la prestari cu valoare economica asociate unei investitii; g) cumpararea de spatii de productie sau alte cladiri, cu exceptia locuintelor, altele decat cele auxiliare investitiei, precum si construirea lor; h) contractarea executarii de lucrari de exploatare si imbunatatire a productiei in domeniul resurselor naturale.

Avand in vedere cele prezentate mai sus, consideram ca investitia straina in Romania se poate defini ca fiind investitia realizata in modalitatile si in conditiile recunoscute de lege, de catre persoanele fizice sau persoanele juridice, care au calitatea de investitori straini, singure sau asociate cu persoane fizice sau persoane juridice romane, investitie care beneficiaza de regimul instituit prin normele juridice in materie.

O problema care s-ar ridica in legatura cu notiunea de investitie straina, este daca aceasta se limiteaza doar la modalitatile enumerate in art. 1 din Legea nr. 35/1991, sau daca aceasta enumerare are caracter enuntiativ, putandu-se extinde notiunea si la alte modalitati.

Deoarece din dispozitiile legii mentionate nu reiese ca ar exista si alte modalitati de realizare a investitiilor straine si nici ca acestea se intregesc sau completeaza cu dispozitiile altor acte normative, putem considera ca sfera notiunii de investitie straina in Romania se circumscrie in limitele precizate de Legea nr. 35/1991.

In art.5 din Legea nr. 35/1991 se mentioneaza ca: prin investitori straini, se intelege persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul, ori dupa caz, cu sediul in strainatate care efectueaza investitii in Romania, in oricare din modalitatile prevazute de prezenta lege.

Potrivit definitiei date de Legea nr. 35/1991, notiunii de investitori straini, elementele de extraneitate care determina calitatea de strain sunt domiciliul pentru persoana fizica si sediul pentru persoana juridica. In dreptul international privat criteriul de definire al notiunii de strain este cetatenia pentru persoana fizica si nationalitatea pentru persoana juridica. Se observa ca notiunea de investitor strain, reglementata de legea 35/1991 nu are aceeasi semnificatie cu cea din dreptul international privat.

Avand in vedere prevederile legale mentionate si opiniile exprimate in literatura juridica de specialitate consideram ca pot fi investitori straini in Romania: a) persoanele fizice care au cetatenie straina si domiciliul in strainatate; b) persoanele juridice care au nationalitate straina si sediul in strainatate; c) apatrizii care au domiciliul in strainatate.

In privinta notiunii de investitor strain se impun a se face urmatoarele precizari:

persoana fizica, investitor strain, trebuie sa aiba in mod necesar domiciliul in strainatate indiferent daca are sau nu si resedinta si indiferent unde s-ar afla;

daca persoana juridica are mai multe sedii in acelasi stat, ori pe teritoriile unor state diferite, atunci trebuie luat in considerare sediul principal.

Pentru prima situatie se poate observa ca legea conditioneaza statutul de investitori straini numai de existenta domiciliului in strainatate si nu de resedinta.

Dovada si calificarea unei locuinte ca fiind domiciliul trebuie sa se faca potrivit legii nationale a persoanei fizice in cauza adica lex patrise sau lex domicilii1.

Pentru ce a de-a doua situatie trebuie sa se ia in consideratie sediul principal al persoanei juridice, asa cum rezulta din legea nationala, adica lex personalis2.

Cu privire la sediul persoanei juridice ca element de identificare a nationalitatii persoanei juridice in situatia in care o persoana juridica are mai multe sedii in acelasi stat sau pe teritoriile unor state diferite, determinant in stabilirea nationalitatii este sediul statutar. adica locul unde persoana juridica isi are centrul principal de conducere si de gestiune a activitatii .